toiag sn [At: PSALT. HUR. 18^V/16 / P: to-iag / V: (reg) ~iug, tuiag sn, (îrg) ~ă sf / Pl: ~iege, (îrg) ~age, (reg) ~uri / E: vsl тоіагъ, тоіагъа] 1 Băț lung și drept de care se servește cineva la mers sau pentru a se apăra Si: bâtă, ciomag, (reg) măcău¹. 2 (Înv) Băț cu care erau bătuți vinovații. 3 (Reg; îe) A fi – A fi țeapăn (de frig). 4 (Înv) Lovitură dată cu toiagul (2). 5 (Fig) Sprijin. 6 (Pex; fig) Putere. 7 (Înv; și determinat de „puterii”, „stăpânirii” etc.) Baston (de diferite forme) purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei anumite demnități sau autorități. 8 (Reg) Picior de lemn ascuțit, în jurul căruia se învârtește valul morii. 9 (Reg) Prăjină cu care se împinge luntrea de la mal Si: (reg) opintitor. 10 (Reg; îf toiug) Bucată de lemn, lată la un capăt, cu care se bătucește pământul Si: mai³. 11 (Reg) Mâner de lemn (la îmblăciu sau la gârbaci) Si: (reg) codiriște, hădărag. 12 (Reg) Steag (la nuntă). 13 (Reg) Mustuitor. 14 (Reg) Drugul sfredelului. 15 (Reg) Motiv ornamental în formă de bețe, la vase, cuiere sau la alte obiecte. 16 (Pop) Lumânare de ceară (în formă de spirală) care se pune la căpătâiul (sau în mâna) mortului. 17 (Reg) Ramură de măr sau de gutui care se împodobește cu o basma (sau cu o batistă) și cu fructe, la parastas. 18 (Ast; reg; lpl; de obicei art.) Cele trei stele luminoase așezate în linie dreaptă în mijlocul constelației Orion.