TRAI s. n. 1. Viață, existență. Muncind cît muncește azi, dar pe pămîntul lui, omul ar avea un trai de două ori mai bun. REBREANU, R. I 95. Cu voinicii-mi place traiul, Ori îi văd cu spada-n mîni Ori cu naiul. COȘBUC, P. I 84. Și-și aleseră loc de trai, un bordei. ISPIRESCU, L. 169. Omul, care simte traiul său scurt, ar dori ca tot lucrul să se îndeplinească în acest moment iute. BĂLCESCU, O. II 10. ◊ Expr. A nu mai fi de trai sau a nu mai avea trai = a nu mai putea suporta viața din cauza cuiva sau a ceva, a nu mai putea îndura ceva. Și-a măritat fata curînd după moartea nevestii: nu mai era de trai – trebuia odată căpătuită. CARAGIALE, S. 81. A-și trăi traiul v. trăi (3). A-și trăi traiul (și a-și mînca mălaiul) v. trăi (3). 2. Viață bună, mulțumită și îmbelșugată; desfătare, petrecere. Traiul lumii, dragă tată, Cine vor, aceia lese-l. EMINESCU, O. I 102. Vinișor de nouă ai Cum e mai bun pentru trai. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. Cum aș face, cum aș drege, Că pe toate le-aș culege, Să-mi fac traiul și să mor, Legănat pe sînul lor. ALECSANDRI, P. P. 337. ◊ Expr. Trai, neneaco, cu banii babachii v. babacă. A se pune (sau a se așeza) pe trai = a începe o viață bună, de belșug, de desfătare; a se pune pe petreceri. Se puse pe trai și trăiră vac de om nesupărați de nimeni. ISPIRESCU, L. 111. 3. Conviețuire. Dacă nu te sparie traiul cu un bătrîn, hotărăște-te a-mi îndulci, puținele zile ce mi-a mai rămas. NEGRUZZI, S. I 109.