la capătul pământului expr. foarte departe.

unde a dus mutu’ iapa / și-a înțărcat dracul copiii / și-a pierdut dracul potcoavele expr. la mare depărtare, foarte departe; la capătul pământului.

LAND’S END [lændz end] (în engl. „capătul pământului”), cap în extremitatea de SV a pen. Cornwall (Marea Britanie), situat la 50°3′ lat. N și 5°44′ long. V.

mamă sf [At: PSALT. HUR. 21/25 / V: (îvp) mumă, (înv) îmă (S și: îmmă), (20) mamare / G-D: mamei, mamii (îvp) mămânii (în textele rotocizante) măriei, mamelor (îvp) mămănilor / Pl: mame, (îvp) mămâni / E: ml mamma cf alb ëmë] 1 Femeie, considerată în raport cu copiii ei Si: maică, (reg) mică, (înv) mușă Vz născătoare. 2 (Îs) ~ vitregă (sau, reg, bătrână, de salcă fiiastră, mașteră, strâmbă) Soție a tatălui, considerată în raport cu copiii lui dintr-o căsătorie anterioară. 3 (D. rude; îla) De ~ În linie maternă. 4-5 (Îljv) Despre ~ (Care se află) în linie maternă. 6-7 (Îljv) De (sau ca de) ~ma focului (Care este) grozav. 8 (Îlav) La ~ma dracului sau (reg) Ia ~ma săcretă Foarte departe Si: la capătul pământului, la dracu-n praznic. 9 (Îe) De când ~ma m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut sau de când m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut ~ma De când sunt (sau ești, este etc.) pe lume. 10 (Îae) De totdeauna. 11 (Îe) De (sau pe când) era ~ma fată (mare) De foarte multă vreme. 12 (Pop; îe) A cere cât pe mă-sa A pretinde un preț exagerat. 13 (Îs) O ~ de bătaie O bătaie strașnică. 14 (Reg; îlv) A face mumă A dezvirgina. 15 (Reg; îe) Ăsta e muma banilor Se spune despre cineva care este în stare de orice pentru bani. 16 (Pgn) Animal femelă în raport cu puii lui. 17 (Reg; șîs ~ma puilor, ~ma gaia, ~ma cu uliul, puii ~mei de trei ori) Joc de copii Ș: cloșca, de-a puia gaia. 18 (Reg; îs) ~ma albinelor Matcă. 19 (La vocativ) Termen de dezmierdare cu care o femeie se adresează copiilor ei sau unei persoane mai tinere. 20 (Șîs ~ mare, ~ bătrână, ~ bună, șîf mamare) Bunică. 21 (Îs) ~ soacră Soacră. 22 (Ban; îs) ~ mare Soție a fratelui mai mare al tatălui. 23 (Ban; îs) ~ mică Soție a fratelui mai mic al părinților. 24 (Reg; îc) (De-a) ~ma oarbă Joc de copii Si: de-a baba oarba. 25 Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu sau despre o femeie în vârstă, care impune respect. 26 (Fig) Protectoare. 27 (Nob; îs) Adunarea mumă Divanuri ad- hoc. 28 (Fig) Origine. 29 (Înv; îs) Limbă ~ Limbă de bază, din care s-au dezvoltat alte limbi. 30 (Înv; îas) Limbă maternă. 31 (Teh; îs) Soluție ~ Soluție lichidă rămasă în urma solidificării unui aliaj Si: soluție matcă. 32 (Teh; îs) Șurub ~ Șurub care transformă mișcarea de rotație în mișcare de translație sau invers. 33 (Mtp; îc) ~ma (sau muma)-pădurii (sau, rar, ~pădurilor) ori (reg) ~ma-codrului, ~ma-luciului, ~ma-ogașilor Personaj închipuit ca o bătrână urâtă și rea, care umblă căutând sau bocindu-se prin păduri și care ademenește și ucide oameni, ia somnul copiilor din leagăn etc. Si: (reg) fata-pădurii, pădureana, surata-din-pădure, vâlva-pădurii, vidma-pădurii. 34 (Reg; îc) ~ma-pădurii Boală a copiilor mici, caracterizată prin insomnie și plânsete. 35 (îae; șîc ~ma-codrului) Descântec pentru copiii mici care plâng. 36 (Reg; îc) ~ma~pădurii Caloian. 37 (Reg; îc) ~ma-pădurii Mică plantă parazită cu flori purpurii, rar albe și cu rizomul ramificat care se dezvoltă pe rădăcinile arborilor din pădurile umede Si: șerpariță, buricu-pământului, floarea-șărpelui, iarba-șarpelui, murea-pădurilor, (Trs) cucuruz-de-pădure (Lathraea Squamaria). 38 (Bot; reg; îae) Ferigă-de-câmp (Pteridium aquilinum). 39 (Bot; reg; îae) Barba-popii (Aruncus vulgaris). 40(Bot; reg; îae) Năprasnică (Genarium robertianum). 41 (Bot; reg; îae) Vinariță (Asperula odorata). 42 (Reg; îc) ~ma-ho Ființă imaginară cu care sunt amenințați copiii Si: caua, gogoriță. 43 (Rar; îc) ~mamușă Vrăjitoare. 44 (Reg; îc) ~ma-săcării Secară comută. 45 (Reg; îc) ~ma-ghici (sau gâciu) Rădăcină a papurei. 46 (Bot; reg; îc) ~-mașteră Trei-frați-pătrați (Viola arvensis). 47 (Bot; reg; îc) ~ma-ploaie sau ~ma-ploii Pătlagină (Plantago major). 48 (Om; reg; îc) ~ma-cucului Codobatură. 49 (Reg; îc) Muma-muierii Placentă.

clin, -uri, s.n. – Bucată de pământ care se ară la sfârșit, dacă terenul are o formă neregulată; ic, corn, capăt de pământ (ALR 1956: 29). – Din sl. klinŭ „cui”.

CIRCUMSTANȚIAL s. n. (< adj. circumstanțial, -ă, cf. fr. circonstanciel): complement care arată împrejurarea în care se desfășoară acțiunea exprimată de un verb sau de o locuțiune verbală sau sugerată de o interjecție predicativă precum și circumstanța în care există o însușire exprimată de un adjectiv sau o caracteristică exprimată de un adverb. ◊ ~ de loc: c. care arată locul de desfășurare a unei acțiuni (cu diversele lui nuanțe: punctul de plecare în spațiu, limita în spațiu, direcția în spațiu, spațiul străbătut etc.) exprimate de un verb sau de o locuțiune verbală sau sugerate de o interjecție predicativă. Este exprimat prin substantive, prin pronume sau prin numerale (de obicei cu prepoziții sau cu locuțiuni prepoziționale) în cazurile genitiv, dativ și mai ales acuzativ, prin adverbe de loc cu sau fără prepoziții și prin locuțiuni adverbiale de loc. Răspunde la întrebările unde?, de unde?, până unde?, încotro? și pe unde?: „Grigorescu umbla vara prin munți” (A. Vlahuță); „...o veste învechită... ne-a întors gândurile îndărăt” (Cezar Petrescu); „Ies din scorburi jderii și mâțele sălbatice” (M. Sadoveanu); „Mircea s-a grăbit spre Argeș!” (E. Camilar); „Nu-i mai mult decât de-o fugă / Până-n deal” (G. Coșbuc); „...și l-am privit până s-au aprins deasupra lui stelele” (Z. Stancu); „La noi sunt codri verzi de brad” (O. Goga): „Călătorul străin se așază jos lângă cei doi” (Ion Creangă); „Undeva, în urmă, în zare, se vedeau dealurile ondulate” (Z. Stancu); „Înspre apus, cătră munții cei mari, dincolo de păduri de fag și brad, înalbăstreau pâcle” (M. Sadoveanu); „Așterne-te drumului / Ca și floarea câmpului” (Folclor). ◊ ~ de timp (temporal): c. care arată timpul de desfășurare a unei acțiuni (cu diversele lui nuanțe: momentul, epoca, punctul de plecare în timp, limita în timp, răstimpul, durata, frecvența etc.) exprimate de un verb sau de o locuțiune verbală sau sugerate de o interjecție predicativă. Este exprimat prin substantive, prin pronume sau prin numerale (de obicei cu prepoziții sau cu locuțiuni prepoziționale) în cazurile genitiv și acuzativ (mai ales), prin adverbe de timp cu sau fără prepoziții, prin locuțiuni adverbiale de timp și prin verbe la infinitiv (precedate de prepoziția până sau de locuțiunea prepozițională înainte de) și la gerunziu. Răspunde la întrebările când?, de când?, până când?, pe când?, pentru când? și cât timp?: „Spre miezul nopții se-ntoarce acasă” (M. Eminescu); „Când mă deșteptai, soarele pășise de mult peste meridiană...” (C. Hogaș); „Pe ulița pustie sună când și când... călcâile vreunui trecător grăbit” (Em. Gârleanu); „Azi-dimineață, neavând treabă, mă scobor la gârlă” (I. Al. Brătescu-Voinești); „...dacă deci nici de astă dată Moromete nu va sta cinstit de vorbă, niciodată nu-i va mai da bună ziua” (M. Preda); „Tămădăienii... au dat roată... zile și luni întregi, împrejurul falnicilor dropioi” (Al. Odobescu); „Tu ai venit înaintea noastră, iar el a venit după noi”; „Ca s-arăt la bătrânețe / Ce-am putut la tinerețe” (Folclor); „Ichim șovăi îndelung înainte de a spune” (Camil Petrescu); „Că doar nu samăn eu grâu de ieri, de alaltăieri” (Ion Creangă); „...până a nu se revărsa bine de zori, el era purces la vânătoare” (Al. Odobescu); „Vorbind, trecu lângă stâlpul de brad” (L. Rebreanu). ◊ ~ de mod (modal): c. care arată modul de desfășurare a unei acțiuni (cu diversele lui nuanțe: modalitatea propriu-zisă, comparația, măsura sau cantitatea, progresia etc.) exprimate de un verb sau de o locuțiune verbală sau sugerate de o interjecție predicativă, modul de prezentare al unei însușiri exprimate de adjectivul determinat sau al unei caracteristici exprimate de adverbul determinat. Este exprimat prin substantive, prin pronume sau prin numerale (cu prepoziții sau cu locuțiuni prepoziționale) în cazurile dativ și acuzativ (mai ales), prin adverbe și locuțiuni adverbiale de mod, prin verbe la modurile infinitiv (precedate de prepoziția fără) și gerunziu și prin interjecții. Răspunde la întrebările cum?, în ce fel?, în ce chip?, în ce mod? și cât?: „Nori atârnați ca niște perdele de cer, își târau capetele pe pământ, împrăștiindu-se... într-o bură de ploaie măruntă” (Em. Gârleanu); „Cântau un cântec simplu ca pământul” (N. Labiș); „Ei nu vor mai ieși cu drag / Să-i iau cu mine-n șa pe rând” (G. Coșbuc); „Și punând mâna pe condei, scrie bățos și apăsat” (I. Al. Brătescu-Voinești); „...omul, mirosind a ploaie ș-a paie umede, le mărturisi îngrijorările lui” (M. Sadoveanu); „Visul său se-nfiripează și se-ntinde vulturește” (M. Eminescu); „Ciobanul intră cu sfială. Abia călca...” (P. Ispirescu); „În dosul șurii era o livadă mărișoară... tăiată în două de o cărare” (L. Rebreanu); „Uneori făcea fi, fi, fi, tiha! tiha! tiha! chiau! chiau! chiau! clings!” (I. Al. Brătescu-Voinești); „...și începu să sune dintr-însa ca prepelițele” (D. Zamfirescu); „Se așezară fără a mai întreba ceva” (E. Barbu); „Și începe să-nsemne cu ghiotura greșelile pe o draniță” (Ion Creangă); „Singure vrăbiile, care zboară puțin, s-au vârât printre grinzi și țigle” (T. Arghezi); „Te iubesc atât de mult” (M. Eminescu); „...de urgență să satisfaceți, conform legii, justele reclamațiuni ale doamnei directoare” (I. L. Caragiale); „Trebuie să te faci om al nevoii, ca noi” (D. Zamfirescu). ◊ ~ de cauză (cauzal): c. care arată cauza desfășurării unei acțiuni (exprimată de un verb sau de o locuțiune verbală sau sugerată de o interjecție predicativă) sau cauza existenței unei însușiri exprimate de un adjectiv. Este exprimat prin substantive, adjective, pronume sau numerale (cu prepoziție sau cu locuțiune prepozițională) în cazurile genitiv, dativ și acuzativ, prin locuțiuni adverbiale de cauză și prin verbe la modul gerunziu. Răspunde la întrebările din ce cauză?, din ce pricină?: „Freamătă codrii de vuietul apelor” (A. Vlahuță); „Din pricina dogoarei, mlaștinile sunt uscate peste tot” (Em. Gârleanu); „Sângeră boturile vitelor căutând rădăcini” (Z. Stancu); „... la Vadu-Vechi, oamenii... din prostie... s-au unit în jurul lui Iosub Prisăcarul” (V. Em. Galan); „Datorită ploii, n-am putut ieși din casă”; „Lupului îl scăpărau ochii de flămând.” (Ion Creangă); „Alții spuneau că din pricina ei se fac atâtea jertfe” (idem); „N-a putut vorbi din cauza celor trei”; „De-aceea, doamnă, te-am ruga / Să nu mai plângi” (G. Coșbuc). ◊ ~ de scop (final): c. care arată scopul desfășurării unei acțiuni exprimate de un verb sau de o locuțiune verbală sau sugerată de o interjecție predicativă. Este exprimat prin substantive (cu prepoziții sau cu locuțiuni prepoziționale) în cazurile genitiv și acuzativ, prin locuțiuni adverbiale de scop și prin verbe la modurile infinitiv (precedat de prepozițiile pentru și spre) sau supin. Răspunde la întrebările cu ce scop? și în ce scop?: „Se pregătea în vederea obținerii diplomei”; „... și porni în călătorie spre a-și găsi bărbatul” (P. Ispirescu); „La curte se făcuse mare pregătire pentru ospățul acesta” (C. Negruzzi); „Tocmai atunci veneau după apă... fetele lui Keleu” (Al. Odobescu); „De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu?” (M. Eminescu); „Când punea mama oalele la prins, eu... și începeam a linchi groșciorul...” (Ion Creangă); „Pentru aceea s-au deplasat acolo”. ◊ ~ de consecință (consecutiv): c. care arată consecința unei acțiuni exprimate de un verb sau de o locuțiune verbală sau a intensificării unei însușiri exprimate de un adjectiv. Este exprimat printr-un substantiv în acuzativ, cu prepozițiile de sau la sau printr-un verb la modul supin. Răspunde la întrebarea care e consecința faptului că?: „Tânărul cânta de minune”; „Omul ăsta mânca de speriat”; „Studentul o iubea la nebunie”; „Era frumoasă de invidiat”. ◊ ~ de condiție (condițional): c. care arată condiția de care depinde realizarea unei acțiuni exprimate printr-un verb sau printr-o locuțiune verbală. Este exprimat printr-un substantiv, pronume sau numeral în cazurile genitiv și acuzativ, precedat de locuțiuni prepoziționale, printr-un verb la gerunziu sau printr-un adverb de mod cu sens condițional. Răspunde la întrebările cu ce condiție? și în ce situație?: „Domnule, în caz de mobilizare vă rugăm a vă prezenta în termen de 48 de ore” (Cezar Petrescu); „În locul spătarului Ghica, eu nu-ți trăgeam palme” (Camil Petrescu); „Dar trăind și nemurind, te-oi sluji eu, măi badeo!” (Ion Creangă); „Altul, în locul lui, ar fi murit” (Folclor); „Imediat să părăsești primăria, altfel te arestez” (L. Rebreanu). ◊ ~ de concesie (concesiv): c. care arată împrejurarea care ar fi putut împiedica realizarea unei acțiuni exprimate de un verb sau de o locuțiune verbală sau existența unei însușiri exprimate de un adjectiv, dar care nu a împiedicat-o. Este exprimat prin substantive, pronume sau numerale în cazurile genitiv și acuzativ, cu prepoziții sau cu locuțiuni prepoziționale, sau prin verbe la modurile gerunziu (precedat uneori de adverbele chiar și nici) și infinitiv (precedat de prepoziția fără). Răspunde la întrebarea în ciuda cărui fapt?: „Împotriva obiceiului său, Lăpușneanul... era îmbrăcat cu toată pompa domnească” (C. Negruzzi); „...cu toată sărăcia, Humă nu muncea la nimeni cu ziua” (M. Preda); „...în ciuda mâniei, ochii ei rămâneau mari și curați” (idem); „...îi sărută și le dă ghes, în pofida mamei” (G. Călinescu); „...cu toate astea, el era Budulea Taichii” (I. Slavici); „...acest chip, fără a fi frumos, are un farmec deosebit” (I. Al. Brătescu-Voinești); „...țăranii noștri, robotind mai rău ca robii, nu ajung să-și câștige nici măcar mâncarea omenească” (L. Rebreanu). ◊ ~ instrumental: c. care arată instrumentul sau mijlocul prin care se realizează acțiunea exprimată de un verb sau de o locuțiune verbală sau sugerată de o interjecție predicativă. Este exprimat prin substantive, pronume sau numerale în cazurile genitiv, dativ și acuzativ (precedate de prepoziții sau de locuțiuni prepoziționale) sau prin verbe la gerunziu. Răspunde la întrebările cu ce?, prin cine? și prin intermediul cui?: „Prin intermediul colegilor am ajuns până la el.”; „Datorită unor foi de învelit marfa... am descoperit versiunea cea bună” (M. Sadoveanu); „Iar el zvrr! cu o scurtătură în urma noastră” (Ion Creangă); „Grație ei i-a revenit inspirația poetică” (L. Rebreanu); „Iradiind asupra lumii valuri neîntrerupte de poezie și mister, ea (luna) îi schimbă fundamental înfățișarea” (Geo Bogza). ◊ ~ sociativ: c. care arată cine sau ce însoțește subiectul în realizarea acțiunii exprimate de un verb sau de o locuțiune verbală sau sugerate de o interjecție predicativă. Este exprimat prin substantive, pronume sau numerale în cazul acuzativ, precedate de prepoziții și locuțiuni prepoziționale. Răspunde la întrebările cu cine?, cu ce?, împreună cu cine?, împreună cu ce?: „Ba și pe la scăldat am tras o raită cu prietenul meu Chiriac” (Ion Creangă); „Poftim, om bun, de-i ospăta împreună cu noi” (idem); „A intrat în războiul de front... dimpreună cu ceilalți” (T. Arghezi); „...el a trecut cu plugul pe la noi” (G. Coșbuc). ◊ ~ opozițional: c. care arată obiectul sau acțiunea ce se opune conținutului exprimat de subiect, de complement sau de predicat. Este exprimat prin substantive, pronume sau numerale în cazurile genitiv și acuzativ, precedate de locuțiunile prepoziționale în locul și în loc de sau printr-un verb la infinitiv precedat de locuțiunea prepozițională în loc de. Răspunde la întrebările în loc de cine?, în locul cui?, în loc de ce?. „Pe pieptul tânăr el și-a pus /Altiță-n loc de-aramă” (G. Coșbuc); „În locul lui se trimise un alt sergent” (T. Arghezi); „...mi-e teamă că, în loc de a avea un sprijin, aș avea o piedică” (L. Rebreanu). ◊ ~ cumulativ: c. care arată cui i se adaugă cele exprimate de subiect, de complement sau de predicat. Este exprimat prin substantive, pronume sau numerale în cazurile genitiv și acuzativ, precedate de prepozițiile decât și pe lângă, de locuțiunile prepoziționale în afara și (în) afară de sau prin locuțiunile adverbiale de cumul pe lângă asta, (în) afară de asta și plus de asta. Răspunde la întrebările pe lângă cine?, pe lângă ce?, în afara cui? și în afară de ce?: „...pe lângă celelalte, mai dăruiai arșice și condeie de fier noi” (B. Șt. Delavrancea); „Citeam și alte cărți decât acestea”; „În afara priceperii, mai trebuie și putere de muncă”; „În afară de Pascalopol și Otilia, pe bancheta din fața lor ședea ghemuit și moș Costache” (G. Călinescu); „E bună și harnică; afară de asta, îi place să citească”. ◊ ~ de relație: c. care arată obiectul sau faptul la care se limitează acțiunea exprimată de un verb sau de o locuțiune verbală sau calitatea exprimată de un adjectiv. Este exprimat prin substantive sau pronume în cazurile genitiv și acuzativ (precedate de prepoziții sau de locuțiuni prepoziționale) sau prin verbe la supin. Răspunde la întrebările în legătură cu ce?, în ce privință?, în privința cui?, relativ la ce?: „...întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii” (Ion Creangă); „Cântecelul dascălului... este în privința regulelor prozodice, cu mult mai prejos” (Al. Odobescu); „Despre mine cu atât mai bine, măi Chirică” (Ion Creangă); „Și după dumneavoastră, ce e libertatea?” (Titus Popovici); „Nu fi zgârcit... dar nici scump la târâțe și ieftin la făină” (C. Negruzzi); „Cu privire la întrebuințarea banilor, oamenii se împărțeau în tabere” (M. Sadoveanu); „De citit a citit, dar n-a reținut mare lucru”. ◊ ~ de excepție: c. care arată obiectul sau faptul ce reprezintă o excepție față de subiect, de complement, de atribut sau de numele predicativ. Este exprimat prin substantive, pronume sau numerale în cazurile genitiv și acuzativ, precedate de prepoziția decât sau de locuțiunile prepoziționale în afara, (în) afară de și cu excepția, sau prin adverbe precedate de locuțiunea prepozițională în afară de. Răspunde la întrebările cu exepția cui?, în afara cui? și în afară de ce?: „Ținea mânele tinerei dame strânse întru ale sale cu o familiaritate neiertată altui decât unui bărbat” (C. Negruzzi); „Altcineva decât mine ar fi găsit tovărășia veselă” (G. Galaction); „Adusese aproape toate lucrurile, cu excepția tablourilor”; „În afară de aceștia, eu n-am mai văzut pe nimeni”; „Te aștept oricând în afară de mâine”.

