2 intrări
34 de definiții
din care- explicative (15)
- morfologice (6)
- relaționale (8)
- etimologice (1)
- altele (4)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
MENIRE, meniri, s. f. Acțiunea de a meni și rezultatul ei; misiune, rost, sarcină, predestinare; soartă, destin. – V. meni.
MENIRE, meniri, s. f. Acțiunea de a meni și rezultatul ei; misiune, rost, sarcină, predestinare; soartă, destin. – V. meni.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
menire sf [At: CORESI, EV. 498 / V: (înv) min~ / Pl: ~ri / E: meni] 1 (Îrg) Recunoaștere. 2 (Înv) Cunoaștere dinainte a unui fapt, a unui fenomen Si: previziune, prevestire. 3 Soartă. 4 Misiune. 5 Chemare. 6 Predestinare.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MENIRE, meniri, s. f. Misiune, rost, chemare, sarcină. Scriitorul a devenit un reprezentant al norodului, își închină binelui obștesc talentul și opera, își îndeplinește armonios menirea sa pe pămînt. SADOVEANU, E. 197. Nu se cade ca-n menirea ce croit-o-ne-am senină, Să ne fie spada roasă de-a păcatului rugină. DAVILA, V. V. 45. Rolul criticului de azi este eminamente constructiv, menirea lui este de a lămuri întunecatele și complicatele procese ale minții și vieții omenești. VLAHUȚĂ, O. A. 230. ♦ Ursită, soartă, destin. Tu ai aripi zburătoare Ca să te înalți la soare, Eu la umbră, la răcoare Am menire-nfloritoare. ALECSANDRI, P. P. 31.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MENIRE ~i f. 1) Sarcină, datorie pe care o are sau o îndeplinește cineva. 2) Forță supranaturală despre care se crede că ar determina dinainte desfășurarea evenimentelor; destin; ursită; fatalitate; soartă. /v. a meni
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
menire f. 1. soartă predestinată; 2. misiune, vocațiune: moartea respectează pe omul cu menire AL. [V. menì].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
meníre f. (d. menesc). Soartă, destin.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
MENI, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
MENI, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
meni [At: COD. VOR. 6/1 / V: (îrg) mini / Pzi: ~nesc / E: slv мѣнити] 1 vt (Înv) A rosti, a pomeni numele cuiva Si: a invoca. 2 vt (Înv) A chema în ajutor. 3 vt A considera că... 4 vt (Înv; ccd) A lua în considerare. 5 vr A-și închina viața cuiva, în semn de respect sau de evlavie Si: a se consacra, a se dedica. 6 vt A prevesti, mai ales ceva rău Vz amenința, cobi. 7-8 vi (Îe) A ~ a bine (sau a rău, rar a rele) A prezice lucruri (favorabile sau) nefavorabile. 9 vt (Spc) A prevesti soarta cuiva dintr-o anumită aranjare a cărților de joc, a bobilor etc. Si: a ghici. 10-11 vtrp A (se) hotărî de mai înainte ceva despre cineva. 12-13 vtrp A (se) predestina cuiva. 14 vt (Ccd) A exprima o dorință în favoarea cuiva, a face o urare. 15 vt (înv; c. i. bobii sau cărțile de joc) A aranja într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. 16 vt (În superstiții) A determina soarta cuiva sau a ceva prin farmece, descântece etc. Si: a descânta, a vrăji. 17 vt (C. i. un descântec) A spune.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
mini3 v vz meni
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
minire sf vz menire
