STELIAN, gr. Στυλιανός < στῦλος „coloană”, „sprijin”. I. 1. Stelian, -a act.; 2. Cu apoc. Stele pren. (AO XIX 89); Stelea ard. 1722 (Paș);- ctitorul bisericii din T-viște din sec. XV; – spătarul (17 B I 4 și II 23); ipoc. Stelică; Stel/a f. (C Bog); -escu. 3. Stilian < Tilian (17 A III 182); Stilea > Stilescu (Lic. Pl. 97); Tilea Ortacul (Glos.); ipoc. Tilică, sau din Pantele. II. 1. Sterian, formă pop. act.; Stiriano boier (17 B III 45); Stiriĭan 1617 (Olt); Grecul, olt. 1631, probabil ar. (Sd VI 468). 2. Steriĭan, act.; -ul s.; -a f. ar. (Fărș); cu afer. Terianu act.; Tărian s. 3. Scurtat: Sterie, în special ar.; -nescu; Steria f. (Sc);t.; cu afer. Terie, Toader log. mold., 1593 (RI XX 252); Steriu act.; cu afer. Teriul t. 4. Ster/e, -ea (Arh; Ard); -escu; > Tere (16 B VI 35). 5. + -ac: Sterac, I., buc., act. 6. + -ică: Sterică > Terică (17 B II 350) și prob. Tăriceni s. 7. + -ca: Sterca (Rel); – olt. (Sd VI 494); – Șuluțiu mitr., ard.; cu fon. magh., Șterca ard., 1481 (Paș), nu din sl. strak „stîrc” (etim. Pașca); cu afer. Terca și Terchești ss. 8. + -iu: Sterchiu (Ard); din acesta probabil: Tărchiu s. (în Săcele). 9. + -ilă, Terchilă (Glos; Sd XVI); – ard. (Paș) și Terchiul mold. (Sur XX); Tărchilă (Ac Bz 30); Tirchilești s. 10. Stira de Hurez (Pușcariu); > Tira b. (Mar); Tire scris: Tyre Lupuț (Met 234); Tirea, olt. (16 B V 98). 11. -eciu: Stireciu și Stireaciu (Ard II 42 etc.). 12. + Serghie; Sterghiu ar. (Ant Ar; Cara 26). cf. gr. Στέριος (But 170). Pentru formele II 3-10 cf. și calend.; Stirachie și Stirachin.

tăvăleală, tăvăleli s. f. (pop., er.) act sexual.

cárte f., pl. cărțĭ (lat. charta, it. pv. sp. pg. carta, fr. charte. V. cartă). Volum compus din foĭ tipărite saŭ și scrise: dicționaru e un fel de carte. Carte de aur, care cuprinde numele oamenilor iluștri. Carte de citire saŭ de lectură, carte pe care eleviĭ din școală o citesc numaĭ, dar n’o învață pe de rost. Învățătură, studiŭ. A învăța carte, 1) a învăța să citeștĭ și să scriĭ (intr.), 2) a-l învăța pe altu să citească și să scrie (tr.). A ști carte, 1) a ști să citeștĭ și să scriĭ, 2) a fi om învățat. A merge, a umbla la carte, a te duce la școală, a o frecŭenta. A te lăsa de carte, a părăsi studiu. Diviziune, parte a uneĭ cărțĭ (tradus după lat. liber, ceĭa ce pe rom. e maĭ bine zis parte). Vechĭ. Scrisoare (Trans. Pop.). Document, act, adeverință. A avea carte la mînă, a poseda acte (Vechĭ și pop.). Carte de judecată, sentență judecătorească, de unde vine și expresiunea: Aĭ carte? Aĭ parte, adică că „dacă aĭ act la mînă, aĭ drepturĭ asupra uneĭ moșiĭ”, ĭar azĭ ca „dacă aĭ carte (învățătură), eștĭ fericit”. Un mic carton cu figurĭ care formează o serie de 52 de cartoane numite cărțĭ de joc. (V. maslă). O păreche, un rînd de cărțĭ de joc saŭ (maĭ rar) un joc de cărțĭ, o serie de 52 de aceste cărțĭ. A juca la (saŭ în) cărțĭ, a juca cărțĭ saŭ (maĭ ales cînd e obiceĭ) a juca cărțile, a perde timpu în diferite jocurĭ care se fac cu aceste cărțĭ. A face cărțile, a le amesteca. A tăĭa cărțile, a le despărți în 2-3 grămezĭ schimbînd ordinea lor ca să fiĭ maĭ sigur că cel ce le-a amestecat nu te va înșela punîndu-le cum ĭ-a plăcut luĭ. A da cărțile, a le împărți. A da în cărțĭ saŭ cu cărțile, a gîci, a prezice viitoru pin cărțĭ de joc. A da cărțile pe față, a spune tot, a nu ascunde nimica. A juca ultima carte, a face o ultimă încercare ca să scapĭ de o primejdie. Cărțile sapiențiale, V. sapiențial. Cărțile sibiline, V. sibilin. Carte galbenă, albă, albastră, verde, portocalie, carte cu documente diplomatice (după colecțiunea de documente diplomatice care se distribuĭa parlamentuluĭ în Francia și care se numea carte galbenă, după coloarea scoarțelor eĭ). Cartea de aur, un registru în care, la Veneția, eraŭ scrise cu litere de aur numele tuturor familiilor nobile. Fu distrusă la 1797 în timpul războaĭelor Italieĭ. Cartea roșie, registru secret al cheltuĭelilor particulare al luĭ Ludovic XV și XVI al Franciiĭ și care se compunea din treĭ marĭ volume legate în marochin roș. Fu regăsită, după evenimentele de la 10 Aŭgust, într’un cabinet secret al casteluluĭ de la Versailles și publicată în parte din ordinu Convențiuniĭ.

futere sf [At: MDA ms / V: ~tare / Pl: ~ri / E: fute] (Pop) 1 (Trv) Act sexual. 2 (Fam) Situație încurcată. 3 (Fam) Supunere a cuiva la eforturi prea mari Si: (fam) frecare (12), futut¹ (3). 4 (Fam) Certare. 5 (Fam) înșelare. 6 (Fam) Agasare. 7 (Fam; gmț) Lucrare efectuată prost. 8 (Fam) Distrugere.

zdelcă s.f. (jur.; pop.) Contract, act (de vînzare). ◊ Zdelcă întărită = act (de vînzare) autentificat. ♦ Gener. Orice înțelegere (în scris); chitanță sau act (oficial). Zdelcele sînt făcute pentru ăi răi de plată (CHIRIȚ.). • pl. zdelci. /<rus. сделка.

HÂRTIE ~i f. 1) la sing. Produs industrial fabricat din celuloză în formă de foi subțiri, destinat pentru scris, desenat, împachetat etc. ◊ A rămâne pe ~ a rămâne nerealizat. 2) pop. Document sau act cu caracter oficial. A venit o ~ de la minister. 3) înv. Comunicare scrisă și expediată cuiva; scrisoare. 4) Bilet de bancă; bancnotă. ~ de valoare. [Sil. hârtiei] /<sl. chartija

CHIPRIAN lat. Cyprianus < ins. Cyprus. 1. -a, t. (Sur. XIX); Chiprieni s. (Dm); cu afer.: Prian, Gh., mold. (Sd XXII 392); Prianul t.; cf. și prian nume de bou „bălțat”. 2. Cu schimbare de suf: Chiprin (Dm; C Bog); -a (Sd XVI). 3. Prin etim. pop. Căprian, mon., 1848, (Acte Pietroasa de sus- Bz); Căpriian, mold. (Sur V); dobr. (RI XI 211;) -a sau Chipriana, m-re. 4. Ciprian n. actual.

FRÎNC subst. etnic < lat. med. Francus designînd pe franco-italienii din coloniile de la M. Neagră (Pera, Cafa etc). I. 1. Franc, N. (Met 152); Francea, V. (17 A V 204). 2. Frînc, act., frecv.; Frîncul (Hur); – Avram (Ștef); – boier, 1665 (Isp III¹); țig. (17 A V 86); -ețu (Mîneciu); Frăncul (Glos). 3. Frînca t; Frînc/ă b. act.; -escu, T. (Olt); -escul, pan (16 A III 397) etc.; -ești s. (Ștef); -eni s. 4. Frînco (16 B I 80). 5. Frînce, mold. (Sur XIX). 6. Frenciu (Ard).Cu suf. ucr. -ciuc: Frînciuc (C Bog); Frenciuc (Ștef). 8. Frenciocii (17 A IV 184) și Frenciucii s. (17 A III 133). II. Același etnic venit din gr. modernă: A. 1. Frangopulos, C-tin, m. vistier (16 B V 27), scris și Frangopul ban (P Gov f° 18). 2. Frangu, fam., act. 3. Frangule (Hur; Sd XI 280); -a, act. 1 – 3 sînt nume purtate dc greci, care apoi vor trece la romîni. 4. Contaminat cu Francu: Franculea fam. (Acte Pietroasele – Bz). 5. Costea fiul Fra(n)gulei, din Buzău. 6. Franghe, Iuon, răzeș (Băl VI). 7. Deformat: Frangozu, Filipzis și Fragozu Hilip (16 A III 466; 17 A Iî 333). 8. Cu denazalizare; Fraghiia log., munt. 1649 (BCI V 196). B. Cu an > În, după analogia lui Frîncu, formă trecută ca în vocabular „Fata de frîng” (Păsculescu, Lit. pop. 160); 1. Frîngu, R., act. 2. Frîngotă, munt., 1640 (Sd XXI). 3. Freng,(Met 65). 4. Prin contaminare cu frînghie: Frînghiul t.; Fringheșu (17 B 1178); Frînghiș, -ești s. (16 B I 93; Cat) sau < ung. Frigyes „Frederic”, scris și Frenghișești sau Frănchișani 1441 (Rep D). III. Din forma bizantină Фράντζες n. unui cronicar din sec. al XV-lea și din germ. Franz. 1. Franț căp. 1680 (Sd XI 80); -e neg. (D Buc). 2. Franța, boier (Sd XIV 169); – olt. (17 B I 61, IV 145); – negustor (16 B III 177); – din Cîmpulung (An C748); Franța zis și Svranța spătar (16 B VI 10, 34); Franță, Matei (Ard II 207). 3. Franțe, popa din Tinos zis și Frăncu, 1809 (Acte Sc); Franțe pren. (P³ fila 14; 16 B249). 4. Sfranța, 1627 (AO I 236). 5. Frănțel, Cerchez, căp. (RA VI 1-2). 6. Franțescu, Al., mold., act. 7. Franțuzul, Gaspar, ceasornicar, 1670 (Sd V 89). IV. Ipotetice, cu afereză: 1. Rîncu (Buzău) < Frîncu și Rînceni s. < Frînceni sau < subst. rîncă. 2. Rînghea t. în satul Cucuteni, r. Pucioasa < Frînghea. 3. Rînghilă, sau < Arhanghel.

poseda vt [At: CR (1846), 185²/29 / Pzi: posed, (înv) ~dez / E: fr posséder] 1 A deține bunuri materiale, drepturi etc. în proprietate, în stăpânire Si: a avea, a deține, a stăpâni, (înv) a posesui. 2 A cunoaște bine un lucru Si: a stăpâni, a ști. 3 (Spc) A cunoaște bine o limbă, o disciplină științifică etc. 4 (La pasiv) A fi dominat de... 5 A avea anumite însușiri, caracteristici. 6 (D. bărbați; c. i. femei) A săvârși un act sexual Si: (pop) a avea.

*FURMĂ (pl. -me) sf. pop. 1 Formă ¶ 2 Formalitate, act: scoate furme de la primărie CIAUȘ..

îndreptare, îndreptări s. f. Acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei; corectare. ♦ (Înv. și pop.) Dreptate, îndreptățire. ♦ (Înv.) Act justificativ, document oficial. ♦ Înv.) Sentință, dreptate, justiție; dispoziție, pravilă. ◊ „Îndreptarea legii” („Pravila cea mare”) = culegere de legi (peste 800 p.) apărută în 1652 la Târgoviște pe timpul lui Matei Basarab. A fost tradusă din grecește, la îndemnul mitropolitului Ștefan, de către Daniil Panoneanu, originar din Transilvania, ajutat de doi dascăli greci. Cuprinde diferite prelucrări din legislația bizantină, precum și canoanele sfinților apostoli, ale sinoadelor ecumenice și ale sfinților părinți. – Din îndrepta.

BARABAS lat.-cat. < ebr. Bar-abbas „fiul tatălui”. 1. Din magh. Barabás: Bărbăș, ard.; cf. Barabaș hatman cazac (Costin). 2. < magh. Barlabassy (Hurm XI): Barlabas comis, 1460 (Fior 175) zis și Bărlăbaș comis (Div 84). Această formă duce la înrudirea cu mold. Barlibaș și variantele lui. 3. Barlibaș (16 A II 173) frate cu Ion Dupnița și cu „Armanca” din Tg. -Neamț; Bărlibaș, mold. (Sd V 15; 17 A II 81); – C., din Focșani, 1650 (RI II 161); prin confundarea p. fin. cu tc. baša: Bîrlibașa (C Bog.)* 4. Berlibaș s. (Ard). 5. Cu schimbarea p. fin., aș > a luată ca sufix: a) Barliba, Tg. Neamț, act.; Bărliba, țig. (Sd. VI 251); b) Berliba, D-tru, act.; c) Bîrliba fam. act. (Nif). 6. Prin etim. pop. după vb. a bîrliga, sau prin schimbarea p. fin. -ba în -ga: Barliga, țig. (Tec);. Bărliga b. (16 A IV 289).

scrie [At: COD. VOR. 54/18 / V: (pop) scri, (îrg) ~ia (Pzi: scriez) / Pzi: scriu / E: ml scribere] 1 vt (C. i. sunete, litere, cifre, cuvinte, texte etc. ale unei limbi) A reda prin anumite semne grafice convenționale executate pe o suprafață cu ajutorul unor instrumente (specifice). 2 vt (Îe) A ~ pe apă (sau pe nisip, rar, pe lumânare, pe mucul lumânării) A uita ușor. 3 vt (Îae) A nu lua în serios ceva. 4 vt (Pex; c. i. pagini sau foi de hârtie, caiete etc.) A acoperi (integral) cu scriere. 5 vt (Spc) A scrie (1) cu o anumită ortografie, respectând anumite reguli ortografice Si: a ortografia. 6 vr (Pop) A se semna. 7 vt (Înv) A copia (1). 8 vt (Rar; c. i. formulare, acte tipărite în alb etc.) A completa. 9 vt (Îvr) A tipări. 10 vt (Îvp; c. i. linii, figuri, imagini, modele etc.) A picta (1). 11 vt (Îe) A se ~ în partea cuiva A semăna² (cu cineva). 12 vt (Pop; c. i. ouă) A încondeia. 13 vt A lăsa urme Si: a întipări, a imprima. 14 vt (Fig) A contura (2). 15 vt (Fig; c. i. traiectorii ale corpurilor în mișcare) A trasa. 16 vr (Îvr) A se întrupa. 17 vt (Pop; c. i. oameni; de obicei udp „în” sau, rar, „la”, „se”) A înregistra. 18 vt (Îrg; fig) A pune pe seama cuiva. 19 vt (Reg; c. i. sufletul) A ceda conform unei convenții scrise² . 20 vt (Îvp; c. i. oameni, de obicei cu determinări ca „la oaste”, înv „la steaguri”, pop, „la cătănie” etc.) A recruta (1). 21 vt (Înv; c. i. o populație, o colectivitate) A catagrafia (1). 22 vt (C. i. bunuri, averi etc.) A inventaria. 23 vt (C. i. bunuri materiale) A înregistra pe numele cuiva. 24 vt (C. i. acte, opere literare sau științifice etc.) A formula astfel încât să poată fi citit Si: a compune, a redacta. 25 vt (Pan; c. i. opere muzicale) A compune (3). 26 vt (C. i. articole, opere literare etc.; udp „la”) A publica într-un periodic sau într-o culegere Si: a colabora. 27 vt (Spc; c. i. scrisori, mesaje etc.) A redacta pentru a expedia și a comunica ceva cuiva. 28 vt (Spc; c. i. scrisori, mesaje etc.) A expedia pentru a comunica ceva cuiva. 29 vt (C. i. vești, știri etc.) A înștiința prin scris¹ (2). 30 vt (C. i. oameni, fapte, evenimente etc.) A însemna prin scris¹ pe ceva, în ceva, undeva Si: a înregistra, a înscrie, a consemna, a nota¹ (1), (înv) a notifica. 31 vt (C. i. oameni, fapte, evenimente etc.) A semnala prin scris Si: a povesti (1), a relata. 32 vta A se afla însemnat în scris¹ (2). 33 vt (Îe) A(-i) fi scris (cuiva sau, rar, pentru cineva) A-i fi sortit (1). 34 vt A explica în scris¹ pentru a argumenta, pentru a convinge, pentru a dovedi mai bine un anumit fapt. 35 vrp (Îvr) A atribui un titlu în scris¹ (2). 36 vt (Înv; d. acte normative sau private) A prevedea. 37 vta (Rar) A indica. 38 vt (Reg; c. i. pedepse) A da. 39 vt (Rar; c. i. medicamente sau tratamente medicale) A prescrie (1). 40 vt (Înv; șîc a ~ împrejur) A descrie (1). 41 vt (Pop; îe) A ~ (ceva) pe numele cuiva A-i face cuiva acte de proprietate. 42-43 vtr (Pop) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă.

