legitimare s.f. 1 (de obicei constr. cu vb. „a aduce”, „a găsi”) argument, îndreptățire, justificare, justificație, legitimitate, motiv, motivare, motivație, rațiune, temei, <rar> legitimizare, <înv. și pop.> îndreptare, <pop.> noimă, <înv.> dreptate, <fran.; înv.> rezon, <fig.; rar> acoperire. Nu găsește nicio legitimare pentru decizia pe care a luat-o. 2 (jur.) <înv.> legitimație. Legitimarea este un act prin care un copil din afara căsătoriei dobândește situația juridică a unui copil născut în timpul căsătoriei.