AICI adv. 1. În acest loc, în aceste locuri (relativ) apropiate de vorbitor. ◊ Expr. (Fam.) Până aici! = destul! ajunge! Pe aici ți-e drumul! = șterge-o! pleacă! a plecat! a șters-o! A se duce pe-aici încolo = a pleca, a o șterge; a pleca fără urmă, a dispărea. 2. În acest moment, acum. ◊ Expr. Aici i-aici sau aci-i aci = acum e momentul hotărâtor. ♦ (Corelativ) Acum... acum..., când... când..., ba... ba... 3. (În expr.) Cât pe-aci = aproape să..., gata-gata să..., mai că... [Var.: aci, acia, acilea, aice, aicea adv.] – Lat. ad-hicca.

SOLSTIȚIU, solstiții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare înălțime față de ecuator; datele calendaristice corespunzătoare acestor momente (21 iunie și 22 decembrie), marcând ziua cea mai lungă sau cea mai scurtă din an. – Din lat. solstitium, fr. solstice.

LUNĂ, (I 3, II) luni, s. f. I. 1. Astru, satelit al Pământului, care se învârtește în jurul acestuia și pe care îl luminează în timpul nopții. ◊ Lună nouă = momentul în care Luna este în conjuncție cu Soarele, când se vede o mică porțiune din suprafața sa iluminată de acesta; înfățișarea Lunii în acest moment; crai-nou. Lună plină = momentul în care Luna este în opoziție cu Soarele și i se vede întregul disc iluminat de soare; Luna văzută în întregime. ◊ Expr. A trăi în lună sau a fi căzut din lună = a nu ști ce se petrece în jurul lui, a nu fi în temă, a fi rupt de realitate, lipsit de simț practic. A apuca luna cu dinții sau a prinde (sau a atinge) luna cu mâna = a obține un lucru foarte greu de căpătat, a realiza ceva aproape imposibil. A promite (și) luna de pe cer = a promite lucruri pe care nu le poate realiza. A cere (și) luna de pe cer = a cere foarte mult, a cere imposibilul. Câte-n lună și-n stele (sau în soare) = tot ce se poate închipui, de toate. A da cu barda (sau a împușca) în lună sau a fi un împușcă-n lună = a fi nesocotit. A-i răsări (cuiva) luna în cap = a cheli. ♦ (Adjectival) Foarte curat, strălucitor. ◊ (Adverbial) Parchet lustruit lună. 2. Lumină reflectată de lună (I 1). ◊ Loc. adv. La (sau pe) lună = la (sau pe) lumina lunii. 3. Satelit al unei planete. II. 1. Perioadă de timp care corespunde unei revoluții a Lunii (I 1) în jurul Pământului. ◊ Lună calendaristică = fiecare dintre intervalele de timp, apropiate de perioada de revoluție a lunii (I 1), în care e divizat anul calendaristic. Lună siderală = perioadă de revenire a lunii în dreptul aceleiași stele fixe. Lună sinodică = lunație. Lună solară = interval de timp egal cu a douăsprezecea parte din anul solar. 2. (Astron.) Interval de timp egal cu fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durată de 28 până la 31 de zile. ◊ Lună de miere = prima lună dintr-o căsătorie. ◊ Loc. adv. Pe lună = lunar (1). Cu luna = (închiriat sau angajat) cu plată lunară. Cu lunile sau luni de-a rândul, luni întregi, luni de zile = timp de mai multe luni (până într-un an). – Lat. luna.

ORĂ, ore, s. f. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. ◊ Loc. adv. Pe oră = cât ține un ceas, în decurs de un ceas; la fiecare ceas. Cu ora = (angajat și plătit) după un tarif orar. Din oră în oră = la intervale regulate de un ceas. Oră de oră = mereu, întruna. ♦ Moment indicat de fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi; p. ext. fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic, care marchează aceste momente. ◊ Loc. adj. De ultimă oră = foarte actual, nou de tot. ♦ Distanță, spațiu care poate fi parcurs în timp de un ceas. ♦ Durată de timp nedeterminată; timp, epocă; moment. ◊ Expr. La ora actuală = în momentul de față, în prezent. 2. Timp fixat de mai înainte pentru realizarea unei acțiuni, timp dinainte hotărât când cineva poate fi primit undeva. 3. Lecție, curs. ◊ Expr. A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) lecții particulare de..., a lua (sau a da) meditații. [Var.: oară s. f.] – Din lat. hora, it. ora.

AICI adv. 1) În acest loc. ◊ De pe ~ de prin părțile acestea. Până ~! ajunge! încetează! Pe ~ ți-i drumul! pleacă! șterge-o! 2) În acest moment; acuma. ◊ ~-i ~ acum e momentul decisiv. 3) fam. În acest caz; în asemenea situație. ~ nu ai dreptate. [Sil. a-ici; Var. aicea] /<lat. ad-hicce

DEJA adv. 1) În acest moment; de acum. E ~ mare. 2) În momentul acela; de pe atunci. /<fr. déjà

IMEDIAT¹ adv. 1) În momentul cel mai apropiat; fără întârziere; neîntârziat. 2) Chiar acum; în acest moment; îndată. [Sil. -di-at] /<lat. immediatus, fr. immédiat

AICI adv. (Și în forma aci) 1. În acest loc, în aceste locuri (relativ) apropiate de vorbitor. ◊ Expr. Pe-aici ți-e drumul! = pleacă! șterge-o!; a plecat, a fugit, a șters-o. (Fam.) Pînă aici! = destul! ajunge! A se duce pe-aici încolo = a pleca fără urmă; a dispărea. 2. În acest moment, acum. ◊ Expr. Aici i-aici sau aci-i aci = acum e momentul hotărîtor. ♦ (Corelativ) Acum... acum..., cînd... cînd..., ba... ba... 3. (În expr.) Cît p-aci = aproape să..., mai că... [Var.: aci, acia, acilea, aice, aicea adv.] – Lat. ad-hicce.

lowstand systems tract (engl. LST), (rom.= cortegiu sedimentar de mare joasă) → cortegiu sedimentar de nivel scăzut care se acumulează în intervalul de timp în care nivelul mării coboară mult și repede și ajunge sub ruptura de pantă șelf-taluz; tronsonul din → curba eustatică corespunzător acestui moment este larg: el începe sub „topul” segmentului descendent al curbei, trece de cel mai jos punct al acesteia și ocupă, pe segmentul ascendent, un mic interval. În aceste condiții, depozitele formate îmbracă geometrii și faciesuri foarte diferite. Sedimentele se depun la baza taluzului sau pe taluz sub formă de: a) con de bazin (basin floor fan), alimentat de eroziunea canioanelor pe taluz și adâncimea văilor fluviale pe șelf. Baza conului coincide cu limita de secvență depozițională de tip 1 (SB1), iar topul este o suprafață de downlap; b) con de taluz (slope fan), care se accentuează în partea mediană și bazală a tuluzului și este caracterizat prin turbidide și debrite; poate fi legat de conul de bazin; topul este o suprafață de progradare de tip → downlap; c) prismă de progradare (lowstand wedge), o unitate regresivă alcătuită din seturi de parasecvențe de tip progradant și agradant, acumulate în timpul stabilizării (sau ușoarei înălțări) a nivelului mării. Poate acoperi suprafețe și unități variate; topul prismei este o suprafață transgresivă (TS) – prima suprafață de inundare majoră a șelfului.

dramă liturgică, tip de dramă muzicală care s-a dezvoltat în cadrul slujbei religioase catolice, aproximativ între sec. 10-13. A luat naștere ca urmare a amplificării treptate a unor tropi* sub formă de dialog cântat (mai întâi în liturghia* de Paști, apoi în cea de Crăciun) în scopul redării mai plastice, mai convingătoare a unor scene biblice. La început, acest dialog, interpretat de câțiva clerici, se baza pe fragmente melodice și texte greg. (v. gregoriană, muzică), adaptate și adăugate (de creatori anonimi) acestui moment special al desfășurării liturgice. Cu timpul, dialogul se lărgește, se înmulțesc replicile și, în consecință, numărul personajelor. Apar costumații speciale în faza de apogeu a genului, se apelează și la o aparatură tehnică, desigur primitivă; tropii de altădată se transformă în adevărate spectacole în interiorul bis. (reprezentațiile aveau loc în dreptul altarului). Textul devine aproape un libret* de operă* replicile urmând cu timpul să fie versificate și dispuse în strofe. Interpreții capătă indicații de gestică și mimică. Din punct de vedere muzical, se face simțită tot mai mult influența melodiilor profane ale trubadurilor* și truverilor*, d. căpătând aspectul unor creații originale. La început, cântarea era monodică*, mai târziu se poate presupune că se foloseau și formule polif. ale timpului; astfel, solo-uri vocale alternau cu dialoguri sau coruri. În acest moment se foloseau desigur acomp. și instr. D. a anticipat cu câteva secole apariția teatrului laic și a operei. Sin.: mister.

oratoriu (< lat. oratorium), lucrare muzicală de mari proporții, cu caracter dramatic, pentru soliști*, cor (1) și orchestră*, divizată în mai multe părți, prezentată exclusiv în cadrul concertului (1). Își trage rădăcina din misterele medievale (v. dramă liturgică), foarte populare în sec. 16. Se apreciază că prima lucrare de acest gen a fost prezentată la Roma, în 1600 (La rappresentatione di Anima e di Corpo de Emilio Cavalieri). Un alt compozitor it., G. Carissimi ocupă un loc important în evoluția o. și în stabilirea viitoarei sale forme prin introducerea recitatorului care narează subiectul, montarea și costumele fiind excluse din acest moment. Alessandro Scarlatti introduce o altă schimbare și anume, înlocuiește în unele părți aria (1) cu recitativul* pentru a evita monotonia. Printre creațiile sale reprezentative se numără: Sacrificiul lui Avraam, Martiriul Sfintei Teodosia. După acest început fructuos, genul intră, cu scurte perioade de revenire, în declin o dată cu creșterea interesului pentru operă*, gen cu care nu de puține ori se confundă (de ex. Moise în Egipt de Rossini). În Germania, o. s-a desprins din Geistliches Schauspiel, un spectacol pe text religios însoțit de muzică, ce se apropia ca formă* și conținut mai mult din pasiune*. În sec. 17-18 dintre compozitorii germ. cu creații reprezentative se numără: H. Schütz, Reinhard Keiser, J. Mattheson, G. Ph. Telemann și G. Fr. Händel, acesta din urmă lăsând lucrări de referință: Saul, Israel în Egipt, Jephta, Josua, Judas Maccabeus, Acis și Galatea, Hercule. În sec. 19: Felix Mendelssohn-Bartholdy (Paul, Elias), Robert Schumann (o. laic Paradis și Peri). Un loc aparte în creația de o. ocupă lucrările lui Joseph Haydn Creațiunea și Anotimpurile ce se mențin până astăzi în repertoriul curent. În Franța, introduce o. M.A. Charpentier (1634-1704), elev al lui G. Carissimi. Aici genul nu se bucură de adeziunea publicului larg. Totuși numele unor Jean-Baptiste Lully, Jean-François Lesueur și, mai târziu, cel al lui H. Berlioz, C. Franck, V d’Indy rămân legate și de literatura genului. În sec. 20, o. capătă o nouă dimensiune în viziunea unor creatori ca: Șostakovici (Cântarea pădurilor), Prokofiev (De strajă păcii), Honegger (Ioana pe rug, Regele David), Stravinski (Oedipus Rex), W. Walton (Sărbătoarea lui Belshazzar). Compozitorii români au găsit în o. un gen predilect pentru a înfățișa eroismul evidențiat de marile evenimente istorice: Tudor Vladimirescu, Grivița noastră, Soarele neatârnării (Gh. Dumitrescu), Horia (A. Mendelsohn), Cântare străbunilor (R Georgescu), Un pământ numit România (L. Glodeanu), largul diapazon tematic reflectându-se în creații ca: O. Patimile și Învierea Domnului, O. bizantin de Crăciun (P. Constantinescu), Miorița (în viziunile lui S. Toduță și A. Vieru), precum și Canti per Europa de Th. Grigoriu.

programatică, muzică ~, orice muzică simfonică sau instrumentală al cărei conținut expresiv asociat – prin intenție declarată a autorului sau prin tradiție – de o sursă concretă de inspirație: fapt de viață, eveniment istoric, motiv literar sau artistic, idee filozofică etc. Noțiunea pune în discuție ideea conținutului muzicii și a alimentat, îndeosebi în sec. 19, disputa dintre adepții muzicii „pure” (v. absolută, muzică) și promotorii unei muzici a reprezentărilor. Estetica muzicală contemporană a stabilit distincțiile necesare între programatism și conținutul muzicii. Contribuțiile unor gânditori români conțin idei prețioase care se înscriu pe coordonate astăzi aproape unanim acceptate. „Muzica pură nu există. Orice muzică are un motiv literar, poetic, dramatic, filozofic. Numai un adevărat muzician transferă un astfel de motiv* în motive muzicale apte de a fi tratate exclusiv conform legilor artei muzicale. Bunele poeme* simf. și-au dedus forma numai din particularitatea virtuților inerente ideilor lor muzicale” (D. Cuclin, Tratat de estetică muzicală, Buc., 1933, p. 323). „Muzica are o capacitate foarte limitată de a suscita imagini vizuale. Muzica de acest fel este valabilă numai în măsura în care se construiește pe structuri foarte solid implantate într-o logică pur muzicală” (P. Bentoiu, Imagine și sens., Buc., 1971, p. 94). Socotită adeseori drept o creație a romantismului, p. își întinde rădăcinile până în Prerenaștere. Numeroase compoziții cu caracter imitativ mărturisesc despre ambiția dintotdeauna a muzicianului de a stabili puncte de contact între arta sa și realitatea înconjurătoare. În această tendință figurativă se înscriu lucrări de Jannequin, Costeley, Claude Le Jeune, Lassus etc. și chiar apariția unor forme compoziționale [v. caccia; ecou (III)]. Muzica imitativă, descriptivă, care constituie o linie particulară a programatismului, își prelungește existența în sec. 16 și 17, cu o deosebită eficiență în școala fr. (Couperin, Rameau, Daquin). În aceeași perioadă, Vivaldi scrie seria de concerte pentru vl. și orch. „Anotimpurile”, încercare de reconciliere a rigorilor formei* muzicale cu intenția programatică. Sensul superior al programatismului a fost enunțat în 1807 de Beethoven, în celebrul motto al Simfoniei pastorale: „Mai degrabă evocare a sentimentelor decât pictură”. Puternicul accent pe care unii romantici și școlile naționale l-au pus asupra p. este nuanțat de această viziune nouă; reinterpretarea profundă a inspirației extramuzicale prin datele construcției sonore. Din acest moment, ambițiile imitative și descriptive sunt treptat abandonate în favoarea formulărilor prin imagini muzicale de sine stătătoare. Sec. 19 este perioada de maximă înflorire a genului: Berlioz (Simfonia fantastică), Listz, creatorul poemului simfonic, piesă de formă liberă, propice p. orchestrale (Preludiile, Tasso etc.), Musorgski (O noapte pe muntele pleșuv, Tablouri dintr-o expoziție), Smetana (Ciclul de poeme simfonice Patria mea), Richard Strauss (Don Juan, Till Eulenspiegel, O viață de erou, Simfonia Alpilor etc.), Debussy (Preludiu la „După amiaza unui faun”, Marea etc.), Ceaikovski – care în uverturile*-fantezie* Romeo și Julieta, Francesca da Rimini – a căutat să concilieze marea formă muzicală cu „dramaturgia” programului literar – sunt numai câteva dintre marile nume ale muzicii universale care au ilustrat p. O variantă simf. a p. descriptive este tabloul simf. Genul este bogat în creații valoroase și în muzica românească; cităm câteva lucrări aparținând lui G. Enescu (Suita sătească și Suita pentru vl. și pian „Impresii din copilărie”), A. Alessandrescu (Acteon), M. Jora (suita Priveliști moldovenești), M. Negrea (suita „Prin Munții Apuseni”), D. Gheciu (Pe Bucegi), A. Mendelsohn (Poemul Prăbușirea Doftanei), Th. Rogalski (Două schițe simfonice), Al. Pașcanu (Poemul Carpaților), D. Bughici (Poemul Evocare), P. Bentoiu (Poemul Luceafărul), Th. Grigoriu (Variațiuni simfonice pe un cântec de Anton Pann) etc. „Programul” unei lucrări muzicale rămâne o punte posibilă între intenția eventuală a compozitorului și fondul aperceptiv al ascultătorului, o poartă prin care se pătrunde în muzică, dar nu un capăt de drum. „Identificarea” programului nu constituie și recepționarea semnalului emis de opera muzicală, a cărei succesiune de imagini se constituie într-un sistem propriu, intraductibil în cuvinte.

OJINĂ s. f. (Reg.) Moment al zilei situat la jumătatea timpului dintre amiază și asfințit; gustare care se ia în acest moment al zilei. – Bg., sb. užina.

consens s. n. (pol.) (Termen des folosit după dec. 1989; uneori ironic) Înțelegere la care se ajunge fără ca vreuna dintre părți să se opună ◊ „Domnul Iliescu are dreptate: grevelor le lipsește consensul. E nevoie de o planificare riguroasă pe trimestre, deci și cincinală a grevelor.” R.l. 18 VIII 93 p. 1. ◊ „În acest moment critic primordial este consensul național.” R.l. 8 IX 93 p. 9 (din fr. consensus)

mancurt s. m. (cuv. rus.) ♦ 1. ◊ „Cel care supraviețuia își pierdea complet memoria și devenea mankurt. Mankurtul era un rob perfect: nu cerea decât mâncare și ceva haine, executa orbește poruncile stăpânului, nu stătea cu nimeni altcineva de vorbă, și mai ales nu se gândea să fugă sau să se revolte.” R.lit. 9 II 84 p. 20. ◊ „Nu știu ce gândește în aceste momente marele scriitor kirghiz Cinghiz Aitmatov, dar probabil simte că poporul său se află, din nefericire, sub apăsarea cumplitei parabole a mancurtizării, pe care el a creat-o într-un capitol din «O zi mai lungă decât veacul». Se știe cine erau mancurții, niște păstori-robi de cămile care nu mai aveau memorie datorită unui tratament criminal aplicat de stăpânii lor.” Tin.lib. 19 III 91 p. 4; v. și ◊ Rev. 22 47/95 p. 11; v. și mancurtizare. ♦ 2. (Prin extensie) Orice persoană înrobită total și îndobitocită ◊ „Oricum, mancurții se află printre noi și triumful lor va fi o rană pentru istorie.” R.l. 16 II 91 p. 1 [scris și mankurt] (D. Urițescu CV 9394)

middle class s. (sint. s. engl.) Clasa de mijloc ◊ „William Clinton va trebui să amâne nu numai reducerea (mult visată) de impozite pentru middle class, ci și a unor programe de investiții.” ◊ Rev. 22 28 I3 II 93 p. 16. ◊ „Baza socială a oricărui partid liberal este middle-class, clasa de mijloc, în formare în acest moment în România.” ◊ Rev. 22 1117 II 93 p. 12; v. și R.l. 18 II 93 p. 3

acúm (vest) și acúma (est) adv. (lat. eccú-modo, ca cum d. quo-modo. Eccu saŭ eccum e îld. ecce eum, ĭacătă-l). În acest timp, în acest moment: acuma e fericit, dar altă dată a suferit multe. Îndată, imediat: acuma plec, plec acuma. Loc. adj. De acuma, actual: cel de acuma. De acum, de acum înainte saŭ de acum în colo, de azĭ înainte, pe timpu rămas, începînd din acest moment: de acuma m’am liniștit. – Fam. și acú: acú-ĭ acú, acu e momentu hotărîtor saŭ critic; acuș și acușa, în nord amú și amuș, ĭar în vechime acmú și ĭacmú. În sud acușica (după vsl. -ka, ca’n bg. túka, aci; rus. zdĭeka, aci; ș. a.

LUNĂ (< lat. luna) s. f. I. (Cu regim de nume propriu) Satelitul natural al Pământului, de formă aproape sferică, având diametrul de 3476 km. Masa: 7,35 x 10²² kg (1,23% din cea a Pământului). Distanța medie de la Pământ 384.000 km (356.000 la perigeu și 406.700 la apogeu). L. are o mișcare de revoluție în jurul Pământului a cărei durată este egală cu durata de rotație în jurul propriei axe, astfel explicându-se de ce prezintă aceeași față de Pământ. L. se vede pe cer datorită reflectării luminii primită de la Soare. Accelerarea gravitației este de șase ori mai mică decât cea terestră. Perioada siderală a L. este de 27,321661 zile solare medii, iar cea sinodică de 29,3506 zile solare. Relieful L. este accidentat datorită numărului mare de cratere de proveniență meteoritică. Temperatura la suprafața L. variază între c. 130°C pe partea însorită și c. -150°C pe partea umbrită. În 1959, satelitul sovietic „Luna 2” a atins pentru prima dată suprafața L. Prima aselenizare a fost realizată de stația sovietică „Luna 9”, la 31 ian. 1966, urmată de stația americană „Surveyor 1”, la 30 mai 1966. La 21 iul. 1969, cosmonautul american Neil Armstrong, comandantul navei cosmice „Apollo 11”, a făcut primii pași pe Lună. II. 1. Iluminare produsă de Lună pe Pământ, prin reflectarea luminii Soarelui; aspect al Lunii, fază a acesteia. ◊ L. nouă = momentul când Luna este în conjuncție cu Soarele și se vede o mică porțiune din suprafața sa iluminată de acesta; aspectul Lunii în acest moment. L. plină = momentul când Luna este în opoziție cu Soarele și se vede întregul său disc iluminat de soare; Luna văzută în întregime. V. pătrar, crai-nou. ◊ Expr. A trăi în lună sau a fi căzut (parcă) din lună = a nu ști ce se petrece în jurul său, anu fi la curent; a fi rupt de realitate. ♦ Timpul cât Luna se află pe cer. ♦ (Adjectival) Foarte curat, strălucitor. (Adverbial) Parchetul lustruit lună. III. S. f. 1. Perioadă de timp care corespunde unei revoluții a Lunii în jurul Pământului; lunație. ◊ L. draconitică v. draconitic. 2. Fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durată de 28 până la 31 de zile. ◊ Loc. Pe lună = lunar (1). Cu luna = cu plata lunară.

GUO MOYUO (1892-1978), istoric, scriitor și om politic comunist chinez. Participant la lupta de eliberare națională a poporului chinez. Dramaturgie dedicată acestui moment („Trei femei răsculate”, „Qū-yuan”, „Gemenii”). Contribuții istorice („Studii despre vechea cetate chineză”). M. de onoare al Acad. Române (1957).

*momént n., pl. e (lat. momentum din movimentum, mișcare, d. movére, a mișca. V. mobil). Timp foarte scurt, clipă: mă întorn într’un moment. Ocaziune, timp favorabil: a prinde momentu, a profita de moment. Timpu prezent: moda momentuluĭ. Un moment, așteaptă, ascultă, scuză un moment! Din moment în moment orĭ dintr’un moment într’altu, din clipă’n clipă, foarte curînd: el trebuĭe să vie din moment în moment. În acest moment, în timpu prezent. La moment, îndată, imediat. Din moment ce, odată ce, de oare ce, fiind-că.

tócma și tócmaĭ adv. (vsl. tŭkŭma, tŭkŭmo, tŭkŭmĭ, numaĭ; bg. tŭkmo, tocma). De abea, numaĭ: tocma la spartu tîrguluĭ a venit și el, tocmaĭ atuncĭ am aflat că fugise. Exact, precis, taman, chear (de așa de departe, asemenea om, timp ș. a.): Vin tocma dela Plevna. Tocma tu te-aĭ găsit să facĭ gură? Tocmaĭ pe aicĭ vreĭ să trecĭ? Exact, identic, chear, taman, aidoma: acest copil e tocma (saŭ întocma) tată-su, voĭ face tocma (saŭ întocma) așa. Exact, precis, în cap, taman: o sută tocma, socoteala e tocma. Chear, în acel (acest) moment: tocma era să ĭes, cînd ĭacătă și tu! – Fam. se zice maĭ mult tocma (ca numa față de numaĭ) – În vest și togma și tomna (V. ocnă), în est, pop. túma (în unire cu altă vorbă): tuma atuncĭ. La Cant. atócma.

acum adv. 1. în acest moment; 2. în timpul de față. [Lat. ECCU MODO, de unde *acumù (arhaic acmu), scurtat în acu și amu, acest din urmă particular Moldovei].

AICI adv. 1. În acest loc, în aceste locuri (relativ) apropiate de vorbitor. ◊ Expr. (Fam.) Până aici! = destul! ajunge! Pe-aici ți-e drumul! = șterge-o! pleacă! a plecat! a șters-o! A se duce pe-aici încolo = a pleca, a o șterge; a pleca fără urmă, a dispărea. 2. În acest moment, acum. ◊ Expr. Aici i-aici sau aci-i aci = acum e momentul hotărâtor. ♦ (Corelativ) Acum... acum..., când.... când..., ba... ba... 3. (În expr.) Cât pe-aci = aproape să..., gata-gata să..., mai că... [Var.: aci, acia, acilea, aice, aicea adv.] – Lat. ad-hicce.