clin, clini, s.m. – Bucată de pământ care se ară la sfârșit, dacă terenul are o formă neregulată; ic, corn, capăt de pământ (ALR, 1956: 29). – Din sl. klinŭ „cui” (Miklosich, Cihac, cf. DER; Scriban, Șăineanu, DEX, MDA).

târî [At: PSALT. 219 / V: (reg) tăria (P: ~ri-a), ~ria (P: ~ri-a; Pzi: târiu), (înv) tiri / Pzi: ~răsc / E: vsl трѣти, тьрѫ] 1 vt (Înv) A nimici. 2 vt (C. i. un obiect) A mișca (cu greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos după sine Si: (îrg) a tăgârța, (pop) a târâi¹ (1). 3 vt (C. i. un om, un animal) A trage, silindu-l să meargă după sine Si: (pop) a târâi¹ (2), (reg) a trămăța (4). 4 vt (Pop; îe) A-și ~ viața (zilele etc.) A trăi lipsit de demnitate. 5 vt (Pop; îae; șîe a ~ barca pe uscat) A trăi greu. 6 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) în noroi A dezonora pe cineva. 7 vt (Pfm; îae) A îndemna (pe cineva) la o faptă josnică. 8 vt (Reg; îe) A ~ piciorul A șchiopăta. 9 vt (Mun; îe) A târât piciorul A face o faptă pe care o vor face și alții. 10 vt A târșâi (1) încălțămintea Si: (pop) a târâi¹ (3). 11 vt A lua cu sine Si: (pop) a târâi¹ (4). 12 vt A determina să meargă (cu sine) Si: (pop) a târâi¹ (5). 13 vt A îndemna pe cineva spre ceva (reprobabil) Si: (pop) a târâi¹ (6). 14 vr A înainta atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta Si: (pop) a târâi¹ (7), (reg) a se târșâi (2), (îvp) a se trage (68). 15 vr (D. anumite animale) A înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ Si: (pop) a târâi¹ (8), (înv) a se trage (66). 16 vr (Înv; pex; d. anumite animale) A se mișca. 17 vr (Înv; fig) A se înjosi. 18 vr (D. plante) A crește cu tulpina întinsă pe pământ Si: (pop) a târâi¹ (9). 19 vr (Fig) A-și schimba locul inutil (stricându-se, murdărindu-se) Si: (pop) a târâi¹ (10). 20 vr A merge încet, cu greu (abia mișcându-și picioarele) Si: (pop) a târâi¹ (11), (pop) a se trage (69). 21 vt (Cu subiectul „picioarele”) A purta cu greu Si: (pop) a târâi¹ (12). 22 vr (Fig; d. lichide) A curge încet Si: (pop) a târâi¹ (13). 23 vr (Îvp; d. obiecte care atârnă) A atinge pământul cu capătul de jos, frecându-se de el Si: (pop) a târâi¹ (14), (pop) a se trage (70). 24 vt (Reg; c. i. iarba) A călca.

prăjină sf [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 79^r/6 / Pl: ~ni / E: bg пръжина] 1 Bucată de lemn lungă și subțire, folosită mai ales pentru a fixa sau a susține ceva Si: (îrg) părângă, (reg) mlădoacă, prăștină¹ (1), rudă. 2 (Îe) A lua cu ~na A alunga pe cineva. 3 (Gmț; irn; îe) A încăleca ~na A pleca. 4 (Îvr; îla) Călare pe ~ Se spune despre un om fără căpătâi Si: (pfm) fluieră-vânt, vântură-țară. 5 (Rar; îe) A apuca înainte ca curva ~na Se spune despre cineva care, deși e vinovat, face pe indignatul. 6 (Dep) Persoană foarte înaltă și slabă Si: (reg) măcău¹, prăștină¹ (3) Cf găligan, lungan. 7 (Spc) Bară de lemn, bambus, metal, fibre sintetice etc., folosită în atletism la săritura în înălțime. 8 (Pex) Probă atletică practicată cu prăjina (7). 9 Tijă lungă de metal sau de lemn cu diverse utilizări tehnice. 10 Coadă a undiței Si: (reg) prăștină¹ (6). 11 Vargă. 12 Parte a cumpenei fântânii cu ajutorul căreia se cufundă găleata în apă Si: (reg) lumânare, prăștină¹ (7). 13 Prăjină (1) prevăzută la un capăt cu o proeminență scobită, cu care se lovește apa spre a goni peștele către plasele de pescuit Si: (reg) știulbuc. 14 (Reg) Sul de lemn cu care se leagă încărcătura de paie sau de fân dintr-un car. 15 (Mun) Întorcător la războiul de țesut. 16 (Trs; șîs) ~ cu coajă Băț pe care ciobanii însemnează, prin crestături, numărul oilor și al vaselor cu lapte. 17 (Olt) Bucată de scândură având la un capăt o gaură prin care intră o sfoară sau o curelușă și cu care se împinge pe sub gheață o frânghie a năvodului, de la o copcă la alta Si: (reg) igliță, undrea. 18 (Reg) Frigare de lemn. 19 (Reg) Par¹ cu crăcane scurte și înfipt cu un capăt în pământ, în jurul căruia se clădește claia de fân sau de paie grâu Si: (pop) prepeleac. 20 (Reg) Prăjină (1) așezată orizontal și legată cu frânghii de grinzile tavanului pe care, în casele țărănești, se pun rufe la uscat, se atârnă haine etc. Si: (pop) culme, (reg) prăștină¹ (8), rudă¹. 21 (Reg) Catarg. 22 (Reg) Cârlig cu care ciobanii prind oile. 23 Prăjină (1) de lungimi variabile, folosită ca unitate de măsură agrară. 24 (Îrg; îs) ~ fălcească (sau mare, domnească, legiuită), ~ de Moldova, ~ (de) a Parijului, ~ pogonească (sau stânjenească) Veche unitate de măsură pentru lungimi, echivalentă cu cca 5-7 m Si: (reg) bucată. 25 (Pex; îrg; îas) Distanță aproximativ egală cu prăjina (24). 26 (Ccr) Instrument cu care se măsura prăjina (23-25). 27 (Îrg; îs) ~ fălcească, ~na lucrului, ~ pătrată fălcească, ~ pogonească, ~na vânzării Veche unitate de măsură pentru suprafețe, egală cu cca 180-210 m². 28 (Pex; îrg; îas) Suprafață de teren aproximativ egală cu prăjina (26). 29 (Ccr) Instrument cu care se măsura prăjina (28). 30 (Rar) Ramură a coarnelor de cerb. 31 (Mun) Funie care leagă strâns proțapul de restul saniei Si: (reg) apărătoare, ceatlău, coardă, gânj, lambă, lănțuș, legătură, văioagă. 32 (Reg) Cantitate de fân pe care o pot duce doi oameni, purtată de prăjini (1) Si: (reg) boghie, boghineț, boghin, rudaș¹. 33 (Fam; îe) A nu-i (mai) ajunge (nici) cu ~na la nas Se spune despre un om încrezut. 34 (Fam; îe) A paște (pe cineva) cu ~na A urmări pe cineva pentru a-i face rău.

