barță, -e, s.f. – Adeverință, dovadă, act oficial. „Act eliberat de Consiliul Popular pomicultorilor pentru a-și putea fierbe țuica” (D. Pop 1970): „Poți cosî pă unde-i vre / Numai barță de-i ave” (Lenghel 1985: 593). Atestat în Maramureșul din dreapta Tisei, cu sensul de „chitanță”. – Et. nec. (MDA).