băgá vb. I. I (în opoz. cu „a scoate”) 1 tr. (compl. indică obiecte, ființe etc.; urmat de determ. locale introduse prin prep. „în”, „la”, „sub”) A introduce, a pune, a vîrî într-un loc, într-un spațiu etc. mărginit (închis sau acoperit). Bagă cheia în broască. ◇ expr. A băga (ceva) în gură = a mînca. A băga (ceva) în (sau la) cap = a reține ceva; a pricepe bine (ceva). A băga (cuiva ceva) în cap = a) a face pe cineva să înțeleagă bine ceva, să se convingă de ceva; b) a face pe cineva să creadă ceva (neadevărat), să fie obsedat de ceva. A-și băga capul în foc = a-și pune viața în pericol. A-și băga mîna în sînge = a face moarte de om. A băga pe cineva la apă v. apă. A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) v. bot. A băga în buzunar v. buzunar. A băga în buzunar (pe cineva) v. buzunar. A-și băga carnea în (sau la) saramură v. carne. A băga pe toți într-o ciorbă v. ciorbă. A-și băga coada în ceva v. coadă. Își bagă, și-a băgat dracul coada (în...) v. coadă. A(-și) băga mîinile pînă-n (sau pînă la) coate v. cot. A-și băga capul (sănătos sau teafăr, zdravăn etc.) sub evanghelie v. evanghelie. A-și băga mințile în cap v. minte. A-și băga nasul (în ceva sau undeva, în toate, peste tot, unde nu-i fierbe oala) v. nas. A băga (pe cineva) în sîn v. sîn. A-i băga cuiva un șarpe în sîn v. șarpe. A-și băga mințile în traistă v. traistă. ◆ A face să intre în ceva izbind; a vîrî, a împlînta. A băgat cuțitul în el. ◇ expr. A băga cuiva sula în coastă (sau coaste) v. sulă. A introduce, a face să treacă printr-un orificiu, printr-o deschidere etc. Bag ața prin urechea acului. ◇ expr. A-și băga capul în laț v. laț. 2 tr. (compl. indică ființe; urmat de determ. locale introduse prin prep. „în”, „la”, „sub”, „înlăuntrul” sau de adv. de loc) A face, a determina, a obliga să intre într-un spațiu închis sau acoperit; a duce, a mîna în... (sau sub...). A băgat pisica în casă. ◇ expr. A băga pe cineva (de viu) în groapă (sau în pămînt) = a) a omorî pe cineva cu zile; b) a-i produce cuiva necazuri foarte mari (care să-l coste viața); c) a înmormînta. A băga pe cineva sub masă = a) a îmbăta pe cineva (facîndu-l să cadă sub masă); b) a învinge pe cineva într-o acțiune, într-o discuție etc. A băga pe cineva sub covată = a) a întrece pe cineva (umilindu-l); b) a învinge, a birui pe cineva. A băga (boii, vitele etc.) în cîrd cu cineva = a) a se întovărăși cu cineva (pentru lucrările agricole sau ale păstoritului); b) ext. a se asocia cu cineva; a-și face de lucru cu cineva. A băga pe cineva la mijloc = a) a înconjura; b) a pune pe cineva să medieze un conflict, (pop.) A băga oile în lapte = a) a despărți oile de miei și a începe a le mulge; b) ext. a înțărca mieii. A băga pe cineva în cofă v. cofă. A băga pe cineva (de viu) în mormînt v. mormînt. A băga sau a-și pune (boii, vitele etc.) la (sau în) plug cu cineva v. plug. ◆ (determ. prin „în lanțuri”, „în fiare”) A lega. În temniță, l-a băgat în lanțuri. 3 tr. (cu determ. ca „în închisoare”, „în temniță”, „la ocnă”, „la răcoare” etc.) A întemnița, a închide. Pentru furt l-a băgat în închisoare. ◇ expr. A băga în lanțuri (sau în lanț) (pe cineva) v. lanț. A băga la umbră v. umbră. 4 refl. (despre oameni sau animale; urmat de determ. locale introduse prin prep. „în”, „sub”, „între”, „printre”, „după” sau de adv. de loc) A intra într-un loc îngust, închis, acoperit sau într-o mulțime, cu intenția de a se ascunde, de a se face nevăzut etc. S-a băgat sub streașină cînd a început ploaia. Pentru a i se pierde urma s-a băgat în mulțimea de pe stradă. ◇ expr. A se băga în ochii cuiva = a) a se face cu insistență observat de cineva, spre a-i cîștiga încrederea, spre a-l convinge despre ceva; b) a arăta cuiva (cu insistență) dovezi de simpatie, de dragoste (interesată). A (i) se băga (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva v. piele. A se băga în sufletul cuiva v. suflet. ◆ A se ascunde. S-a băgat sub pat de frica hoților. ◆ (reg.; urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „pe la”, „pînă la”) A se abate. Și la crîșmă se băga Și vin cerea o oca (POP.). 5 refl. (despre ființe) A se îmbulzi, a se înghesui, a se îngrămădi. Nu vă mai băgați așa în mine! 6 tr. A îndesa, a înfunda, a trage. Bagă căciula pe cap. 7 tr. (compl. indică sume de bani) A plasa, a investi (într-o marfă, într-o întreprindere etc.). A băgat o mulțime de bani în firmă. 8 tr. (fam.; compl. indică produse alimentare) A aduce în magazine. Au băgat pîine proaspătă. II 1 tr., refl. A (se) plasa în ceva sau undeva; a (se) angaja într-un serviciu. L-am băgat funcționar la primărie. ◇ expr. (refl.) A se băga la stăpîn = a) a intra slugă la cineva; b) a fi obligat să asculte de voința altei persoane prin angajamentul făcut. A se băga în (ori la) codru v. codru. (A se băga) slugă (sau argat) la dîrloagă v. dîrloagă. A băga în pîine (pe cineva) v. pîine. ◆ (pop.; tr.; cu determ. „la oaste”, „cătană”, „în cătănie”, „în cătane”) A lua (pe cineva) la armată; a înrola. Femeia plîngea că i-au băgat feciorul la oaste. 2 refl. (pop.; fam.; despre oameni; urmat de un vb. la conjunct.) A se angaja să facă ceva. Mă bag să curăț grădina. ◆ A se amesteca într-o afacere, într-o discuție etc. S-a băgat într-o treabă necinstită. ◇ expr. A se băga în cîrcotă (cu cineva) v. cîrcotă. A se băga ca (ori cum se bagă) musca-n lapte v. muscă. A se băga în terciul cuiva v. terci. A se băga (nepoftit ori nechemat) în vorbă v. vorbă. 3 tr. (pop.; fam.; compl. indică acte) A înainta autorităților competente. Am băgat plîngere la tribunal. Au băgat actele de căsătorie la Starea civilă. ◇ Loc.vb. A băga pîră (după cineva) v. pîră. ◇ expr. A băga instanție v. instanță. 4 tr. (compl. indică oameni; cu determ. introduse prin prep. „în”, „la”) A aduce pe cineva într-o situație neplăcută sau dificilă. Prin intervenția făcută a băgat-o în necazuri. ◇ Loc.vb. A băga pe cineva în groază (sau în toate grozile morții) = a speria, a înfricoșa, a îngrozi pe cineva. A intra boala în cineva (sau în oasele cuiva) v. intra.^[1] A-și băga viața în nevoi sau a băga (pe cineva) la (mare sau grea) nevoie v. nevoie. A băga spaima în cineva sau a(-l) băga pe cineva (ori pe toți) în spaimă (ori spaime) v. spaimă. A băga (pe cineva) în sperieți (sau în toți sperieții) v. speriat. ◇ expr. A băga pe cineva în boală (ori, fam., în boale, în toate boalele) sau a(-i) băga cuiva boala în oase = a) a tulbura pe cineva sufletește; a impresiona pe cineva; a face pe cineva să-și piardă cumpătul; a supăra, a irita, a enerva pe cineva; b) a înspăimînta, a îngrozi pe cineva. A băga pe cineva în draci = a necăji pe cineva; a întărîta pe cineva. A băga zîzanie (sau vrajbă, intrigă) = a învrăjbi. (pop.) A băga (cuiva) vină = a acuza, a învinui, a învinovăți pe cineva. A (se) băga în (ori la) belea v. belea. A se băga în datorii v. datorie. A băga pe cineva la (o) idee (ori la idei) v. idee. A băga pe cineva la fabrica de pumni v. fabrică. A băga un fitil (sau fitiluri, fitile) (împotriva cuiva) v. fitil. A băga intrigi v. intrigă. A o băga pe mînecă v. mînecă. A băga în nebuneli v. nebuneală. A băga (cuiva) frica (sau spaima, groaza, fiorii etc.) în oase v. os. A (se) băga în răcori (ori în toate răcorile) v. răcoare. A băga rîcă v. rîcă. A băga o șopîrlă v. șopîrlă. A băga (pe cineva) în viteză v. viteză. 5 tr. expr. A băga în seamă (pe cineva sau ceva) sau, pop., a băga seamă cuiva (ori la cineva, la ceva) = a da atenție cuiva sau la ceva; a lua în seamă pe cineva sau ceva; ext. a stima. A băga de seamă sau a băga seama la ceva, a băga seama că... = a avea grijă de ceva, a fi atent la ceva; a remarca, a observa, a constata. El băga de samă că gîndirile lui adesa se transformau în șiruri ritmice (EMIN.). (Cum) bag de seamă (sau seama) = după cum mi se pare. (refl.) A se băga de seamă = a se observa, a se remarca (ceva). (Nici) nu știu, (nici) n-am văzut (nici în seamă n-am băgat) v. ști. 6 intr. (fam.; cu val. de interj.) A începe o acțiune. Zice către naistul care se odihnea: Maestre, bagă! • prez.ind. bag. /probabil cuv. autoh; cf. ngr. βαγω, de la βαλλω.

DESFIINȚARE s. 1. (JUR.) abrogare, anulare, infirmare, invalidare, suprimare. (~ unui act normativ.) 2. (JUR.) abolire, suprimare, (pop.) ștergere, (înv.) abolițiune. (~ monarhiei.) 3. anulare, (fig.) ridicare. (~ oricăror restricții de circulație.) 4. suprimare. (~ unui post.) 5. dizolvare. (~ unei organizații.) 6. lichidare, stîrpire, suprimare. (~ abuzurilor.)

arestare sf [At: DA / Pl: ~tări / E: aresta] 1 Privare de libertate a unei persoane condamnate sau învinuite Si: (îvr) arestăluire, (înv) arestuire, arestat¹ (înv) întemnițare, (pop) popreală. 2 (Îs) Mandat de ~ Act oficial emis pentru arestarea unui (presupus) inculpat.

PIESĂ s. 1. exemplar. (O ~ rară dintr-o colecție.) 2. figură. (~ la jocul de șah.) 3. ban, monedă, (pop.) para. (O ~ de cinci.) 4. act, document, dovadă, hîrtie, izvor, înscris, (înv. și pop.) scris, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) carte, izvod, încredințare, răvaș, sinet, teșcherea, uric, zapis. (Numeroase ~ atestă acest fapt istoric.) 5. bucată, compoziție. (~ muzicală, literară.) 6. (LIT.) lucrare dramatică, operă dramatică, scriere dramatică. (S-a reprezentat o ~ celebră.)

SUPRIMARE s. 1. anulare, eliminare, îndepărtare, înlăturare, scoatere, ștergere, tăiere. (~ unui rînd dintr-un text.) 2. cădere, dispariție, (înv.) supresiune. (~ vocalelor finale.) 3. eliminare, înlăturare, scoatere. (~ condimentelor din alimentație.) 4. (JUR.) abrogare, anulare, desființare, infirmare, invalidare. (~ unui act normativ.) 5. (JUR.) abolire, desființare, (pop.) ștergere, (înv.) abolițiune. (~ monarhiei.) 6. desființare, lichidare, stîrpire. (~ abuzurilor.) 7. eliminare, îndepărtare, înlăturare. (~ cauzelor răului.) 8. interzicere, suspendare. (~ apariției unei reviste.) 9. desființare. (~ unui post.) 10. (înv.) supresiune. (~ unei subvenții.) 11. asasinare, omorîre, ucidere, (rar) ucis, (pop.) răpunere, (înv.) ucigătură, (fam. fig.) achitare, lichidare. (~ unei persoane.)

SCRISOARE, scrisori, s. f. 1. Comunicare scrisă trimisă cuiva prin poștă sau prin intermediul unei persoane; epistolă, răvaș. ◊ Scrisoare de credit = document prin care un bancher sau o bancă cere altui bancher sau altei bănci să pună la dispoziția purtătorului o sumă de bani. ♦ (La pl.) Culegere de corespondență având valoare literară sau istorică. ♦ (La pl.) Operă literară în proză scrisă sub formă de corespondență. 2. (Înv.) Faptul de a scrie; ceea ce este scris. 3. (Pop.) Scris¹ (2). 4. (Înv.) Hârtie scrisă, document, act. ◊ Scrisoare de acreditare = document prin care se atestă calitatea unui diplomat de a reprezenta un anumit stat în relațiile cu un alt stat. Scrisoare de trăsură = act care conține condițiile intervenite între cel care expediază o marfă și cel care o transportă (serviciul de coletărie, poștă etc.); fraht. 5. (Înv.) Scriere (3). – Scris + suf. -oare.

ISCĂLI vb. 1. a semna, a subscrie, (rar) a subsemna, (înv.) a subiscăli. (A ~ un act, o scrisoare.) 2. a se semna, (pop.) a se scrie. (Te rog să te ~ aici.)

SEMNA vb. 1. a iscăli, a subscrie, (rar) a subsemna, (înv.) a subiscăli. (A ~ un act, o scrisoare.) 2. a se iscăli, (pop.) a se scrie. (Te rog să te ~ aici.) 3. a încheia. (Am aflat că părțile au ~ convenția.)

SCRISOARE, scrisori, s. f. 1. Comunicare scrisă trimisă cuiva prin poștă sau prin intermediul unei persoane; epistolă, răvaș. ◊ Scrisoare de credit = document prin care un bancher sau o bancă cere altui bancher sau altei bănci să pună la dispoziția purtătorului o sumă de bani. ♦ (La pl.) Culegere de corespondență având valoare literară sau istorică. ♦ (La pl.) Operă literară în proză scrisă sub formă de corespondență. 2. (Înv.) Faptul de a scrie; ceea ce este scris. 3. (Pop.) Scris¹ (2). 4. (Înv.) Hârtie scrisă, document, act. ◊ Scrisoare de acreditare = document prin care se atestă împuternicirea unei persoane într-o calitate diplomatică. Scrisoare de trăsură = act care conține condițiile intervenite între cel care expediază o marfa și cel care o transportă (serviciul de coletărie, poștă etc.); fraht. 5. (Înv.) Scriere (3). – Scris + suf. -oare.

ISCĂLI vb. 1. a semna, a subscrie, (rar) a subsemna, (înv.) a subiscăli. (A ~ un act, o scrisoare.) 2. a se semna, (pop.) a se scrie. (Te rog să te ~ aici.)

MILĂ s. 1. îndurare, milostivire, (livr.) mizericordie, (înv.) mesereare, milcuire, pietate. (A arăta ~ față de cel aflat în nenorocire.) 2. (BIS.) ajutor, grație, har, îndurare, milostivire, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) milcuire, milosîrdie, miloste, milostivenie, milostivnicie. (~ divină.) 3. compătimire, (livr.) compasiune, (franțuzism înv.) comizerație. (Sentiment de ~ pentru cineva.) 4. bunăvoință, îngăduință, înțelegere, mărinimie, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) priință, (turcism înv.) musaadea. (Și-a manifestat întreaga ~.) 5. binefacere, caritate, filantropie. (Act de ~.) 6. milostivire, pomană, (înv. și pop.) milostenie. (Trăiește din ~ altora.)

SEMNA vb. 1. a iscăli, a subscrie, (rar) a subsemna, (înv.) a subiscăli. (A ~ un act, o scrisoare.) 2. a se iscăli, (pop.) a se scrie. (Te rog să te ~ aici.) 3. a încheia. (Am aflat că părțile au ~ convenția.)

formă¹ sf [At: BIBLIA (1688), 265/1 / V: (Trs; înv) fur~ / Pl: ~me / E: fr forme, lat forma] 1 (Adesea construit cu pp „în”, „de”, „pe”, „sub”) Înfățișarea exterioară a unui corp Si: (înv) chip (39), (înv) făptură (12), (înv) față (71). 2 (Îe) A lua (sau a căpăta, a prinde) ~mă A începe să aibă o aparență ușor de recunoscut. 3 Siluetă. 4 Contur. 5 (Lpl) Contururile corpului (mai ales feminin). 6 (Fam; îlv) A lua (sau a prinde) ~me A se îngrășa. 7 (Spt) Stare de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament, disciplină, viață sportivă etc. 8 (Îe) A fi în ~ A fi în cele mai bune condiții (fizice și intelectuale). 9 (Fiz) Stare de agregare a corpurilor. 10 (Flz; în corelație cu conținut) Categorie care desemnează structura internă și externă a unui conținut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces. 11 (Îs) ~me ale conștiinței sociale Forme distincte ale vieții spirituale ale societății, care se deosebea: prin obiectul lor specific, prin funcția lor socială specifică și prin modul specific de reflectare a existenței sociale (filozofia, morala, arta, știința etc.). 12 (Gmt; Fiz; Teh;) Aspectul unei figuri în care nu se ține seamă de mărimea ei. 13 (Ggf; îs) ~ de relief Neregularitate a suprafeței pământului, rezultat al interacțiunii agenților geografici interni și externi. 14 Totalitatea mijloacelor de exprimare a conținutului unei opere artistice. 15 Totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care contribuie la redarea conținutului de idei și de sentimente al unei compoziții muzicale. 16 Mod de manifestare a unui fenomen etc. Si: Chip. fel. 17 Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 18 (Îs) ~ de guvernământ Mod de organ. ..re și de funcționare a conducerii statului. 19 (Jur) Dispoziție legală de procură. 20 (Jur; îs) Viciu de ~ Nerespectare a unei dispoziții de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești 21 (Pop; îe) A băga ~mele A începe, la primărie, îndeplinirea formalităților pentru o căsătorie. 22 (Îlav) De (sau, rar, pentru) ~ Pentru a salva aparențele Si: formal (9). (pfm) de ochii lumii. 23 (Trs: gms) A bate (pe cineva) în toată ~ma A bate (pe cineva) foarte tare. 24 (Lin) Complex de sunete prin care se exprimă un sens. 25 (Lin) Aspectul exterior al unui cuvânt pentru a exprima o valoare sau o funcție gramaticală. 26 Tipar care servește pentru a da unor materiale o anumită înfățișare, un aspect exterior Cf calapod, fason. 27 (Îs) ~ de pălărie, de căciulă Bucată de lemn de mărimea capului unui om, pe care se potrivește și se fasonează pălăria ori căciula. 28 Vas special în care se coace aluatul de cozonac. 29 (Teh) Piesă prevăzută cu o cavitate de o anumită înfățișare în care se toarnă un material și care reprezintă negativul obiectului obținut prin turnare. 30 (Tip) Pagină de zaț completată de jur-împrejur cu material de albitură și închisă într-o ramă metalică, gata pentru a fi introdusă în mașina de tipar. 31 (Mat) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeași relație. 32 (Mat) Polinom omogen.