SOLSTIȚIU, solstiții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare înălțime față de ecuator; datele calendaristice corespunzătoare acestor momente (21 iunie și 22 decembrie), marcând ziua cea mai lungă, respectiv, cea mai scurtă din an. – Din lat. solstitium, fr. solstice.

LUNĂ, (I 3, II) luni, s. f. I. 1. Astru, satelit al Pământului, care se învârtește în jurul acestuia și pe care îl luminează în timpul nopții. ◊ Lună nouă = momentul în care Luna este în conjuncție cu Soarele, când se vede o mică porțiune din suprafața sa iluminată de acesta; înfățișarea Lunii în acest moment; crai-nou. Lună plină = momentul în care Luna este în opoziție cu Soarele și i se vede întregul disc iluminat de Soare; Luna văzută în întregime. ◊ Expr. A trăi în lună sau a fi căzut din lună = a nu ști ce se petrece în jurul lui, a nu fi în temă, a fi rupt de realitate, lipsit de simț practic. A apuca luna cu dinții sau a prinde (sau a atinge) luna cu mâna = a obține un lucru foarte greu de căpătat, a realiza ceva aproape imposibil. A promite (și) luna de pe cer = a promite lucruri pe care nu le poate realiza. A cere (și) luna de pe cer = a cere foarte mult, a cere imposibilul. Câte-n lună și-n stele (sau în soare) = tot ce se poate închipui, de toate. A da cu barda (sau a împușca) în lună sau a fi un împușcă-n lună = a fi nesocotit. A-i răsări (cuiva) luna în cap = a cheli. ♦ (Adjectival) Foarte curat, strălucitor. ◊ (Adverbial) Parchet lustruit lună. 2. Lumină reflectată de Lună (I 1). ◊ Loc. adv. La (sau pe) lună = la (sau pe) lumina Lunii. 3. Satelit al unei planete. II. 1. Perioadă de timp care corespunde unei revoluții a Lunii (I 1) în jurul Pământului. Lună calendaristică = fiecare dintre intervalele de timp, apropiate de perioada de revoluție a Lunii (I 1), în care e divizat anul calendaristic. Lună siderală = perioadă de revenire a Lunii în dreptul aceleiași stele fixe. Lună sinodică = lunație. Lună solară = interval de timp egal cu a douăsprezecea parte din anul solar. 2. (Astron.) Interval de timp egal cu fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durată de 28 până la 31 de zile. ◊ Lună de miere = prima perioadă dintr-o căsătorie considerată a fi cea mai plăcută. ◊ Loc. adv. Pe lună = lunar (1). Cu luna = (închiriat sau angajat) cu plată lunară. Cu lunile sau luni de-a rândul, luni întregi, luni de zile = timp de mai multe luni (până într-un an). – Lat. luna.

ABIA adv. 1. (Cu sens modal) Cu greu, anevoie. Abia respir. ◊ Își strigau așa de departe, încît uneori abia se mai auzeau BASSARABESCU, V. 8. ◊ (întărit prin repetare) Haina-i măturînd pămîntul, [copilul] și-o tîrăște-abia-abia; Cinci ca el încap în ea, Să mai bată, soro, vîntul Dac-o vrea! COȘBUC, P. I 224. 2. (Cu sens cantitativ) Foarte puțin, aproape de loc. Vremea era călduță și abia adia vîntul. SADOVEANU, B. 20. Pe luciul lin [al apei] s-a stîrnit un fior abia văzut. SADOVEANU, N. F. 99. ◊ (întărit prin prep. «de») Cînd erau să se lase în jos [Făt-Frumos, călare pe calul înaripat]... d-abia, d-abia atinse cu piciorul vîrful unui copaci și d-odată toată pădurea se puse în mișcare. ISPIRESCU, L. 7. 3. (Cu sens temporal) De foarte puțină vreme. V tocmai. Abia m-am sculat Și acuma pe rouă Trifoiul e bun de tăiat. BENIUC, V. 138. Tata..., abia se întorsese de la treburile lui inginerești. SADOVEANU, N. F. 5. Subit, sub agilul penel, Podoaba abia căpătată Răsare pe pînză la fel De-ai crede că e reflectată. ANGHEL-IOSIF, C. M. U 33. ◊ (Întărit prin prep. «de») De abia apucasem a adormi, și un vis fantastic veni. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ (Introduce o prepoziție cu acțiunea imediat precedentă față de corelata ei) De îndată ce, numai ce. Și abia plecă bătrînul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium! EMINESCU, O. I 147. [Baba] abia zice și deodată Valea, muntele vuiesc. ALECSANDRI, P. A. 40. ◊ (Precedînd adverbe și propoziții temporale, arată că acțiunea din propoziția respectivă se realizează cu întîrziere, cu greutate) Numai în acest moment. Glasurile ce strigau «minte! minte!» îl izbeau... abia acum cu șfichiul lor de dispreț. DUMITRIU, B. F. 34. 4. (Cu sens consecutiv-final) Cel puțin, măcar, barem, doar. Lasă-l să plece; abia nu ne-o mai supără cît vorba lui. ◊ Hai și tu cu mine... de-abia te-i mai încălzi mergînd la drum. CREANGĂ, P. 241. – Pronunțat: a-bia.

ACTUAL, -Ă, actuali, -e, adj. De acum, de față, din acest moment; prezent. ◊ De actualitate, la ordinea zilei, care are importanță pentru vremea de față. Lupta pentru pace este o problemă actuală a oamenilor muncii din toate țările. ◊ (Adverbial) Lozinca «Proletari din toate țările, uniți-vă!» sună astăzi mai actual ca oricînd. – Pronunțat: -tu-al.

ACUM adv. 1. (Și în forma acuma) În prezent, în momentul de față. Acum, într-un cătun, departe, De greul muncii oțelit, Vreun responsabil de partid Mai stăruie plecat pe carte. DEȘLIU, M. 20. Pe stăpîna cosiței a furat-o un zmeu... Ea este acum în smîrcurile mărilor. ISPIRESCU, L. 23. ◊ (Purtînd accentul în frază sau întărit prin «chiar», «iată» etc.) Cai năzdrăvani! Acum vi-i rîndul, Zburați ca vîntul! BENIUC, V. 14. Dacă e așa, hai, pornește chiar acum la împăratul Verde. CREANGĂ, P. 274. O! fluieraș, acum să-ți văd puterea. ALECSANDRI, T. I 465. Acum întîiași dată vedem ideea de unitate a se arăta. BĂLCESCU, O. II 13. ◊ (În opoziție expresă cu trecutul sau cu viitorul) Ce-i în mînă nu-i minciună și e mai bine acum un ou decît la anul un bou. NEGRUZZI, S.T 248. Ai fost floare trandafir, Dar acum ești borș cu știr. PANN, P. V. II 98. ◊ (Precizînd un circumstanțial de timp) De trei zile-acum pe mare... Noi pămîntul n-am zărit! ALECSANDRI, P. A. 83. ◊ (Precedat de prepoziții, cu sensul determinat de acestea) Pînă acum = pînă în clipa de față. Pe unde n-a fost pînă acum nimic, O lume nouă eu am să ridic! BENIUC, V. 15. De pînă acum = de pînă în momentul de față. Oamenii muncii își sporesc eforturile pentru consolidarea succeselor de pînă acum. ◊ De pe acum = chiar din acest moment; înainte de vreme. De pe acum se pregătește pentru examene. era ◊ (În forma acu) De pe acu căști; te pregătești de somn, măi frate, ha!... SADOVEANU, O. vi 258. De acum (înainte sau încolo) = de aci înainte. Soțioară dalbă... Singură vei sta de-acum, Că eu plec la drum. BENIUC, V. 155. Eu, măi băieți, de acum nu mă mai desprind de voi. CAMILAR, TEM. 53. ◊ (Corelativ, introducînd propoziții care exprimă o succesiune de acțiuni alternative) Acum plînge, acum rîde. ◊ Expr. (În forma acu) Acu-i acu = a sosit momentul hotărîtor. Acu e acu, gîndi el, și se căzni să stea deștept toate nopțile pînă în zori. VISSARION, B. 12. Ei, Cătălin, acu-i acu Ca să-ți încerci norocul. EMINESCU, O. I 174. Să te văd, Balașo... acu-i acu... Ian să-mi mai dreg fiongu de la testemel. ALECSANDRI, T. I 343. ♦ În împrejurările actuale, în condițiile date. O eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseți, Ați ajuns acum de modă de vă scot din letopiseți. EMINESCU, O. 1 149. ◊ (Cu funcțiune copulativă, servind în cazul schimbării de idei, la înșiruirea noilor idei) Hei-hei! dragul tatii... D-apoi calului meu de pe atunci cine mai știe unde i-or fi putrezind ciolanele!... – Tată, atîta cer și eu de la d-ta. Acum, ori c-a fi trăind calul, ori că n-a fi trăind, aceasta mă privește pe mine; numai vreu să știu dacă mi-l dai ori ba. CREANGĂ, P. 194. Dar n-auzii vorba ta, Ci-auzii pe maică-ta... Blăstămîndu-mă pe mine De ce șed, mîndră, cu tine!... Acum, deacă-i treaba-așa, Spune-i, dragă, maică-ta Să-ngrădească ulița. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 61. 2. (În vorbirea afectivă, adesea repetat, indicînd viitorul foarte apropiat) Acuși, îndată, imediat. Ies puțin în oraș, și-acum mă înapoiez. 3. (În legătură cu noțiuni de timp) Înainte cu... Acum șase zeci de ani trecuți, unde se pomeneau școlit. CREANGĂ, A. 19. – Variante: acu, acuma adv.

AICI adv. (Și în forma aci) 1. (Cu sens local, în opoziție cu acolo) în acest loc sau în aceste locuri (relativ) apropiate de vorbitor. Văd aici în juru-mi cum tresaltă Izvoarele. BENIUC, V. 7. E de mult de cînd n-am stat, Ulmule, sub tine. Tot aici? Amar e gîndul Veșnic nemișcat să stai. COȘBUC, P. I 260. Șezi aici pînă despre ziuă, că am să vin atunci tot eu să te ieu. CREANGĂ, P. 97. 4 (Precedat de diferite prepoziții, cu sensul determinat de acestea) Pe aici = cam în acest loc. Locuiește pe aici. De aici = din acest loc. Hai! ia-ți porcul de-aici și ieși afară. CREANGĂ, P. 83. De pe-aici = (cam) din aceste locuri. A plecat... cu cincizeci de voinici Adunați toți de pe-aici. ALECSANDRI, P. II 82. Mă duc, mîndră, de pe aici. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 300. Pînă aici (sau aci) = pînă în acest loc. Hotarul se întinde pînă aici. ◊ Expr. Pe-aici (sau pe-aci) ți-e drumul! = pleacă! șterge-o! cară-te! A pleca (sau a se duce, a o tuli etc.) pe-aici încolo = a pleca (sau a se duce, a o tuli etc.) fără urmă, a dispărea; a-și vedea de drum. După ce i-a luat banii, a plecat pe-aici încolo. (Familiar) Pînă aici! = destul! ajunge! Pînă aici! Nu te întrece cu gluma! 2.(Cu sens temporal) Acum, în acest moment. S-a vorbit de activitatea ta; aici e cazul să intervii cu precizări. ◊ Loc. adv. De aici înainte (sau încolo) = din acest moment, pe viitor. De aici înainte voi lucra în alt colectiv. Pînă aici (sau aci) = pînă acum, pînă în acest moment. Tocmai pe cînd părerea de rău îl ajunsese și mai și decît pînă aci, erau trecînd printr-o pădure mare și deasă. ISPIRESCU, L. 109. ♦ Expr. Aci-i aci = acum e momentul hotărîtor, acu-i acu. ◊ (Corelativ, indicînd o alternanță de acțiuni succesive) Acum... acum..., cînd... cînd..., ba... ba... Hai... zise Doroftei... legănînd capul, cam fără voie, aci p-un umăr, aci pe celalt. DELAVRANCEA, S. 237. [Popa Duhu] aci era la Socola, aci în Iași, aci la mînăstirea și în tîrgul Neamțului profesor. CREANGĂ, A. 135. 3. (Cu sens modal, în expr.) Cît pe-aci sau p-aci p-aci sau aci-aci = aproape să..., gata să..., gata-gata..., mai că... Femeia... se clatină. Aci-aci să cadă. STANCU, D. 200. P-aci p-aci era să-mi pierd viața. ISPIRESCU, L. 12. – Variante: aci, aicea (CARAGIALE, P. 40), aice (ALECSANDRI, P. II 13, NEGRUZZI, S. I 274), acia (BUDAI-DELEANU, Ț. 103), acilea (DUMITRIU; B. F. 12, DELAVRANCEA, S. 263, ALECSANDRI, T. 660) adv.

ORĂ, ore, s. f. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. ◊ Loc. adv. Pe oră = cât ține un ceas, în decurs de un ceas; la fiecare ceas. Cu ora = (angajat și plătit) după un tarif orar. Din oră în oră = la intervale regulate de un ceas. Oră de oră = mereu, întruna. ♦ Moment indicat de fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi; p. ext. fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic, care marchează aceste momente. ◊ Loc. adj. De ultimă oră = foarte nou, recent, actual. ♦ Distanță, spațiu ce se poate parcurge în timp de un ceas. ♦ Durată de timp nedeterminată; timp, epocă; moment. ◊ Expr. La ora actuală = în prezent. 2. Timp fixat de mai înainte pentru realizarea unei acțiuni, timp dinainte stabilit când cineva poate fi primit undeva. 3. Lecție, curs. ◊ Expr. A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) meditații. [Var.: oară s. f.] – Din lat. hora, it. ora.

CURS¹, cursuri, s. n. I. 1. Mișcarea unei ape curgătoare în direcția pantei; p. ext. albia, întinderea sau direcția unei ape curgătoare. Dunărea are un curs foarte lung. ▭ Las și gîndul și privirea să lunece un minut pe cursul fugător al undelor. HOGAȘ, M. N. 55. Un torent ce-și prăvălește cursul de-apă peste stăvili. MACEDONSKI, O. I 105. Prin cursul apei, cu gleznele lor sfîșiau valurile. EMINESCU, N. 16. Luîndu-și cursul pașnic din nou se-ndreaptă Rinul Prin sate și orașe, prin munți și văi frumoase. ALECSANDRI, O. 204. Să mă întorc? Mai degrabă își va întoarce Dunărea cursul îndărăpt. NEGRUZZI, S.I 139. 2. (Învechit) Mers (repede), umblet (grăbit). N-au avut încotro biata iapă, ci au trebuit să fugă de unde era ascunsă! Atunci corbii toți după ea, și i-au îndreptat cursul să meargă pe unde sta boierul la pîndă. SBIERA, P. 60. Dragoș merge nainte Pe un cal cu ager curs. NEGRUZZI, S.II 24. ♦ Mișcare (reală sau aparentă) a corpurilor cerești. Astronomul ar dori ca cursul Uranului să. se pripească. BĂLCESCU, O. II 10. II. Fig. 1. Trecere, scurgere, durată, interval (de timp). Atît de lungă fu noaptea, fiindcă voinicul îi oprise cursul. ISPIRESCU, L. 202. ◊ Loc. prep. În cursul... = în timpul cît ține, cît durează ceva. În cursul zilei, roaba babei s-apropie de el. EMINESCU, N. 21. În tot cursul călătoriei noastre de treizeci de zile aproape ne tîrîră prin acest mijloc. BOLINTINEANU, O. 265. Ea se afla într-unul din aceste momente rari în cursu? scurtei noastre vieți. NEGRUZZI, S. I 78. În curs de... = în timp de... Minunile făcute... de om în curs de două-trei mii de ani- minunile arătate de istorie, mă miră dar nu mă amețesc. IONESCU-RION, C. 49. 2. Desfășurare, mers, direcție a unor evenimente. Marea Revoluție Socialistă din Octombrie a exercitat o înrîurire deosebit de puternică asupra cursului dezvoltării istorice a poporului romîn, care a avut fericirea să facă parte din rîndul popoarelor eliberate de Armata Sovietică, dobîndind astfel putința unei libere dezvoltări democratice și cîștigînd pentru prima dată în istoria sa o reală independență. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 511. Expr. A da curs unei cereri = a lua în considerare cele cuprinse într-o cerere, a da urmare unei cereri, îndrumînd-o spre rezolvare. III.. Preț al monedei unei țări în raport cu moneda altei țări sau cu un etalon convențional; (în țările capitaliste) preț variabil, stabilit la bursă, pentru valută, hîrtii de valoare, polițe și mărfuri. Cursul stabil al rublei. ◊ (În economia capitalistă) Curs forțat (al unei valori) = curs impus, ducînd la obligația legală de a primi ca plată hîrtie-monedă neconvertibilă în aur. ♦ Putere de circulație (a unei monede). Anticarul, la patima-i supus, Culege vechea-aramă ce nu mai are curs. ALEXANDRESCU, P. 149.

ÎNCOLO adv. (În opoziție cu încoace) 1. (Cu sens local) În altă parte decît aici; în partea aceea, în direcția aceea. Vorba zice: fugi încolo, rîsul zice: vino-ncoace. EMINESCU, O. I 159. ◊ Expr. Mai încolo = mai departe. Calul pornește la pas, pînă ce iesă mai încolo, departe. CREANGĂ, P. 220. Pînă (mai) încolo = pînă nu departe. Ilie Zăganu tocmai se pregătea să plece către comitet. – Te-oi duce pînă mai încolo, frate Ilie!... îi spuse Lazăr, după ce urase ziua bună. MIHALE, O. 161. Mergeți sănătos, moș Vasile, zicem noi, petrecîndu-l pînă încolo. CREANGĂ, A. 109. Încolo și încoace = de colo pînă colo, în toate părțile, dintr-o parte în alta. Începe a purta caii încolo și încoace. CREANGĂ, P. 195. (Familiar) A lăsa (pe cineva) încolo v. lăsa. Lasă-l (sau dă-l) încolo = (eufemism pentru «dă-l dracului») nu te mai ocupa de el, nu-i mai arăta atenție sau afecțiune. Lasă-l încolo! Că prea e nu știu cum!... Auzi d-ta! pălărie nouă și biletul! zice mamița, prefăcîndu-se foarte supărată. CARAGIALE, O. II 161. A pleca (sau a se duce, a o tuli etc.) pe-aci încolo v. aici. Fugi încolo! = taci din gură, nu mai spune fleacuri. 2. (Cu sens temporal, adesea precedat de «mai») Mai tîrziu, mai pe urmă. Poate mai încolo să ai nevoie de unul ca mine. CREANGĂ, P. 199. Loc. adv. De-aici (sau de-acum, (regional) d-acilea) încolo = de acum înainte, începînd din acest moment. Și după ce umblară zi de vară pînă-n seară ca cuvîntul de poveste ce d-acilea încolo se gătește, ieșiră pe tărîmul celălalt. ISPIRESCU, L. 116. De atunci încolo = de atunci înainte, după aceea. Cu sunete de flaut Poți să-ntîmpini patrioții ce-au venit de-atunci încolo? EMINESCU, O. I 149. De astăzi (sau de mîine etc.) încolo = începînd de azi (de mîine etc.). De mîine încolo puteți să așteptați demisia mea. DEMETRIUS, C. 53. 3. (Arătînd exclusivitatea) În afară de asta. Avea doar o fată șî-ncolo nu mai avea nici un copil. ȘEZ. III 73. – Variantă: încolea (BIBICESCU, P. P. 126, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 97) adv.

MOMENT, momente, s. n. 1. Interval scurt de timp, clipă, secundă; poziție în timpul unui fapt sau eveniment. Și-n acel moment de taină, cînd s-ar crede că-i ferice, Poate-ar învia în ochiu-i ochiul lumii cei antice. EMINESCU, O. I 162. Cine ne-ar fi văzut în momentul acela n-ar fi putut deosebi care e mai nenorocită. NEGRUZZI, S. I 52. [Omul] ar dori ca tot lucrul să se îndeplinească în acest moment, iute. BĂLCESCU, O. II 10. ◊ Ultimele momente (ale unui om) = clipele dinainte de moarte. ◊ Loc. adv. Un moment, se zice cînd cerem cuiva o clipă de răgaz, de așteptare. Un moment, vă rog, să aduc cartea. În tot momentul = mereu, în fiecare clipă; (regional) imediat. La moment = imediat, numaidecît. Din moment în moment, dintr-un moment într-atul = foarte curînd, imediat. Stația cea mai apropiată aștepta din moment în moment sosirea plugului de desfundat liniile și echipele de lucrători. C. PETRESCU, A. 280. Din primul moment = chiar de la început, (în propoziții negative) (Nici) un moment = nici o singură clipă, niciodată, de loc. Această semeață idee nu mi-a trecut un moment prin creieri. ODOBESCU, S. III 61. ◊ Loc. adj. De moment = vremelnic, efemer, de scurtă durată. Acțiunea pentru reducerea prețului de cost nu înseamnă o campanie de moment, ci, dimpotrivă, o luptă permanentă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 159, 10/3. Loc. conj. Din moment ce... = devreme ce, deoarece. ♦ Interval de timp mai îndelungat în care se întîmplă ceva deosebit; etapă. [Caragiale] ne-a dat în opera sa unul din momentele cele mai de seamă ale limbii romînești din veacul al XIX-lea. VIANU, S. 93. Fiecare moment al dramei cinegetice avea cînticul său consacrat și tradițional. ODOBESCU, S. III 96. ◊ Loc. adv. Pentru (un) moment = deocamdată, pentru un timp foarte scurt. Să arăt, în cîteva cuvinte, cauzele ce trebuie să îndemne pe vînătorul înțelept a curma, pentru un moment, isprăvile sale. ODOBESCU, S. III 39. În momentul de față = în prezent, acum. ♦ Dată, termen. În toate țările ce se bucură de legiuiri înțelepte... vine un moment al anului cînd deodată vînătoarea se închide. ODOBESCU, S. III 37. ♦ (Fiz.) Mărime fizică egală cu produsul dintre o mărime dinamică (forță, masă, sarcină electrică etc.) și una sau mai multe distanțe. 2. Ocazie favorabilă, prilej bun. Acum era ultimul moment, ultima scăpare; după trenul acesta nu va mai trece, poate, nici unul. DUMITRIU, B. F. 85. Cuconu Costea, crezînd că a sosit momentul, deschise vorba despre măsurătoarea de a doua zi. BUJOR, S. 118. Fii liniștită și fă-te că dormi. Ți-oi da de știre cînd a veni momentul. ALECSANDRI, T. I 450. ◊ Expr. A prinde momentul v. prinde.

MULT¹ adv. 1. (Arată măsura, intensitatea, proporția) în mare cantitate; intens, tare. Mănîncă mult. ▭ Cu asta a voit spinul să-și arate arama și să facă pe Harap-Alb ca să-i ieie și mai mult frica. CREANGĂ, P. 208. Sărmana fată în drum se puse Și mult îl plînse, mult îl dori. ALECSANDRI, P. I 23. Mintea... poate mult, căci cunoaște cît poate. BĂLCESCU, O. II 11. Mult mă mustră măicuța. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. ◊ (În locuțiuni) Cu mult = în foarte mare măsură, tare, foarte. M-a întrecut cu mult. Mai mult = mai ales, mai cu seamă, în special, îndeosebi. Mai mult de bucurie că au venit, îi scăpă ea. ISPIRESCU, L. 7. Eu o iubesc acum mai mult de milă. NEGRUZZI, S. I Mai mult decît... = foarte, absolut. Mai mult decît probabil cum că o parte ocupa înălțimea predomnitoare. HASDEU, I. V. 142. Cel mult = a) maximum. Voi pleca din București pentru cel mult două zile; b) în cel mai bun caz. Lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici; Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici. EMINESCU, O. I 151. ◊ Expr. A fi mai mult mort (decît viu) v. mort. Ce să spun (sau să fac) mai mult? = asta e tot, nu pot (sau nu-i necesar) să fac sau să spun altceva. Unii secerau, alții legau snopi... mă rog, claca dracului era; ce să spun mai mult? CREANGĂ, P. 158. (Rar) Din mult în mai mult = din ce în ce mai mult. Defăimau din mult în mai mult petrecerile holteiei. NEGRUZZI, S. I 75. Mai mult sau (ori) mai puțin = în oarecare măsură, întrucîtva, aproximativ. Consum am avut noi, mai mult ori mai puțin, și altădată. DAVIDOGLU, M. 18. Tot ce dorești dumneata se poate realiza mîine, poimîine, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. C. PETRESCU, A. 289. Nici mai mult, nici mai puțin = exact atît. (Asta) e prea mult = e mai mult decît trebuie, decît se cuvine; întrece măsura. 2. Departe, pe o distanță mare. Dînd pe de altă parte, ieși mult înaintea ei. ISPIRESCU, L. 17. Nu merse ea tocmai mult și numai iată ce vede un păr frumos. CREANGĂ, P. 286. 3. Un timp îndelungat, îndelung. Vorba ceea: și piatra prinde mușchi dacă șede mult într-un loc. CREANGĂ, P. 140. Dragostea noastră cea bună Nu ținu mai mult de-o lună. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162. ◊ Loc. adv. Mai mult = a) mai ales, mai des, mai frecvent. Harabagiul nostru s-a hotărît ca de-acum să aibă a face mai mult cu parte negustorească. CREANGĂ, P. 111; b) (regional, în construcții negative) de acum înainte, din acest moment. Copiii mei nu s-or juca Mai mult cu frunze-n coama ta. COȘBUC, P. I 111. Că mai mult nu mi-i vedea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 312. De mult = a) de o bună bucată de vreme. Mămăliga se răcise de mult pe măsuță. CAMILAR, N. I 213. Un dușman de lup... de mult pîndea vreme cu prilej ca să pape iezii. CREANGĂ, P. 21. Dar cuibu-mi jos cade, Că de mult îl roade Un șarpe cumplit. ALECSANDRI, P. I 197; b) (regional) devreme. Dimineața de mult, cînd se deschid măcelăriile, se tîra și el afară și, șontîc-șontîc, venea să cerșească la ușa maghernițelor roșii. GALACTION, O. I 311. ◊ Expr. Mult și bine = vreme îndelungată; pentru totdeauna. Dormeai tu mult și bine Harap-Alb, de nu eram eu. CREANGĂ, P. 279. A nu mai avea mult = a fi pe moarte, a nu mai avea de trăit decît puține zile. Știu că nu mai am mult: de aceea te-am chemat. SADOVEANU, O. I 342. ♦ (Regional) Maximum. Roșiile mai au pînă să dea în pîrgă, mult șapte-opt zile. SADOVEANU, P. M. 283. 4. (Precedînd un adjectiv, îi dă valoare de superlativ) În cel mai înalt grad, foarte, extrem. Se pomeni cu mult pătimitorul Anichit că intră pe ușă. STĂNOIU, C. I. 188. Ea-l oprește-n loc cu ochii și c-o mult smerită rugă. EMINESCU, O. I 80. E foarte ambițios și prezumțios, deși se arată mult republican. GHICA, A. 278. ◊ (Învechit, determină adverbe) Mult bine s-au mai bătut romînii și în rîndul ala. GHICA, S. 24.

