strănuta vi [At: NECULCE, L. 113 / V: (îvp) stărn~, (înv) stern~, ~ren~ (reg) sdr~, stărmu~, ~ăhuna, ~ămu~, ~ăsia, ~ășuna, zdr~, zdrehuna / Pzi: strănut / E: sternutare] 1 (D. oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămâni, printr-un act reflex brusc și violent al mușchilor expiratori Si: (pop) a străfiga¹ (1), (reg) a prâsni², a zdrăvăna. 2 (Îvr) A vărsa pe gură. 3 (Reg; d. cai) A forăi (1).