legalizare s.f. (jur.) 1 autentificare, <rar> autentificație, legalizație, <înv. și pop.> întărire. Notarul a început legalizarea actelor. 2 legiferare, reglementare, <înv.> legiuire, <grec.; înv.> nomotesie. S-a decis legalizarea reformei agrare. 3 consfințire, oficializare. Tinerii își doresc legalizarea relației lor prin căsătorie.

cântec (în folclorul românesc) I. 1. C. propriu-zis. Genul (1, 3) cel mai bogat în tipuri melodice și teme poetice, preponderent liric, al folclorului românesc. Gen neocazional (în afară de c. de joc), c. se execută de oricine (tineri și bătrâni, femei și bărbați), solistic sau în grup. Uneori este însoțit, heterofonic*, de instr. tradiționale (fluier*, cimpoi*). A luat naștere, în mod inegal, pe plan regional, pe baza elementelor de expresie ale unui fond străvechi, însumând și unele trăsături ale altor genuri, ocazionale (colindă*, de ex. c. de nuntă) sau neocazionale (doină*); în extremitatea nordică transilvăneană, singurul gen la care se adaptau texte poetice ocazionale sau neocazionale, epice sau lirice, era doina, până aproape de al doilea război mondial, deci c. a fost creat sau adoptat aici mai târziu, fenomen observat și în Câmpia Dunării. Influențele succesive, suprapunerile ulterioare genezei genului, transformările permanente ale interpreților („aici interpretarea se confundă aproape cu creația” [Brăiloiu]) au îmbogățit nucleul originar, dând naștere unui mare număr de tipuri melodice, variate ca structură: stilurile istorice (vechi și nou) și cele regionale. Terminologia pop. a c. este variată: hore, cântică, zicală, iar verbul a cânta (forma reflexivă a se cânta este utilizată numai în c. ceremoniale funebre), a zice, a hori. Tematica poetică reflectă intima legătură între c. și viața omului, complexitatea vieții lui sufletești și dinamica trăirilor umane, atitudinea față de natură, de muncă, de societate, funcția genului de-a lungul vremii (de „stâmpărare”, de delectare, de comunicare etc.), în imagini de o deosebită profunzime și de o negrăită frumusețe („Eu nu cânt că știu să cânta / Ci-mi mai stâmpăr inima”; „Cine-a făcut horile / Aibă ochi ca zorile / Și fața ca florile” etc.); „C-a izvorât direct din inima poporului; deci firea și inima lui o găsim în c.” (D.G. Kiriac); „este vorba de simțiri comune tututor, rostite într-un chip cunoscut oricui, din copilărie” (Brăiloiu). Constantele c. propriu-zis, numit astfel de Brăiloiu pentru a-l deosebi de c. ocazionale, sunt: formă strofică, fixă, alcătuită din 3-4 rânduri melodice*, ritm parlando rubato sau giusto silabic [v. sistem (II, 6)], bogăție tonal-modală, cu preponderența sistemului (II, 4) pentatonic* anhemitonic, profil descendent, melodică melismatică* sau silabică, raporturi variate între sunetele de cadență (1) ale rândului melodic și ale cadenței finale (de secundă*, terță*, cvartă*), concordanță între dimensiunea și structura versului și a rândului melodic, structurare a melodiei în părți egale (2+2) sau inegale (1+2 sau 1+2), forme variate ale sistemelor sonore (paralelism de terță major*-minor* sau de secundă*), „metabola* pentatonică”, combinații de 2 microstructuri etc., sunete netemperate (v. temperare) sau mobile (bogăție coloristică), cadențe finale descendente (prin subton* VII, secundă mare, coborâre a treptei a două – frigică – prin salt de terță, cvartă sau cvintă*); melodia se desfășoară pe sintagme octosilabice, rar hexasilabice; emisiuni vocale [v. voce (1)] variate (de piept, nazală, cristalină etc.). Asocierea aceleiași melodii cu texte diferite este caracteristică c. cu condiția concordanței conținutului emoțional și a structurii (de ex.: o melodie croită pe un metru de 8 silabe nu poate fi adaptată decât la un vers de aceeași dimensiune). Același tipar arhitectonic poate conține tipuri melodice diferite după: conținutul rândului melodic, locul cezurii (4) principale, structura modală (v. mod) și sistemul cadențial. Condiții diferite de viață și nivel inegal de dezvoltare, trăsături psihice proprii unei colectivități, influențe etc., au determinat nașterea stilurilor regionale, formând adevărate „graiuri muzicale regionale”, care, păstrând caracteristicile specifice genului, se deosebesc prin elemente secundare. Bartók, pasionat cercetător și admirator al creației folc. românești, cunoscând parțial creația pop. românească și dintr-o deficiență de metodă (compararea a două genuri diferite ca structură și geneză), considera aceste graiuri muzicale foarte depărtate, numindu-le „dialecte”. În adevăr, se pot considera „dialecte muzicale” numai c. diferitelor ramuri ale poporului român (aparținând dialectelor aromân sau macedo-român, megleno-român, istro-român), alături de cel daco-român (de pe teritoriul țării noastre), ramură principală ca număr, unitate socială și și importanță. Graiul melodic regional acoperă, în linii mari, provinciile istorice. Dar, în interiorul acestora, se observă mai multe subgraiuri, ale căror caracteristici sunt mai pregnante în „centrul de intensitate” (Cocișiu), satele mărginașe ale zonei respective fiind mai puțin reprezentative din cauza unor influențe și împrumuturi interregionale. Cel mai valoros, din punct de vedere artistic, și mai diversificat în sitluri locale (ale „țărilor”, zone etnografice cu caracteristici pregnante locale) este graiul transilvănean. Concluziile lui Brăiloiu rămân o bază de pornire pentru cercetători, cu unele amendamente (rezultat al investigațiilor ulterioare ale folcloriștilor români), cu privire la rolul și ponderea unor influențe externe asupra repertoriului din Maramureș și „Câmpia” Transilvaniei. Extremitatea nordică a Transilvaniei (Maramureș, Oaș) se individualizează prin următoarele trăsături: strofă de 4-5 rânduri melodice, cu cezura după rândul 2 sau 3, preferință pentru structuri modale majore, melodii pentatonice (hemitonice sau anhemitonice) sau heptatonice* cu substrat pentatonic, metabolă metatonică, cadențele interioare pe treptele 1, 3, 5; cadența finală evoluează prin secundă-terță, recitativ* pe treapta 1 prin coborâre la cvarta inferioară plagală; înlocuirea ultimului rând melodic (sau ultimelor 2 rânduri finale) cu text de refren specific („Ș-apoi daina și daina / Și iară daina, daina” sau cu silabe variate); portamente* și glissando*-uri frecvente, formule (II) ritmice proprii sistemului giusto silabic, cu alternarea, regulată sau liberă*, a troheului* cu spondeul* sau lărgirea pătrimilor*; tendință spre ritm și mișcare regulată. Graiul năsăudean se particularizează prin: amploarea strofei melodice (4-6 rânduri) și labilitatea ei (în interpretare se pot eluda sau adăuga rânduri melodice), înrudirea cu doina prin sistemul de melismare, unele desene melodice și preferința pentru modul doric (cu treapta a 4-a cromatizată*); locul variabil al cezurii principale, forma cadențelor interioare descendente pe același sunet sau pe sunetele apropiate. Înrudit ca melodică, ornamentarea* și amploarea formei este subgraiul sălăjean; caracter profund dramatic și emisiune puternică de piept. Melodiile provenite din N, denumite „moroșenești”, circulă aici în formele originare sau asimilate în stilul local. Subgrupa zonei numită de Bartók, „Câmpia” este înrudită cu graiul sud-vestic; câteva particularități locale: mobilitatea strofei melodice și a ornamentării, în aceeași piesă (unele strofe melodice pot fi bogat melismatice, altele silabice), circulație slabă a melodiilor cu mai puțin de 4 rânduri, cezură după rândul al doilea (răspândită în tot S-V Transilvaniei), existența unor melodii construite pe un metru* endecasilabic, preluat din folc. maghiarilor conlocuitori. Melodia astfel îmbogățită este asociată tot cu versul tradițional românesc de 8 silabe, la care se adaugă trei silabe (trai lai lai sau ș-ai lai lai) sau se repetă ultimele trei silabe ale versului („Cine-a făcut dragostile” + „dragostil’”). Sudul Transilvaniei are câteva trăsături comune. Strofă de 3 rânduri, cezură după rândul 2, sistem cadențial în care raporturile de secundă sunt frecvente, fie pe treptele VII, VII, fie pe 1, 1, 2; melodie bogată, cadență finală prin secunda superioară sau prin subton*, sistem pentatonic (sau moduri heptatonice cu 2 centri modali) și unele diferențieri locale, mai pregnante în Ținutul Pădurenilor (V. jud. Hunedoara până în jud. Alba), particularizat prin puternic substrat pentatonic, moduri cu cvartă lidică, între subton și treapta a 3-a, instabilă chiar de la o strofă la alta, varietatea conținutului rândului melodic (alături de AAAc, AAB, ABB, ABBAc, ABAB, ABAC, ABBC etc.), melismatică bogată, cadențe finale variate, dintre care se impun cadența frigică, dezvoltarea strofei prin adăugarea unui desen melodic, după cezură, foarte melismatic, chiar când restul melodiei este silabic, (desen care, prin dezvoltare până la metrul de 8 sau 6 timpi [I, 2], amplifică strofa) și înlocuirea, uneori, a versului în ultima parte a melodiei cu silabe speciale („lai, lai...”; „le, le, lea”, „Hai, hai” și „nu, dorule, nu” etc.); timbru* specific datorat unei emisiuni puternice de piept, terminarea sunetelor lungi cu lovitură de glotă și oprire bruscă, susținerea sunetelor lungite în aceeași intensitate (2), ceea ce conferă melodiei un caracter dramatic, sobru. Bine caracterizat prin câteva trăsături este și subgrupul bihorean: melodică de factură arhaică, utilizarea unui număr redus de sunete (4-5), lipsa cadenței finale frigice (Bartók) și preferința pentru cadența finală prin salt descendent (de terță, cvartă sau cvintă), frecvența structurilor modale lidiene, treapta a 3-a cromatizată (stabilă sau nu), forme reduse de 3 rânduri, adesea cu același conținut muzical (A A Ac și cezura după rândul al 2-lea), dezvoltarea strofei prin adăugarea unui desen melodic interior, executat pe silabe speciale („oi, hoi,” „ei, hei” etc.), intervale mari neumplute, pseudo-refrene (nu au loc fix melodic). Pilonii melodiei formează un „acord” în răsturnarea a 2-a, de tip major, iar în ultimul rând, un „acord” minor* (re-sol si; mi-sol si), ca și la Pădureni. Subgrupul bănățean se particularizează prin: strofe mai dezvoltate (cel puțin 4), la care se adaugă, adesea, refrene* regulate de 8 silabe sau refrene versificate (al căror text se modifică uneori după sensul versurilor); ultimul sau ultimele două refrene pot fi cântate pe silabe de refrene („Au, Doamne, că greu îi doru” etc.); scurte refrene interioare („Dodă, dodă”, „Ș-ai, Lino, dodă” etc.); cadențe finale variate și în plus cadențe pe tr. 2 sau prin secundă mărită; material sonor care depășește octava, pilonii primelor rânduri formează un acord major, iar în rândul final, acord minor al treptei a 2-a. În S-E Transilvaniei se disting mai multe subgrupuri (Țara Bârsei; Țara Oltului; Țara Târnavelor; Mărginimea) având ca trăsături comune: formă de 3 rânduri, cu cezură după rândul 1; rândul al 2-lea este unit cu rândul 3 printr-o broderie sau notă de pasaj, frecvența cadenței finale frigice și a cadenței interioare pe treapta a 3-a (3-3-1 sau 3-6-1; 3-1-1 etc.), în afară de cadența de subton și secundă mare descendentă; melodică puțin melismatică, formule melodice speciale. Deosebirile diferitelor subgrupe se rezumă la preferința pentru anumite formule, pentru unele raporturi cadențiale, tipul strofei, prezența și locul (sau absența) refrenului, sistemul de ornamentare. Graiul Munteniei și al Olteniei de N, înrudit cu graiul din S-E Transilvaniei, are ca trăsături proprii: tipul formulelor intonaționale, varietatea structurilor modale și ritmice (uneori combinații ale sistemului giusto silabic cu parlando rubato), varietate de raporturi cadențiale (combinații variate ale cadențelor pe treptele VII, 3, 1, 4 sau 5); precizarea funcției pienilor* și frecvența lor în melodie au generat scări variate cu caracter pendulatoriu (hexacordice, heptatonice, adesea cromatizate*). În zona sudică, prezența doinei se face simțită prin numărul mare de rânduri melodice în melodica cu formă maleabilă, melismatică bogată sau stil silabic în giusto silabic, mobilitatea treptelor (ceea ce a determinat circulația unor melodii cromatice). Un subgrup original, înrudit de aproape cu al bănățenilor din zona de S-E (înrudirea a fost cauzată de schimburile de populație) se păstrează până astăzi în N Jud. Mehedinți, caracterizat prin: forma dezvoltată, adesea maleabilă, a strofei, melisme apropiate de cele ale doinei, intercalarea unor desene interioare (refrene reduse, interjecții melodice, expresii tipice), uniformitatea cadenței interioare, utilizarea modului mixolidic sau doric, fragmentare sau complete (confirmă nașterea c. propriu-zise prin filiație directă din doină). Graiul moldovenesc N este bine conservat și are ca elemente proprii: forma de 3 rânduri, cu cezură după rândul 1 (trăsătură specifică și subgrupului S-E transilvănean), cadență frigică, alături de cadențele celelalte, coloratură modală locrică, în eolic (prin coborârea instabilă a treptelor 2 și 5), formule apropiate de doină (recitative recto-tono pe hemistih, rotirea în jurul unor trepte principale, mobilitatea formei). Graiul moldovenesc central și S, slab individualizate prezintă elemente comune cu zonele vecine, transilvănene sau muntenești. Cercetările sitematice au început și aici târziu, de aceea este dificil a defini cu precizie particularitățile, în trecut probabil mult mai evidente, ale unor graiuri regionale. Graiul dobrogean este eterogen, ca și structura populației. La fondul local străvechi se alătură stiluri variate, aduse de păstorii veniți din toate provinciile, unii stabiliți aici definitiv. Se pare că stilul local se apropie de cel din S Munteniei și al Moldovei, forma liberă fiind aici predominantă (ca și în extremitatea nordică a Transilvaniei). În ultimele două secole, a luat naștere, tot în cadrul graiurilor regionale și pe baza fondului național, un nou stil, numit „modern” (Brăiloiu), ca urmare a schimbărilor importante în viața oamenilor materiale, sociale și culturale (dezagregarea treptată a economiei închise țărănești și a vieții patriarhale, mari mutații de populații, fie în căutare de lucru, fie pentru a scăpa de exploatare, pendularea intensă sat-oraș sau sezonieră, serviciul militar, importanța accentuată a lăutarilor* în viața satelor și repertoriul eterogen al acestora etc.). Noul stil se impune prin marea sa accesibilitate, circulație largă, rapidă, dezvoltarea inegală pe plan regional (se pare că primele c. de stil nou au apărut în zona subcarpatică), caracterul exuberant, dinamic, realizat prin mișcare rapidă și ritm regulat (apropiat de de ritmul măsurat), simplificarea melodiei prin renunțarea la bogăția melismatică, contur melodic variat. Alte trăsături: dezvoltarea strofei melodice prin adăugarea unor noi rânduri melodice sau repetare, ca și a arcului melodic al rândului melodic, prin adăugarea, la tiparul metric tradițional, a unor interjecții, scurte desene melodice cântate pe silabe de refren, la începutul sau sfârșitul rândului melodic, amplificarea materialului sonor și a ambitusului (1), diversitatea cadenței interioare în afară de cadența pe treptele VII, 1, 3, 5, cadențe în registrul superior al modului (pe tr. 6, 7, 8); o mai mare plasticitate ritmică, noi raporturi între cadența finală și cadențele interioare, apariția tonalității (1) major-minore, structură tonală, sensibile*, formule de cadențe ascendente, preferința pentru melodii cu un singur centru funcțional, prezența refrenului în final sau în interiorul discursului muzical. Încadrarea melodiei în ritm de horă (1) sau de sârbă*, trăsătură proprie inițial Olteniei, s-a generalizat, ca și adaptarea textelor lirice la melodii de joc, ceea ce are unele consecințe negative: pierderea caracterului liric al genului, simplificarea structurilor modale și înlocuirea lor treptată cu tonalitatea major-minoră, apariția unor forme hibride, în care nu se mai conservă trăsăturile inițiale ale genului și ale specificului național. Cel mai puternic este afectat metrul, prin crearea urro versuri care depășesc dimensiunea octosilabicului; utilizarea heterometriei, din necesitatea asocierii textului poetic cu melodii de joc* ale căror trăsături stilistice și struturale diferă de cele ale c. propriu-zis și a unor tipuri de strofe și formule ritmice nespecifice genului. 2. C. de leagăn. Deși în unele zone păstrează melodii cu trăsături proprii (ritm iambic*, melodie silabică, formă redusă, pentatonică sau hexatonică), în cele mai multe regiuni, textul poetic, mai bine conservat, este asociat cu melodii de c. propriu-zis sau de doină. 3. C. epic. În unele zone (Transilvania, parțial Moldova) textele epice se intonează pe melodii de c. propriu-zis („c. baladă”), fenomenul fiind frecvent pentru baladele nuvelistice și în ultimele secole, și pentru alte categorii epice [v. baladă (IV)]. 4. Cântece ceremoniale și rituale, c. integrate unui obicei sau unui rit, care se cântă de obicei în grup sau, mai rar, individual, și sunt însoțitte de o recuzită specială (bastoane, brad, steag etc.). Numite și ocazionale, acestea au un caracter agrar (caloian*, paparudă*, c. cununii*) sau sunt legate de evenimentele importante din viața omului (c. de nuntă: al miresei, al mirelui, al soacrei, al zorilor etc.; de înmormântare: c. bradului*; zorile*; de priveghi etc.; c. de șezătoare, c. de stea, cu trăsături literare și muzicale proprii). O parte din acestea au împrumutat melodii de c. propriu-zis („ritualizare” – Brăiloiu) ori au pătruns în repertoriul neocazional („dezafectare” – Brăiloiu), uneori după schimbarea melodiei inițiale. 5. C. orășenesc, c. cu caracter eterogen în ce privește originea, influențele (orient. sau occid.), structura și stilul; unele pătrunse din mediul rural, altele create de către orășeni, de către lăutari sau compozitori. Sunt interpretate de locuitorii suburbiilor sau de lăutari. Se cunosc mai multe specii de c. orășenești, între care și c. de lume*, melodii populare cu text erotic, de influență greco-orientală (creații semi-culte sau ale unor autori ca Anton Pann, Ucenescu ș.a.); c. „în stil popular”, sunt uneori cuplete (II) de revistă*; c. „de ascultat”, multe izvodite de lăutari. 6. C. muncitoresc-revoluționar, ca gen folcloric, a luat naștere în ultimele decenii ale sec. 20, în strânsă legătură cu c. țărănesc, cristalizându-și lent caracteristici de conținut și formă proprii. Inițial, textele literare, reflectare veridică a vieții și năzuințelor clasei muncitoare, au fost adaptate la c. de stil vechi, din diferite zone (parțial transformate pentru a corespunde conținutului nou de viață) sau la melodii compuse de personalități cunoscute, adesea cu pregătire muzicală (v. cântec de masă). II. Prezența c. pentru voce și acompaniament* în muzica culturală românească corespunde formei pe care a căpătat-o la noi genul de largă circulație în romantism* al liedului* (germ.) sau melodiei (fr.) Specificul românesc al genului este precizat încă din creația precursorilor, fie în domeniul muzicii vocale de cameră* (G. Stephănescu, C. fluierașului) sau corală (G. Stephănescu, C. satului natal), marcând diferențierea față de practicarea unui stil mai apropiat de tipul europ. menționat anterior. Dar, și în condițiile unei relații de interinfluență stilistică cu romantismul epocii, faptul că G. Dima, G. Stephănescu creează muzică pe versurile unor poeți români contemporani lor (V. Alecsandri, M. Eminescu, Tr. Demetrescu) sau pe versuri pop. dovedește orientarea pe un făgaș autohton a c. pentru voce și pian. Evoluția genului continuă în sec. 20, atât pe linia de confluență cu stilul general ap epocii (G. Enescu, Șapte c. pe versuri de Clément Marot, op. 15 și Melodii pe versuri de F. Gregh, J. Lemaître, S. Prudhommeș; A. Alessandrescu, Melodii pe versuri de Tr. Klingsor, Hélène Vacaresco, A. Musset; F. Lazăr, Melodii pe versuri de H. Heine; D. Lipatti, c. pe versuri de A. Rimbaud, P. Eluard, P. Valéry), cât și pe cea a creării unui stil românesc de c. prin armonizări*, aranjamente* și prelucrări* de melodii populare (D.G. Kiriac, T. Brediceanu, S. Drăgoi, G. Breazul, C. Brăiloiu). Sinteza c. românesc pentru voce și pian atinge, prin întreaga creație a lui Mihail Jora, nivelul superior al relației genului cu sursele muzicii naționale de sorginte populară, prin maxima potențare a versurilor originale inspiratoare (atitudine demonstrată exemplar în C. din fluier pe versurile lui T. Arghezi, și dezvoltată cu consecvență în ciclurile de cântece pe versuri de L. Blaga, T. Arghezi, O. Goga, Z. Stancu, Mariana Dumitrescu, pe parcursul a mai bine de cinci decenii). Creația contemporană cunoaște o afirmare complexă a acestui gen în lucrările unor compozitori care i-au oferit o excepțional de diversă configurație în muzica de cameră, de la miniatura vocală (D. Gheciu, Zeno Vancea, T. Ciortea, P. Bentoiu, Felicia Donceanu, N. Coman) la ciclul de cântece (P. Constantinescu, Șapte cântece din ulița noastră; H. Jerea, Patru cântece antirăzboinice). Se adaugă și formule noi, de îmbogățire a aparatului instr. de acompaniament, tinzând spre complexitatea formelor moderne de exprimare sonoră (L. Feldman, Cinci poeme pentru recitator și cvintet, pe versuri de Mariana Dumitrescu). C. vocal este prezent și în repertoriul muzical destinat copiilor, în culegeri de prelucrări și antologii (G. Breazul, Carte de c. pentru copii pentru cl. I-a primară, 1932), în creația unor compozitori, uneori sub forma melodiilor corale, având un specific intonațional și ritmic apropiat de universul vârstei și de repertoriul popular specific (H. Brauner, Ploaia, Pârâuș, apă vioară, Ce de flori). În unele lucrări vocal-simf. sau de operă* c. înlocuiește aria (1) ca moment solistic, atunci când se dorește o subliniere a sursei de inspirație pop. (P. Constantinescu, C. lui Ilie din actul III al operei Pană Lesnea Rusalim; Gh. Dumitrescu, C. Mamei lui Tudor, din oratoriul Tudor Vladimirescu). C. coral apare sub diverse forme, de la c. liric la cel patriotic. Acesta din urmă are o îndelungată tradiție, începând cu compozitorii precursori (Al. Flechtenmacher, C. Porumbescu, G. Musicescu, D.G. Kiriac) și devenind în contemporaneitate un gen major de exprimare a atitudinii patriotice, prezent în creația majorității compozitorilor. O formă mai nouă este cea a c. de tineret, c. ostășesc, c. de muncă, intens promovat în numeroase festivaluri și concursuri tematice. C. de muzică ușoară, bazat pe tradiția romanței și a c. liric reprezintă actualmente o variantă națională a șlagărului* contemporan, cu trăsături stilistice datorate inspirației din folc. C. este prezent și în muzica instr. sugerând apropierea de melodica vocală (M. Jora, Șase c. și o rumbă; Th. Grigoriu, C. din fluier din Suita Pe Argeș în sus).

