SOCIETATE, societăți, s. f. 1. Totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legați între ei prin anumite raporturi economice. ♦ Ansamblu unitar, sistem organizat de relații între oameni istoricește determinate, bazate pe relații economice și de schimb; p. ext. sistem social. ♦ Cerc limitat de oameni de prim rang (prin poziție socială, situație materială etc.). 2. Asociație de persoane constituită într-un anumit scop (științific, literar, sportiv etc.). 3. (Comerț) Asociație de oameni de afaceri alcătuită pe baza unor investiții de capital, în vederea obținerii unor beneficii comune. ◊ Societate în nume colectiv = asociație între un număr limitat de persoane, care întemeiază o întreprindere comercială sau industrială, depunând fiecare capital și contribuție în muncă și răspunzând solidar și nelimitat la obligațiile pe care și le-au asumat. 4. Grup de oameni care petrec un anumit timp împreună; tovărășie, companie. ◊ Expr. În societate = între oameni, în lume. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. société, lat. societas, -atis.

corporați(un)e f. 1. reunire de persoane constituind un corp; 2. asociațiune autorizată de oameni supuși unor obligațiuni comune relativ la profesiunea lor (v. breaslă, isnaf).

SOCIETATE, societăți, s. f. 1. Totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legați între ei prin anumite raporturi economice. ♦ Ansamblu unitar, sistem organizat de relații între oameni istoricește determinate, bazate pe relații economice și de schimb; p. ext. sistem social. ♦ Cerc limitat de oameni de prim rang (prin poziție socială, situație materială etc.). 2. Asociație de persoane constituită într-un anumit scop (științific, literar, sportiv etc.). 3. (Comerț) Asociație de oameni de afaceri alcătuită pe baza unor investiții de capital, în vederea obținerii unor beneficii comune. ◊ Societate în nume colectiv = asociație între un număr limitat de persoane, care întemeiază o întreprindere comercială sau industrială, depunând fiecare capital și contribuție în muncă și răspunzând solidar și nelimitat la obligațiile pe care și le-au asumat. Societate anonimă pe acțiuni = întreprindere industrială, comercială sau financiară, formată prin asociere de capital. 4. Grup de oameni care petrec un anumit timp împreună; tovărășie, companie. ◊ Expr. În societate = între oameni, în lume. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. société, lat. societas, -atis.

SOCIETATE, societăți, s. f. 1. Totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legați prin anumite raporturi de producție. Societatea întreagă era împărțită în două: cei ce mureau de foame și cei ce mureau de prea multă mîncare. GALACTION, O. I 337. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice prin care nația romînă trecu. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ Orînduire social-economică. Societatea feudală. Societatea capitalistă. ♦ (În orînduirile sociale bazate pe clase antagoniste) Cerc limitat de oameni care aparțin claselor privilegiate. Era vioaie, îndrăzneață, intra fără sfială peste tot... trăise în societatea înaltă, în luxul și atmosfera palatelor de ambasadă. BART, E. 39. Vîrtejul societății, procesuri, intrigile politice mă cuprinseseră. NEGRUZZI, S. I 60. Culmele societății nu aveau conștiința de întunericul și prăpastia în care arunca neamul. RUSSO, S. 109. 2. Asociație de persoane constituită într-un anumit scop (științific, literar, sportiv etc.). La una din societățile studențești din care făcea parte, poetul-student [Eminescu] era bibliotecar. CĂLINESCU, E. 169. Reușise în cîțiva ani să organizeze o filială a societății «Dante Alighieri». BART, E. 315. 3. (În regimul capitalist) Asociație de oameni de afaceri, alcătuită pe baza unor investiții de capital și în vederea unor beneficii comune. Mă trimisese direcțiunea societății să recunosc și să măsor cîteva locuri pe care era vorba să le cumpere. GALACTION, O. I 241. Se pare că inginerii de la societățile petrolifere cîștigă acum îndestul de bine, chiar cînd sînt atît de tineri și începători. C. PETRESCU, Î. II 237. El visa o societate de navigație cu remorchere, șlepuri și elevatoare din Brăila să împînzească toată Dunărea pînă la Viena. BART, E. 63. ◊ Societate pe acțiuni = formă de organizare capitalistă a unei întreprinderi, prin asocierea mai multor acționari. Se făceau calcule financiare, se croiau planuri, vaste combinații de comerț fluvial și maritim, societăți pe acțiuni pentru vapoare, elevatoare, remorchere, șlepuri. BART, E. 26. Societate în nume colectiv = asociație între un număr limitat de persoane, care întemeiază o afacere comercială sau industrială, depunînd fiecare capital și contribuție în muncă. 4. Grup de oameni care petrec un anumit timp împreună; companie, tovărășie. Spune tu ce vei voi despre superioritatea vînătorii cu prepelicarul și despre plăcerile inteligente și alese ce resimte omul în unica societate a unui cîne dresat după regulele artei. ODOBESCU, S. III 19. Unde... sînt rediurile umbroase... Unde mai ales amabila d-voastră societate? NEGRUZZI, S. I 95. ◊ Expr. În societate = între oameni, în lume. O să te stabilești și dumneata în societate, numai să-ți vie vremea și gîndul bun. SADOVEANU, P. M. 118. De altfel, doamna comandor... era apreciată în societate ca o soție model. BART, E. 392. Ca să scape de gura lumei... și cunoscînd că trebuie în sfîrșit să-și ia un loc oarecare în societate, ascultă mincinoasele propuneri ce îi făcu Iancu că o va lua de soție. NEGRUZZI, S. I 25.

ANTURAJ s. n. Totalitatea persoanelor care constituie mediul social particular al cuiva, care înconjoară în mod obișnuit pe cineva; mediul, compania, societatea în care trăiește cineva. – Din fr. entourage.

PILOZITATE, pilozități, s. f. (Anat.) Prezența părului pe fața, pe corpul și pe membrele unei persoane, care constituie unul dintre caracterele ei sexuale secundare. – Din fr. pilosité.

BUCLUC ~uri n. 1) Situație complicată și neplăcută; încurcătură. 2) Ciocnire de păreri sau de interese; neînțelegere; discordie. 3) la pl. pop. Obiecte de valoare neînsemnată aflate în posesia unei persoane (și constituind bagajul acesteia). [Sil. bu-cluc] /<turc. bokluk

PARTIDĂ ~e f. 1) Durată a unui joc sportiv sau distractiv, la sfârșitul căreia se stabilesc câștigătorii. ~ de tenis. ~ de baschet. ◊ A pierde ~a a suferi un eșec. 2) Divertisment concret cu participarea mai multor persoane. 3) Căsătorie contractată în urma unor demersuri prealabile. 4) Persoană care constituie obiectul contractării unei asemenea căsătorii. 5) Fragment al unei partituri destinate unui interpret dintr-un ansamblu sau unui grup de interpreți, care cântă la unison. 6) Sistem de evidență a unor operații financiare; cont. 7) (în comerț) Cantitate dintr-o marfă venită în același timp de la fabrică sau pusă odată în vânzare; lot. [G.-D. partidei] /<ngr. partídha, fr. partie

STÂLP ~i m. 1) Element de construcție, lung și gros, din lemn, din metal sau din beton armat, care, pus vertical, servește pentru a susține ceva. ~ de gard. ~ de telegraf. ◊ A sta ~ a sta drept și nemișcat. ~ de cafenea se spune despre o persoană care își petrece timpul mai mult prin cafenele. A pune (sau a țintui) la ~ul infamiei (sau rușinii) a condamna în public faptele urâte ale cuiva. ~ de hotar stâlp care indică o graniță. 2) fig. Persoană care constituie un sprijin pentru cineva sau ceva. ~ii societății. ◊ ~ul casei susținătorul (capul) familiei. /<sl. stlupu

stâlpnic, stâlpnici, s.m. (înv. și pop.) 1. pustnic care trăia retras pe vârful unui munte înalt; sihastru. 2. persoană care constituie un sprijin de nădejde pentru cineva. 3. supranume pentru Sf. Simion (serbat la 24 mai).

ANTURAJ, anturaje, s. n. Totalitatea persoanelor care constituie mediul social particular al cuiva, care înconjură în mod obișnuit pe cineva; mediul, compania, societatea în care trăiește cineva. – Din fr. entourage.

stâlp, stâlpi s. n. 1. Element construit din lemn, metal sau beton înfipt în pământ, care susține ceva. 2. Fig. Persoană care constituie un sprijin de căpetenie pentru o colectivitate. 3. (Bis.) Cruce de lemn sau de metal, de dimensiuni mai mici, care se poartă înaintea carului mortuar și se pune la mormânt. 4. (La pl.) Rugăciuni însoțite de 11 sau 15 pericope evanghelice, care se citesc de preot înainte de slujba de înmormântare și separat de aceasta. – Din sl. stlŭpŭ.

PARTIDUL NAȚIONAL-LIBERAL (P.N.L.), partid creat în ian.-mart. 1875, cu prilejul închegării coaliției grupărilor liberale „Coaliția de la Mazar-Pașa” (după numele musulman al englezului Stephen Bartlett Lakeman, în casa căruia a avut prima consfătuire), punându-se bazele Partidului Liberal, al cărui nucleu l-a format gruparea liberală-radicală, constituită în 1861, și căruia, în 1867, i s-au raliat liberalii din jurul lui Mihail Kogălniceanu se consolidează definitiv în timpul guvernării liberale din perioada 1876-1888 (cea mai lungă guvernare de partid din istoria Regatului României), devenind cel mai puternic partid politic din țară, și cel mai mult timp la guvernare (1867-1868, 1876-1888, 1895-1899, 1901-1904, 1907-1910, 1914-1917, 1918, 1922-1926, 1927, 1933-1937). Cu o bază socială extrem de diversă, reprezentativă pentru cele m ai diferite categorii sociale și având în frunte reprezentanți ai familiei Brătianu (cu excepția anilor 1892-1909 și 1930-1933), P.N.L. va juca un rol determinant în cristalizarea, consolidarea și modernizarea structurilor social-economice și politice ale societății românești, în proclamarea independenței de stat a României (1877-1878), iar în anii Primului Război Mondial în pregătirea diplomatică și politică a înfăptuirii Marii Uniri (1918); după aceea, mai ales în răstimpul guvernării (1922-1926), va avea un rol însemnat în punerea bazelor noilor structuri ale statului român și ale noului regim social-politic postbelic. De-a lungul istoriei sale, P.N.L. cunoaște, mai ales între 1880 și 1908, numeroase frământări, în sânul lui manifestându-se mai multe disidențe (gruparea liberal-radicalilor – C.A. Rosetti; gruparea liberalilor de stânga – P.S. Aurelian; gruparea liberalilor tineri – „Oculta”). După 1930 partidul traversează iarăși o perioadă de tensiuni și frământări, soldate cu crearea unor grupări politice (gruparea liberalilor „bătrâni” – I.G. Duca, gruparea liberalilor „tineri” – Gh. Tătărescu și gruparea liberalilor „georgiști” – Gh. Brătianu), interzis la 30 mart. 1938, în urma decretului regal de dizolvare a partidelor politice, va continua să activeze prin liderii săi până în anul 1944. În nov. 1947, în condițiile reprimării partidelor politice, conducerea P.N.L. anunță încetarea activității politice a tuturor organizațiilor liberale. În dec. 1989, un Comitet de inițiativă, constituit din 12 persoane vechi membri ai partidului, a reluat activitatea oficială a P.N.L., consfințită prin decizia civilă a Tribunalului Municipal București din 15 mart. 1990. P.N.L. a făcut parte, prin trei reprezentanți din Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (C.P.U.N.) creat la 9 febr. 1990, ca organ legislativ și al puterii de stat pentru conducerea țării până la alegerile parlamentare și prezidențiale din 20 mai 1990. La 31 mart. 1990, are loc primul Congres al partidului, care adoptă Statutul, Programul și alege conducerea: președinte Radu Câmpeanu. Continuator al gândirii liberale, în programe se regăsesc idei ca: restructurarea și dezvoltarea economiei, în care statul să aibă un rol subsidiar, garantarea proprietății private, privatizarea treptată a unităților economice, stimularea inițiativei individuale, dezvoltarea și consolidarea clasei de mijloc, separația puterilor în stat, respectarea și garantarea drepturilor fundamentale ale omului și ale cetățeanului, libertatea de exprimare și a presei, garantarea libertății tuturor cultelor religioase, respectarea drepturilor minorităților naționale, reintroducerea și garantarea libertății sindicale și a dreptului de grevă etc. La alegerile parlamentare (20 mai 1990), P.N.L. a obținut 29 de mandate de deputați și 10 de senatori, iar candidatul la președenție al P.N.L., Radu Câmpeanu, a obținut locul doi, cu 10,64% din voturi. Ca urmare a neînțelegerilor dintre vechii liberali și grupul tinerilor liberali se produce prima sciziune (12 iul. 1990), ultimii, excluși din P.N.L., înființează Partidul Liberal-Aripa Tânără; la 18 oct. 1990, Partidul Socialist Liberal (Nicolae Cerveni) fuzionează cu P.N.L., până în apr. 1992, când o parte din membrii acestei formațiuni politice s-au retras din partid, întemeind P.N.L.-Convenția Democratică (P.N.L.-C.D.) reprezentând, de fapt, a doua sciziune în partid. P.N.L. a participat, alături de alte partide politice, la constituirea Convenției Naționale pentru Instaurarea Democrației (C.N.I.D.), transformată (26 nov. 1991) în Convenția Democratică din România (C.D.R.). În guvernul Theodor Stolojan (1-16 oct. 1991, 16 oct. 1991-19 nov. 1992), P.N.L. a deținut două ministere și un secretariat de stat la Ministerul Afacerilor Externe. La alegerile locale (9 febr. 1992), P.N.L. a obținut 14 mandate de primar, 576 de consilieri locali și 30 de consilieri județeni, dar la alegerile parlamentare, P.N.L (care părăsise C.D.R. la 11 apr. 1992), candidând pe liste proprii, nu a reușit să treacă pragul electoral de 3%, necesar intrării în Parlament. În aceste condiții, se constituie în sânul partidului Grupul de Reformă Morală și Politică vizând schimbări în conducerea P.N.L.; excluși din P.N.L. (2 dec. 1992), membrii Grupului formează (21 febr. 1993) împreună cu P.N.L.-A.T. și cu o grupare desprinsă din P.N.L.-C.D. Partidul Liberal 1993 (PL ’93). Congresul de la Brașov (26-27 febr. 1993) hotărăște fuziunea cu Noul Partid Liberal (grupare desprinsă din P.N.L.-A.T.); Mircea Ionescu-Quintus preia funcția de președinte, înlocuindu-l pe Radu Câmpeanu. Președintele P.N.L., M. Ionescu-Quintus face publică (3 dec. 1993) hotărârea Biroului Permanent al partidului ca Radu Câmpeanu să fie „decăzut” din toate funcțiile de partid, pentru încălcarea statutului partidului și a conduitei liberale, prin nerespectarea de către acesta a deciziei luate la Congresul din 26-27 febr. 1993 de înlocuire a sa din funcția de președinte al P.N.L. La București și Brașov sunt convocate două congrese (5 febr. 1994) ale celor două aripi din P.N.L. (conduse de R. Câmpeanu și respectiv M. Ionescu-Quintus), care se consideră fiecare reprezentantă legitimă a partidului. Tribunalul Municipal București decide (21 oct. 1994) că aripa Ionescu-Quintus este reprezentanta legală a P.N.L. Gruparea liberală Radu Câmpeanu constituie un nou partid (9 mai 1995), denumit Partidul Național Liberal (Câmpeanu). P.N.L. (Quintus) reintegrează partidul în C.D.R. (20 dec. 1994), pe listele căruia va candida la alegerile locale (iun. 1996) și parlamentare (3 nov. 1996), reușind să obțină 23 de mandate în Camera Deputaților și 17 în Senat. În guvernul de coaliție C.D.R.-U.S.D.-U.D.M.R., codus de Victor Ciorbea, a deținut cinci ministere, iar în cele conduse de Radu Vasile și Mugurel Isărescu trei ministere și secretariatul general al guvernului. În apr. 1997, P.N.L. a absorbit P.N.L.-C.D. (Al. Popovici), iar după Congresul din 16-17 mai 1997, care aduce unele modificări la Statut, adoptă un nou program și se reînființează funcție de vicepreședinte, ocupată de Valeriu Stoica; are loc fuziunea, prin absorbție, a Partidului Alianței Civice (28 mart. 1998) și a Partidului Liberal (7 sept. 1998). După mai multe tratative cu P.N.Ț.-C.D. privind modificarea Statului Alianței, cât și a condițiilor de participare la alegerile locale și parlamentare, P.N.L. se autosuspendă din C.D.R. În aceste condiții participă pe liste proprii în alegerile locale (iun. 2000), obținând 8,50% din numărul mandatelor pentru primari, 10,02 pentru consilieri locali și 9,31% pentru consilieri județeni; la alegerile parlamentare (26 nov. 2000) a obținut 30 de mandate de deputați și 13 de senatori; candidatul partidului pentru președenție, Theodor Stolojan s-a plasat pe locul trei, cu 11,78% din voturi. În turul doi al prezidențialelor din 10 dec., unde s-au confruntat Ion Iliescu și Vadim Tudor, P.N.L. a recomandat electoratului să voteze „împotriva extremismului”. După analizarea rezultatelor alegerilor (2 dec.) P.N.L. a semnat (27 dec. 2000) cu P.S.D.R. un protocol de susținere a guvernului minoritar Adrian Năstase și de colaborare pe probleme specifice (protocolul a fost reziliat la 18 apr. 2001, P.N.L. asumându-și în totalitate rolul de partid de opoziție). Congresul P.N.L. (17-18 febr. 2001) alege ca președinte al partidului pe Valeriu Stoica (în urma retragerii lui Mircea Ionescu-Quintus), modifică Statutul (în sensul acordării filialelor teritoriale a dreptului de veto asupra listelor electorale pentru Parlament și a ordinii candidaților înscriși pe liste) și adoptă un nou Program. La 19 ian. 2002 are loc congresul de unificare, prin absorbție, a partidului Alianța pentru România (Ap.R.), Teodor Meleșcanu devenind vicepreședinte al P.N.L. Președintele Valeriu Stoica, învinovățit de o mare parte a membrilor Biroului Permanent Central de o oarecare lipsă de popularitate a partidului, renunță (11 iul. 2002) de a mai candida la Congresul Extraordinar (24-25 aug. 2002), recomandând pe Theodor Stolojan, care este ales președinte, cu o majoritate covârșitoare de voturi față de contracandidatul său Ludovic Orban. Congresul adoptă un nou statut și un nou program, care pune accentul pe coeziunea P.N.L. și eficientizarea activității sale. Pentru realizarea unei opoziții eficiente, la 6 și, respectiv, 11 febr. 2003, sunt semante protocoale de colaborare între grupurile parlamentare P.N.L.-P.D. din Camera Deputaților și Senat. În paralel, P.N.L. a început negocieri de fuziune cu Uniunea Forțelor de Dreapta și P.N.L. (Câmpeanu). La 18 apr. 2003 are loc Congresul extraordinar al P.N.L., care a hotărât fuziunea prin absorbție a partidului Uniunea Forțelor de Dreapta. Congresul extraordinar al P.N.L. (27 sept. 2003) aprobă, în unanimitate, fuziunea prin absorbție a P.N.L.-Câmpeanu; Radu Câmpeanu este numit de către Congres președinte fondator al P.N.L.-1990. La 28 sept. 2003 au loc, simultan, congresele P.N.L. și P.D. de adoptare a „Alianței pentru Dreptate și Adevăr”, P.N.L.-P.D., care și-a propus: consolidarea statului de drept, garantarea și respectarea proprietății private, realizarea unei economii de piață funcționale, stimularea spiritului demersurilor pentru integrarea României în structurile euro-atlantice. Membru al Internaționalei Liberale (din mart. 1999). Președinți: Ion C. Brătianu (1875-1891; până în 1882-1883, împreună cu C.A. Rosetti), Dumitru C. Brătianu (1891-1892), Dimitrie A. Sturdza (1892-1909), Ion I.C. Brătianu (1909-1927), Vintilă I.C. Brătianu (1927-1930), Ion Gh. Duca (1930-1933), Constantin I.C. Brătianu (1934-1947), Radu Anton Câmpeanu (1990-1993), Mircea Ionescu-Quintus (1993-2001), Valeriu Stoica (2001-2002), Theodor Stolojan (2002-2004), Călin Popescu Tăriceanu (2004-2009), George Crin Laurențiu Antonescu (2009-). Editează publicațiile: „Românul” (1866-1884); „Voința națională” (1884-1914); „Viitorul” (1914-1945; 1990-1992); „Liberalul” (1946-1947; 1990-1991).

