cap, capete, s.n. – 1. Căpătâi. 2. Căpetenie, șef. 3. Individ, om. 4. Minte, judecată. 5. Vârful unui obiect. 6. Începutul, fruntea: cap de an = începutul anului; cap de primăvară (24 februarie), sărbătoare ce marchează începerea unui nou ciclu al naturii, sfârșitul iernii și primele semne ale primăverii. „I să spune capu’ primăverii că de atunci începe a se arăta soarele mai de primăvară” (Bilțiu, 2009: 45; Breb); „În zua asta începe a să duce omătu’ și a să destide pământu’ și lumea” (idem; Valea Chioarului). Se spune că în acea zi „se nuntesc păsările”. ♦ (top.) Capul Tămășanului, vârf (519 m) situat pe Culmea Codrului, la limita de vest a jud. Maramureș. – Lat. caput „cap” (DEX, DLRM, MDA); lat. pop. *capum < caput (Pușcariu, CADE, DA, cf. DER; Șăineanu).