OJINĂ s. f. (Regional) Moment al zilei situat la jumătatea timpului dintre amiază și asfințit; gustare care se ia în acest moment al zilei. După ce să săturară boii, iar îi înjugară și arară pînă la ojină. RETEGANUL, P. V 22. – Variantă: ujină s. f.

TRAI s. n. 1. Viață, existență. Muncind cît muncește azi, dar pe pămîntul lui, omul ar avea un trai de două ori mai bun. REBREANU, R. I 95. Cu voinicii-mi place traiul, Ori îi văd cu spada-n mîni Ori cu naiul. COȘBUC, P. I 84. Și-și aleseră loc de trai, un bordei. ISPIRESCU, L. 169. Omul, care simte traiul său scurt, ar dori ca tot lucrul să se îndeplinească în acest moment iute. BĂLCESCU, O. II 10. ◊ Expr. A nu mai fi de trai sau a nu mai avea trai = a nu mai putea suporta viața din cauza cuiva sau a ceva, a nu mai putea îndura ceva. Și-a măritat fata curînd după moartea nevestii: nu mai era de trai – trebuia odată căpătuită. CARAGIALE, S. 81. A-și trăi traiul v. trăi (3). A-și trăi traiul (și a-și mînca mălaiul) v. trăi (3). 2. Viață bună, mulțumită și îmbelșugată; desfătare, petrecere. Traiul lumii, dragă tată, Cine vor, aceia lese-l. EMINESCU, O. I 102. Vinișor de nouă ai Cum e mai bun pentru trai. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. Cum aș face, cum aș drege, Că pe toate le-aș culege, Să-mi fac traiul și să mor, Legănat pe sînul lor. ALECSANDRI, P. P. 337. ◊ Expr. Trai, neneaco, cu banii babachii v. babacă. A se pune (sau a se așeza) pe trai = a începe o viață bună, de belșug, de desfătare; a se pune pe petreceri. Se puse pe trai și trăiră vac de om nesupărați de nimeni. ISPIRESCU, L. 111. 3. Conviețuire. Dacă nu te sparie traiul cu un bătrîn, hotărăște-te a-mi îndulci, puținele zile ce mi-a mai rămas. NEGRUZZI, S. I 109.

PREZENT¹ s. n. 1. Timpul actual; p. ext. situația actuală. E... același dor de a înfățișa neamul cît mai mare în trecut, spre a afla mîngîiere pentru prezent. IORGA, L. II 4. Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer? N-o să aflu într-ai noștri vreun falnic juvaer? EMINESCU, O. I 149. Loc. adv. În prezent = azi, acum, în acest moment. În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte, Ci-ntr-o clipă gîndu-l duce mii de veacuri înainte. EMINESCU, O. I 133. 2. (Gram.) Timpul verbului care arată că o acțiune se petrece în momentul vorbirii sau că este independentă de momentul manifestării ei. Propoziția «eu citesc o carte» are verbul la prezent. ◊ Prezent istoric = prezentul cu valoare de perfect, care se întrebuințează deseori în narațiune pentru a da o mai mare forță de evocare a faptelor.

PREZENTA, prezint, vb. I. Tranz. 1. A face pe cineva cunoscut celor aflați de față, arătînd numele (titlul, ocupația acelei persoane); a recomanda pe cineva unui public (spectator sau auditor) rostindu-i numele, vorbind despre meritele lui. Să-mi dați voie să vă prezint mai întîi pe directorul nostru. C. PETRESCU, C. V. 333. D-na Alexandrescu l-a dus deunăzi la părinții fetei, l-a prezentat și l-a lăudat. REBREANU, R. I 209. Dă-mi voie să-ți prezint pe nepotu-meu. VLAHUȚĂ, O. AL. II 38. ◊ Refl. Îmi dați voie să mă prezint 1.. Vartolomeu Diaconu, șeful haltei și pentru moment telefonist, telegrafist, magazioner, hamal și om de serviciu. C. PETRESCU, A. 280. 2. A aduce pe cineva în fața cuiva, a înfățișa. Acu nu-mi mai rămîne decît să-l dichisesc, să-l piepten și să-i dau lustru, ca să-l pot prezenta în fața lumii. CARAGIALE, O. VII 118. ◊ Refl. Cine ești tu, semețule, de îndrăznești. a te prezenta dinaintea noastră? ALECSANDRI, T. I 416. ♦ Refl. A se înfățișa undeva pentru a răspunde unei obligații sau pentru a oferi ori solicita ceva. Se prezenta pentru o bursă la seminarul Socola. SADOVEANU, E. 92. În fața oricărei judecăți, oricît de aspre, s-ar prezenta senină. C. PETRESCU, C. V. 172. Pînă în acest moment. nu s-a prezentat nici un inel cu nici un conductor. Să sperăm că nu vor întîrzia să se prezinte. CARAGIALE, O. VII 6. ♦ A da, a întinde cuiva un obiect pentru ca acela să ia cunoștință de el, să-l cerceteze sau să și-l însușească, să-l utilizeze. A prezenta o petiție. ▭ Îmi prezentă o priză de tabac. NEGRUZZI, S. I 68. 3. A înfățișa publicului un spectacol sau aspectele unei activități, rezultatul unor cercetări, o problemă în studiu etc. Irina a prezentat un scurt referat. BARANGA, I. 172. Acum aveți mulțumirea de a prezenta în fața publicului un buchet de produceri intelectuale care promit un frumos viitor literaturii noastre. ALECSANDRI, S. 30. 4. (Cu privire la lucruri care sînt supuse unei examinări sau care interesează dintr-un anumit punct de vedere) A avea, a fi înzestrat cu..., a oferi. Cercetările noastre mai prezintă încă un avantaj. BARANGA, I. 168. ♦ Refl. A avea aparența de..., a se înfățișa ca... În Oltenia, casele boierești se numesc cule și se prezintă ca niște așezări întărite. 5. (În expr.) A prezenta arma = a mînui arma, după anumite prescripții ale regulamentului militar, pentru ca ostașul să dea salutul unui superior sau onorul la o ceremonie. Un soldat de santinelă ne prezintă arma izbind-o cu patul în pămînt. BART, S. M. 21. – Prez. ind. și: (învechit) prezent (ODOBESCU, S. III 39), prezentez (ALECSANDRI, T. I 178), perf. s. pers. 3 sg. și: (neobișnuit) prezintă (C. PETRESCU, C. V. 61).

ȚĂRIȘOARĂ, țărișoare, s. f. Diminutiv al lui țară. Viteazul se scula numaidecît, se lua după dînsul, și cată-l în sus, cată-l în jos, pînă ce-l găsi închis într-unul din staulele lui Erice, stăpînitorul unei țărișoare mici. ISPIRESCU, U. 58. În aceste momente solemne... mă gîndesc... la țărișoara mea... la Romînia... la fericirea ei! CARAGIALE, O. I 155.

amu, adv. – (pop.) Acum, în acest moment. – Lat. ad-modo (DLRM, DEX); din acum (MDA).

SIMȚIRE, simțiri, s. f. 1. Facultatea de a simți; sensibilitate. E știut că limba, bogăția de expresii... la un poet format este oareșicum rezultatul puterii lui de gîndire, așa că imagina și nevoia de descărcare a simțirii lui poetice cheamă cuvîntul și se servește de el. VLAHUȚĂ, O. A. 399. Acea tainică simțire care doarme-n a ta harfă În cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marfă? EMINESCU, O. I 137. ◊ Expr. (Rar) Simțire de sine = bun-simț, bună-cuviință. Haina răzășească... curată... dovedea bunăstare și om cu simțire de sine. C. PETRESCU, R. DR. 22. 2. Sentiment. Era trudită după două zile de umblet călare și se gîndea c-o simțire de plăcere la un culcuș moale. SADOVEANU, B. 120. În ochii ei ar fi putut citi cineva două simțiri deosebite, luptîndu-se cu putere: dragostea și o grozavă frică. GANE, N. I 63. Ea se afla într-unul din aceste momente... Cînd fericirea amorțește oricare alte simțiri ale noastre. NEGRUZZI, S. I 78. 3. Stare normală a organismului, în care omul e pe deplin conștient de ceea ce se petrece în jurul lui, fiind stăpîn pe simțurile și pe facultățile lui intelectuale. Am putea să cercetăm dacă are simțirea toată, înfingîndu-i (= înfigîndu-i) un bold în coapsă. SADOVEANU, D. P. 28. ◊ Loc. adj. Fără simțire = a) fără bună-cuviință; b) fără cunoștință; inconștient, leșinat. Altă spaimă mai înfricoșată l-au cuprins, și îndoindu-și pașii cătră fugă cu atîta iuțală, încît, obosit, fără simțire au căzut la pămînt. DRĂGHICI, R. 160. ◊ Expr. A-și pierde simțirea (sau simțirile) = a-și pierde cunoștința, a leșina. Biata... babă era umflată cît o bute... simțirea însă nu și-o pierduse de tot. CREANGĂ, P. 15. A-și veni în simțire (sau în simțiri) = a-și reveni din leșin, din somn etc.; a-și veni în fire. Vino-ți în simțiri, nepoate Stoiceo... Te-ai dezmeticit? GALACTION, O. I 54. Viindu-și nițel în simțiri și neputîndu-se scula, a început a geme. ISPIRESCU, L. 329. Atunci își vine în simțire și într-un buc iese afară cu pușca la umăr. CREANGĂ, P. 311. ♦ (Rar) Simț. O încordare înaltă a atenției ascute simțirea auzului în singurătatea nopții. CARAGIALE, O. I 290. Cu ochii caută vînatul, cu gîndul zboară poate către alte doruri; dar simțirile-i sînt în veci deștepte. ODOBESCU, S. III 17. 4. (Învechit și popular) Bun-simț. Un bou ca toți boii, puțin la simțire... Dobîndi-n cireadă un post însemnat. ALEXANDRESCU, P. 64.

aici av [At: LET. II, 460/36 / P: a-i- / V: aci, aicia,^[1] acilea, aice, aicea / E: lat ad-hicce] 1 În acest loc. 2 (Însoțit de pp „de”) Din acest loc. 3 În acest moment. 4 (Fam; îe) De ~ încolo De acum înainte. 5 (Fam; îe) ~ e ~a! Acum este momentul hotărâtor. 6 (Fam; îe) Până ~! Destul! 7 (Fam; îe) P-aci ți-e drumul Pleacă! 8 (Fam; îe) Cât p-aci Gata-gata. 9 (Cu valoare corelativă) ~... ~ Ba... Ba. modificată

ceas² sn [At: COD. VOR. 11/10 / Pl: ~uri / E: vsl часъ] 1 Oră. 2 (Îe) Cu un ~ mai devreme (sau mai curând) Cât mai repede cu putință. 3 (Îae) Până nu e prea târziu. 4 (Îe) În ~ul al doisprezecelea în ultimul moment. 5 (Înv; îlav) Pe ~ La fiecare oră. 6 (Înv; îal) Îndată. 7 (Îe) A închiria cu ~ul A plăti o sumă fixată pentru a dispune de obiectul închiriat timp de o oră. 8 (Spc) Spațiu parcurs (cu un mijloc de locomoție) în timp de o oră. 9 Unitate de timp scursă pe când acul ceasornicului parcurge una din cele 12 subdiviziuni ale cadranului. 10 (Pex) Bătaie a ceasornicului. 11 (Îe) Un ~ din noapte (sau după miezul nopții) Prima oră a zilei. 12 (Îe) Un ~ din zi (sau după prânz, după-amiază) A 13-a oră a zilei. 13-14 (Îe) Cât e ~ul? (sau, înv, câte ~uri sunt?) Ce oră (arată ceasul sau) este? 15 Durată de timp în cursul căreia se întâmplă ceva, a cărei lungime depinde de poziția subiectivă a vorbitorului. 16 (Înv; îs) Mult ~ Timp îndelungat. 17 (Îe) O mică de ~ O clipă. 18 Moment. 19-20 (Îs) ~ bun Moment fast (pentru a întreprinde ceva). 21 (Îe) Să fie într-un ~ bun Formulă prin care se urează cuiva succes într-o întreprindere. 22-23 (Îs) ~ rău Moment nefast (pentru a întreprinde ceva) Si: ceasoaie (1-2). 24 (Îc) ~-rău-cu-lipitură (sau ~-rău-cu-speriat) Boală provocată copiilor de duhuri necurate, care se manifestă prin tresăriri și plâns în somn, tremurături, slăbiciune Si: ceasoaie (3). 25 (Îac) Epilepsie. 26 (Îc) Buruiana-de-~- rău Plantă cu care se lecuiește epilepsia. 27 (Îlav) În ~ul ce (sau care), la, ori în ce (sau care) ~ Când. 28 (Îal) În momentul în care... 29 (Înv; îlav) În(tr-)acel ~ În momentul acela Si: atunci. 30 (Înv; îal) Imediat. 31 (Înv; îal) Pe loc. 32 (Înv; îlav) În(tr-)acest ~ În acest moment Si: acum. 33 (Înv; îal) La moment Si: imediat, momentan. 34 (Înv; Îlav) În (sau pe, rar peste) tot ~ul Tot timpul. 35 (Îal) întotdeauna. 36 (Îlav) Din ~ în ~ Din timp în timp Ș: periodic. 37 (Îal) Dintr-o clipă într-alta. 38 (Îlav) Pe ~, pe ~ Din moment în moment Si: mereu. 39 (Înv; îlav) Într-o (sau pe) mică (sau nimică) de ~ În fiecare moment. 40 (Îs) ~ul nașterii (sau de naștere) Moment al începutului vieții. 41 (Îs) ~ul morții (sau de moarte, ori de apoi) sau cel (mai) de pe urmă Cele din urmă momente ale vieții. 42 (Îas) Agonie dinaintea morții. 43 (Îe; pop) A se da de ~ul morții A se agita. 44 (Îae) A se frământa. 45 (Înv) Ocazie. 46 (Bis; lpl, art) Slujbe săvârșite la anumite ore din zi. 47 Aparat care arată orele Cf cronometru Si: ceasnic, ceasornic (1), ornic, orologiu. 48 (Îs) ~ electronic Ceas a cărui funcționare se bazează pe folosirea circuitelor integrate specializate. 49 (Îs) ~ digital Ceas (electronic) la care ora este indicată prin cifre afișate pe un ecran. 50 (Îs) ~ vorbitor Ceas electronic la care ora este anunțată verbal. 51 (Îas) Magnetofon pentru redarea înregistrărilor de semnal orar și a unor informații vorbite asociate, folosit pentru anunțarea orei exacte în rețeaua telefonică. 52 (Îs) ~ solar Suprafață mărginită de numere, având în centru tijă a cărei umbră indică cu aproximație orele zilei Si: cadran solar. 53 (D. mașini, aparate etc.; îe) A merge ca ~ul A funcționa perfect. 54 Aparat În formă de ceas (47) ale cărui limbi înregistrează mișcarea, viteza, consumul Si: contor. 55 (Art) Nume al unui dans țărănesc. 56 Melodie după care se execută ceasul (55).

fabulă (lat. fabula „vorbire”, „poveste”), figură de stil narativă, și anume o scurtă narațiune la care participă, de regulă, animale personificate, introdusă într-o expunere, de obicei retorică, cu scopul justificării, pe temeiul analogiei (comparației), a unor argumente și îndemnuri. F. este o pildă inventată (fictivă) (P). Aristotel (Aristote, Rhétorique, II, p. 104-105) o ilustrează după cum urmează: „Fabula este, de exemplu, aceea pe care a povestit-o Stesihor privitor la Falaris și Esop în apărarea demagogului. Cetățenii Himerei aleseseră un strateg cu puteri depline, Falaris, și voiau să-i dea o gardă personală; Stesihor, între altele, le povesti acest apolog: un cal stăpânea singur o pajiște; a apărut un cerb care îi strica pășunea; calul, vrând să se răzbune pe cerb îl întreabă pe un om dacă n-ar putea să-l ajute să pedepsească cerbul; omul îi spuse că ar putea să-l ajute, cu condiția ca el să accepte un frâu și să-l lase să se urce în spatele lui înarmat cu sulițe. Înțelegerea fiind încheiată și omul urcat pe cal, acesta, ca preț al răzbunării, deveni sclavul omului. Voi, la fel, spuse el, fiți atenți, că vrând să vă răzbunați contra dușmanului să nu aveți soarta calului. Sunteți deja sub frâu; căci ați ales un strateg cu puteri absolute; dacă îi dați o gardă și-i permiteți să se urce în spinarea voastră, veți deveni din acest moment sclavii lui Falaris.” Figura de mai sus, dezvoltată într-o narațiune de sine stătătoare, constituie fabula ca specie a genului epic.

încolo av [At: COD. VOR. 117/3 / V: (îrg) înac~, ~lea / A și: ~lo / E: în- + colo] 1 În alt loc decât aici. 2 În direcția aceea Si: într-acolo. 3 Pe urmă. 4 (Îlav) Mai ~ Mai departe. 5 (Îal) Mai târziu. 6 (Pfm; îe) A umbla (sau a duce) ~ și încoace ori încoa A umbla sau a duce dintr-o parte în alta. 7 (Pfm; îe) A căuta ~, a căuta pe dincolo A căuta în toate părțile. 8 (Pop; îe) A lua pe cineva ~ A râde de cineva. 9 (Pfm; îe) A lăsa (sau a da) pe cineva ~ A ignora. 10 (Pop; îe) A se duce până (mai) ~ A se duce destul de aproape. 11 (Pfm; îe) Fugi ~! Nu mai spune fleacuri! 12 (Pfm; îlav) De aici (sau de acu(m) ori de astăzi, ori de atunci) ~ Începând din acest moment, sau de azi, sau de atunci. 13 (Îal) După aceea. 14 În afară de cele arătate înainte.

INEGAL, -Ă, inegali, -e, adj. Care nu e egal, care nu e la fel (cu altceva sau cu sine însuși considerat în alt moment). Aceste considerațiuni se răsfrîng neapărat în proporțiuni inegale asupra autorilor puși la concurs. ODOBESCU, S. II 371. ♦ Care vădește o inegalitate, o lipsă de echilibru între forțe, puteri, valori. O luptă inegală, născută dintr-o neînțelegere a unor șefi, începu între avangarda otomană și între 150 soldați pompieri. BOLINTINEANU, O. 262. ♦ Schimbător, nestabil. Caracter inegal.

lună [At: (cca. 1550) CUV. D. BĂTR. II, 459/13 / Pl: ~ni, (înv) ~ne / E: ml luna] 1 sf Satelit natural al Pământului, care se învârtește în jurul acestuia și pe care îl luminează în timpul nopții. 2 sf (Ast; îs) ~ nouă Moment în care Luna (1) este în conjuncție cu Soarele. 3 sf (Pex) Înfățișare a lunii (1) în acest moment Si: (pop) crai-nou. 4 sf (Pop; îs) ~ tânără (sau seacă) Lună (1) aflată în primul pătrar, atunci când se află în conjuncție cu Soarele și se vede pe cer o parte din suprafața ei luminată. 5 sf Aspect al lunii (1) în această fază. 6 sf (Pop; îe) A fi făcut la ~ plină A fi somnambul. 7 sf (Îs) ~ plină (sau reg, întreagă, împlinită, veche) Fază a lunii (1) când aceasta se află în opoziție cu soarele și se vede pe cer luminată în întregime. 8 sf Perioadă de timp când luna (1) are această înfățișare. 9 sf (Pop; îe) A fi ca o ~ plină A fi cu obrazul (sau fața) rotund(ă) și plin(ă). 10 sf (Pop; îs) ~ veche, ~ la sfârșit, (reg) ~ pișcată Ultimă fază a lunii (1), când aceasta este în conjuncție cu soarele și se vede o mică porțiune din suprafața ei luminată, în forma unei seceri subțiri. 11 sf Timp în care luna (1) are această înfățișare. 12 sf (Îrg; îla) (De) sub ~ Care se află pe pământ. 13 sf (Pex; îal) Care se află în univers. 14 sf (Îlav) Câte-n ~ și în stele (sau și în soare) Tot ce se poate închipui. 15 sf (Pop; îe) A promite (cuiva) (și) ~na de pe cer A promite (cuiva) ceva imposibil de realizat. 16 sf (Pop; îe) A cere (și) ~na de pe cer A cere foarte mult. 17 sf (Pop; îe) A apuca (sau a prinde) ~na cu dinții (și soarele cu picioarele) A încerca realizarea unui lucru aproape imposibil sau greu accesibil. 18 sf (Fam; îe) A trăi (sau a fi căzut) în (din) ~ A fi rupt de realitate. 19 sf (Rar; îe) Parcă e căzut din ~ Se spune despre cineva aiurit și lipsit de simț practic. 20 sf (Pop; îe) A da (a arunca sau a zvârli) cu barda (cu toporul sau cu pușca) în ~ A se comporta irațional. 21 sf (Reg; îe) A fi un (îm)pușcă-n ~ A fi nebun. 22 sf (Trs; îe) A azvârli cu pălăria după ~ A se comporta ca un om beat. 23 sf (Fam; îe) A lătra (sau a urla) (precum câinele) la ~ A protesta inutil. 24 sf (Trs; îe) A scos ~na din fântână Se spune despre cineva prost și neîndemânatic. 25 sf (Rar; îe) A fi cu ~na în cap A fi labil psihic. 26 sf (Reg; îe) A se schimba (sau a fi schimbător) ca ~na A fi inconsecvent în păreri sau în comportare. 27 sf (Reg; îcs) De-a ~na Joc de copii, în care participanții, așezați spate în spate, se ridică unul pe celălalt, rostind „Luna!”. 28 sf (Pop; îe) A-i răsări (sau a-i ieși cuiva) ~na în cap (sau în ceafă) A cheli. 29 sf (Mol; îe) A i se vedea (cuiva) ~na A fi evidentă sărăcia cuiva. 30 sf (Arg; îe) A atinge pe cineva la ~nă A-i da cuiva o lovitură în cap. 31-32 a, av (Care este) strălucitor. 33 sf (Pex) Lumină a lunii (1). 34 sf Suprafață a lunii (1) pe care are loc aselenizarea Si: sol. 35 sf (Pop; îe) A fi (o) ~ ca ziua Se spune despre o noapte foarte luminoasă. 36 sf (Înv; îs) Boală de (sau din) ~ Somnambulism. 37 sf (Înv; îas) Epilepsie. 38 sf (Îlav) La sau pe, sub, rar în ~ La (sau pe, sub, în) lumina lunii (1). 39 sf (Pop; îe) A se zări de ~ A răsări luna (1). 40 sf (Lpl) Satelit natural al unei planete. 41 sf Imagine a lunii (1) sau simbolurile diverselor faze ale ei imprimate în peceți, în sigilii, pe calendare, pe steaguri etc. 42 sf (Înv) Semilună turcească. 43 sf (Pop; În religiile păgâne; adesea și ca nume propriu) Zeitate feminină. 44 sf (Reg; îs) ~na ochiului (sau ochilor) sau ~na neagră Pupilă. 45 sf (Trs; îs) ~ de inel (sau inel cu ~) Piatră strălucitoare de inel. 46 sf (Bot; reg; îc) ~na-și-Soarele Buruiană-de-nouă-laturi (Ranunculus auricornus). 47 sf (Bot; îrg; îc) ~na-apei Specie de bumbac nedefinită mai îndeaproape. 48 sf (Reg; îs) ~nile fundului Doagă mică. 49 sf (Rar) Argint. 50 sf (Rar; îs) ~na mare (sau mică) Velă. 51 sf lnterval de timp care corespunde unei revoluții a Lunii (1) în jurul Pământului. 52 sf (Îs) ~ calendaristică Fiecare dintre intervalele de timp, apropiate de perioada de revoluție a lunii (1), în care e divizat anul calendaristic. 53 sf (Îs) ~ sinodică (îvr, ~ lunară) Lunație (2). 54 sf (Îs) ~ siderală (rar, siderică) Perioadă de revenire a lunii (1) în dreptul aceleiași stele fixe. 55 sf (Îs) ~ zodiacală (sau draconitică, rar, draconică) Interval de timp dintre două treceri succesive ale lunii (1) prin dreptul aceluiași nod (sau prin același punct nodal) al orbitei sale. 56 sf (Îs) ~ anormală (sau anormalistică) Interval de timp necesar lunii (1) pentru a reveni la perigeu. 57 sf (Îs) ~ solară Interval de timp egal cu a douăsprezecea parte din anul solar. 58 sf (Îs) ~ periodică (sau tropică) Interval de timp corespunzător descrierii de către lună (1) a 360° de longitudine. 59 sf (Ast) Interval de timp egal cu fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durată de la 28 până la 31 de zile. 60 sf (Pgn) Interval de timp de aproximativ 30 de zile consecutive. 61 sf (Udp „în”, „după”, „peste” etc. sau „în curs de”) Precizează momentul sau durata acțiunii. 62 sf (Înv; îla) De toată ~na Care apare în fiecare lună (60). 63 sf (Înv; îlav) De ~ Pentru fiecare lună (60). 64 sf (D. plante; îal) Care ajunge la maturitate și rodește în timp de aproximativ o lună (60). 65 sf (D. plante; îal) Care apare și se recoltează timpuriu. 66-67 sf (Îljv) Cu ~na (Care este angajat) cu plată lunară. 68 sf (Îlav) ~ de (rar după) ~ sau din ~ în ~ În fiecare lună (59), în mod neîntrerupt. 69 sf (Înv; îlav) În (sau pe) toată ~na ori în toate ~nile Lunar (9). 70 sf (Îlav) La (o) ~ sau (la două, trei etc. ~ni o dată) O singură dată la interval de o lună (60). 71 sf (Îlav) Până într-o ~ sau până în două (trei etc.) ~ni În curs de o lună, de două (de trei etc.) luni. 72 sf (Îlav) Acum (sau, pop, acu) o ~ (două, trei etc.) Cu o lună, cu două, cu trei etc. sau câteva luni în urmă. 73 sf (Îlav) Cu ~nile Timp de mai multe luni. 74 sf (Pop; îlav) La ~na câinilor (sau a cailor) Niciodată. 75 sf (Îs) ~ de miere Prima lună (60) dintr-o căsătorie. 76 sf (Pex) Perioadă de început a unei căsnicii, considerată a fi cel mai fericit timp din viața celor căsătoriți. 77 sf (Udp „de”) Perioadă de 30 de zile consecutive, considerată sub aspectul conținutului activităților desfășurate în acest timp. 78 sf (Spc; urmat de determinări în genitiv) Perioadă de timp de 30 de zile consecutive, dedicată în mod oficial unor anumite activități. 79 sf (Lpl; determinat prin „întreg”, „de zile”, „de-a rândul”) Timp nedeterminat care cuprinde un număr de luni (59) relativ mare. 80 sf (D. femei; îe) A fi (gravidă) într-o ~ (sau în două, trei etc. ~ni) sau a fi gravidă în prima ~ (sau în a doua, în a treia etc. ~) A fi parcurs o perioadă bine determinată din cele nouă luni (59) de sarcină. 81 sf (Reg; îe) A nu fi de ~nile toate A nu fi născut la termen. 82 sf (Pop; îe) A fi în șapte ~ni sau a-i lipsi (cuiva) o ~ A fi arțăgos. 83 sf (Pop; șîs ~na femeilor) Menstruație.

