2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUNCÍT, -Ă, munciți, -te, adj. 1. Ostenit, trudit, istovit. 2. (Despre terenuri agricole) Lucrat, cultivat. 3. Câștigat, agonisit cu multă osteneală. ♦ Făcut, executat cu multă trudă, cu atenție, cu migală. 4. (Înv.) Torturat, chinuit. – V. munci.

MUNCÍT, -Ă, munciți, -te, adj. 1. Ostenit, trudit, istovit. 2. (Despre terenuri agricole) Lucrat, cultivat. 3. Câștigat, agonisit cu multă osteneală. ♦ Făcut, executat cu multă trudă, cu atenție, cu migală. 4. (Înv.) Torturat, chinuit. – V. munci.

muncit, ~ă a [At: CORESI, EV. 226 / Pl: ~iți, ~e / E: munci] 1 (Înv) Supus la munci (1) Si: torturat, chinuit. 2 Ostenit de muncă, de suferință, de griji etc. Si: istovit, vlăguit. 3 Care trădează oboseală, epuizare. 4 (D. terenuri agricole) Cultivat. 5 Executat cu multă migală, cu atenție, cu trudă. 6 Dobândit prin muncă. 7 Câștigat, agonisit cu multă osteneală.

MUNCÍT, -Ă, munciți, -te, adj. 1. Chinuit, trudit; (fig.) forțat. Vorbise... cu o umbră de încordare în glas, care arăta că liniștea e silită, muncită. DUMITRIU, V. L. 99. 2. Cîștigat cu osteneală, cu anevoință, cu muncă grea. Căutau să-l despoaie de «averea lui muncită». VLAHUȚĂ, la TDRG.

MUNCÍT ~tă (~ți, ~te) 1) Care este dobândit prin muncă; câștigat, agonisit cu osteneală. 2) Care este făcut cu multă trudă, cu migală. 3) Care este obosit, istovit de muncă; trudit. /v. a munci

muncit a. 1. chinuit: muncit de gânduri; 2. câștigat cu anevoință: bani munciți.

muncít, -ă adj. Chinuit, torturat: om muncit, vĭață muncită. Cîștigat cu muncă: banĭ muncițĭ. A fi muncit de un gînd, a te urmări o idee.

MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti.

MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti.

munci [At: COD. VOR. 38/25 / V: (Ban) muci / Pzi: ~cesc / E: slv мѪчити (сѧ)] 1 vt (îvp) A supune la munci (1) Si: a tortura, a chinui, a căzni. 2 vt (Pop; îe) A-l ~ (pe cineva) dracul A avea convulsii epileptice. 3 vt (Înv) A pedepsi, a condamna. 4 vt (Fam; rar) A masa1. 5 vt (D. senzații, sentimente, gânduri etc. A provoca cuiva suferințe fizice sau morale Si: a chinui. 6 vt (D. senzații, sentimente, gânduri etc.) A preocupa în mod intens pe cineva Si: a consuma. 7 vr (Îe) A se ~ cu gândul A se gândi intens și cu neliniște la ceva Si: a se frământa. 8 vir (Îvp) A îndura chinuri fizice sau morale Si: a pătimi, a suferi. 9 vr A depune eforturi Si: a se strădui, a se trudi. 10 vr (Îvr) A se lupta. 11 vr (Reg) A se screme. 12 vi A desfășura o activitate fizică sau intelectuală Si: a lucra. 13 (Îlav) Pe nemuncite Fără muncă. 14 vt (C. i. o persoană) A istovi. 15 vt (C. i. o persoană) A da de lucru. 16 vt (Îvr) A potoli. 17 vt A efectua lucrări agricole.

MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A depune un efort fizic și intelectual pentru a produce, a crea, a pregăti sau a prelucra ceva; a face o muncă, a depune o activitate; a lucra. Muncește el, că de muncit nu-i rușine, ș-ascultă, și-i supus, și-și face ochii în patru cînd îi spune cineva ceva. VLAHUȚĂ, O. A. II 10. S-a statornicit în satul aceala pentru totdeauna, trăgîndu-se la casa lui și muncind ca pentru dînsul. CREANGĂ, P. 139. Nu-mi trimite-atîta dor Pe gurile tuturor, Că n-am vreme să-l doresc: Ziua lucru și muncesc, Noaptea voi să odihnesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. ◊ Cei ce muncesc = oamenii muncii. ♦ Tranz. (Cu privire la pămînt, cîmp, ogor) A lucra, a efectua munci agricole. Învăța poporimea cum să-și muncească cîmpurile mai cu folos. ISPIRESCU, U. 73. ♦ Tranz. (Cu privire la obiecte concrete sau la creații ale spiritului) A prelucra, a modifica; a meșteri, a meșteșugi. Sînt și meșteri care dintr-o coasă rea fac una bună... o muncesc în fel și chip. PAMFILE, A. R. 129. 2. Tranz. A supune la cazne, la tortură; a provoca suferințe morale, a chinui, a necăji, a supăra. Pintea, fraged copilandru, La ciobani intrase slugă, Și-l muncea într-una gîndul Cum ar face el să fugă. IOSIF, P. 70. Puse de tăie... pe alți mulți boieri, muncindu-i, mai întîi, spre a le afla toate avuțiile. ODOBESCU, S. I 425. Mă muncește dorul cînd îmi aduc aminte De vremile trecute. ALECSANDRI, P. I 240. ◊ Absol. Desperarea ucide, această simțire muncește. EMINESCU, N. 73. 3. Refl. A suporta suferințe fizice, a se chinui, a îndura, a suferi. A dat poroncă pin toată cetatea lui să-i vie doftorii în clipă să facă ceva, ca să nu i se muncească copila. SBIERA, P. 301. Așa se munci biata noră, pînă după miezul nopții; dar, despre ziuă, somnul o doborî. CREANGĂ, P. 6. Că de-ai ști tu cum trăiesc, Cum trăiesc, cum mă muncesc, Ți-ai încleșta mînele Și ți-ai plînge zilele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 318. ♦ (Cu sens atenuat) A se strădui, a se sili, a se frămînta, a se osteni, a se obosi. Un cocostîrc stătea cu capul ridicat, muncindu-se să înghită ceva care-i umfla gîtul subțire. DUMITRIU, V. E. 120. Se muncea Simina să-și aduc-aminte Cînd s-a prins la ceartă. COȘBUC, P. I 246. Asta nu poate s-o facă, oricît s-ar munci. ȘEZ. IV 170. ◊ Expr. A se munci cu gîndul (mai rar cu gîndurile) = a fi chinuit, preocupat de un gînd. Și-și duse mîna la gură, scoborîndu-și ochii în jos, muncindu-se cu gîndul să afle ce-i de făcut. MIRONESCU, S. A. 33. 4. Tranz. (Rar) A cîștiga ceva cu osteneală, cu muncă. Banii mei, munciți de mine. DELANVRANCEA, O. II 365.

A SE MUNCÍ mă ~ésc intranz. 1) A depune multă muncă; a se strădui din răsputeri; a se osteni; a se trudi; a se căzni; a se chinui; a se obosi. 2) înv. pop. A se supune unui chin; a se canoni; a se chinui; a se căzni. /<sl. monțiti

A MUNCÍ ~ésc 1. intranz. 1) A depune muncă pentru a obține un rezultat util; a lucra. 2) A exercita o activitate profesională, o meserie; a lucra. 2. tranz. 1) înv. pop. (ființe) A supune la chinuri (fizice sau morale); a chinui; a căzni. 2) (pământul, câmpul) A supune unor munci agricole (pentru a ameliora); a lucra. 3) fig. (despre idei, sentimente etc.) A preocupa în mod constant, provocând suferințe (morale sau fizice); a chinui; a tiraniza; a tortura. /<sl. monțiti

MUNCI vb. (Mold., ȚR) A desfășura o activitate, a lucra. A: Cela ce au muncit acolia ... să-și piiardă toată usteneala. PRAV. B: Să n-aibă treabă cu dînsele cela ce au muncit acolea. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: sl. mǫčiti(sę). Vezi si muncă.

muncì v. 1. a chinui: o presimțire dureroasă ’mi muncește sufletul AL.; 2. a lucra din greu, a lucra din răsputeri. [Asociațiune de idei analogă cu cea din sinonimul agonisi].

muncésc v. tr. (vsl. mončiti, sîrb. mučiti, rus. múčitĭ). Chinuĭesc, torturez: conștiința necurată îl muncea. V. intr. Lucrez, îmĭ cîștig pînea, execut o lucrare: țăraniĭ muncesc la cîmp. V. refl. Îmĭ daŭ osteneală, mă chinuĭesc: m’am muncit treĭ zile pîn’am dres mașina. Mă muncesc cu gîndu, mă tot gîndesc la ceva ca să mă hotărăsc, ca să aflu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 munceáscă

muncí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 sg. și pl. munceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MUNCÍT adj. v. chinuit, schingiuit, torturat.

MUNCÍT adj. 1. v. cultivat. 2. ostenit, trudit. (Lucrează mult, e foarte ~.) 3. v. zbuciumat.