CHIR Kῦρος, (Cyrus) n. persan și gr. ϰῦρος „autoritate”. I. 1. Chirus mold. sec. 17; Chim (Bîr I); -l (P³); -lescu, act. 2. Chire (Bîr I); -ea olt., lit. pop.; -escu fam. 3. Chiriță (Ștef; Sd; -escu; -ești s.; Chirițoiu, G. (BAP II 210); cu afer.: Rițoiu, Stan, dobr., 1838 (Sd XV 54). 4. Chiroiu, act.; cu afer.: Roiu. 5. Chiraș (17 A III 219); – I. (Buc); 6. Chiruță (Băl III și IV). 7. Chirețul, I., mold. (BCI II 214). II. Porecle. Calificativ de respect, rar în sec. XVII, mai des în sec. XVIII, pentru domnul, d-le și luat în sens peiorativ după 1850, Chir a produs nume compuse: 1. Chiratcu < chir Datcu. 2. Chiraftei „pușcar” (17 B II 278) și sat, <chir Maftei. 3. Prob. Chiraleu, C., act. de la expresia „chiraleisa” (Creangă, Amintiri) <gr. kirie eleison „doamne miluiește”. 4. Chiribelea, I. (Mus 11); Cherbel/ea -eț (16 IV 160) și Cherbe (17 B I 341). 5. Chiribon, Ion, mold. (BCI XII 182). 6. Chirfote „județ” (17 B I 51). 7. Chirion pren., ard. (CO 59); Chirvan, olt., 1570 (Sd VI 457) < chir-Ivan. 8. Chirvai, Ig., ard. act. < chir- vail (sărăcie). 9. Chirvasiu, M., act.; Chirvasia (Paș), Chirvâsuță, <chir-Vasile, sau <Ghervasie (v. 10).

IRODION ’Hρωδίων < ’Hρώδης, patronimic < ῎Hρως „semizeu” (Bailly). 1. Scurtat: Irod Toadir, diacon (Tec I), prin contaminare cu numele regelui iudeu; Erodie, Pricopie, mold. (RI XII 243); -a f. (AO IV 191). 2. Cu schimbarea p. fin.: Irodia f. (Isp I¹; 17 A I 36; Sd XXI); Irodie f. soția lui Burceluș (BCI IV 211); C. fiul Irodiei (BCI VII 49); Irodiea pren. act. (Șez) și în refren de poezie pop. (Păsc); – ard. (Var 23). 3. Frecvența n. feminin Irodia explică ipocoristicul Rodica (< Irodiea), popularizat prin idila lui V. Alexandri; greșite etim. lui S. Pușcariu < rodie + -ica și Pașca < sl. рoдь „generatio”. 4. Erodie b., 1690 (Răc 25); Șrodia f. (17 A II 197). 5. Cu a pentru i, ca Arminden < Irimin-denĭ: Arod (Sd XIX 82); Arodia mona. (Sd XIX 63). 6. Prob. Rodea post. 1482 (Cant); Rodescu, act. 7. Radivon (veche firmă București), cf. ucr. Paдивoн < Irodion (Grinc).

ACȚIUNE. Subst. Acțiune, activitate, act, faptă, lucrare, lucru, treabă, muncă, trudă (pop.); operație; încercare, întreprindere, inițiativă, început; efectuare, exercitare, exercițiu, executare, execuție, realizare, izvodire (înv.); îndeplinire, străduință (rar), străduială (rar), silință, sforțare, zel. sîrguință, rîvnă, osteneală izvoditor (înv.), agent; înfăptuitor (rar), executant, operator, lucrător, muncitor; om de acțiune, inițiator, promotor; fondator, întemeietor, ctitor. Adj. Activ, lucrător, muncitor; dinamic, operativ, întreprinzător; ocupat, preocupat, prins (fig.); harnic, sîrguincios, sîrguitor, străduitor, truditor (pop. și livr.), strădalnic (înv. și reg.), vrednic, destoinic, asiduu, stăruitor, tenace, zelos, silitor. Realizat, înfăptuit, împlinit. Realizator; executant, executor. Vb. A face (ceva), a acționa, a întreprinde (o acțiune), a fi în acțiune, a activa; a lucra, a munci, a trudi (pop.), a trebălui, a face și a drege; a face treabă, a avea treabă, a fi ocupat; a întreprinde, a începe, a porni la acțiune, a trece la acțiune, a trece la fapte, a intra în acțiune; a iniția, a avea inițiativă; a proiecta, a plănui, a efectua, a executa, a duce la bun sfîrșit, a îndeplini o misiune, a săvîrși, a realiza, a izvodi (înv.), a înfăptui, a reuși, a izbîndi, a obține o victorie; a participa, a lua parte, a pune umărul, a contribui, a-și aduce contribuția; a se strădui, a se sili, a se osteni, a se trudi (pop.), a face eforturi, a se sforța, a se opinti, a se căzni, a transpira (fig.). A activiza, a impulsiona, a dinamiza, a pune în mișcare. Adv. În acțiune, în mișcare. V. efort, hărnicie, îndeletnicire, mișcare, muncă.

DESFIINȚA vb. 1. (JUR.) a abroga, a anula, a infirma, a invalida, a suprima, (pop.) a strica, (înv.) a surpa. (~ o lege, un act normativ.) 2. (JUR.) a aboli, a suprima, (pop.) a șterge. (Sclavia a fost ~.) 3. a anula, (fig.) a ridica. (A ~ orice restricție de circulație.) 4. a suprima. (A ~ un post.) 5. a dizolva. (A ~ o organizație.) 6. a lichida, a stîrpi, a suprima. (A ~ abuzurile.) 7. a distruge, a lichida, a nimici, a prăpădi, (fig.) a topi. (A ~ pur și simplu totul în calea lui.)

IMORALITATE s. 1. (rar) nemoralitate. (Moralitate și ~.) 2. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrînare, desfrîu, destrăbălare, dezmăț, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ din înalta societate.) 3. impudoare, indecență, necuviință, nerușinare, obscenitate, pornografie, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate, (livr.) impudicitate, licență, licențiozitate, (înv. și pop.) mascara, măscară, măscăriciune, măscărie, scîrnăvie. (Un act de ~.)

INDECENȚĂ s. imoralitate, impudoare, necuviință, nerușinare, obscenitate, pornografie, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate, (livr.) impudicitate, licență, licențiozitate, (înv. și pop.) mascara, măscară, măscăriciune, măscărie, scîrnăvie. (Un act de ~.)

NECUVIINȚĂ s. 1. aroganță, impertinență, insolență, măgărie, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, sfruntare, trufie, tupeu, (rar) semeție, (livr.) morgă, prezumție, (pop. și fam.) țîfnă. (E de o ~ revoltătoare.) 2. bădărănie, grosolănie, impolitețe, indelicatețe, mahalagism, mitocănie, mîrlănie, mojicie, nepolitețe, țărănie, vulgaritate, (pop.) mocofănie, mocofănism, (reg.) modorănie, (înv.) grosime, rîtănie, (rar fig.) necloplire. (A comis o ~.) 3. imoralitate, impudoare, indecență, nerușinare, obscenitate, pornografie, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate, (livr.) impudicitate, licență, licențiozitate, (înv. și pop.) mascara, măscară, măscăriciune, măscărie, scîrnăvie. (Un act de ~.)

OBSCENITATE s. imoralitate, impudoare, indecență, necuviință, nerușinare, pornografie, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate, (livr.) impudicitate, licență, licențiozitate, (înv. și pop.) mascara, măscară, măscăriciune, măscărie, scîrnăvie. (Un act de ~.)

PORNOGRAFIE s. imoralitate, impudoare, indecență, necuviință, nerușinare, obscenitate, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate, (livr.) impudicitate, licență, licențiozitate, (înv. și pop.) mascara, măscară, măscăriciune, măscărie, scîrnăvie. (Un act de ~.)

SCABROZITATE s. imoralitate, impudoare, indecență, necuviință, nerușinare, obscenitate, pornografie, trivialitate, vulgaritate, (livr.) impudicitate, licență, licențiozitate, (înv. și pop.) mascara, măscară, măscăriciune, măscărie, scîrnăvie. (Un act de ~.)

SUPRIMA vb. 1. a anula, a elimina, a înlătura, a scoate, a șterge, a tăia, (reg.) a ștricui. (A ~ un rînd, un fragment dintr-un text.) 2. a elimina, a înlătura, a scoate, (Transilv. și Bucov.) a delătura. (A ~ dulciurile din alimentație.) 3. (JUR.) a abroga, a anula, a desființa, a infirma, a invalida, (pop.) a strica, (înv.) a surpa. (A ~ o lege, un act normativ.) 4. (JUR.) a aboli, a desființa, (pop.) a șterge. (Sclavia a fost ~.) 5. a desființa, a lichida, a stîrpi. (~ abuzurile.) 6. a elimina, a îndepărta, a înlătura. (A ~ cauza răului.) 7. a interzice, a suspenda. (A ~ revista.) 8. a desființa. (A ~ un post.) 9. a asasina, a omorî, a ucide, (rar) a masacra, (înv. și pop.) a prăpădi, a sfîrși, (pop.) a dovedi, a găti, a răpune, (înv. și reg.) a pieri, a pustii, a sparge, a stinge, (reg.) a mătrăși, a prăda, (Mold.) a stropși, (înv.) a cumpli, a pierde, a săvîrși, a seca, a strica, (înv. și pop. fig.) a muta, (fam. fig.) a achita, a curăța, a lichida, (arg.) a mierli. (A ~ pe cineva.)

