pústă, puste, s.f. 1. Câmpie întinsă, loc neted, cu vegetație săracă; stepă: „Și ocolu ca pusta / Și casa ca și curtea” (Bilțiu, 2006: 168). 2. Pământ albicios. ■ (top.) Pustă, loc situat la capătul din jos al Coastei Bisericii, în loc. Bârsana: „Acolo se află un fel de rocă de culoare gri, la care, în graiul local i se spune piatră de pustă” (Roșca, 2004: 225); Top. frecvent în zona Lăpuș (Vișovan, 2008); Posta, sat aparținător de com. Remetea Chioarului. ■ (onom.) Pusta(i), nume de familie în jud. Maram. – Din magh. puszta „pustiu, deșert” (DEX, MDA).