PIRONI, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane; a tortura pe cineva străpungîndu-i trupul cu piroane, răstignindu-l; a sfredeli, a străpunge. Aice au aflat un zmeu răstignit, pironit și cătușit bine pe perete și, văzîndu-l așa de grozav, s-au spăimîntat foarte. SBIERA, P. 51. A doua zi, Nică Oșlobanu ca mai ba să deie pe la școală; dar nici părintele Duhu pe la biserica sfîntului Lazăr, că l-ar fi pironit părintele Oșlobanu pe cruce și l-ar fi pus în podul bisericii spre păstrare. CREANGĂ, A. 79. ◊ Fig. Ca un cui înfipt adînc, o gîndire dureroasă îi pironise creierii. La TDRG. 2. (Urmat de determinări locale) A împiedica pe cineva să se miște, a ține pe loc; a imobiliza. Întinzînd arcul, mi-l ochi tocmai în piept, unde pasă voinicului mai mult, și trase cu săgeata. Atîta fu de-ajuns, căci mi-l pironi locului, gîlgîind sîngele dintr-însul, ca dintr-o altă aia. ISPIRESCU, U. 57. ◊ (În contexte figurate, subiectul fiind omul, privirea sau acțiunile omului) Filip își pironi din nou privirile în arabescul încîlcit de pe covor. GALAN, I 9. Un groaznic hohot de rîs... zbucni din toate piepturile și-l pironi în loc. GANE, N. II 26. Întîlnise iar privirile-i pierdui pironindu-l doar o clipă. IOSIF, PATR. 62. Capul cerbului are un ochi otrăvit și, cînd l-a pironi spre tine, nu mai trăiești. CREANGĂ, P. 225. ◊ (Cu complementul «minte», «gînd» etc.) A fixa, a concentra. Vom pironi toată atențiunea noastră asupra altor elemente. HASDEU, I. V. 213. Eu unul n-am pregetat un moment de a căuta mijloc, spre a face cunoscută publicului romînesc această frumoasă operă, în care își pironise mintea și puterile sale. ODOBESCU, S. III 490. (Refl., neobișnuit) Aci el, dacă se duse, A privi pe sus să puse La toți copacii d-a rîndul, Pironindu-se cu gîndul. PANN, P. V. I 89.