MUNCIT, -Ă, munciți, -te, adj. 1. Chinuit, trudit; (fig.) forțat. Vorbise... cu o umbră de încordare în glas, care arăta că liniștea e silită, muncită. DUMITRIU, V. L. 99. 2. Cîștigat cu osteneală, cu anevoință, cu muncă grea. Căutau să-l despoaie de «averea lui muncită». VLAHUȚĂ, la TDRG.