zăton sn [At: ANTIPA, P. 192 / V: (reg) zatoni, ~i¹, ~iu, ~tun, zat~, zet~, zot~ / Pl: ~oane, (reg) ~uri / E: vsl *затон cf bg затон, mg zátony, rs затон, srb zaton] 1 Porțiune de braț de râu sau canal (între ostroave) înfundată de nisipuri la un capăt. 2 Scobitură în malul unui râu, unde apa este lină, în care se adună peștii iama. 3 Porțiune dintr-o apă curgătoare în care apa este lină și adâncă (unde se pot adăposti iarna vasele plutitoare). 4 Lac lung și îngust pe litoralul mării, despărțit de aceasta printr-o limbă îngustă de pământ. 5 (Reg) Porțiune mai adâncă a unui râu în fața morii de apă (sau canal în care se acumulează apa în scopul alimentării uniforme a roții de moară). 6 (Reg; îf zoton) Torent format de ploaie. 7 (Reg; îf zoton) Puhoi¹. 8 (Spc) Îngrăditură din stuf sau din nuiele care se așază pe ape curgătoare pentru îngrămădirea și prinderea peștelui. 9 (Pex) Loc îngrădit cu un zăton (8) pe cursul unei ape. 10 (Pgn) Totalitate a instalațiilor de garduri și cotețe precum și celelalte instrumente auxiliare folosite de pescari. 11 (Reg) Zăgaz făcut spre a abate sau a opri apa din cursul ei. 12 (Reg) Gard făcut pentru consolidarea țărmului unei ape. 13 (Reg) Îngrăditură solidă făcută pentru a apăra podul plutitor de curenți. 14 (Reg) Stăvilar natural format prin îngrădirea lemnelor, vreascurilor etc. la cotitura unui râu. 15 (Reg; csnp) Trecătoare. 16 (Reg) Puhoi¹.