CONTRAZICE, contrazic vb. III. 1. Tranz. A susține contrarul celor spuse de cineva. 2. Tranz. A nu se potrivi, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva; a dezminți ceva. 3. Refl. A spune ceva în opoziție cu cele afirmate anterior de tine însuți. 4. Refl. (Despre susținătorii unor opinii, unor afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord unui cu alții. ♦ (Despre afirmațiilor, depoziții etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. – Din contra¹- + zice (după fr. contredire}.