trage [At: PSALT. HUR. 52725 / V: (reg) trăgea / Pzi: trag; Ps trăsei, (înv) trașu; Par tras / E: ml trahere] 1 vt A face efortul de a mișca, de a deplasa (ceva sau pe cineva), apucându-l și îndreptându-l spre sine sau spre un punct voit ori de a-l da la o parte. 2 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) pe sfoară sau a ~ (pe cineva) de nas ori, arg, a-i ~ (cuiva) o țeapă A păcăli. 3 vt (Pfm; îe) A ~ ițele (sau sforile) A unelti. 4 vt (Pop; îe) A ~ plapuma (sau, reg, țolul) A căuta să obțină foloasele numai pentrusine. 5 vt (Reg; îe) A ~ mușamaua sau a ~ lucrul mușama A mușamaliza. 6 vt (Pop; îe) A nu avea de ce-l ~ câinii A fi foarte sărac. 7 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) de mânecă A-i face (cuiva) semn, atrăgându-i atenția spre un anumit lucru. 8 vt (Pfm; îae) A îndemna. 9 vt (Reg; îe) A ~ țărână (pe cineva) A înmormânta. 10 vt (Fam; îe) A ~ cortina A dezvălui ceva. 11 vt (Fam; îae) A ascunde ceva. 12 vt (Fam; îe) A ~ de timp A tergiversa în interes propriu. 13 vi (Reg; îe) A ~ cu piciorul A dori și altcuiva aceeași fericire ca a sa proprie. 14-15 vtr (Reg; îe) A se ~ în degete sau în deget (cu cineva) sau a ~ degetul sau deget (cu cineva) A se măsura cu cineva. 16 vrr (Îrg; d. persoane de sex opus) A se hârjoni (prinzându-se de mâini, îmbrățișându-se, împingându-se etc.). 17 vrr (Îrg; pex; d. persoane de sex opus) A se săruta. 18 vt (C. i. instrumente acționate prin tragere, mai ales clopote) A face să sune. 19 vi (D. clopote) A suna. 20 vt (Trs; c. i. ceasul, orologiul, cdp ger aufziehen) A întoarce. 21 vt (Îvp) A face să vină spre sine Si: a atrage. 22 vt (Îvp; fig) A îndemna. 23 vt (Îvp; fig) A ademeni (1). 24 vim (Fam; îe) A-l ~ (pe cineva) la somn A simți nevoia să doarmă. 25 vt (Înv; îlv) A ~ pâră asupra cuiva A pârî. 26 vt (Înv; îlv) A ~ luarea aminte (sau de seamă) sau a ~ băgare de seamă A atenționa (1). 27 vt (Înv) A face să se îndepărteze de la ceva Si: a distrage, a reține. 28 vt (Înv; c. i. fluide) A abate din drum pentru a duce în direcția voită. 29 vi (Pop) A avea greutatea de... Si: a cântări. 30 vi (Reg; îe) A ~ (greu) în (sau la) cumpănă A avea importanță (deosebită). 31 vt (Reg; îc) ~-punții Greutate la orologiu. 32 vi (Pop; fig) A valora. 33-34 vt (C. i. un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte) A pune (sau a scoate) (depunând oarecare efort). 35 vt A duce un accesoriu de îmbrăcăminte înspre o parte a corpului (spre a o acoperi) Si: a aranja, a potrivi. 36 vt A înfige (în frigare, în țeapă sau în alt obiect ascuțit). 37 vt A târî după sine. 38 vt (Pop; îe) A ~ verde pe albastru A trăi greu. 39 vt (Pfm; îe) A ~ un picior (sau piciorul) A șchiopăta. 40 vt A duce cu forța. 41 vt (Îvp; îe) A ~ la (sau spre, către, în) judecată sau la lege, la divan, (rar) a ~ cu pâră A duce în fața unui organ judecătoresc. 42 vt (Îe) A ~ la răspundere A cere cuiva să dea socoteală pentru faptele sale. 43 vt (Înv; fig) A pretinde (ca fiind al său). 44 vt (Înv; fig) A lua în stăpânire. 45 vt (Pex) A duce cu sine. 46 vt (Reg; îe) A-și ~ măsurile A-și chibzui faptele sau vorbele. 47 vt (Reg; îe) A ~ la îndoială A se îndoi de ceva. 48 vt (Reg; îe) A-și ~ glasul (sau ghersul) A-și potrivi glasul. 49 vi (Fig) A duce spre... sau la... Si: a obliga, a sili. 50 vt A duce cu sine Si: a conduce. 51 vt (Șfg) A pune în mișcare Si: a antrena. 52 vt (C. i. un vehicul, o unealtă cu tracțiune animală, pex, jugul sau hamul) A face să meargă. 53 vr (Reg) A se da cu sania. 54 vr (Reg) A se da pe gheață. 55 vt (Pfm; fig) A îndura. 56 vt (Șîe a ~ consecințele) A suporta urmările unei acțiuni reprobabile Si: a ispăși. 57 vt (Îlv) A ~ un profit A profita. 58 vt (C. i. un vehicul, o ambarcație) A îndrepta spre un loc de staționare, oprind (pentru ca oamenii să poată urca sau coborî, pentru a încărca sau descărca ceva). 59 vt (Reg; îe) A ~ carul la uscat A scăpa de un necaz, de un rău. 60 vt(a) (Îe) A ~ la dreapta sau la stânga A cârmi un vehicul ca să cotească la dreapta sau la stânga. 61 vt(a) (Îe) A ~ pe dreapta sau pe stânga A dirija un vehicul în așa fel încât să meargă aproape de marginea din dreapta sau din stânga a dramului. 62 vt(a) (Îe) A ~ pe dreapta A opri un vehicul pe marginea din dreapta a drumului. 63 vi (Fam; gmț; îae) A se culca (pentrua se odihni). 64 vz (Pfm) A se opri undeva pentrua fi găzduit. 65 vi (Pfm) A se instala undeva pentru un timp limitat. 66 vr (Înv; d. reptile, viermi) A se târî (15). 67 vr (Îvr; pex) A se mișca. 68 vr (Îvp; d. oameni) A înainta folosindu-se de mâini, de genunchi Si: a se târî (14). 69 vr (Pop) A înainta cu greutate, abia mișcându-și picioarele Si: a se târî (20). 70 vr (Pop; d. obiecte care atârnă) A atinge pământul cu capătul de jos Si: a se târî (23). 71 vr (Înv) A se duce după... 72-73 vir (Pop) A se îndrepta către... 74 vz (D. ambarcații; îe) A ~ la fund A începe să se scufunde. 75 vt (Fam; îe) A ~ la fund (pe cineva) A pune (pe cineva) într-o situație grea. 76 vt (Fam; îae) A antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. 77-78 vir (Înv; îe) A se ~ (sau a ~) la divan A se prezenta în fața divanului (cu o cerere, cu o reclamație). 79 vr A se apropia¹ (1). 80-81 vir (Pfm; îe) A se ~ în partea... (sau după...) sau a ~ pe... A semăna cu... 82 vz (Îrg) A evolua spre... 83 vz (Reg; îe) A ~ de ziuă A se face ziuă. 84 vz (Reg; d. culori) A avea o nuanță de... 85 vz (Reg; indică locul cu aproximație) A se afla (20). 86 vi (Reg; îe) A ~ la traistă A căuta de unde se pot obține foloase. 87 vrim (Reg; îe) A i se ~ de ceva A fi curios de ceva. 88 vz (Reg;îe) A ~ cu casa A fi credincios în căsnicie. 89 vz (Reg; udp „la”, „spre”, „cu”) A fi de partea cuiva. 90 vz (Îrg) A fi tentat să... 91 vz (Îrg) A acționa ca să... 92 vz (Pop) A prevesti (o anumită stare). 93 vz (Pop) A aminti de... 94 vz (Reg; d. oameni; îe) Mustățile îi trag (sau mustața îi ~) a oală Se spune despre cineva căruia îi place să bea. 95 vz (Reg; îe) ~ a pământ (sau a groapă) Se spune despre cineva care este aproape de moarte. 96 vz (Reg; îe) A ~ rău A cobi (6). 97 vr (Pop; adesea urmat de determinări care arată direcția mișcării) A se retrage din locul unde se află. 98 vt (Pop; îe) A-și ~ mâna de deasupra cuiva A înceta de a mai ocroti pe cineva. 99 vt (Reg; îe) A-și ~ vorba A reveni asupra celor afirmate anterior. 100 vr (Înv; pex) A părăsi o funcție sau instituția, colectivitatea din care face parte. 101 vr (Fig) A se da în lături de la ceva Si: a se sustrage. 102 vr (Reg; îe) A se ~ de ceva A se jena. 103 vr (Reg; îae) A-i păsa de ceva. 104 vr (Îrg; d. ape curgătoare) A reintra în albie după o inundație Si: a se retrage. 105 vr (Înv; cu determinări introduse prin pp „de”) A se depărta de cineva Si: a se despărți. 106 vr (Reg; d. o inflamație, o excrescență) A regresa. 107 vr (Reg; d. persoane și d. fața lor; șîe a se ~ la față sau la obraji, la chip) A slăbi. 108 vr (Îrg) A se perpetua. 109 vt (Înv; îe) A-și ~ viața (sau veacul) A trăi (1). 110 vt (Înv; îe) A ~ război A purta război vreme îndelungată. 111 vr (Reg; d. lapte, vin) A se strica, devenind cleios. 112 vi (Reg; d. lapte) A mirosi urât. 113 vt A scoate. 114 vt (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) un ghimpe din picior A scăpa pe cineva de un necaz, de o dificultate. 115 vt (Reg; îe) Au tras straiul de sub el Se spune despre cineva care a murit. 116 vz (Pop; îe) A ~ în cărți A prevesti viitorul cu ajutorul cărților de joc. 117 vt (Fig; c. i. abstracte) A degaja dintr-un ansamblu unele elemente pentru a le utiliza Si: a extrage. 118 vt (Pex; fig; c. i. abstracte) A elabora, utilizând elementele extrase. 119 vt (Fam; îe) A ~ concluzia (că...) A deduce o consecință Si: a conchide. 120 vt (Mat; înv; îe) A ~ rădăcina pătrată (sau cvadrată, cvadraticească) A extrage rădăcina pătrată. 121 vt (Mat; îrg) A scădea. 122 vt (C. i. o armă) A scoate (din teacă) (pentru a începe lupta). 123 vt (C. i. un lichid) A scoate (dintr-un recipient) Si: a extrage. 124 vt (Îe) A ~ vinul de pe drojdie (sau de pe drojdii) A scoate vinul limpezit din vasul în care s-a depus drojdia Si: a pritoci. 125 vt A scoate (prin distilare). 126 vt (C. i. puroiul dintr-o rană infectată, dintr-un abces) A face să se strângă la un loc. 127 vt A lua (cu forța). 128 vt A obține. 129 vt A lua înapoi Si: a retrage. 130 vt A reține (o parte din ceva) Si: opri. 131 vt ( Îrg) A lua de la cineva un impozit, o taxă, o datorie etc. Si: a executa. 132 vt (Îvr) A confisca. 133 vt (Și, reg, îe a-și ~ sufletul sau răsuflarea) A introduce în plămâni prin inspirație (aer, fum etc.) Si: a inspira, a inhala. 134 vt (Pop; îae) A respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc. 135 vt (Pfm; îae) A se odihni (puțin) după un efort greu Si: a se reculege. 136 vi (Reg; îe) A ~ (ca) să moară sau (rar) ~ să-și dea răsuflarea cea de pre urmă, sau a ~ de (sau pe) moarte A fi pe moarte. 137 vt (Îvp; îe) A-și ~ mucii (sau nasul) A reține secreția nazală, inspirând puternic Si: a smiorcăi. 138 vt (C. i. fumul de tutun) A face să iasă din țigară sau din pipă, prin aspirație. 139 vt (C. i. tabac) A priza. 140 vi (Reg; îe) A ~ pe nări (sau pe nas) A sforăi. 141 vi (D. aparate, instalații de ardere etc.) A avea tiraj. 142 vt A bea (băuturi alcoolice) Si: a înghiți, a sorbi. 143 vi (Pfm; îe) A ~ la măsea (sau la mustață) A fi bețiv. 144 vt (Reg) A suge. 145 vt (Înv) A face să iasă Si: a extrage, a scoate. 146 vt (Pop) A încorpora în sine Si: a absorbi. 147 vt (Subiectul indică pereți; îe) A ~ igrasie A absorbi umezeală. 148 vi (Reg; d. pereți, imobile) A deveni umed, igrasios. 149 vi (Pfm; îe) A ~ cu urechea A asculta pe furiș pentru a prinde zgomote ușoare sau vorbe șoptite. 150 vi (Pfm; îae) A se informa discret (despre ceva) Si: a iscodi. 151 vi (Pfm; îe) A~ cu ochiul (sau cu ochii, cu coada ochiului) A se uita pe furiș, pentru a nu putea fi observat. 152 vi (Îvr; îe) A ~ cu ocheanul A privi prin ochean. 153 vt A trasa linii, semne, contururi Si: a desena, a marca. 154 vt (Îe) A ~ (o) brazdă (sau, îvr, răzoare) A ara⁴. 155 vt (Iuz; cdp fr tirer une lettre de change (sur quelqu ’un); îe) A(-i) ~ (cuiva) o poliță sau a o poliță asupra cuiva A emite o poliță (asupra cuiva). 156 vt (Pop) A tivi¹ (5). 157 vr (Fig) A se contura (3). 158 vt (C. i. o sfoară, un fir etc.) A întinde pe toată lungimea (smucind). 159 vt (C. i. un drum, o construcție, o lucrare caracterizată prin lungime) A construi (2). 160 vr (Înv; d. o regiune, un teritoriu) A se întinde (pe... sau spre...). 161 vt (Îe) A ~ pe nicovală A prelucra bătând pe nicovală. 162 vt (Îe) A ~ o piele A prelucra o piele. 163 vt (îe) A ~ pe (sau la) calapod A întinde pe calapod. 164 vt (Îrg; îe) A ~ cânepa A melița cânepa cu melița mai mică. 165 vt (Reg; îe) A ~ în piepteni (sau în fușalăi, în hecelă) A dărăci (1). 166 vt (Reg; îe) A ~ (o țesătură) la piuă A supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. 167 vt (Îe) A ~ pe roată A modela pe roată (un vas de pământ). 168 vt (Înv; îae) A supune torturii pe roată. 169 vt (Îlv) A ~ la rindea A rindelui. 170 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) la munci A tortura¹ (1). 171 vt (Reg; îe) A ~ cu acul A coase (1). 172 vt (Îe) A ~ la mașină A coase la mașină. 173 vt (Pfm; gmț; îe) A ~ în dinți sau a-i ~ fălci A mesteca¹. 174 vt (Reg; gmț; îe) A ~ pe sub nas A mânca. 175 vt (îvp; îlv) A – la cântar A cântări (1). 176 vt (Fam; îe) A ~ la cântar A fura la cântar. 177 vi (D. cântar) A fi defect. 178 vt (Înv; îe) A ~ cu funia (sau cu odgonul) A măsura cu funia. 179 vt (Reg; îe) A ~ raful (sau fierul, panta) pe roată A pune șina pe roată. 180 vi (Îlv) A ~ cu coasa (sau în, la coasă) A cosi² (1). 181 vi (Îlv) A ~ cu secera A secera. 182 vi (Îlv) A – din vâsle sau, pop, la rame ori la (din) lopată (ori la lopeți, cu lopețile), la opacină (sau la opăcini) A vâsli. 183 vi (Îrg; îe) A ~ din fuior (sau din caier, din furcă) A toarce (2). 184 vt (Îe) A ~ mătasea (sau borangic, gogoșile) A depăna mătasea de pe gogoși. 185 vt (Înv; îe) A ~ pânza A întinde pânza, netezind-o astfel după ce a fost înălbită. 186 vt (Reg; îe) A ~ apa A vâsli. 187 vt (Îe) A ~ năvodul sau a ~ cu năvodul (ori cu volocul) A pescui cu năvodul, cu volocul etc. 188 vt (Îlv) A ~ la tipar (sau la mașină) A tipări (5). 189 vt (Îlv) A ~ la șapirograf A șapirografia. 190 vt (Îlv) A ~ o copie (sau copii) A copia (1). 191-192 vtr (Pfm; îlv) A (se) ~ în poză (sau în chip, în tablou) A (se) fotografia. 193 vt A mișca un corp (în toată lungimea lui) pe suprafața (sau în lungimea) altui corp Si: a freca. 194 vt (îe) A~ pe piatră (sau pe amnar, pe curea) sau cu gresia, cu cutea A ascuți (4). 195 vt (Îe) A ~ un chibrit (sau chibritul) A freca un chibrit pentru a-l aprinde. 196 vt(a) (Îlv) A – cu mătura A mătura. 197 vt(a) (Îlv) A ~ cu aspiratorul A aspira praful, murdăria etc. dintr-o încăpere. 198 vt(a) (Pfm; îe) A – cu buretele (sau cu condeiul) peste ceva A șterge. 199 vi (Pfm; îae) A considera ca și cum n-ar fi existat. 200 vi A trece prin... 201 vt (Pfm; îe) A ~ banul (sau gologanul) prin barbă A freca de barbă un ban câștigat (cu credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior). 202 vt (Pfm; îe) A-și ~ banul sau a-și ~ osânza (dintr-o afacere) A dobândi un câștig important (pe căi ilegale). 203 vt (Reg; îlv) A ~ spânz A spânzui. 204 vt (Îvr; îe) A ~ sub ascuțitul săbiei A ucide cu sabia. 205 vt (Teh) A întinde și a subția un material ductil, făcându-l să treacă printr-o filieră, pentru a obține bare, fire sau țevi. 206 vt (Pfm; de obicei ccd etic) A face (ceva) din plin, cu multă energie, cu pasiune, cu vioiciune. 207 vt (Pfm; îe) A ~ un pui de somn sau a – la soamne (ori la aghioase) A dormi adânc. 208 vt (Pfm; îe) A – o spaimă A se speria tare. 209 vt (Pfm; cu determinări care indică instrumentul; șîe a ~ o cântare) A cânta (1). 210 vt (Pfm; c. i. dans, horă etc.) A dansa (1). 211 vt (Reg; îc) ~-ți-hora Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 212 vt (Reg; cu sensul reieșind din determinări) A înjura. 213 vt (Pfm) A face un lucru deosebit de mare, de frumos. 214 vt (Pfm; îe) A ~ un chef (sau o petrecere, o beție) A face o petrecere cu mult alcool. 215 vi (Reg; îe) A ~ cu ochiul (sau cu coada ochiului, din ochi ori cu geana, cu mustața) A face (cuiva) un semn discret cu ochiul sau cu mustața. 216 vt (C. i. o lovitură) A da cu putere Si: a bate, a lovi, a plesni. 217 vi (Reg; îe) A ~ (cu cineva sau cu ceva) de pământ A izbi de pământ. 218 vt (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) un șfichiu A spune cuiva vorbe usturătoare Si: a certa. 219 vi A descărca o armă spre țintă. 220 vi (Îe) A ~ la țintă (sau la semn) A face exerciții de lovire a unei ținte cu săgeți, gloanțe etc. 221 vi (Îae) A lovi ținta cu un glonț, cu o săgeată etc. 222 vi (Îe) A ~ la tir A face exerciții de lovire a unei ținte, de tragere la țintă, cu o armă de foc. 223 vi (Îe) A ~ în vânt (sau în sec) sau a ~ greș A descărca arma fără a nimeri ținta. 224-225 vti (Spt) A lovi mingea cu putere Si: a șuta. 226 vt (Pop) A fricționa în scopuri terapeutice Si: a masa¹. 227 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) de gâlci A-i cauza cuiva neplăceri. 228 vi (D. vânt) A bate (încet). 229 vt (Pop; îe) A ~ (sau a-i ~ cuiva) vânt (sau, rar, boare) A pune în mișcare aerul, pentru a-i face cuiva răcoare. 230 vt (Pfm; îe) A ~ un vânt (sau vânturi sau, pop, o bășină, bășini, un pârț sau pârțuri) A elimina gaz intestinal prin anus Si: (pfm) a se băși. 231 vim A se produce un curent de aer. 232 vt (Subiectul indică un curent de aer) A cuprinde pe cineva, provocându-i o senzație de răcoare bruscă și neplăcută (urmată adesea de îmbolnăvire). 233 vr A descinde din... Si: (înv) a obârși, a răsări¹. 234 vt (Îvr; îe) A-și ~ începutul din... A proveni din... 235 vr A fi originar din... 236 vr A proveni din... sau de la... 237 vt (Înv; îe) A-și ~ originea (sau obârșia) din... A proveni de la... 238 vi (Pfm; îe) A-și ~ peste mâini (sau peste picioare) A-și provoca singur eșecul. 239 vr (Pfm; îe) A se ~ de șireturi (sau de brăcinar) (cu cineva) A fi de aceeași vârstă. 240 vr (Pfm; îae) A fi în relații de prietenie cu cineva. 241 vi (Pfm; îe) A ~ de cineva A încerca să convingi pe cineva să facă un anumit lucru. 242 vi (Pfm; d. persoane de sex opus; îae) A încerca să câștigi simpatia unei persoane dragi care nu are aceleași sentimente față de tine. 243 vt(a) (Îe) A ~ de fir (sau de un fir) A deșira un obiect de îmbrăcăminte tricotat sau croșetat. 244 vi (Fam; fig; îae) A începe investigațiile într-o situație. 245 vt (Pfm; îe) A ~douăzeci și cinci la fundul altuia A pune pe cineva să facă un efort foarte mare. 246 vi (Pfm; îe) A ~ tare A învăța mult. 247 vi (Pfm; îae; șîe a ~ la plug) A munci mult. 248 vi (Pfm; îe) A ~ tare pe ultima sută (de metri) A munci foarte mult înainte de finalul foarte apropiat al unui lucru. 249 vi (Pfm; îae) A învăța foarte mult înainte de un examen, de finalul unui an, semestru etc. 250 vi (Spt; fam; îae) A alerga cu viteză mare înainte de sosire. 251 vi (Pfm; îe) A (o) ~ înainte cu trăiască regele A o ține una și bună. 252 vt (Pfm; îe) A ~ o fugă până la... A se duce în viteză undeva. 253-254 vir (Pfm; urmat de determinări locale introduse prin pp „la”) A se duce (mânat de o dorință). 255 vi (Pfm; fig) A se simți atras către... 256 vi (Arg; îe) Ai-o ~ cuiva A păcăli pe cineva. 257 vt (Arg; îae) A avea relații sexuale cu cineva. 258 vi (Iuz; îe) A ~ la galere A ispăși o condamnare pe o galeră. 259 vi (Pfm; îae) A munci foarte mult și greu.

clin, clini, s.m. Bucată de pământ care se ară la sfârșit, dacă terenul are o formă neregulată; ic, corn, capăt de pământ. – Din sl. klinŭ „cui” (Scriban, Șăineanu, DEX, MDA).

