21 de definiții pentru supăra

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUPĂRA, supăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”.

SUPĂRA, supăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”.

supăra [At: COD. VOR. 36r/14 / V: (înv) supera / Pzi: supăr / E: ml superare] 1 vt (Înv; c.i. armate dușmane, adversari politici, de idei etc.) A învinge. 2 vt (C.i. țări, teritorii) A ocupa (1). 3 vt (Pex) A devasta (1). 4 vt (Îvr; c.i. armate, unități militare etc.) A hărțui2 (2). 5 vt (C. i.oameni) A împiedica să lucreze, să acționeze, să se manifeste, să se odihnească etc. în mod normal, în bune condiții Si: a deranja (4), a incomoda, a încurca, a jena, a necăji, a stingheri, a stânjeni, a tracasa, a tulbura, (liv) a conturba (1), a importuna, a tulbura, (rar) a sinchisi, (pop) a zăticni, (înv) a sminti, (reg) a zăhăi. 6 vt (C. i. oameni, colectivități umane etc.) A impresiona în mod neplăcut, făcând să-și piardă buna dispoziție. 7 vt(a) (Pex) A aduce într-o stare de pierdere a calmului, a stăpânirii de sine Si: a agasa (1), a chinui (5), a enerva (5), a indispune, a irita, a mânia, a necăji, a nu lăsa în pace, a plictisi, a sâcâi, a zgândări, (liv) a tracasa, (rar) a surescita, (îpf) a strânge de gât, (pop) a ardeia (4), a se burzului (1), a zădări, (îrg) a scârbi, (reg) a se cârcoti1 (1), a chihăi (2), a cuidi (4), a zăgălui, a zăhăi, a zăhătui, (arg) a șucări. 8 vr (Înv; construit cu dativul) A se sătura. 9 vt (C. i. fințe) A produce o durere fizică (ușoară) Si: a chinui (1), a dăuna, a jena, a vătăma. 10 vr (Îvr; construit cu dativul) A suferi. 11 vr A ajunge la o stare de tensiune cu cineva, discutând cu glas ridicat, cu aprindere, manifestându-și nemulțumirea, dezaprobarea etc. Si: a se cârti (1), a se ciondăni (1), a se ciorovăi (1). 12 vr (Pex) A rupe relațiile bune cu cineva, devenind rece, distant etc. Si:, a se certa (6), a se învrăjbi, a se înfuria, a se mânia, a se necăji, (pop) a se bălăbăni (9), a se gâlcevi, a se înciuda, a se sfădi, (îrg) a se prici4, a se pricinui, a se scârbi, (înv) a se pârî, a se prigoni, (reg) a-i bănui (4), a se priciori, a se rohoti, a se spulbera, (fam) a se îmbufna, a se ofusca, a se zbârli, a se zborși, (arg) a se șucări. 13 vt (Reg) A mustra. 14-15 vtr (S.c.i. oameni) A (i se) provoca o mare neplăcere, neliniște sufletească Si: a (se) amărî (4), a (se) cătrăni (8), a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) necăji, (rar) a (se) oțărî, (îpp) a (se) obidi1, (îrg) a (se) scârbi, (înv) a (se) râvni. 16 vr (Îe) A se ~ pe cineva ca văcarul pe sat A-și manifesta nemulțumirea, mânia (fără temei) împotriva unei persoane, care însă nu ia în seamă supărarea.