MUNCIT adj. 1. cultivat, lucrat. (Pămînt ~.) 2. chinuit, consumat, frămîntat, necăjit, trudit, zbuciumat, (reg.) canonit, (înv.) necăjitor. (Om ~.)

muncit adj. v. CHINUIT. SCHINGIUIT. TORTURAT.

arată toate definițiile

Intrare: muncit
muncit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muncit
  • muncitul
  • muncitu‑
  • munci
  • muncita
plural
  • munciți
  • munciții
  • muncite
  • muncitele
genitiv-dativ singular
  • muncit
  • muncitului
  • muncite
  • muncitei
plural
  • munciți
  • munciților
  • muncite
  • muncitelor
vocativ singular
plural
Intrare: munci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • munci
  • muncire
  • muncit
  • muncitu‑
  • muncind
  • muncindu‑
singular plural
  • muncește
  • munciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • muncesc
(să)
  • muncesc
  • munceam
  • muncii
  • muncisem
a II-a (tu)
  • muncești
(să)
  • muncești
  • munceai
  • munciși
  • munciseși
a III-a (el, ea)
  • muncește
(să)
  • muncească
  • muncea
  • munci
  • muncise
plural I (noi)
  • muncim
(să)
  • muncim
  • munceam
  • muncirăm
  • munciserăm
  • muncisem
a II-a (voi)
  • munciți
(să)
  • munciți
  • munceați
  • muncirăți
  • munciserăți
  • munciseți
a III-a (ei, ele)
  • muncesc
(să)
  • muncească
  • munceau
  • munci
  • munciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

muncit

etimologie:

  • vezi munci
    surse: DEX '98 DEX '09

munci

  • 1. intranzitiv A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: lucra antonime: odihni trândăvi trântori attach_file 3 exemple
    exemple
    • Muncește el, că de muncit nu-i rușine, ș-ascultă, și-i supus, și-și face ochii în patru cînd îi spune cineva ceva. VLAHUȚĂ, O. A. II 10.
      surse: DLRLC
    • S-a statornicit în satul aceala pentru totdeauna, trăgîndu-se la casa lui și muncind ca pentru dînsul. CREANGĂ, P. 139.
      surse: DLRLC
    • Nu-mi trimite-atîta dor Pe gurile tuturor, Că n-am vreme să-l doresc: Ziua lucru și muncesc, Noaptea voi să odihnesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Cei ce muncesc = oamenii muncii.
      surse: DLRLC
    • 1.2. tranzitiv A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Învăța poporimea cum să-și muncească cîmpurile mai cu folos. ISPIRESCU, U. 73.
        surse: DLRLC
    • 1.3. tranzitiv Cu privire la obiecte concrete sau la creații ale spiritului:
      exemple
      • Sînt și meșteri care dintr-o coasă rea fac una bună... o muncesc în fel și chip. PAMFILE, A. R. 129.
        surse: DLRLC
  • 2. reflexiv A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi.
    exemple
    • Un cocostîrc stătea cu capul ridicat, muncindu-se să înghită ceva care-i umfla gîtul subțire. DUMITRIU, V. E. 120.
      surse: DLRLC
    • Se muncea Simina să-și aduc-aminte Cînd s-a prins la ceartă. COȘBUC, P. I 246.
      surse: DLRLC
    • Asta nu poate s-o facă, oricît s-ar munci. ȘEZ. IV 170.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv învechit popular A supune la cazne.
    exemple
    • Pintea, fraged copilandru, La ciobani intrase slugă, Și-l muncea într-una gîndul Cum ar face el să fugă. IOSIF, P. 70.
      surse: DLRLC
    • Puse de tăie... pe alți mulți boieri, muncindu-i, mai întîi, spre a le afla toate avuțiile. ODOBESCU, S. I 425.
      surse: DLRLC
    • Mă muncește dorul cînd îmi aduc aminte De vremile trecute. ALECSANDRI, P. I 240.
      surse: DLRLC
    • absolut Desperarea ucide, această simțire muncește. EMINESCU, N. 73.
      surse: DLRLC
  • 4. reflexiv intranzitiv învechit popular A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui.
    exemple
    • A dat poroncă pin toată cetatea lui să-i vie doftorii în clipă să facă ceva, ca să nu i se muncească copila. SBIERA, P. 301.
      surse: DLRLC
    • Așa se munci biata noră, pînă după miezul nopții; dar, despre ziuă, somnul o doborî. CREANGĂ, P. 6.
      surse: DLRLC
    • Că de-ai ști tu cum trăiesc, Cum trăiesc, cum mă muncesc, Ți-ai încleșta mînele Și ți-ai plînge zilele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 318.
      surse: DLRLC
    • 4.1. tranzitiv (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: consuma (distruge) preocupa
      • 4.1.1. expresie reflexiv A se munci cu gândul = a se frământa.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: frământa attach_file un exemplu
        exemple
        • Și-și duse mîna la gură, scoborîndu-și ochii în jos, muncindu-se cu gîndul să afle ce-i de făcut. MIRONESCU, S. A. 33.
          surse: DLRLC
  • 5. tranzitiv rar A câștiga ceva cu osteneală, cu muncă.
    exemple
    • Banii mei, munciți de mine. DELANVRANCEA, O. II 365.
      surse: DLRLC

etimologie: