ALEGORIE Figură* de gândire constând dintr-o suită de simboluri* coerente semantic, prin intermediul cărora se concretizează, sub forma unor tropi*, o serie de noțiuni abstracte. Unii autori sunt de părere că și lanțul metaforic (vezi METAFORĂ) poate fi considerat alegorie atunci când se înscrie într-o sferă semantică unitară (P. Fontanier, Grupul μ, Dragomirescu): Dintre sute de catarge / Care lasă malurile, / Câte oare le vor sparge / Vânturile, valurile? (Eminescu) – alegoria „perisabilității existenței umane”. Se stabilește uneori o legătură între alegorie și personificare*, cu care aceasta coexistă în text; alegoria „morții-nuntă” din balada Miorița este o ilustrare a acestei interferențe figurative: Să le spui curat / Că m-am însurat / C-o mândră crăiasă / A lumii mireasă (...) / Preoți munții mari / Păsări lăutari / Păsărele mii / Și stele făclii, (pop) • Între simboluri / metafore și elementele descriptive ori narative pe care acestea le transpun figurativ există o corespondență, stabilită pe baza unui cod pe care receptorul enunțului trebuie să-l înțeleagă; transparența alegoriei depinde de descifrarea mai mult sau mai puțin facilă a acestui cod. Poezia hermetică oferă exemple de alegorie obscură (sau enigmă); poemul lui Ion Barbu Joc secund, de ex., este analizabil ca alegorie a actului poetic, parțial decodificată în text: Din ceas, dedus, adâncul acestei calme creste / Intrată prin oglindă în mântuit azur / Tăind pe înecarea cirezilor agreste / În jocurile apei un joc secund, mai pur. / /. Nadir latent! Poetul ridică însumarea / De harfe răsfirate ce-n zbor invers le pierzi. / Și cântec istovește: ascuns, cum numai marea / Meduzele când plimbă sub clopotele verzi. (Vezi și SIMBOL obscur). • Alegoria poate fi pusă în relație cu unele forme sau specii literare: descrierea, eventual sub forma seriei de metafore personificatoare: Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă / Prin care trece, albă, regina nopții moartă. / O, dormi, o dormi în pace printre făclii o mie / Și în mormânt albastru și-n pânze argintie. / în mausoleu-ți mândru, al cerurilor arc / Tu, adorat și dulce al nopților monarc. (Eminescu) – alegorie a „ritualului de înmormântare” (regina nopții – al nopților monarc, făclii, pânze argintie, mormânt – mausoleu), suprapusă peste descrierea explicită a peisajului nocturn („lună”, „stele”, „nori”, „cer”); fabula: Dreptatea leului – alegoria „monarhiei”; romanul alegoric: Istoria ieroglifică de D. Cantemir poate fi considerat formă compozițională narativă bazată pe alegorie. • Alegoria cunoaște și în artele plastice o variantă, bazată pe aceeași corespondență între un concept abstract și reprezentarea lui prin imagini (aici figurative plastice): vezi, de ex., pictura lui N. Rosenthal România rupându-și lanțurile pe Câmpia Libertății – figurare alegorică a „Patriei”. M.M.