SUPĂRA, supăr, vb. I. 1. Tranz. A necăji, a mîhni, ă amărî, a întrista. Aș, zice el, ce iese din gură supără pe domnul, nu ce intră. VLAHUȚĂ, O. A. II 95. Aud că te gătești să vii... și nu știi cît m-a supărat vestea aceasta. NEGRUZZI, S. I 62. ♦ Refl. A-și pierde liniștea sufletească, a se mîhni, a se necăji, a se amărî, a se întrista. Să nu te superi că acuma te poftesc să pleci. CARAGIALE, O. III 62. Nu te supăra, moș Nichifor... că poate așa a fost să fie. CREANGĂ, P. 118. Bade, nu te supăra, Că, zău, nu e vina mea, Ci-i vina măicuța-mea; Ea frumoasă m-a făcut Și eu ție ți-am plăcut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ◊ (Exprimînd teama de a nu ofensa pe cineva) Moșule, zise atunci spînul, să nu te superi, dar nu știu ce fel de oameni fricoși aveți pe aici. CREANGĂ, P. 218. 2. Tranz. A stingheri, a stînjeni, a jena, a incomoda, a deranja. Eu stau cuminte într-un colț, tac și nu vă supăr cu nimic... SADOVEANU, O. VII 149. Dase ordin ca, de obicei după sosire, să nu-l supere nimeni. BART, S. M. 101. Baba se culcă pe pat, cu fața la părete, ca să n-o supere lumina. CREANGĂ, P. 6. ◊ (Metaforic) Nici un călător nu se vedea supărînd praful de pe drumul care se lungea alături cu iazul. CAZABAN, V. 166. ◊ Refl. (În formule de politețe) De nu te vei supăra, iubite tată, spune-mi cum este înființarea acestor fulgere. DRĂGHICI, R. 72. ♦ A chinui, a provoca o durere fizică, a jena. Eu sufer mult aci, din pricina climei, care mă supără la pept. GHICA, A. 429. 3. Refl. (Adesea urmat de un complement indirect introdus prin prep. «pe») A fi întărîtat (de cineva sau de ceva), a-și ieși din fire; a se mînia, a se irita, a se înfuria. Mă supăr, și știi că nu e de glumit cu mine! DUMITRIU, N. 130. Tanța s-a supărat, aventura s-a încheiat. REBREANU, R. I 242. Era greu să se supere cineva pe Margareta. Cu toate acestea Radu avu tăria și făcu pe mîniatul pînă seara. VLAHUȚĂ, O. A. 113. Lui Pepelea nu-i prea plăcea să-l povățuiască alții, ori să-l mustre pentru neghiobiile lui, și de aceea s-au cam supărat pe frații săi. SBIERA, P. 3. ◊ Expr. S-a supărat ca văcarul pe sat, se zice despre cineva care se supără fără motiv și în dauna lui proprie. A se supăra foc (și pară) v. foc (I 1). ◊ Tranz. Răspunsul lui Mogoș supără însă atît de rău pe primar... încît izbucni. REBREANU, R. I 238. (Fig.) Fiți cuminți și nu cercați să supărați hamgerul. SADOVEANU, O. VIII 259.

A SUPĂRA supăr tranz. 1) A face să se supere; a mânia. 2) A nu lăsa să lucreze normal sau să se odihnească în liniște. 3) (despre încălțăminte și despre îmbrăcăminte) A incomoda la mișcare. Mă supără un pantof. /<lat. superare

A SE SUPĂRA mă supăr intranz. A-și manifesta nemulțumirea (față de acțiunile sau vorbele cuiva) printr-o atitudine rezervată sau ostilă; a se mânia. ◊ ~ foc a se supăra foarte tare. /<lat. superare

supărà v. 1. a irita cu vorba sau cu fapta; 2. a lua în nume de rău, a se mânia; 3. a importuna; 4. a bântui, a devasta: nu cumva se temeau ca Polonii să supere Ardealul BĂLC. [Lat. SUPERARE, d covârși (luat în sens peiorativ: cf. esp. sobrar, a importuna)].

supăr sn [At: N. COSTIN, ap. CADE / Pl: ~pere / E: pvb supăra] 1 (Îvr; îs) ~ul Vicăi-Vodă Boală (la oameni) nedefinită. 2 (Îvp) Supărare. 3 (Înv) Pagubă.

2) súpăr, a -á v. tr. (lat. súpero, -áre, întrec, covîrșesc, înving; it. soprare, pv. sp. pg. sobrar, a prisosi. – Supăr, superi, supără; să supere. V. subretă). Necăjesc, înciudez, irit: vorba asta l-a supărat, copiiĭ supăraŭ calu. Incomodez, jenez (strîng, rod): aceste ghete mă supără. Incomodez, importunez, plictisesc: o afacere care-l supără mult. V. refl. Mă înfurii: auzind asta, s’a supărat foc și a plecat. Mă supăr de ceva, mă supăr din pricina unuĭ lucru. Mă supăr pe cineva, 1) mă umplu de nemultămire din pricina luĭ, 2) rup relațiunile cu el.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

supăra2 (a se ~) (a se necăji) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă supăr, 2 sg. te superi, 3 se supără; conj. prez. 1 sg. să mă supăr, 3 să se supere; imper. 2 sg. afirm. supără-te; ger. supărându-mă

supăra1 (a ~) (a mâhni) vb., ind. prez. 1 sg. supăr, 2 sg. superi, 3 supără; conj. prez. 1 sg. să supăr, 3 să supere

supăra (a ~) vb., ind. prez. 3 supără

supăra vb., ind. prez. 1 sg. supăr, 3 sg. și pl. supără

supăr, -peri 2, -pără 3, -pere 3 conj.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SUPĂRA vb. v. asupri, bate, birui, conjura, cotropi, exploata, implora, invada, împila, împovăra, încălca, înfrânge, întrece, învinge, năpădi, năpăstui, oprima, oropsi, persecuta, plictisi, prigoni, sătura, tiraniza, urgisi, urî.