ANTURAJ, anturaje, s. n. Totalitatea persoanelor care constituie mediul social particular al cuiva, care înconjoară în mod obișnuit pe cineva; mediul, compania, societatea în care trăiește cineva. – Din fr. entourage.

CONDUCERE, conduceri, s. f. 1. Acțiunea de a conduce; activitatea conducătorului, a celui care stă în frunte, care conduce ceva. Organ de conducere. Colectiv de conducere. ▭ Sub conducerea partidului, cu neîntreruptul ajutor al Uniunii Sovietice, Romînia a parcurs în cițiva ani un drum mare, bogat în prefaceri revoluționare. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 12. Femeile muncitoare trebuie ridicate cu îndrăzneală în conducerile organizații lor sindicale. REZ. HOT. I 64. Condiția esențială a succesului muncii de agitație este conducerea zilnică și concretă a acestei munci de către organizația de partid. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 5, 68. Un comandant suprem, un amiral, lua la miezul nopții conducerea operațiilor. BOGZA, A. Î. 313. ◊ Conducere unică=principiu potrivit căruia conducerea este alcătuită dintr-o singură persoană sau dintr-un singur organ (instituție, întreprindere, organizație etc.) reprezentînd interesele tuturor celorlalte persoane sau organe conduse. Conducere colectivă = principiu suprem de conducere în partidul marxist-leninist, constînd în atragerea maselor în munca de conducere, prin elaborarea și discutarea în colectiv a hotărîrilor, prin dezvoltarea spiritului de răspundere personală și prin crearea condițiilor favorabile desfășurării criticii de jos. Principiul conducerii colective este principiul suprem de conducere în partidul marxist-leninist. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2724. 2. (Concretizat) Forța conducătoare constituită din persoanele care dirijează un partid, o întreprindere etc.; colectivul care conduce, conducătorii.

STÎLP, stîlpi, s. m. 1. Lemn lung și gros, de obicei cioplit și fixat în pămînt, care servește (mai ales în construcții) pentru a susține ceva; p. ext. orice element de construcție (de fier, de ciment, de piatră etc.) așezat vertical și servind la susținerea construcției (v. coloană). Coborîi în fața unei case curate, albe, cu cerdac larg, cu stîlpi de lemn. SADOVEANU, O. VIII 18. Cucoșii cîntau acum pe stîlpii porților, în prag și în toate părțile. CREANGĂ, P. 294. Se văzură niște palaturi strălucite de podoabe, încît la soare te puteai uita, dară la dînsele ba. Aurul cu care erau poleiți stîlpii și ciubucele de pe lîngă strașină licărea de-ți lua ochii. ISPIRESCU, L. 37. Basilica Ulpiană cu cinci rînduri de stîlpi de granit. ODOBESCU, S. III 72. Aci a întins podul Constantin pre stîlpi de piatră care stau încă în apă și dintre care se vede mai cu seamă unul. BOLLIAC, O. 273. ◊ Stîlp de telegraf (sau de telefon etc.) = fiecare dintre stîlpii de lemn așezați la o anumită distanță unul de altul, de care sînt prinse, pe niște izolatoare, firele telegrafice, telefonice, de radioficare etc. Se cațără pe un stîlp de telegraf. DUMITRIU, N. 59. Sus, pe-un stîlp de telegraf, S-a oprit din zbor o cioară. TOPÎRCEANU, P. 200. ◊ Expr. A sta stîlp (de cremene) = a sta neclintit. Nu mai sta aicea stîlp, lîngă mine. SADOVEANU, O. VIII 213. Flăcăul a ridicat ciomagul în sus, dar n-a putut izbi, căci Baltag sta stîlp de cremene înaintea lui. SANDU-ALDEA, U. P. 10. A țintui (pe cineva) la stîlpul infamiei v. infamie. Stîlp de cafenea = persoană care-și petrece timpul prin cafenele. Se știa despre el că e un stîlp de cafenea și că-i place să se țină mai mult de biliard, decît de meserie. PAS, Z. I 205. Au de patrie, virtute, nu vorbește liberalul, De ai crede că viața-i e curată ca cristalul? Nici visezi că înainte-ți stă un stîlp de cafenele, Ce își rîde de-aste vorbe îngînîndu-le pe ele. EMINESCU, O. I 150. ♦ Indicator de frontieră, de hotar. Spre a se încredința dacă nu cumva stîlpii, pietrele sau hotarele au fost mutate. PAMFILE, A. R. 152. ♦ Suport la o mobilă, picior de pat. Paturile erau de o parte și de alta ale cămării... așezate pe patru stîlpi lucrați ca melcul și cu niște dungi de aur. ISPIRESCU, L. 251. ♦ Fig. Coloană (de fum, de praf, de foc etc.). Abia după ce stîlpul subțire de fum se ridică în înălțime, auziră cornul de pe munte. SADOVEANU, F. J. 376. Din cînd în cînd, vîntoasele se dau vîrtej, adună paie și frunze și praf, le ridică volbură naltă în aer, și se duce, se duce stîlpul, frămîntîndu-se peste cîmp. SLAVICI, O. I 268. Mihai mîndrul vine iară, Falnic ca un stîlp de pară. ALECSANDRI, P. A. 47. 2. Fig. Persoană care constituie un sprijin de căpetenie pentru o colectivitate; fruntaș, om de vază, personalitate proeminentă. Barbu Craioveanul, ban al Craiovei, unul din stîlpii vechii și puternicii familii a Pîrvuleștilor. VLAHUȚĂ, R. P. 84. Acel care-ți grăiește Boier e, stîlp al țării. ALECSANDRI, T. II 169. Toată țara îl plîngea... că au pierdut un stîlp carele sprijinea toate nevoile țării. BĂLCESCU, O. I 102. ◊ (În legătură cu colectivități) Poporul e stîlpul țării... fiecare părticică de pămînt e văpsită cu sîngele lui. RUSSO, O. 38. ◊ Stîlpul casei = capul familiei. Nici o brazdă de moșie nu s-a mai înstrăinat de cînd s-a făcut dînsul stîlpul casei. REBREANU, I. 49.

constituitor, ~oare smf, a [At: DA ms / Pl: ~i, ~oare / E: constitui + -(i)tor] 1-2 (Persoană) care constituie.

majoritate sf [At: AR (1830), 115²/6 / V: (înv) maio~, (rar) ~rita / Pl: (rar) ~tăți / E: fr majorité, lat maioritas, -atis, ger Majorität, it maggiorita] 1 (Urmat de determinări în genitiv sau udp „de”) Cel mai mare număr, cea mai mare parte a membrilor unei colectivități. 2 Superioritate cerută prin lege sau obținută în alegeri. 3 (Îs) ~ relativă Cel mai mare număr de voturi obținut de cineva în raport cu voturile obținute de fiecare candidat în parte. 4 (Îs) ~ absolută (sau simplă) Număr de voturi egal cu cel puțin jumătate plus unu din totalul voturilor exprimate. 5 (Pex; csc) Persoane care constituie o majoritate. 6 (La o adunare) Număr de participanți egal cu cel puțin jumătate plus unu din totalul reglementar. 7 (Îs) ~ calificată Număr de voturi egal cu două treimi din numărul total al voturilor exprimate. 8 (Iuz) Majorat (1).

narcisism sns [At: ANGHEL, PR. 113 / E: fr narcissisme] Admirație și dragoste exagerată față de propria sa persoană fizică, constituind adesea o stare patologică.

recipiendar smf [At: GHICA, S. 164 / P: ~pi-en~ / Pl: ~i, ~e / E: fr recipiendaire] (Înv) 1 Persoană care urmează să fie primită (în mod solemn) într-o societate constituită. 2 (Pex) Persoană desemnată pentru un titlu, pentru o funcție.

talpă sf [At: PSALT. HUR. 82721 / Pl: tălpi, ~pe / E: mg talp] 1 Partea inferioară a labei piciorului la om și la unele animale, care vine în atingere cu pământul și pe care se sprijină corpul. 2 (Pex) Laba piciorului. 3 (Iuz; îs) Sărut tălpile Formulă de salut. 4 (Îlav) Din ~ sau de sus (ori din vârf) și până în ~ sau din (ori de la) creștet până în tălpi (sau în ~) sau din tălpi (ori din ~) până în (sau la) creștet (sau creștetul capului), din tălpi până în subsuori, din ~ (sau din ~pe) până în cap În întregime. 5 (Pop; îlav) În tălpi În picioare. 6 (Pop; pex; îal) Vertical. 7 (Pop; îe) A fi (sau a scula (pe cineva) în tălpi A fi sculat (sau a se scula) din pat. 8 (Pop; îae) A (se) pune în mișcare, în acțiune. 9 (Pfm; în formule de amenințare; îe) A-i sta (cuiva) capul unde-i stau tălpile A i se tăia cuiva capul. 10 (Pop; îe) Parcă îi arde jăratec (sau foc) sub tălpi sau arde focul la tălpile picioarelor Se spune când cineva este amenințat de o primejdie care se apropie și de care trebuie să fugă. 11 (Pfm; îe) A-l frige pământul sub tălpi A fi neliniștit, nerăbdător (să facă ceva, să plece undeva). 12 (Pfm; îe) A fî în tălpi (cu cineva) A fi aidoma cu... 13 (Pop; îe) A o apuca la ~ (sau a o lua la tălpi) sau a-și lua tălpile în spinare A pleca repede (de undeva). 14 (Pfm; îe) A cunoaște (pe cineva sau ceva) din ~ A cunoaște (pe cineva sau ceva) foarte bine. 15 (Pop; îe) A ieși cu tălpile înainte A muri. 16 (Reg; dep; îs) ~-lată Om cu tălpi (2) mari. 17 (Reg; dep; îas) Om cu mersul greoi și apăsat. 18 (Îc) ~pa-gâștei Plantă erbacee cu tulpina puternică, cu flori mici, roz, care crește în locuri necultivate Si: (reg) apucătoare, buruiana-orbalțului, buruiană-de-bleasnă, cătâjnică, cătușniță, cervană, cione, creasta-cocoșului, gisdei, iarba-cășunăturii, iarbă-flocoasă, iarbă-de-dat, laba-lupului, somnișor, șanta², talpa(33)-lupului (Leonurus cardiaca). 19 (îae) Plantă erbacee, cu frunze romboidale sau triunghiulare crestate, cu flori mici dispuse în spice nefoliate verzi, mai târziu roșii, cu semințe negre, lucitoare Si: (reg) troscot¹ (16) (Chenopodium rubrum). 20 (Bot; reg; îae) Lobodă (Chenopodium album). 21 (Bot; reg; îae) Spanac-porcesc (Chenopodium hybridum). 22 (Bot; reg; îae) Căpșunică (7) (Trifolium fragiferum). 23 (Bot; reg; îae) Lobodă (Atriplex hortensis). 24 (Bot; reg; îae) Creasta-cocoșului (Celosia cristata). 25 (Bot; reg; îae) Meișor (Digitaria sanguinalis). 26 (Bot; reg; îae) Priboi (Geranium macrorrhizum). 27 (Bot; reg; îae) Colăcel (Pelargonium peltatum). 28 (Bot; reg; îae) Ciuboțica-cucului (Primula veris). 29 (Îvp; îs) ~pa gâștei Semnătură (pe un act) prin punerea degetului. 30 (Pfm; îas) Scris necaligrafic, puțin citeț, neîngrijit Si: (pfm) laba gâștei. 31 (Pop; îas) Răspântie. 32 (Reg; îc) ~pa-lupului Plantă erbacee cu flori mici roșietice și cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule albe Si: (reg) cimburel-sălbatic, cione, iarbă-flocoasă, iarbă-neagră (Chaiturus marubiastrum). 33 (Bot; reg; îae) Talpa(18)-gâștei (Leonurus cardiaca). 34 (Bot; reg; îae) Papanași (Trifolium arvense). 35 (îc) ~pa-stancei (sau, reg stâncii) Mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus squamatus). 36 (Bot; reg; îae) Flocoșele (3) (Lychnis coronaria). 37 (Îc) ~pa-ursului Plantă erbacee cultivată și ca plantă ornamentală, cu frunze mari și cu flori albe sau trandafirii, grupate în fonnă de spic Si: (reg) brânca-ursului, buiedea-mamei-bune, matrună, pălămidă¹ (Acanthus longifolius). 38 (îae) Plantă din familia cactacee, cu tulpina lungă, cărnoasă, prevăzută cu țepi, cu flori roșii, cultivată și ca plantă ornamentală Si: limbă, (reg) bostan, limba-vecinii, limba-boului, palmă¹, stoletnic (Phyllocactus ackermanni). 39 (Bot; reg; îae) Plăcinta-porcului (Heracleum palmatum). 40 (Bot; reg; îae) Brânca-ursului (Heracleum sphondylium). 41 (Bot; reg; îae) Piedicuță (Lycopodium clavatum). 42 (Bot; reg; îc) ~pa-iepurelui Golomăț (Dactylis glomerata). 43 (Bot; reg; îc) ~pa-mâței Parpian (Antennaria dioica). 44 (Bot; reg; îae) Flocoșele (1) (Filago arvensis). 45 (Bot; reg; îae) Firicică (Filago germanica). 46 (Bot; reg; îae) Albumeală (1) (Leontopodium alpinum). 47 (Înv) Unitate de măsură pentru lungimi. 48 (Pop; rar; urmat de determinări ca „pământ”, „teren”, introduse prin pp „de”) Distanță foarte mică. 49 Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care protejează talpa (1). 50 (Pop; îe) A bate ~pa (Ia pământ) A călca apăsat. 51 (Reg; îe) A călca pe ~ putredă A se înșela. 52 (Pfm; îe) A pune sub ~ A pune sub papuc. 53 (Reg; îae) A nu ține seama de ceva. 54 (Reg; îe) A o ține ~ A nu ceda nimic. 55 Piele groasă, tăbăcită special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile tocurilor etc. 56 (Îs) ~ artificială Material fabricat prin aglomerare cu lianți din fibre de piele (provenite din deșeuri), fibre de celuloză și fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (55), branțuri, bombeuri și glencuri. 57 Pedală la mașina de cusut. 58 (Reg) Partea de la scaunul lemnarului pe care se apasă cu piciorul în timpul lucrului și cu ajutorul căreia se fixează bucata de lemn care se trage la cuțitoaie. 59 (Reg) Piedică la car. 60 Ansamblu de piese care se așază la baza unei construcții și pe care aceasta se reazemă Si: (reg) taban¹ (3). 61 (Pex) Temelie (1). 62 (Îs) ~pa țării (sau a casei) Țărănimea considerată în trecut ca temelie a țării și obligată să suporte tot greul îndatoririlor. 63 (Îs) ]~pa casei Capul familiei Si: bărbat. 64 (Îs) ~pa iadului (sau ~ la iad ori ~ de iad) Temelia iadului Si: (reg) tălpoi (9). 65 (Îas) Mama căpeteniei dracilor Si: tălpoi (10). 66 (Pfm; îas) Om foarte rău, păcătos. 67 (Pfm; îas) Babă rea. 68 (Reg; îas) Vrăjitoare. 69 (Fig) Totalitatea oamenilor simpli, considerați ca bază a societății. 70 (Fig) Persoană care constituie un sprijin esențial pentru o colectivitate Si: bază, stâlp. 71 (Fig; pex) Sprijin. 72 (Fig) întemeietor al unui neam, al unei spițe. 73 (Trs; îs) ~pa satului Omul cel mai din urmă din sat. 74 Fiecare din cele două lemne groase, orizontale, pe care se sprijină războiul de țesut manual Si: (reg) tălpete (1), tălpeț (1). 75 Pat¹ la sucală. 76 Fiecare din cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel curbate în sus la capătul din față, pe care alunecă sania Si: (reg) tălpete (2), tălpeț (2). 77 Plaz¹ la plug. 78 Partea de dedesubt a corăbiei. 79 Partea care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 80 Fiecare din cele două bucăți de lemn curbate, pe care este așezat leagănul pentru copiii mici. 81 (Reg) Patină² (de lemn). 82 Partea inferioară, mai lată, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acestea se reazemă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. 83 (Spc) Partea de jos, lățită, a unei șine, prin care aceasta se reazămă pe traverse. 84 (Spc) Extremitate a unui pat de pușcă pe care se sprijină arma când stă vertical. 85 (Spc) Bază a unei excavații miniere sau a unei găuri de sondă. 86 (Spc) Partea mai lățită (inferioară) a unei litere tipografice. 87 (Spc) Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. 88 (Spc) Suport pe care se clădește o claie sau un stog Si: (reg) pătul¹. 89 (Reg) Posadă la moară. 90 (Reg; îs) ~pa cuptorului Ridicătură de zid pe care este așezată vatra sau soba. 91 Lemn care se așază în partea de jos a ușii. 92 (Reg; pex) Scândură groasă. 93 (Reg; lpl) Stinghii la grapă. 94 Fiecare dintre cele două grinzi mari așezate pe piloți deasupra apei și în care sunt fixați parii gardului sau îngrăditura de nuiele, la leasa de pescuit pentru năvod. 95 (Reg) Laviță în casele țărănești sau la stână, pe care se așază vasele cu apă sau alte obiecte.