CAPĂT, capete, s. n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situații sau a unei stări; margine, limită, sfârșit¹, istov. ◊ Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfârșit; îndelungat, întins. ◊ Loc. adv. De la (sau din) capăt = de la început. În capăt = a) în frunte; b) exact, deplin. Până la capăt = până la sfârșit; până la ultimele consecințe, în mod consecvent. ◊ Expr. La capătul lumii (sau pământului) = foarte departe. A pune capăt (unui lucru, unei situații) = a face să înceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capăt = a duce la bun sfârșit. A o scoate la capăt cu ceva = a ieși cu bine dintr-o situație neplăcută. A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege cu cineva. Nici un capăt de ață = absolut nimic. Până la (sau într-)un capăt de ață = absolut tot. 2. Fragment; rămășiță de... – Refăcut din pl. capete (< lat. capita).

PĂMÂNT, (3, 4, 5) pământuri, s. n. 1. Planetă a sistemului solar, locuită de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe această planetă. ◊ Expr. La capătul (sau marginile) pământului = foarte departe. De când (e lumea și) pământul sau cât e lumea și pământul = a) (de) totdeauna; b) (în construcții negative) niciodată. Ca de la cer la pământ, se spune pentru a arăta marea deosebire dintre două lucruri. 2. Scoarța globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și alte vietăți; sol. ◊ Loc. adv. Ca pământul = a) cu desăvârșire, de tot; b) profund, greu; c) (în construcții negative) deloc, în nici un fel. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). La pământ = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comandă) culcă-te! ◊ Expr. A lăsa toate la (sau în) pământ = a lăsa baltă, la voia întâmplării; a abandona. Parcă l-a înghițit pământul (sau a intrat în pământ) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. A-i veni cuiva să intre în pământ, se spune când cineva se simte foarte rușinat și ar vrea să nu mai dea ochii cu oamenii. A ieși (sau a apărea) ca din pământ = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai încăpea) nici pământul (de...) = a simți o emoție puternică. A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pământul = a fi un ticălos. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pământul, se zice (mai ales în imprecații) despre un om rău. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pământului sau a (se) face una cu pământul (sau o apă și un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obținut, cu orice preț. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, cu orice efort, neapărat. Doarme și pământul sub om = e liniște, tăcere desăvârșită. 3. Materie din care e alcătuită partea solidă a globului terestru și care este formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, și din granule organice, provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale. ◊ Pământ activ (sau decolorat) = material natural pământos, asemănător argilei, care are proprietatea de a absorbi și reține substanțe colorate din uleiuri animale, vegetale și minerale. ♦ (Și în sintagma pământ galben) Lut. ♦ Pământuri rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemănătoare din punctul de vedere al proprietăților lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ◊ Expr. Sărac lipit pământului = foarte sărac. 5. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Obiceiul pământului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții, transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei păstrat din vechime, caracteristic unei țări, unei regiuni. – Lat. pavimentum.

MARCOTĂ s. f. lăstar nedesprins de planta-mamă, care se înfige cu capătul liber în pământ pentru a prinde rădăcină și care, tăiat și răsădit, poate da o nouă plantă. ◊ plantă obținută prin marcotaj. (< fr. marcotte)

CAPĂT, capete, s. n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situații sau a unei stări; margine, limită, sfârșit¹, istov. ◊ Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfârșit; îndelungat, întins. Loc. adv. De la (sau din) capăt = de la început. În capăt = a) în frunte; b) exact, deplin. Până la capăt = până la sfârșit; până la ultimele consecințe, în mod consecvent. ◊ Expr. La capătul lumii (sau pământului) = foarte departe. A pune capăt (unui lucru, unei situații) = a face să înceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capăt = a duce la bun sfârșit. A o scoate la capăt cu ceva = a ieși cu bine dintr-o situație neplăcută. A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege cu cineva. Niciun capăt de ață = absolut nimic. Până la (sau într-)un capăt de ață = absolut tot. 2. Fragment; rămășiță de... – Refăcut din pl. capete (< lat. capita).

PĂMÂNT, (3, 4, 5) pământuri, s. n. 1. Planetă a sistemului solar, locuită de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe această planetă. ◊ Expr. La capătul (sau marginile) pământului = foarte departe. De când (e lumea și) pământul sau cât e lumea și pământul = a) (de) totdeauna; b) (în construcții negative) niciodată. Ca de la cer la pământ, se spune pentru a arăta marea deosebire dintre două lucruri. 2. Scoarța globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și alte vietăți; sol. ◊ Loc. adv. Ca pământul = a) cu desăvârșire, de tot; b) profund, greu; c) (în construcții negative) deloc, în niciun fel. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). La pământ = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comandă) culcă-te! ◊ Expr. A lăsa toate la (sau în) pământ = a lăsa baltă, la voia întâmplării; a abandona. Parcă l-a înghițit pământul (sau a intrat în pământ) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. A-i veni cuiva să intre în pământ, se spune când cineva se simte foarte rușinat și ar vrea să nu mai dea ochii cu oamenii. A ieși (sau a apărea) ca din pământ = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai încăpea) nici pământul (de...) = a simți o emoție puternică. A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pământul = a fi un ticălos. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pământul, se zice (mai ales în imprecații) despre un om rău. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pământului sau a (se) face una cu pământul (sau o apă și un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obținut, cu orice preț. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, cu orice efort, neapărat. Doarme și pământul sub om = e liniște, tăcere desăvârșită. 3. Materie din care e alcătuită partea solidă a globului terestru și care este formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, și din granule organice, provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale. ◊ Pământ activ (sau decolorat) = material natural pământos, asemănător argilei, care are proprietatea de a absorbi și reține substanțe colorate din uleiuri animale, vegetale și minerale. ♦ (Și în sintagma pământ galben) Lut. ♦ Pământuri rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemănătoare din punctul de vedere al proprietăților lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ◊ Expr. Sărac lipit pământului = foarte sărac. 5. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Obiceiul pământului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții, transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei păstrat din vechime, caracteristic unei țări, unei regiuni. – Lat. pavimentum.

POP¹, popi, s. m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuințări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susține provizoriu sau se consolidează un zid, un planșeu, un acoperiș; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susțin cu celălalt capăt streașina acoperișului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un gard sau o poartă. ♦ Bețișor așezat în cutia de rezonanță a unor instrumente cu coarde, cu rolul de a transmite vibrațiile. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părți ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu un pop¹ (1) ori executate dintr-un pop¹. 3. Mănunchi de plante așezate vertical pentru uscare. [Pl. și: (3, n.) popuri] – Din bg. pop.

SFEROÍD (< fr.; {s} sfero- + gr. eidos „aspect”) s. n. Corp geometric asemănător cu o sferă dar cu o ușoară turtire la capete. De ex. Pământul poate fi considerat, ca formă gemerală, un s. de rotație (turtirea la Poli se datorează forței centrifuge care a acționat în timpul formării lui cu o intensitate mai mare la Ecuator, scăzând spre cei doi Poli, astfel că axa polară este cu 43 km mai mică decât diametrul Ecuatorului). Totuși, datorită neregularităților suprafeței terestre, nu este un s. perfect, ci o formă particulară a acestuia numită geoid.

marcotă sf [At: DT / Pl: ~te / E: fr marcotte] 1 Lăstar nedesprins de plantă, care se îngroapă cu capătul liber în pământ, pentru a prinde rădăcini și care apoi, tăiat și răsădit, formează o plantă nouă Vz butaș. 2 Plantă obținută prin marcotaj.

martac sm [At: COSTINESCU / V: ~tec, măr~, mâr~ / Pl: ~aci / E: tc mertek] 1 (Reg) Grindă lungă și groasă. 2 (Reg; mpl) Fiecare dintre căpriorii unei case. 3 (Reg) Chingă a căpriorilor unei case. 4 (Reg) Lemn gros care se fixează cu capătul de sus în grinda unei case și cu cel de jos pe căpriori. 5 (Reg; mpl) Fiecare dintre lemnele care leagă între ele capetele de sus ale unui pătul sau ale unui pătuiac. 6 (Reg; mpl) Fiecare dintre prăjinile, lemnele sau crengile legate câte două cruciș, care se așază de o parte și de alta a unui acoperiș de paie, a unei clăi de fân etc. 7 (Reg; mpl) Fiecare dintre parii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un bordei. 8 (Reg) Par sau stâlp mai gros, folosit în construcții. 9 (Olt; mpl) Nojițe (1).

papuc¹ sm [At: HERODOT (1645), 117 / V: (îvp) păp~, (reg) păpucă sf, pep~ / Pl: ~uci / E: tc papuç, mg papucs] 1 Încălțăminte ușoară, fără călcâi, care se poartă în casă Si: (reg) pantof (1), paplec (1). 2 (Pgn) Încălțăminte ușoară, de vară Si: pantof (3) Vz cipic. 3 (Îe) A fi sub ~(ul cuiva) A se lăsa condus de cineva. 4 (Îe) A ține (sau a pune pe cineva) sub ~ A ține sau a pune sub ascultare pe cineva. 5 (Îe) A o lua (sau a o șterge) la ~ A pleca repede de undeva. 6-7 (Îe) A-i da (sau a i se da cuiva) ~ucii (A da pe cineva afară sau) a fi dat afară. 8 (Îe) A călca (pe cineva) pe ~ci A supăra pe cineva. 9 (Îe) A-și pierde ~cii A muri. 10 (Îe) A lăsa (pe cineva) la ~ci A sărăci complet pe cineva. 11 (Îe) A fi cu ~ci galbeni A se găsi foarte rar. 12 (Îe) A bate (sau a toca) la ~ A cheltui mulți bani în jocuri și petreceri. 13 (Reg) Gheată. 14-15 (Trs) Bocanc (de armată). 16 (Bot; reg; șîc ~ul-doamnei, ~ul-Maicii-Domnului, păpucul-domnului, păpucul-vinerei) Blabornic (Cypripedium calceolus). 17 (Bot; reg) Ciumăfaie (Datura stramonium). 18 (Bot; îc ~ul-doamnei) Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele lungi, cu flori mari de culoare roz-liliachie Si: (reg) pantofii(5)-doamnei, papucaș (Impatiens roylei). 19 (Bot; reg; îae) Arăriel (Cynoglossum officinale). 20 (Bot; reg; îac) Călțunul-doamnei (Geum rivale). 21 (Bot; reg; îc) ~cul-domnișoarei Planta Impatiens sultani. 22 (Bot; reg; îac; îf păpucii-domnișoarei) Canale (Impatiens balsamina). 23 (Bot; reg; îc) ~cul-cucului Ciuboțica-cucului (Primula offîcinalis). 24 (Bot; reg; îac) Floarea-paștilor (Anemone nemorosa). 25 (Teh) Piesă metalică fixată la capătul inferior al unui pilon, pentru a împiedica strivirea capătului acestuia când este bătut în pământ. 26 (Min; reg) Capăt de jos, acoperit cu fier, al stâlpilor șteampului. 27 (Teh) Palier pentru rezemarea pe capre a cablului purtător al unui funicular. 28 (Reg) Calup la casele țărănești. 29 (Reg) Bucată de lemn triunghiulară care se așază între acoperiș și căpriori, pentrua ridica streașina casei și pentru a feri pereții de ploaie. 30 (Olt) Bucată de lemn sau de fier care se adaugă unei grinzi ca umplutură sau ca întăritură. 31 (Teh) Piesă de cupru sau de aluminiu care servește la legarea capătului unui conductor electric la bornele unei instalații electrice sau ale unui aparat electric, în vederea stabilirii unui contact demontabil.

pop¹ [At: LB / V: (reg) popă, pup / Pl: ~i, (reg, sn) ~uri / E: bg поп] 1 sm Par¹ (1) cu care se sprijină, provizoriu, gardul, crengile unui pom etc. Si: proptea, reazem, sprijin, susținere, (rar) sprijinitoare, (pop) poprea, (reg) popoinog, poponeț³ (12), pripoană, proptă, propteală, proptiș, șoș, șpreit, (înv) rezemătură, sprijineală, sprijinitură. 2 sm Stâlp sau bârnă la casele și acareturile țărănești, pentru a susține sau a consolida zidul, planșeul, acoperișul etc. Si: pălimar, (pop) popârțac (1), (reg) poponeț³ (13). 3 sm (Mun; îs) ~ul nasului Cartilaj care desparte între ele fosele nazale Si: vomer, (reg) popos. 4 av (Reg; d. oameni; îe) A sta ~ A se ține drept. 5 av (Reg; d. oameni; îae) A sta în picioare. 6 av (Reg; îae) Se spune despre un lucru foarte bine făcut. 7 sm Fiecare dintre stâlpii prispei sau ai pridvorului, care susțin streașina acoperișului. 8 sm (Mol) Fiecare dintre stâlpii care, având un capăt înfipt în pământ, susțin gardul sau poarta Si: (reg) popcie. 9 sm (Mun; Dob) Fiecare dintre stâlpii care susțin podul morii. 10 sm (Reg) Stâlp de telegraf. 11 sm (Trs) Grindă groasă folosită pentru pavat străzile. 12 sm (Reg) Bucată de lemn adăugată la o bârnă ca să o prelungească. 13 sm (Mol; Trs) Prepeleac pe care se atârnă oale. 14 sm (Reg) Butuc sau bolovan pe care se sprijină o pârghie. 15 sf (Reg; îf popă) Cui sau bucată de lemn în formă de „T”, care leagă, la plug, grindeiul de cotigă Si: (reg) ciocârlie, ciocâlteu, cocoș, măsea. 16 sm Bucată de lemn care leagă cele două lopățele ale cârceiei la car Si: (reg) jiglă, lopățică, scăiuș, spetează, stinghie. 17 sm (Reg) Fus la vârtelniță. 18 sf (Reg; îf popă) Bărbătuș la războiul de țesut. 19 sm Bețișor pus înăuntrul viorii, violoncelului etc., în dreptul cătușului, ca să sprijine peretele de deasupra. 20 sm (Reg) Băț scurt, ascuțit la un capăt, cu care se joacă copiii, lovindu-l cu alte bețe Si: (reg) popic² (14) Vz țurcă. 21 (Îcs) În ~ Joc de copii la care se folosește popul¹ (20). 22 sm (Reg) Scândură din mijloc, la fundul butoiului, pe care sunt așezate, perpendicular, doagele Si: chingă, stinghie. 23 sm (Reg) Piesă de lemn la teasc, care presează strugurii sau semințele plantelor oleaginoase. 24 sm (Reg) Bucată de lemn cu care presează ciobanii coșul pe brânză. 25 sm (Reg) Bucată circulară dintr-un trunchi de brad pe care stau ciobanii când mulg oile. 26 sm (Buc; Mol) Bucată rotundă de lemn în care se fixează nicovala de ascuțit coasa. 27 sm (Reg) Bucată de lemn groasă la un capăt cu care se bătucește pământul Si: (reg) popic² (11) Vz mai². 28 sm (Ban; Trs) Tăvălug cu care se ridică piatra. 29 sm (Mol; lpl) Parte a harnașamentului care stă sub coada calului Si: (reg) curar. 30 sm Grămadă de snopi sau mănunchi de plante (in, cânepă, coceni de porumb etc.) care se așază în picioare, ca un con, ca să se usuce Si: (reg) căpiță, ciuclă, poponeț³ (14). 31 sf (Reg; îf popă; șîs popa crucilor) Snop de grâu care se pune pieziș, în vârful clăii sau grămezii de snopi, formând o apărătoare de ploaie Si: (reg) căciulă, clop, măgar, preoteasă, vârf. 32 sm (Trs) Fir de cânepă mai bine dezvoltat, folosit pentru sămânță. 33 sm (Trs; lpl) Fire de cânepă semănate în porumbiște pentru sămânță Si: (reg) hăldani. 34 sm (Trs; lpl) Fire de grâu lăsate netăiate. 35 sm (Reg) Fir de porumb rămas nesăpat la a# doua prașilă.

proțap [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~țiap / Pl: ~uri, (înv) ~e / E: slv процѣпъ cf bg процеп (dal процап)] 1 sn Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului, al saniei etc. și de care se prinde jugul Si: (reg) tânjală, turșug. 2 sn (Reg; pex) Oiște¹. 3 sn Prăjină lungă. 4 sn (Pop; îe) A umbla (sau a veni, a purta, a se înfățișa etc.) cu jalba (sau, rar, cu hârtia) în ~ A umbla sau a veni, a se înfățișa etc. cu o jalbă în vârful unei prăjine pentru a se face remarcat din mulțime și a putea înmâna plângerea domnitorului, unui demnitar etc. 5 sn (Pex; fam; îae) A cere ceva cu insistență. 6 sn (Pex; fam; îae) A protesta (1). 7 av (Fig) Drept (102). 8 av (Fam; îe) A sta ~ A sta drept, nemișcat. 9 sn (Ban; Olt) Lemn despicat în două până la mijloc, cu care se melițează tulpinile de cânepă. 10 sn Fiecare din cele două bețe despicate la un capăt și înfipte în pământ cu celălalt capăt, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. 11 sn (Mun; Olt) Prăjină despicată la un capăt cu care se culeg fructele Si: (reg) popârțac. 12 sn Unealtă pentru prins racii, în forma unei prăjini despicate la un capăt. 13 sn (Reg) Bucățică de lemn folosită pentru a ține depărtate fălcile sau buzele unei ființe ori marginile unei deschizături. 14 sn (Olt; înv) Bețișor despicat cu care unii învățători răsuceau părul netuns al unor școlari, drept pedeapsă. 15 sn Pârghie la moara de vânt sau la fântână. 16 sn (Reg) Laț pentru prins păsări. 17 sn (Olt; Mun; șîs ~ul nunții) Petrecere care se face luni, după nuntă. 18 sn (Olt; Mun; șîs ~ul soacrei) Masă festivă care se face luni, după nuntă, când soacra primește daruri.

