SCOȚIÁN, -Ă, (< n. pr. Scoția) s. m. și f. 1. S.m și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit, din scoți, ca națiune pe terit. Scoției (Marea Britanie). Mai trăiesc în S.U.A., Canada și Australia. De religie prezbiteriană. ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Scoția. Limba scoțiană este vorbită de scoțienii de origine celtică. Face parte din ramura celtică a familiei de limbi indo-europene. A evoluat din sec. 11 – 13 independent de limba irlandeză. Scoțienii vorbesc și o variantă a limbii engleze, răspândită în Scoția după sec. 11. 2. Adj. Care aparține Scoției sau populației ei, privitor la Scoția sau la scoțieni. ◊ Școala s. = școală filozofică engleză din sec. 18, întemeiată de Th. Reid (alți reprezentanți: J. Beattie, J. Oswald, D. Steward), numită și „filozofia simțului comun”, „filozofia bunului-simț”. S-a opus atât idealismului extremist, cât și materialismului și ateismului.