stâlp sm [At: PSALT. HUR. 110^v/13 / Pl: ~i, (înv) ~uri / E: vsl стлъпъ] 1 Lemn lung și gros, uneori cioplit, fixat în pământ pentru a susține ceva Si: bârnă, grindă, (îvp) pociarb, (pop) șarampoi², (reg) bâlvan, șaf¹, șaranț, soș, șteamp¹ Vz: par¹, parmai¹. 2 (Pex) Element al construcției din lemn, fier, ciment, piatră etc., așezat vertical, servind la susținerea sau la ornamentarea unei clădiri, unui pod etc. Si: bârnă¹ (1), grindă (1), (îvp) pociumb, (pop) șarampoi², (reg) bâlvan, șaf¹, șaranț, soș, șteamp¹ Vz: coloană. 3 (Îs) ~ de telegraf (sau de telefon, electric etc.) Fiecare dintre stâlpii (1) așezați la o anumită distanță unul de altul, de care sunt fixate, pe suporturi izolatoare, firele telegrafice, telefonice, electrice, de radio etc. 4 (Îs) ~ de cafenea (sau de cabaret, de șantan etc.) Persoană care-și irosește viața în petreceri ușoare, fiind un obișnuit al anumitor localuri. 5 (Reg; îs) ~ de strugur Ciorchine de strugure. 6 (Îe) A fi (ori a sta sau a rămâne) ~ (de cremene ori de piatră) A fi (ori a sta sau a rămâne) pironit, împietrit (de spaimă, de mirare etc.) 7 Indicator de frontieră sau de hotar. 8 (Reg; spc) Par¹ (din mijlocul clăii de fân). 9 (Îvr) Stindard (6). 10 (Reg; îs) ~ pentru găleți Prepeleac la stână. 11 Persoană care constituie un sprijin de căpetenie pentru cineva, mai ales pentru o colectivitate Si: personalitate, om de vază. 12 (Îs) ~ul casei (sau al familiei) Capul familiei. 13 (Îvr; îs) ~ul dughenei Proprietar al unei dughene. 14 Monument, de obicei în formă de coloană Si: columnă. 15 (Îvr) Turnul Babel. 16 (Reg; șîs ~ul mortului) Monumnent funerar (provizoriu) din lemn sau din piatră, în formă de cruce sau cu o cruce în vârf, care se așază la capul mortului. 17 (Pop; în practicile religiei ortodoxe; mpl; șîs ~ii morților) Fiecare din cele patru evanghelii pe care le citește preotul la slujbele pentru morți. 18 (Reg; în practicile religiei ortodoxe) Stare (3). 19 (Fig; de obicei urmat de determinări care arată felul) Coloană de foc, de fum, de lumină etc. care se înalță în sus. 20 (Pex) Trâmbă. 21 (Înv) Coloană (de cifre, într-un text). 22 (Îvr; fig) Sens. 23 (Min) Porțiune dintr-un zăcământ lăsată neexploatată pentru susținerea pereților galeriei. 24 (Min) Porțiune de substanță minerală utilă, în formă de prismă, cuprinsă între două galerii paralele și pregătită pentru exploatare. 25 (Înv; Mol) Unitate de măsură, de lungime variabilă, pentru pământ Vz: funie. 26 (Mol) Fiecare dintre cei patru stâlpișori (1) (doi dinainte și doi dinapoi) înfipți în tălpile războiului de țesut, în care se sprijină sulurile Si: (reg) braț¹ (20), cujbă (8), ciocan (23), furcă (37), mână. 27 (Reg) Fiecare dintre cele două lemne pe care se reazemă perna morii. 28 (Reg; la joagăr) Fiecare din cele două laturi verticale ale jugului. 29 (Reg; la joagăr) Fiecare dintre cele două scânduri între care se mișcă jugul. 30 (Pes; șîs ~ii talianului) Fiecare dintre cei 16 piloți pe care este întins talianul. 31 (Reg; îs) ~ul din mijloc Stinghie (9). 32 (Îs) ~ul aripei Fiecare dintre cele patru doage mici, pe fundul unui vas de lemn, așezate între aripi și cele două doage din mijloc. 33 (Îs) ~ul mujlociu (sau din mijloc) Fiecare dintre cele patru doage din mijloc perpendiculare pe doaga cea mai lungă de pe fundul unui vas de lemn. 34 (Reg) Treaptă¹. 35 (Îrg; șîs ~ul sau ~ii ușii) Ușor¹ (1). 36 (Nav) Stanță¹ (5). 37 (Îrg) Ram¹. 38 (Îvr; pan) Braț, ramificație a unui obiect. 39 (Mun) Fiecare din cele două ramificații ale unei sobe țărănești de cărămidă prin care trec fumurile despărțite prin firidă. 40 (Reg) Canin (5). 41 (Înv; îs) ~ul lui Volta (sau ~ voltaic) Pilă electrică V pilă². 42 (Ast; pop) Steaua-Polară V polar.

stâlpnic [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 65^r/33 / Pl: ~ici / E: sl стлъпьникъ] 1 sm (Îvp) Pustnic care trăia retras pe vârful unui munte înalt sau pe capitelul unei coloane Si: (îvr) turnean V stilit. 2-3 sm, a (Rar) (Persoană) care constituie un sprijin de nădejde pentru cineva.

MAJORITÁTE s. f. 1. (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) Numărul cel mai mare, partea cea mai mare a membrilor unei colectivități. Împietrirea maiorității (mai marelui număr). AR (1830), 115²/6. Ține pe maioritatea adunării în o necurmată robie (a. 1835). URICARIUL, VIII, 127. Asupra ursului majorita s-au strîns. Toți l-au heretisit, iar el au mulțămit. DONICI, F. II, 19/15, cf. LAURIAN, M. III, 68. Poporul este o majoritate care trebuie a fi luminată. ROM. LIT. 167^I/4. Politica comitetului va fi determinată de voturile majorității membrilor lui. ap. GHICA, A. 156, cf. 498. Majoritatea oamenilor țin la viață. BOLINTINEANU, O. 361, cf. 152. Să ne-aducem aminte că majoritatea profețiilor nu se realizează. SADOVEANU, Z. C. 20. Majoritatea sînt zdrențăroși și unii mai poartă resturi de haine militare. SAHIA, N. 16. ◊ (Întărit prin „mare”) Documentele, în marea majoritate a lor, nu ne arată. . . decît un singur dregător de acest fel. BUL. COM. IST. V, 112. ♦ Superioritate numerică cerută (prin lege) sau obținută în alegeri. Prin majoritatea glasurilor s-au ales. HELIADE, F. 14/15. Poimîne, în momentul cînd voi fi proclamat cu majoritatea cerută..., în momentul acela vei avea scrisoarea. CARAGIALE, O. VI, 119. Majoritate relativă = numărul cel mai mare de voturi obținut de cineva în raport cu voturile obținute de fiecare candidat în parte. Majoritate absolută (sau simplă) = număr de voturi egal cu cel puțin jumătate plus unu din totalul voturilor exprimate; p. e x t. (cu sens colectiv) persoanele care constituie această majoritate; (la o adunare) număr de participanți egal cu cel puțin jumătate plus unu din totalul reglementar. Cf. CONST. R.P.R. 97. O lege ordinară se socotește adoptată, dacă e votată de majoritatea simplă a deputaților prezenți. PR. DREPT, 47. Majoritate calificată = număr de voturi egal cu două treimi din numărul total al voturilor exprimate. Se socotește adoptată. . . Constituția sau legea constituțională modificatoare, dacă e votată de o majoritate calificată. PR. DREPT, 47. 2. (Astăzi rar) Majorat¹ (1). Cf. NEGULICI. Se întări osîndirea lui llieș a rămînea în Polonia, mărginit pîn-la maioritatea regelui. ASACHI, S. L. II, 33, cf. CALENDAR (1850), 37/18, STAMATI, D., COSTINESCU. Individ născut și crescut în România pînă la majoritate. HAMANGIU, C. C. 13. El ar fi făgăduit că la majoritatea lui va trece la religia mahometană. XENOPOL, I. R. IV, 263. Avea o concepție despre majoritate sau, mai exact, despre minoritate mult mai largă decît a Codului civil. TEODOREANU, M. II, 21. – Pl.: (rar) majorități. – Și: (învechit) maioritáte, (rar) majoritá s. f. – Din fr. majorité. – Cf. lat. m a i o r i t a s, -a t i s, germ. M a j o r i t ä t. – Pentru majorita, cf. it. m a g g i o r i t à.

NARCISISM s. n. Admirație și dragoste exagerată față de propria sa persoană fizică, constituind adesea o stare patologică. Printr-un narcisism frecvent la el, înfățișarea lui de atunci o găsim, mai bine decît în amintirea prietenilor, în propriile sale cuvinte. călinescu, E. 153. Punînd pentru prima oară oamenii față în față cu propria lor imagine, apele le-au adresat o mare invitație la contemplare și narcisism. bogza, c. O. 236, cf. 160. Din vechiul narcisism nu mai este nici urmă. contemp. 1956, nr. 512, 3/4. Matei a început să sufere de narcisism. H. lovinescu, c. s. 52. ◊ (Glumeț, prin lărgirea sensului) Împrejurul unui lac minuscul ca o piscină, ibiși cu piciorul de mărgean, cuprinși de un etern narcisism, se privesc în oglinda apelor. anghel, pr. 113. – Din fr. narcissisme.

CORP, corpuri, s. n., (I 3) și corpi, s. m. I. 1. Totalitatea organelor unei ființe vii; organismul considerat ca un întreg anatomic și funcțional; trup. ◊ Loc. adj. și adv. Corp la corp = (despre modul de desfășurare a luptelor) față în față, pieptiș, deschis, în luptă dreaptă; p. ext. înverșunat, aprig. ◊ Expr. A face corp cu cineva = a se uni, a se asocia cu cineva. ♦ Trup fără cap; trunchi. ◊ Loc. adj. De corp = care se referă la trup; care se poartă direct pe piele. ♦ Cadavru. ♦ Denumire a unor structuri anatomice. Corp galben. 2. Partea principală a unui obiect, a unei construcții, a unei mașini etc. ◊ Corp de casă (sau de case) = clădire, casă mare (cu mai multe apartamente sau aripi). ♦ Conținutul unei scrisori (fără formula de introducere și de încheiere și fără adresă); cuprinsul unei cărți. 3. (Fiz.) Agregat de molecule, porțiune de materie cu masă diferită de zero. ◊ Corp străin = particulă care se găsește într-un tot de altă natură. ♦ (Chim.) Substanță definită (organică sau anorganică). ◊ Corp simplu = substantă ale cărei molecule sunt formate din atomi de același fel; element. Corp compus = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomi ai mai multor elemente. ♦ Corp ceresc = astru. Corp geometric = corp mărginit de fețe (plane sau sferice) definite geometric. 4. (Jur.; în sintagma) Corp delict = obiect care a servit sau era destinat să servească la săvârșirea unei infracțiuni, obiect care poartă urmele unei infracțiuni sau asupra căruia s-a săvârșit infracțiunea, adus în justiție ca probă materială contra acuzatului. 5. (În sintagma) Corp de literă = lungimea paralelipipedului care formează piciorul literei, exprimată în puncte tipografice. II. 1. Totalitatea persoanelor care, prin funcție sau prin profesiune, formează o unitate deosebită, legal constituită. ◊ Corp constituit = colectivitate de persoane organizată, de obicei pe baza unei legi. Corp legislativ (sau legiuitor) = totalitatea deputaților dintr-o adunare legislativă. 2. (Cu determinări introduse de prepozitia „de”) Mare unitate militară, cuprinzând mai multe divizii, de obicei de aceeași categorie. Corp de aviație. ◊ Corp de gardă = clădire sau încăpere pe care o ocupă o gardă militară în timpul serviciului de pază. (În vechea organizare a armatei) Corp de trupă = unitate militară independentă. 3. (În sintagma) Corp de legi = culegere de legi; corpus. – Din fr. corps, lat. corpus.

NARCISISM s. n. Admirație și dragoste exagerată față de propria persoană fizică, care constituie adesea o stare patologică. – Din fr. narcissisme.

CASĂ¹ ~e f. 1) Construcție servind ca locuință pentru oameni. ◊ De ~ produs în condiții casnice. A avea ~ și masă a fi îndestulat. 2) Totalitate a bunurilor ce constituie averea unei persoane; gospodărie. 3) Încăpere cu destinație specială într-o clădire. ~a ascensorului. ◊ ~a mare odaie în casele țărănești destinată oaspeților. 4) Totalitate a persoanelor înrudite care locuiesc împreună; familie. ◊ A face ~ cu cineva a trăi în înțelegere; a trăi cu cineva în căsnicie. 5) Nume dat unor instituții, așezăminte, firme comerciale etc. ~ de cultură. ~ de odihnă. ~a scriitorilor. 6) Unitate economică (de producție, de comerț sau de servicii sociale), care are o conducere unică; întreprindere. [G.-D. casei] /<lat. casa

SPIRIT ~e n. 1) Factor ideal al existenței, principiu imaterial interpretat ca fiind produs superior al activității creierului omenesc; conștiință; gândire; duh. 2) Rezultat al activității creierului omenesc; minte; rațiune; intelect. 3) Capacitate intelectuală; aptitudine de imaginare; istețime a minții; deșteptăciune; talent; inteligență. * ~ inventiv ingeniozitate. (Om) cu (sau de) ~ a) (om) cu mintea ageră; b) (om) spiritual, cu umor. 4) Factură psihică și morală; fire; caracter; natură. ~ progresist. ~ critic. ◊ ~ universal (sau enciclopedic) persoană care posedă cunoștințe multiple în diverse domenii. Prezență de ~ însușire de a se orienta imediat într-o situație neașteptată. În ~ul vremii așa cum dictează actualitatea. ~ul limbii specific prin care se caracterizează o limbă. În ~ul legii respectând legea. 5) Persoană considerată sub raportul activității sale intelectuale. ~e mari. 6) Modalitate de gândire sau de comportare care constituie esența unei persoane. 7) Opinie publică; părere a colectivității. 8) Factor imaterial, identificat cu divinitatea și opus materiei; duh. 9) rel. Ființă imaginară, creată de fantezie, care provoacă spaimă; stafie; vedenie; nălucă; fantomă. 10) (în superstiții) Suflet al unui mort; duh; strigoi; stafie. 11) la pl. Vorbă de duh; banc; anecdotă. * A face ~e a spune glume; a glumi. /<lat. spiritus, fr. esprit, germ. Spiritus

CONVOCA vb. I. tr. A chema, a aduna (oficial) într-un loc un grup de persoane, un corp constituit etc. cu un anumit scop. [P.i. convoc, 3,6 -voacă. / < fr. convoquer, it., lat. convocare].

CONVOCA vb. tr. a chema (oficial) într-un loc un grup de persoane, un corp constituit. (< fr. convoquer, lat. convocare)

DECAN³, -Ă I. s. m. 1. (ant.) decurion. 2. persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare dintr-un anumit corp constituit. 3. (în trecut) persoană aleasă dintre avocați, care conducea baroul. 4. conducător, șef ecleziastic în biserica anglicană. II. s. m. f. membru al corpului profesoral universitar care deține conducerea unei facultăți. (< lat. decanus, germ. Dekan)

CORP, corpuri, s. n. I. 1. Totalitatea organelor unei ființe vii; organismul considerat ca un întreg anatomic și funcțional; trup. ◊ Loc. adj. și adv. Corp la corp = (despre modul de desfășurare a luptelor) față în față, pieptiș, deschis, în luptă dreaptă; p. ext. înverșunat, aprig. ◊ Expr. A face corp cu cineva = a se uni, a se asocia cu cineva. ♦ Trup fără cap; trunchi. ◊ Loc. adj. De corp = care se referă la trup; care se poartă direct pe piele. ♦ Cadavru. ♦ Denumire a unor structuri anatomice. Corp galben. 2. Partea principală a unui obiect, a unei construcții, a unei mașini etc. ◊ Corp de casă (sau de case) = parte din ansamblul unei clădiri; aripă. Corp de iluminat = dispozitiv în care se pot monta una sau mai multe lămpi de iluminat, permițând, la nevoie, reorientarea fluxului luminos; luminar. ♦ Conținutul unei scrisori (fără formula de introducere și de încheiere și fără adresă); cuprinsul unei cărți. 3. (Fiz.) Agregat de molecule, porțiune de materie cu masa diferită de zero. ◊ Corp străin = particulă care se găsește într-un tot de altă natură. ♦ (Chim.) Substanță definită (organică sau anorganică). ◊ Corp simplu = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomi de același fel; element. Corp compus = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomii mai multor elemente. ♦ Corp ceresc = astru. Corp geometric = corp mărginit de fețe (plane sau sferice) definite geometric. 4. (Jur.; în sintagma) Corp delict = obiect care a servit sau era destinat să servească la săvârșirea unei infracțiuni; obiect care poartă urmele unei infracțiuni sau asupra căruia s-a săvârșit infracțiunea, adus în justiție ca probă materială contra acuzatului. 5. (În sintagma) Corp de literă = lungimea paralelipipedului care formează piciorul literei, exprimată în puncte tipografice. II. 1. Totalitatea persoanelor care, prin funcție sau prin profesie, formează o unitate deosebită, legal constituită. ◊ Corp constituit = colectivitate de persoane organizată, de obicei, pe baza unei legi. Corp legislativ (sau legiuitor) = totalitatea deputaților dintr-o adunare legislativă. Corp diplomatic = totalitatea reprezentanților diplomatici din alte state, acreditați pe lângă un stat. Corp de balet = ansamblu de balet. 2. (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Mare unitate militară, cuprinzând mai multe divizii, de obicei de aceeași categorie. Corp de aviație. ◊ Corp de gardă = clădire sau încăpere pe care o ocupă o gardă militară în timpul serviciului de pază. (În vechea organizare a armatei) Corp de trupă = unitate militară independentă. 3. (În sintagma) Corp de legi = culegere de legi; corpus, [pl. și: (I 3, m.) corpi] – Din fr. corps, lat. corpus.

