DECAN, -Ă, decani, -e, s. m. și f. 1. Membru al corpului profesoral universitar însărcinat cu conducerea unei facultăți. Decanul facultății este numit de Ministerul Învățămîntului... dintre profesorii care predau una din disciplinele principale din facultate. COL. HOT. DISP. 1953, nr. 71, 1193. 2. (Numai la m., în vechea organizare a justiției) Persoană (aleasă dintre avocați) care conducea baroul avocaților. Decanul baroului de Ilfov. 3. Persoana cea mai în vîrstă sau cu vechimea cea mai mare, în anumite corpuri constituite. Decanul corpului diplomatic. ◊ (Glumeț) Trata stabilirea prețurilor pentru descărcarea mărfii, în calitate de decan al hamalilor de la pontonul vapoarelor postale. BART, E. 299. Bucuros voi face ceva de ocazie pentru jubileul bătrînei decane a presei romîne. CARAGIALE, O. VII 218. 4. (În biserica anglicană, numai la m.) Conducător, șef al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui local de cult. Decanul de Canterbury a vizitat Institutul romîn pentru relațiile culturale cu străinătatea. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2739.