mult, ~ă [At: COD. VOR. 88/21 / Pl: ~lți, ~e / E: ml multus, -a, -um] 1 a Care se află în număr mare, în cantitate mare Si: numeros. 2 a Care se află în sortimente diferite Si: divers, variat. 3 a Care are proporții mari. 4 a De durată lungă. 5-6 a De (forță sau) intensitate deosebită. 7 s (Îla) ~e și mărunte De tot felul Si: divers, felurit. 8 s (Îal) Fleacuri. 9 a (Îe) A nu mai avea zile ~e A fi aproape de moarte. 10 a (Pop; îla) De zile ~e Bătrân. 11 a (Îlav) De (mai) ~e (sau mai de ~e) ori sau în (mai) ~e rânduri În mod repetat Si: adesea. 12 a (Înv; îlav) Cu ~ul În cantitate mare. 13 a (Îls) ~e toate sau ~e (și) de toate, (rar) de ~e de toate, (îvp) ~e cele Lucruri de tot felul. 14 a (Îal) Probleme diverse, variate. 15-17 a (Îe) Nu știe ~e Se spune despre cineva (care ia hotărâri energice, fără să șovăie sau) (care trece repede la fapte, fără a cântări urmările acțiunilor sale sau) care se supără ușor. 18 a (Pop; îlav) ~ul ~, ori ~l cu pământul sau ~ cu ~ul Oricât de mult, foarte mult. 19 a (Reg; îlav) Mai ~lți cu ~ul Cu mult mai mulți. 20 s (Reg; îe) A spune ~e pe cineva A certa. 21 a (Îlav) Și mai ~e nu Nimic altceva decât... 22 a (Îal) În orice caz, cu orice chip Si: neapărat. 23 sfp (Mtp) Iele. 24 av În cantitate însemnată. 25 av Cu valoare mare. 26 av În mod intens. 27 av În mod deosebit. 28 av În mare măsură. 29 av Stăruitor. 30 av Într-un timp îndelungat. 31 av Pe o distanță lungă. 32 av De repetate ori. 33 av (Îlav) De ~ Dintr-o vreme îndepărtată, din vechime. 34 av (Îal) Într-o epocă trecută Si: altădată. 35 av (Îal) De vreme relativ îndelungată Si: demult. 36 av (Reg; îal) De timpuriu Si: devreme. 37 av (îlc) De ~ ce Din cauza cantității mari. 38 av (Îal) Din cauza duratei îndelungate. 39 av (Îal) Din cauza intensității extreme. 40 av (Îe) E ~ de când... (sau de-atunci) A trecut vreme îndelungată de atunci. 41 av (Îe) E ~ până să... (sau a) Trebuie să treacă o vreme îndelungată până să... 42 av (Îae) Trebuie să depui eforturi ca să... 43 av (Îe) Nu mai e ~ până departe Se spune pentru a arăta că un lucru care părea foarte îndepărtat, greu realizabil, urmează a se produce, a se realiza curând. 44 av (Îlav) Nu ~ după După scurt timp Si: curând. 45 av (Îe) A nu mai avea ~ A fi aproape de moarte. 46 av (Îe) Mai ~ decât probabil sau (fam) mai ~ ca sigur Exprimă o probabilitate foarte mare. 47 av (Îlav) Cu atât (sau cu atâta) mai ~ Într-o măsură și mai mare, mai intensă, determinată de împrejurarea respectivă. 48 av (Îlav; cu valoare de superlativ) Cât de ~ sau cu ~ În foarte mare măsură Si: nespus. 49 av (Îlav) În oricât de mare măsură Si: oricât. 50 av (Îe) Cel ~ În cel mai bun caz Si: abia, doar, numai. 51 av (Îlav) Atât (și) nimic mai ~ Numai atât. 52 av (Îae) Nimic în plus. 53 av (Fam; îe) Asta-i prea ~ Asta întrece măsura, e peste ceea ce se poate admite, suporta. 54 av (Fam; îlav) ~ și bine Pentru o perioadă foarte lungă sau pentru totdeauna. 55 av (Rar; îlav) Din ~ în mai ~ Într-o măsură tot mai accentuată, mai mare, mai intensă. 56 av (Înv; îe) Nu mai ~ să... De aici înainte să nu mai... 57 av (Îe) A nu fi ~ să... A lipsi puțin ca să... 58 av (Îae) A fi pe punctul de a..., gata să. 59 av (Înv; îe) A nu-i sta cuiva în ~ A nu reprezenta nimic pentru cineva. 60 av (Îlav) ~ puțin sau mai ~ sau (sau ori) mai puțin În oarecare măsură Si: cam, întrucâtva. 61 av (Îlav) Nici mai ~, nici mai puțin Formulă exclamativă care arată mirarea față de ceva cu totul neașteptat, nepotrivit sau față de o pretenție exagerată. 62 av (În legătură cu numeralele cardinale; precedat de „cel”) Exprimă o durată sau o cantitate dincolo de care nu se poate trece Cel mult trei. 63 av (La comparativ, al doilea termen al comparației fiind neexprimat) în mai mare măsură. 64 av (La comparativ, al doilea termen al comparației fiind neexprimat) În plus. 65 av (La comparativ, al doilea termen al comparației fiind neexprimat) În primul rând Si: în special, mai ales, îndeosebi. 66 av (La comparativ, izolat în frază) Nu numai atât, ci în plus. 67 av (Îvp; la comparativ, al doilea termen al comparației fiind neexprimat; cu sens temporal; mai ales în construcții negative) De acum înainte, din acest moment Si: în continuare. 68 av (Îvp; înaintea unui adjectiv sau adverb, formează superlativul acestora) Foarte, extrem de.

perfect², ~ă [At: ȚICHINDEAL, F. 24/17 / Pl: ~cți, ~e / E: lat perfectus, ger perfekt] 1 a Care întrunește în cel mai înalt grad toate calitățile cerute. 2 a Care nu lasă nimic de dorit. 3 a Care este lipsit cu totul de defecte. 4 a Desăvârșit. 5-6 av, a (în mod) impecabil. 7-8 av, a (În mod) ireproșabil. 9 a (Îs) Gaz ~ Gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. 10 a Care este deplin Si: absolut, total. 11 av (Eliptic; cu valoare de exclamație) Îmi convine. 12 av (Eliptic; cu valoare de exclamație) Sunt de acord. 13 av Foarte bine. 14 sn (Grm) Timp al verbului care exprimă o acțiune săvârșită și încheiată în trecut Si: trecut. 15 sn (Grm; îoc ~ul simplu; îs) ~ul compus Perfect format cu auxiliar, specific dialogului, care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau apropiind-o, în anumite împrejurări, de acest moment. 16 sn (Grm; îoc ~ul simplu; îas) Perfect care exprimă, în stilul oral, o acțiune mai îndepărtată de momentul vorbirii decât acțiunea redată prin perfectul simplu. 17 sn (Grm; îoc ~ul compus; îs) ~ul simplu Perfect format cu sufix, specific narațiunii, care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii. 18 sn (Grm; îoc ~ul compus; îas) Perfect care exprimă, în stilul oral, o acțiune mai apropiată de momentul vorbirii decât cea redată prin perfectul compus. 19 sn (Grm; îs) Mai mult ca ~ul Timp al verbului care exprimă o acțiune săvârșită și încheiată în trecut înaintea altei acțiuni săvârșite și încheiate tot în trecut.

ACȚIUNE (< fr. action < lat. actio, lucrare) Totalitatea faptelor, întâmplărilor, într-o operă literară epică sau dramatică, denumită și afabulație. Unul din elementele compoziționale sau de structură ale acestor opere. Ca procedeu al tehnicii narative, acțiunea își vădește esențiala ei funcție estetică – evocarea – prin mai multe modalități: desfășurarea cronologică a evenimentelor, printr-o acțiune lineară – ca în romanul picaresc – apoi, odată cu romanul balzacian, acțiunea cu planuri paralele, iar în proza modernă ajungîndu-se la fragmentarism și discontinuitate. Ea mai poate fi continuă, ca în Iliada, și discontinuă, cu întreruperi, ca în Odiseea. Alcătuită dintr-o succesiune de momente, unele mai importante – momente principale – altele mai puțin importante, dar necesare în desfășurarea ei – momente secundare – acțiunea dintr-o opera literară, epică sau dramatică, se caracterizează printr-o gradație ascendentă sau climax a acestor momente, pînă la un punct culminant (v.) și o gradație descendentă a acestora sau anticlimax, gradație ce duce spre deznodămînt (v.). În poezia lirică nu se poate vorbi de acțiune, deoarece în creația lirică se exprimă emoții (bucurie, tristețe, dor etc.) pe care poetul le trăiește și ni le mărturisește nemijlocit. O sumară și simplă acțiune se află doar în idilă (v.) și în poemele lirice obiectivate (Luceafărul de M. Eminescu). În astfel de poezii, nu acțiunea constituie fondul. Ea este doar un mijloc prin care se realizează conținutul liric, subiectiv, al poemului. Acțiunea dramatică se caracterizează și ea printr-o succesiune de evenimente, relații reciproce complexe ale personajelor cu năzuințele lor care, întruchipate integral, în mișcările și dialogurile actorilor, capătă un caracter dramatic. Ea diferă de acțiunea unei opere epice (roman, poem) prin faptul că întregul ei conținut este întruchipat în „gesturi verbale”, în monologurile și dialogurile personajelor.

polarizabilitate sfs [At: LTR² XIII, 12 / E: fr polarisabilité] 1 Însușire a unui mediu de a putea fi polarizat ușor. 2 Raport dintre un moment inclus al unei molecule și intensitatea câmpului electric care produce acest moment.

Arabela Prenume feminin modern, rar folosit în onomastica contemporană, Arabéla este un împrumut recent din Occident, unde are o frecvență destul de mare. Este considerat fie un derivat diminutival cu sufixul -ella de la *Araba, femininul pentru arab, fie o modificare a lui Annabella, compus din prenumele Anna și Bella. Cum ambele soluții par nesatisfăcătoare, o altă cale de rezolvare a originii acestui nume o oferă onomastica literară, cunoscut fiind personajul Arabella din romanele lui Ch. Dickens. Deosebit de înfloritoare în epoca romanului pastoral renascentist, inspirîndu-se din pastoralele lui Teocrit, Vergiliu, Longus și Heliodorus, această literatură se remarcă și printr-o surprinzătoare capacitate de invenție în ceea ce privește numele personajelor, total deosebite de cele care circulau în epocă. De la cuvinte proprii sau comune, din greacă și latină, prin derivare sau compunere după modele clasice, scriitorii spanioli, portughezi, italieni au creat și lansat un număr impresionant de nume personale, simboluri ale idealurilor exprimate în operele lor. Preamărirea naturii și a vieții pastorale își găsea astfel o susținere directă și prin seria de nume din domeniul botanicii: alături de Florisia, Floristo, Floridora, Florisbella (din lat. flos, floris „floare” sau numele zeiței Flora), Fraxineo (din lat. fraxinus „frasin”), Herbella, Herbanio (din herba „iarbă”), Rosela, Rosinda, Rosaura (din rosa „trandafir”) etc., apar și Arbelo, Arbella (compuse din temele lat. arbor „arbore” și bel – „frumos”). Cum multe dintre aceste nume de personaje au fost folosite și de către scriitorii secolelor următoare, nu este exclus ca Arabella lui Ch. Dickens să fie un ecou literar al mai vechiului Arbella (în acest moment poate interveni apropierea numelui personal de cuvîntul arab, tocmai datorită conștiinței provenienței spaniole a lui Arbella).

Darie Vechi de cel puțin două milenii și jumătate, actualul prenume Dárie, fem. Dária, își are originea în îndepărtata Persie, unde a fost purtat în antichitate de trei cunoscuți regi din dinastia Ahemenizilor: Darius I, fiul lui Hystaspes (522-486 î.e.n.), cel învins de greci la Maraton, care în campania împotriva sciților din 514-518 a ajuns și pe teritoriul patriei noastre (este amintit și în scrisoarea a III-a a lui M. Eminescu, „Darius al lui Istaspe”), Darius al II-lea Nothos (423 – 405 î.e.n.) și Darius al III-lea Codomanul (338-333 î.e.n.), învins de Alexandru Macedon. Dacă Darius este forma consacrată, sub care cei trei regi sînt cunoscuți astăzi în istorie, oricine își poate închipui că în vechea persană numele suna cu totul altfel și anume Darayava(h)us. Atestat și în inscripțiile din Asiria (sub forma Dariyamuš) și Elam (Dariyamauiš) sau în texte medii iraniene (Daray, formă abreviată și mult mai apropiată de ceea ce cunoaștem noi astăzi), numele persan format din daraya- și -vahu face parte din categoria compuselor. Apropiind primul element de vb. darayamiy „a ține, a poseda”, iar pe al doilea de vechiul indian vasuh și avesticul vohu-, vanhu- „bun, bine” (Avesta este colecția de cărți sfinte ale religiei zoroastriene a vechilor perși), specialiștii presupun că sensul inițial al numelui ar fi fost „cel care posedă bunuri” sau „cel care menține binele”. (Precizăm că obișnuitele „traduceri” ale vechilor nume compuse sau frazeologice sînt în mare măsură artificiale, întrucît elemente devenite tradiționale în onomastică erau adeseori unite fără a se urmări un anume sens al întregului). Cum se explică formele actuale ale numelui în Europa și cum s-a păstrat acesta pînă astăzi? Vechiul nume persan a fost preluat întîi de greci, în acest moment apărînd și cele mai importante modificări ale formei originare, devenită Dareios, prin abreviere și adaptare la sistemul grecesc. Odată cu modificările produse în greaca clasică, numele evoluează și el la Daréos, Daríos; ultima formă, preluată de romani, își schimbă poziția accentului, ajungîndu-se astfel la Dárius. Purtat de creștini în primele secole ale erei noastre, Darius și Daria pătrund în onomasticonul bisericesc, păstrînd amintirea unor martiri și martire prin al căror cult numele se răspîndește în Europa. Primele atestări apar în documentele românești în sec. 17, la răspîndirea numelui contribuind, fără îndoială și figura lui „Darie împărat” (Darius Codomanul), unul dintre personajele cunoscutei cărți populare Alexandria (care, → Alexandru, a lăsat urme adînci în folclorul și onomastica noastră). ☐ Fr. Daríus, germ. Darius, Daria, it. Dario, Daria, sp. Darío, magh. Darius, bg. Darii, rus. Darii, Daria (hipoc. Dara, Darina, Dașa).

Ilie Unul dintre cele mai frecvente și populare prenume românești, Ilíe continuă la noi un vechi nume ebr. Elijáh(u), purtat de un cunoscut profet biblic, personaj al Cărții regilor din V.T. Explicația numelui apare chiar în textul biblic: strîngînd întreg poporul la muntele Carmel, Ilie cere fiilor lui Israel să hotărască cărei divinități i se vor închina în viitor. În urma unei probe a focului (în zadar proorocii lui Baal au invocat numele zeului pentru a le aprinde lemnele pregătite pentru foc), cîștigată de Ilie (la rugămintea acestuia „a căzut foc de la Domnul”), poporul s-a convins că „Domnul este adevăratul Dumnezeu” (în termeni ebraici, Jahve este singurul și adevăratul El). Numele în discuție face deci parte din categoria teoforicelor (de această dată chiar cu caracter dublu, întrucît ambele elemente, El și Jahve sînt nume ale divinității) din punct de vedere formal fiind constituit dintr-o întreagă frază cu valoare nominală (acest tip de antroponime, formate prin simpla alăturare a două substantive, aparțin primei perioade israelite, fiind cele mai vechi). Întrucît elementul El- apare în foarte multe nume de origine semitică folosite și la noi (de exemplu → Daniel; Gabriel; Mihael; Rafael; Samuel etc.) vom încerca să oferim cititorului cîteva informații. Foarte veche desemnare semitică a divinității, răspîndită mai ales în regiunile de limbă acadiană și cana- neană, El (cu diferite variante: ebr. El, ugaritică l, acadiană, ilu, arab. ilăh) nu are o semnificație certă (majoritatea specialiștilor îl derivă din wl „a fi înainte, a fi tare”). În funcție de diferitele limbi și perioade în care apare, El este nume generic (cu pluralul Elim, Elohim, Ilam etc.) sau desemnează numai o anumită divinitate. La asiro-babiloneni, în nume personale teoforice, ilu apare de obicei cu valoare de generic; la arameeni, în sec. 8 î.e.n., cuvîntul denumea o divinitate specială, aceeași semnificație avînd-o și în inscripțiile feniciene (în textele ugaritice, era desemnat astfel zeul suprem Moth, la origine probabil o divinitate astrală); la vechii arabi, care foloseau multe nume compuse cu El-, cuvîntul indica tot un zeu unic. Israeliții au adoptat și ei pe El, mai mult în limba solemnă, cu dublă valoare: fie numai ca un nume generic pentru divinitate (ca în El-jah(u) „zeul este Jahve”), fie ca nume al unei singure divinități. Elohim, la origine un fel de plural de politețe (ca în română, noi pentru eu, dumneavoastră pentru tu etc.) sau o ridicare la nivel de concept (Elohim este cel care are toate calitățile lui El), este folosit mai ales pentru a numi pe unicul și adevăratul Dumnezeu. Mai trebuie adăugat că, nu cu mult înaintea nașterii lui Iisus, evreii nu mai pronunțau cuvintele Jahve și Elohim, înlocuindu-le prin Adonây (pentru semnificația acestuia → Chiriac; Dominic). Avînd un corespondent perfect în mai vechiul nume asirian Ilyan, ebr. Elijah(u) este redat în Septuaginta prin gr. Eliú, iar în N.T. prin Elias, formă identică cu cea latină, păstrată în limbile apusene moderne. Răspîndirea numelui în Europa este legată de victoria creștinismului, care a impus o mare parte din vechile nume ebraice și a popularizat cultul martirilor, iar mai tîrziu, al sfinților. Cum dintre numeroșii Ilie din calendare de cea mai mare favoare se bucură personajul biblic, vom încerca să punem în lumină și alte elemente care au concurat la creșterea faimei și frecvenței numelui în discuție. După cum se știe, sărbătorile creștine au înlocuit vechile sărbători păgîne, la origine legate de ciclurile vegetației, mai exact, de importanța pe care o aveau diferitele momente ale anului în viața economică și spirituală a colectivității. Noua religie nu a putut însă să înlăture multitudinea de credințe și obiceiuri vechi de milenii, ci în cea mai mare parte le-a modificat aspectul și mai ales numele. Așa se face că un foarte mare număr de sărbători dedicate unor martiri și sfinți sînt în fond vechi rituri păgîne amestecate cu elemente creștine. Data hotărîtă de biserică pentru sărbătorirea profetului llie este de o mare importanță în viața colectivităților agricole; coacerea și strîngerea cerealelor. Dintotdeauna și de pretutindeni, cei care au cultivat pămîntul și-au dorit în acest moment vreme frumoasă, ploile, cu piatră mai ales, putînd distruge recoltele; la fel de periculos pentru lanurile coapte este și focul, care în miezul verii poate aduce mari pagube. Legate de aceste elemente importante ale vieții țăranului au existat o serie întreagă de vechi credințe și obiceiuri, care mai tîrziu, în perioada creștină, au fost preluate în cultul sfîntului llie. Chiar în legenda biblică există o serie de fapte ce și-au găsit ecou în vechile credințe. Activitatea profetului este plasată într-o perioadă de secetă și se încheie cu ridicarea lui la ceruri, într-un car de foc, cu cai de foc. Iată așadar cum se explică faptul că Ilie sau llie Pălie (de la a păli „a arde”) este „rău de foc, trăsnet și piatră”. Deosebit de interesante sînt obiceiurile și credințele noastre populare (bine reprezentate în creația folclorică) care, neavînd nici o legătură cu profetul biblic, ne fac să ne gîndim la vechile culturi păgîne închinate lui Helios sau Iupiter (chiar pasajul biblic amintit indică reminiscențe ale unui cult al soarelui). De o mare popularitate și importanță în zona balcanică, cultul sfîntului Ilie a determinat ca, în anumite limbi, luna iulie să se numească și iliniskiat (în bg.), iliinski sau ilinstak (în scr.), Jlywyi (la huțuli, dar pentru august). Dacă pentru apusul Europei, existența unor vechi izvoare scrise ne permite să afirmăm continuitatea și frecvența formelor Elias sau Helias, la popoarele slave din răsărit atestările sînt mai tîrzii, motivul principal fiind creștinarea mai tîrzie a acestora. În mod logic, numele Ilie trebuie să fie mai vechi la populația romanizată (și, în mare parte, creștinată) a vechii Dacii, decît la slavi, lipsa izvoarelor scrise și apoi influența onomasticii slave care va fi înlocuit sau modificat formele vechi ale numelor, nu permit să se aducă dovezi concrete în sprijinul acestei afirmații. Preluat din greacă, unde este Elias, apoi Ilias, numele apare în vechea slavă sub formele Ilija, Iliji etc. Ca nume personal, Ilija este atestat în sîrbo-croată din anul 1222, iar la ucraineni din 1438. În documentele moldovenești din epoca lui Ștefan cel Mare este atestat Ilíe și mult mai des Iliáș. Frecvența ridicată a numelui la românii din toate regiunile (statisticile făcute la noi îl plasează pe Ilie pe locul 5, după Ion, Vasile, Dumitru, Gheorghe; deși aceste cercetări au în vedere zone geografice foarte restrînse, rezultatele lor pot fi considerate reprezentative) explică în parte numărul relativ mare al variantelor și derivatelor. Iată o parte dintre acestea, folosite și astăzi ca prenume sau nume de familie: Ilie, Lie, Ilia, Liia, Iliaș, Liaș(u), Iliașcu, Ilieș, Iliică, Liică, Ilicel, Ilioiu, Ilioaie, Iliuț(ă), Ilă, Ilașcu, Ile(a), Iluț, Elie, Elieș, Elișor, Eliade, Elias, Eliana sînt forme mai noi, savante sau împrumuturi din apus. ☐ Engl. Ellis, fr. Elie, Eliane, germ. Elias, it. Elía, sp. Eliás, magh. Eliás, Illes, fem. Ilja, Eliana, bg. Iliia, Iljo, rus., ucr. Iliiá, ser. Ilya, Ilijaș, etc. ☐ Dintre personalitățile care au purtat acest nume îi amintim pe Iliaș, fiul lui Alexandru cel Bun, Iliaș, fiul lui Petru Rareș. Pictorul Ilia Efimovici Repin, scriitorul Ilya Ehrenburg ș.a. ☐ Din literatura română contemporană binecunoscutul erou al lui Marin Preda, Ilie Moromete.