CORP, corpuri, s. n., (I 4 și) corpi, s. m. I. Nume dat unui tot unitar format din mai multe elemente. 2. Totalitatea organelor unei ființe vii; trup. V. organism. Corpul omenesc are trei părți: cap, trunchi și membre. ▭ E un cuib între verdeață... Acolo corpul mi l-aș duce. MACEDONSKI, O. I 68. [Voinicul] era blestemat să poarte corpul de vulpoi. ISPIRESCU, L. 300. ◊ Loc. adj. și adv. (În legătură cu lupte, încăierări etc.) Corp la corp = (care se desfășoară) de aproape, pieptiș, în luptă dreaptă; p. ext. înverșunat, aprig. (Fig.) M-am luptat corp la corp cu traiul zilnic. MACEDONSKI, O. I 11. ◊ Expr. A face corp cu cineva = a se uni, a se asocia cu cineva. Generoșii au făcut, la 1899, corp cu partidele burgheze, trădînd interesele clasei muncitoare. ♦ Trupul fără cap; trunchi. Își slobozi zîna întreg corpul prin pod în jos, și în urmă capul. RETEGANUL, P. IV 11. ◊ Loc. adj. De corp = care se referă la trup, care privește trupul; care se poartă direct pe trup. lenjerie de corp. ♦ (Uneori determinat prin «neînsuflețit») Cadavru. Corpul defunctului. 2. Partea principală a unui obiect, a unei construcții, a unei mașini etc. Corpul corăbiei. Corpul unui șurub. ♦ Conținutul, cuprinsul unei scrisori, fără formulele de introducere și de încheiere și fără adresă; cuprinsul unei cărți. În corpul scrisorii sînt toate datele. 3. (Adesea determinat prin «de casă» sau «de case s) Fiecare dintre clădirile situate pe același teren (într-o curte comună) sau aparținînd aceluiași proprietar; rînd de case. Locuința lui era chiar în corpul de case de alături. REBREANU, R. I 27. 4. (Fiz.) Agregat de molecule, porțiune determinată de materie. ◊ Corp străin = particulă care se deosebește de un tot de altă natură în care se găsește. ♦ (Chim.) Substanță organică sau anorganică. ◊ Corp simplu = substanță ale cărei molecule sînt formate din atomi de același fel; element. Hidrogenul este un corp simplu. ▭ Corp compus = substanță chimică ale cărei molecule sînt formate din atomi ai mai multor elemente. Acidul clorhidric este un corp compus. ▭ Corp activ v. activ. (Anat.) Corp calos v. calos. ♦ (Astron., în expr.) Corp ceresc astru. Luna și pămîntul sînt corpuri cerești. ♦ (În expr.) Corp geometric = corp mărginit de fețe (plane sau sferice) definite geometric. Cuburile și piramidele sînt corpuri geometrice. 5. (În expr.) Corp delict = obiect care a servit la săvîrșirea unei infracțiuni sau asupra căruia s-a săvîrșit infracțiunea, adus în justiție ca probă materială contra acuzatului. 6. Unitate cu care se măsoară în tipografie mărimea literelor. Literă de corp 10. II. Nume dat unor grupuri, unor colectivități etc. 1. Totalitatea persoanelor care, prin funcție sau profesie, formează o unitate deosebită, legal constituită ca atare. V. breaslă, tagmă. Pe lîngă Comisia de standardizare funcționează un corp de verificare. ♦ Corp constituit = colectivitate de persoane organizată de obicei pe baza unei legi. Colegiul avocaților e un corp constituit. ▭ Corp diplomatic = totalitatea reprezentanților diplomatici ai statelor străine în interiorul unui stat oarecare; totalitatea diplomaților care reprezintă un stat în afara hotarelor sale. (Ieșit din uz) Corp didactic = totalitatea personalului care predă în învățămînt. Corp legislativ (sau legiuitor) = totalitatea deputaților dintr-o adunare legislativă. Prezidentul corpului legislativ. NEGRUZZI, S. I 327. 2. (Cu determinări introduse prin prep. «de» și precizînd natura) Mare unitate militară, cuprinzînd mai multe divizii, de regulă de aceeași categorie. Corp de tancuri. Corp de cavalerie. Corp de armată. ▭ După 1807, Tudor [Vladimirescu] intră în corpul de voluntari numit «panduri» al generalului rus Miloradovici, pentru a lupta împotriva turcilor. IST. R.P.R. 292. ◊ Corp de gardă = clădirea sau încăperile care adăpostesc garda la o unitate militară. Ușa corpului de gardă se dă în lături și un. val de lumină izbucnește, curgînd pe șoseluța înclinată. SADOVEANU, O. VI 283. La Vidin furăm primiți de soldații de garnizoană ce ne prezentară armele, apoi ne luară între baionete și ne duseră la un corp de gardă. BOLINTINEANU, O. 266. Corp expediționar = o parte din forțele armate ale unui stat, trimisă în scopul unei acțiuni îndepărtate, în afara granițelor. (învechit) Corp de trupă = unitate militară (de regulă regiment sau batalion) independentă. Ministerul de Război a găsit că-i mai prudent să-l dea la marină decît la un corp de trupă. BART, E. 120. 3. Comus. Corp de legi.

RECIPIENDAR, -Ă, recipiendari, -e, s. m. și f. (Învechit) Persoană care urmează să fie primită (în mod solemn) într-o societate constituită; p. ext. persoană care urmează să primească un titlu, o funcție etc. Într-o zi, fiind de rînd la esamenele de bacalaureat, vede numele familiei ofițerului de la Izlaz pe lista candidaților și, cînd se înfățișează recipiendarul, îl întreabă dacă cunoaște un ofițer cu același nume. GHICA, S. 164.

tetrarhie sf [At: ZILOT, CRON. 66 / Pl: ~ii / E: gr τετραρχία, fr tétrarchie] 1 A patra parte dintr-o țară, supusă autorității unui tetrarh (1). 2 Formă de guvernământ, instituită de Dioclețian, care a împărțit Imperiul Roman între doi cezari și doi auguști, puterea supremă având-o împăratul Si: tetrarhat (2). 3 (Îvr) Conducere supremă a unui stat, constituită din patru persoane. 4 Perioadă în care își exercita funcția un tetrarh (1) Si: tetrarhat (3). 5 Tetrarhat (1). 6 Subdiviziune a falangei macedonene.

subiect sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (înv) ~bje~, ~bjet, sujet, (îvr) ~biept / Pl: ~e, (înv) ~uri, (rar) ~ecți sm / E: lat subiectum, sujet < fr sujet] 1 Obiect care intră în sfera preocupărilor, cercetărilor unui domeniu sau ale unei persoane, ale unei instituții etc. 2 Obiect principal al preocupărilor unui domeniu sau ale unei persoane, unei instituții etc. 3 Obiect care aparține unui domeniu sau care constituie specialitatea unei persoane, profilul unei instituții etc. Si: chestiune (5), lucru, problemă, temă¹, (rar) pricină, (înv) madea, materie. 4 (Spc) Totalitatea evenimentelor care alcătuiesc conținutul epic sau dramatic al unei opere literare, cinematografice etc. Si: acțiune (7), afabulație (1), fabulație (2), intrigă, (liv) tramă², (rar) fabulă (1). 5 (Pex) Aspect al realității care se reflectă într-o operă literară, cinematografică etc. Si: temă¹. 6 (Rar; pex) Motiv. 7 (Rar; pex) Personaj. 8 (Pan) Acțiune, eveniment, motiv etc. reprezentat sau evocat într-o operă plastică. 9 (Muz; pan) Temă¹ sau motiv principal, în special în muzica contrapunctică. 10 (Pex) Ceea ce constituie obiectul unei discuții, al unei conversații, al unei cugetări, al unor sentimente etc. Si: (înv) prochimen, (îvr) materie, (asr; pex) motiv. 11-12 (Îljv) La ~ (Care este) fără divagații inutile, la obiect. 13 (Îlpp; înv) Pe ~ul Pe seama... 14 Temă¹ a unei lucrări scrise date elevilor. 15 Întrebare, problemă etc. la o probă orală de examen (școlar). 16 (În științele d. om) Persoană supusă unei cercetări, unei anchete, unui experiment etc. Si: (pgn) persoană (1). 17 (Lin; șîs ~ vorbitor; rar, ~ grăitor) Informator (într-o anchetă dialectală). 18 (Grm; șîs ~ gramatical) Partea principală de propoziție care arată cine săvârșește acțiunea exprimată de predicatul verbal, cine suferă acțiunea când predicatul este la diateza pasivă sau cui i se atribuie o însușire ori o caracteristică exprimată prin numele predicativ. 19 (Log; șîs ~ logic) Termen al judecății de predicație reprezentând noțiunea despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicatul logic. 20 (Flz; îoc obiect) Eul dotat cu simțuri, cu conștiință și cu voință. 21 (Jur; șîs ~ de drepturi) Persoană care, în cadrul raporturilor juridice, are drepturi (și obligații). 22 (Fin; îs) ~ impozabil Persoană fizică sau juridică obligată, prin lege, să plătească impozit Si: contribuabil, (pop) birnic (3), (înv) dajnic (3), dăjdiar (2), liude, mode¹. 23 (Frî) Altoi¹ (5). 24 (Înv) Calfă. 25 (Înv) Motiv.

CONVOCA, convoc, vb. I. Tranz. a chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane sau un corp constituit, cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare.

SCULĂ, scule, s. f. 1. Piesă folosită pentru prelucrarea unor materiale solide, în scopul schimbării formei, a dimensiunilor și a proprietății acestora; unealtă, instrument. ♦ Parte activă a unei scule (1), care acționează nemijlocit asupra materialului de prelucrat. Pânza de oțel constituie scula ferăstrăului. ♦ Fig. Persoană, acțiune, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop; instrument. 2. (Înv.; la pl.) Obiecte de preț; giuvaere, bijuterii. – Et. nec.

FAMILIST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Persoană care și-a constituit o familie; om cu familie. /familie + suf. ~ist

SPERANȚĂ ~e f. 1) Sentiment al unei persoane care speră; credință în posibilitatea realizării unei dorințe sau a unei acțiuni; nădejde. ~ zadarnică. ◊ În ~a că sperând că; nădăjduind că. A avea ~ a spera; a nădăjdui. A nutri ~a a spera în adâncul sufletului. A pierde orice ~ a înceta cu totul de a mai spera; a se descuraja complet. Nu mai este nici o ~ totul este pierdut. 2) Persoană sau lucru care constituie obiectul acestui sentiment; nădejde. Unica ~. [G.-D. speranței] /<it. speranza

CONFRATERNITATE s.f. (Franțuzism) Înțelegere între persoanele care fac parte din același corp (constituit ca atare), între persoanele care practică aceeași profesiune; confrerie. [Cf. fr. confraternité].

ABHAZ, -Ă (< rus.) s. m. și s. f., adj. 1. S. m. și f. (la m. pl.) Popor care s-a constituit pe teritoriul Abhaziei ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este de origine din Abhazia. 2. Adj. Care aparține Abhaziei sau care se referă la abhazi (1). ♦ Limba vorbită de abhazi.

făuritór, -oare s.m., s.f. 1 Persoană care creează, înfăptuiește ceva; creator, înfăptuitor, realizator. Făuritor al unui nou procedeu de irigare a pămîntului. 2 Persoană care întemeiază, înființează, constituie ceva; fondator, întemeietor. Făuritor de școală. • sil. fă-u-. pl. -ori, -oare. / făuri + -tor.

DIZOLVÁRE (< dizolva) s. f. 1. Proces de dispersare moleculară a unei substanțe solide, lichide sau gazoase în altă substanță (de obicei lichidă) cu formarea unei soluții. 2. (EC.) Pierderea valabilității autorizației de funcționare a unor corporații la ordinul procuraturii, prin decizia acționarilor sau prin transformare. 3. (Dr.) Mod tipic de încetare a unei persoane juridice de tip asociativ. Intervine de plin drept atunci când a expirat termenul pentru care persoana juridică a fost constituită, când scopul pentru care a fost constituită este realizat, sau, dimpotrivă, devine imposibil de atins și când numărul membrilor scade sub minimul prevăzut de lege.

SCULĂ, scule, s. f. 1. Piesă folosită pentru prelucrarea unor materiale solide, în scopul schimbării formei, a dimensiunilor și a proprietății acestora; unealtă, instrument. ♦ Parte activă a unei scule (1), care acționează nemijlocit asupra materialului de prelucrat. Pânza de oțel constituie scula fierăstrăului. ♦ Fig. Persoană, acțiune, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop; instrument. 2. (înv.; la pl.) Obiecte de preț; giuvaere, bijuterii. – Et. nec.

COMPANIE¹, companii, s. f. 1. Tovărășie, însoțire. ◊ Damă (sau doamnă) de companie = persoană angajată să îngrijească de o persoană bătrână sau bolnavă sau ca să-i țină de urât. 2. Grup mic de persoane care-și petrec vremea împreună; societate. 3. Asociere de persoane fizice și juridice, constituite în societăți comerciale, în vederea efectuării de acte de comerț. – Din fr. compagnie.

LIGĂ, ligi, s. f. Uniune, asociație sau coaliție de state, de orașe, de societăți sau de persoane fizice ori juridice, constituită în vederea realizării unui țel comun. – Din fr. ligue, it. liga.

FUNDAȚIE, fundații, s. f. 1. Element sau ansamblu de elemente de construcție care servește ca suport sau ca bază de susținere a unei construcții, a unui utilaj, a unei mașini etc.; fundament, bază, temelie. ♦ (La pl.) Ramură a tehnicii care se ocupă cu proiectarea și cu executarea fundațiilor. 2. Strat de teren natural pe care se sprijină o construcție cu o bază foarte mare; strat de material așternut pe patul unui drum, peste care se aplică îmbrăcămintea rutieră. 3. Persoană juridică de drept privat, înființată printr-o donație sau printr-un legat testamentar, prin care o persoană fizică sau juridică constituie un patrimoniu destinat realizării unui scop, ideal de interes public. ♦ Fond constituit pentru întreținerea unei activități de interes public. [Var.: fundațiune s. f.] – Din fr. fondation, lat. fundatio, -onis.

AVORTA, avortez, vb. I. Intranz. A pierde un fetus prin avort; (popular) a lepăda. O persoană așa de bine constituită nu avortează dintr-un lucru de nimic. VLAHUȚĂ, O. AL. II 185.

CONVOCA, convoc, vb. I. Tranz. (Cu privire la o persoană, un grup de persoane sau un corp constituit) A chema, a aduna într-un singur loc cu un scop, în general, oficial. Marea Adunare Națională poate fi convocată în sesiuni extraordinare de către Prezidiul Marii Adunări Naționale, sau la cererea cel puțin a unei treimi din numărul total al deputaților. CONST. R.P.R. 20. Nu tîrzie vreme s-a arătat la lucirea mohorîtă a sfîrșitului de zi și Dănilă-baciul, împreună cu ciracii lui pe care-i convocasem la otac. SADOVEANU, O. A. II 236. ◊ Refl. pas. Aceste adunări se convocați de domn pentru facerea legilor. BĂLCESCU, O. II 13.

convoca vt [At: BĂLCESCU, M. V. 9/26 / Pzi: convoc / E: fr convoquer, lat convocare] A chema (oficial), într-un anumit loc, o persoană, un grup de persoane ori un corp constituit.

convocare sf [At: SADOVEANU, P. M. 214 / Pl: ~cări / E: convoca] 1 Chemare la o adunare Si: (înv) convocațiune (1). 2 (Ccr) Înștiințare scrisă prin care este convocată o persoană, un grup de persoane sau un corp constituit, cu un anumit scop (oficial) Si: (reg) convocator (2), (înv) convocațiune (2).

societate sf [At: CALENDARIU (1733), 14/12 / P: ~ci-e~ / V: (înv) soți~, (îvr) soțieta / G-D: (înv) ~tăței / Pl: ~tăți / E: lat societas, -atis, fr société, it società] 1 Totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legați de anumite relații istoric determinate. 2 Ansamblu unitar de relații între oameni, bazate pe relații economice și de schimb. 3 Formațiune social-economică Si: orânduire, regim, sistem (2). 4 (Pan) Totalitatea viețuitoarelor care trăiesc împreună. 5 Grup restrâns de persoane, pe care relațiile sociale le fac să petreacă un anumit timp împreună Si: anturaj, companie¹ (5), tovărășie, (grî) sinanstrofie. 6 (Îe) În ~ Între oameni. 7 Grup social constituit pe baza condițiilor materiale, spirituale, morale etc. 8 (De obicei determinat prin „înalt”) Grup limitat de oameni care aparțin claselor privilegiate în regimurile bazate pe clase antagoniste. 9 Grup de persoane asociate în vederea unui anumit scop (științific, cultural, sportiv etc.) Si: asociație (4), (înv) reuniune. 10 Organizație constituită cu scopul de a promova unele idei sau acțiuni de interes general. 11-12 Sediul în care se desfășoară activitatea unei societăți (9-10). 13 Întreprindere alcătuită pe baza unor investiții de capital în comun, în vederea realizării unor beneficii în raport cu capitalul depus. 14 Sediul în care se desfășoară activitatea unei societăți (13). 15 (Îs) ~ (anonimă) pe acțiuni (sau, înv, prin sau pre acții) Formă de organizare a unei întreprinderi al cărei capital este împărțit în acțiuni, acționarii respectivi nerăspunzând de datorii decât în limita sumelor subscrise în vederea alcătuirii capitalului acestuia. 16 (Îs) ~ în nume colectiv Organizare a unei întreprinderi pentru obligațiile căreia membrii săi răspund solidar și nelimitat, cu întregul patrimoniu. 17 (Înv; îs) Regula de sau regula de companie, regula ~tății ori regula însoțirii Regulă de trei compusă, care servește la calcularea părții de câștig sau de pierdere a fiecărui participant la o asociație, în raport cu fondurile depuse. 18 (Jur) Persoană juridică, care se constituie pe temeiul unui contract.