PROȚAP ~uri n. 1) Lemn lung și gros de care se fixează jugul la carul cu boi. 2) Prăjină, de obicei, despicată la unul din capete, având diferite întrebuințări. ~ pentru oale. ◊ A umbla (sau a veni) cu o jalba în ~ a veni cu o plângere; a se plânge; a se jelui. 3) Instalație primitivă, formată din două bețe despicate la un capăt și înfipte în pământ, între care se pun la fript alimente (carne, pește etc.). /<sl. proțepu, bulg. procep

steajer, steajăre, s.n. (pop.) 1. par înfipt în pământ în mijlocul unei arii de treierat cu cai, în jurul căruia de înfășoară funia în timpul treieratului. 2. (fig.; înv.) centru. 3. (reg.; în formele: șteajer, ștejer) prăjină ascuțită la capete și înfiptă în pământ, în jurul căreia se clădesc clăile de grâu sau de fân; par. 4. (reg.; art.) steaua polară.

buric n. 1. partea dela mijlocul pântecelui, cicatrice rămasă după tăierea mațului, prin care fătul își trage nutrimentul înainte de a se naște; 2. punct de mijloc: buricul pământului; 3. vârf: buricul dealului; 4. capăt rotund: buricul degetului; 5. gaură la mijlocul pietrii zăcătoare a morii. [Lat. UMBILICUS].

mare² sf [At: PSALT. HUR. 53710 / V: (reg) ~ră / G-D: mării, (înv) mariei, măriei / Pl: mări, (înv) mari, ~ / E: ml mare, -is] 1 Vastă întindere de apă stătătoare,adâncă și sărată, de pe suprafața pământului, care de obicei este unită cu un ocean printr-o strâmtoare. 2 Parte a oceanului de lângă țărm. 3 (Pex) Ocean. 4 (Pop; îe) Darea trece ~a Cu bani se poate face orice. 5 (Înv; îs) ~a ocheanului Ocean. 6 (Înv; îe) De la ~ până la ~ De la un capăt la altul al pământului Si: pretutindeni. 7 (Pop; îe) Peste mări negre Foarte departe. 8 (Pop; îe) Peste (nouă sau șapte) mări și (nouă sau șapte) țări sau (rar) peste nouă țări și mări, peste nouă mări, peste nouă țări Foarte departe. 9 (Fam; îe) A făgădui (sau a cere) ~a cu sarea (și Oltul cu totul) A făgădui sau a cere prea mult. 10 (Îae; pex) A făgădui sau a cere imposibilul. 11 (Îe) A vântura (sau a cutreiera) țările și mările A hoinări. 12 (Fam; îe) A (în)cerca -a cu degetul A încerca să rezolvi ceva la întâmplare, cu foarte puține șanse de reușită. 13 (îae) A încerca imposibilul. 14 (Fig; udp „de”) Suprafață vastă, nesfârșită Mare de foc. 15 (Fig) Mulțime nesfârșită. 16 (Fig) Cantitate foarte mare.

miel sm [At: PSALT. HUR. 9979 / Pl: miei / E: ml agnellus] 1-2 Pui (de sex masculin) al oii, de la naștere până la doi ani Vz cârlan, cârțar, noaten. 3 (Îcs) De-a ~ul Joc de copii constând în azvârlirea unui băț astfel încât să atingă pe rând pământul cu cele două capete. 4 (Reg, îs) Zăpada (sau omătul, neaua) mieilor sau zăpada la miel Ninsoare sub formă de mici particule sferice Si: mielușel (7). 5 (Reg; îas) Grindină. 6 (Pop; îe) A umbla ca ~ul orbului A umbla neîngrijit. 7 (Îae) A umbla fără rost. 8 (Pop; îe) A avea somnu' mieilor A dormi mult. 9 (Pop; îe) A face ~ de ghindă A fi lipsit de caracter. 10 (Fig) Persoană bună și blândă. 11 (Bis; îs) -ul lui Dumnezeu Iisus Hristos. 12 Carne de miel (1-2). 13 Blană de miel (1-2). 14 (Pgn; rar) Pui (de sex masculin) al altor animale erbivore mici. 15 (Reg, îs) ~ negru Motiv decorativ cusut cu lână neagră pe mânecile și pe gulerul cojocului. 16 (Nob, îs) ~ul cel de aur Lâna de aur, decorație spaniolă. 17 (Pfm) Penis.

par¹ sm [At: PSALT. HUR. 71^r/8 / Pl: ~i / E: ml palus] 1 Lemn potrivit de lung și de gros, ascuțit sau fasonat la unul dintre capete, folosit, mai ales, ca element de susținere, de fixare etc. în diferite construcții rudimentare sau ca pârghie, ca ciomag etc. Si: (reg) măciucă, paci¹, palțău (1), pălpag Vz stâlp, țăruș. 2 (Reg; îs) Legatul ~rilor Obicei după care fata, în ajunul Crăciunului, leagă cu fir roșu, la întâmplare și pe întuneric, unul dintre parii¹ (1) înfipți special în curte, pentru ca, după forma parului¹ legat, să deducă cum va arăta persoana cu care se va mărita. 3 (Reg; îs) Pus pe ~ Criminal. 4 (Reg; îas) Tâlhar. 5 (Reg; îas) Ocnaș. 6 (Reg; îas) Bătăuș. 7 (Îlav) Cu ~rul Cu forța. 8 (Îlav) Cât cioara în ~ (și apa în ciur) Forate puțin timp. 9 (Îe) A sta (sau a ședea, a se simți) ca cioara în ~ (și găina în lemne) A se afla într-o situație foarte neplăcută. 10 (Reg; îe) A sta ~(în calea sau în drumul, înaintea cuiva) A sta neclintit, încurcând în acțiune pe cineva sau încercând să-l împiedice. 11 (Reg; îe) A(-i) pune (cuiva) ~rul în (sau la) ușă A împiedica pe cineva să iasă din casă. 12 (Reg; îae) A pune cuiva sechestru pe avere. 13 (Pex; îae) A sărăci pe cineva. 14 (Reg; îe) A pune ~rul în ușă și mărăcini la fereastră A părăsi locuința. 15 (Îrg; îe) A bate ~(ul) (în cutare loc) A se stabili într-un anumit loc. 16 (Reg; îe) A pune potcapul în ~ A fugi de la mănăstire. 17 (Reg; îe) A umbla cu ~rul pe sus (sau în spinare) A se ține numai de certuri. 18 (Îe) A-i da (cuiva) cu ~rul în cap A bate foarte tare pe cineva. 19 (Pex; îae) A omorî pe cineva în bătaie. 20 (Pex; îae) A împiedica în mod brutal pe cineva să promoveze, să acționeze etc. 21-22 (Îe) Parcă mi-a (sau ți-a, i-a etc.) dat cu ~rul în cap Cineva (a primit, pe neașteptate, o veste neplăcută sau) a fost insultat grav. 23 (Îe) A lua (la goană) cu ~rul (pe cineva) A alunga pe cineva. 24 (Îe) Parcă a stat (sau s-a ținut numai) cu ~rul la drum Se spune când cuiva îi merg rău treburile. 25 (Spc; reg) Prăjină ascuțită la capete și înfiptă în pământ, în jurul căreia se clădesc clăile de grâu sau de fân. 26 (Pex) Claie de grâu sau de fân clădită în jurul unui par (25). 27 (Spc; Trs; șîs ~ de vie) Arac. 28 (Îe) Vița de la ~ nu se delungă Femeia întotdeauna se sprijină pe bărbat. 29 (Spc; reg) Stâlp din mijlocul ariei de treierat cu cai Si: (reg) steajăr. 30 (Îe) A (i) se apropia (sau a i se strânge) (cuiva) funia la (sau de) par A îmbătrâni și a se apropia de moarte. 31 (Îae) A se apropia termenul fixat pentru îndeplinirea unei activități. 32 (Îe; reg) A dezlega funia de la ~ A găsi soluția cea mai potrivită pentrurezolvarea unei situații foarte dificile. 33 (Rar; îs) ~ de telegraf Stâlp de telegraf. 34 Cracă groasă de copac. 35 (Reg; șîs ~ de oale) Par¹ (1) lung și gros, înfipt în pământ, făcut dintr-un copac mai tânăr, prin tăierea crăcilor aproape de tulpină, astfel ca să se obțină crăcane și clenciuri de care se atârnă diferite obiecte casnice, mai ales vase, ca să se scurgă, să se usuce etc. Si: (pop) prepeleac. 36 (Reg) Lemn ascuțit la unul dintre capete, cu ajutorul căruia se fac gropile în pământ când se seamănă, în cuiburi, porumbul sau fasolea Si: (reg) chitong. 37 (Reg) Furcă cu rețea pentru pleavă Si: (reg) lingură. 38 Furcă cu coadă lungă pentru aruncat fânul pe claie. 39 (Trs; șîs ~ de legat) Bucată de lemn cu care se răsucește funia trecută peste o sarcină de fân, de lemne etc., pentru a o strânge Si: (reg) ceatlău. 40 (Reg) Fiecare dintre țărușii cu un capăt în formă de furcă, pentru tras urzeala.

pol¹ sm [At: CANTEMIR, I. I., ap. DLR / V: (înv) ~us, (îvr) ~o, ~os / Pl: ~i, (asr, sn) ~uri / E: lat polus, ngr πόλος, ger Pol, fr pôle, it polo] 1 (Șîs ~ul Pământului, ~ geografic, ~ terestru, ~ pământesc, rar ~ul frigului) Fiecare dintre cele două puncte situate la capetele axei de rotație a Pământului, unde se unesc toate meridianele geografice. 2 (Pex) Teritoriu din jurul polilor¹ (1). 3 (Îs) ~ul nord (sau, înv, ~ arctic) Punct extrem nordic al Pământului, unde unul dintre capetele axei de rotație a acestuia atinge suprafața globului terestru. 4 (Pex; îas) Teritoriu din jurul polului¹ (3) nord. 5 (Îs) ~ul sud (sau, înv, ~ antarctic, antarcticesc) Punct extrem sudic al Pământului, unde unul dintre capetele axei de rotație a acestuia atinge suprafața globului terestru. 6 (Pex; îas) Teritoriu din jurul polului¹ (5) sud. 7 (Șîs ~ ceresc, înv, ~ul lumii) Fiecare dintre cele două puncte de intersecție ale axei Pământului cu sfera cerească, în jurul cărora are loc mișcarea diurnă aparentă a stelelor. 8 (Mat) Fiecare dintre cele două puncte în care diametrul sferei intersectează sfera. 9 (Fiz) Fiecare dintre cele două puncte ale unui corp, opuse una celeilalte din punctul de vedere al unei anumite proprietăți fizice. 10 Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet. 11 (Fiz; îs) ~ electric pozitiv (sau negativ) Fiecare dintre cele două regiuni ale unui corp polarizat electric, de la care converg liniile de câmp ale inducției magnetice. 12 Zonă a miezului feromagnetic al circuitului magnetic, pe unde fluxul magnetic principal sau util trece, din materialul feromagnetic în aer și invers. 13 (Îs) ~ul (magnetic) nord (sau, rar, ~ul nordului) Zonă a magnetului de la care diverg liniile de câmp ale inducției magnetice. 14 (Îs) ~ul (magnetic) sud (sau, rar, ~ul sudului) Zonă a magnetului către care converg liniile de câmp ale inducției magnetice. 15 (Îs) ~ magnetic (terestru) Punct de pe suprafața Pământului în care acul magnetic are poziția verticală. 16 Parte componentă a unei mașini electrice care contribuie la magnetizarea circuitului electric al mașinii. 17 Piesă a unei pile galvanice care stabilește contactul cu circuitul exterior. 18 (Mat) Originea unui sistem de coordonate polare. 19 (Fig) Fiecare dintre punctele, situațiile, însușirile etc. aflate la două extremități și opuse una alteia.

țepușă sf [At: DOSOFTEI V. S. octombrie 63^v/29 / V: țepuș smn / Pl: ~șe, (reg) ~și, ~șuri sn / E: țeapă + -ușă] 1 Bucată de lemn sau de metal, lungă și ascuțită la un capăt, având diferite întrebuințări Si: par¹, țăruș (6), țeapă (1), țăpoi² (1). 2 Par¹ lung, de 1-2 m, înfipt în pământ, folosit în trecut ca instrument de execuție Si: bold¹ (7), țeapă (2). 3 (Reg) Par¹ ascuțit la capete și înfipt în pământ, în jurul căruia se clădește claia de fân Si: (reg) țepăruie (5), țepărușă, țeporaș (4), țepuie (1). 4 (Reg) Fiecare dintre prăjinile, legate două câte două, care se așază de o parte și de alta în vârful unei clăi, pentru ca vântul să nu împrăștie fânul. 5 (Reg) Țăruș (14). 6 Fiecare dintre cei patru pari¹ care se înfig vertical la extremitățile oplenelor saniei sau în perinoacele carului, servind la sprijinirea încărcăturii Si: mănușă, (reg) mână, răcoanță, țepuie (2), țepușel. 7 Țeapă (12). 8 (Reg) Fiecare dintre țărușii care se înfig în capătul rudițelor sau în fiecare colț al corlatei pentru sprijinirea încărcăturii la căratul grâului sau al fânului. 9 (Trs; Ban) Țăruș cu care se făceau găuri în pământ pentru semănatul porumbului Si: chitonag². 10 (Reg; îf țepuș) Unealtă agricolă de forma unei săpăligi ascuțite Si: (reg) țepar² (3), țeperiguță, țepigă (4). 11 (Reg) Unealtă de forma unei răngi cu vârful lat și tăios, cu care se sparge gheața Si: ceaglă (1). 12 (Ban; Mun) Băț ascuțit, cu vârf de fier cu care se îndeamnă vitele la mers Si: (pop) strămurare. 13 (Reg) Frigare (1). 14-15 (Îljv) La (sau pe) ~ (sau țepuș) Fript în țepușă deasupra jăraticului. 16 (Reg) Un fel de sulă lungă, de obicei de lemn, cu care se fac găuri la opinci, pentru a le strânge în încrețituri cu ajutorui unei curelușe. 17 Fiecare dintre dinții furcii folosite la strânsul fânului, la clăditul șirelor etc. 18 (Trs) Vergea de lemn pe care se întind pieile de oaie sau de miel puse la uscat. 19 (Trs) Vergea de lemn care se împlântă în bucata de slănină, pe partea dinspre șoric, pentru ca aceasta să nu se usuce strâmb. 20 (Reg) Fiecare dintre bețișoarele care susțin fagurii în interiorul stupului Si: (reg) pretcă. 21 (Reg) Bețișor cu care se împinge dopul la pușca de soc. 22 (Mol) Bucată de lemn cu care se răsucește sfoara ce leagă strâns gura sacului. 23 Bucată mică de lemn folosită pentru a astupa o spărtură dintr-un butoi. 24 (Mol; Mun) Țeapă (17). 25 Țeapă (27). 26 (Înv) Așchie de trestie sau de lemn, ascuțită la un capăt, care se folosea ca instrument de tortură Si: țeapă (3). 27 Vârf ascuțit de lemn sau de metal. 28 Fiecare dintre dinții ascuțiți sau dintre vârfurile ascuțite montate pe anumite piese ale unor mașini. 29 (Reg) Țeapă (18) la cereale. 30 (Pop) Ghimpe la plante. 31 (Rar) Frunza îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor Si: ac (23). 32 (Reg) Ardei iute. 33 (Reg) Cotor de porumb rămas pe câmp după tăierea tulpinilor. 34 (Lpl) Fire aspre de barbă Si: țepi¹. 35 (art; îf țepușul) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 36 (art; îaf) Melodie după care se execută țepușul (35). corectat(ă)

steajăr sn [At: VALIAN, V. / V: (înv) staj~, (reg) ~jar, ~jer, ~ejer^[1], stre~, șt~ / Pl: ~e / E: bg стежер] 1 (Pop) Par¹ (de care se leagă o funie). 2 (Fig; înv) Centru (4). 3 (Pop; spc) Stâlpul din mijlocul ariei de treierat cu cai. 4 (Îe) A-i ajunge (sau a i se apropia sau a i se scurta) cuiva funia la (sau de) ~ A fi într-o situație foarte grea. 5 (Îae) A fi aproape de moarte. 6 (Olt; Mun; spc; îf șteajer, ștejer) Prăjină ascuțită la capete și înfiptă în pământ, în jurul căreia se clădesc clăile de grâu sau de fân. 7 (Reg; art) Steaua polară. corectat(ă)

MÁPĂ² s. f. (Astăzi rar) Hartă geografică. Acesta loc cît să fie de lat și de lung, pot ști cei ce mapele vor cerca. CANTEMIR, HR. 286, cf. 473. Autoriul mappei țerei Românești ce s-au tipărit la anul 1700. . . au fost comitul Constantin Cantacuzenul. ȘINCAI, HR. III, 192/3, cf. 178/15. Au lăsat să-i însemneze o mappă gheograficească. MOLNAR, I. 64/26, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. O mapă despre Pămîntul Făgăduinței sau Palestina (a. 1824). BV III, 436. Am adăogat la capătul cărții mapa a Pământului Făgăduinței, TEODOROVICI, I. [prefață] 4/19. Mape (harte geografice). CR (1829), 161²/10, cf. RUS, I. I, 37/10. Lipsa de mult simțită a unei mape române a Banatului Timișan se va delatura cît mai curînd. F (1869), Afară de cea indicată de Paolo Giovio, noi nu cunoaștem nici o mappă a Munteniei din secolul XIV. HASDEU, I. C. I, 33, cf. 15, 116, LM, BARCIANU, ALEXI, W., com. din TIMIȘOARA. – Scris și: mappă. – Pl.: mape. – Din lat. mappa, it. mappa, fr. mappe.