Vasile Vechi și frecvent în toate regiunile românești, Vasile continuă la noi numele personal gr. Basíleios, necunoscut în epoca clasică și cu semnificație clară pentru greci, care foloseau și adj. basileios „regal”, un derivat de la basileus „rege, conducător”: în antichitate basileul era conducătorul ginții sau al tribului, apoi cuvîntul era folosit pentru a-l desemna pe „suveran”, iar în Imperiul bizantin, pe împărat. Prin originea și semnificația sa inițială, Vasile este strîns înrudit cu cuvîntul biserică; cuvîntul gr. basiliké (lat. basílica), la origine un adjectiv care însemna „regal”, era folosit în arhitectura greco-romană pentru a desemna un edificiu public ridicat pe cheltuiala imperială (loc de judecată, bursă comercială sau loc de adunare), construit după un anumit plan, păstrat și în primele secole ale creștinismului pentru unele lăcașuri de cult (biserică continuă lat. basilica; este interesant de amintit că grecii foloseau un alt cuvînt pentru „casa domnului”, kyriakon, de la kyrios, „domn, stăpîn”, → Chiriac, păstrat în limbile slave – rus. țerkovi, scr. țrkva, bg. țărkva etc. „biserică” – sau în cele germanice – germ. kirche, oland. kerk, engl. church). Basíleios (de aici lat. Basílius, cognomen sau supranume bine atestat în epigrafia romană și continuat în Occident (pronunțat Vasilios), se răspîndește odată cu noua religie. Deși în apusul Europei, Basílius, fem. Basília au atestări foarte vechi, numele nu s-au bucurat de prea mare popularitate, astăzi fiind destul de puțin folosit. Cu totul alta a fost situația în răsărit, unde mai ales datorită personalității episcopului Vasile cel Mare (330-379), este unul dintre cele mai frecvente nume situație menținută chiar și în zilele noastre și explicabilă acum prin îndelungata tradiție onomastică care îl susține. Au fost emise unele ipoteze potrivit cărora unele forme ale lui Vasile ar fi moștenite direct din latină (de ex. Sînvăsii); continuitatea nu este posibilă atît din motive de ordin lingvistic (B – inițial din Basilius trebuia să se păstreze la fel ca în biserică, din basilica etc.), cît și cultural (formele vechi, care probabil au existat în trecutul îndepărtat, au fost înlocuite odată cu pătrunderea ritului bizantin în formă slavonă; mai mult decît atît, însuși cultul sf. Vasile este mai nou decît cel al lui → Ion, de la care ne-a rămas forma sînziene). La slavi numele este foarte vechi și a fost preluat odată cu trecerea la creștinism (în răsărit, de ex., Vasilii este atestat în Galicia încă de la jumătatea sec. 11, iar în sec. 12 – 13, Vasilko a fost purtat de mai mulți cneji; probabil chiar mai vechi este numele la slavii de sud). Prin intermediul acestora Vasile ajunge și la români, fie pe cale cultă, fie pe cale orală; intrate în circulație, formele împrumutate se diversifică adaptîndu-se sistemului graiurilor, apar numeroase derivate create pe terenul limbii române, de la acestea, prin abreviere, se obțin alte forme și astfel se ajunge la o bogată familie onomastică aparținînd numelui de bază Vasile. Dacă apariția numelui în onomastica românilor este legată de cultul sfîntului amintit celebrat de biserică, acesta nu poate justifica în întregime popularitatea și frecvența lui Vasile (după o statistică pe o perioadă de aproximativ 100 de ani, într-o zonă restrînsă, acesta apare pe locul al treilea). Ca și în alte cazuri (→ Ion, Gheorghe, Dumitru etc.) trebuie luate în considerație și alte elemente cu o vechime mult mai mare decît creștinismul și păstrate pînă în zilele noastre. Iată numai cîteva dintre cunoscutele manifestări din acest moment crucial al venirii noului an: colindatul și mai ales Plugușorul (vechi obicei care simbolizează îndeletnicirile agricole ale românilor), Vasilca, vergelul (datină legată de profețirea norocului și cunoașterea ursiților), călindariul, diferite vrăjitorii, farmece și descîntece etc. la care se adaugă, în ziua următoare, semănatul și sorcova. Practicate din timpuri foarte vechi și neîntrerupt, datinile amintite au contribuit, fără îndoială, la creșterea faimei numelui care a ajuns să capete o deosebită importanță în conștiința populară. Iată o parte dintre formele sub care a circulat și circulă încă și astăzi numele Vasile (atestările documentare urcă pînă în sec. 15): Vasilie, forma calendaristică cultă, Silie, Vasălie, Vaselie, Vasîlie, Văsălie, Vasile, forma cea mai frecventă specific românească, Vasil, Sile, Vasilaș, Vasilică, Vasilicu, Vasilcea, Vasilin, Vasiliță, Sînvăsii(u), Văsiiu, Văsîi, Vasea, Văsel, Văsui(u), Vasilache, Vasilca, Vasca, Vascan etc., fem. Vasila, Vasilia, Vasilica, Vasilena, Vasilina, Vasilisa (nume calendaristic separat care reproduce, prin același intermediar, gr. Basilissa – la origine cuvînt comun cu sensul „regină”) etc. Sub influența occidentală s-a folosit într-o vreme și Bazil, foarte rar astăzi. ☐ Fr. Basile, it. Basilio, sp. Basil, magh. Vazul, Baszo, Vaszoly, fem. Vaszilia, bg. Vasil(ii), Vasilia etc., rus. Vasilii (hipoc. frecvent Vasea), Vasilisa etc. ☐ Vasile Lupu, domn al Moldovei, ctitor al bisericii Trei Ierarhi din Iași și întemeietor al Academiei Vasiliene, Vasile (din Scheii Brașovului), primul cronicar de limbă română din Transilvania; filozoful Vasile Conta, istoricul Vasile Pârvan, scriitorii Vasile Aaron, Vasile Cîrlova, Vasile Alecsandri, Vasile Voiculescu etc. Din istoria Imperiului bizantin, doi împărați cu numele Vasile (al doilea, zis Bulgaroctonul, cucerește Bulgaria apuseană și desființează primul țarat bulgar). ☐ Don Basilio, personajul lui Beaumarchais din Bărbierul din Sevilla și Nunta lui Figaro (și operele omonime ale lui Rossini și Mozart).

secundă sf [At: AMFILOHIE, E. 140/6 / V: (înv) secund sn, ~con~, (reg) ~ntă, săcunt sn / Pl: ~de / E: lat secundus, fr seconde, ger Sekunde] 1 (Mat) Unitate de măsură pentru unghiuri și arcuri egală cu a șaizecea parte dintr-un minut hexagesimal sau cu a suta parte dintr-un minut centezimal. 2 Unitate de măsură a timpului egală cu a șaizecea parte dintr-un minut sau, mai nou, cu 9192631770 de perioade de oscilație ale radiației emise la tranziția între două nivele hiperfine ale stării fundamentale ³S1/2 a atomului de cesiu 133 Si: (reg) perț¹. 3 (Pex) Interval de timp foarte scurt (dintr-unul mai îndelungat) Si: clipă, clipită, ceas, oră, minut, moment, (rar) clipeală, (pop) cârtă, (îrg) cescuț, (reg) perț. 4 (Îlav) Din ~ în ~ La intervale foarte scurte Si: mereu. 5 (Îlav) ~ după (ori de) ~ În fiecare moment. 6 (Îal) Fără să se oprească Si: continuu, întruna, mereu, necontenit, neîncetat. 7-8 (Îlav) În toată ~da Secundă (5-6) 9 (Îlav) Într-o ~ (sau în două, rar, în trei, în patru etc. ~de) Într-un interval de timp care durează extrem de puțin Si: acum, curând, imediat, îndată, numaidecât, repede, de la o clipă al alta, de la un minut la altul, de la un moment la altul, din clipă în clipă, din minut în minut, din moment în moment, dintr-o clipă într-alta, dintr-un minut într-altul, dintr-un moment într-altul, fără întârziere, într-o clipă, într-o clipită, într-un minut, într-un moment, la moment, pe dată, pe loc, (pop) fără zăbavă, (îvp) într-o mică de ceas, (îrg) așași, nepristan, numai, (înv) așa, pe tot minutul, (reg) amuși, minten, mintenaș (1). 10 (Îal) Fără să treacă sau fără să întârzie mult timp. 11-12 (Îlav) Din ~ în ~ Secundă (9-10). 13-14 (Îlav) Dintr-o ~ într-alta Secundă (9-10). 15-16 (Îlav) De la o ~ la alta Secundă (9-10). 17-18 (Rar; îlav) La ~ Secundă (9-10). 19-20 (Îlav) (Numai) pentru o ~ (Numai) pentru un interval de timp care durează extrem de puțin Si: (numai) pentru o clipă, pentru un moment. 21 (Îlav) (Chiar) în această ~ sau (chiar) în ~da aceasta În momentul în care ne aflăm Si: (chiar) acum, (chiar) în această clipă, în acest moment. 22 (Îlav) (Chiar) în ~da aceea (sau ~dele acelea) sau (chiar) în acea ~ (sau în acele ~de) În momentul despre care este vorba Si: (chiar) atunci, (chiar) în clipa aceea, în momentul acela, pe moment. 23 (Îlav) Pe ~ Secundă (22). 24 (Îlav) (Chiar) din această ~ sau (chiar) din ~da aceasta Începând cu momentul în care ne aflăm Si: de acum (înainte), (chiar) din această clipă, în acest moment. 25 (Îlav) (Chiar) din ~da aceea sau (chiar) din acea ~ Începând cu momentul despre care este vorba Si: de atunci, din clipa aceea, din momentul acela. 26 (Îlav) (Chiar) din prima ~ Într-un interval de timp care durează extrem de puțin și care este concomitent cu stadiul inițial absolut al unei acțiuni Si: (chiar) de la început, din prima clipă, din primul moment. 27 (Îlav) (Chiar) în ultima ~ Într-un interval de timp care durează extrem de puțin și care se situează imediat anterior începerii unei acțiuni Si: (chiar) în ultima clipă, în ultimul moment. 28 (Îlav) (În) nici o ~ Nici (măcar) într-un interval de timp care durează extrem de puțin. 29 (Pex; îal) Nici măcar într-o cantitate, într-o modalitate, într-o măsură etc. cât de mică Si: defel, deloc, nicicum, nicidecum, câtuși de puțin, în nici un caz, (în) nici o clipă, (în) nici un fel, (în) nici un minut, (în) nici un moment, (îvp) necum (1), nicicât, nimic (1), (pfm) ioc, (reg) nici, neam, nicicacum, nicicacât. 30 (Îf) O ~! Exclamație prin care se cere cuiva să aibă puțină răbdare, să aștepte, să se oprească etc. Si: o clipă, un minut, un moment. 31 (Reg; îf săcundă) Limba pendulului (1). 32 (Muz) Interval între două sunete ale gamei aflate pe două trepte alăturate. 33 (Pex) Treapta a doua în raport cu o treaptă dată. 34 (Înv; îs) ~ mică (sau minoră) Semiton (1). 35 (Înv; îs) ~ mare (sau majoră) Ton² (1). 36 (Arg) Notă rea. 37 Poziție (de apărare) la scrimă.

MATERIALIZA vb. I. 1. Tranz. și r e f l. A face să devină sau a deveni material (I 1); a (se) concretiza. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., MAIORESCU, CR. I, 14. Poate se materializa filmul acesta al nopții, cu toate amănuntele, coagulîndu-se instantaneu din nevăzut. PETRESCU, O. P. I, 151. În aceste momente de încordare... lucrurile se însuflețesc iar umbrele încep să se materializeze și să aibă glas omenesc. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 159. Limba vorbită manifestă, dimpotrivă, tendința de a materializa, de a concretiza ideea abstractă. S. C. ȘT. (IAȘI), 1956, nr. 1, 63. Eforturile lor rodnice pentru sporirea producției. . . se materializează în măsuri concrete pentru îmbunătățirea continuă a nivelului lor de trai. SCÎNTEIA, 1 960, nr. 4 856, cf. V. ROM. septembrie 1 963, 173. ◊ A b s o l. Trebuie să-i lași [inimii] libertatea. . . să materializeze și să idealizeze după plac. MACEDONSKI, O. IV, 93. 2. Refl. A deveni material (I 2). Raporturile dintre oameni, personale și directe în evul mediu, se materializează acum [în capitalism] și economia se separă de gospodărie. OȚETEA, R. 12. – Prez. ind.: materializez.Din fr. matérialiser.

MATRIȚÁT, -Ă adj. Prelucrat la matriță, forjat în matrițe. Acest moment corespunde cali- brârii inelului matrițat. IOANOVICI, TECH. 138. - Pl.: matrițați, -te. – De la matriță.

MĂREȚÍE s. f. 1. Ansamblu de calități care trezesc admirație, care impresionează ; grandoare, splendoare. Aleasa măreție a poporului. JIPESCU, O. 2. Toat-a apei ș-a pustiei și a nopții măreție Se unesc să-mbrace mîndru vechea-acea împărăție. EMINESCU, O. IV, 113. E în liniștea aceasta o măreție de eroi de prin cărți. VLAHUȚĂ, R. P. 77, cf. 21, 23. În măreția acelei zile de toamnă. . . se simțea cuprins de un farmec adînc. SĂM. VI, 371, cf. SADOVEANU, O. VI, 261, BENIUC, V. 65. Mesenii înțepeniseră în scaune, covîrșiți de măreția acestui moment. VORNIC, P. 39. Înconjurați de munți întunecați, stăteam copleșiți de măreția țării noastre. V. ROM. aprilie 1 955, 247. Nu mai pridideau alergînd de la o moschee la alta, vrăjiți mereu de măreția lor de piatră nudă. CAMIL PETRESCU, O. III, 104. 2. Atitudine plină de mîndrie, de încredere în calitățile proprii, semeție, trufie. Surîdeau nepăsători, ca o măreție care-i depărta de lumea obicinuită, ridicîndu-i. . . deasupra celorlalți oameni. VORNIC, P. 172. Boțoghină, porunci el cu măreție, fuga la sfat. PREDA, D. 208. - Pl.: măreții. – Măreț + suf. -ie.

amu, adv. (dial.) Acum, în acest moment. – Lat. ad-modo (DLRM, DEX); din acum (MDA).

În țara lui Papură-Vodă (sau: pe vremea lui Papură-Vodă) – Nu-i vorba de un domnitor dintr-o legendă, cum s-ar părea după nume. „Papură-Vodă” e porecla dată lui Stefăniță-Vodă al Moldovei, sub domnia căruia oamenii au fost nevoiți să se hrănească cu papură din pricina secetei și a foametei cumplite. Vlahuță, în descrierile sale din trecutul nostru, evocă acest moment impresionant: „În anul 1660 e o așa secetă și uscăciune în Moldova, că nu se zărește frunză pe copac... și vitele mor pe cîmp și oamenii mănîncă papură uscată, de unde s-a și tras porecla de « Papură-Vodă »…”. Din acea epocă au rămas expresiile: „Pe vremea lui Papură-Vodă” și „În țara lui Papură-Vodă”, cînd ne referim la locuri și timpuri de tristă amintire; sau cînd, adăugînd un „ca” înainte, folosim expresia ca termen de comparație. IST.

MIȘCARE s. f. I. Acțiunea de a (s e) m i ș c a și rezultatul ei. 1. Ieșire din starea de repaos, de imobilitate, de fixitate, schimbare a locului, a poziției (v. c l ă t i n a r e, c l i n t i r e); s p e c. schimbare a poziției corpului, a membrelor etc.; exercițiu sau parte a unui exercițiu sportiv membrelor etc.; p. ext. gest. Cel mai mare meșter nu ar putea să afle formă . . . pentru atîtea osebite mișcări și săvîrșiri care face trupul omului. CALENDARIU (1814), 102/10. După 12 ceasuri să îndeletnice cu feliuri de trupești mișcări. DRĂGHICI, R. 152/8. El putea privi toate mișcările lor, fără să îl vază ele. GORJAN, H. I, 5/7. În așa stare. . . Și a frunzelor mișcare. . . Ne-ar fi fost de supărare, CONACHI, P. 268. O mișcare de deget [pe pistol] și s-a sfîrșit! NEGRUZZI, S. I, 28. Nu vezi mișcările ce fac picioarele Iuți și ușoare. BOLINTINEANU, O. 115. Prin mișcarea naltei ierbi, Eu te fac s-auzi în taină Mersul cîrdului de cerbi. EMINESCU, O. I, 110, cf. 150. Își mlădia trupul după mișcările calului. VLAHUȚĂ, D. 76, cf. BASSARABESCU, S. N. 20. Isidor, în mișcări repezi. . . , scoase din buzunarul stîng al mantalei cutia de tinichea. SAHIA, N. 77, cf. 34. Din mișcările mele, vede că nu-l înțeleg. SADOVEANU, O. VII, 342. Se lasă ușor înainte la fiecare mișcare a lopeților. BART, S. M. 28. Mașinile cu piston, numite și mașini cu mișcare alternativă. SOARE, MAȘ. 107, cf. IONESCU-MUSCEL, FIL. 249. Mișcarea de zbor a săritorului poate începe imediat după dezlipirea de teren. SP. POP. 1950, nr. 1750, 2/2. Mișcările membrelor superioare. PARHON, O. A. I, 266. Semăna cu maică-sa. . . cu mișcările scurte și stăpînite. DEMETRIUS, A. 9. Am văzut în fiece lucru-o mișcare De rugăciune și ardoare. ISANOȘ, Ț. L. 21. ◊ E x p r. În doi timpi și trei mișcări = foarte repede, imediat, la repezeală. Ozun dragă, ți-a răsucit bibilica aia capul în doi timpi și trei mișcări. C. PETRESCU, C. V. 339. ♦ Fiecare dintre mutările unei piese la o partidă de șah, de table etc. Fata juca șah cu Alexandru Comăneșteanu . . . făcuse o mișcare greșită, primejduind unul din turnuri. D. ZAMFIRESCU, Î. 3. ◊ E x p r. (Familiar) A prinde mișcarea = a înțelege (din vreme) rostul unui lucru, desfășurarea unei acțiuni etc. Cf. DL. ♦ Viteza cu care se execută o bucată muzicală sau o parte a ei; tempo. Cf. TiM. POPOVICI, D. M., DER. ♦ (Concretizat) Parte dintr-o compoziție muzicală de dimensiuni mai mari. Cf. DER. 2. Deplasare (în spațiu); înaintare; circulație. Cu margene copitii ușor izbind în pămînt, spre lină mișcare îndrepta pasul (a. 1773). GCR II, 90/39. Te bizuiești. . . să însemnezi și pravile pe-a mișcărei cerești cale. CONACHI, P. 276. Este de o mare utilitate în explicațiunea fenomenlor cerești și-n studiul mișcărilor stelelor. DRĂGHICEANU, C. 2, cf. 3. Am lăsat în urmă pe tovarășii mei și am rupt-o de-a fuga înainte, doar m-oi încălzi cu mișcarea., ALECSANDRI, T. I, 457, La răspîntia bulevardului, o teribilă mișcare de trăsuri, tramcare, tramvaie electrice. CARAGIALE, O. IV, 390. Acestui fenomen ceresc i se dă numirec de mișcarea diurnă a astrelor. CULIANU, C. 8, Mișcarea unui corp poate fi și ea de două feliuri, relativă și absolută. PONI, F. 7. Un sistem de referință poate fi considerat ca nemișcat In spațiu, mișcarea referită la un astfel de sistem se numește absolută. MARIAN-ȚIȚEICA, FIZ. I, 12, cf. 21. Deoarece în spațiul interplanetar nu există nici o rezistență de natură aerodinamică la înaintare, mișcarea corpurilor cerești se continuă veșnic. CONTEMP. 1955, nr. 478, 4/4. ◊ Mișcare perpetuă (sau, învechit, perpetuată) = funcționare imaginară a unui sistem fizic care, odată pornit, nu s-ar mai opri niciodată. A învoi toate aceste capete învățate e mai greu decît a găsi mișcarea perpetuată. NEGRUZZI, S. I, 268. ◊ E x p r. A se pune în mișcare = a porni. Toată suflarea s-a pus în mișcare: lumea de pe lume. . . alerga să vadă ce minune poate să fie? CREANGĂ, P. 228. Vagonul se pune-n mișcare. CARAGIALE, O. I, 279. Rîndul s-a pus în mișcare. Înaintăm. STANCU, U.R.S.S. 37. ♦ Fel de a merge (v. m e r s¹ 1, u m b l e t), de a-și mișca picioarele, mîinile, corpul în timpul deplasării. ♦ S p e c. (Familiar, mai ales în construcții cu verbul „a face”) Deplasare în spațiu făcută de cineva în scop recreativ, curativ etc.; plimbare. Avea nevoie de mișcare, de aer, de liniște. BART, E. 216. Am făcut puțină mișcare. Com. MARIAN. ♦ Forfotă, agitație, animație. În departamentul de război stăpînește mișcare mare, ce arată cum că miniștrii nu să află prea bine. GT (1839), 7¹/18. La ridicarea cortinii, se aud măsurile din urmă ale unui vals și se vede prin ușa din dreapta, în fund, mișcarea balului. CARAGIALE, O. VI, 205. E plin de mișcare pămîntul Și cîntă și codrul și vîntul. COȘBUC, P. II, 9. Deodată se făcu o mișcare în incintă. REBREANU, R. I, 196. Pretutindeni se vedea mișcare multă și voie bună. SAHIA, N. 61. Dis-de-dimineață, cînd răsăritul se aprindea, se deștepta și curtea o dată cu satul și se umplea de mișcare și de viață. SADOVEANU, O. I, 265. Pe Dunărea asta e mai multă mișcare decît în tot restul țării Românești. CAMIL PETRESCU, O. III, 128. ♦ Serviciu care dirijează circulația trenurilor. Direcția mișcării. LEG. EC. PL. 105. ◊ Birou (sau serviciu) de mișcare (sau al mișcării) = birou (sau serviciu) de unde se dirijează și se coordonează într-o gară circulația trenurilor. Biroul șefului de gară . . . este în același timp „birou de mișcare”, „telegraf”, „casa de bilete”. SEBASTIAN, T. 188. ♦ S p e c. (Mai ales la pl.) Deplasare organizată, strategică a unei unități armate. Să iei în băgare de samă mai bine mișcările dușmanilor. DRĂGHICI, R. 166/15. Luca Arbore la rîndul său informa pe poloni despre mișcările tătarilor. XENOPOL, I. R. IV, 219. Gazetele erau cu desăvîrșire mute în privința mișcărilor de trupe în țară. SADOVEANU, M. C. 72. 3. Schimbare intervenită în repartizarea personalului sau a bunurilor dintr-o unitate; mutare dintr-un post în altul. Mișcarea comerțului. LM. Guță Mereuță, jude de ședință adus în capitală la ultima mișcare în magistratură. C. PETRESCU, C. V. 182. Ține evidența mișcării patrimoniului mobil și imobil în cantități și valori. LEG. EC. PL. 211. 4. Activitate, acțiune; faptă; s p e c. (urmat de determinări indicînd domeniul, scopul, caracterul etc.) acțiune sau curent care grupează un număr mare de oameni în jurul unei activități, al unei idei, concepții etc., (învechit) mișcămînt. Mai la urmă să videți Mișcările și urmarea grecilor celor isteți, BELDIMAN, ap. GCR II, 243/24. Deosebite staturi. . . cari . . . se întrupară printr-o mișcare de unitate în două staturi. BĂLCESCU, M. V. 7. Este o mare mișcare națională între toți românii din Austria. id., ap. GHICA, A. 470. Curtea este plină, țara în mișcare: Soli trimiși de Poartă, vin la adunare. BOLINTINEANU, O. 36. Acestui fel de oameni să nu le fie îngăduit a ocupa locul cel de frunte în mișcarea intelectuală a poporului lor. MAIORESCU, CR. II, 103, cf. III, 3. Cea întîi mișcare intelectuală care se începe acum cu tinerimea care se ridică. VLAHUȚĂ, O. A. III, 39. Cea întâi mișcare critică în țara românească. IBRĂILEANU, SP. CR. 92. Creațiunile artistice, de seamă, la oricare alte țări civilizate, n-au venit fără mari mișcări culturale. BACOVIA, O. 240. Acestea au fost teatrele de avantgardă. . . care erau legate de mișcarea de avantgardă a intelectualilor progresiști. CONTEMP. 1948, nr. l10, 12/1. Este necesar ca mișcarea întrecerilor socialiste să se generalizeze. LEG. EC. PL. 425. Mișcarea sportivă, cu sutele de mii de sportivi din țara noastră, este prezentă. SP. POP. 1951, nr. 1 814, 3/2. Mișcarea pentru pace, cea mai uriașă mișcare de masă cunoscută în istorie, a crescut în amploare, și-a lărgit și și-a întărit rîndurile în toate țările. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 826. lbrăileanu a susținut o mișcare de cultură. V. ROM. martie 1956, 28. O dată cu acestea se naște și o mișcare socialistă – revista Contemporanul o oglindește ideologic. RALEA, S. T. III, 188. ♦ L o c. a d v. În mișcare = într-o s tulburare, de încordare. Simțirile-i sîn, deștepte; inima-i veghiată este mereu în mișcare. ODOBESCU, S. III, 17. ◊ E x p r. A (se) pune în mișcare = a intra (sau a determina pe cineva să intre) în acțiune, a deveni (sau a face să devină) activ. Încă pe cînd era în fașii, Marta avea obiceiul de a pune toată casa în mișcare. SLAVICI, N. I, 80. Toată pădurea se puse mișcare; urlau dobitoacele de ți se făcea părul măciucă pe cap. ISPIRESCU, L. 7. Imediat îi puse în mișcare să oprească loja cea mai bună pentru spectacolele fixate. REBREANU, R. I, 186. Articolul de azi i-a pus pe toți în mișcare. BARANGA, I, 159. ♦ Acțiune (organizată) de masă, cu caracter revendicativ. V. r e v o l t ă, r ă s c o a l ă, r e v o l u ț i e. Mișcarea din Iași, liniștită, nerezemată pe vreo putere armată (a. 1 848). URICARIUL, X, 17. El conducea toate mișcările studențimei. CARAGIALE, O. I. 246. Urzea în capu-i trudit programul unei mișcări serioase și hotărîtoare, al cărei început era fixat pentru a doua zi. VLAHUȚĂ, N. 192. Am mai văzut însă încă o dată că în toate mișcările burgheze fapta nu urmează vorbei. IONESCU-RION, C. 27. Orice mișcare de revoltă în rîndurile muncitorești nu poate să aducă decît bine cauzei proletare. SAHIA, N. 40. Mișcarea lui Tudor Vladimirescu a început ca un episod al Eteriei și al revoluției grecești. OȚETEA, T. V. 29. Deși nu se afla încadrat în mișcarea revoluționară, Turgheniev era urmărit și supravegheat în ceea ce publica. SADOVEANU, E. 235. ♦ (Concretizat) Organizație cu caracter revendicativ. Se cunoaște că n-ai făcut niciodată politică într-o mișcare clandestină. STANCU, R. A. V, 308. ♦ S p e c. (De obicei urmat de determinarea „muncitorească”) Acțiunea revoluționară a clasei muncitoare; (fără determinări; concretizat) partid, organizație care conduce o asemenea acțiune. Manifestul Partidului Comunist consacră pasagii speciale de critică necruțătoare agenților burgheziei în sînul mișcării muncitorești. CONTEMP. 1 949, nr. 122, 3/5. Fochistul, după multe sondaje și încercări, îl atrăsese în mișcare. STANCU, R. A. III, 25. E democrată, dar n-are legături cu mișcarea, pe cît știu. BENIUC, M. C. I, 63. Trecea în Pașcani drept cel mai bâtrîn om din mișcarea muncitorească. GALAN, Z. R. 17. Amîndoi sîntem în mișcare de aproape cinci ani. id. ib. 254. Fără partidul comunist și teoria sa marxistă, mișcarea muncitorească ar fi condamnată la spontaneitate, la bîjbîire în întuneric, la jertfe fără de număr. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 701. 5. F i g. Îndemn, imbold, impuls, pornire. Cu toate mișcările inimii ai poftit dorirea cea de săvîrșit părăsind dulceața lumii. MINEIUL (1 776), 172^r2/7. A plecărilor din fire mișcările ațîțate, Sînt și mai tari și mai dese decît cele judecate. CONACHI, P. 277. Dacă eram copilul unei familii bogate și de nume strălucit, aș fi luat toate manifestațiile de dragoste ce mi s-au arătat zilele acestea ca o adulațiune nevrednică să deștepte în sufletul meu cea mai slabă mișcare de recunoștință. CARAGIALE, O. VII, 299. ♦ (Astăzi rar; adesea determinat prin „sufletească” sau „a sufletului”) Sentiment, emoție. Cvintilian zicea că este dator poeziei cea mai mare parte a mișcărilor celor retorice și frumusețele ce află cineva în scrierile sale. CR (1 832), 288²/5. În acest moment mișcarea în cei mai mulți stoarse lacrimi. BARIȚIU, P. A. III, 452. Avea niște ochi mici și negri în cari se resfrîngeau cu o deosebită energie și repeziciune toate pasiunile și toate mișcările sufletului. HASDEU, I. V. 18. Fără voie m-am gîndit la tine, la darul cel mare cu care te-a înzestrat firea de a-ți descrie mișcările sufletești. GANE, N. III, 147. Prin rolul ei biologic . . . femeia a trebuit să-și ascundă mișcările sufletești în fața bărbatului. IBRĂILEANU, S. L. 27.Misia istoriei este a ne arăta, a ne demonstra acestă transformație continuă, această mișcare progresivă a omenirei. BĂLCESCU, M. V. 3. Mișcarea din jos în sus și de sus în jos este o condițiune inevitabilă, fatală a vieții omenești. GHICA, S. 228. Discuția urmă caldă cu observații și mărturisiri asupra acestui mister care ne înconjoară: natura veșnic în mișcare. SADOVEANU, E. 174. II. (Filoz.) Mod sau formă de existență a materiei, înglobînd toate schimbările și procesele care au loc în univers. Toată zidirea doarme!. . . tot se arată mort! parcă s-ar fi precurmat mișcarea ce dă viață universului. MARCOVICI, C. 8/7. Sînt legi comune tuturor fenomenelor naturii și vieții, de exemplu legea care spune că materia nu poate exista fără mișcare, după cum mișcarea nu poate fi concepută fără materie. CONTEMP. 1949, nr. 120, 3/3. Aplicînd dialectica materialistă la studiul mișcării materiei, Engels arată că fiecărei trepte de dezvoltare a materiei îi sînt specifice forme calitativ deosebite de mișcare. LUPTA DE CLASĂ, 1 953, nr. 7, 55. – Pl.: mișcări. – V. mișca.

