CREȘTINÍSM (< fr., după fr., lat.) s. n. Religie universală constituită pe temeiul credinței în persoana și scrierile care conțin cuvintele și învățătura lui Iisus Hristos (Evanghelii). C. se afirmă ca religie relevată, de origine divină. Fondatorul C., Iisus Hristos, nu este un simplu intermediar între Dumnezeu și omenire, ci Dumnezeu însuși venit printre oameni în vederea mîntuirii lor și pentru a predica (propovădui) iubirea lui Dumnezeu și aproapelui. C. a apărut în sec. 1 d. Hr. în Palestina, ca o sectă iudeo-creștină. A fost predicat apoi de către apostoli în cuprinsul Imp. Roman, constituindu-se, chiar în sec. 1 d. Hr., într-o comunitate de adepți numită Biserica creștină. După ce a fost persecutat de împărații romani, începînd cu Nero (64 d. Hr.) pînă la Dioclețian (303), c. a devenit religie de stat sub Constantin cel Mare (Edictul din Milan, 313). Constituirea c., din punct de vedere dogmatic, este caracterizată de conflicte care au dus la schisme și fărîmițări sectante. Începînd cu sec. 3 au apărut diverse erezii: arianismul, iconoclasmul, nestorianismul, monofizitismul etc. În 1054 s-a produs Marea Schismă între Biserica bizantină (răsăriteană) și Biserica romană (occidentală), care se anatemizează și se excomunică reciproc, actul fiind anulat abia în 1965. Prin reforma inițiată de Luther, în 1517, și continuată de Zwingli, Calvin și Knox, s-au separat de catolicism bisericile protestante sau reformate: luterană, calvinistă, anglicană, presbiteriană. Ulterior, au apărut și alte culte reformate și sectante: adventiștii, baptiștii, unitarienii, mormonii, penticostalii, martorii lui Iehova ș.a. În prezent, c. reunește c. un miliard de adepți, din care mai mult de jumătate sînt catolici, mai mult de un sfert protestanți, 10% ortodocși etc.