BIROU, birouri, s. n. 1. Masă de scris (cu sertare și compartimente pentru hârtii, acte etc.) 2. Local, parte dintr-un local sau încăpere în care lucrează o persoană sau un serviciu. ◊ Expr. (A lucra, a rezolva etc.) din birou = (a lucra, a rezolva etc.) fără a cunoaște realitățile, birocratic. 3. Organul executiv și conducătorul activității curente a unei organizații de partid comunist sau muncitoresc sau a unei organizații de mase. ◊ Birou politic = organ al Comitetului Central al unui partid comunist sau muncitoresc, care conduce munca politică și organizatorică a partidului între două adunări plenare ale Comitetului Central. ♦ Grup de persoane alese de o adunare constituită ca să-i organizeze lucrările și să asigure buna lor desfășurare. – Din fr. bureau, rus. biuro.

CONSILIU ~i n. 1) Organ de conducere constituit dintr-un grup de persoane care au sarcina de a dezbate și de a-și spune părerea asupra unor probleme sociale sau particulare. 2) Organ executiv superior de stat sau politic. 3) Organ colegial de conducere. ~ pedagogic. [Sil. -si-liu] /<lat. consilium, fr. conseil

ZESTRE f. 1) Avere sau sumă de bani care se dă de către părinți unei fete când se mărită; dotă. 2) Totalitate a bunurilor care constituie averea cuiva, (a unei persoane, colectivități, comunități etc.). [G.-D. zestrei] /<lat. dextrae

BIROU, birouri, s. n. I. 1. Masă de scris cu sertare și compartimente pentru ținut hîrtii, acte etc. 2. Local, parte dintr-un local sau încăpere în care lucrează funcționarii; (în special) serviciul respectiv. ◊ Lucrări de birou = lucrări cu caracter administrativ. ◊ Expr. (A lucra) din birou = (a lucra) de la distanță, fără observarea și cunoașterea realităților. ♦ Cameră în care are cineva birou (1) și în care lucrează sau profesează; p. ext. masa de lucru a cuiva. II. 1. Organul executiv și conducătorul întregii munci curente a unei organizații de partid comunist sau muncitoresc sau a unei organizații de mase. ◊ Birou politic = organ al Comitetului Central al unui partid comunist sau muncitoresc, avînd ca sarcină conducerea muncii politice și organizatorice a acestuia între adunările plenare ale Comitetului Central. Birou de partid = organ compus dintr-un număr restrîns de persoane, alese dintre membrii unui comitet de partid și însărcinat cu rezolvarea problemelor curente și cu aplicarea hotărîrilor comitetului. 2. Grup de persoane alese de o adunare constituită ca să organizeze lucrările acesteia și să urmărească buna lor desfășurare. – Fr. bureau.

CREȘTINÍSM (< fr., după fr., lat.) s. n. Religie universală constituită pe temeiul credinței în persoana și scrierile care conțin cuvintele și învățătura lui Iisus Hristos (Evanghelii). C. se afirmă ca religie relevată, de origine divină. Fondatorul C., Iisus Hristos, nu este un simplu intermediar între Dumnezeu și omenire, ci Dumnezeu însuși venit printre oameni în vederea mîntuirii lor și pentru a predica (propovădui) iubirea lui Dumnezeu și aproapelui. C. a apărut în sec. 1 d. Hr. în Palestina, ca o sectă iudeo-creștină. A fost predicat apoi de către apostoli în cuprinsul Imp. Roman, constituindu-se, chiar în sec. 1 d. Hr., într-o comunitate de adepți numită Biserica creștină. După ce a fost persecutat de împărații romani, începînd cu Nero (64 d. Hr.) pînă la Dioclețian (303), c. a devenit religie de stat sub Constantin cel Mare (Edictul din Milan, 313). Constituirea c., din punct de vedere dogmatic, este caracterizată de conflicte care au dus la schisme și fărîmițări sectante. Începînd cu sec. 3 au apărut diverse erezii: arianismul, iconoclasmul, nestorianismul, monofizitismul etc. În 1054 s-a produs Marea Schismă între Biserica bizantină (răsăriteană) și Biserica romană (occidentală), care se anatemizează și se excomunică reciproc, actul fiind anulat abia în 1965. Prin reforma inițiată de Luther, în 1517, și continuată de Zwingli, Calvin și Knox, s-au separat de catolicism bisericile protestante sau reformate: luterană, calvinistă, anglicană, presbiteriană. Ulterior, au apărut și alte culte reformate și sectante: adventiștii, baptiștii, unitarienii, mormonii, penticostalii, martorii lui Iehova ș.a. În prezent, c. reunește c. un miliard de adepți, din care mai mult de jumătate sînt catolici, mai mult de un sfert protestanți, 10% ortodocși etc.

DIVULGA, divulg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare.

BIROU², birouri, s. n. 1. Organul executiv și conducătorul întregii munci curente a unei organizații de partid sau de mase. Succesele obținute în campania de treieriș și seceriș de către țărani... se datoresc în mare parte muncii politice de masă desfășurate de către biroul organizației de bază. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2725. Birou politic = organ al comitetului central al unui partid comunist sau muncitoresc, avînd ca sarcină conducerea muncii politice și organizatorice a acestuia între adunările plenare ale comitetului central. Secretariatul Comitetului Central se va ocupa de munca curentă operativă de partid, activitatea, sa fiind îndrumată de Biroul Politic al Comitetului Central. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2951. Birou Informativ = organ politic de informare reciprocă și de schimb de experiență între partidele comuniste și muncitorești din lumea întreagă. Documentul consfătuirii Biroului Informativ al partidelor comuniste și muncitorești reprezintă o puternică, armă de luptă a oamenilor muncii din întreaga lume împotriva ațîțătorilor la război, împotriva dușmanilor democrației și progresului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 421. Biroul Informativ cheamă prin documentele sale partidele comuniste și muncitorești să muncească pentru întărirea organizatorică și lărgirea mișcării partizanilor păcii. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 190. 2. Grup de persoane alese de o adunare constituită ca să organizeze lucrările acesteia și să urmărească buna lor desfășurare. Biroul congresului.

cenzură sf [At: VLAHUȚĂ, D. 36 / V: ~nsu~ / Pl: ~ri / E: lat censura] 1 (La romani) Funcție a cenzorului (1). 2 (Pex) Pedeapsă disciplinară dată de către autoritatea de drept subalternilor sau membrilor unui corp constituit. 3-4 Cercetare de către o persoană care are sau își ia un drept de control al scrisului cuiva destinat tipăririi, spre a opri de la publicare părțile considerate primejdioase. 5 (Spc; sub regimul stării de necesitate, urgență, asediu) Cercetare prealabilă, din partea unui cenzor (3), a celor destinate publicității (prin tipar, reprezentație etc.), mai ales a ziarelor, spre a opri răspândirea unor idei socotite primejdioase, imorale etc. 6 (Pex) Grup de persoane care efectuează cenzura (5).

pilozitate sf [At: DLR / Pl: ~tăți / E: fr pilosité] Prezență a părului pe față, pe corpul și pe membrele unei persoane de sex masculin, care constituie unul dintre caracterele ei sexuale secundare.

TRINITATE ~ăți f. 1) Unitate tainică a celor trei fețe ale divinității (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh) care întruchipează pe Dumnezeu; Sfânta Treime. 2) fig. Reunire a trei persoane sau a trei lucruri care constituie o unitate; troiță. [G.-D. trinității] /<lat. trinitas, ~atis, fr. trinité

TROIȚĂ ~e f. 1) Cruce mare (de lemn sau piatră) ornamentată cu picturi sau sculpturi pe teme religioase, instalată la fântâni, la răspântii etc. 2) Icoană care reprezintă cele trei fețe ale divinității (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh). 3) fig. Reunire de trei persoane sau de trei lucruri care constituie o unitate; trinitate. [G.-D. troiței; Sil. tro-i-] /<sl. troică

tătar, ~ă [At: (cca 1650-1670) GCR I, 235/6 / V: (înv) tart~ / Pl: ~i, ~e / E: tc, tt tatar, fr tartare, ger Tartar] 1 sm (Înv) Persoană care făcea parte din triburile mongole, care în sec. XIII s-au întins din Asia până în Europa Centrală, constituind statul Hoarda de Aur. 2-3 smf Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Tătare sau care este originară de acolo Si: (îvr) tatarin (1-2). 4 smp Populația de bază din Republica Tătară. 5 sm (Pfm; îe) Doar nu vin (sau dau) ~ii Se spune când cineva se grăbește sau fuge fără un motiv serios. 6 sm (Pfm; îe) Parcă-l alungă ~ii din urmă) Se spune despre cineva care se grăbește foarte tare. 7 sm (Pfm; îe) Lumea (sau țara) piere (moare) de ~i și el bea cu lăutari Se spune despre cineva care nu se sinchisește de nimic. 8 sm (Pfm; îae) Se spune despre cineva care nu vrea să știe de păsurile altora. 9 sm (Pfm; pex) Om crud, nemilos. 10 sm (Înv) Curier poștal (călare) Si: sol, ștafetă. 11 sm (Mtp) Monstru. 12 sm (Reg; art.) Vânt care bate dinspre răsărit. 13 sm (Orn; reg; șîc ~de-sihlă) Cocoș-de-munte (Tetrao urogallus). 14 sm (Reg; șîc ~-de-mături) Plantă erbacee din familia gramineelor, întrebuințată la confecționarea măturilor Si: (reg) mătură (Sorghum vulgare). 15 sm (Bot; reg; și îae) Mătură (Sorghum technicum). 16 sm (Bot; reg; și îae) Gaolean (Sorghum saccharatum). 17 a Care aparține tătarilor (4) Si: tătăresc (1). 18 a Privitor la tătari (4) Si: tătăresc (2). 19 a Caracteristic tătarilor (4) Si: tătăresc (3). 20 a Care este originar din Republica Tătară Si: tătăresc (4). 22 sf, a (Șîs limba ~ă) (Limba) vorbită de tătari (4).

adorare, adorări s. f. 1. Faptul de a adora; adorație. 2. Atitudine profund religioasă, însoțită de ritual și gesturi, prin care se exprimă dependența și supunerea totală față de Dumnezeu ca domn atotputernic și atotțiitor, constituind cultul suprem care se cuvine numai persoanelor Sfintei Treimi; divinizare, venerare, cinstire, închinare. – Din adora.

FINANȚE s. f. pl. 1. Totalitatea mijloacelor bănești care se găsesc la dispoziția unui stat, a unei persoane fizice sau juridice. ◊ Om de finanțe = a) specialist în probleme financiare; b) deținător de capitaluri. (La sg.) Marea finanță = deținătorii marilor capitaluri financiare. ♦ Totalitatea mijloacelor bănești ale unei întreprinderi. ♦ (Fam.) Averea în bani a unei persoane particulare. 2. Știință care studiază modul de constituire și de repartizare a fondurilor exprimate în formă bănească, precum și fluxurile bănești și relațiile de natură economică implicate în acest proces. [Var.: finanță s. f.] – Din fr. finance, it. finanza. modificată

muncitor, ~oare [At: COD. VOR. 4/17 / Pl: ~i, ~oare / E: munci + -tor] 1-2 smf, a (Înv) (Persoană) care torturează, chinuiește. 3 sm (Bis) Diavol. 4-5 smf, a (Persoană) care muncește manual Si: lucrător. 6-7 smf, a (Pgn) (Persoană) care desfășoară o muncă (9-10). 8 a (În ideologia marxistă; îs) Clasa ~oare Proletariat. 9 a (În socialism; îas) Clasă socială alcătuită din totalitatea oamenilor care muncesc în producție, folosind mijloacele de producție proprii mașinismului și induatriei modeme și care constituie forța conducătoare a societății. 10-11 smf, a (Persoană) care ia parte nemijlocit în procesul obținerii bunurilor materiale, la întreținerea și la repararea acestora sau în procese de muncă similare. 12-13 smf, a (Pgn) (Persoană) care desfășoară o muncă fizică în industrie. 14 a (Iuz; îs) Țărănime ~oare Totalitate a țăranilor săraci și mijlocași. 15 a (Iuz; îas) Totalitate a țăranilor care lucrau în cooperative agricole, în statul socialist. 16 a Care iubește munca (9-10) Si: activ, harnic, zelos. 17-18 a (Rar) Plin de muncă (9-10). 19 sma (Iuz) Țesătură de bumbac Si: americă.

purtător, ~oare [At: CORESI, EV. 30 / Pl: ~i, ~oare / E: purta + -ător] 1-2 smf, a (Ființă) care poartă (1). 3 smf (îs) ~ de cuvânt Persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. 4 smf (Rar; îs) ~ de condei Scriitor. 5 a (Îs) Undă ~oare Undă electromagnetică de înaltă frecvență care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. 6 sn (Îs) ~ de germeni Organism uman sau animal care adăpoștește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind o sursă permanentă de infecție. 7 smf Persoană care are ceva asupra sa. 8-9 smf (Îljv) La ~ (Care poate fi plătit, achitat, folosit etc.) fără a avea indicat numele titularului. 10-11 smf, a (Ființă) care răspândește, propagă etc. 12-13 smf, a (Înv; șîs ~ de Dumnezeu, ~ de dumnezeire) (Om) care crede în Dumnezeu și care practică ori propagă religia creștină. 14 smf (Pex) Sfânt. 15 smf (Înv; îs) ~ de grijă Persoană care se ocupă de cineva sau de ceva. 16 sm (Înv) Conducător (1). 17 smf (Îvr) Persoană îmbrăcată, împodobită cu ceva. 18 a (Reg; d. îmbrăcăminte) Trainic. 19 a Care are imprimat, gravat, pictat etc. ceva. 20 a (Rar) Care produce ceva.

singalez, ~ă [At: DER / Pl: ~i, ~e / E: fr syngalais] 1 smp (Lpl) Popor de religie budistă constituit ca națiune în Sri Lanka. 2 smf Persoană care aparține poporului singalez (3). 3 a Care aparține singalezilor (1). 4 a Privitor la singalezi (1). 5 sf Limbă indo-europeană vorbită de singalezi (1).

SUITĂ ~e f. 1) Grup de persoane care însoțește o ceremonie sau un demnitar; alai; cortegiu; escortă; convoi. 2) Compoziție muzicală constând dintr-o serie de piese instrumentale unite într-o operă de proporții mai mari. 3) Ansamblu de persoane sau de obiecte (materiale sau spirituale), care constituie o anumită succesiune. [Sil. su-i-] /<fr. suite

DECORATOR, -OARE, decoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care are profesiunea de a decora clădiri, interioare etc. În magazia de rechizite și atelierul decoratorului gazetelor de perete, corespondentul ziarului întocmește, după punctajul secretarului, rezoluția. CĂLUGĂRU, O. P. 451. ♦ Persoană care face decorurile la teatru. [Piesa] a constituit piatra de încercare a cîtorva actori, a doi regizori și a unui decorator. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 12/3. Decoratorul va trebui să sugereze că aceste trei despărțituri au și o valoare simbolică. CAMIL PETRESCU, B. 91.

companie¹ sf [At: ȘINCAI, HR. III, 154/10 / V: cumba~, (înv) cum~ / A: companie / Pl: ~ii, (înv) ~pănii / E: fr compagnie, it compagnia, ger Kompagnie, rs конпания] 1 Însoțire. 2 (Îs) Damă de ~ Persoană angajată (într-o familie) pentru a îngriji pe cineva. 3 (Îas) Persoană care însoțește pe cineva în călătorii, în schimbul unei remunerații. 4 (Îas; dep) Prostituată. 5 Grup de persoane care își petrec timpul împreună. 6 Mare întreprindere constituită sub formă de societăți (industriale, comerciale, de transport). 7 Societate pentru exploatarea unor ținuturi coloniale. 8 Societate comercială.

principal, ~ă [At: CANTEMIR, HR. 75 / Pl: ~e / V: (înv) ~nțip~, (îvr) ~e, (îrg) ~nțipaleș / E: lat principalis, fr principal, it principale, ger Prinzipal] 1-2 a Care este cel mai însemnat. 3-4 a Care este cel mai important. 5 a Care este de căpetenie. 6 a Care este de frunte. 7 a Care este de bază. 8 a (Spc) Esențial. 9 a (Spc) Fundamental. 10 a, sf (Grm; șîs propoziție ~ă) Propoziție independentă dintr-o frază, de care depind propozițiile subordonate. 11 a (Îs) Fond lexical ~ sau fondul ~ (de cuvinte) Parte esențială a vocabularului unei limbi, care cuprinde cuvintele utilizate cel mai frecvent de toți vorbitorii. 12 a (Îlav) În ~ În primul rând. 13 a (Îal) Cu precădere. 14 a (Îal) Mai ales. 15 a (Îal) În linii mari. 16 sna Ceea ce constituie un lucru foarte important, fundamental. 17-18 sm (Asr) Persoană care conduce ceva (singură sau) împreună cu altele.