POL¹, poli, s. m. 1. Fiecare dintre cele două puncte situate la capetele axei de rotație a pământului și în care se reunesc toate meridianele geografice; p. ext. regiunea din jurul acestor două puncte. ◊ Pol ceresc = fiecare dintre cele două puncte în care prelungirea axei de rotație a pământului, trecând prin cei doi poli tereștri, intersectează sfera cereasca. Pol magnetic terestru = punct pe suprafața pământului în care acul magnetic are poziția verticală (înclinația magnetică este de 90°). 2. (Mat.) Fiecare dintre cele două puncte în care un diametru al sferei intersectează sfera. 3. (Fiz.) Fiecare dintre cele două puncte sau regiuni ale unui corp opuse una celeilalte din punctul de vedere al unei anumite proprietăți. ◊ Pol electric pozitiv (sau negativ) = fiecare dintre cele două regiuni ale unui corp polarizat electric, de la care diverg sau către care converg liniile de câmp ale inducției magnetice. 4. Zonă a miezului feromagnetic al unui circuit magnetic pe unde fluxul magnetic principal sau cel util trece din materialul feromagnetic în aer, sau invers. 5. Parte componentă a unei mașini electrice, care contribuie la magnetizarea circuitului magnetic al mașinii. 6. Piesă a unei pile galvanice care stabilește contactul cu circuitul exterior. 7. Fig. Fiecare dintre punctele, situațiile etc. aflate la două extremități opuse. – Din fr. pôle, lat. polus.

CUJBĂ, cujbe, s. f. 1. Bucată de lemn bifurcată la capăt, care se fixează în pământ sau într-un zid și de care se leagă sau se atârnă, cu un lanț, ceaunul deasupra focului. 2. (Reg.) Nuia bine răsucită și pârlită în foc, întrebuințată în loc de frânghie. – Din scr. gužba.

BURIC ~ce n. 1) Cicatrice rămasă la mijlocul abdomenului (la om și la mamifere) după tăierea cordonului ombilical; ombilic. 2) fig. Loc sau parte a unui lucru, a unui spațiu sau a unei suprafețe situată la o distanță egală de marginile sau capetele periferice; centru; mijloc. * ~cul pământului centrul pământului. 3) fig. Organ, persoană, instituție etc. cu rol decisiv în ceva; centru. * A se crede ~cul pământului a se considera cel mai important dintre toți. 4) Cordon ombilical prin care fetusul este integrat în organismul mamei și primește de la ea hrană. * Copilul cu multe moașe rămâne cu ~cul netăiat când se apucă prea mulți de o treabă, nu se realizează nimic. 5): ~cul degetului partea bombată de la vârful degetului. /<lat. umbulicus

PAR¹ ~i m. 1) Bucată din tulpina sau din ramurile mai groase ale unui copac, ascuțită la un capăt, care se bate în pământ, servind ca element de fixare sau de susținere. * A i se apropia (sau a i se strânge) funia de (sau la) ~ v. FUNIE. 2) Băț gros folosit în diferite scopuri (ca pârghie, ciomag etc.). ◊ Cu ~ul în mod forțat; cu de-a sila. /<lat. palus

POL¹ (< fr., lat.) s. m. 1. (GEOGR.) Fiecare dintre cele două puncte (Polul Nord și Polul Sud) situate la capetele axei de rotație a Pământului, unde se reunesc toate meridianele geografice; p. ext. regiunea din jurul acestor puncte. Distanța dintre cei doi poli (trecând prin centrul Pământului) este de c. 12.700 km. Polul Nord situat în partea centrală a Oc. Arctic a fost explorat pentru prima dată de Robert E. Peary (1909) și survolat pentru prima oară de aviatorul american Richard Byrd (1926), iar Polul Sud situat în Antarctida, la c 2.800 m alt. a fost atins întâia oară de exploratorul norvegian Roald Amundsen (1911) și survolat de Richard Byrd (1929). P. nord magnetic (care corespunde cu polul sud al unui câmp magnetic), situat în prezent la 77° lat. nordică și 102°18′ long. vestică, în ins. Prince of Wales și P. sud magnetic, situat la 67°2′ lat. sudică și 142° long. estică, în Antarctida, la E de stațiunea franceză Dumont d’Urville. Polii magnetici nu au o poziție stabilă, ci se deplasează lent. 2. (ASTR.) P. ceresc = fiecare dintre cele două puncte de intersecție ale axei Pământului cu sfera cerească (polul nord ceresc și polul sud ceresc), în jurul cărora se efectuează mișcarea diurnă, aparentă, a stelelor. 3. (MAT.) Fiecare dintre cele două puncte în care un diametru al sferei intersectează sfera. ♦ Originea unui sistem de coordonate polare. 4. (FIZ.) Fiecare dintre cele două puncte sau regiuni ale unui corp, opuse una celeilalte, din punctul de vedere al unei anumite proprietăți fizice. ◊ P. electric = regiune a unui corp polarizat electric de la care diverg (polul pozitiv) sau către care converg (polul negativ) liniile de câmp ale inducției electrice. P. magnetic (polul nord sau polul sud) = regiune a unui magnet în care forța de atracție este mai puternică; polul nord este acela care se îndreaptă spre polul magnetic al Pământului situat în emisfera nordică (indicând cu aproximație nordul geografic), atunci când magnetul este suspendat și se poate orienta liber. ◊ (Fig.) Polul frigului = locul unde s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi de pe glob (în emisfera nordică la Oimiakon în Siberia -71,1°C; în emisfera sudică la stația Vostok din Antarctica -89,2°C). 5. Parte componentă a unei mașini electrice purtătoare a unei înfășurări electrice, care contribuie la magnetizarea circuitului magnetic al mașinii. 6. Fig. Fiecare dintre punctele, situațiile etc. aflate la două extremități opuse; ceea ce este diametral opus altuia.

CUJBĂ, cujbe, s. f. 1. Bucată de lemn bifurcată la capăt, care se fixează în pământ sau într-un zid și de care se leagă sau se atârnă, cu un lanț, ceaunul deasupra focului. 2. (Reg.) Nuia bine răsucită și pârlită în foc, întrebuințată în loc de frânghie. – Din sb. gužba.

POL¹, poli, s. m. 1. Fiecare dintre cele două puncte situate la capetele axei de rotație a Pământului și în care se reunesc toate meridianele geografice; p. ext. regiunea din jurul acestor două puncte. ◊ Pol ceresc = fiecare dintre cele două puncte de intersecție ale axei Pământului cu sfera cerească. Pol magnetic terestru = punct pe suprafața Pământului în care acul magnetic are poziția verticală (înclinația magnetică este de 90°). 2. (Mat.) Fiecare dintre cele două puncte în care un diametru al sferei intersectează sfera. 3. (Fiz.) Fiecare dintre cele două puncte sau regiuni ale unui corp opuse una celeilalte din punctul de vedere al unei anumite proprietăți. ◊ Pol electric pozitiv (sau negativ) = fiecare dintre cele două regiuni ale unui corp polarizat electric, de la care diverg sau către care converg liniile de câmp ale inducției magnetice. 4. Zonă a miezului feromagnetic al unui circuit magnetic pe unde fluxul magnetic principal sau cel util trece din materialul feromagnetic în aer sau invers. 5. Parte componentă a unei mașini electrice care contribuie la magnetizarea circuitului magnetic al mașinii. 6. Piesă a unei pile galvanice care stabilește contactul cu circuitul exterior. 7. Fig. Fiecare dintre punctele, situațiile etc. aflate la două extremități opuse. – Din fr. pôle, lat. polus.

cazma sf [At: I. IONESCU, M. 320 / V: casma / Pl: ~le / E: tc kazma] 1 Unealtă de săpat pământul, asemănătoare cu lopata, formată dintr-o lamă metalică ușor concavă, cu muchie ascuțită, fixată la o coadă de lemn Si: hârleț. 2 (Mol) Târnăcop. 3-4 (Pex) Lovitură de cazma (1-2). 5 Unealtă de fier de forma unui topor mare, lat la capăt și curbat, pentru săpat pământul Si: (reg) săpoi, sapă-de-laz.

pătul¹ sn [At: (a. 1688) BIBLIA, 455²/28 / V: (reg) ~ă sf, pitul / Pl: ~e și ~uri / E: pbl ml *patubulum] 1 Construcție rudimentară în formă de platformă din scânduri, crengi, fixată pe pari¹ sau într-un copac, care servește ca loc de observație pentru paznici, pentru vânători etc. Si: (reg) pătuiac (1). 2 (Reg; îe) A face ~ A sta la pândă. 3 (Pop) Postament de scânduri, de crengi, de pari¹ etc. așezat pe stâlpi, pe furci sau în copaci, pornind de la baza coroanei, pe care se clădește o claie de nutreț, pentru a o feri de vite, de umezeală etc. Si: (pop) pat¹ (39). 4 (Pex) Claie de nutreț clădită pe o astfel de construcție sau direct într-un copac Si: (pop) pătuiac (2). 5 (Trs) Cantitate de fân rămasă dintr-o căpiță după ce s-a încărcat carul. 6 (Reg) Leasă de nuiele sau poliță sprijinită pe furci înalte, pe care se pune cașul să se scurgă Si: (reg) comarnic, (pop) pat¹ (19). 7 (Reg) Un fel de podeț construit pe stâlpi, la suprafața unei ape, de pe care se pescuiește, uneori noaptea. 8 Construcție acoperită și închisă, cu pereții din șipci, din nuiele împletite etc., ridicată puțin de la pământ pentru a lăsa să circule aerul pe dedesubt și care servește la păstrarea porumbului Si: (reg) porumbar. 9 (Pex) Hambar pentru cereale Si: coșar, (reg) mogtar. 10 (Mun; Olt) Pod al casei folosit uneori în loc de hambar pentru a păstra cerealele. 11 (Pop) Coteț construit pe pari¹ sau într-un copac, pentru păsările de curte Si: (reg) cotineață, pătuiac (3), poiată. 12 (Reg) Stinghie, culme de lemn fixată sus, în interiorul cotețului, sau pusă în copac, pe care se urcă și dorm găinile. 13 (Trs; are) Strigăt cu care se îndeamnă păsările de curte să intre în coteț. 14 Coteț pentru porumbei, așezat pe un par¹ sau pe pari¹ Si: (reg) hulubărie, pătuiac (4), porumbar. 15 (Mol; Trs) Grajd. 16 (Mol; Trs; spc) Staul. 17 (Olt) Șopron pentru unelte, căruță etc. 18 (Mol; Trs) Colibă ciobănească la stână Si: (reg) pat¹ (40). 19 (Mol; Trs) Adăpost format de obicei dintr-un acoperiș susținut de pari¹, la câmp sau la stână Si: (reg) pătuiac (5). 20 (Reg) Chioșc. 21 (Reg) Postament improvizat din lemne, din crengi etc. așezat direct pe pământ sau, rar, pe țăruși scunzi, pe care se clădește un stog sau o claie, pentru a le feri de umezeală, se pun cânepa, fructele etc. la uscat, se așază stupii etc. Si: (reg) podină. 22 (Pop) Culcuș improvizat din frunze, din paie, din fân etc., în aer liber sau într-o încăpere. 23 (Pex) Pat¹ (1) rudimentar și de dimensiuni mici Si: (reg) pătuiac (6). 24 (Reg) Cuib. 25 (Reg) Cuibar unde se ouă păsările de curte. 26 (Reg) Așternut pentru vite, format dintr-un strat de paie, de fân etc. 27 (Reg) Pat¹ (1). 28 (Reg) Strat de gunoi de grajd pus peste pământul unei răsadnițe, pentru a ține cald semănăturilor Si: (reg) pat¹ (44). 29 (Pex) Răsadniță. 30 (Reg) Postament de piatră sau de cărămidă pe care este clădit cuptorul de pâine. 31 (Trs) Raft cu polițe suprapuse pe care sunt așezate fructele sau unele legume care trebuie păstrate pentru iarnă. 32 (Reg) Corlată la car. 33 (Mol; Buc) Cursă pentru prins animalele sălbatice, care constă dintr-o groapă adâncă acoperită cu frunziș, pentru a nu fi observată. 34 (Olt) Băț special, care se acoperă la unul dintre capete cu mămăligă, iar cu capătul celălalt se înfige în pământ, pe fundul apei, servind ca nadă pentru pești. 35 (Reg; art) Dans popular jucat de călușari. 36 (Reg; art) Melodie după care se execută pătulul¹ (35). corectat(ă)

ridiche sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) rădică (Pl și: rădici), răd~ (Pl: rădiche), rădiclă (Pl: rădicle), rădită (Pl: rădite, rădiți), rădiță (Pl: rădițe, rădiți), red~, ~chie (Pl și: ~chii), ~ită (Pl: ~iți), ~iță / Pl: ~ichi, (reg) ~ / E: ml radicula] 1 (Șîs ~ de lună (sau roșie), ~ neagră (sau de iarnă), ~ albă (sau de vară), ~ de bere, ~ de grădină, ~tomnatică reprezentând diferite varietăți) Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu rădăcina sferică sau conică, alungită, cărnoasă, umflată, comestibilă și cu frunze mari, adânc crestate (Raphanus sativus). 2 Rădăcina comestibilă a ridichii ^[1] (1). 3 (Rar; îe) A freca (cuiva) ~a (la nas) A bate rău (pe cineva). 4 (Fam; îae) A-i face cuiva greutăți. 5 (Fam; îae) A certa aspru pe cineva. 6 (Îe) A freca ~ (pe cineva) A bate rău pe cineva. 7 (Îe) A tunde ~ (pe cineva) A tunde la piele. 8 (Fig) Copil plăpând. 9 (Gmț) Elev din clasele mici Cf boboc (12), pufan. 10 (Îc) ~-sălbatică Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu rădăcina pivotantă, lungă și subțire, cu flori albe, roșii, violete, rar gălbui, dăunătoare plantelor de cultură Si: (reg) ridichioară (5), rapiță (ll)-de-ogoare (Raphanus raphanistrum). 11 (Bot; îae) Muștar de câmp (Sinapis arvensis). 12 (Reg; pan) Suport de lemn ascuțit la unul dintre capete (cel care intră în pământ) în care se fixează nicovala pe care se bate coasa.

toiag sn [At: PSALT. HUR. 18^V/16 / P: to-iag / V: (reg) ~iug, tuiag sn, (îrg) ~ă sf / Pl: ~iege, (îrg) ~age, (reg) ~uri / E: vsl тоіагъ, тоіагъа] 1 Băț lung și drept de care se servește cineva la mers sau pentru a se apăra Si: bâtă, ciomag, (reg) măcău¹. 2 (Înv) Băț cu care erau bătuți vinovații. 3 (Reg; îe) A fi – A fi țeapăn (de frig). 4 (Înv) Lovitură dată cu toiagul (2). 5 (Fig) Sprijin. 6 (Pex; fig) Putere. 7 (Înv; și determinat de „puterii”, „stăpânirii” etc.) Baston (de diferite forme) purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei anumite demnități sau autorități. 8 (Reg) Picior de lemn ascuțit, în jurul căruia se învârtește valul morii. 9 (Reg) Prăjină cu care se împinge luntrea de la mal Si: (reg) opintitor. 10 (Reg; îf toiug) Bucată de lemn, lată la un capăt, cu care se bătucește pământul Si: mai³. 11 (Reg) Mâner de lemn (la îmblăciu sau la gârbaci) Si: (reg) codiriște, hădărag. 12 (Reg) Steag (la nuntă). 13 (Reg) Mustuitor. 14 (Reg) Drugul sfredelului. 15 (Reg) Motiv ornamental în formă de bețe, la vase, cuiere sau la alte obiecte. 16 (Pop) Lumânare de ceară (în formă de spirală) care se pune la căpătâiul (sau în mâna) mortului. 17 (Reg) Ramură de măr sau de gutui care se împodobește cu o basma (sau cu o batistă) și cu fructe, la parastas. 18 (Ast; reg; lpl; de obicei art.) Cele trei stele luminoase așezate în linie dreaptă în mijlocul constelației Orion.