MOMÉNT s. n. 1. Scurt interval de timp, de obicei considerat în raport cu faptele care îl caracterizează; clipă, secundă, minut (I 1). De aceea și fericesc momenturile ce aduc atîtea îndestulări nenădăjduite în vreme (a. 1787). BV II, 321. Necesitatea de a se despărți turbură momenturile aceste delicioase. CALENDARIU (1-794), 29/26. Trist și de pe urmă al vieței moment. ÎNVĂȚĂTURĂ, 125. Și au murit întru acel moment sau clipeală, MOLNAR, I. 430/13, cf. 225/8. Ea se afla într-unul din aceste momente rari. . . cînd te simți învins de plăcere. NEGRUZZI, S. I, 78. Domnul director binevoiască In acest dulce și scump moment Cu amicie să priimeascâ Al nostru veșnic devotament. ALECSANDRI, T. I, 286. Acela are vocațiune, care în momentul lucrării se uită pe sine. MAIORESCU, CR. II, 110. Și-n acel moment de taină, Cînd s-ar crede că-i ferice, Poate-ar învia în ochiu-i Ochiul lumii cei antice. EMINESCU, O. I, 162. Numai eu știu cîte momente de fericire m-a făcut să gust autorul meu de predilecție, cînd am citit picantele lui nuvele. CARAGIALE, O. IV, 282. Ți-am scris aseară prea nepoliticos, într-un moment de necaz. id. ib. VII, 235. În momentul întîlnirii noastre, dv. iubeați frumosul. GALACTION, O. 335. Eram chinuit de momentul despărțirii, CAMIL PETRESCU, U. N. 179. L-am întîlnit în port, în momentul în care se îmbarca Soleiman. id. O. III, 196. A fost un moment de panică. BART, S. M. 100. ◊ L o c. a d j. De (un) moment = de scurtă durată, vremelnic. V. e f e m e r. Ale speranței iluzii de-un moment. MACEDONSKI, O. I, 260. ◊ Loc. adv. În acest moment sau în momentul acesta = (chiar) acum. Omul. . . ar dori ca tot lucrul să se îndeplinească în acest moment, iute. BĂLCESCU, M. V. 4. În momentul acela sau în acel moment = (chiar) atunci. În momentul acela văzui pe poliț maistru, NEGRUZZI, S. I, 53. Din momentul acela sau din acel moment = de atunci. Din momentul acela purcese îngreunată. EMINESCU, N. 4. Pentru (un) moment = numai pentru un timp foarte scurt, în mod provizoriu, deocamdată. Meritul acesta era pentru moment rezervat unui june obscur. FILIMON, O. I, 119. Să arăt, în cîteva cuvinte, cauzele ce trebuie să îndemne pe vînătorul înțelept a curma, pentru un moment, isprăvile sale. ODOBESCU, S. III, 39. Acești negustori să-mi producă material ziaristic, în schimbul unei remunerări, care pentru moment are aparența unei satisfacții. BACOVIA, O. 238. Pe moment = în acea clipă. Pe moment, nu mi-am dat seama. La moment = pe loc, imediat. Am cunoscut la moment cu toți pe acei cari au dictat acel ferman. BARIȚIU, P. A. III, 126. Nici un moment = de loc, nicidecum, în nici un caz. În tot momentul = mereu, în fiecare clipă, în permanență. Aveam în tot momentul certări și împăcare, I. NEGRUZZI, S. II, 7. Din moment în moment = acum, imediat, din clipă în clipă. Aștept cu nerăbdare o telegramă din moment în moment. CARAGIALE O. VII, 9. Un prieten, care trebuie să vie din moment în moment. C. PETRESCU, C. V. 125. Stația cea mai apropiată aștepta din moment în moment sosirea plugului de desfundat liniile și echipele de lucrători. id. A. 280. ◊ L o c. c o n j. Din moment ce = de vreme ce, deoarece. Din moment ce a plecat din casă, n-ar mai vrea să aibă tratative directe cu ea. REBREANU, R. I, 250. ◊ (Precedat de un numeral care accentuează ideea de scurtime a duratei) Nu zic că această semeață idee nu mi-a trecut un moment prin creieri. ODOBESCU, S. III, 61. Sperăm că vom face pe cititorul nostru să petreacă două-trei momente. CARAGIALE, O. IV, 139. Ieșea cîte un moment să mai respire. D. ZANFIRESCU, V. Ț. 35. De frică se gîndi un moment să mărturisească copistului că el e autorul plîngerii. REBREANU, I. 183. Manuscrisele d-tale au făcut parte, toate, dintre puținele a căror lectură n-am putut-o amina un moment. IBRĂILEANU, S. L. 92. Așteaptă-mă un moment să-mi aduc caietul și cărțile, C. PETRESCU, C. V. 176. Un moment, exclamație prin care se cere cuiva să aibă puțină răbdare, să aștepte, să se oprească. 2. Etapă în desfășurarea unui proces; fază. [Ideile] de care dispune acest om în diferitele momente ale vieții. MAIORESCU, CR. II, 140. Istoria lumii e plină de momente istorice. ARGHEZI, P. T. 257. Intelectualismul de ieri poate fi degajai dintr-un conglomerat mort și vivificat într-un moment organic nou. CONTEMP. 1948, nr. 108, 5/2. O importantă sarcină actuală a editurilor noastre este de a înviora momentul acesta cultural. ib. 1948, nr. 111, 1/5. S-au rostit, despre literatura necesară momentului istoric pe care îl trăim. . ., observații excelente. SADOVEANU, E. 41. Respectarea ordinei reale a momentelor istorice e necesară și pentru dozarea justă a acțiunii. V. ROM. ianuarie 1954, 202. Pe țăran îl surprinde în momentele principale ale existentei. ib. noiembrie 1954, 142. Scriitorul. . . ne-a dat, în opera sa, unul din momentele cele mai de seamă ale limbii românești din veacul al XlX-lea. VIANU, S. 93. M. Sadoveanu a apărut în momentul istoric al țării noastre, cînd apunea o alcătuire socială și începea o alta. RALEA, S. T. I, 12. ◊ (În contexte figurate) Invenția lui pornește totdeauna de la un moment sufletesc care determină distribuția, forma, atitudinea și expresia personagiilor. OȚETEA, R. 277. Un moment al conștiinței umane era acum și Anatole France. V. ROM. noiembrie 1953, 345. ◊ Ultimele momente = ultimele clipe de viață, clipele de dinainte de moarte. ◊ L o c. adv. Din primul moment = chiar de la început. În ultimul moment = în ultimul interval de timp care precedă o acțiune; înainte de a fi prea tîrziu. Deseori o serie de materiale sînt procurate în ultimul moment. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 397. La (sau, rar, într-)un moment dat = într-un anumit timp (nedeterminat); deodată. Oricare ar fi într-un moment dat pozițiunea pămîntului pe orbita lui, o parte din suprafacia sa care se află întoarsă spre soare este luminată de razele acestui astru. DRĂGHICEANU, C. 86. Aveau poruncă să ríu se amestece în scandal, oricît de mare ar fi, la un moment dat, pericolul. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 147. La un moment dat, își frecă palmele. PREDA, D. 53. ♦ Episod care face parte din acțiunea unei scrieri literare. Toate momentele era. . . bine împlinite de toți actorii. MN (1836), 52¹/53. Fiecare moment al dramei cinegetice avea cînticul său consacrat și tradițional. ODOBESCU, S. III, 96. Iată, de pildă, în nuvela „Păcat” momentul în care cei doi vechi prieteni, preotul și primarul, stau de vorbă. VIANU, A. P. 132. !3. 3. (Art.) Timpul de față sau despre care se vorbește. El singur a uitat impresiile momentului. RUSSO, S. 17. Momentul e solemn; Pe brațe se ridică coșciugul meu de lemn. MACEDONSKI, O. I, 47. În mintea amîndurora treceau lucruri ciudate, străine de solemnitatea tristă a momentului, D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 48. 4 Timpul indicat, ocazia oportună. Fii liniștită și fă-te că dormi. . . ți-oi da de știre cînd a veni momentul. ALECSANDRI, T. I, 450. Cuconu Cristea, crezînd că a sosit momentul, deschise vorba despre măsurătoarea de a doua zi. BUJOR, S. 118. Poate că ar fi momentul să marcăm o altă atitudine față de palat. STANCU, R. A. IV, 343, cf. PAS, Z. IV, 13. Ghioceoaia hotărî că acum era momentul potrivit. PREDA, D. 171. ◊ E x p r. A prinde momentul v. p r i n d e. 4. (Fiz.) Mărime egală cu produsul dintre valoarea unei mărimi date și una sau mai multe distanțe în raport cu un punct, o axă sau un plan. Cf. DM⁵, LTR², DER. – Pl.: momente și (învechit) momenturi. Din lat. momentum, it. momento, germ. Moment, fr. moment.

NODAL, -Ă adj. 1. Care se referă la locul de intersecție a mai multor căi de comunicație, artere, ligamente etc. cf. nod (III). ♦ (Fiz.) Care se referă la nodul (III 4) unui cîmp de unde staționare, care aparține acestui nod. De ambele părți ale unei suprafețe nodale vibrațiile particulelor au... sens contrar. marian-ȚIȚEICA, Fiz. ii, 23. 2. Fig. Care constituie punctul esențial, principal al unui lucru, al unei probleme etc.; esențial, fundamental. cf. nod (v 3). Centrul nodal al oricărei preocupări. iordan, l. r. a. 160. Ne aflăm într-un moment nodal al acestei lupte. contemp. 1949, nr. 160, 11/4. Considerăm că acest moment constituie punctul nodal al gramaticalizării. scl 1960, 563. – pl.: nodali, -e. – Din fr. nodal.

DESMORȚI, DEZ- (-țesc) I. vb. tr. A scoate, a trezi din amorțeală, din înțepeneală: se ’ntinsese ca să-și desmorțească oasele (CAR.), II. vb. refl. 1 A ieși, a se trezi din amorțeală, a-și reveni din starea de amorțire: în acest moment suprem picioarele nu se dezmorțiră (GN.); mintea i se va desmorți și va începe să lucreze de la sine (VLAH.) ¶ 2 A se încălzi puțin (vorb. de cineva pătruns de frig): aprinseră și ei cîte un focșor ca să se mai desmorțească (ISP.) [d e s -+ a m o r ț i].

AICI (A fi) cât p-aci (fam.) = A fi aproape să… gata- gata să…: Și cine și-ar închipui că această inestricabilă armonie a lor era cât p-aci să se strice odată. (I. L. CARAGIALE) Din cel ce sunt acum o jumătate / E cât p- aci să zboare către stele... (MIHAI CODREANU) Era cât pe-aici să cadă, dar l-am prins. A se duce (sau a pleca, a o tuli etc.) pe-aici încolo = A pleca fără urmă, a se face nevăzut, a dispărea:Ceilalți ofițeri mai fac rondul de-a scăpării: vin o dată în 24 de ceasuri, nu te inspectează cu de-amănuntul, îți trec în raport „bine” și pleacă pe aici încolo. (ANTON BACALBAȘA) − Să vă ajute Dumnezeu, zic călătorii, și se duc pe aici încolo, iar oamenii rămân mângâiați că putură face bine bieților drumari. (I. POP-RETEGANUL) Aici i-aici sau aci-i aci (fam.) = Acum e momentul hotărâtor: − Apoi domnule judecător ce mai la deal la vale, vița asta eu am adus-o de prin străinătăți. Grecu de colo: − „din care strainatățile mă rogu” (moșneagul își prefăcu vorba ca grecu) „din care strainatățile?” Aici-i- aici! din care străinătăți? (EM. GÎRLEANU) Sărim peste celelalte glande de pe verticala omenească și ne oprim puțin la cele sexuale. Aci-i aci... (http://www.credinta-adevarata.ro/) Aici… aici… = Când și când: S-a dedicat… aci în serios, aci în glumă, unei activități de gastronom și oenolog luminat. (G. CĂLINESCU) De aici în acolo sau de aici înainte (fam.) = De acum înainte, începând din acest moment: Națl se uită câtva timp tremurând la ea, apoi își luă pălăria și se depărtă, cuprins de simțământul că de aici înainte el stă singur în lume. (IOAN SLAVICI) Se feri de aici încolo de orice examen. (G. CĂLINESCU) Ici și acolo sau ici-acolo = Din loc în loc: Ici-acolo se arcuiește o boltă de nuci peste trecător. (MIHAIL SADOVEANU) Lipsind oamenii necesari pentru a împlini funcțiunile de deputați, de bărbați politici și de miniștri, s-au primit toți bulgarii c-o instrucție oarecare, risipiți pe ici-acolo, mai în Turcia, mai în Austria, mai în Rusia (mai în România)… (MIHAI EMINESCU) Până aici! = a) (fam.) Destul! Ajunge!: Acuma află că s-a legat și de țăndăricea din crucea lui Hristos. Ei bine, până aici! Asta n-o să i-o mai treacă cu vederea. (LIVIU REBREANU) Nu mai suport atâtea mizerii. Până aici! Mă supăr! Până aici, te rog! b) Până acum, până acest moment:Până aici, nimic neobișnuit pentru un cunoscător al mănăstirilor italiene. (Al. ROSETTI) Pe-aci ți-e drumul! (fam.) = Șterge-o! Pleacă!: […] și, încet, încet se depărtă o bucată bună, ajunse la căruță, se puse într-însa și pe ici ți-e drumul. (P. ISPIRESCU) Dacă nu-ți convine, pe-aici ți-e drumul!

BA A nu zice nici da, nici ba = A nu se pronunța într-o problemă; a se abține: Nevoind a le strica inima, nu le spune nici da nici ba. (ION CREANGĂ) A zice ba = A se împotrivi, a refuza: Părul tău ți se desprinde / Și frumos ți se mai șede, / Nu zi ba, de te-oi cuprinde, / Nime-n lume nu ne vede. (MIHAI EMINESCU) Pentru dumneata, / Eu n-aș zice ba; / Dar zic și zic ba / Pentru maică-ta. (POP.) Au (sau, ori) ba? (În interogative, urmează după un verb afirmativ) = Pune în fața celui chestionat o alternativă: − Mai stai ori ba? Ba bine (că nu)! (irn.) = Sigur că da! Evident că da, se-nțelege, desigur: − Știi ce pericol mă amenință?… − Ba bine că nu! dacă n-oi ști eu! − Ce-ai zis, cutează să facă aceasta? − Ba bine că nu, și încă chiar în prezența scriitorilor mei! (NICOLAE FILIMON) Și-au venit toate neamurile? Ba bine că nu! (POP.) Ba că bine zici! = E o idee bună. Ai dreptate: − Dumnealui îi cuconașu d-tale? Nicușoru? – Dar... nu-l cunoști?... − Ba că bine zici, cucoane Grigori... Ia privește-l cum o crescut de mare! S-o făcut holtei! (VASILE ALECSANDRI) Ba că chiar! sau ba aia-i vorbă! = Nicidecum! de loc! nici nu mă gândesc!: − Ieși afară!... − Ba aia-i vorbă! Mai pune-ți pofta-n cui. (P. ISPIRESCU) Ba n-ai frică, soro, că ești cu mine. – Ba că chiar! (VASILE ALECSANDRI) MIRON: Nevasta mea, ba că chiar! N- ai văzut bine, cumetre. Nevasta mea au fost fată în curte, nu-i de acele care socoți tu. (C. NEGRUZZI) Ba da sau ba zău = Într-adevăr: Ba zău, încă mă mir c-am avut răbdare să țin casă cu baba pân-acum. (ION CREANGĂ) Ba e albă, ba e neagră (sau ba e laie, ba e bălaie) = Nu știi ce să mai crezi. Se contrazice singur: „Despre ce ghinion e vorba? Hai spune-ne odată... Nu ne mai îmbrobodi ba cu una, ba cu alta. Ori e albă, ori e neagră...”(NICHITA DANILOV) Ba nu! sau ba (nu) zău! = Se spune pentru a întări adevărul celor afirmate: Ce-ți trebuie mai bună vorbă decât asta? Ba zău, încă mă mir c-am avut răbdare să țin casă cu baba. (ION CREANGĂ) − Știi, nici tocma funcționari; dar... cam așa. − Am înțeles: vorba vine, umblați la inspecții. − Ba nu! (I. L. CARAGIALE) Ba să (mai) zici! = Așa se pare: − Ba ca să zici, măi neavere, / Vesel ești, or am părere? (ANTON PANN) Ba una, ba alta = Multe și de toate: Hâț în sus, hâț în jos. Ba că o fi una, ba că o fi alta, nimic. Rămaseră măgari ca toți măgarii. (P. ISPIRESCU) Ca mai ba! sau nici (cam) mai ba! ori nici ba! = Nici nu poate fi vorba! Nici pomeneală!: Ca mai ba, măi băiete, …nu ți-ai găsit omu. (VASILE ALECSANDRI) Și de-atunci, ca' mai ba să-l vadă cineva bădădăind pe ulițile Iașilor. (ION CREANGĂ) Dar nici cam mai ba să audă el ceva de dânșii. (I. G. SBIERA) Fătul-babei însă, auzind cuvintele ei cobitoare, își cugeta în sine: Hehei! nici mai ba! Ți- ai dat tu acuma peste om! (IDEM) A doua zi, Nică Oșlobanu ca mai ba să deie pe la școală. (ION CREANGĂ) Da sau ba? = Răspunde clar!: − Mai stai sau pleci? Da sau ba? Nu mai înțeleg nimic… La soare te puteai uita, dar la... ba! (Cu sens de hiperbolă) = a) E foarte frumos; e plin de calități: Era frumoasă de mama focului; la soare te puteai uita, iar la dânsa ba. (ION CREANGĂ) b) (irn.) E foarte înfumurat: La soare te puteai uita, dar la costumul de baie al lui Cati Minune − ba! (http://turism.bzi.ro/) Nici da, nici ba = Nu e hotărât: În acest moment, nu există nicio promisiune, nici da, nici ba, a subliniat Kelemen, subliniind că UDMR așteaptă concluziile comisiei parlamentare de control SRI […] (http://www.eazi.ro/) Vodă vrea și Hâncu ba! = A apărut o piedică de la cine nu te-ai fi așteptat: Nicăieri pe aici n-am întâlnit altă populație decât populația românească, aceea care a dat seminția și apucăturile Hânceștilor, cari au lăsat vorba cea mare de opoziție, de alt fel de opoziție: „Vodă vrea și Hâncu ba”. (NICOLAE IORGA) Zice-se că de câte ori Vodă, adică Gheorghe Duca, o ținea pe-a lui, Hâncu (Mihalcea) se punea împotrivă. De aici ne-a rămas vorba ,,Vodă vrea și Hâncu ba!" (http://www.got-blogger.com/)

deja adv. – În acest (acel) moment, de pe acum. Fr. déjà. Este galicism.

