protestantism n. 1. religiunea bisericilor protestante; 2. totalitatea națiunilor protestante. Protestantismul avu trei centruri: Germania prin Luther (1520), Franța și Elveția prin Calvin (1530) și Anglia cu Henric VIII (1552); aderenții săi neagă autoritatea Papei și recunosc ca unica normă de credință Biblia și conștiința lor; asupra celorlalte puncte nu sunt de acord. Secte principale: anglicani, calviniști, luterani, pietiști, presbiterieni, puritani, quakeri, etc. (vezi aceste nume). Protestantismul preponderează în Anglia, Germania, Olanda, Danemarca, Elveția, Suedia și Stateie-Unite din America de N., unde sectele se înmulțesc pe zi ce merge. V. calvinism.