VULGARITATE s. 1. bădărănie, grosolănie, impolitețe, indelicatețe, mahalagism, mitocănie, mîrlănie, mojicie, necuviință, nepolitețe, țărănie, (pop.) mocofănie, mocofănism, (reg.) modorănie, (înv.) grosime, rîtănie, (rar fig.) necioplire. (A comis o ~.) 2. imoralitate, impudoare, indecență, necuviință, nerușinare, obscenitate, pornografie, scabrozitate, trivialitate, (livr.) impudicitate, licență, licențiozitate, (înv. și pop.) mascara, măscară, măscăriciune, măscărie, scîrnăvie. (Un act de ~.)

naștere sf [At: CORESI, EV. 494 / V: (reg) ~ti~ / Pl: ~ri / E: naște] 1 Expulzare a fătului din cavitatea uterină Si: (rar) născare (1), (pop) facere, (îrg) născut¹ (1), născătoare (1), (înv) născătură (1). 2 (Iuz; îs) Casă de (sau pentru) ~ri Maternitate în mediul sătesc. 3 (Reg) Organ genital al femeii. 4 (Reg) Organ genital al iepei Si: născut¹ (4), (reg) născoaie. 5 (Înv) Odraslă. 6 (Înv; pex) Familie. 7 (Înv; pex) Neam (10). 8 (Înv; îs) Nume de ~ Nume de familie. 9 Venire pe lume a unei ființe. Si: (pop) născare (2), (îrg) născut¹ (4), (înv) născătură (5). 10 (Îs) Act (sau certificat, buletin) de ~ Document oficial redactat de Oficiul stării civile, prin care se constată că o persoană s-a născut. 11 (Reg; îs) Loc de ~ sau locul ~rii, casă de ~ Placentă. 12 (Îs) Zi de ~ sau ziua ~rii Dată la care s-a născut cineva. 13 Sărbătorire care are loc cu prilejul acestei zile. 14-15 (Îljv) Din ~ (Care este) de la începutul existenței Si: congenital. 16-17 (Îal) (Într-un mod) potrivit unor predispoziții naturale. 18 (Îlav) Prin ~ Prin structura naturală, înclinațiile firești. 19 (Bis; îls) A doua ~ Înnoire a ființei individului, produsă prin taina botezului. 20 (Bis; Îal) Înviere din morți și viață veșnică a celor buni, după judecata din urmă. 21 (Îs) ~a Sfântului loan Botezătorul (sau, înv, Botezătorul) Sărbătoare creștină celebrată la 24 iunie. 22 (Îs) ~a Maicii Domnului Sărbătoare creștină celebrată la 8 septembrie. 23 (Îs) ~a Domnului (Iisus Hristos) sau ~a lui Hristos Crăciun. 24 (Și eliptic; îas) Reprezentare iconografică a nașterii lui Iisus Hristos. 25 (Și eliptic; îas) Psalm care se cântă în ajunul Crăciunului. 26 (Îlav) Înainte (sau mai nainte) de ~a lui Hristos Înaintea erei noastre. 27 (Îlav) De la (sau după) nașterea lui Hristos În era noastră. 28 (Îal) Al erei noastre. 29 (Îvr; lpl; determinat prin „cele dintâi”) Drepturi ale întâiului născut. 30 Origine. 31 (Îlav) De (sau din) ~ sau de ~a sa De loc din... 32 (Îal) De naționalitate. 33 (Înv) Loc unde s-a născut cineva. 34 (Înv; pex) Patrie. 35 (Înv; fig) Apariție. 36 (Înv; fig) Cauză. 37 (Înv; fig) Izvor. 38 (Înv; fig) Început. 39 (Îlv) A da ~ A naște (1). 40 (Îal) A crea. 41 (Îal) A produce. 42 (Îal) A provoca. 43 (Îlv) A lua ~ A apărea. 44 (Îal) A se forma. 45 (Îal) A se produce. 46 (Înv; art) Titlu al primei cărți a Bibliei Si: facerea, geneza. 47 (Aht; după fr naissance) Fiecare dintre cele două secțiuni transversale ale unui arc sau ale unei bolți, care formează suprafețele de reazem ale acestora pe infrastructură.

porni [At: CORESI, EV. 237 / Pzi: nesc, 2 (reg) poarnă / E: slv порнѫти] 1-2 vir (D. ființe; cu determinări locale) A se pune în mișcare spre a pleca de undeva. 3-4 vir (D. ființe) A părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte Si: a se duce¹, a merge, a pleca. 5-6 vir (D. ființe; cu determinări finale) A se îndrepta spre... 7 vi (Îe) A o ~ de jos A ajunge la o situație materială sau socială bună, prin muncă, merite și cu forțe proprii. 8-9 vir (Cu determinările „îndărăt”, „înapoi”) A reveni la punctul de plecare Si: a se înapoia, a se întoarce. 10-11 vir (Cu determinările „în sus”, „la ceruri”, „la deal”) A se deplasa dintr-un loc situat mai jos în altul mai sus Si: a se sui, a se urca. 12-13 vir (Cu determinările „devale”, „în jos”) A se deplasa dintr-un loc situat în sus(ul apei) către altul situat în jos(ul apei) Si: a coborî. 14 vi (Îe) A ~ cu stângul A nu avea succes într-o acțiune. 15 vi (Îe) A ~ cu dreptul A avea succes într-o acțiune inițiată. 16 vi (Spc) A pleca într-o cursă sportivă. 17 vi (Pex; d. lucruri) A se deplasa din locul unde se află prin rostogolire, cădere, prăbușire într-un loc situat mai jos Si: a cădea, a se prăbuși, a se rostogoli. 18 vr (Mol; Trs; pex; d. terenuri) A se surpa. 19 vtf (Înv) A da cuiva o sarcină. 20 vt (Înv) A determina pe cineva să plece. 21 vtf (Înv) A face să se îndrepte, să se abată asupra cuiva. 22 vtf (Pop; c. i. ființe) A conduce la... 23 vtf (Pop) A mâna. 24 vt (Asr; pex) A expedia bunuri, obiecte etc. spre un anumit destinatar. 25 vt (Urmat de verbe la conjunctiv) A determina să facă un anumit lucru Vz a îndemna, a stimula. 26 vt (Spc) A face să se ridice împotriva cuiva Si: a ațâța, a incita. 27 vt (C. i. acțiuni ale ființelor) A pune în practică Si: a realiza. 28 vt (Pex; c. i. acțiuni ale oamenilor) A începe. 29 vt (Jur; pop; spc) A intenta un proces. 30 vt (Pop; îlv) A ~ pâră (sau jalbă, rar, hârtie) A reclama. 31 vt (Pop; îal) A revendica ceva printr-un act scris. 32 vt (înv; îlv) A ~ pâră de vinovăție (sau de învinovățire) A acuza în fața justiției printr-un act scris. 33 vt (Pfm; îe) A ~ hârtiile A înainta actele pentru căsătorie. 34 vt (Înv; îe) A ~ pâră mincinoasă A calomnia printr-un act adresat unei persoane oficiale. 35 vi (Fam; îe) (A fi) ~ (sau a ~) pe... A căuta cu tot dinadinsul să... 36 vi (Pop; d. femei; îe) A ~ grea (sau, înv, într-adevăr) A rămâne însărcinată. 37 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) capul la ceva A-și propune să facă ceva. 38 vi (Reg; îae) A fi neclintit în hotărârea luată. 39 vt (Construit cu pronumele „o” cu valoare neutră) A relua de la capăt o discuție, o ceartă. 40 vr (Reg; d. aluat) A începe să crească. 41 vi A avea începutul sau punctul de plecare într-un anumit loc Si: a pleca. 42 vi A lua ca punct inițial Si: a pleca. 43 vi (D. mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. 44 vt A pune în funcțiune mașini, motoare, unelte etc. 45 vi (Îrg; d. muguri, flori etc.) A apărea, urmând să se maturizeze. 46 vi (Reg; d. iarbă) A încolți. 47 vi (Reg; d. păduri, lunci etc.) A începe să înverzească. 48-49 vir (D. fenomene ale naturii) A începe să se producă brusc și cu putere Si: a se declanșa, a se dezlănțui, a izbucni. 50-51 vir (D. sânge, lacrimi) A începe să curgă cu putere și în cantitate mare Si: a țâșni. 52 vt (Îvp; subiectul este sânge, lacrimi) A podidi pe cineva. 53-54 vtr (D. mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. 55 vt (Rar) A duce. 56 vt (Rar) A conduce.

legalizat, -ă adj. (jur.) 1 (despre acte, copii, documente etc.) autentificat, <înv. și pop.> întărit. Testamentul legalizat nu va putea fi atacat ușor de urmașii nemulțumiți. 2 (despre fapte, stări, situații etc.) consfințit, oficializat. Relația lor legalizată a produs părinților bucurie.

CARTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învățat; a vorbi așa cum trebuie; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și de citire; învățătură, știință, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ◊ Carte de muncă = carnet de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare), indicând numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare din cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și arăta gândurile sau planurile, a spune adevărul. A(-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile și a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (desperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărți = A pretinde că ghicește viitorul cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. ◊ Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. – Refăcut din cărți (pl. lui *cartă < lat. charta), prin analogie cu parte-părți; (II) din fr. carte.

A SE ÎNSOȚI mă ~esc intranz. pop. 1) (despre persoane de sex opus) A se uni prin căsătorie; a se căsători. 2) pop. (despre animale de sex opus) A realiza actul sexual (în vederea reproducerii); a se împreuna; a se împerechea. /în + soț

CARTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern, conținînd documente justificative privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca din carte = a vorbi ca un om învățat; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. ♦ Diviziune mai mare decît un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și citire; învățătură, știință, cultură. ◊ Expr. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. Carte de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: servește pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare), conține numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare dintre cele 52 sau 32 de bucăți de carton, diferențiate după culorile, semnele și figurile însemnate pe ele și întrebuințate la jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și da pe față gîndurile, a-și arăta planurile. A(-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare pentru atingerea unui scop. A da în cărți = a pretinde că face prevestiri cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. Ai carte, ai parte (= dacă ai studii, poți ajunge departe). ♦ Carte de judecată = hotărîre, sentință judecătorească. – Lat. charta.

CARTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învățat; a vorbi așa cum trebuie; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și de citire; învățătură, știință, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ◊ Carte de muncă = document (în formă de caiețel) care cuprinde date privitoare la activitatea unei persoane (vechime în muncă, locul de muncă) și care servește acesteia pentru anumite drepturi (pensie, retribuție, concediu etc.); carnet de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare) indicând numele (profesia, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare dintre cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și arăta gândurile sau planurile, a spune adevărul. A (-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile și a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (disperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărți = a ghici viitorul cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. – Refăcut din cărți (pl. lui *cartă < lat. charta), prin analogie cu parte-părți; (II) din fr. carte.

POPA subst. I. 1. Popa și Popescu, două din cele mai frecvente nume de familie, încă din sec. XV (Dm; C Ștef), folosite de urmașii unui preot; în Moldova, Ardeal și Banat de obiceiu cu sufixul slav -vici: Popovici. Adăugăm și derivatele ce pot veni din apelative asemănătoare ca: pop, popoiac, popic, popic, poponețe etc. fie că sînt înrudite sau nu, precum și contaminările. 2. Popadia, (Sd XI 272) < gr. παπαδίa „preuteasa”. Păpadiia f (P⁵). 3. Popace (Ard). 4. Popară, -țig. (16 B II 16). 5. Popăscul (Dm; Ștef; Buc); diac (17 A II 245); Popescul, Radu, cronicar muntean. Popi, Pop/easa, -easca, -eni, -ești, -oiu cca. 50 toponime; -ina t. Pochi t. (Dm); în genitiv: Popei, Ioana (Buc). 7. Pop, nume de fam. ard., sub infl. magh. pap „preot”; -ul (16 A IV 253). 8. Popazu frecv. (Șchei IV) -l, mold. (Sd XXI); – Pană (17 B IV 195), cf. planta popaz și gr. παπᾶς. II. Cu sufixe: 1. Popea, ard.; Popeea, ard., act; Popiia, Sandu din Săcele (RI XI 95); Popită (Sd XV 245). 2. Popeiu(Isp III¹); Popeica, act.; Popeca, G., act.; Popeuca, N., olt. (Sd VI 488). 3. Popica (Ard); Popică, Ioan, act.; Popiciu (Sd XVI); cf. popic, -e. Popcești (Sd XVI). 4. Popisul (Giur 256). 5. Popiț; -u, I. f. mold. (Sd VI 263; 16 A IV 13); -ă (Păș); -ești fam. (17 B III 572); Popeții s. 6. Popoe, zis și Păpone, țig. (16 B I 187). 7. Popoiul (17 B II 429; Bîr I). 8. Popoiac (17 B III 182); Popoicul (Isp l¹). 9. Popec, ard. (Paș); Popocea din Bîrsa (Sd X). 10. Poponea, G., act.; Poponeț t. (16 A IV 287); – Ion (Glos). 11. Popoțea (16 A III 294); – diac (17 A III 142). 12. Poponția, Șt. mold. 1693 (Sd XV 9). 13. Popuț/ea, -ia, țig. (Ștef); Apopuțeia, Ioan mold. 14. + -an: Popan (M mar); – Ion, (Vr G 174); -ă, 1680 (Paș); + -ici, Popăniciu (Paș). Parte din acestea se pot explica și prin compunere: Poponea (< Popa Onea), Poponeț (< Popa Ioneț) etc. 15. + -șa: Popșa (Dm; Ștef; Ard; 16 A I 542); Popșe, feciorul lui Petrilă (16 A II 124); -ești (Dm; Sd XVI). 16. Popșor (Paș); – vist., 1394 (13 – 15 B 54); -i t. (Glos); -ul, Toader (16 A II 124). III. Compuse: 1. + Andron: Popandron (Drag 346); + Dan, Popdan (Drăg 346). 2. + Andrei: Popăndri (17 B III 572). 3. + Enciu: Popenciu (Paș); – I., ard.; Popincea, N. (Puc 364); cf. și subst. popinci = un soi de bureți. 4. + Iuga: Popoiugii s. (Dm; Isp III¹) și prob. Popoiuc (Dm). 5. + Ion, Ivan: Popionea și Popivan (Paș). 6. + Luca: Popluca (Drăg 346). 7. + Radu și Roșea: Poparad (Paș); Poparoșca (Ard). 8. + Stan: Popistan. 9. Apopii, Iuon (Băl V). IV. Alte derivate sau compuse neînțelese: Poptcea (17 B II 429), cf. interj. popîc! 2. Popătaru (Sd XXII 333). 3. Poparda, P., mold. act.; Popîrda (Ur XXII 409); Popîrdea,(An Pl 131). 4. Popeanță, T. (17 A IV 159); – Gh. (Buc); Popențea (Isp III¹). 5. Popelean (M mar); Popolan, D. (Hur). 6. Popînzelești s. (17 B II 317). 7. Popîrlan, act. 8. Popîrțea (17 B IV 439). 9. Popișcani s. (Dm). 10. *Popiștea > Popișteanu fam. V. Cu sufixe străine: 1. + tc. -oglu „fiu”: Popazoglu refăcut din Papazoglu. 2. Cu sufixe slave: -vici: Popovici; -ov: Popoveni și Popăuți ss. 3. Din magh. pap „popa”: a) fonetic Pop; b) scriptic: Pap, I., ep.; Papfiu, Iustin act. < magh. Papfy.

DOCUMENT s. 1. act, dovadă, hîrtie, izvor, înscris, piesă, (înv. și pop.) scris, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) carte, izvod, încredințare, răvaș, sinet, teșcherea, uric, zapis. (Numeroase ~ atestă acest fapt istoric.) 2. act, hîrtie, legitimație. (Rog, prezentați ~ele!)

DOVADĂ s. 1. indicație, indiciu, mărturie, pildă, probă, semn, (livr.) testimoniu, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ în sprijinul...) 2. atestare, mărturie, probă. (Iată o ~ elocventă.) 3. argument, motiv, temei. (Are ~ezi să fie optimist.) 4. (JUR.) mărturie, probațiune, probă. (O ~ adusă în sprijinul împricinatului.) 5. act, document, hîrtie, izvor, înscris, piesă, (înv. și pop.) scris, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) carte, izvod, încredințare, răvaș, sinet, teșcherea, uric, zapis. (Numeroase ~ezi atestă acest fapt istoric.) 6. adeverință, mărturie, (înv.) patentă, răvaș, siguranță, sinet, testimoniu, teșcherea, zapiscă, (rusism înv.) rospiscă. (~ din care rezultă calitatea sa.)

HÎRTIE s. 1. (Ban., Transilv., Maram. și Bucov.) papir. (O coală de ~.) 2. hîrtie pergaminată = pergament. (Ambalează mezelul în ~.) 3. hîrtie-carbon = carbon, indigo, plombagină. (~ pentru scoatere de copii.) 4. (FIN.) bancnotă, bilet de bancă, hîrtie-monedă, (prin Transilv. și Maram.) băncută, (înv.) asignat, asignație, bancă, bumașcă. (O ~ de o sută.) 5. (FIN.) hîrtie-monedă = bancnotă, hîrtie, bilet de bancă, (prin Transilv. și Maram.) băncută, (înv.) asignat, asignație, bancă, bumașcă. (O ~ de o sută.) 6. (FIN.) hîrtie de valoare = efect. 7. act, document, dovadă, izvor, înscris, piesă, (înv. și pop.) scris, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) carte, izvod, încredințare, răvaș, sinet, teșcherea, uric, zapis. (Numeroase ~ îi atestă acest fapt istoric.) 8. act, document, legitimație. (Rog prezentați ~iile!)

IZVOR s. 1. (reg.) cișmea. (Un ~ cu apă lină.) 2. obîrșie, (rar) sursă, (înv.) fîntînă, scăturină, sorginte. (La ~ Oltului.) 3. sursă. (Un ~ de lumină.) 4. act, document, dovadă, hîrtie, înscris, piesă, (înv. și pop.) scris, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) carte, izvod, încredințare, răvaș, sinet, teșcherea, uric, zapis. (Numeroase ~oare atestă acest fapt.) 5. * (fig.) germen, sămînță, sursă. (~ dragostei lor.)

ÎNSCRIS s. act, document, dovadă, hîrtie, izvor, piesă, (înv. și pop.) scris, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) carte, izvod, încredințare, răvaș, sinet, teșcherea, uric, zapis. (Numeroase ~uri atestă acest fapt.)

SUPRIMAT adj. 1. anulat, eliminat, înlăturat, scos, șters, tăiat. (Un paragraf, un rînd ~.) 2. (JUR.) abrogat, anulat, desființat, înlăturat. (Act normativ ~.) 3. interzis, suspendat. (Gazetă ~.) 4. asasinat, omorît, ucis, (pop.) răpus, (fam. fig.) achitat, lichidat. (O persoană ~.)

