barță, barțe, s.f. (reg.) Adeverință, dovadă, act oficial: „Poți cosî pă unde-i vre, / Numai barță de-i ave” (Lenghel, 1985: 593). ■ „Act eliberat de Consiliul Popular pomicultorilor pentru a-și putea fierbe țuica” (D. Pop, 1970). ■ Atestat și în Maram. din dreapta Tisei, cu sensul de „chitanță”. – Et. nec. (MDA).