vârstă¹ sf [At: CORESI, EV. 35 / V: (pop) vrâs~, (reg) ~te, vâstră, vrâste, vrâstră / Pl: ~te / E: vsl връста] 1 Timpul scurs de la nașterea unei ființe până la un moment din viața ei Si: etate (1), (îrg) timp, (înv) crescut¹ (41), vreme (50). 2 Numărul de ani (luni, zile) prin care se exprimă vârsta (1) Si: etate (2), (îrg) timp, (înv) crescut¹. 3 (Îs) Președinte de ~ Președinte al unei adunări ales în persoana celui mai în etate dintre membri. 4 (Îs) Decan de ~ Titlu dat persoanei care a împlinit numărul cel mai mare de ani sau care are vechimea cea mai mare în funcție în anumite corpuri constituite (asociații, colegii, instituții parlamentare etc.). 5 (Pgn; îas) Persoană care a împlinit numărul cel mai mare de ani într-o anumită comunitate. 6 (Îla) De aceeași ~ (cu ...) sau de-o ~ (cu ...), de ~ta (cuiva), (înv) într-o ~, (reg) o vrâstă Care are același număr de ani (sau de luni, de zile) (cu ...). 7 (Îla) Fără ~ Care are un număr de ani greu de determinat. 8 (Fig; îas) Nemuritor. 9 (Pan) Vechime (3). 10 (Spc) Număr de ani împliniți în funcție de care o persoană poate fi considerată aptă pentru ceva, în funcție de care se acordă anumite drepturi (civile, politice etc.). 11 (Înv; d. oameni; îla) Fără (sau nu) de ~ Minor. 12 (Îrg; d. oameni; îla) De (sau în ~ ) Care prin numărul anilor împliniți poate fi considerat apt pentru ceva. 13 (Spc; d. oameni; îal) Major. 14 (D. oameni; îla) În (sau, îrg, de) ~ sau (înv) în toată ~ Matur¹. 15 (Spc; d. oameni; îal) Bătrân (8). 16 (D. oameni; îla) Mai în (sau, înv, de) ~ Care a împlinit un număr mai mare de ani (decât altcineva). 17 (D. oameni; îal) Care aparține unei generații trecute de anii tinereții. 18 (Înv; îe) A veni la măsura ~tei sau a sosi (ori a aduce) la măsură de ~, a fi de măsura ~tei A depăși (sau a face să depășească) perioada adolescenței, devenind matur¹. 19 (Înv; îe) A avea ~ A fi matur¹. 20 Spor de ani trăiți (considerat ca factor al evoluției biologice). 21 (Îlav) (O dată) cu ~ta Pe măsura cumulării anilor trăiți. 22 Etapă din viața unei ființe caracterizată printr-o anumită fază de dezvoltare. 23 (Îs) ~ta critică Fiecare dintre perioadele de tranziție ale vieții omenești, corespunzătoare mai ales apariției sau încetării funcțiilor sexuale, caracterizate prin procese fiziologice și psihice complexe. 24 (Îs) ~ta a treia Perioadă a vieții omenești, care corespunde bătrâneții și care începe după pensionare. 25 (D. oameni; îla) Între două ~te Care nu este nici prea bătrân, nici prea tânăr. 26 (Înv; fig; îs) Floarea ~tei Tinerețe. 27-28 (Îljv) În floarea (sau, înv, în primăvara) ~tei (Care se află) în plină tinerețe. 29-30 (Îljv) În (toată) puterea ~tei sau (înv) în ~ta puterii, (reg) în ~ta vieții (Care se află) la etatea deplinelor capacități fizice (și intelectuale). 31-32 (Pex; îal) (Care este) în plină vigoare (1). 33 (Îvr) Statură. 34 Perioadă de timp în care societatea omenească are anumite trăsături caracteristice Si: epocă (1). 35 (Înv; îs) ~ta de mijloc Evul Mediu. 36 (Îs) ~ta de aur Perioadă (mitică) de înflorire și strălucire a vieții materiale și spirituale. 37 (Fig; îas) Perioada cea mai fericită, cea mai prosperă din viața cuiva. 38 (Îvr; îs) ~ de vreme Perioadă de timp. 39 (Șîs ~ geologică) Cea mai mică subdiviziune a timpului geologic în decursul căreia s-a format un complex de straturi grupate într-un etaj geologic. 40 (Ast; îs) ~ta lunii Numărul de zile trecute de la faza de lună nouă.

PARTICULAR, -Ă, particulari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care este propriu unei singure ființe, unui singur lucru sau unei singure categorii de ființe sau de lucruri; specific, caracteristic, particularist¹. ◊ Loc. adv. În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. 2. Care se referă la indivizi izolați, care are un caracter izolat; individual. ◊ Loc. adv. În particular = de către fiecare individ în parte. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică reprezentând o treaptă mai înaltă de generalitate a singularului în raport cu el însuși. 3. Care are caracter personal, neoficial, care nu e destinat publicului sau publicității; privat, intim, confidențial. Loc. adv. În particular = într-un grup restrâns; confidențial. ♦ (Despre bunuri materiale) Care este proprietate individuală. ♦ (Despre școli) Care nu aparține statului. ◊ Lecție (sau oră) particulară = lecție pe care un profesor o predă unui elev în afara școlii. Profesor particular = profesor care predă unui elev lecții în afara școlii. Elev particular (și substantivat, m.) = elev care se pregătește fără a frecventa cursurile unei școli, prezentându-se numai la anumite date pentru a susține examene. Examen particular = examen la care se prezintă elevii particulari. ◊ Loc. adv. În particular = fără a urma cursurile unei școli (dar pregătindu-se singur pentru a susține examenele cerute). 4. Care este considerat străin de o activitate sau de un loc de muncă. Intrarea persoanelor particulare este interzisă. II. S. m. Persoană care nu deține o funcție oficială; persoană considerată ca individ în raport cu statul sau cu o instituție a statului; persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta. – Din lat. particularis, germ. partikular, Partikular.

SINGALEZ, -Ă, singalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de religie budistă care s-a constituit ca națiune în Sri Lanka; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține singalezilor (1), privitor la singalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană vorbită de singalezi. – Din fr. syngalais.

COMPANIE¹, companii, s. f. 1. Tovărășie, însoțire. ◊ Damă (sau doamnă) de companie = persoană angajată să îngrijească de o persoană bătrână sau bolnavă sau ca să-i țină de urât. 2. Grup mic de persoane care-și petrec vremea împreună; societate. 3. Mare întreprindere constituită sub formă de societăți (industriale, comerciale, de transport). – Din fr. compagnie.

IDOL ~i m. 1) Reprezentare antropomorfă a unei divinități (în formă de statuie, imagine etc.), constituind obiect de adorație la păgâni; divinitate păgână. 2) fig. Persoană sau lucru care este obiectul unei adorații. /<sl. idolu

NAȚIONALITATE ~ăți 1) Comunitate de oameni cu limbă și cultură comună, care s-a constituit istoricește pe un teritoriu dat. 2) Apartenență a unei persoane la o anumită națiune. [G.-D. naționalității; Sil. -ți-o-] /<fr. nationalité, germ. Nationalität

companie (-ii), s. f. – 1. Subunitate militară mai mare decît plutonul și mai mică decît batalionul. – 2. Tovărășie, însoțire. – 3. Grup mic de persoane care își petrec vremea împreună, societate. Mare întreprindere constituită sub formă de societăți. – Var. (înv.) cumpanie. Mr. cumbanie. It. compagnia (sec. XVIII) și apoi din fr. compagnie. S-a specializat în companie „companie militară” și companie, cu toate celelalte sensuri ale cuvîntului sp. sau fr. – Der. companist, s. m. (înv., negustor asociat companiei comercianților greci din Trans., sec. XVIII); companion, s. m. (tovarăș), înv.

flor (floară), adj. – Blond, cu părul roșcat. – Mr. flor. Lat. florus (Pascu, Beiträge, 16; Pascu, I, 86). Cuvînt rar în rom., abia dacă a fost atestat în mr. Constituie o explicație mai bună pentru toate numele de persoane și de animale în general se pun în legătură cu floare, cum sînt: Florea, Florin, Floarea, Florica pentru persoane, Floraia pentru vaci, Florean, Florilă, pentru boi, Floran pentru cîini. În general aceste nume se dau unor persoane sau animale cu părul galben; însă prin etimologie populară se dau adesea și unor animale care se nasc în săptămîna Duminica floriilor. – Der. floriu, adj. (bălțat cu roșu).

BIROU, birouri, s. n. 1. Masă de scris (cu sertare și compartimente pentru hârtii, acte etc.). 2. Local, parte dintr-un local sau încăpere în care lucrează o persoană sau un serviciu. ◊ Expr. (A lucra, a rezolva etc.) din birou = (a lucra, a rezolva etc.) fără a cunoaște realitățile, birocratic. ♦ Grup de persoane alese de o organizație sau de o adunare constituită ca să-i organizeze lucrările și să asigure buna lor desfășurare. – Din fr. bureau, rus. biuro.

SINGHALEZ, -Ă, singhalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de religie budistă care s-a constituit ca națiune în Sri Lanka; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține singhalezilor (1), privitor la singhalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană vorbită de singhalezi. – Din fr. syngalais.

CHESTIUNE, chestiuni, s. f. 1. Problemă, temă etc. care constituie obiectul unei discuții, preocupări etc. ◊ Expr. (Lucrul, problema, persoana etc.) în chestiune = (lucrul, problema etc.) despre care este vorba în discuția respectivă. ♦ Întrebare adresată unui elev, unui candidat etc. 2. (Fam.) Întâmplare, fapt divers. [Pr.: -ti-u-. – Var.: (fam.) chéstie s. f.] – Din fr. question, lat. quaestio, -onis.

PARTICULAR, -Ă, particulari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care este propriu unei singure ființe, unui singur lucru sau unei singure categorii de ființe sau de lucruri; specific, caracteristic. ◊ Loc. adv. În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. 2. Care se referă la indivizi izolați, care are un caracter izolat; individual. ◊ Loc. adv. În particular = de către fiecare individ în parte. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică reprezentând o treaptă mai înaltă de generalitate a singularului în raport cu el însuși. 3. Care are caracter personal, neoficial, care nu e destinat publicului sau publicității; privat, intim, confidențial. ◊ Loc. adv. în particular = într-un grup restrâns; confidențial. ♦ (Despre bunuri materiale) Care este proprietate individuală. ♦ (Despre școli) Care nu aparține statului. ◊ Lecție (sau oră) particulară = lecție pe care un profesor o predă unui elev în afara școlii. Profesor particular = profesor care predă unui elev lecții în afara școlii. Elev particular (și substantivat, m.) = elev care se pregătește fără a frecventa cursurile unei școli, prezentându-se numai la anumite date pentru a susține examene. Examen particular = examen la care se prezintă elevii particulari. ◊ Loc. adv. În particular = fără a urma cursurile unei școli (dar pregătindu-se singur pentru a susține examenele cerute). 4. Care este considerat străin de o activitate sau de un loc de muncă. Intrarea persoanelor particulare este interzisă. II, S. m. Persoană care nu deține o funcție oficială; persoană considerată ca individ în raport cu statul sau cu o instituție a statului; persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta. – Din lat. particularis, germ. partikular, Partikular.

GAFĂ¹, gafe, s. f. Gest, faptă, atitudine sau vorbă, nesocotită, neintenționată, care constituie o indelicatețe sau o jignire față de o persoană prezentă. Nu cunoștea înțelesul cuvîntului gafă, care presupune neapărat lipsa de intenție în a nemulțumi sau a jigni pe cineva. CAMIL PETRESCU, U. N. 32. Își dădu brusc seama c-a făcut o gafă. REBREANU, R. I. 266.

ÎNTOCMI, întocmesc, vb. IV. Tranz. 1. A elabora, a alcătui, a compune. Au întocmit și un scurt proces-verbal al erorilor îndreptate. BARANGA, I. 206. Așază-te la masă și întocmește o listă. VORNIC, P. 191. Alexandru Ipsilant... a tras... în țară-i cîțiva oameni învățați, pe care i-a însărcinat a întocmi acea condică. ODOBESCU, S. I 272. ♦ A pregăti, a înjgheba, a face. El și-a întocmit toate actele de călătorie. BART, S. M. 33. Din acestea cată vînătorii să-și întocmească culcuș și cină. ODOBESCU, S. III 18. Și-a întocmit tot sălașul. TEODORESCU, P. P. 116. ◊ Fig. Cauza noastră-i pacea și liniștea poporului, viața asta pe care ne-o întocmim singuri. V. ROM. noiembrie 1953, 156. Cîte mi-a dat amorul, minuturi, ceasuri bune, la un loc adunate, cu voi să se-mpreune Și din toate o scurtă viață să-ntocmesc. ALEXANDRESCU, P. 45. 2. A pune la cale; a organiza, a aranja. În fund sta închisă o gospodărie bine întocmită. SADOVEANU, B. 206. Toate le întocmesc eu după vrerea voastră. ISPIRESCU, L. 78. Constituția viitoare să întocmească un stat de cetățeni liberi și egali sau deopotrivă unii cu alții, fără domnie și boierie. BĂLCESCU, O. I 351. ◊ Refl. pas. La pogorîrea turmelor se întocmeau nunți. CAMILAR, T. 48. ◊ Refl. De nevoie e ca romînii să se întocmească în republică democratică. BĂLCESCU, O. I 351. 3. (Neobișnuit) A forma, a constitui. Societatea de față era întocmită din vreo zece persoane. BOLINTINEANU, O. 414. Mii și milioane ce întocmesc obștea de rînd a romînimii. ODOBESCU, S. III 546.

RUDENIE, (2) rudenii, s. f. 1. Legătură directă sau colaterală între două sau mai multe persoane care fac parte din aceeași familie; înrudire. Rudenia constituie un impediment la căsătorie. ▭ Iarăși mai crede poporul romîn a fi piedică la căsătorie și rudenia sufletească, precum: cumătria, frăția, cumnăția. MARIAN, NU. 64. ◊ Grad de rudenie v. grad (II 1). 2. Rudă¹. A venit în Brăila cu o rudenie, ca să caute pe tată-său. GALACTION, O. I 85. Rudeniile, maica-ți se află sănătoși. NEGRUZZI, S. II 184. Lăsă în locul său pe o rudenie a sa. GORJAN, H. I 83.

particular, ~ă [At: RÎND. JUD. 353/2 / V: (îvp) ~colar, ~coler, ~ler, (înv) ~e, ~lier / Pl: ~i, ~e / E: lat particularis, ger Partikular, partikular, it particolare, fr particulier] 1 a Care este propriu unei singure ființe, unui singur lucru sau unei singure categorii de ființe sau de lucruri, cărora le dă un caracter original și distinctiv Si: caracteristic, specific. 2 a (Pex) Special. 3 sn (Îlav) În ~ În mod deosebit. 4 a (Îoc general) Care se referă la indivizi izolați, care privește fiecare caz în parte, fiind apanajul exclusiv al unuia Si: (înv) particularistic (1), particularnic (1), partnic, (îvr) părtnicesc. 5 sn (Îlav) În ~ De către fiecare individ în parte. 6 sn Categorie filozofică a materialismului dialectic, reprezentând o treaptă de generalitate mai mare a singularului în raport cu el însuși. 7 a (Îoc oficial, public) Care are caracter strict personal, neoficial Si: confidențial, intim, privat, (înv) particularistic (2), particularnic (2). 8 a (Îs) Viață ~ră Viață intimă, de familie. 9 sn (Îlav) În ~ Într-un grup restrâns, separat. 10 sn (Îal) În așa fel încât să nu devină public, oficial. 11 sn (Îal) Confidențial. 12 a (D. bunuri, obiecte etc.) Care aparține unei persoane fizice. 13 a (D. școli) Care nu aparține statului. 14 a (Îs) Lecție (sau oră) -ră Lecție pe care un profesor o predă unui elev în afara școlii, în schimbul unei remunerații. 15 a (Îs) Profesor ~ Profesor care predă cuiva lecții în afara școlii. 16-17 smf, a (Șîs Elev ~) (Elev) care se pregătește fără a frecventa cursurile unei școli, prezentându-se numai la anumite date pentru a susține examene. 18 av (Îlav) În ~ Fără a urma cursurile unei școli. 19 sm Persoană care nu deține o funcție oficială. 20 sm (Pex) Persoană considerată ca individ, în raport cu statul sau cu o instituție a statului. 21 sm (Pex) Persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta.

pedepsitor, ~oare [At: CORESI, L. 266/5 / Pl: ~i, ~oare / E: pedepsi + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care pedepsește (5). 3-4 av, a (Într-un mod) care constituie o pedeapsă (4).

titlu sn [At: (cca 1650-1675) GCR I, 190/5 / V: (înv) tit, ~tiluș, ~los, ~ș, ~tol, ~tul, tiutiuluș, (îrg) ~tuluș sn, (înv) ~tă, ~lă (Pl: ~le), ~tulă sf / Pl: ~ri / E: lat titulus, slv , gr τίτλος, mg titulus, fr titre] 1 (Înv) Demnitate (moștenită sau dobândită de cineva) în ierarhia politică, nobiliară, boierească etc. Si: funcție, grad, rang, (Înv) titulatură (1), (îvr) titulație (1). 2 (Înv; ccr) Denumire corespunzătoare unui titlu (1). 3 (Înv) Denumire (2). 4 (De obicei udp „de”, care indică domeniul de activitate, profesiunea etc.) Calificare obținută de cineva în urma unor studii speciale, a unei activități sau a unei performanțe sportive Si: (înv) titulatură (2), (îvr) titulație (2). 5 (Îs) ~ științific Titlu (4) care se acordă de către instituțiile de învățământ superior, în condițiile prevăzute de lege, persoanelor cu activitate deosebită în domeniul științei și al culturii. 6 (Iuz; îs) ~ de distincție Titlu (4) care se acorda în Republica Socialistă România de către Consiliul de Stat persoanelor care s-au distins prin merite deosebite în domeniul științei, culturii, artei, învățământului, ocrotirii sănătății, agriculturii sau sportului. 7 (Îs) ~ de glorie Merit. 8 Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări, a unui articol, a unui capitol etc., care denumește lucrarea respectivă sau indică rezumativ cuprinsul ei Si: nume, (înv) titulatură (3), (îvr) titulație (3). 9 (Pgn) Lucrare editată. 10 Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. 11 (Lpl) Dialogul tradus și imprimat pe filmele realizate într-o limbă străină. 12 (Tip; îs) ~ fals Prima pagină a unei cărți, conținând indicarea subiectului și a numărului volumului (în cazul că are mai multe volume). 13 (Iuz) ~ curant Indicația de pe fiecare pagină a unei cărți, cuprinzând titlul (8) cărții sau o parte a acestuia. 14-15 (Îljv) Cu ~ de... (Care este) cu caracter de... 16 (Înv; îlc) Cu ~tulă ca... Cu scopul ca... 17 Formulare concisă a unei idei. 18 Capitol sau subdiviziune în textul unei legi, al unui regulament etc. care poartă, de obicei, un număr de ordine. 19 Bază legală care constituie temeiul unui drept subiectiv invocat de către o persoană. 20 (Jur; ccr) Înscris cu care se dovedește dreptul subiectiv invocat de către o persoană. 21 (Jur; îs) ~ executor Hotărâre judecătorească sau orice alt înscris prevăzut de lege care permite executarea silită. 22 (Jur; îs) – de proprietate Document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui obiect. 23 (D. contracte, convenții, acte etc.; îla) Cu ~ oneros Prin care se urmărește ca în schimbul unei prestații să se obțină o contraprestație. 24 (Fig) Justificare. 25 (Îs) ~ de onoare Ceea ce reprezintă o demnitate, o cinste, o mândrie. 26 (Fin; șîs ~ de valoare) Înscris care face obiectul unor tranzacții financiare și a cărui proprietate conferă un drept de asociere sau de creanță. 27 (Fin; îs) ~ de rentă Acțiune prin care statul se obligă să plătească o dobândă, o rentă anuală purtătorului acestei acțiuni. 28 (Fin; îs) ~ de credit Document scris consacrat prin acte normative și reprezentând o obligație de rambursare la scadență a unei anumite sume de bani. 29 Proporție de metal prețios (aur sau argint) dintr-un aliaj, exprimată în părți la mie Si: titru (3). 30 (Tex) Număr care indică finețea firelor de mătase și a fibrelor sintetice Si: titru (4).

venet² s.m., adj. 1 s.m. (la pl.) Populație slavă care trăia, în antichitate, într-o regiune cuprinsă între cursul mijlociu al Vistulei și cursul superior al Elbei (constituind nucleul grupului slavilor de apus); (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2 adj. Care aparține veneților, caracteristic veneților, privitor la veneți. • pl. -ți, -te. /<lat. Venĕti, -orum, fr. vénèdes.