SUPĂRA vb. 1. (pop. și fam.) a se burzului, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Transilv.) a se spulbera, (fam.) a se îmbufna, a se zborși, (fam. fig.) a se zbârli, (arg.) a se șucări. (S-a ~ tare pe el.) 2. v. certa. 3. v. înciuda. 4. v. mâhni. 5. v. nemulțumi. 6. v. enerva. 7. v. deranja. 8. a se ofensa, (livr. și fam.) a se ofusca, (fam. fig.) a se șifona. (Ce te-ai ~ așa?!) 9. v. jena. 10. v. chinui.

SUPĂRA vb. 1. (pop. și fam.) a se burzului, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Transilv.) a se spulbera, (fam.) a se îmbufna, a se zborși, (fam. fig.) a se zbîrli, (arg.) a se șucări. (S-a ~ tare pe el.) 2. a se certa, a se învrăjbi, (pop.) a se bălăbăni, a se gîlcevi, a se sfădi, (înv. și reg.) a se pricinui, (reg.) a se cîrti, a (se) pricini, (Mold.) a se cîrcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pîrî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toți prietenii.) 3. a (se) înciuda, a (se) necăji, (pop.) a (se) ciudi. (S-a ~ pe el însuși că n-a putut...) 4. a (se) amărî, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mîhni, a(se) necăji, (înv. și pop.) a (se) obidi, (înv. și reg.) a (se) scîrbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) rîvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai ~ pe tata.) 5. a necăji, a nemulțumi. (Îl ~ că nu-l poate ajuta.) 6. a agasa, a enerva, a indispune, a irita, a necăji, a plictisi, a sîcîi, (livr.) a tracasa, (pop.) a ciudi, a zădărî, (reg.) a zăhătui, (Mold.) a chihăi, (Ban.) a zăgălui, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a scîrbi, (pop. fig.) a ardeia, (reg. fig.) a scociorî. (Îl ~ fără încetare cu insistențele.) 7. a deranja, a incomoda, a încurca, a jena, a stingheri, a stînjeni, a tulbura, (livr.) a conturba, a importuna, (rar) a sinchisi, (pop.) a zăticni, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a sminti. (Te rog să nu-l ~ de la lucru.) 8. a se ofensa, (livr. și fam.) a se ofusca, (fam. fig.) a se șifona. (Ce te-ai ~ așa?!) 9. a jena. (Îl ~ ficatul.) 10. a chinui. (Îl ~ o tuse rebelă.)

supăra vb. v. ASUPRI. BATE. BIRUI. CONJURA. COTROPI. EXLOATA. IMPLORA. INVADA. ÎMPILA. ÎMPOVĂRA. ÎNCĂLCA. ÎNFRÎNGE. ÎNTRECE. ÎNVINGE. NĂPĂDI. NĂPĂSTUI. OPRIMA. OROPSI. PERSECUTA. PLICTISI. PRIGONI. SĂTURA. TIRANIZA. URGISI. URÎ.

A (se) supăra ≠ a (se) împăca

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

supăra (-r, -at), vb. 1. (Înv.) A întrece, a obosi, a învinge: pe unii i-au supărat cu pedeapsă (N. Costin); supărat de străinătate (S. Ludescu). – 2. A împovăra, a îngreuna. – 3. A stingheri. – 4. A necăji, a amărî. – 5. A plictisi, a urî. – 6. (Refl., înv.) A se plictisi, a se obosi, a nu mai putea. – 7. (Refl.) a se înfuria, a se întărîta, a se înverșuna. – Mr. șupăr(are) „a-și rîde de”. Lat. sŭpĕrāre „a depăși, a întrece” (Cipariu, Gram., 33; Cihac, I, 19; Philippide, Principii, 48; Șeineanu, Semasiol., 126; Pușcariu 1096; Pascu, I, 164; REW 8458; Bogrea, Dacor., III, 415), cf. it. soprare, prov., cat., sp., port. sobrar. Din sensul de „a întrece” s-a dezvoltat cel de „a lua prea mult în seamă” sau „a avea mai mult decît se poate suporta”; cf. pentru evoluția semantică fr. outrer „a trece mai departe” și „a insulta” (Candrea), fr. excéder „a întrece” și „a obosi”, ca și asupri. Celelalte explicații nu sînt convingătoare din sl. sąprĭ „adversar” (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 380); din rut. supra „ceartă” (Domaschke 114), de la un rut. *suprati „care din nefericire nu a putut fi întîlnit” (Byhan 341); de la asupra (Crețu 372). Der. supăr, s. n. (înv., oboseală, trudă, necaz, chin); supărăcios, adj. (care se supără; stingheritor); supărăciune, s. f. (boală la oi; cf. cotonogeală); supăralnic (var. supărelnic), adj. (iritabil, irascibil); supărare, s. f. (necaz, neplăcere, belea; amărăciune, contrarietate; tristețe; Trans., epilepsie); supărător, adj. (care supără, neplăcut, stingheritor); nesupărat, adj. (liber, nestînjenit).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a se supăra ca văcarul pe sat expr. a se supăra fără motiv pe cineva.