TRIVIALITATE s. imoralitate, impudoare, indecență, necuviință, nerușinare, obscenitate, pornografie, scabrozitate, vulgaritate, (livr.) impudicitate, licență, licențiozitate, (înv. și pop.) mascara, măscară, măscăriciune, măscărie, scîrnăvie. (~ cuiva; un act de ~.)

dreptate sf [At: COD. VOR. 63/11 / V: (îrg) der~, dereptăta~, dir~, dreap~ / Pl: ~tăți / E: drept + -(ăt)ate] 1 Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile Si: echitate. 2 Justiție. 3 Act de justiție Si: (îvr) dreptăție (3). 4-5 Caracterul a ceea ce este echitabil sau adevărat Si: (îvr) dreptăție (4-5). 6 Ideal de conduită Si: (îvr) dreptăție (6). 7 Corespondență a faptelor cu principiile morale Si: (îvr) dreptăție (7). 8 (Îlav) Cu (sau după, în sau, înv, den, îrg, p(r)e) ~ Pe drept cuvânt. 9 (Îal) Legal. 10 (Îal) Cum se cuvine. 11 (Îal) Adevărat. 12 (Îal) Echitabil. 13 (Îlav) Fără ~ În mod nedrept. 14 (Îal) Ilegal. 15 (Îal) Neadevărat. 16 (Îal) Inechitabil. 17 (Îlav) Peste ~ Mai mult decât se cuvine. 18 (Îlav) Pe bună ~ Pe drept cuvânt. 19 (Îal) În mod întemeiat. 20 (Îe) A face (sau a da) cuiva ~ sau, înv, a alege cuiva ~a A judeca favorabil pe cineva. 21 (Îae) A repara o nedreptate făcută cuiva. 22 (Îae) A recunoaște că ceea ce spune sau face cineva este just, întemeiat. 23 (Îae) A recunoaște cuiva calitățile. 24 Judecată oficială a oamenilor legii Si: (îvr) dreptăție (8). 25 (Șîs ~ divină) Apreciere a faptelor oamenilor, atribuită divinității. 26 (Îs) ~a leului Nedreptate făcută de cei puternici celor slabi. 27 (Bis; înv) Poruncă dumnezeiască Si: (îvr) dreptăție (9). 28 Lege. 29 (Bis) Credință. 30 Devotament. 31 Integritate morală. 32 Adevăr. 33 Corespondență a unor afirmații cu realitatea. 34 (Îlav) Cu sau (înv) p(r)e) ori în ~ Conform adevărului. 35 (Îal) Într-adevăr. 36 (Îal) Cu temei. 37 Cauză dreaptă a cuiva Si: (îvr) dreptăție (15). 38 Pretenție întemeiată Si: (îvr) dreptăție (16). 39 (Pop; îe) A-i ieși (cuiva) ~tățile A i se face (cuiva) dreptate. 40 (Înv; mpl) Privilegiu. 41 (Înv) Dovadă. 42 (Înv) Justificare. 43 (Înv) Motiv. 44 (Înv; îe) A avea ~ A avea dovezi. 45 (Înv; îae) A avea o justificare acceptabilă. 46 (Înv; îae) A avea motive de a face ceva. 47 (Înv; ccr; lpl) Acte justificative. 48 (Înv; arg) Poliție. 49 (Înv; arg) Vamă. 50 (Pop) Judecată.

legaliza vb. I. tr. (jur.) 1 (compl. indică acte, copii, documente etc.) a autentifica, <înv. și pop.> a întări, <înv. și reg.> a vidima, <înv.> a protocoli. Notarul legalizează testamentul. 2 (compl. indică fapte, stări, situații, impozite, dispoziții etc.) a legifera, a reglementa, <înv. și pop.> a lega¹, <înv.> a legiui, a nomotemisi. Noul guvern a legalizat reforma agrară. 3 (compl. indică fapte, stări, situații etc.) a consfinți, a oficializa. Tinerii și-au legalizat relația prin căsătorie. 4 (compl. indică averi, bunuri etc.) <fig.; fam.> a albi, a spăla. Prin diverse manevre și-a legalizat averea obținută ilegal.

1) turá f. (turc. [d. pers.] tughra, pop. tura). Monograma (marca, emblema) sultanuluĭ pe monete și acte. (Reprezenta la origine o mînă deschisă cu cele cincĭ degete). Fața moneteĭ, numită și pajură și arol. Jocu cu aruncarea banuluĭ în sus și în care cîștigĭ orĭ perzĭ după fața pe care cade moneta: a juca ĭasîc și tura. Fam. Iscălitură: pune-țĭ turaŭa!

MARȚ, „Marțu”, numele lunei Martie la aromîni < lat. Martins, cf. Mărțișor sau Marți. 1. Marțu, Dănică (17 B IV 467); – N., act. 2. + -ea: Marțea, Bucur (Met 284). 3. + -in: Marțin; + -ian: Marțian, Pop Iuliu (AO XVI). 4. + -iu: Marțiu, I., din Baia (16 A III 365) – acesta prob. și sub influența magh. Marcius „luna martie”. 5. Mărțești s. 6. Mîrțea, olt. (17 BII 240); Mîrțani s. 7. Mărțcan jup. (16 B VI 160). 8. A Merțencei, mold. (Șez). 9. Prob. Morțun, mold., din Baia (Arh) < Marț + -un ca în tătun, sau < magh. marcona „feroce, sălbatic”; – Pavel, 1758 (M Put 188). 10. Din forma calendaristică a numelui lunii: Martie, jude, 1462 (C 10 Ștef 12).

ABROGA vb. (JUR.) a anula, a desființa, a infirma, a invalida, a suprima, (pop.) a strica, (înv.) a surpa. (~ o lege, un act normativ.)

ANULA vb. 1. (JUR.) a abroga, a desființa, a infirma, a invalida, a suprima, (pop.) a strica, (înv.) a surpa. (~ o lege, un act normativ.) 2. (JUR.) a desface, a rezilia. (~ un contract.) 3. a contramanda, a revoca. (~ un ordin.) 4. a desființa, (fig.) a ridica. (A ~ orice restricție.) 5. a infirma, (fig.) a răsturna. (~ o teorie.) 6. a neutraliza, a paraliza. (O sfială îi ~ orice mișcare.) 7. a elimina, a înlătura, a scoate, a suprima, a șterge, a tăia, (reg.) a ștricui. (~ un rînd, un fragment dintr-un text.) 8. a anihila, a contracara, a împiedica, a neutraliza, a zădărnici. (A ~ efectele dăunătoare ale... )

IMPUDOARE s. imoralitate, indecență, necuviință, nerușinare, obscenitate, pornografie, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate, (livr.) impudicitate, licență, licențiozitate, (înv. și pop.) mascara, măscară, măscăriciune, măscărie, scîrnăvie. (A comis un act de ~.)

NERUȘINARE s. 1. aroganță, impertinență, insolență, măgărie, necuviință, neobrăzare, obrăznicie, sfruntare, trufie, tupeu, (rar) semeție, (livr.) morgă, prezumție, (pop. și fam.) țîfnă. (E de o ~ revoltătoare.) 2. imoralitate, impudoare, indecență, necuviință, obscenitate, pornografie, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate, (livr.) impudicitate, licență, licențiozitate, (înv. și pop.) mascara, măscară, măscăriciune, măscărie, scîrnăvie. (A comis un act de ~.)

lăsător, ~oare [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (îvp) ~iu sm / Pl: ~i, ~oare / E: lăsa + -ător] 1 a Care cedează ușor, fiind lipsit de voința de a face ceva anume Si: delăsător, leneș, moale. 2 a Îngăduitor. 3 a Blând (1). 4 a (Înv) Spornic. 5 a (Înv) Generos (4). 6 a (Îvr) Care încetează. 7 a (Îvr; îs) Sirop ~ Laxativ. 8 sm (Jur; înv; îs) ~iul moștenirii (ori de moștenire) Persoană care execută un act testamentar de punere în posesie a urmașilor. 9 sf (Pop) Potecă de munte în pantă pe care sunt coborâte oile la adăpost, în sat. 10 sf (Dob) Instalație la gardurile pescărești care blochează ieșirea peștelui permițând, în același timp, circulația bărcilor Si: călcătoare. 11 sf (Reg) Schimbătoare la plug. 12 sf (Reg) Dependință a unei gospodării, folosită ca spațiu de depozitare.

strănuta vi [At: NECULCE, L. 113 / V: (îvp) stărn~, (înv) stern~, ~ren~ (reg) sdr~, stărmu~, ~ăhuna, ~ămu~, ~ăsia, ~ășuna, zdr~, zdrehuna / Pzi: strănut / E: sternutare] 1 (D. oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămâni, printr-un act reflex brusc și violent al mușchilor expiratori Si: (pop) a străfiga¹ (1), (reg) a prâsni², a zdrăvăna. 2 (Îvr) A vărsa pe gură. 3 (Reg; d. cai) A forăi (1).

ACT s. 1. document, dovadă, hârtie, izvor, înscris, piesă, (înv. și pop.) scris, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) carte, izvod, încredințare, răvaș, sinet, teșcherea, uric, zapis. (Numeroase ~ atestă acest fapt istoric.) 2. document, hârtie, legitimație. (Rog, prezentați ~ele!) 3. v. faptă. 4. eveniment. (~ul Unirii.) 5. (TEATRU) (înv.) perdea. (Dramă în 5 ~.)

COC subst. cu trei sensuri, după Drăganu (pp. 79, 140): 1° tortă de casă, 2° boabă, 3° „bucătar”, la care trebuie adăugat, coca, cocu, cocon, termeni de alintare pentru copii, cf. ital. cucca, cocolo, „prîslea”; cuvîntul rom. a trecut și la pop. balcanice (Drăg 79 n. 3). 1. Coc, D., munt. 1688 (BCI V 212); – mold. act.; – Ioan, pr., 1916. 2. Cocu, V. (Bîr I; Ist Pl 368); – G., ar. (AO VII 222); – l, mold. (Tut; Sur VIII; Bîr II); – T. (Sur X); ard., 1722 (Paș); 3. – munt. (16 B II 190: 17 B IV 264); Cocul/escu; -ești, fam., mold. 4. Coca, b., ard., 1409 (Drăg) și 1680 (Paș); olt. (AO X 130; 16 B II 406, VI 340); Mihali, neg. (Sd XXII); – Ion, mold. (Tec. I; CL; Am); – D-tru (Sur XXV); fam., ar. (Cara 91); Coca numele cîtorva sate din r. Buzău; Cocaia, Stan (Î Div). 5. Cocă, B. (Drag 151); – Stan (17 B III 337). 6. + -an, Cocan, N. (Băl III); – P. (RI VII 210); Cocani s., 1566 (Mss 3699 Ac RPR p. 29) din r. Buzău. 7. + -lea, Cocolea, munt. (Puc); – ard. (Paș); – P., mold. (Tut 98). 8. + -ici, Cocolici, Radul (17 B IV 295); -u, moșn. (17 B II 40). 9. Cocolin (Bz). 10. -otă: Cocota (Mar; Sur XII); Cocuță ard. (Mar; Ard); – mold. (Arh); Cocotă, C-tin, 1827, boier, din Iași; Cucotă, fam., ar. (Cara 87). 11. Cucuța b. (Glos); – boier (17 A IV 52); – f. (ib. 197). 12. Cocariu (Ard). 13. Cocaina b. (16 B II 400), eufonic pt. Căcaina pîrîu, cu sens determinat.

ACT s. 1. document, dovadă, hîrtie, izvor, înscris, piesă, (înv. și pop.) scris, (înv. si reg.) scrisoare, (înv.) carte, izvod, încredințare, răvaș, sinet, teșcherea, uric, zapis. (Numeroase ~ atestă acest fapt istoric.) 2. document, hîrtie, legitimație. (Rog, prezentați ~ele!) 3. acțiune, faptă, (înv.) deală, (fig.) pas. (Printr-un ~ hotărît; răspund de ~ele mele!) 4. eveniment. (~ul Unirii.) 5. (TEATRU) (înv.) perdea. (Dramă în 5 ~.)

INFIRMA vb. 1. a contrazice, a dezminți. (Acest fapt ~ părerea curentă.) 2. a anula, (fig.) a răsturna. (A ~ o teorie.) 3. (JUR.) a abroga, a anula, a desființa, a invalida, a suprima, (pop.) a strica, (înv.) a surpa. (A ~ o lege, un act normativ.)

INVALIDA vb. (JUR.) a abroga, a anula, a desființa, a infirma, a suprima, (pop.) a strica, (înv.) a surpa. (A ~ o lege, un act normativ.)

SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ◊ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3.^[1] A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

pricină sf [At: HERODOT (1645), 133 / A și: ~cină / V: (înv) precenă, ~icenă^[1] / Pl: ~ni, (înv) ~ne / E: slv причина] 1 Ceea ce determină apariția unei acțiuni, unei situații, unui fenomen Si: cauză, mobil, motiv, (înv) obiect, ocă¹, povod, (reg) parfie, price (9). 2 (Îlav) Fără (nici o sau, înv, de) ~ Fără justificare Si: nemotivat. 3 (Îlc) Din ~ că Deoarece. 4 (Îlpp) Din ~na sau (rar) din ~ de Ca urmare a... 5 (Pop) Motiv de ceartă Si: conflict, diferend. 6 (Înv; spc) Proces. 7 (Îe) A(-i) căuta ~ sau ~ni (cu lumânarea) A căuta cuiva motiv de ceartă. 8 (Îe) A(-i) găsi ~ A găsi cuiva motiv de ceartă. 9 (Pex; îae) A reproșa cuiva ceva pe nedrept. 10 (Îrg, îlv) A se pune de (sau în) ~ A se certa. 11 (Îrg; îal) A se împotrivi. 12 (Înv; îe) A avea (sau a fi în) ~ (cu cineva) A fi certat cu cineva. 13 (Înv; spc; îae) A se judeca cu cineva. 14 (Înv; îe) A sta (de) ~ A se împotrivi. 15 (Reg; îlv) A da la ~ A începe să se certe. 16 (Înv; ccr) Act în care sunt consemnate datele privitoare la o acțiune judiciară. 17 (Pop) Pretext (1). 18 (Înv; îlv) A pune ~ (că...) A motiva. 19 (Înv) Acuzație, adesea neîntemeiată. 20 (Înv; pex) Vină. 21 (Înv; îla) De (sau cu) ~ ori cu ~ni Vinovat. 22 (Înv; îlv) A-i da ~ A acuza. 23 (Îrg) Necaz. 24 (Asr) Problemă. 25 (Îla) Cu ~na Despre care este sau a fost vorba Si: respectiv. 26 (Reg; euf) Epilepsie. corectat(ă)

A NOTIFICA notific tranz. 1) (acte juridice)A aduce la cunoștință (unei persoane interesate) pe cale oficială. 2) pop. A sublinia în mod special. /<fr. notifier, lat. notificare

deglutiție sf [At: PROT.-POP., N. D. / V: ~țiune, ~uțiune / Pl: ~ii / E: fr déglutition] (Med) Act fiziologic reflex prin care bolul alimentar trece din gură, prin esofag, în stomac Si: înghițire.

lunatic, -ă adj., s.m., s.f. I 1 adj., s.m., s.f. (psih.) noctambul, somnambul, <reg.> șuietic, <înv.> lunav, somnambulist. Lunaticii fac automat, în timpul somnului, acte coordonate pe care nu le țin minte la trezire. 2 adj. (med.; pop.) v. Comițial. Epileptic. 3 s.m., s.f. (med.; pop.) v. Epileptic. 4 adj., s.m., s.f. (psih.; pop.; despre oameni) v. Alienat. Dement. Descreierat. Înnebunit. Nebun. Smintit. II adj. fig. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situații, stări etc.) abracadabrant, aiurea, aiurit, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, funambulesc, inexplicabil, insolit, interesant, îndrăzneț, năstrușnic, nebun, neobișnuit, original, paradoxal, pitoresc, singular, straniu, <fig.> exotic, <fig.; fam.> fistichiu, întors², pembe, sucit², trăsnit², <fig.; înv.> exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost lunatică. 2 adj. (în opoz. cu „material”; rar) v. Imaterial. Nematerial. Nepământean. Nepământesc. Supranatural.

barță, -e, s.f. – Adeverință, dovadă, act oficial. „Act eliberat de Consiliul Popular pomicultorilor pentru a-și putea fierbe țuica” (D. Pop 1970): „Poți cosî pă unde-i vre / Numai barță de-i ave” (Lenghel 1985: 593). Atestat în Maramureșul din dreapta Tisei, cu sensul de „chitanță”. – Et. nec. (MDA).

barță, barțe, s.f. – (reg.) Adeverință, dovadă, act oficial. „Act eliberat de Consiliul Popular pomicultorilor pentru a-și putea fierbe țuica” (D. Pop, 1970): „Poți cosî pă unde-i vre / Numai barță de-i ave” (Lenghel, 1985: 593). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, cu sensul de „chitanță”. – Et. nec. (MDA).

DAR. Subst. Dar, cadou, oblație (rar), prezent (înv.), peșcheș (înv., pop. și fam.), atenție, cinste (pop.), plocon (fam.), ploconaș (dim., rar), danie (înv.), dănuire (înv.), donare, donație, dăruință (rar), dăruire, dâruială (rar), dărușag (reg.); puiul tîrgului; donativum (ant.); rodină (pop.); pomană, miluire. Dotă, zestre, zestrișoară (dim.), zestricică, zestricea. Ofrandă, prinos, jertfă. Hrisov (act) de danie. Dăruitor (rar); donator, dănuitor (înv.). Adj. Dotal, de dăruială, dăruit, dat în dar, de pomană. Darnic, dănos (rar), generos, mărinimos, binefăcător, galant, galanton (fam.), filotim (înv.). Vb. A dărui, a da, a da în dar, a face un dar, a oferi în dar, a face cadou, a dona, a face o donație, a face danie, a dănui (înv.), a milui (înv.), a-i da cuiva ceva în cinste, a face cinste, a cinsti (pop.); a dota, a înzestra, a da zestre, a da de zestre. V. bunătate, dărnicie, omenie, plată, recompensă.

