CONTRAZICE, contrazic, vb. III. 1. Tranz. (De obicei cu privire la persoane) A susține contrarul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. V. obiecta, combate. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte sau să-l contrazică. BART, E. 325. 2. Tranz. A dezminți, a nu se potrivi, a fi în dezacord, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva. Ceea ce, în adevăr, trebuie să cerem e ca acele întîmplări să fie posibile, să nu contrazică caracterul personajelor și să fie necesare pentru dramă. GHEREA, ST. CR. II 255. 3. Refl. A spune ceva necorespunzător celor afirmate înainte de tine însuți, a fi în dezacord cu tine însuți. Adela avea dreptate. Mă contraziceam. IBRĂILEANU, A 30. 4. Refl. reciproc. (Despre susținătorii unor opinii, afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord. Cronicarii se contrazic asupra desfășurării acestui eveniment. ♦ (Despre afirmații, depoziții etc.) A se ciocni, a nu se potrivi. Depozițiile martorilor se contraziceau.