DISTANȚĂ DE ATERIZARE spațiul parcurs de o aeronavă care vine la aterizare, calculat din momentul începerii acestei faze de zbor de la altitudinea de 25 m (15 metri pentru aviația civilă), până la oprirea sa pe sol.

ÎNAINTAȘ¹, înaintași, s. m. 1. Persoană care prin activitatea sa sau prin lucrările sale a pregătit activitatea altora; precursor. Într-unul din rarele momente, cînd acest scriitor vorbește despre el însuși, l-am auzit spunînd că înaintașii săi literari sînt Ion Neculce și Creangă. IBRĂILEANU, S. 27. Urmează și tu pe frumoasa cale ce înaintașii tăi ți-au deschis. CARAGIALE, S. U. 96. 2. (Sport) Jucător din linia de atac a unei echipe de fotbal, handbal etc., al cărui rol este în special să înainteze spre poarta adversă și să înscrie puncte.

ATAC, atacuri, s. n. 1. Ofensivă a unor forțe armate care urmărește nimicirea sau prinderea inamicului și distrugerea unor obiective ale acestuia; (în special) moment culminant al acestei ofensive. ♦ (La sg. art.) Semnal de trompetă care anunță începerea atacului (1). 2. Agresiune împotriva unei persoane, unui stat etc. 3. Inițiativă într-un joc sportiv. ♦ Linia de înaintași a unei echipe de fotbal, handbal etc. 4. Acțiune violentă și susținută (prin manifestații, prin scris etc.) împotriva unei situații, unei teorii etc. sau împotriva celor care le susțin. ♦ Mijloc prin care se cere reexaminarea unei hotărâri judecătorești care nu satisface una dintre părți. 5. Apariție bruscă și puternică a unei boli. ♦ (Pop.) Apoplexie. ♦ (Pop.) Tuberculoză pulmonară. 6. (Fon.) Mișcare articulatorie a coardelor vocale, care marchează începutul pronunțării unei vocale. – Din fr. attaque.

DEJA adv. În acest (sau acel) moment, încă de pe acum (sau de pe atunci). [< fr. déjà].

RADIOBALIZĂ s.f. Emițător de radio de mică putere, instalat la sol într-un anumit punct, ale cărui emisiuni, captate la bordul unui avion, îi permit acestuia să stabilească exact momentul trecerii deasupra acestui punct. [Cf. fr. radiobalise].

DEJA adv. în acest (sau acel) moment, încă de pe acum (< sau de pe atunci). (< fr. déjà)

masă fundamentală, (engl.= mesostasis) materialul interstițial al unei roci vulcanice cu structură porfirică, în care se găsesc fenocristale; m.f. poate avea o structură hialină, microcristalină, granofirică, intergranulară, evidențiind în acest fel particularitățile momentului final de cristalizare a unei topituri magmatice. Pentru m.f. cu structură afanitică și, de obicei, pentru cea cu structură hialină, este utilizată denumirea de pastă a rocii. Sin. mezostază.

cadență (lat. cadentia < cadere „a cădea”; it. cadenza; fr. cadence; germ. Kadenz) 1. Formulă de încheiere și de delimitare a secțiunilor de formă* (perioadă*, frază*, mai rar motiv*) în cadrul armoniei (III, 2) funcționale major-minore. Spre deoseobire de clausula*, care reprezinta în muzica de tip monodic* sau chiar în cea polifonică* încheierile melodice, c. rezultă în armonie (începând aprox. de la Rameau încoace), din succesiuni de acorduri* și conduceri tipizate ale vocilor (2), având ca pivot relația D-T. Această relație definește principala c., numită și c. perfectă (denumire uneori și autentică), având ca succesiune acordurile de pe treptele* V-I; succesiunea IV-I dă naștere c. plagale; o oprire pe D(V) se numește semi-c. (c. deschisă sau imperfectă); o succesiune a D cu o altă treaptă decât T (în armonia clasică, cea mai frecventă: V-VI) se numește c. întreruptă sau c. înșelătoare). Dacă în muzica clasică, c. perfectă, reunind atât relația D-T și pe cea Sd-T (I-IV-V-I) constituia modelul recognoscibil al întregului sistem de relații armonice, c. fiind extinsă principial la nivelul întregii forme (Mersmann), în muzica romantică și, mai ales, postromantică, prin tot mai accentuata cromatizare (v. cromatism) a armoniei, prin disonanțe* și întârzierea rezolvării* (inclusiv nerezolvarea acestora), profilul c. se constituie în raport cu D și Sd modului* (aflate uneori pe alte trepte decât pe treptele V respectiv IV ale tonalității*). În același timp, puternica influență a melodicului reafirmă rolul clausulei, în așa fel încât există în muzica de acest tip o dualitate a funcției armonice și a celei melodice. 2. Secțiune a formei* în cadrul unui concert* instr., cu caracter de virtuozitate* și structură liberă, rezervată solistului*. C. precede, în general, finalul primei părți a lucrării și constituie un prilej de demonstrare a abilităților tehnice ale instrumentistului; ea constă din prelucrarea materialului tematic al mișcării (sau a unei teme* proprii). În forma muzicală, are funcția de a tensiona rezolvarea armonică, a cvart-sext acordului V 6/4 5/3, astfel ca reintrarea tutti(I)-ului să se producă într-un moment de culminație. Acest efect dramatic este realizat prin oprirea orch. pe acordul V 6/4 cu coroană* și prin urmărirea unui curs ascendent, atât în evoluția construcției muzicale a c. cât și în gradarea dificultăților tehnice. C. (2) reprezintă astfel o „dilatare” a raporturilor c. autentice. Un tip rudimentar de c. este cultivat de compozitorii sec. 16 (Don Luis Milan, Girolamo Cavazzoni) și constă într-o înlănțuire de pasaje rapide cu rol concluziv. În sec. 17-18, funcția și amploarea c. sunt determinate de doi factori: a) cristalizarea armoniei tonale și b) influența pe care opera* napolitană – al cărui tipar impune includerea unor secțiuni de virtuozitate vocală (aria di bravura) – o exercită asupra muzicii instr. Autorii clasici (Haydn, Mozart) indică locul c. în partitură* și acordă interpretului libertatea alcătuirii unei structuri muzicale adecvată posibilităților tehnice și sensibilității sale. Beethoven introduce notarea riguroasă a c. în cadrul lucrării și obligația respectării sale de către solist (în Concert pentru pian și orch., în mi bemol major op. 76), procedeu care, ulterior, este adoptat de majoritatea compozitorilor. Abrev.: cad.

biotron s. (med.) ◊ „Un complex de săli climatizate, destinat diferitelor tratamente medicale, a fost construit în apropierea Moscovei. În momentul de față, acest centru, denumit biotron, se află în probe tehnologice [...] Biotronul este construit dintr-o cutie metalică de mari proporții, acoperită cu un strat gros de beton. Pereții celor două saloane ale sale, având contact permanent cu pământul, reprezintă un fel de ecrane protectoare împotriva câmpului electromagnetic.” Sc. 18 V 78 p. 5 //din bio- + -tron „instalație”; probabil cuv. rus.//

incitant, -ă adj. Care incită, incitativ ◊ „[Luceafărul] publică un grupaj de versuri ale incitantului poet de limbă sârbă care este A.P.” Săpt. 16 III 84 p. 2. ◊ „Incitant, titlul [...] nu dezvăluie din primul moment acuitatea conținutului acestui amplu reportaj [...]” R.l. 16 I 85 p. 6; v. și Săpt. 13 I 84 p. 5 (din fr. incitant; DEX-S)

ací (vest) și aícĭ, aícea (est) adv. (lat. accu-hic; it. qui, cat. sp. pg. aqui, fr. ici). În acest loc, în opoz. cu acolo. Aci e aci, aci e greutatea. De aci în ainte (saŭ în colo), de acum în ainte, începînd din acest loc orĭ moment. Aci... aci, acum... acum, cînd... cînd: aci rîde, aci plînge. Cît pe aci saŭ pe aci, pe aci (mold. cît pe ce), maĭ maĭ, aproape să – Și acía, acíe și acílea (vest).

RĂZBOAIELE RELIGIOASE DIN FRANȚA (1562-1598), nume dat războaielor dintre catolici și protestanții calvini (numiți în Franța hughenoți). Edictul de toleranță din 17 ian. 1562 acorda protestanților libertatea cultului religios, ceea ce a provocat reacția partidei catolice. Uciderea protestanților calvini de la Wassy (1 mart. 1568) a declanșat seria celor opt războaie, întrerupte de scurte armistiții. Un moment dramatic al acestor confruntări l-a constituit masacrarea hughenoților din Paris în Noaptea Sf. Bartolomeu (23/24 aug. 1572). În timpul luptelor au murit atât ducele de Guise (1550-1588), conducătorul catolicilor cât și al Ligii Sfinte (dec. 1588), precum și regele Henric al III-lea asasinat la 1 aug. 1589. Henric III de Navarra, conducătorul hughenoților și urmașul legitim (din 1572) al lui Henric III al Franței, îi succede la tron la 2 aug. 1589, ca Henric IV (încoronat la 27 febr. 1594), întemeind dinastia regală a Bourbonilor. El îmbrățișează confesiunea catolică (iul. 1593), aducând pacea în Regatul Franței. La 13 apr. 1598 Edictul din Nantes acorda libertatea cultului protestant și garantarea drepturilor civile, juridice, politice și militare pentru hughenoți, în regat.

ATAC, atacuri, s. n. 1. Ofensivă a unor forțe armate care urmărește nimicirea sau prinderea inamicului și distrugerea unor obiective ale acestuia; (în special) moment culminant al acestei ofensive. ♦ (La sg. art.) Semnal de trompetă care anunță începerea atacului (1). 2. Agresiune împotriva unei persoane, unui stat etc. 3. Inițiativă într-un joc sportiv. ♦ Linia de înaintași a unei echipe de fotbal, handbal etc. 4. Acțiune violentă și susținută (prin manifestații, prin scris etc.) împotriva unei situații, unei teorii etc. sau împotriva celor care le susțin. ♦ Mijloc prin care se cere reexaminarea unei hotărâri judecătorești care nu satisface una dintre părți. 5. Apariție bruscă și puternică a unei boli. ◊ Atac de panică = criză acută de angoasă. ♦ (Pop.) Apoplexie. ♦ (Pop.) Tuberculoză pulmonară. 6. (Fon.) Mișcare articulatorie a coardelor vocale, care marchează începutul pronunțării unei vocale. – Din fr. attaque.

DEJA adv. În acest (sau acel) moment, de pe acum (de pe atunci), încă de pe acum (încă de pe atunci). La începutul veacului al XIX-lea Moldova are deja o tradiție culturală. IBRĂILEANU, SP. CR. 12. Sunetele se țes cu razele soarelui, deja tomnatic. id. A. 192. Nu mai încăpea îndoială: erau hoți... Ușa ce da în grădină căzuse deja despicată. MACEDONSKI, O. III 71.

NODAL, -Ă, nodali, -e, adj. Crucial; p. ext. esențial, fundamental. Ne aflăm într-un moment nodal al acestei lupte. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 11/4.

UITARE, uitări, s. f. 1. Faptul de a uita¹ și rezultatul lui; lipsa oricărei amintiri. Uitarea este leac al multor dureri pe pămînt. SADOVEANU, O. VII 117. Au cine-a spus că depărtarea E soră dreaptă cu uitarea? CERNA, P. 120. Acei ce vă-nălțară pieiră în uitare. BOLINTINEANU, O. 186. ◊ (Poetic) Ca mîini, pe urma ta, uitarea crește, Ușor ca liniștea de fulgi cînd ninge. PĂUN-PINCIO, V. 86. ◊ Uitare de sine = a) visare, reverie. Așa-și petrecu... vacanția aceasta, Arareori frigurile îl biruiau și-l smulgeau de tot din această fericită uitare de sine. VLAHUȚĂ, N. 24; b) nepăsare față de interesele proprii. În această uitare de sine... stă moralitatea artei. GHEREA, ST. CR. II 58. ◊ Expr. A da (sau a lăsa) uitării (pe cineva sau ceva) = a nu se mai interesa, a înceta să mai iubească sau să-și mai amintească (de cineva sau de ceva), a se sili să uite; a uita. Generația lui însă l-a lăsat uitării. SADOVEANU, E. 104. Las întunecatei uitări durerile și bucuriile mele de pînă acum. VLAHUȚĂ, O. A. 224. O! gondolă iubită! noi lumii dăm uitare! ALECSANDRI, P. I 165. ♦ Rătăcire morală. Toate aceste cîștiguri ale momentelor ei de uitare îi făcură groază. GANE, N. I 110. 2. Neant, neființă. Generații după generații s-au perindat ca frunzele toamnelor, căzînd în uitarea morții. SADOVEANU, E. 76. Dar un luceafăr, răsărit Din liniștea uitării, Dă orizon nemărginit Singurătății mării. EMINESCU, O. I 175.

SECRET¹, secrete, s. n. 1. Ceea ce se ține ascuns, tăinuit, ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni). V. mister, taină. Secretul mîniei mele rămăsese ascuns. GALACTION, O. I 104. Misterios, fără să spuie cuiva secretul numelui său... el muri... mut pînă-n ultimul moment. EMINESCU, N. 39. Acest secret mintea omenească nu-l poate încă pătrunde. BĂLCESCU, O. II 10. ♦ Ceea ce nu trebuie spus nimănui, ceea ce nu se difuzează în public. În sat trece drept omul care știe toate secretele de la telegraf, dar e giuruit să le tacă. PĂUN-PINCIO, P. 99. Destăinuesc secrete intime de poet Ce nu sînt ale mele... ALECSANDRI, T. II 200. ◊ Secret de stat = problemă cunoscută de un număr restrîns de persoane deținînd funcții de conducere în stat și a cărei divulgare ar pune în pericol siguranța statului. Secret profesional v. profesional. 2. Sistem (ingenios) constituind cheia succesului, a reușitei într-o întreprindere, procedeu special și eficace pentru a obține ceva. Secretul, cum ți-am repetat de atîtea ori, era simplu. C. PETRESCU, C. V. 158. Secretul eroului nostru fu de o simplitate nespusă. HASDEU, I. V. 42. Eu singur știu secretul prin care într-o clipă Renumele-i de fală să cadă. ALECSANDRI, T. II 246. ♦ Metodă, formulă de lucru, de fabricație necunoscută altora. Au venit la noi să ne spioneze... Să ne smulgă secretul! BARANGA, I. 170. ♦ Truc, șmecherie. Aveam și la sigiliu un secret al meu. Puneam ceară roșie, iscăleam «Marin» și pe toată lungimea iscăliturii trăgeam vizibil o dungă. BARANGA, I. 202. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (și greu de realizat) a unei științe, a unei arte. Armonia asta este marele secret al artei. CARAGIALE, O. III 251. 4. (Învechit) Discreție. În politică tactul, consecvența și secretul țin întîiul loc. GHICA, A. 781. Inițiații erau formați în grupuri de cîte zece, fiecare frate cunoscînd numai pe șeful său imediat... căruia datora ascultare și supunere cu pericolul vieții și al averii, păstrînd secretul cel mai absolut. id. S. A. 148. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. Inspectorul trecuse pe la secție adineaori; cercetase la secret... și liberase pe cele trei femei. CARAGIALE, M. 36. ◊ Expr. A pune (sau a băga) pe cineva la secret = a închide pe cineva, a întemnița. – Pl. și: secreturi (MACEDONSKI, O. I 262, NEGRUZZI, S. II 239).

CIRCUMSTANȚĂ s. 1. caz, condiție, conjunctură, ipostază, împrejurare, postură, poziție, situație, stare, (înv.) încunjurare, peristas, prilejire, stat, împrejur-stare, (fig.) context. (În această ~...) 2. ipostază, împrejurare, moment, ocazie, prilej, situație. (O ~ nimerită.) 3. (la pl.) conjunctură, împrejurări (pl.), timpuri (pl.), vremuri (pl.). (~ele erau foarte grele.)

IPOSTAZĂ s. 1. aspect, chip, imagine, înfățișare, turnură. (Sub ce ~ se prezintă lucrurile?) 2. caz, circumstanță, condiție, conjunctură, împrejurare, postură, poziție, situație, stare, (înv.) încunjurare, peristas, prilejire, stat, împrejur-stare, (fig.) context. (În această ~...) 3. circumstanță, împrejurare, moment, ocazie, prilej, situație. (O ~ nimerită.)

deja av [At: CALENDARIU (1794), 36/21 / V: (reg) dăja, (înv) dejiia / E: fr déjà] 1-2 În (acest sau) acel moment. 3-4 (Încă) de pe acum. 5-6 (Încă) de pe atunci. 7-8 (Extrem de) timpuriu.

zi [At: COD. VOR.² 25/11 / V: ~uă, (înv) zuao, (îrg) zâ, zâua, zauă² (înv) zele sfp, zio, dzuo, zouă sf, (reg) zăua / Pl: ~le, (nob) ~ / E: ml dies] 1 sf Lumină pe care o răspândește Soarele pe Pământ datorită căreia obiectele și ființele devin vizibile, clare, distincte. 2 sf (Pex) Lumină solară. 3 sf (Îlav) (Până) la (sau înspre, spre, către; pop despre; îrg îm; reg de cu) ~uă Puțin înainte de a se lumina. 4 sf (Îal) Spre dimineață. 5 av (Reg; îlav) Până în (sau la) ~uă (sau de cu ~uă) Până a nu se lumina Si: dis-de-dimineață. 6 sf (Reg; îlav) Cu ~ua-n cap Foarte devreme. 7 av (Reg; îlav) La ~uă În zori. 8 sf (Pop; îe) (A se face) ~ua albă A se lumina complet. 9 sf (Îoc noapte; șîc ~-lumină) Timp care se scurge de la răsăritul până la apusul Soarelui. 10 sf Timp cât Soarele rămâne deasupra orizontului. 11 sf (Iuz; îc) ~-muncă Unitate de măsură convențională care servește drept etalon pentru stabilirea salariului. 12 sf (Iuz; îac) Sumă de bani plătită pentru o zi (8). 13 sf (Îs) ~ de muncă Durata timpului în care lucrătorul prestează zilnic muncă. 14 sf (Iuz; îs) ~ pereche animale Unitate de măsură convențională care era folosită în agricultură și care exprima volumul de lucru efectuat timp de zece ore de către un atelaj cu două animale. 15 sf (Înv; îs) ~ de arătură Unitate de măsură a unui teren arabil, în cadrul obștilor (în cazul înstrăinării acestui teren). 16 sf (Îs) ~ de lucru (sau lucrătoare) Perioadă de timp în care se efectuează un program de lucru obișnuit. 17 sf (Pex; îas) Perioadă de timp în care se muncește în decurs de 24 de ore. 18 sf (Înv; îas) Perioadă de timp în care se efectua corvoada obligatorie în folosul boierului sau al statului. 19 sf (Îc) ~-lumină Perioadă a zilei cuprinsă între răsăritul și apusul Soarelui. 20 sf (Îs) ~ scurtă Zi lucrătoare cu program redus. 21 sf (Îs) ~ua jumătate Parte a zilei cuprinsă între răsăritul Soarelui și amiază. 22 sf (Prc) Amiază. 23 sf (Îvp; îs) ~ de cale (sau de drum, de marș etc.) Distanță care se poate străbate într-o zi de mers pe jos. 24-25 sf (Îljv) Cu ~ua (sau, îvp, pe ~) (Care lucrează) fără angajament permanent. 26-27 sf (Îal) Temporar (pe durata unei zile). 28-29 (Îal) (Plătit) după un tarif socotit pe munca prestată în timpul unei zile. 30 sf (Îe; pop) A face ~le de muncă A lucra temporar, ca zilier. 31 sf (Gastronomie; îs) ~ și noapte Prăjitură cu cacao (în care alternează culoarea galbenă cu cea maro închis). 32 sf (Îla) De ~ Care acționează, lucrează, se efectuează în timpul unei zile (41). 33 sf (Îal) Din decursul unei zile (41). 34 sf (Îlav) Nici ~, nici noapte (sau nici ~ua, nici noaptea) Niciodată. 35 sf (Îal) Deloc. 36-37 sf (Îlav) ~ și noapte (sau nopți) ori (și) ~ua și noapte(a), ~, noapte (sau ~-noapte), ~le (și) nopți, toată ~ua (și) toată noaptea, noaptea și ~ua, nopți și ~le, (înv) din (de) ~ (și) până-n noapte (sau seară), din (de, în) ~ din (de, în, și în) noapte, (reg) (cu) ~, (cu) noapte (Aproape) continuu (1). 38 sf (Îlav)Toată ~ua (bună ziua) sau ~ua toată Mereu. 39 sf (Îe) A face ~ua (sau din ~) noapte și noaptea (sau din noapte) ~ A lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua. 40 sf (Pex; îae) A duce o viață dezordonată. 41 sf (Reg) A lua ~ua de căpătâi A-și începe activitatea la o oră matinală. 42 av (Îf ziua sau zilele) În timpul zilei (43). 43 sf (Adesea însoțit de un adjectiv numeral cardinal, numeral nehotărât sau de articolul nehotărât) Interval de timp care corespunde unei rotații a Pământului în jurul axei sale Si: (înv) ziuoptime. 44 sf (Asl) Interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. 45 sf (Adesea însoțit de un adjectiv numeral cardinal, numeral nehotărât sau de articolul nehotărât) Durată de 24 de ore luată ca unitate de timp sau timpul care separă momentul prezent de un alt moment evaluat după această unitate Si: (reg; hip) zilișoară, ziluță, ziulică (1), zioară (1), ziucă, ziuliță (1), ziuță, ziușoară (1). 46 sf (Pex) Durată imprecisă de timp care corespunde cu aproximație unei perioade de 24 de ore. 47 sf (Pgn) Timp. 48 sf (Îla) De (sau înv, din) toate ~lele sau de toată ~ua Care are loc în fiecare zi (43) Si: cotidian, diurn, zilnic (1), (îvr) zilial (1), zios (1). 49 sf (Pex) Care se întâmplă în mod regulat Si: curent, obișnuit, permanent (1), zilnic (3), zilial (2), zios (2). 50-51 sf (Îljv) De ~ cu ~ (Care are loc) în fiecare zi (43) Si: cotidian, diurn, zilnic (1), (îvr) zilial (1), zios (1). 52-53 sf (Pex; îal) (Care se face, se întâmplă) în mod regulat Si: curent, obișnuit, permanent. 54 sf (Îlav) Din ~ în ~ La o dată apropiată (care se schimbă mereu). 55 sf (Pex; îal) La infinit. 56 sf (Îal) Pe măsură ce trece timpul. 57 sf (Îal) Încetul cu încetul (și continuu) Si: progresiv (1). 58 sf (Îlav) ~ de (sau cu, înv, pe, din, dintru) ~ sau (reg) cu ~ de ~ În fiecare zi (44) Si: cotidian, diurn, zilnic (1), (îvr) zilial (1), zios (1). 59 sf (Îal) În mod regulat Si: curent, obișnuit, permanent, zilnic (3), (îvr) zilial (2), zios (2). 60 sf (Îlav) ~ de (sau cu, înv, pe, din, dintru) ~ sau (reg) cu ~ de ~ Din ce în ce Si: treptat. 61 sf (Îlav) De la o ~ la alta Zilnic (2). 62 sf (Pex; îal) Repede. 63 sf (Pex; îal) Progresiv. 64 sf (Îlav) ~ (sau, înv, prin) toate ~lele sau (îrg) în toată ~ (sau ~ua), ori în toate ~lele Foarte des Si: mereu. 65 sf (Îlav) Într-o (bună) ~ (rar, ~uă) sau într-una din (ori, înv, de) ~le La un moment dat Si: odată². 66 sf (Îlav) Pe (sau cu) fiecare (sau fiece) ~ Din ce în ce mai mult Si: progresiv. 67 sf (Îe) A trăi (sau a o duce) de pe o ~ pe alta A duce un trai nesigur, precar. 68 sf Perioadă de timp (de 12 sau 24 de ore, sau de mai lungă durată) considerată după caracterul sau evenimentele care au loc în acest interval. 69-70 sf (Îs) Bună -ua sau (îrg ~ua bună) Formulă de salut la întâlnire sau la despărțire, în timpul zilei (43). 71 sf (Îe) A da (sau a dori, reg, a pofti etc.) cuiva bună ~ua (sau, îvp, ~ua bună) A saluta pe cineva. 72 sf A-și (ori, înv, a se) lua bună ~ua (sau ~ua bună) (de la cineva sau de la ceva) A-și lua rămas-bun. 73 sf (Fam; îae) A renunța (la ceva) definitiv. 74 sf (Fam; îae) A socoti (ceva) drept pierdut. 75 sf (Fam) A se lăsa loc de bună ~ua A păstra relații bune cu cineva. 76 sf (Îs) ~-întâi Prima zi a fiecărei luni sau a unui an. 77 (Pop; îlav) Cât toate ~lele de mare Foarte mare. 78 (Pop; îlav) Într-o (bună) ~ sau într-una din ~le Cândva. 79 (Pop; pe lângă adjective ca „limpede”, „clar”; îla) Ca lumina ~lei Foarte clar. 80 sf (Rel; art; îas) Sfințire cu agheasmă pe care o face preotul la locuințele credincioșilor, în prima zi (42) a lunii. 81 sf (Îe) În (sau la) ~lele lui În perioada de maximă eficiență. 82 sf (Șîs ~ aniversară, ~ua nașterii sau ~ de naștere) Aniversare a unui eveniment. 83 sf (Șîs ~ua numelui, ~ de nume) Onomastică. 84 sf Timp precis în care un eveniment a avut sau urmează să aibă loc Si: dată. 85-86 sf (Îljv) La ~ La termenul stabilit (fără întârziere). 87 sf (Îlav) La ~ Pus la punct cu ultimele noutăți. 88 sf (Îal) Zilnic (2). 89 sf (îla) La ~ Care trebuie să fie pregătit pentru ziua (16) respectivă. 90 sf (Pop; îe) A da ~ după ~ A amâna de la o zi la alta. 91 sf (Pop; îlav) La ~le mari La ocazii deosebite. 92 sf (Pop; pex; îal) Foarte rar. 93 sf Perioadă nedeterminată de timp. 94 sf (Lpl) Timp viitor apropiat de momentul prezent. 95 sf (Prc) Prezent². 96 sf (Îs) ~ua de mâine Viitorul (apropiat). 97 sf (Îs) ~ua de astăzi (sau de azi, înv, de acuma) ~lele noastre Prezentul². 98 sf (Îe) ~ua de ieri Trecutul. 99 sf (Pex) Perioadă modernă. 100 sf (Îlav) De ~le De mult timp. 101 sf (Îal) De puțină vreme. 102 sf (Mpl; cu determinări ca „vechimi”, „tinereți” etc.) Perioadă de timp situată în trecut. 103 sf (Lpl) Spațiu de timp cuprins între nașterea și moartea cuiva. 104 sf (Pex) Ansamblu al evenimentelor care au avut loc în existența unei persoane. 105 sf (Lpl) Existență (1). 106 sf (Lpl) Trai. 107 sf (Lpl) Viață. 108 sf (Reg; îs) ~ de apoi Momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu. 109 sf (Îla) (Reg; îs) Fără ~le Mort. 110 sf (Îljv) Cu ~le Cu viață, sănătos. 111 sf (Îe) În (sau reg, de) ~lele mele (tale, sale etc.) În toată viața mea (ta, sa etc.). 112 sf (Pex; îae) Niciodată. 113 sf A i se isprăvi (cuiva) ~lele A muri¹. 114 sf (Îe) A-și urî ~lele sau a i se urî (cuiva) cu ~lele A se sătura de viață. 115 sf (Îe) A-și pune capăt ~lelor sau a-și curma ~lele A se sinucide. 116 sf (Îe) A (nu mai) avea ~le (multe) sau a avea ~le cu carul A (nu) mai avea mult de trăit. 117 sf (Pop; îla) Cu ~lele în mână La un pas de moarte. 118 sf (Pop; îal) Înfricoșat. 119 sf (Pop; îe) A fi învechit în ~le rele A fi înrăit. 120 sf (Îe) A avea (sau, înv, a vedea) ~ bună ori ~le multe și bune, ~ albă (cu cineva) A avea trai tihnit, liniște (din partea cuiva). 121 sf (Îe) (A fi) vechi de (sau în) ~le (ori înaintat în ~le) (A fi) bătrân sau foarte bătrân. 122 sf (Îe) A fi învechit în ~le rele A fi înrăit. 123 (Îe) (A fi) veșnic de ~le (A fl) nemuritor. 124 sf (Îe) (A fi) mic de ~e (A fi) tânăr. 125 sf (Îae) (A fi) lipsit de valoare. 126 sf A (-și) număra ~lele A nu mai avea mult de trăit. 127 sf (Îae) A nu mai avea multă răbdare. 128 sf (Îae) A fi pe punctul de a scăpa de ceva neplăcut. 129 sf (Îe) A trăi cu ~le A trăi în mizerie. 130 sf (Îs) Omor de ~le Muncă grea. 131 sf (Pex) Viață mizerabilă. 132 sf (Bot; reg; îc) ~ua crucii Flori-de-toamnă (Aster salignus). 133 sf (Bot; reg; îc) ~ua cu noaptea Miază-noapte (Melampyrum bibihariense). corectat(ă)