SMINTIT adj., s. 1. adj., s. (MED.) alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, țicnit, (livr. și peior.) sonat, (pop. și fam.) apucat, candriu, căpiat, deșucheat, strecheat, (înv. și reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînd, (Ban.) pălăurat, (Olt. și Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrîntit, țăcănit. (O persoană ~.) 2. adj. dement, demențial, nebunesc. (Un act ~.) 3. adj. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun, țicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu, (rar) dezmetic, (pop.) deșucheat, pălăvatic, silhui, (înv. și reg.) prilestit, (reg.) șucheat, tui, (Mold.) tuieș, zălud, zărghit, (înv.) turluliu, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) smucit, trăsnit, țăcănit. (Ce tip ~!)

garant, ~ă [At: ODOBESCU, S. III, 455 / Pl: ~nți, ~e / E: fr garant] 1-2 smf, a (Persoană sau instituție) care garantează (1) cu anumite bunuri care-i aparțin pentru cineva Si: (pop) chezaș. 3 a (Spc; îs) Puterile ~e Nume dat statelor care au recunoscut actul politic al unirii Moldovei cu Țara Românească din 1859. 4 (Frm; iuz; îe) A purta ~(ă) A garanta (1).

liberare sf [At: C. A. ROSETTI, N. I. 97 / V: (pop) ~băr~ / Pl: ~rări / E: libera] 1 (Asr) Obținere a independenței Si: eliberare, (pop) liberat¹ (1). 2 (Iuz) Ieșire din starea de dependență sau de exploatare Si: dezrobire, eliberare, (pop) liberat¹ (2), (înv) liberație (1). 3 Redare a libertății (1) unui prizonier Si: eliberare, (pop) liberat¹ (3), slobozire. 4 (Jur; iuz; îs) ~ condiționată Eliberare condiționată. 5 Eliberare din armată a unui soldat după îndeplinirea serviciului militar Si: (pop) liberat¹ (4). 6 Trecere în rezervă a unui militar Si: (pop) liberat¹ (5). 7 (Rar) Scoatere sau plecare dintr-o funcție sau dintr-un serviciu Si: (pop) liberat¹ (6). 8 Debarasare de ceva stânjenitor Si: eliberare, despovărare, (pop) liberat¹ (7), ușurare. 9 (Iuz) Degajare dintr-o combinație chimică. 10 (Rar) Emitere a unui act, document justificativ etc.

sumisiune sf [At: PROT-POP, N. D. / Pl: ~ni / E: lat summissio, fr soumission] (Liv) 1 Supunere (3). 2 (Îs) Act de ~ Declarație prin care o persoană eliberată (provizoriu) din închisoare se obligă a se prezenta periodic sau la cerere în fața autorităților, pentru verificări. 3 (Îvr) Ofertă.

barță, barțe, s.f. (reg.) Adeverință, dovadă, act oficial: „Poți cosî pă unde-i vre, / Numai barță de-i ave” (Lenghel, 1985: 593). ■ „Act eliberat de Consiliul Popular pomicultorilor pentru a-și putea fierbe țuica” (D. Pop, 1970). ■ Atestat și în Maram. din dreapta Tisei, cu sensul de „chitanță”. – Et. nec. (MDA).

ILIE ebr. Eliyâhû > Elohim + Yahve. (Tagl). I. 1. Ili/e, frecv.; -escu; -ești, -eni ss.; cu afer.: „Lie, sfînt Ilie”, folclor (Col 16); Lie, mold. (C Bog; Paș; Sd XI 87). Liei, dativ (16 B II 404); Lia și Lie f. ar. (Fărș); Liescu (Tg-Jiu; Cat mold II); Liești (C Bog). 2. Ilĭa comis (16 A I 64); – Vvd. (Sur II); Iliĭa (P¹¹; Sd XIX 70); mold. (Sd XI 257); ar. (Cara 34); – Hristea, munt. (RI XIV 192). 3. Liia b. (16 A II 52). 4. Feminine: Iliia, Ilica (Băl VI) și Iliuța, luate și ca matronime; Iliiana f. (17 A III 23); Iliana fiica Neniului (17 A IV 117); Liiana f. (AO X 22); Ilioara s. 5. Iliaș, frecv. (Ștef); Ili/ași, -eș, -eaș Vvd. (C Bog); Liașu-Vodă (RI VII 38). 6. + -co: Iliașco (Sur V); Iliașcu (Dm). 7. Ilieș (sub infl. magh. Illies) ard. și mold. (Moț; Mar; Băl VI); mold. – (Sd VI 279); -i s.; -escul (Dm); -ești s. dispărut; Ilieșiu, Iustin poet. 8. Iliică zis și Leica b., munt. (BCI V 203); Liică (RI XVIII 24); Liica (Sd VI 507; 16 B II 389); – diac (Cat); – t. (17 B I 369); Liiceni s.; prob. Liăcești (17 B II 59). 9. Contras: Ilica f. (Mar); Ilicel (Bîr 1); cu afer.: Lică b., munt. (Sd XVI; P Bor 74); Lica b. (17 B II 205); f. (17 B II 285); Licescu (Ard II 141); Licoi t. Bz; -ul (Ard). Aceste ipocoristice reprezintă și pe Vasile, Iuliu etc., astăzi. 10. Ilioiu (satul Mâneci; Paș); Ilion (17 A II 293); Ilioniu, I. mold. sec. 18. Ilioae (Paș) 1725; Ilioe (Paș; Ard II *94). 11. Maritale: Ilioasa; Iliasa; Iliasă (Paș); Liasa f. (16 B II 281). 12. Iliu, I., act.; Liu, C. act.; Iliucă (Paș); Liuca murariul (16 A IV 229). 13. Iliuț (Paș); -a (Sd XI 258); -ă, buc; Liuță fam. (Șez). II. Il: 1. Ilă, Niță din Slon (RI XVIII 39); Ilaș, C., act.; + -co, -cu: Ilașco, P.(CL); Ilașcu (Buc; Șez); cu afer.: Lașcu și Lășcuți (Am 157). 2. Ile (Dm; Mar); -a (Dm; Ștef; Bal II; Sd XI 276; Tec I etc ); Ileaș (Mar; Ard II103). 3. Ileș, V. (Sur V); -escu (Ard II 102); -uț (Mar); cu afer.: Leș s. ard.; -u s. și fam. actor; cf. și magh. Illés. 4. Ilcu (Ștef); Ilca f. (Dm; Mar; Vr; Ștef. 16 A II etc.; -b (PGov f° 18 vo.; cf. blg. Илкa (Weig), iar pentru Ardealul de NV cf. magh. Ilka < Elena. (corn. de Al. Cristurean). Sinc: *Icu > Icaș și Icușești s. (Dm). 5. Ilche (M mar); Ilcișor (17 A I 108). 6. *Iliș: Iliș/ăscu (Șez); -eni, -ești. -ua ss.; Lișu, olt. (Băilești). 7. Iliță, mold.: Lița pren. (P²); ib. (Cat) și s.; Liță b. ard, (Paș); Lița și Liță f. (Fărș); *Ilițu: Lițu (Ard; Buc); -l fam. frecv. (Buc). Lițescu înv., 1890. 8. *Ilițică: Lițica prof.; sine.: Lițca (C Bog); – din Gherghița, 1650 (Sd IV 35). Iloiu, C., munt. (BCI VIII 34); Loiești s. (17 A IV 300); Iloaie, Ilinca (Băl V). Podul Iloaei, oraș, este o etimologie pop. pt. Podu- Leloaii zis și „Podul îi Leloae” (Isp IV¹). 10. Iluț; -a, G. act. III. Elie, sub influența gr.-lat. Helias. A 1. -escu act.; Elieș, Condre (CL). 2. Elișor, ard. 3. + suf. gr. -ade: Ioan Eliade (Heliade) Rădulescu. 4. + suf. gr. at: Iliat, C., mold. (Sd XXII). B. Combinat cu sînt < lat. sanctus; a) Sîntilie, Filip, ard. (Haț 82); Sîntiliĭe, ziua; Sîntilia munte (Mus); Sîntilia s. în Valahia Mică a Slavoniei medievale (Mori 14); Sîntilie, Sîrbu, [romîn venit din Serbia] ard. (Met 100); Sîntiliei, Albul feciorul, mold., 1665 (BCI IV 169 și A Gen II 66). b) Simtilia, biserică la Suceava (17 A III 153); sau Sinteliĭa (ib. 131); Sîmplilia t. (Muscel). c) Cont cu Axinte: Sindile (v. Avxentie). d) Maftei: Elemaftu, popa, 1822 (Puc 54).

GONȚ cf. subst. plural goanțe = boabe de fasole, pietricele (DLR) și srb.-cr. Gonca (Rječ citat de Pașca). 1. – D. act. -ești s; -escu. 2. Gonța mold.; Gonță b. (16 A III 189); – și la genitiv; „Gănții popii” mold., 1686 (BGI IV 186, 194); Gona, fata Dumitrei, 1678 (BGI IV 222). 3. Gonțe, pah., munt., 1500 (Sd XXI); -a (Gat; Giur 267; 16 B I 187, II 328); -a, ard., 1726 (Paș); -a, mold. din Solești, care sub act semnează Ghențe (BCI IV 188). 4. Gonțu, țig. (16 B II 16); Gr. (Bîr III). 5. Gonțilă, I. (AO IX 190). 6. Prob. Gunțați s. disp., vecin cu Bleajoii (17 B III 281) Ploiești.

A PECETLUI ~iesc tranz. 1) (acte, scrisori, semnături etc.) A înzestra cu o pecete (pentru a confirma autenticitatea); a ștampila. 2) pop. (uși, seifuri etc.) A încuia aplicând și o pecete (pentru a identifica la deschidere integritatea); a sigila. 3) fig. (prietenii, legăminte etc.) A consolida printr-un angajament sau fapt; a consfinți. 4) (sclavi sau infractori) A însemna cu un stigmat; a stigmatiza. /<sl. pețatilĕti, ung. pecsételni

foáĭe f., pl. foĭ (lat. fŏlia = fŏlium [vgr. phýllon din *phýlion. V. filă]; it. foglia, fr. feuille, sp. hoja, pg. folha). Frunză. Petală. Ziar. Filă de carte. Ornament ca foaĭa, ca frunza: foaĭe de acant. Placă foarte supțire: foaĭe de aur. Bucățile rochiiĭ (4-5). Foaĭe de zestre, act dotal, hîrtia pe care scrie cîtă zestre s’a dat. Foaĭe’n-fir (etim. pop. d. foĭofiŭ), pervincă. A trage cuĭva pe foĭ (Munt.), a-l regula, a-l învăța minte, a-l mustra aspru. A’ntoarce foaĭa, a schimba procedura (tratamentu) cu un obraznic ș. a.

atacare sf [At: G. MURGOCI, SĂM. VI 295 / Pl: ~cări / E: ataca] 1 Ofensivă. 2 Agresare a unui stat sau a unei persoane Si: (rar) atacat¹ (2). 3 Acțiune pentru schimbarea unei situații existente Si: (rar) atacat¹ (3). 4 (Fam) Cerere a unei sume de bani sau a unui obiect fără intenția restituirii Si: (rar) atacat¹ (4). 5 începere cu poftă a unui fel de mâncare Si: (rar) atacat¹ (5). 6 Distrugere. 7 (Pop) Contaminare. 8 (Pop) Îmbolnăvire de tuberculoză Si: atacat¹ (8). 9 Cerere injustiție de a se anula sau modifica un act sau o hotărâre Si: (rar) atacat¹ (9). 10 (Jur) Denunțare a unui fals Si: (rar) atacat¹ (10). 11 Contestare a unei opinii Si: (rar) atacat¹ (11). 12 Negare Si: atacat¹ (12). 13 Provocare a unei discuții despre ceva Si: (rar) atacat¹ (13). 14 Începere a unei activități Si: (rar) atacat¹ (14). 15 (Muz) începere a execuției unei piese muzicale Si: (rar) atacat¹ (15). 16 Acționare a unei mașini Si: (rar) atacat¹ (16). 17 (Fam) Enervare.

SENS s. I. 1. accepție, conținut, însemnare, înțeles, semnificație, valoare, (rar) semantică, semantism, (înv.) noimă, simț, tîlc. (~ unui cuvînt.) 2. înțeles, rațiune, rost, semnificație, tîlc, (înv. și pop.) meșteșug, (pop.) noimă, (Mold. și Munt.) merchez, (înv.) tocmeală. (Ce ~ are această afirmație?) 3. coerență, logică, noimă, șir. (Vorbește fără ~.) 4. justificare, logică, motivare, noimă, rațiune, rost, temei. (Nu văd ~ acestei decizii.) 5. înțeles, mesaj, semnificație, tîlc, (înv.) socoteală. (~ adînc al unei poezii.) 6. semnificație, tîlc, (fig.) preț. (Iscat-am frumuseți și ~ noi.) 7. menire, obiectiv, rol, rost, scop, țel, țintă, (pop.) noimă. (~ acestor măsuri a fost acela de a...) 8. importanță, însemnătate, semnificație, valoare, (fig.) preț. (~ actului Unirii.) II. 1. direcție, parte. (În ce ~ o iei?) 2. direcție, latură, parte. (Din toate ~ veneau spre noi.) 3. cale, direcție, linie. (Ce ~ va urma această dezvoltare?) 4. direcție, linie, orientare. (~ luat de un fenomen.) 5. chip, fel, gen, manieră, mod, (rar) spirit. (Se pot face și alte observații în același ~.)

VICIOS adj. 1. defectuos. (O conformație ~.) 2. (JUR.) (rar) viciat. (Act ~.) 3. corupt, decăzut, depravat, desfrînat, destrăbălat, dezmățat, imoral, nerușinat, pervertit, stricat, (livr.) libertin, (rar) deșănțat, (pop. și fam.) parșiv, (pop.) deșucheat, (înv. și reg.) rușinat, (reg.) șucheat, teșmenit, (înv.) aselghicesc, demoralizat, spurcat. (Om ~; o societate ~.)

talpă sf [At: PSALT. HUR. 82721 / Pl: tălpi, ~pe / E: mg talp] 1 Partea inferioară a labei piciorului la om și la unele animale, care vine în atingere cu pământul și pe care se sprijină corpul. 2 (Pex) Laba piciorului. 3 (Iuz; îs) Sărut tălpile Formulă de salut. 4 (Îlav) Din ~ sau de sus (ori din vârf) și până în ~ sau din (ori de la) creștet până în tălpi (sau în ~) sau din tălpi (ori din ~) până în (sau la) creștet (sau creștetul capului), din tălpi până în subsuori, din ~ (sau din ~pe) până în cap În întregime. 5 (Pop; îlav) În tălpi În picioare. 6 (Pop; pex; îal) Vertical. 7 (Pop; îe) A fi (sau a scula (pe cineva) în tălpi A fi sculat (sau a se scula) din pat. 8 (Pop; îae) A (se) pune în mișcare, în acțiune. 9 (Pfm; în formule de amenințare; îe) A-i sta (cuiva) capul unde-i stau tălpile A i se tăia cuiva capul. 10 (Pop; îe) Parcă îi arde jăratec (sau foc) sub tălpi sau arde focul la tălpile picioarelor Se spune când cineva este amenințat de o primejdie care se apropie și de care trebuie să fugă. 11 (Pfm; îe) A-l frige pământul sub tălpi A fi neliniștit, nerăbdător (să facă ceva, să plece undeva). 12 (Pfm; îe) A fî în tălpi (cu cineva) A fi aidoma cu... 13 (Pop; îe) A o apuca la ~ (sau a o lua la tălpi) sau a-și lua tălpile în spinare A pleca repede (de undeva). 14 (Pfm; îe) A cunoaște (pe cineva sau ceva) din ~ A cunoaște (pe cineva sau ceva) foarte bine. 15 (Pop; îe) A ieși cu tălpile înainte A muri. 16 (Reg; dep; îs) ~-lată Om cu tălpi (2) mari. 17 (Reg; dep; îas) Om cu mersul greoi și apăsat. 18 (Îc) ~pa-gâștei Plantă erbacee cu tulpina puternică, cu flori mici, roz, care crește în locuri necultivate Si: (reg) apucătoare, buruiana-orbalțului, buruiană-de-bleasnă, cătâjnică, cătușniță, cervană, cione, creasta-cocoșului, gisdei, iarba-cășunăturii, iarbă-flocoasă, iarbă-de-dat, laba-lupului, somnișor, șanta², talpa(33)-lupului (Leonurus cardiaca). 19 (îae) Plantă erbacee, cu frunze romboidale sau triunghiulare crestate, cu flori mici dispuse în spice nefoliate verzi, mai târziu roșii, cu semințe negre, lucitoare Si: (reg) troscot¹ (16) (Chenopodium rubrum). 20 (Bot; reg; îae) Lobodă (Chenopodium album). 21 (Bot; reg; îae) Spanac-porcesc (Chenopodium hybridum). 22 (Bot; reg; îae) Căpșunică (7) (Trifolium fragiferum). 23 (Bot; reg; îae) Lobodă (Atriplex hortensis). 24 (Bot; reg; îae) Creasta-cocoșului (Celosia cristata). 25 (Bot; reg; îae) Meișor (Digitaria sanguinalis). 26 (Bot; reg; îae) Priboi (Geranium macrorrhizum). 27 (Bot; reg; îae) Colăcel (Pelargonium peltatum). 28 (Bot; reg; îae) Ciuboțica-cucului (Primula veris). 29 (Îvp; îs) ~pa gâștei Semnătură (pe un act) prin punerea degetului. 30 (Pfm; îas) Scris necaligrafic, puțin citeț, neîngrijit Si: (pfm) laba gâștei. 31 (Pop; îas) Răspântie. 32 (Reg; îc) ~pa-lupului Plantă erbacee cu flori mici roșietice și cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule albe Si: (reg) cimburel-sălbatic, cione, iarbă-flocoasă, iarbă-neagră (Chaiturus marubiastrum). 33 (Bot; reg; îae) Talpa(18)-gâștei (Leonurus cardiaca). 34 (Bot; reg; îae) Papanași (Trifolium arvense). 35 (îc) ~pa-stancei (sau, reg stâncii) Mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus squamatus). 36 (Bot; reg; îae) Flocoșele (3) (Lychnis coronaria). 37 (Îc) ~pa-ursului Plantă erbacee cultivată și ca plantă ornamentală, cu frunze mari și cu flori albe sau trandafirii, grupate în fonnă de spic Si: (reg) brânca-ursului, buiedea-mamei-bune, matrună, pălămidă¹ (Acanthus longifolius). 38 (îae) Plantă din familia cactacee, cu tulpina lungă, cărnoasă, prevăzută cu țepi, cu flori roșii, cultivată și ca plantă ornamentală Si: limbă, (reg) bostan, limba-vecinii, limba-boului, palmă¹, stoletnic (Phyllocactus ackermanni). 39 (Bot; reg; îae) Plăcinta-porcului (Heracleum palmatum). 40 (Bot; reg; îae) Brânca-ursului (Heracleum sphondylium). 41 (Bot; reg; îae) Piedicuță (Lycopodium clavatum). 42 (Bot; reg; îc) ~pa-iepurelui Golomăț (Dactylis glomerata). 43 (Bot; reg; îc) ~pa-mâței Parpian (Antennaria dioica). 44 (Bot; reg; îae) Flocoșele (1) (Filago arvensis). 45 (Bot; reg; îae) Firicică (Filago germanica). 46 (Bot; reg; îae) Albumeală (1) (Leontopodium alpinum). 47 (Înv) Unitate de măsură pentru lungimi. 48 (Pop; rar; urmat de determinări ca „pământ”, „teren”, introduse prin pp „de”) Distanță foarte mică. 49 Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care protejează talpa (1). 50 (Pop; îe) A bate ~pa (Ia pământ) A călca apăsat. 51 (Reg; îe) A călca pe ~ putredă A se înșela. 52 (Pfm; îe) A pune sub ~ A pune sub papuc. 53 (Reg; îae) A nu ține seama de ceva. 54 (Reg; îe) A o ține ~ A nu ceda nimic. 55 Piele groasă, tăbăcită special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile tocurilor etc. 56 (Îs) ~ artificială Material fabricat prin aglomerare cu lianți din fibre de piele (provenite din deșeuri), fibre de celuloză și fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (55), branțuri, bombeuri și glencuri. 57 Pedală la mașina de cusut. 58 (Reg) Partea de la scaunul lemnarului pe care se apasă cu piciorul în timpul lucrului și cu ajutorul căreia se fixează bucata de lemn care se trage la cuțitoaie. 59 (Reg) Piedică la car. 60 Ansamblu de piese care se așază la baza unei construcții și pe care aceasta se reazemă Si: (reg) taban¹ (3). 61 (Pex) Temelie (1). 62 (Îs) ~pa țării (sau a casei) Țărănimea considerată în trecut ca temelie a țării și obligată să suporte tot greul îndatoririlor. 63 (Îs) ]~pa casei Capul familiei Si: bărbat. 64 (Îs) ~pa iadului (sau ~ la iad ori ~ de iad) Temelia iadului Si: (reg) tălpoi (9). 65 (Îas) Mama căpeteniei dracilor Si: tălpoi (10). 66 (Pfm; îas) Om foarte rău, păcătos. 67 (Pfm; îas) Babă rea. 68 (Reg; îas) Vrăjitoare. 69 (Fig) Totalitatea oamenilor simpli, considerați ca bază a societății. 70 (Fig) Persoană care constituie un sprijin esențial pentru o colectivitate Si: bază, stâlp. 71 (Fig; pex) Sprijin. 72 (Fig) întemeietor al unui neam, al unei spițe. 73 (Trs; îs) ~pa satului Omul cel mai din urmă din sat. 74 Fiecare din cele două lemne groase, orizontale, pe care se sprijină războiul de țesut manual Si: (reg) tălpete (1), tălpeț (1). 75 Pat¹ la sucală. 76 Fiecare din cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel curbate în sus la capătul din față, pe care alunecă sania Si: (reg) tălpete (2), tălpeț (2). 77 Plaz¹ la plug. 78 Partea de dedesubt a corăbiei. 79 Partea care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 80 Fiecare din cele două bucăți de lemn curbate, pe care este așezat leagănul pentru copiii mici. 81 (Reg) Patină² (de lemn). 82 Partea inferioară, mai lată, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acestea se reazemă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. 83 (Spc) Partea de jos, lățită, a unei șine, prin care aceasta se reazămă pe traverse. 84 (Spc) Extremitate a unui pat de pușcă pe care se sprijină arma când stă vertical. 85 (Spc) Bază a unei excavații miniere sau a unei găuri de sondă. 86 (Spc) Partea mai lățită (inferioară) a unei litere tipografice. 87 (Spc) Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. 88 (Spc) Suport pe care se clădește o claie sau un stog Si: (reg) pătul¹. 89 (Reg) Posadă la moară. 90 (Reg; îs) ~pa cuptorului Ridicătură de zid pe care este așezată vatra sau soba. 91 Lemn care se așază în partea de jos a ușii. 92 (Reg; pex) Scândură groasă. 93 (Reg; lpl) Stinghii la grapă. 94 Fiecare dintre cele două grinzi mari așezate pe piloți deasupra apei și în care sunt fixați parii gardului sau îngrăditura de nuiele, la leasa de pescuit pentru năvod. 95 (Reg) Laviță în casele țărănești sau la stână, pe care se așază vasele cu apă sau alte obiecte.