țăruș [At: BIBLIA (1688), 176¹/49 / V: (înv) țer~ smn, (îvr) țir~, (reg) țur~ sm / Pl: ~i sm, (reg) ~e, ~uri sn / E: ns cf alb thurr „a împleti nuiele la gard”] 1 sm Bucată scurtă de lemn sau de metal, ascuțită la un capăt, care se înfige în pământ și care este folosită pentru a lega sau a fixa ceva de ea Si: pălimar, pociumb, poteraș, pripon¹, săcăluș, stănog, șteamp¹, țepăruie (1), (reg) țuleap (1). 2 sm (Îe) A bate ~ A-și întinde cortul. 3 sm (Îae) A-și face tabără. 4 sm (Îae) A se stabili undeva. 5 sm (Reg) Unealtă cu vârf ascuțit cu care se fac găuri în pământ pentru înfipt aracii la vie, pentru semănatul porumbului etc. Si: (reg) chitonag², par¹, țeapă (10), țepușă (9). 6 sm Fiecare dintre parii care se înfig în pământ, servind ca element de susținere, de fixare în diferite construcții rudimentare etc. Si: (îvp) pociumb, (reg) țap (23), țeapă (1), țuiac (2), țuleap (2). 7 sm Par¹ înfipt în pământ în mijlocul unei arii, de care sunt legați caii folosiți la treierat Si: (pop) steajăr. 8 sm (Îe) A-și strânge funia de ~ A îmbătrâni. 9 sm (Îae) A-și aștepta moartea. 10 sm Par¹ scurt și gros care se înfige în pământ (pe o movilă), pentruva marca hotarul dintre două proprietăți Si: (reg) țuleap (3). 11 sm Par¹ scurt și gros înfipt în pământ pentru a servi la măsurarea unui teren Si: (reg) țuleap (4). 12 sn (Trs) Par¹ înfipt în pământ, având din loc în loc crăcane scurte, pe care se pun, la țară, oalele spălate ca să se usuce Si: prepeleac. 13 s (Reg) Par¹ care se înfige în vârful clăii de fân pentru ca vântul să nu împrăștie fânul. 14 s (Reg) Fiecare dintre parii care se înfig în vârful caselor țărănești, la cele două capete ale acoperișului, pentru a fixa leațul cel mai de sus al scheletului acoperișului Si: (reg) săgeată, țeapă (14), țulifendru. 15 s (Reg) Fiecare dintre cei patru stâlpi ai stăvilarului morii, care se bat în fundul gârlei Si: (reg) bogdan², țeapă (16), țuleap (5). 16 s (Reg) Butucul nicovalei de bătut coasa Si: (reg) țărușel (3). 17 sm (Reg) Fiecare dintre cele patm lumânări care se pun în patru colțuri, la capul și la picioarele mortului. 18 s (Mai ales art) Numele unui dans popular. corectat(ă)

POL¹ ~i m. 1) geogr. Fiecare dintre cele două puncte situate la capetele (de nord și de sud) ale axei de rotație a Pământului. 2) Regiune situată în jurul acestor puncte. ~ul nord. ~ul sud. ◊ ~ ceresc fiecare dintre punctele de intersecție a axei Pământului cu sfera cerească. 3) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet. 4) mat. Fiecare dintre cele două puncte de intersecție a unei sfere cu diametrul ei. 5) fiz. Fiecare dintre extremitațile unui circuit electric, una cu sarcină pozitivă, iar cealaltă cu sarcină negativă. 6) fig. Parte extremă, opusă a ceva. ~ii unei discuții. /<fr. pôle, lat. polus

năframă sf [At: M. COSTIN, ap. GCR I, 196/10 / V: maramă, (înv) măhreme sfp, (reg) mahramă, malamă, măframă, măhramă, măramă, mărhamă, neframă, năhramă, năramă / Pl: ~me, năfrămi / E: tc mahrama] 1 Bucată de țesătură de in, cânepă, bumbac, borangic etc., de obicei împodobită cu cusături, folosită mai ales de femei, pentru a-și acoperi capul. 2 (Spc) Fâșie lungă de borangic cu care își acoperă capul femeile de la țară, lăsând capetele să atârne până aproape de pământ. 3 (Spc) Văl de mireasă. 4 (Îlv) A-și pune ~ A se mărita. 5 Bucată de pânză tivită, care nu depășește dimensiunile unui ștergar și care se folosește ca batistă, șervet, ștergar, ca podoabă etc. 6 (Trs; îs) ~ de credință Batistă pe care o dă fata logodnicului ei. 7 (Trs; îs) ~a mirelui Batistă pe care o primește mirele de la soacra mică Si: (reg) pinten. 8 (Reg; art) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 9 (Reg; art) Melodie după care se execută năframa (8). corectat(ă)

priboi¹ snm [At: ANON. CAR. / V: (reg) br~, prab~, ~oc, ~on / Pl: (1-15) ~oaie, (16-20) ~ / E: bg пробой] 1 sn Unealtă de oțel în formă de bară, cu unul dintre capete conic, care servește la perforarea sau la lărgirea găurilor în materiale metalice Si: dorn, (reg) găunitor, găurar, jugastău, licastru, pătrunzător. 2 sn (Mol) Unealtă cu care se fac găuri în pământ pentru semănatul porumbului. 3 sn (Reg) Par scurt, ascuțit la un capăt, cu care se fac în pământ găuri în care se introduc stâlpii unui gard. 4 sn Pană¹. 5 sn (Buc) Piron gros și scurt. 6 sn Băț lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de măciulie, cu care se bat icrele pentru a le curăța de pielițe. 7 sn Ciur din sârmă împletită folosit de pescari pentru curățatul de pielițe al icrelor de morun. 8 sn (Buc; pop) Soluție de pilitură de sulfat de cupru folosită pentru vindecarea fracturilor în medicina populară. 9 sn (Îvr) Deal noroios. 10 sn (Reg) Stâncă abruptă pe malul unei ape curgătoare. 11 sn (Reg) Loc la cotul unei ape curgătoare unde apa se izbește în mal Si: (reg) priboină. 12 sna (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 13 sna (Reg) Melodie după care se execută priboiul (12). 14 sn (Reg) Plantă erbacee, din familia geraniaceelor, cu frunze parfumate, cu flori mari, roșii, rar albe, cu fructe valvulare, care crește în locuri pietroase, folosită ca plantă medicinală Si: (reg) banat, cumătră, floarea-raiului, piscul-cocorului, poalele-sfintei-Marii (Geranium macrorrhizum). 15 sn Planta erbacee Geranium rotundifolium. 16 sm (Bot; pop) Pălăria-cucului (Geranium phaeum). 17 sm (Bot; pop) Ciocul-berzei (Geranium lucidum). 18 sm (Bot; pop; șîs) ~ căpresc Năprasnică (Geranium robertianum). 19 sm (Bot; pop) Piscul-cocorului (Erodium cicutarium). 20 sm (Bot; pop) Bobornic (Veronica beccabunga).

A STRĂBATE străbat 1. tranz. 1) (medii) A pătrunde de la o margine la alta, trecând prin interior. Glontele a străbătut peretele. 2) (suprafețe întinse) A parcurge de la un capăt la altul; a traversa. ~ toată țara. ◊ ~ pământul în lung și în lat a călători mult. 2. intranz. v. A RĂZBATE. /stră- + a bate

POL¹ s. n. 1. (mat.) fiecare dintre cele două puncte în care o axă străpunge sfera. ♦ origine a unui sistem de coordonate polare. 2. fiecare dintre cele două extremități ale axei Pământului. ♦ ~ ceresc = fiecare dintre cele două puncte de intersecție a axei Pământului cu bolta cerească. 3. (fiz.) fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcină electrică ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (mat.) punct singular al unei transformări geometrice. 5. extremitate a fusului celular, către care migrează cromozomii. 6. (fig.) fiecare dintre punctele, situațiile etc. aflate la extremități. (< fr. pôle, lat. polus, gr. polos)

cer n. (pl. ceruri) 1. partea spațiului care se întinde dasupra capetelor noastre; 2. după concepțiunea populară: bolta dasupra pământului pe care parcă’s înfipte stelele, soarele și luna; 3. aer, atmosferă, climă: cerul Italiei; fig. D-zeu, providență: facă Cerul! 5. locașul fericiților, paradis: împărăția cerurilor; 6. partea unui tablou care reprezintă cerul; 7. perete orizontal ce desparte cavitatea gurii de a nasului. [Lat. CAELUM; sensul 7 bolta gurii asemănată cu bolta cerului) e metaforă comună multor limbi].

coteț [At: ANON. CAR. / V: ~eață sf / Pl: ~e, ~uri / E: vsl котець „cuib”] 1 sn Adăpost mic din nuiele sau scânduri pentru păsări de curte. 2 sn Porumbar. 3 sn Cocină. 4 sn (Irn; îe) A pune pe cineva la ~ A pune la îngrășat. 5 sn Adăpost pentru câini. 6 sn Adăpost pentru viței. 7 i (Rep) Strigăt cu care se alungă animalele la coteț (5-6). 8 sn Construcție zidită pentru animale. 9 sn Cușcă mică pentru animale captive. 10 sn (Fig) Închisoare. 11 sn (Arg; fig) Ascunzătoare pentru cei urmăriți. 12 sn (Pex) Colibă ciobănească. 13 (Pex) Umbrar al ciobanilor. 14 (Pex) Despărțitură a strungii. 15 (Pan) Cameră dezordonată. 16 (Pes; șîs) ~ cu o aripă, ~ cu două aripi, ~ bulgăresc, ~ de chejali, ~ cu sfârțai, ~ țesut Capcană din nuiele, stuf sau trestie, pentru prins pește. 17 (Reg) Dig din nuiele spre a abate apa de la mal, ca să nu-l surpe. 18 (Reg) Grătar de nuiele în care se bat știuleții de porumb, spre a desface boabele. 19 (Reg) Ghizd. 20 (Reg) Lemne puse la capetele ulucului, ca să nu stea pe pământ. 21 (Reg) Loc în care se învârtește coaca joagărului. 22 (Reg) Gaură în pământ, la jocul numit „de-a poarca”. 23 (Prt) Cal mare și slab.

margine sf [At: PSALT. HUR. 14^v/5 / V: ~nă, ~gene (Pl: ~gene, ~geni), (nob) măr~, (reg) marne (Pl: mărni) / Pl: ~ni, (pop) mărgini, (rar) ~ / E: ml margo, -ginis] 1 (Urmat de determinări în genitiv sau udp „de”; îoc mijloc, centru) Parte extremă a unui teren, a unei regiuni, a unei localități etc. 2 (Urmat de determinări în genitiv sau udp „de”; spc) Punct inițial sau final al unei suprafețe, al unui lucru etc. Si: capăt, extremitate. 3 (Îvp; îs) ~a (sau ~ile) pământului (sau lumii) ori ~ (sau ~ni) de pământ Limită a pământului, privit ca întindere. 4 (Îas; înv; pex) Oameni de pe întreg pământul Si: lume. 5 (Îla) Fără (de) ~ni (sau, rar, ~) Care este sau pare a fi nelimitat Si: nesfârșit. 6 (Îe) De la (sau din ori la) ~a (sau ~nile) lumii (sau de lume, pământului, de pământ) (De) foarte departe. 7 (Înv; îe) De la ~ni până la ~ni De la un capăt la altul Si: (de) pretutindeni. 8 (Înv; îe) A nu ști la ce ~ (îi) va ieși (ceva) A nu ști ce reușită va avea la ceea ce a întreprins. 9 (Reg; îe) A umbla huci ~a A fugi de frică. 10 (Arg; îe) A gini (sau a gimbi) ~a A fi atent la ceva Si: a observa. 11 Rezervă de care se poate dispune în anumite limite Si: marjă. 12 (Fig) Limită, punct extrem până la care se poate concepe sau până la care e posibil ceva. 13-14 (Îljv) Fără ~ni (Care este) întins. 15 (Reg) Loc de pășunat situat la un capăt de sat, unde dorm vitele vara. 16 (Reg) Cimitir. 17-18 (Îvp) (Teritoriu de) graniță Si: frontieră, hotar. 19-20 (Înv; îljv) De ~ (Care este) periferic. 21 Teren din imediata apropiere a unei ape Vz mal, țărm. 22 Porțiune de apă din imediata apropiere a malului. 23 Fiecare dintre cele două părți laterale ale unui drum. 24 (Pex) Porțiune de teren din imediata apropiere a unui drum. 25 (Spc) Bordură a unui drum. 26 (Îvp; mpl) Fiecare dintre cele două laturi ale unei formații de luptă Si: aripă, flanc. 27 (Pop; îe) A ține (tot) ~nile sau a bate ~nile A se feri de ce-i mai greu. 28 (Îae) A se codi la treabă. 29 (Pex; îae) A fi ascuns, fals, înșelător. 30 (Reg) Fiecare dintre cei doi drugi laterali ai unei scări Si: carâmb, (Mol) mărginar. 31 (Reg) Fiecare dintre cele două brațe ale ferăstrăului. 32 Extremitate laterală a unui obiect Vz latură, dungă, muchie. 33 Parte de jos sau de sus a unui obiect Vz capăt.2 34 (Înv; îls) ~a unghiului sau ~ de unghi Temelie. 35-36 (Reg; îlav) Într-o ~ (Culcat sau) aplecat pe o parte. 37 Porțiune lăsată nescrisă pe una sau pe mai multe laturi ale unei foi de hârtie sau ale unei pagini de carte. 38 (Îs) Pe ~a cărților Rubrică a unor reviste, în care se face prezentarea lucrărilor recent apărute. 39 (Îlpp) Pe ~a (sau ~nile) În legătură cu... 40 (Îal) În raport cu... 41 (Îal) Drept corolar a... 42 (Trs) Formațiune dintr-un copac care se lasă netăiată cu ferăstrăul, pentru a susține trunchiul până în momentul când va fi prăbușit. 43 (Reg; îs) Altoire la ~ Altoire în coroana pomului. 44 (Înv; mpl) Extremitate a corpului unei ființe sau a membrelor corpului. 45 (Reg) Scândură de calitate inferioară, tăiată de pe laturile bușteanului (având o parte plană și una convexă) Si: lătunoaie, (reg) mărginar (5). 46 (Pgn) Scândură. 47 Doagă mică Si: (reg) mărginar (4) Vz aripă. 48 (Spc; lpl) Șipci care se bat pe pereții caselor de lemn, ca să țină tencuiala sau lutul. 49 (Înv) Rest dintr-un val de pânză sau de stofă Si: cupon. 50 (Reg) Bucată de teren de formă triunghiulară, care rămâne nearată la capătul ogorului Si: clin, colțar. 51 (Reg) Colț de pâine. 52 Ceea ce mărginește un obiect sau o suprafață. 53 Ceea ce se găsește pe margine sau în imediata ei apropiere. 54 Limită superioară a pereților unui recipient, a unei cavități etc. Si: gură, buză, (înv) usnă. 55 (Îe) A fi (sau a se găsi, a ajunge) pe (sau la) ~a gropii A fi aproape de moarte.e de moarte. 56 (Îe) A fi pe (sau la) ~a prăpastiei A se afla într-un moment critic. 57 (Îae) A fi amenințat de o mare primejdie. 58 Împrejmuire de piatră sau de bârnă ridicată în jurul gurii unei fântâni sau a unui bazin Vz ghizd. 59 (Reg) Perete de lemn de formă circulară al sitei Si: (reg) veșcă. 60 (Reg; lpl) Pereți laterali ai scocului. 61 Parte răsfrântă a unei pălării Si: bor. 62 Chenar decorativ la o țesătură.

pústă, puste, s.f. 1. Câmpie întinsă, loc neted, cu vegetație săracă; stepă: „Și ocolu ca pusta / Și casa ca și curtea” (Bilțiu, 2006: 168). 2. Pământ albicios. ■ (top.) Pustă, loc situat la capătul din jos al Coastei Bisericii, în loc. Bârsana: „Acolo se află un fel de rocă de culoare gri, la care, în graiul local i se spune piatră de pustă” (Roșca, 2004: 225); Top. frecvent în zona Lăpuș (Vișovan, 2008); Posta, sat aparținător de com. Remetea Chioarului. ■ (onom.) Pusta(i), nume de familie în jud. Maram. – Din magh. puszta „pustiu, deșert” (DEX, MDA).

STINGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra de var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere.

săpălău, săpălaie, s.n. (reg.) 1. sapă mare și grea. 2. (în forma: sapălău) târnăcop. 3. târnăcop a cărui parte metalică e ascuțită la un capăt și în formă de ciocan la celălalt capăt; ghionoi. 4. lopățică cu care se curăță de pământ brăzdarul și cormana plugului; otic. 5. (în forma: sapălău) unealtă cu care se jupoaie scoarța de pe trunchiurile de copaci.

năframă, năframe s. f. 1. Bucată de țesătură de in, cânepă, bumbac etc., folosită de femei pentru a-și acoperi capul; spec. fâșie lungă de borangic cu care femeile de la țară își acoperă capul, lăsând capetele să atârne (pe spate) până aproape de pământ. 2. Bucată de pânză care se folosește ca batistă, ștergar, podoabă sau în alte scopuri. ◊ Năframă (sau mahrama) sfintei Veronica = a) icoană nefăcută de mână, care, după tradiție, reprezintă chipul lui Iisus imprimat pe năframa cu care cuvioasa Veronica l-a șters pe fața plină de sudoare când urca drumul Calvarului; b) temă iconografică foarte răspândită în pictura medievală ortodoxă și catolică, reprezentând figura lui Iisus Hristos pe o năframă; „Sfânta față”, mandilion. [Var.: mahramă, maramă s. f.] – Din tc. mahrama.

rizom n. Bot. rădăcina de sub pământ a unor plante, se prelungește la un capăt și se pierde de celălalt.

STINGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere.

sabot sm [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~oți / E: fr sabot] 1 Încălțăminte făcută dintr-o bucată de lemn scobit. 2 (Pex) Încălțăminte cu talpa groasă (de lemn), fără călcâi și cu fețele din piele, din cauciuc sau din material textil, folosită de obicei ca mijloc de protecție în anumite profesiuni. 3 (Arg) Bocanc de fotbal. 4 (Teh) Piesă metalică fixată la capătul inferior al unui pilon, pentru a împiedica strivirea acestuia când este bătut în pământ Si: papuc². 5 Piesă care se fixează la capătul inferior al unor coloane tubulare (țevi sau burlane) sau al unor dispozitive de curățare a sondei, având rol de protecție și de ghidaj în timpul introducerii lor în gaura de sondă ori de element de dislocare a depunerii de la talpa acesteia. 6 Capătul de jos al săgeții șteampului. 7 (Șîs ~ de cale) Dispozitiv, așezat pe una dintre cele două șine de cale ferată, pentru a frâna sau a opri vagoanele (aflate în manevră). 8 (Șîs ~ de fier, ~ de frână) Organ principal al unei frâne cu fricțiune, care are rol de a încetini sau de a opri mișcarea unui autovehicul, a unei mașini-unelte etc. 9 Organ al mașinilor agricole de recoltat, destinat rezemării de sol a aparatului de tăiere și reglării înălțimii de tăiere a plantelor Si: patină².

CAZIC, cazici, s. m. Țăruș de lemn (având la capăt un inel de oțel), care se introduce în pământ, pe malul unei ape, pentru legarea ambarcațiilor. – Et. nec.

DRAGLINĂ s. f. echipament de lucru pentru săpat și încărcat pământul, montat pe un excavator, dintr-o cupă la capătul unui braț lung și ușor, acționată de un troliu. (< engl., fr. dragline)

CAZIC, cazici, s. m. Țăruș de lemn (având la capăt un inel de oțel), care se introduce în pământ, pe malul unei ape, pentru legarea ambarcațiunilor. – Et. nec.

drug [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 321/30 / Pl: ~ugi sm, ~uri sn / E: srb druga] 1 sm Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuințări (mai ales în lucrări de construcții) Si: bară, stinghie, traversă, vergea, (îvp) bâtă, (înv) ciomag, măciucă, răzlog, (reg) rudă. 2 sm (Pop; îf druc; îe) A-i merge cuiva ~ A-i merge strună. 3 sm (Pop; îe) A o duce druc A o duce foarte bine. 4 sm (Pop; îe) A o duce druc cu capul de-a hâra A o duce rău. 5 sm (Pop; îe) A o ține druc (înainte) A stărui în ceva. 6 sm (Pop; îe) A se ține(a) druc A lupta. 7 sm (Pop; îe) A se ține druc să A insista să... 8 sm (Pop; îe) A se ține druc de ceva sau cineva A se ține după cineva sau ceva. 9 sm (Pop; îe) A se ridica cu drucu’ A ridica o greutate. 10 sn (Îae) A vomita. 11 sm (La căruță) Oiște. 12 sm Fiecare dintre cei doi carâmbi paraleli ai botinei în care intră spetezele. 13 sm Fiecare dintre prăjinile care se pun în formă de grătar, pentru a putea transporta o cantitate mai mare de fân. 14 sm Fiecare dintre cele două părți laterale ale unei scări mobile, în care se înfig treptele. 15 sm Fiecare dintre gratiile unui grilaj. 16 sm Fiecare dintre cele două lemne groase care alcătuiesc corpul războiului de țesut manual Si: (pop) butuc, crac, fofează, grindei, lemn, plas, talpă, tălpeț. 17 sm Partea superioară a jugului, care se sprijină pe ceafa animalelor Si: (reg) druete (3). 18 sm Oiște a morii de vânt. 19 sm (Tip) Stinghie cu care se apasă teascul. 20 sm Broasca mesei dulgherului. 21 sm (Pes) Fiecare dintre lemnele din capul năvodului, de care trag pescarii Si: (pop) buze, clece, hadaragi. 22 sm (Mrn) Fusul pe care se învârt funiile ancorei. 23 sm Făcăleț. 24 sm Bară de fier, de grosimea mâinii și ascuțită la un capăt, care servește la a face găuri adânci (în pământ). 25 sm (Reg) Știulete de porumb necurățat de boabe Si: (îvr) drugălău. 26 sm (Reg) Știulete de porumb nedesfăcut căruia i s-a luat mătasea. 27 sm (Înv) Lingou. 28 sm (Reg) Cantitatea de lână răsucită pe fuior. 29 sm (Reg) Fus cu roata mare, cu care se răsucește ața. 30 sm Măciucă. 31 sm (Ban) Sucitorul cu care se întinde aluatul pentru tăiței Cf făcăleț. 32 sm (Îvr) Zăvor. 33 sm (Reg; dep) Femeie guralivă și leneșă. 34 sn Punct de broderie asemănător cu festonul, prin care se obțin pe cusătură linii (dese și) pline.

crâmpei² sn [At: POLIZU / Pl: ~e / E: vsl кржпъ + -ei cf crâmpi, crâmpiță, crâmpoi, crâmpot] 1-2 Bucată mică (tăiată sau) ruptă din ceva Si: (pop) căpătâi, căpețel, fărâmă, fărâmiță, frântură, fragment, fracțiune, (reg) curmei, dărab. 3 Rămășiță. 4 Ruptură. 5 Bucată mică. 6-7 (Spc) Scurtătură de lemn (mai mult groasă decât lungă). Si: retevei. 8 (Spc) Capăt de ață. 9 (Spc) Muc de lumânare. 10 Porțiune de pământ între două râpe. 11 (Fig; d. gânduri) Fragment.

raz¹ sn [At: SLAVICI, V. P. 103 / Pl: -uri / E: srb raz] 1 Bară de oțel cu un capăt lățit și ascuțit, folosită la săpat gropi în pământ, la spart piatră etc. 2 Unealtă constând dintr-o bară scurtă de oțel cu tăiș la un capăt, folosită de tâmplari, dulgheri etc. Si: răzătoare (6). 3 (Reg) Otic la plug. 4 (Reg) Bucată de lemn cu care se nivelează grăunțele în baniță. 5 (Reg) Băț crestat cu care se frământă la stână urda sau cașul dospit Si: răvar (1). 6 (Reg) Par.

ștircă, știrci, s.f. (reg.) 1. băț despicat la un capăt sau lopățică cu care se mestecă zerul pus la fiert. 2. băț cu ramificații la un capăt folosit la stroșirea strugurilor; mustuitor. 3. băț sau lopățică cu care se curăță de pământ brăzdarul și cormana plugului; orcic. 4. prăjină înfășurată la un capăt cu cârpe, folosită la spălatul țevilor de la alambic. 5. prăjină prevăzută la un capăt cu o bucată de scândură, folosită la amestecat varul, nisipul și apa în varniță. 6. (în forma: stircă) chibrit.

cioancă¹ sf [At: CIUPALĂ, T. 227 / Pl: ~nce / E: mg csonka] (Reg) 1 Unealtă cu un capăt ascuțit și cu celălalt lat, cu care se sapă pământul înțepenit Vz cazma, cioacă. 2 Nuia groasă cu un nod la un capăt și răsucită la celălalt, folosită, ca otgon. 3 (Îs) ~ mărgelată Mod de legat huzerul trunchiului la plută. 4 Lulea cu coadă scurtă.

fetiță sf [At: NEGRUZZI, S. I, 72 / Pl: ~țe / E: fată + -iță] 1-2 (Șhp) Fată de vârsta copilăriei Si: fetică (1-2), fetișoară (1-2), (pfm) fătucă (1-2), (reg) feticică (1-2), fătuică (1-2), (Trs) fătuță (1-2), (Ban) fetelușă (1-2), (Ban) fetnigea (1-2), fetniguță (1-2), (Mol) fetnergică (1-2). 3-4 (Șhp) Fată tânără (și drăguță) Si: fetișcană (3-4), fetișoară (3-4), (pfm) fătucă (3-4), (reg) feticică, (3-4), fătuică (3-4), (Trs) fătuță (3-4), (Ban) fetelușă (3-4), fetnigea (3-4), fetniguță (3-4), (Mol) fetnergică (3-4). 5 (Teh; iuz) Parte componentă a aparatului numit „sonetă”, având forma unui pilot scurt cu ambele capete tăiate drept, folosit la baterea unui stâlp adânc în pământ.

vârtej [At: (a. 1517) DERS / V: (înv) ~egiu, (reg) vâlt~ (Pl: vâlteje), ~tij / Pl: ~uri, ~e / E: vsl врътежь cf bg въртеж] 1 sn Porțiune din masa unui fluid în care acesta, de obicei datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație Si: bulboană, ochi¹, valvârtej (1), vâltoare (2), volbură (1), (îrg) smârc², vârtitură (2), vier³, vifor (1), (reg) bulboacă, bulbuc (6), învârtitoare, moară, ochean³, ocheț, olcuță, sfredel, șioi, vâlcan, vârciolog, vârcol (6), vârtecuș (1), vârteșcă (1), vârtitoare Vz vârtitor (2), vierbură, vir² (1), (itî) voltegire (1), vortice (1). 2 sn Rotire a apei (sau a spumei) în locul unde se cufundă cineva sau ceva. 3 sn Vânt (puternic) care se învârtește cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, zăpadă, frunze uscate etc.) Si: volbură (4), (îrg) vifor (4), (reg) vântoalcă, vânturel¹ (3), vânturiș (1), vârtecuș (2), vârteniță Vz vârtelniță (15), vârteșcă (2), (itî) vortice (2). 4 sn Coloană (de praf, zăpadă, frunze uscate etc.) ridicată de vârtej (3) Si: volbură (5), (îrg) vifor (5), (reg) vârtecuș (3), vârteniță Vz vârtelniță (16),vârteșcă (3). 5 av Cu cea mai mare iuțeală (și în învălmășeală). 6 sn (Pan) Grup de ființe care se mișcă repede și în învălmășeală. 7 sn Mișcare rapidă și amețitoare în cerc. 8 sn (Fig) Agitație (1). 9 sn (Fig) Succesiune rapidă și amețitoare de situații și evenimente. 10 sn Amețeală (1). 11 sn (Pex) Tulburare sufletească. 12 sn (Mdv; reg) Capie la oi. 13 sn Loc în creștetul capului unui om, în fruntea sau pe pielea unor animale de unde părul este orientat în toate direcțiile Si: (reg) spârnel, vârtecuș (8). 14 sn (Mol; Trs; pex; îs) ~ul capului Creștetul capului. 15 sn (Reg) Beregată (la cal). 16 sn (Reg) Cotitură (a unui curs de apă, a unui drum etc.). 17 sn (Trs) Puț² de mină. 18 sn (Reg) Semn de recunoaștere (sub forma unei tăieturi rotunjite) făcut la urechea oilor sau a vitelor. 19 sn (Îvr) Ornament, în general de formă sferică, situat pe brațele unui sfeșnic folosit ca obiect de cult. 20 sn (Înv) Instrument de tortură, acționat cu un sistem de șuruburi, cu care erau zdrobite sau dislocate oasele unui osândit. 21 sn Dispozitiv cu ajutorul căruia se întindea coarda arcului. 22 sn (Reg) Încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârtește în jurul unui cui. 23 sn (La car sau la căruță) Bucată de lemn sau de fier, așezată deasupra perinocului de pe osia de dinainte, care se poate învârti în jurul unui cui Si: (reg) căpătâi, (reg) băbut, feleherț, pod¹, scăunaș. 24 sn (Reg; la car sau la căruță) Sistem de frână acționat prin răsucirea unui șurub. 25 sn (Reg) Unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a o unge sau pentru a se scoate sau a se pune roata. 26 sn (Reg; la car sau la căruță) Bucată de lemn care leagă cele două extremități ale piscului Si: (reg) brăcinar. 27 sn (Trs; Mar; șîs ~ cu mănuși) Bucată de lemn având la capete câte o țepușă, care se pune peste perinocul carului când se scot loitrele pentru a se transporta bușteni Si: (reg) telegău. 28 sn (Mun; Olt) Bucată de lemn cu care se răsucește funia trecută peste o sarcină (de fân, de lemne etc.) pentru a o strânge Si: (reg) ceatlău, par¹. 29 sn (Reg) Cric². 30 sn (Reg) Macara. 31 sn (Pop) Fus¹ pe care se înfășoară o funie sau un lanț și care se învârtește cu ajutorul unei manivele sau al unei roți, folosit pentru a scoate apă din fântână, pentru a ridica greutăți etc. Si: (reg) vârtealău (2). 32 sn (Reg; pex; șîs ~ cu cârlig) Prăjină. 33 sn (Ban; pex) Ghizd (2). 34 sn (Pes) Butuc de lemn de formă cilindrică pe care se înfășoară frânghiile năvodului la tragerea acestuia prin apă Si: baran, berbec, (reg) mitroacă. 35 sn (Reg) Șurub care servește la strâns, la presat (la masa de dulgherie sau la teasc). 36 sn Unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. Si: (reg) șurub. 37 sn (Reg) Unealtă de dogărie folosită pentru a răsuci șuvițele de coajă de tei, cu care se leagă cercurile de lemn la butoaie, ciubere etc. Si: (reg) crivea (4). 38 sn (Reg) Strujniță. 39 sn (Trs; Mun; șîs sfredel cu ~ ) Coarbă² (1). 40 sn (Reg) Vârtelniță (1). 41 sn (Reg; la războiul de țesut) Întinzător. 42 sn (Pop) Instalație compusă dintr-un par dispus orizontal, prins cu un capăt de peretele stânii sau de un stâlp înfipt în pământ, care poate fi rotit în jurul punctului de sprijin și de care se atârnă ceaunul sau căldarea. 43 sn (Reg) Scrânciob care se învârtește în cerc. 44 sn (Reg) Leagăn improvizat. 45 sn (Ban) Scândură lungă, cu mijlocul sprijinit pe un suport fix, astfel încât pe capetele rămase libere să se așeze două persoane pentru a se învârti Si: (reg) vârtiloi (2). 46 sn (Reg; la joagăr) Crivală (5). 47 sn (Reg; la joagăr) Dispozitiv de fier, în formă de furcă, care împinge roata dințată. 48 sn (Reg) Schimbătoare la moară. 49 sn (Reg) Dispozitiv cu care se ridică sau se coboară piatra morii Si: (reg) scripți. 50 sn (Reg) Titirez la moară. 51 sn (Trs; Buc) Dispozitiv care, prin învârtire, reglează cantitatea de grăunțe ce trebuie să curgă în gaura pietrei de moară Si: (reg) grăunțar, sucitoare. 52 sn (Olt; Buc) Instrument cu care se răsucește cânepa pentru a face funii. 53 sn (Reg) Cerc de lemn care se pune la gâtul oilor și care se leagă de spătarul mulgătorilor oilor, pentru ca acestea să stea la muls. 54 sn (Reg) Verigă de metal, prevăzută cu un cârlig mobil, care face legătura între cureaua de la gâtul unui animal și lanțul sau funia cu care este priponit, permițându-i acestuia să se miște liber. 55 sn (Reg) Dispozitiv folosit în tăbăcărie la prelucrarea pieilor. 56 sn (Îc) ~ul-pământului Mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină Si: darie (1), (reg) păducher, păducherniță (Pedicularis verticillata). 57 sn (Bot; rar; îac) Darie (Pedicularis sceptrum carolinum). 58 sn (Bot; îac) Darie (3) Pedicularis comosa. 59 sn (Bot; îac) Pintenel (Pedicularis palustris). 60 sn (Îac) Plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis). 61 sn (Îac) Planta erbacee Medicago minima. 62 sn (Bot; reg; îac) Culbeceasă (Medicago falcata). 63 sn (Bot; reg; îac) Trifoi-mărunt (Medicago lupulina). 64 sn (Fiz) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 65 sn (Ast; îvr) Mișcare de rotație a unui corp ceresc Si: (îvr) vârtejire (5), vârtejitură. 66 sn (Îvr) Haos (1). 67 sn (Reg) Stea sau constelație nedefinită mai îndeaproape. 68 sna (Mun) Sârbă. 69 sna (Mun) Melodie după care se execută vârtejul (64).