zi s.f. I 1 (în opoz. cu „noapte”) Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul soarelui; timpul cît soarele rămîne deasupra orizontului. Ziua scade, noaptea crește Și frunzișul mi-l rărește (EMIN.). În tot timpul zilei avusesem marea liniștită și cerul curat (BART). *Zi-muncă = unitate de măsură convențională, folosită ca etalon pentru stabilirea salariului. Zi de muncă (sau de lucru) = durata timpului în cursul căruia cineva prestează zilnic munca. Într-o zi de lucru, găsești arareori, mai ales dimineața, atîta lume la acest club (CA. PETR). ∆ expr. (pop.) A face zile de muncă = a lucra temporar, ca zilier. Zi scurtă = zi lucrătoare cu program redus. Ziua jumătate = a) parte a zilei cuprinsă între dimineață și ora 12; b) restr. amiază. Umblă în oraș pînă la ziua jumătate (BRĂT.). (înv., pop.) Zi de cale (sau de drum, de marș etc.) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. Se afla... la o zi de cale cătră asfințit, un tîrgușor cu numele Volcineț (SADOV.). Zile de meremet v. meremet. ◊ Loc.adj. De zi = a) care acționează, lucrează, se efectuează în timpul unei zile. Așa-i cu meșteșugurile de zi (SADOV.); b) din decursul unei zile. Între orele de zi și cele de noapte, mai săvîrșea cîteva operații obscure (PER). ◊ Loc.adj., adv. Cu ziua = a) (care este sau care lucrează) fară angajament permanent; temporar (pe durata unei zile); b) (plătit) după un tarif socotit pe munca prestată în timpul unei zile. ◊ Loc.adv. Nici zi, nici noapte sau nici ziua, nici noaptea = niciodată. Ele nu dorm nici zi, nici noapte (ISP.). (Și) zi și noapte (sau nopți) sau (și) ziua și noaptea, zi noapte, zile (și) nopți, toată ziua (și) toată noaptea, noaptea și ziua, nopți și zile, din (de) zi (și) pînă-n noapte (sau seară) = a) tot timpul, (aproape) continuu, fară încetare, neîntrerupt. Oamenii țineau zi și noapte zăvozii în lanțuri (VOIC.); b) fig. fără preget. Așa ostenim zi și noapte; tăcem și dau zvon numai tălăncile (SADOV.). Toată ziua (bună ziua) sau ziua toată = a) de dimineață pînă seara. Toată ziua trec mașini (H. LOV.); b) ext. mereu, continuu. Toată ziua... umple satul cu răutățile și prostiile lui. Peste zi = în cursul zilei, ziua. ◊ expr. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a) a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua. Catihetul... făcea ziua noapte și noaptea zi,jucînd stos (CR.); b) ext. a duce o viață dezordonată. Cît toate zilele (de mare) = foarte mare. A-i veni cuiva zi de plată și răsplată v. răsplată. ◊ Compus: zi-lumină = perioadă a zilei cuprinsă între răsăritul și apusul soarelui. ♦ (adv.; în formele „ziua”, „zilele”, „zile”) În timpul zilei, în fiecare zi. Ziua, stelele dorm (STANCU). 2 Lumină solară care face ca obiectele, ființele etc. să devină vizibile, clare, distincte. În curînd se va face ziuă. ◊ Albul zilei v. alb. Crăpatul zilei (sau de ziuă) v. crăpat. Revărsatul zilei sau revărsat de zi (sau de ziuă) v. revărsat. ◊ Loc.adv. (Pînă) în (sau la, înspre, spre, către, pop., despre) ziuă sau de cu ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Deunăzi, către ziuă, visasem că murisem (MACED.). Nunta se întinde... Pînă la ziuă (LAB.). Spre ziuă, a început să plouă. ◊ expr. Cu ziua-n cap = foarte devreme. (A se face) ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lîngă adj. ca „clar”) foarte clar, foarte limpede. A se crăpa de ziuă v. crăpa. A se îngîna ziua cu noaptea v. îngîna. A se lumina de ziuă v. lumina. A răsări (sau a se arăta) la lumina zilei v. lumină. A miji sau a se miji de ziuă v. miji. A se mîneca de ziuă v. mînecă. A răsări la lumina zilei v. răsări. se revărsa zori de ziuă sau a se revărsa de ziuă v. revărsa. A vedea lumina zilei v. vedea. ♦ poet. Soarele ca sursă de lumină pentru Pămînt. A zilei raze roșii în inimă-mi pătrund (EMIN.). 3 Interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pămîntului în jurul axei sale; durată de 24 de ore luată ca unitate de timp; timpul care separă momentul prezent de un alt moment evaluat după această unitate; ext. durată imprecisă de timp care corespunde cu aproximație unei perioade de 24 de ore. În trei zile au serbat logodna (REBR.). ◊ (determ. noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata) Doi ani de zile au trecut de cînd ne-am văzut, tot la o conferință. ◊ Zi calendaristică (sau civilă) = interval de timp cuprins între miezurile a două nopți consecutive. ◊ Loc.adj. De toate zilele sau de toată ziua = a) de fiecare zi; cotidian. Aveau pîinea cea de toate zilele (SADOV.). ∆ Vorbire de toate zilele v. vorbire; b) ext. care se întîmplă în mod regulat; curent, obișnuit. În schimbul rugăciunilor de toate zilele, dăruiește oamenilor bucurii (REBR.). ◊ Loc.adj., adv. De zi cu zi = a) (care are loc, se petrece, se întîmplă, se face etc.) în fiecare zi; zilnic. Privind cămările din sine, De zi cu zi le află tot mai pline (LAB.); b) ext. (care se face, se întîmplă) în mod regulat; curent, obișnuit. ◊ Loc.adv. Zi de (sau cu) zi = a) zilnic, cotidian. Nu mi-a dat prin cap să țin zi cu zi socoteala (CAR.); b) ext. necontenit, continuu, perpetuu. Zi cu zi simțea însă că locul lui nu este aici (REBR); c) din ce în ce; treptat, progresiv. Vedeam cum zi de zi... se înstrăina (CA. PETR.). Din zi în zi = a) la o dată apropiată (care se schimbă mereu). Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București demult (CAR.); b) fig. fară termen precis; la infinit. Amîna din zi în zi (CR.); c) ext. pe măsură ce trece timpul; încetul cu încetul (și continuu), progresiv. Se încălzea din zi în zi mai mult,pămîntul se zbicea (AGÂR.). De la o zi la alta = a) zilnic; b) ext. repede, văzînd cu ochii. Vederea i se slăbea de la o zi la alta (CE. PETR). În toate zilele = în fiecare zi, oricînd; foarte des, mereu. O văz în toate zilele (BARO.). Într-o (bună) zi sau într-una din zile = la un moment dat; cîndva, odată. Într-o zi, privind lung înapoi..., a văzut-o (CA. PETR.). Pe (sau cu) fiecare (sau fiece) zi = din ce în ce mai mult; progresiv. (reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. ◊ expr. A trăi (sau a o duce) de pe o zi pe alta = a duce un trai nesigur, precar. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mîine; a amîna. A rămîne pentru (sau pe) zi v. rămîne. ♦ (astron.) Interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ Zi solară adevărată = interval de timp între două treceri succesive ale Soarelui la același meridian. Zi solară mijlocie = interval de timp (cu durata constantă de 24 de ore) între două treceri succesive ale unui soare fictiv la același meridian. Zi lunară v. lunar. Zi maregrafică v. maregrafic. Zi siderală v. sideral. Zi solară v. solar. II Perioadă de timp (de 12 sau 24 de ore, ori de mai lungă durată) considerată după caracterul sau evenimentele care au loc în acest interval: 1 (după aspectul vremii) Iulie... a adus zile foarte frumoase (SADOV.). 2 (după caracterul fericit sau nefericit, important sau lipsit de importanță) Urmară zile negre pentru elevele și elevii bursieri (CA. PETR.). ◊ Bună ziua sau,pop., ziua bună, formulă de salut, la întîlnire sau la despărțire, în timpul zilei. ∆ expr. Simplu ca bună ziua v. simplu. ◊ Zile grele v. greu. Zile lungi v. lung. Zi mare v. mare. Zile nefaste v. nefast. ◊ expr. A da (sau a dori, a pofti) cuiva bună ziua (sau, pop., ziua bună) = a saluta pe cineva. A-și lua bună ziua (sau ziua bună) (de la cineva sau de la ceva) = a) a-și lua rămas bun; b) (fam.) a renunța definitiv (la ceva); a socoti (ceva) drept pierdut. Bună ziua am (sau ai, a etc.) dat, belea pe cap mi-am (ori ți-ai, și-a etc.) căpătat, se spune atunci cînd intenția îți este răstălmăcită sau cînd, nevinovat, intri într-o (mică) încurcătură. A se lăsa loc de bună ziua = a se mai păstra unele relații bune cu cineva. A-și lua ziuă bună v. lua. A strînge bani albi pentru zile negre v. Ban. Aface (cuiva) zile negre v. negru. A trăi zile albe v. trăi. 3 (după caracterul religios, social sau legal) Mîine este zi de sărbătoare. ◊ (în titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Se apropie ziua femeii. ◊ (pop.) Zi-ntîi = a) prima zi a fiecărei luni sau a unui an; b) (relig.; art.) sfințire cu agheasmă pe care o face preotul la locuințele credincioșilor, la data de întîi a lunii. Zi împărătească v. împărătesc. Ziua macaveilor v. macavei. Ziua morților v. mort. Ziua moșilor v. moș. Ziua de mucenici v. mucenic. ◊ expr. La zile mari = a) la ocazii deosebite; b) ext. rar de tot, în mod excepțional. 4 (în legătură cu evenimente sociale, istorice etc.) în zilele lui Ștefan cel Mare s-au ridicat multe biserici. ◊ Zi de doliu v. doliu. ◊ expr. La (sau în) zilele lui (sau ei) = în perioada de început, de maximă eficiență. Era îmbrăcată cu o bluză ce fusese la zilele ei roșie. 5 (după semnificația zilei în mod particular; și zi aniversară) Aniversare (a zilei de naștere a cuiva). De ziua ta... nu te-am uitat (MINUL.). Își sărbătorește ziua de naștere la restaurant. Zi de naștere sau ziua nașterii v. naștere. Ziua numelui, zi de nume v. nume. Zi onomastică v. onomastic. * expr. Vine (sau a venit, va veni etc.) (și) ziua mea (sau ta, lui etc.) v. veni. III (urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) Indicarea (precisă a) momentului în care un eveniment a avut sau urmează să aibă loc; dată; termen, soroc. Vînătorii... s-au întrunit în congres la Sibiu în ziua de 15 iulie (SADOV.). ◊ (ca termen calendaristic) Ziua deDecembrie. Zilele babei (sau babelor) v. babă. Zilele corbului v. corb. ◊ La zi = a) loc.adj., adv. la termenul stabilit (fară întîrziere). Te pui la zi cu examenele (CE. PETR.); b) loc.adv., adj. (care este) pus la punct cu ultimele noutăți. O nouă ediție, la zi, cu sutele de completări și corectări aduse în timp (PER.); c) loc.adj. care trebuie să fie pregătit pentru ziua respectivă. Mă punea să fac cu regularitate lectura textului literar la zi (PER.); d) loc.adv. zilnic. Mustățile-i rase la zi evidențiau un nas zvîrlit în sus ca o trompetă (MIR.). IV (indică o perioadă nedeterminată de timp) 1 (la pl; urmat sau precedat de adj.dem. „acest”) Timp viitor apropiat de momentul prezent. Zilele acestea am să plec (REBR). ◊ Ziua de mîine = viitorul. Eu mă gîndesc la ziua de mîine (CA. PETR.). Ziua de astăzi (sau de azi) = perioada de timp, epoca în care trăim; prezentul. Nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi (CR.). (relig.) Ziua de apoi v. apoi. ◊ expr. Nesiguranța zilei de mîine v. nesiguranță. A (nu) mai ajunge să vadă ziua de mîine v. vedea. ♦ (la sg. gen.; ca determ. al unui subst.) Perioadă actuală, prezentă, modernă. N-are curajul să înfrunte moda zilei (PER). ◊ Loc.adv. De zile = a) de mult timp. De zile, nu fac altceva decît să beau; b) de puțină vreme. Promisiunea rămîne promisiune. E o chestiune de zile (E. BAR.). Cu zilele = vreme îndelungată. Nu mai trecea pe acasă cu zilele. 2 (mai ales la pl.; cu determ. ca „vechimi”, „tinereți”) Perioadă de timp situată în trecut. Și-a adus aminte de zilele tinereții (GAL.). ◊ Ziua de ieri = trecutul. ◊ expr. A căuta ziua de ieri = a căuta ceva ce nu există. 3 (la pl.) Viață, existență, trai. Zilele îi erau numărate (PRED.). ◊ Loc.adj. Cu zile = cu viață, sănătos. Cu zile mergeți, dragii mei, Și să veniți cu zile! (ALECS.). ◊ expr. A avea zile (multe) sau a avea zile cu carul = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Cîte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cît voi (sau vei, va etc.) trăi, tot timpul vieții. (Abia) își ține (sau își duce) zilele, se spune despre cineva care trăiește prost, greu, foarte modest. A trăi cu zile = a trăi în mizerie. A ridica (sau a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A-și pune capăt zilelor sau a-și curma zilele = a se sinucide. E mișelnic lucru singur zilele să-ți curmi (VLAH.). O să mă ierte, pentru că... nu mi-am pus capăt zilelor (H. LOV.). A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A(-și) număra zilele = a) a nu mai avea mult de trăit; b) a nu mai avea mult de răbdat, de așteptat; a fi pe punctul de a scăpa de ceva neplăcut. A-și urî zilele sau a i se urî (cuiva) cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale, lui etc.) = vai de capul meu (sau al tău, al lui etc.), vai de mine (sau de tine, de el etc.). Din (sau în) zilele mele (sau tale, sale etc.) = în timpul vieții mele (sau tale, sale etc.). A avea (sau a duce, a vedea) zi bună sau zile multe și bune (cu cineva) = a trăi în bune relații cu cineva. (A fi) vechi de (sau în) zile (ori înaintat în zile) = (a fi) bătrîn sau foarte bătrîn. A fi învechit în zile rele, se spune despre un om înrăit. (A fi) veșnic de zile = (a fi) nemuritor. (A fi) mic de zile = a) (a fi) tînăr sau prea tînăr; b) (a fi) lipsit de valoare; mediocru. Noi, epigonii... Mici de zile, mari de patimi (EMIN.). A-l ajunge pe cineva zilele v. ajunge. A face (cuiva) zile fripte v. fript. (Că sau doar) n-au intrat zilele în sac v. intra. A-și încheia zilele (undeva) v. încheia. A îngropa zilele cuiva v. îngropa. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele v. lăsa. Cu zilele în mînă v. mînă. A muri cu zilele în mînă v. mînă. A mînca cuiva (sau a-și mînca cu cineva ori cu ceva) zilele v. mînca. A mîntui pe cineva de zile v. mîntui. A nu mai avea zile multe v. mult. A nu număra zile multe v. număra. A-i rămîne cuiva zilele pe undeva v. rămîne. A rămîne cu zile v. rămîne. A răpune (cuiva) sau a-și răpune zilele v. răpune. A ridica (cuiva) zilele v. ridica. A-i fi silă (cuiva) de zile v. silă. A-i sorbi (cuiva) zilele v. sorbi. A-și ține zilele cu... v. ține. Ca vai de zilele cuiva v. vai. • pl. zile. și ziuă s.f. /lat. dīe(m).

AFARĂ A da afară = a) A scoate (cu forța) de undeva; a exclude, a concedia dintr-un post:− Apoi parcă s-au mai mulcomit, că stau pe-acasă, murmură Cârciumarul cu părere de rău. Numai Spiridon mi-a ținut de urât până adineaori de l-am și dat afară... (LIVIU REBREANU) Patronul, cum l-a văzut, l-a bătut până l-a umplut de sânge și apoi l-a dat afară… Acum e pe drumuri, cerșetor! (ANTON BACALBAȘA) Nepedepsit însă tot n-a rămas: autoritatea bisericească numaidecât l-a dat afară din slujbă și i-a ridicat darul − spre marea părere de rău a poporenilor lui. (I. L. CARAGIALE) b) (fam.) A vomita: A dat afară tot ce-a mâncat. A da afară muștele din Cișmigiu (sau din Herăstrău) (arg.) = A lenevi, a trândăvi: Și când e în culmea vervei adaugă: −…detașat cu serviciul în Cișmigiu: dă muștele afară! (I. L. CARAGIALE) A da pe-afară de frumos (sau de frumoasă) (irn.) = A fi urât (sau urâtă): Fata dă pe-afară de frumoasă, dar este educată și la locul ei. A da pe-afară de deșteptăciune (irn.) = A fi prost: Sam este un adolescent englez obișnuit. Nu dă pe afară de deșteptăciune, nu e uimitor de chipeș [...] (http://furelise-oriceoriundeoricand.blogspot.ro) A fi afară din cale (sau a fi din cale-afară) (fam.) = A fi peste măsură: Iată o stare de lucruri din cale afară de elocventă. (LUCIAN BLAGA) Era un vis misterios/ Și blând din cale-afară. (MIHAI EMINESCU) A fi din afară de minte (înv.) = A fi ieșit din minți: Lucrurile nefăcute sunt în afară de minte; dar ea primește înlăuntrul ei vederea lor. (TEODOSIE PARASCHIV) A fi în afară de (orice) pericol = A scăpa cu bine: În momentul când așternem aceste rânduri, d-ra Porția Popescu este în afară de orice pericol, precum era dealtminteri și în momentele crampelor, prea puțin serioase ca să poată compromite o sănătate așa de robustă. (I. L. CARAGIALE) Cu toate acestea, deputatul PNTCD este în afară de orice pericol. (http://www.ziuanews.ro) A fi în afară de orice îndoială (sau discuție)= A fi evident, a fi clar: Faptul în sine este exact, desigur, e în afară de orice îndoială; dar, ca o cauză explicatoare a revoltelor, el reprezintă un adevăr dublat de o greșeală sau o greșeală dublată de un adevăr […] (C. DOBROGEANU-GHEREA) Meritul este în afară de orice discuție. (G. CĂLINESCU) A ieși afară = A părăsi un loc închis. (spc.) A defeca: − Leapădă pușca, Anico, și ieși afară din umbrar dacă vrei să mă mai vezi în viață! (RADU ROSETTI) Cu siguranță, mama ta te-a avertizat să nu ieși niciodată afară cu părul ud pentru că riști ori să răcești rău de tot, ori să faci pneumonie. (www.romaniatv.net) Pacientul i-a spus doctorului că n-a mai ieșit afară de câteva zile. A (se) judeca pe din afară (pop.) = A (se) judeca în libertate: Pentru faptă o să te judece pe din afară. A-și ieși afară din fire (sau din sine, din pepeni, din țâțâni, din papuci) (pfm.) = A-și pierde cumpătul: Căci, dacă ne-am ieșit din fire, este pentru Dumnezeu, iar dacă suntem cu mintea întreagă, este pentru voi. (BIBLIA) Oh ! Era de o mie de ori mai bine așa… Trebuie făcut totul ca s-o scoată din nou din pepeni…. (GIB I. MIHĂESCU) A-și ieși afară din răbuș (pop.) = A-și pierde socotelile: Dar tu curat că ai dat peste un stăpân ca pâinea cea bună; numai să avem vorba dinainte, să nu fii rău de gură, c-apoi mi-i să nu mă scoți din sărite și să mă faci câteodată să-mi ies din răbuș afară. (ION CREANGĂ)