triplicat sn [At: PROT. – POP. N. D. / Pl: ~e / E: lat triplicatus, fr triplicate, ger Triplikat] Al treilea exemplar al unui act sau al unui document.

lege s.f. I (relig.) 1 (de obicei determ. prin „lui Dumnezeu”) normă religioasă, precept divin, <înv.> legiuire. Credincioșii respectă legile lui Dumnezeu. 2 (art.) legea catolică = biserica catolică (v. biserică), catolicism, romano-catolicism, <înv. și reg.> papistășie, <înv.> papism. Legea catolică este o confesiune creștină; legea cea nouă = legea lui Hristos=legea lui Iisus Hristos=legea nouă= a (nm. pr.) Noul Testament (v. nou), Testamentul cel Nou (v. testament), <înv.> Scriptura cea Nouă (v. scriptură). Legea Nouă este cea de a doua parte a Bibliei, recunoscută de creștini, în care se prezintă nașterea, viața, activitatea, patimile, moartea și învierea lui Iisus, formarea primelor biserici creștine, vestindu-se cea de-a doua venire a lui Hristos și începutul unei alte lumi fără sfârșit; b creștinism, cristianism, cruce, religia creștină (v. religie), <rar> creștinătate, <înv.>hristianism, hristianitate. Legea nouă are la bază Vechiul Testament și Noul Testament și credința în Iisus Hristos; legea grecească = legea orientală = biserica ortodoxă (v. biserică), ortodoxie, ortodoxism. Legea grecească este confesiunea creștină ortodoxă; legea lui Mahomed = islam, islamism, mahomedanism, musulmanism, religia mahomedană (v. religie), <înv.> mahometism, <fig.> semilună. Legea lui Mohamed este un cult religios întemeiat de Mahomed în sec. al VH-lea, ale cărui dogme sunt cuprinse în Coran; legea luiMoise = legeaveche a (nm. pr.) Testamentul cel Vechi (v. testament), Testamentul Vechi (v. testament), Vechiul Testament (v. vechf), <înv.> Cartea cea Veche (v. carte), Cartea Veche (v. carte), Palia, Scriptura cea Veche (v. scriptură), Scriptura Veche (v. scriptură), Vechea Lege (v. vechi²), Vechea Scriptură (v. vechi²). Legea Veche este prima dintre cele două părți distincte ale Bibliei, recunoscută de iudaism și de creștinism, care cuprinde textele sfinte referitoare la credințele religioase și la viața poporului evreu (până la nașterea lui Iisus Hristos); b evreism, iudaism, religia mozaică (v. religie). Preceptele legii vechi sunt cuprinse în Vechiul Testament. 3 (înv. și pop.) v. Confesiune. Credință. Cult¹. Religie. Rit.II (jur.) 1 <înv.> dreptate, legiuire, pravilă, testament, zacon². Legea este un act normativ cu caracter obligatoriu, emanat de Organul Legislativ al statului. Cel care încalcă legea este pedepsit. 2 (nm. pr.) Lege Fundamentală=Constituție, <înv.> Statut Urmărește atent aplicarea articolelor din Legea Fundamentală. 3 (art.) legea celor douăsprezece table = (la pl.) legile celor douăsprezece table = cele douăsprezece table. Legea celor douăsprezece table reprezintă prima legislație scrisă a romanilor, gravată pe douăsprezece plăci de aramă. 4 (la sg.) legalitate. în țară pare că nu mai există lege. 5 (art., la pl. legile; înv. și pop.) v. Drept. Jurisprudență. 6 (pop.) v. Acțiune. Cauză. Caz. Judecată. Proces. 7 (înv. și reg.) v. Condamnare. Pedeapsă. Penitență. 8 (înv.) v. Decizie. Hotărâre. Hotărâre judecătorească. Sentință. Verdict. II11 (în logica simbolică) lege logică = expresie identic adevărată, expresie validă, tautologie, teză logică. în cadrul unui sistem formal, legea logică este adevărată în orice interpretare. 2 (filos.) lege morală = lege naturală, legea firii; lege naturală = lege morală, legea firii; (art.) legea cauzalității = principiul cauzalității. Potrivit legii cauzalității, orice fapt are o cauză, aceeași cauză producând, în condiții identice, același efect; legea firii = lege morală, lege naturală. E în legea firii ca părinții să-și iubească urmașii. 3 lege nescrisă = (art.) legea pământului = obicei pământesc, obiceiul locului (v. obicei), obiceiul pământului (v. obicei).După legea pământului fiica învață de la mamă, iar mama de la bunică. 4 (mat.) lege de compoziție internă pe o mulțime=lege de compoziție pe o mulțime = operație algebrică. 5 canon, normă, regulă, tipic¹. Clădirea respectă legile artei baroce. 6 (pop.) v. Datină. Obicei. Rânduială. Tradiție. Uz. Uzanță. IV (înv.) v. Dreptate. Echitate. Justețe. Justiție,

ALB, -Ă, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă, din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după revoluția franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1) cu prolificitate și precocitate ridicate, crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.

mătanie f. 1. închinăciune, genuflexiune: a făcut o sută de mătănii; 2. pl. șir de globulețe cu cari călugării își numără închinăciunile: noaptea spunea crezul pe șirul de mătănii; 3. ca obiect de lux: învârtia pe degete niște mătănii de chihlibar; 4. se zice de călugării ce se închină la o anumită mânăstire: a luat mătanie la Sfântu Munte; 5. înclinarea corpului (sens generalizat): capul de-a dura săria, trupul mătănii făcea POP. [Gr. mod. METANOIA, căință (lit. schimbarea cugetului rău în bun), s’a restrâns românește la manifestarea exterioară a actului moral, la mijloacele: de a expia păcatele].

ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus.

RUȘINOS adj. 1. sfiicios, sfios, timid, (rar) sfielnic, (reg.) obraznic, obrăzat, pîșin, (înv.) sfieț. (Ce copil ~!) 2. decent, pudic, sfios. (Cu gesturi ~.) 3. infam, josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (Trebuie condamnat pentru actul său ~.) 4. blamabil, condamnabil, criticabil, neîngăduit, neonorabil, nepermis, regretabil, reprobabil, urît, vinovat, (livr.) reprehensibil, (înv.) ocarnic, ocărîtor, rușinător. (O comportare ~.) 5. scandalos. (O atitudine ~.) 6. compromițător, degradant, dezonorant, infamant, înjositor, nedemn, (livr.) difamant, (rar) degradator, (înv.) necinstitor, pierzător. (O faptă ~.) 7. degradant, dezonorant, înjositor, umilitor. (O situație ~.)

diac sm [At: PO 11/15 / V: (înv) diiac / Pl: ~eci, ~aci / E: vsl диꙗкъ] 1 (Înv) Persoană care întocmea (și copia) actele în cancelaria domnească (îndeplinind funcția de subaltern al marelui logofăt) Si: grămătic, uricar. 2 (Pgn) Persoană care copia acte Si: copist. 3 (Înv) Slujbaș al visteriei din Țările Române, care întocmea acte, redacta petiții, rezolva diverse treburi administrative. 4 (Spc) Om de cultură. 5 (Îrg) Cărturar. 6 (Îrg) Intelectual. 7 (Îrg) Student. 8 (Îrg) Scriitor. 9 (Pop; îvr) Dascăl cântăreț (la biserică). 10 (Ban) Copil care însoțește preotul în diferite procesiuni religioase. 11 Cântăreț în corul bisericii. 12 (Reg) Snop care este așezat în vârful clăii. 13 (Reg) Persoană care strigă darurile la nuntă.

prezentare sf [At: PROT. – POP., N. D. / V: (rar) ~zin~ / S și: ~esin~ / Pl: ~tări / E: prezenta] 1 Înmânare a unei cereri, a unui act, a unui bun etc. 2 Înfățișare a aspectelor unui obiect sau ale unui fapt Si: descriere. 3 Înfățișare a aspectelor unei activități, a rezultatelor unei cercetări științifice etc. 4 Povestire a ceea ce s-a întâmplat. 5 Descriere a ceea ce își imaginează cineva. 6 Înfățișare înaintea cuiva sau undeva într-un anumit scop. 7 Enunțare a numelui, titlurilor, ocupației cuiva când face cunoștință cu altcineva Si: recomandare, recomandație, (frm) prezentație.

CURAJ. Subst. Curaj, îndrăzneală, îndrăznire (înv.), intrepiditate (livr.), aplomb (livr.), cutezanță, cutezare (rar), temeritate, încumetare, neînfricare, neînfricoșare, nefrică (rar), bărbăție, vitejie, eroism; voinicie (pop.), cavalerism, bravură, înfruntare, bravadă, desfidere (rar), desfid (înv.), sfidare. Spirit de sacrificiu. Faptă eroică, faptă de vitejie, faptă vitejească, act de curaj, ispravă. Fermitate, hotărîre, tărie, neclintire (fig.), dîrzenie. Erou, viteaz, cutezător, voinic, voinicel (dim.), voinicuț (dim.), voinicaș, vultur (fig.), șoim (fig.), șoiman (fig.), leu (fig.). Vitejime (rar), voinicime (pop.). Adj. Curajos, îndrăzneț, îndrâznitor (rar), intrepid (livr.), rezolut (livr.), cutezător, temerar, neînfricat, neînfricoșat (înv.), fără teamă, fără frică, tare de înger, viteaz, brav, bărbat (rar), eroic; vitejesc, voinicesc, cavaleresc, bărbătesc. Ferm, tare, neclintit (fig.), dîrz. Vb. A fi curajos, a fi îndrăzneț, a fi neînfricat; a voinici (pop.), a viteji (înv.), a face vitejii; a îndrăzni, a cuteza, a se încumeta; a lua (a prinde) taurul de coarne. A avea curaj, a nu se teme, a nu se da la o parte, a-și asuma răspunderea, a privi moartea în față, a disprețui moartea, a da dovadă de eroism. A-și face curaj, a prinde curaj, a căpăta curaj, a se îmbărbăta, a se încuraja, a-și lua inima în dinți, a lua (a prinde) foc cu gura. A înfrunta, a brava, a desfide, a sfida. A risca, a-și risca viața, a-și pune capul în joc, a-și risca pielea, a-și băga capul în foc, a se juca cu focul, a se băga singur în gura leului. A încuraja, a îmbărbăta, a însufleți, a da curaj, a face din iepure leu. Adv. Vitejește, voinicește. Cu curaj, cu îndrăzneală, cu bărbăție, fără frică, fără teamă. (În mod) curajos, vitejesc, eroic; ca un erou, ca un viteaz; ca un leu, ca un tigru. V. imprudență, provocare, răzvrătire, stăpînire de sine.

viclean, ~ă [At: PSALT. HUR. 3^v/5 / V: (îrg) fi~, hi~ (Pl și: hicleani, hicleane) hitlen, ~lan, (înv) hitl~, vitl~, (reg) fitl~, hăc~, hâc~, iclean~, (îvr) hâtl~, vec~, ~len, vihl~ / Pl: ~eni, ~ene, (îvr) ~i, ~e / E: mg hitlen] 1-2 smf, a (Persoană) care este lipsită de sinceritate, ascunzându-și adevăratele gânduri, sentimente, intenții (răuvoitoare) Si: fățarnic (3-4), ipocrit, prefăcut², perfid, (înv) viclenit² (1), (reg) viclenos (4). 3-4 smf, a (Persoană) care profită de naivitatea sau de buna-credință a celor din jur pentru a-și atinge scopurile (pe căi ocolite) Si: șiret³, (înv) viclenit² (2), (reg) viclenos (5). 5-6 smf, a (Om) abil. 7-8 smf, a (Îvp) (Om) crud (19). 9 a (D. fizionomia, manifestările etc. oamenilor) Care exprimă viclenie (1) Si: (înv) viclenos (1), viclenit² (5), (asr) viclenesc (1). 10 a (D. fizionomia, manifestările etc. oamenilor) Care este specific omului viclean (1) Si: (înv) viclenos (2), viclenit² (6), (asr) viclenesc (2). 11 a (D. fizionomia, manifestările etc. oamenilor) Care, în ciuda aparențelor, este periculos Si: (înv) viclenos (3), viclenit² (7), (asr) viclenesc (3). 12 a (Reg; îs) Gâtlanul cel hi~ sau gâtiță hicleană Trahee. 13 a (Înv; d. unități de măsură) Falsificat² (1). 14 a Care este făcut cu scopul de a înșela. 15 a Care este folosit pentru a întinde o cursă cuiva. 16-17 sm, a (Îvp) (Persoană) care este lipsită de loialitate față de cineva sau de ceva Si: trădător. 18-19 sm, a (Îvp) (Persoană) care nu-și respectă cuvântul. 20 a (Înv) Care demască. 21 a (Înv; d. acte, scrisori etc.) Care este falsificat² (1). 22 a (Înv; d. acte, scrisori etc.) Care este făcut cu scop ostil, subversiv (conținând informații false). 23 a (Îvr) Lipsit de corectitudine. 24-25 sm, a (Pop) (Persoană) care are o atitudine neconformă preceptelor religioase. 26-27 sm, a (Pop) (Persoană) care nu respectă dogmele sau practicile religiei creștine (și are o atitudine insultătoare față de ele) Vz eretic, necredincios, păgân. 28 sfp (Îvr) Fapte imorale. 29 sfp (Îvr) Fapte de om viclean (26). 30 a (D. forțe oculte) Diavolesc (1). 31 a (D. forțe oculte) Malefic. 32 sm Spirit rău. 33 sm Drac (1). 34 a (D. intervale de timp) Care se caracterizează printr-o abundență de fapte rele, de abateri de la preceptele religioase. 35 a (D. intervale de timp) Care inspiră nesiguranță. 36 a (Îvp; îs) Ziua cea ~ă Ziua Judecății de apoi.