Capitis deminutio (lat.) Aceste cuvinte nu se folosesc decît în forma originară. Ele constituie o formulă din dreptul roman, care aducea unei persoane un fel de moarte civilă, o stare juridică lipsită de libertate, de drepturi cetățenești etc. De altfel, dacă am traduce liber capitis deminutio, ar trebui să spunem: diminuarea sau chiar stingerea unor drepturi civice. Astăzi aceste două cuvinte se aplică de obicei unei persoane ostracizate, care nu-și mai poate exercita puterea sau influența în societate ori într-un anumit domeniu de activitate. Expresia se folosește sub forma: „lovit de un capitis deminutio”. IST.

EGIPTEAN, -Ă, egipteni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din națiunea formată pe teritoriul Egiptului, constituind majoritatea populației Republicii Arabe Egipt, 2. Adj. Care aparține Egiptului, Republicii Arabe Egipt sau populațiilor lor, privitor la Egipt, la Republica Arabă Egipt sau la populațiile lor. ♦ (Substantivat, f.) Limba egipteană. 3. S. m. și f. (La pl.) Vechii locuitori ai văii și deltei Nilului, care au creat în antichitate unul dintre principalele state ale Orientului; (și la sg.) persoană care aparținea acestor vechi populații. – Egipt (n. pr.) + suf. -ean.

FALS¹ ~să (~și, ~se) 1) Care induce în eroare; contrar adevărului. Mărturie ~să. 2) Care constituie un adevăr aparent; lipsit de autenticitate; contrafăcut. Document ~. 3) (despre persoane și despre manifestările lor) Care denotă lipsă de sinceritate; fără sinceritate; prefăcut; nesincer; artificial; ipocrit; fățarnic. 4) și adverbial (despre sunete) Care contravine legilor armoniei; cu armonie incorectă. /<lat. falsus, it. falso

PARTICULAR, -Ă I. adj. 1. care aparține numai anumitor persoane sau lucruri. ♦ în ~ = în mod deosebit, în special. ◊ care constituie proprietatea individuală a cuiva. 2. cu caracter individual; caracteristic, specific. ◊ (log.; despre judecăți) în care predicatul se referă numai la o parte din sfera subiectului. 3. cu caracter neoficial; privat; (despre lecții) predat elevilor în afara orelor oficiale de școală. II. s. n. categorie filozofică, verigă intermediară între singular și general. III. s. m. persoană care nu deține o funcție oficială; (p. ext.) persoană considerată ca individ în raport cu statul. (< fr. particularis, germ. partikular, /III/ Partikular)

corp [At: LET. III, 278/33 / V: (înv) corpos, corpus / Pl: ~i și ~uri / E: fr corps, lat corpus] 1 sn Totalitate a organelor unei ființe vii Si: trup. 2 sn Întreg anatomic și funcțional Si: organism. 3 sn (Îoc suflet) Parte materială a unei ființe. 4 sn (D. modul de desfășurare a luptei; îlav) ~ la ~ în luptă dreaptă Si: deschis, pieptiș. 5 sn (Îal; pex) Înverșunat. 6 sn (Îe) A face ~ comun cu cineva A se uni cu cineva. 7 sn (Îae) A se asocia cu cineva. 8 sn Trup fără cap și membre Si: trunchi. 9 sn (Îla) De ~ Care se referă la trup. 10 sn (Îal) Care se poartă direct pe piele. 11 sn Cadavru. 12 sn (Îs) ~ galben Structură anatomică a aparatului reproducător feminin. 13 sn Parte principală a unui obiect. 14 sn (Îs) ~ de casă Clădire (mare). 15 sn (Îs) ~ de iluminat Dispozitiv în care se pot monta unul sau mai multe becuri, permițând reglarea fluxului luminos. 16 sn Parte principală a unei scrieri, fără introducere, formule de încheiere etc. 17 sn Conținut al unei cărți. 18 sm (Fiz) Grup de molecule cu masa diferită de zero. 19 sm (Îs) ~ străin Particulă care se găsește într-un întreg de altă natură. 20 sm (Chm) Substanță organică sau anorganică definită. 21 sm (Îs) ~ simplu Substanță ale cărei molecule sunt formate din atomi de același fel Si: element. 22 sm (Îs) ~ compus Substanță ale cărei molecule sunt formate din atomi ai mai multor elemente. 23 sn (Îs) ~ ceresc Astru. 24 sn (Bot; îs) ~ lemnos Parte a tulpinei cuprinsă între măduvă și scoarță. 25 sn (Îs) ~ geometric Corp mărginit de suprafețe plane sau curbe definite geometric. 26 sn (Înv) Consistență. 27 sn (Jur; îs) ~ delict Obiect care poartă urmele unei infracțiuni, adus în justiție ca probă materială a vinovăției acuzatului. 28 sn (Îs) ~ de literă Lungime a paralelipipedului care formează piciorul literei, exprimată în puncte tipografice. 29 sn (Înv) Popor. 30 sn (Înv) Tagmă. 31 sn (Înv) Breaslă. 32 sn Totalitate a persoanelor care, prin funcție sau profesie, formează o unitate legal constituită Si: corporație. 33 sn (Îs) ~ legislativ (sau legislator) Totalitate a deputaților dintr-o adunare legislativă. 34 sn (Îs) ~ diplomatic Totalitate a reprezentanților diplomatici din alte state, acreditați pe lângă un stat. 35 sn (Îs) ~ elector Totalitate a cetățenilor cu drept de vot. 36 sn (Îs) ~ de balet Ansamblu de balet. 37 sn (Îs) ~ de armată Mare unitate militară, cuprinzând mai multe divizii, de obicei, de aceeași categorie. 38 sn (Îs) ~ de gardă Clădire sau încăpere pe care o ocupă o gardă militară în timpul serviciului de pază. 39 sn (Înv; îs) ~ de trupă Unitate militară independentă. 40 sn (Îs) ~ expediționar Totalitate a participanților la o expediție, științifică sau militară. 41 sn Colecție de opere compuse de autori diferiți, referindu- se la același subiect și formând, prin aceasta, o unitate. 42 sn (Îs) ~ de legi Culegere de legi Si: corpus². 43 sn (Îs) ~ de doctrină Culegere de principii din care se alcătuiește un sistem.

tutelar, ~ă a [At: COSTINESCU / Pl: ~i, ~e / E: fr tutélaire, lat tutelaris] 1 Privitor la tutelă (2). 2 Care aparține unei tutele (3). 3 Care constituie o tutelă (2). 4 Care ocrotește. 5 (Șîs) Organ ~ Organ al administrației de stat sau al organizațiilor obștești care are în subordine o instituție, o organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.) sau care are în dependența sa un teritoriu. 6 (Fig) Care constituie o tutelă (4). 7 (Îs) Autoritate ~ă Organ de protecție a persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu ori a intereselor celor ce nu se pot apăra singuri.

substanță sf [At: CANTEMIR, în SCL 1954, 36 / V: (înv) ~ție (Pl: ~ii), ~bștanție (Pl: ~ii), (îvr) sups~, supștanție, supts~, sus~ / Pl: ~țe / E: lat substantia, fr substance, it sostanza] 1 Totalitatea elementelor care constituie esența lucrurilor și a fenomenelor Si: conținut¹ (2), fond (1), structură (15), esență (1), miez. 2 (Prc) Ceea ce este fundamental, esențial Si: esență (3), miez, natură, (îvr) substare (2). 3 (Rar; îlav) (Rar) În ~ Într-un cuvânt. 4 Latura materială, exterioară a semnului lingvistic. 5 Complex sonor care constituie suportul unui sens (lexical sau gramatical) Si: semnificant. 6 Conținut¹ (3). 7 (Prc) Miez al unei scrieri, al unui discurs etc. 8 Totalitate a elementelor care alcătuiesc un corp, o unitate Si: compoziție (1). 9 (Fig) Totalitate a trăsăturilor psihice ale unei persoane. 10 (Fig) Structură (sufletească) proprie. 11 (Îvr) Sumă de bani care constituie un fond. 12 (Flz) Realitate care există prin sine însăși și care constituie suportul comun al calităților succesive. 13 (Flz) Ceea ce este permanent, substrat care persistă de-a lungul tuturor transformărilor. 14 (Fiz) Denumire generică dată sistemelor alcătuite din atomi și molecule de agregare (solidă, lichidă sau gazoasă) Si: materie, (îvr) substare (9). 15 (Rar; îe) A prinde ~ A lua ființă. 16 (Rar; îae) A se consolida (2). 17 (În filozofia idealistă) Principiu spiritual care se află la baza tuturor fenomenelor. 18 (Îvr) Existență (1). 19 (De obicei urmat de determinări) Specie de substanță caracterizată prin omogenitate, prin compoziție și structură constantă Si: (îvr) substare (10). 20 (Îs) ~ de contrast Substanță chimică opacă la razele röntgen, utilizată în examenele radiologice. 21 Corp, element privit din punctul de vedere al compoziției lui Si: materie, (înv) trup. 22 Țesut sau produs organic format din celule, săruri, lichide etc. din care sunt alcătuite diferitele organe și părți ale corpului unei ființe sau ale unei plante Si: (îvr) substare (11). 23 (Îs) ~ (nervoasă) cenușie Parte a sistemului nervos central formată din corpul celulelor nervoase, situată la suprafața creierului și în interiorul măduvei, care dă naștere fluxului nervos Si: materie cenușie. 24 (Pex) Minte. 25 (Îs) ~ (nervoasă) albă Parte a sistemului nervos central formată din fibrele celulelor nervoase.

NERV, nervi, s. m. 1. Organ de transmisiune a impulsului nervos, care unește sistemul nervos central cu periferia organismului (piele, organe de simț, mușchi, glande etc.) și care este format din mănunchiuri de fibre reprezentând prelungirile neuronului înconjurate de o teacă constituită din mielină. ◊ Boală de nervi = boală nervoasă. Bolnav de nervi = persoană care suferă de o boală nervoasă. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) nervi = a fi irascibil, iritabil, predispus la ceartă, nervos. A-l apuca nervii = a avea o criză nervoasă, un acces de nervi. A avea nervii slabi = a fi ușor iritabil sau impresionabil. ♦ (La pl.; rar) (Stare de) surescitare, enervare, nervozitate. 2. (Bot.; rar) Nervură (1). 3. Fig. (La sg.) Putere, vigoare; energie; ritm susținut. – Din lat. nervus, it. nervo.

A TREBUI pers. 3 trebuie intranz. 1) (despre persoane, lucruri) A avea ca necesitate; a-i fi necesar. 2) A constitui o necesitate. ◊ Cum trebuie cum se cuvine; cum se cade; bine. 3) A fi dator; a avea obligația. Trebuie să plec. 4) A fi posibil. Trebuie să fie coaptă poama. /<sl. trĕbovati

CORP s.n. I. 1. Porțiune de materie bine determinată. ♦ (Chim.) Substanță organică sau anorganică. 2. Obiect, lucru. ◊ Corp delict = obiect care a servit la săvîrșirea unei infracțiuni. 3. (Poligr.) Unitate cu care se măsoară mărimea literelor tipografice. II. 1 Totalitatea persoanelor care, prin funcție sau profesiune, formează o unitate deosebită, legal constituită. ◊ Corp de balet = artiștii care dansează în grupuri într-un balet. 2. (Mil.) Mare unitate cuprinzînd mai multe divizii. [Pl. -puri, (chim., s.m.) corpi. / < lat. corpus, cf. fr. corps, it. corpo].

CORP I. s. n. 1. organismul considerat ca un tot anatomic și funcțional; trup. ◊ trup fără cap; trunchi. 2. parte principală din ceva. ◊ corp de legi = culegere de legi; corpus. 3. porțiune de materie bine determinată. ◊ (chim.) substanță (organică sau anorganică). 4. obiect material, lucru. ◊ corp ceresc = corp natural sau artificial din spațiul cosmic; corp negru = corp capabil să absoarbă integral radiația termică incidentă, de orice lungime de undă. 5. corp delict = obiect care a servit la săvârșirea unei infracțiuni. 6. (mat.) mulțime înzestrată cu două operații (adunare și înmulțire), caracterizată prin proprietăți de asociativitate, distributivitate, precum și prin existența elementelor neutre și inverse în raport cu cele două operații. 7. corp fonetic = totalitatea sunetelor care alcătuiesc un cuvânt sau o formă gramaticală. 8. unitate cu care se măsoară mărimea literelor tipografice. 9. totalitatea persoanelor care, prin funcție sau profesiune, formează o unitate deosebită, legal constituită. ◊ corp de balet = a) ansamblul balerinilor dintr-un teatru de operă, operetă sau estradă; b) grup de dansatori având într-un spectacol rol similar corului de operă; corp diplomatic = totalitatea reprezentanților diplomatici străini acreditați pe lângă un stat. ◊ corp electoral = totalitatea persoanelor care se bucură de drept de vot la data efectuării unor alegeri. 10. mare unitate militară în alcătuirea căreia intră mai multe divizii, brigăzi și regimente de toate armele. ◊ corp de gardă = clădire sau încăpere din incinta unui obiectiv de pază ocupată de o gardă militară. II. s. m. (med.) denumire dată unor structuri anatomice. (< fr. corps, lat. corpus)

CNEAZ (< sl.) s. m. 1. Titlu purtat de conducătorul unei formațiuni statale feudale; persoană avînd acest titlu. În ev. med. la români, categorie socială constituită înainte de formarea statelor feudale printr-un proces de dezvoltare social-economică și alcătuită din stăpîni de pămînt și săteni. Cu timpul a cunoscut un proces de diferențiere socială; o parte dintre ei au intrat în rîndul stărilor privilegiate, iar alții, majoritatea, au rămas oameni liberi, fără privilegii, intermediind între stăpînii feudali țărănimea săracă sau dependentă. C. din Transilvania au avut un important rol militar în lupta împotriva turcilor. În Banat ei s-au mai numit și chineji. 2. (În sec. 16-17 în Țara Românească) Om liber de servitute; primar; jude.

NERV, nervi, s. m. 1. Formațiune anatomică de transmisie a impulsului nervos, care unește sistemul nervos central cu periferia organismului (piele, organe de simț, mușchi, glande etc.) și care este formată din mănunchiuri de fibre reprezentând prelungirile neuronului înconjurate de o teacă constituită din mielină. ◊ Boală de nervi = boală nervoasă. Bolnav de nervi = persoană care suferă de o boală nervoasă. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) nervi = a fi irascibil, iritabil, predispus la ceartă, nervos. A-l apuca nervii = a avea o criză nervoasă, un acces de nervi. A avea nervii slabi = a fi ușor iritabil sau impresionabil. ♦ (La pl.; rar) (Stare de) surescitare, enervare, nervozitate. 2. (Bot.; rar) Nervură (1). 3. Fig. (La sg.) Putere, vigoare; energie; ritm susținut. – Din lat. nervus, it. nervo.

propriu, ~ie [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 16^v/3 / V: (îvp) ~piu, (îvr) ~ium / Pl: ~ii / E: lat proprius, -a, -um, fr propre, it proprio] 1 a (Construit cu aps) Care aparține în mod exclusiv cuiva Si: personal. 2 a (Îs) Nume (sau substantiv) ~ Nume dat unui lucru sau unei ființe spre a le deosebi de alte lucruri sau ființe din aceeași categorie și care se scrie cu majusculă. 3 a (Rar; îas) Persoană considerată ca purtătoare a unui nume propriu (2). 4-5 a, smf (Care constituie o) particularitate a cuiva sau a ceva Si: caracteristic (4-6), specific. 6 a Care este bun pentru... Si: adecvat, indicat, potrivit. 7 a (D. cuvinte, îmbinări de cuvinte, limbaj etc.) Care redă exact ideea ce trebuie exprimată. 8-9 (Îljv) ~-zis (Care este sau trebuie considerat) în sensul strict al cuvântului. 10 (Îlav) ~-zis La drept vorbind. 11 (Îlav) La ~ În mod real. 12 (Îal) Concret (1). 13 (Îal) Obiectiv. 14 a (D. sensuri) De bază. 15 a (Înv) Real. 16 a (Îs) Amor ~ Sentiment al propriei demnități.

CHERESTEA ~ele f. 1) Material lemnos semiprelucrat folosit în construcții. 2) Partea lemnoasă care constituie scheletul unei construcții; lemnărie. 3) fig. rar Structura sistemului osos al unei persoane. [G.-D. cherestelei] /<turc. keresté

DECAN, -Ă s.m. și f. 1. Profesor (sau alt membru al corpului profesoral universitar) care deține conducerea unei facultăți. 2. Persoana cea mai în vîrstă sau care are vechimea cea mai mare într-un anumit corp constituit. // s.m. 1. (Ant.) Ofițer roman care comanda 10 soldați; decurion. 2. (În trecut) Persoană aleasă dintre avocați, care conducea baroul avocaților. 3. Conducător, șef ecleziastic în biserica anglicană. [ < lat. decanus, cf. it. decano, fr. doyen).

TRANSPORT AERIAN deplasare de persoane și mărfuri pe calea aerului în diverse scopuri. Transportul aerian sanitar constituie un mijloc de evacuare în vederea salvării de vieți omenești, aeronavele fiind echipate cu aparatură care permite acordarea unei asistențe medicale limitate în timpul zborului. Din punct de vedere militar transportul aerian constituie o operație indispensabilă acțiunilor aeroterestre, la care participă avioane și elicoptere îndeplinind diverse misiuni: transport de desant aerian, transport de trupe, de tehnică de luptă, muniții, materiale și alimente de pe o direcție pe alta sau din adâncime către linia de contact, aprovizionarea și asigurarea necesarului trupelor care luptă în încercuire, în localități, pe platforme industriale transformate în cetăți de luptă sau în zone libere, evacuarea în adâncimea teritoriului a răniților, bolnavilor și a unor valori materiale.