Intrare: supăra
verb (VT32)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • supăra
  • supărare
  • supărat
  • supăratu‑
  • supărând
  • supărându‑
singular plural
  • supără
  • supărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • supăr
(să)
  • supăr
  • supăram
  • supărai
  • supărasem
a II-a (tu)
  • superi
(să)
  • superi
  • supărai
  • supărași
  • supăraseși
a III-a (el, ea)
  • supără
(să)
  • supere
  • supăra
  • supără
  • supărase
plural I (noi)
  • supărăm
(să)
  • supărăm
  • supăram
  • supărarăm
  • supăraserăm
  • supărasem
a II-a (voi)
  • supărați
(să)
  • supărați
  • supărați
  • supărarăți
  • supăraserăți
  • supăraseți
a III-a (ei, ele)
  • supără
(să)
  • supere
  • supărau
  • supăra
  • supăraseră
supera
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

supăra, supărverb

  • 1. reflexiv tranzitiv A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Aș, zice el, ce iese din gură supără pe domnul, nu ce intră. VLAHUȚĂ, O. A. II 95. DLRLC
    • format_quote Aud că te gătești să vii... și nu știi cît m-a supărat vestea aceasta. NEGRUZZI, S. I 62. DLRLC
    • format_quote Să nu te superi că acuma te poftesc să pleci. CARAGIALE, O. III 62. DLRLC
    • format_quote Nu te supăra, moș Nichifor... că poate așa a fost să fie. CREANGĂ, P. 118. DLRLC
    • format_quote Bade, nu te supăra, Că, zău, nu e vina mea, Ci-i vina măicuța-mea; Ea frumoasă m-a făcut Și eu ție ți-am plăcut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. DLRLC
    • format_quote Moșule, zise atunci spînul, să nu te superi, dar nu știu ce fel de oameni fricoși aveți pe aici. CREANGĂ, P. 218. DLRLC
  • 2. tranzitiv Deranja, incomoda, stingheri, stânjeni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Eu stau cuminte într-un colț, tac și nu vă supăr cu nimic... SADOVEANU, O. VII 149. DLRLC
    • format_quote Dase ordin ca, de obicei după sosire, să nu-l supere nimeni. BART, S. M. 101. DLRLC
    • format_quote Baba se culcă pe pat, cu fața la părete, ca să n-o supere lumina. CREANGĂ, P. 6. DLRLC
    • format_quote metaforic Nici un călător nu se vedea supărînd praful de pe drumul care se lungea alături cu iazul. CAZABAN, V. 166. DLRLC
    • format_quote reflexiv De nu te vei supăra, iubite tată, spune-mi cum este înființarea acestor fulgere. DRĂGHICI, R. 72. DLRLC
    • 2.1. A provoca o durere (fizică ușoară). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Eu sufer mult aci, din pricina climei, care mă supără la pept. GHICA, A. 429. DLRLC
  • 3. reflexiv tranzitiv A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mă supăr, și știi că nu e de glumit cu mine! DUMITRIU, N. 130. DLRLC
    • format_quote Tanța s-a supărat, aventura s-a încheiat. REBREANU, R. I 242. DLRLC
    • format_quote Era greu să se supere cineva pe Margareta. Cu toate acestea Radu avu tăria și făcu pe mîniatul pînă seara. VLAHUȚĂ, O. A. 113. DLRLC
    • format_quote Lui Pepelea nu-i prea plăcea să-l povățuiască alții, ori să-l mustre pentru neghiobiile lui, și de aceea s-au cam supărat pe frații săi. SBIERA, P. 3. DLRLC
    • format_quote Răspunsul lui Mogoș supără însă atît de rău pe primar... încît izbucni. REBREANU, R. I 238. DLRLC
    • format_quote figurat Fiți cuminți și nu cercați să supărați hamgerul. SADOVEANU, O. VIII 259. DLRLC
    • chat_bubble S-a supărat ca văcarul pe sat, se zice despre cineva care se supără fără motiv și în dauna lui proprie. DLRLC
    • chat_bubble A se supăra foc (și pară). DLRLC
etimologie:
  • limba latină superare „a întrece”, „a învinge”. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.