țepeligă¹ sf [At: PASCU, S. 249 / V: țapal~, țapl~, ~pl~ (Pl și: ~ige) ~plică, țopl~, țipil~, țipl~, țipirigă / Pl: ~igi / E: țeapă + -ăligă] 1-2 (Ban; Olt) Bucată (mică) despicată dintr-un lemn sau dintr-o scândură, de obicei ascuțită la un capăt Si: țandără (1). 3 (Reg) Țeapă care intră sub piele sau sub unghie. 4 (Olt; Mun) Frigare de lemn Si: (reg) țepușă (13). 5 (Olt) Par¹ ascuțit cu care se fac găuri în pământ pentru semănatul porumbului Si: chitonag². 6 (Ban; Olt) Bucată dintr-un trunchi de copac având lungimea de un metru, care servește ca lemn de foc. 7 (Olt; Trs; mpl) Vreascuri cu care se aprinde focul. 8 (Reg) Rangă de fier, cu vârful lat, întrebuințată la săparea gropilor pentru stâlpii de telegraf. 9 (Dob; îf țapaligă) Unealtă de pescuit formată dintr-o prăjină de 5-8 m de care se leagă o sfoară cu 10-15 cârlige de undiță și o greutate care le coboară spre fundul apei. 10 (Reg) Una dintre cele două pârghii ale joagărului care servește la punerea în mișcare a acestuia. 11 (Trs; Olt) Bucată despicată dintr-un lemn, cu care se curăță fierul plugului de pământ Si: otic. 12 (Reg) Bucată de lemn, de forma unui cuțit, care se întrebuințează la desfacerea pănușilor de pe știuletele de porumb. 13 (Olt; îf țepligă) Țeapă (18) (la cereale). 14 (Reg) Țeapă (20). 15 (Mun; îf țipiligă) Parte a tulpinii unei plante rămasă în pământ după ce aceasta a fost tăiată.