DESMORȚI, DEZ- (-țesc) I. vb. tr. A scoate, a trezi din amorțeală, din înțepeneală: se ’ntinsese ca să-și desmorțească oasele (CAR.), II. vb. refl. 1 A ieși, a se trezi din amorțeală, a-și reveni din starea de amorțire: în acest moment suprem picioarele nu se dezmorțiră (GN.); mintea i se va desmorți și va începe să lucreze de la sine (VLAH.) ¶ 2 A se încălzi puțin (vorb. de cineva pătruns de frig): aprinseră și ei cîte un focșor ca să se mai desmorțească (ISP.) [d e s -+ a m o r ț i].