HOTĂRNICI, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire Ia proprietăți sau regiuni, p. ext. la persoanele care ocupă sau stăpînesc locul) A pune sau a fi, a constitui hotar; a delimita. Privea în neștire spre grădinița plină de flacările trandafirilor, spre șirul de plopi care hotărnicea curtea, spre zarea întunecată de razele piezișe ale soarelui. SADOVEANU, O. V 599. Valea Cîinelui, care ne hotărnicește de partea cealaltă. REBREANU, R. I 71. Fata se furișă în grădină, alunecînd ușoară pe lîngă gardul de stuf ce hotărnicea proprietatea lui Crivăț. SANDU-ALDEA, D. N. 184.

SECRETAR, -Ă, secretari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care rezolvă lucrări de birou într-o întreprindere, într-o instituție sau într-un corp constituit, lucrînd pe lîngă conducerea instituției sau întreprinderii respective. ◊ Secretar de redacție = persoană însărcinată cu centralizarea și coordonarea materialului care se publică într-un ziar sau într-o revistă și care răspunde de felul cum se prezintă publicația. Îl introduse la secretarul de redacție. REBREANU, R. I 182. (Învechit) Secretar de stat (mai rar al statului) = ministru. Nu se poate depune jurămîntul fără să fie de față secretarul de stat Bălcescu. CAMIL PETRESCU, O. II 277. Pînă azi rămăsese numai maior, dar devenise în schimb, secretar al statului. id. ib. 354. Lupi!... Miniștrii mei, secretari de stat, sînt lupi! ALECSANDRI, T. I 418. ♦ Persoană care face parte din conducerea unei organizații de partid și care conduce munca operativă pe baza hotărîrilor luate de organele conducătoare respective. Secretarul Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn. ▭ Niculaie Boroș, secretarul organizației de partid din Plopșor, fu chemat în săptămîna aceea la raion. V. ROM. februarie 1952, 151. 2. Persoană care execută (sub dictare) lucrările și corespondența privată a cuiva (în calitate de angajat particular al acestuia). Alexandra, cea mai mică dintre cele trei fiice ale sale... i-a fost secretară, copiindu-i de nenumărate ori manuscrisele. STANCU, U.R.S.S. 41. Sînt în căutarea unui secretar, băiat bun și activ. BASSARABESCU, S. N. 56. Aicea, ca și la voi, se află mulți nătărăi, Care s-ar da bucuros că sînt secretari ai tăi. ALEXANDRESCU, M. 238.

duh¹ sn [At: PSALT. HUR. 40^v/2 / Pl: ~uri, (îrg) ~ure / E: vsl дочхъ] 1 (Îvp) Răsuflare. 2 (Îvp; pex) Viață. 3 (Grm; îvr) Accent. 4 (Îvr) Vânt. 5 (Îvp) Duhoare. 6 (Tlg) Existență materială primordială care a creat universul. 7 (Spc) Dumnezeu. 8 (Tlg; îs) Sfântul ~ Una dintre cele trei ipostaze ale trinității divine creștine. 9 (Îas) Spirit sfânt. 10 (Îvr; îs) ~ ceresc (sau sfânt) înger. 11 (Îvp; îs) ~ necurat (sau rău, al răului, al întunericului) Diavol. 12 (Îvp) Substanță nematerială de sine stătătoare, considerată ca esență veșnică, care sălășluiește în corpul omului în timpul vieții Si: spirit, suflet. 13 (Îe) A-și da ~ul A muri. 14 Stafie. 15 (În mitologia populară, urmat de determinări care arată felul) Ființă imaginară care are rolul să păzească apele, pădurile, comorile etc. 16 (Îoc materie) Spirit. 17 (Îoc materie) Conștiință. 18 Cuget. 19 (Pex) Rațiune. 20 (Prc) Inteligență. 21 Vioiciune. 22 Umor. 23 Ingeniozitate. 24 (Îla) De ~ Spiritual. 25 (Îla) Cu (sau plin de) ~ Inteligent. 26 (Îal) Subtil. 27 (Îlav) Cu ~ul blândeții (sau, înv, blândețelor) Blând. 28 (Îal) Binevoitor. 29 (Înv; lpl) Opinie publică. 30 (Înv) Concepție care determină o anumită atitudine caracteristică pentru caracterul sau temperamentul cuiva Si: spirit. 31 (Înv; îlav) Într-un ~ cu... Conform cu... 32 (Înv) Fond de idei, de sentimente care constituie caracteristica, felul de a fi, de a se manifesta al unei persoane, al unei colectivități, al unei epoci etc Si: spirit. 33 (Înv) Caracter particular, specific, distinctiv ce constituie caracteristica a ceva Si: spirit. 34 (Îe) Sărac cu ~ul Prost. 35 (Îae) Naiv. 36 (Îae) Simplu. 37 (Înv) Idee. 38 (Înv) Aspirație. 39 Sens adevărat al unui text Si: esență, intenție, spirit. corectat(ă)

sprijinitor, ~oare [At: PSALT. HUR. 49^r/18 / V: (înv) ~jen~, sprejen~, sprej~ / Pl: ~i, ~oare / E: sprijini + -tor] 1-2 a, sf (Rar) (Care constituie un) sprijin (1). 3 sf (Reg) Rezemătoare (5). 4 sf Rezemătoare (2). 5 sf Rezemătoare (3). 6-7 smf, a (Persoană) care sprijină pe cineva sau ceva Si: ajutor, apărător (2), ocrotitor, protector, reazem, sprijin (8), susținător, (rar) proteguitor, protejator, (înv) arca, părtinitor, păzitor, priitor, scutitor.

EFORIE s.f. 1. (Ant.) Eforat. 2. Corp de persoane care alcătuiau conducerea colectivă a unei instituții de cultură sau de binefacere, constituind un fel de consiliu de administrație. ♦ Instituție condusă de un corp de efori. [Gen. -iei. / cf. fr. éphorie, gr. ephoria].

răspunde [At: COD. VOR. / S și: res~ / Pzi: răspund, (îrg) răspunz / S și: să răspunz / Ps: răspunsei / Par: răspuns / E: ml respondere] 1-2 vit A da un răspuns² la o întrebare sau la unele cuvinte adresate de cineva. 3 vt (Reg) A face cunoscut (prin viu grai). 4 vt (Reg) A da de veste. 5 vt (Înv) A menționa ceva (în scris). 6 vi (Înv) A sta de vorbă cu cineva. 7 vt (Înv) A pronunța. 8 vt (Reg) A spune deschis, fără înconjur. 9 vi A face dovada cunoștințelor sale în fața unui examinator. 10 vi A reacționa prin vorbe, gesturi, atitudini la acțiuni, solicitări, provocări etc. Si: a replica (1), a riposta (1). 11 vt (Înv) A protesta. 12 vt A interveni într-o discuție (publică) combătând (oral sau în scris) afirmațiile cuiva. 13 vt A scrie cuiva de la care s-a primit o scrisoare. 14 vt A saluta pe cineva care a salutat întâi. 15 vi A da urmare unei cereri, unui apel etc. 16 vi (D. autorități, organe de presă etc.) A lămuri problemă la cererea sau sesizarea cuiva. 17 vi A constitui o explicație la o întrebare. 18 vrr (Pop) A ține legătura cu o persoană sau cu un grup de persoane. 19 vi (Înv) A lua contact cu cineva. 20 vi A da socoteală pentru faptele sale (sau ale altcuiva). 21 vi A-și asuma răspunderea pentru faptele sale (sau ale altcuiva) Si: a garanta (8). 22 vt (Înv) A decide (3). 23 vt (Înv) A achita o sumă de bani. 24 vr (Înv) A se folosi (de ceva). 25 vr A se da drept... 26 vr A se prezenta. 27 vr (D. lucruri) A se numi. 28 vi A corespunde (1). 29 vi (Fig) A satisface. 30 vi A fi orientat spre... 31 vi A avea comunicație cu... 32 vi A străbate până la... 33 vi A ieși în... 34 vi (D. senzații fizice sau psihice) A se face simțit. 35 vi (D. senzații fizice sau psihice) A se transmite. 36 vi (D. senzații fizice sau psihice) A răzbate.

spirit sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (îvr) spirt, (reg) sprit, (nob) ~ret / A și: (reg) ~rit / Pl: ~e, (înv) ~uri, ~iți sm / E: lat spiritus, fr esprit, ger Spiritus] 1 (Înv) Aer¹ (1). 2 (Înv) Adiere (1). 3 (Înv) Suflare (4). 4 (Chm; înv; șîs ~ de vin) Spirt¹ (2) de vin. 5 (Chm; înv) Ferment (1). 6 (Flz; îoc materie) În concepția idealistă obiectivă, conștiință sau idee obiectivă, având o existență autonomă și fiind subiectul (agentul) istoriei și culturii. 7 (Flz) În concepția idealistă subiectivă, element al conștiinței individuale, fără condiționare exterioară și independent de subiect. 8 (Tlg) Forță creatoare a lumii Si: duh¹ (6). 9 (Tlg; îs) Sfântul ~, (îrg) ~ sfânt Una dintre ipostazele trinității divine creștine Si: Sfântul Duh. 10 (Tlg; îs) ~ ceresc (sau bun , sfânt) Înger. 11 (Tlg; îs) ~ necurat (sau rău, al răului, al întunericului, împielițat) Diavol (1). 12 (Tlg; îoc trup) Substanță de sine stătătoare, independentă de corp, socotită de origine divină și nemuritoare Si: duh¹ (12), suflet (37). 13 (Înv; îlv) A-și da ~ul A muri¹ (1). 14 (În superstiții) Sufletul unui defunct care ar reveni pe pământ, fie sub înfățișarea anterioară morții, fie sub aceea a unei ființe ireale Si: apariție (4), arătare (27), duh¹ (14), fantomă (1), nălucă, nălucire, spectru (2), stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune, (îvp) nălucitură, (pop) iazură, moroi², (reg) arătanie, năhoadă, necurățenie, pater², vedere, vidmă, zare. 15 (Mtp; urmat de determinări care arată felul) Ființă imaginară care are rolul să păzească apele, pădurile, comorile etc. Si: duh¹ (15), geniu (2). 16 (Atm; îvr) Nerv. 17 (Îoc materie, existență) Factor ideal al existenței Si: conștiință (6), cuget (1), gândire (1). 18 (Pex) Rațiune¹. 19 (Prc) Inteligență. 20 (Ccr; urmat de determinări calificative) Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. 21 (Ccr; îs) ~ universal (sau enciclopedic) Persoană care posedă cunoștințe și se manifestă în diferite domenii. 22 (Lpl) Societatea în întregul ei, reprezentată de oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale etc. 23 (Spc) Opinie publică. 24 Inteligență și vioiciune în felul de a percepe și a exprima ceva. 25 Fantezie, ingeniozitate, vioiciune și umor în felul de a percepe sau de a exprima ceva. 26 (D. oameni; îla) De (sau, înv, cu) ~ Spiritual (18). 27 (D. cuvinte; îal) Care exprimă inteligență și umor. 28 (Liv) Vorbă de duh. 29 (Spc) Glumă¹ (2). 30 (Cu determinări care arată felul, domeniul etc.) Aptitudine, simț etc. pentru ceva, specifice pentru tipul de inteligență al cuiva. 31 Manifestare, atitudine specifice pentru caracterul sau temperamentul cuiva. 32 (Cu determinări care arată felul, domeniul) Concepție care determină o anumită atitudine. 33 (Îs) ~ de partid (sau partinic) Conștiință a apartenenței politice la partidul din care face parte cineva. 34 (Îas) Manifestare în conformitate cu teoria și ideologia propriului partid. 35 (Îs) ~ de clasă Conștiința apartenenței la o anumită clasă socială. 36 (Îs) ~ de echipă (sau de grup, de castă, de tabără, de turmă etc.) Tendință de a acționa conform cu principiile și interesele unui grup relativ restrâns din care face parte. 37 (Îlav) În (acest sau același) ~ În (acest sau același) mod... 38 (Îal) Ținând seama de… 39 (Îlpp) În ~ul cuiva (sau a ceva) După concepțiile, regulile etc. cuiva sau a ceva. 40 Fond de idei, de sentimente etc. care constituie felul caracteristic de a fi și de a se manifesta al unei persoane, al unei colectivități, al unei epoci etc. Si: suflet (131). 41 Element specific și distinctiv. 42 Ceea ce constituie caracteristica a ceva. 43 Sens real, precis și exact a ceva. 44 (Liv; șîs ~ aspru, ~ lin) Semn grafic asemănător unei litere „c” minuscule, folosit în scrierea greacă, deasupra minusculei sau în stânga majusculei, pentru a arăta cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației.

DECAN, -Ă, decani, -e, subst. 1. S. m. și f. Membru al corpului profesoral universitar însărcinat cu conducerea unei facultăți; grad deținut de această persoană. 2. S. m. Persoană (aleasă dintre avocați) care conducea baroul avocaților. 3. S. m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite. 4. S. m. (În biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui local de cult. Decanul de Canterbury. 5. S. m. Decurion. – Din lat. decanus, germ. Dekan.

PARTICULAR, -Ă adj. 1. Care aparține numai anumitor persoane sau anumitor lucruri. ♦ În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. ♦ Care constituie proprietatea individuală a cuiva. ♦ Care este de formație sau de esență individuală. 2. Care are caracter individual; care este caracteristic, specific. ♦ (Log.; despre judecăți) În care predicatul se referă numai la o parte din sfera subiectului. 3. Cu caracter neoficial; privat; (despre lecții) predat elevilor în afara orelor oficiale de școală. // s.n. Categorie filozofică, reprezentînd o verigă de legătură între singular și general. [Cf. fr. particulier, lat. particularis].

SPECIALITATE s. f. 1. ramură anumită a unei științe, a tehnicii etc. care constituie obiectul unor studii speciale pentru cineva. ♦ de ~ = care aparține unei anumite specialități; (despre persoane) specialist într-o anumită ramură de activitate. 2. gen, categorie specifică. ◊ produs, preparat obținut după o rețetă specială. (< fr. spécialité, lat. specialitas)

BRITAN, britani, s. m. (La pl.) Triburi celtice, constituind până la cucerirea anglo-saxonă (sec. V-VI) populația Britaniei; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. – Din lat. Britanni.

DECAN, -Ă, decani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Membru al corpului profesoral universitar având sarcina de a conduce o facultate; grad deținut de această persoană. 2. S. m. Persoană (aleasă dintre avocați) care conduce baroul avocaților. 3. S. m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite. 4. S. m. (În Biserica catolică) Conducătorul unui decanat, care este echivalentul protopopului în Biserica ortodoxă. ♦ (În Biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui lăcaș de cult. Decanul de Canterbury. 5. Decurion. – Din lat. decanus, germ. Dekan.

DECAN, -Ă, decani, -e, s. m. și f. 1. Membru al corpului profesoral universitar însărcinat cu conducerea unei facultăți. Decanul facultății este numit de Ministerul Învățămîntului... dintre profesorii care predau una din disciplinele principale din facultate. COL. HOT. DISP. 1953, nr. 71, 1193. 2. (Numai la m., în vechea organizare a justiției) Persoană (aleasă dintre avocați) care conducea baroul avocaților. Decanul baroului de Ilfov. 3. Persoana cea mai în vîrstă sau cu vechimea cea mai mare, în anumite corpuri constituite. Decanul corpului diplomatic. ◊ (Glumeț) Trata stabilirea prețurilor pentru descărcarea mărfii, în calitate de decan al hamalilor de la pontonul vapoarelor postale. BART, E. 299. Bucuros voi face ceva de ocazie pentru jubileul bătrînei decane a presei romîne. CARAGIALE, O. VII 218. 4. (În biserica anglicană, numai la m.) Conducător, șef al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui local de cult. Decanul de Canterbury a vizitat Institutul romîn pentru relațiile culturale cu străinătatea. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2739.

provocator, ~oare [At: CR (1846), 87²/ 33 / V: (asr) ~căt~, ~oare a, smf / Pl: ~i, ~oare / E: fr provocateur] 1-2 av, a (În mod) incitant Si: provocant (1). 3-4 av, a (În mod) sfidător. 5-6 av, a (într-un mod) care atrage atenția prin aspect, conținut, comportare. 7-8 smf, a (Persoană) care instigă la producerea unui act reprobabil. 9 sm (Îvr) Provocant (2). 10-11 smf, a (Care constituie o) cauză a ceva.

MUNCITOR, -OARE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește. (În concepția marxistă) Clasa muncitoare = (în capitalism) proletariat; (în socialism) clasă socială alcătuită din totalitatea oamenilor care muncesc în producție, folosind direct mijloacele de producție proprii mașinismului și industriei moderne, și care constituie forța conducătoare a societății. ♦ P. ext. Harnic, activ, zelos. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care ia parte nemijlocit în procesul obținerii bunurilor materiale, la întreținerea și la repararea acestora sau în procese de muncă similare acestora; p. gener. persoană care desfășoară o muncă fizică (în industrie) (1). 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) Persoană care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor.

FAVORIT¹ ~tă (~ți, ~te) 1) Care constituie o preferință; care place în mod deosebit; preferat în mod particular. 3) și substantival (despre persoane) Care se află în favoarea cuiva; protejat în mod deosebit. /<fr. favori, ~ite

afrikaánder s.m. 1 (la pl.) Populație din Africa de Sud, constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în sec. 17; (și la sg.) persoană care face parte din această populație; bur. 2 Rasă de taurine cu cocoașă, originară din Africa de Sud. • pl. -i. și afrikander s.m. / <engl. Afrikander, fr. Africaander.

LUXEMBURGHÉZ, -Ă (< n. pr. Luxemburg) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca națiune în Luxembourg. Mai trăiesc în Italia, Franța, Belgia. De religie creștină (catolici). ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Luxembourg. 2. Adj. Care aparține Luxembourgului sau luxemburghezilor, care se referă la Luxembourg sau la luxemburghezi. ♦ (Substantivat, f.) Idiom indo-european din ramura germanică, având rolul de limbă oficială, alături de franceză și germană, în Luxembourg. La origine a fost un dialect al limbii germane medii. Limba scrisă a început să se dezvolte din 1820, iar literatura și presa în a doua jumătate a sec. 19. A devenit obiect de studiu în școala elementară în 1912.