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MENI, menesc, vb. IV. 1. Tranz. A destina. Ce voivod Ai menit Moldovei?... – Cînd totul va fi gata, fii pe pace, ți-l voi spune. DAVILA, V. V. 180. ◊ Intranz. Va crește tot ce-n lume este menit să crească. EMINESCU, O. I 61. 2. Tranz. (În superstiții) A predestina, a ursi, a soroci, a hărăzi. Și fata s-a-ndrăgit de el, Că doară tocmai Viorel I-a fost menit. COȘBUC, P. I 54. De ce sînt eu în lume, cînd tu ai fost menită să fii? EMINESCU, N. 73. ◊ Intranz. De las’, omule, nu mai meni... ai încă să depeni. CONTEMPORANUL, VII 493. M-am născut în zilele babei, pe cînd cutremurul cel mare; de aceea poate am fost menit a duce o viață atît de furtunoasă. ALECSANDRI, T. I 369. ♦ A prezice. Se săturase de atîta burlăcie, și cînd colea, ia uite ce-i menește sluțenia de babă. ȘEZ. VI 110. ◊ Expr. A meni a bine (sau a rău) = a prezice cuiva bine sau rău. Ia nu mai meni a rău, jupîneșică-hăi. CREANGĂ, P. 124. Și ce zic cărțile? – Menesc a bine. ALECSANDRI, T. I 175. 3. Tranz. (În superstiții) A descînta, a vrăji, a fermeca. Dădu Vitoriei dama de cupă, ca s-o menească încet deasupra buzelor. SADOVEANU, B. 51. Alții mai fricoși își stupeau în sîn menind-o [pe pasărea măiastră] ca să se întoarcă pe capul aceluia care a trimis-o. CREANGĂ, P. 233. Ea surîse, luă un joc de cărți și le meni. EMINESCU, N. 117. ♦ Fig. A blestema, a înjura. Pînă-l mai menim noi pe popă, pînă-l mai boscorodim, pînă una alta, amurgește bine. CREANGĂ, A. 43. 4. Intranz. (învechit) A ura, a dori, a pofti. O mie! zice unul menind cu veselie. – Noroc și roadă bună! adaoge un alt. ALECSANDRI, P. III 43.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
A MENI ~esc tranz. 1) (desfășurarea unor evenimente) A stabili din timp; a hotărî dinainte; a destina. 2) (mai ales ceva rău) A dori să se întâmple (cuiva) în viitor. 3) (în superstiții și în creația folclorică) A hotărî dinainte, prestabilind desfășurarea lor; a predestina; a hărăzi; a sorti; a ursi; a soroci. /<sl. mĕniti
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
menì v. 1. a prevesti viitorul (bun sau rău): în ceasul nașterii ursitoarele menesc copilului soarta vieții sale; 2. a (pre)destina: astfel l’a menit soarta și cerul așa a vrut NENGR.; 3. a ura: o mie! zice unul, menind cu veselie AL. [Gr. bizantin MENO, a anunța, a notifica, a declara: românește cu sensul înnobilit].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
menésc v. tr. (vsl. mĭnĭeti, mĭeniti, a socoti, a crede. V. po-menesc). Ursesc, destinez, predestinez: soarta l-a menit să fie marinar, era menit morțiĭ. Urez, doresc, prezic: ĭ-a menit fericire. Vechĭ. Socotesc (consider) ca saŭ în: a meni în greșeli. A meni cărțile (de joc) saŭ bobiĭ, a-ĭ așeza p. ghicit și a te gîndi la ceĭa ce vreĭ să se prezică. A meni a ceva, a prezice pin semne, a face, a trage a, a cobi: motanu menește a frig (că s’a culcat după sobă), acest copil menește a răŭ (că tot plînge), a hoț, a calic, a soldat (că se joacă de-a soldațiĭ), a om mare. – La Con. 273: Cine le minește ziŭa în care se înturlucă?
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
minésc, V. menesc.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
menire s. f., g.-d. art. menirii; pl. meniri
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
menire s. f., g.-d. art. menirii; pl. meniri
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
menire s. f., g.-d. art. menirii; pl. meniri
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
meni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menesc, 3 sg. menește, imperf. 1 meneam; conj. prez. 1 sg. să menesc, 3 să menească
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
meni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menesc, imperf. 3 sg. menea; conj. prez. 3 să menească
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
meni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menesc, imperf. 3 sg. menea; conj. prez. 3 sg. și pl. menească
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
MENIRE s. v. oracol, prevestire, previziune, prezicere, profeție, prorocie, prorocire.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
MENIRE s. 1. chemare, misiune, rol, rost, sarcină, (reg.) menință, (livr. fig.) sacerdoțiu. (Și-a împlinit ~.) 2. v. scop. 3. v. soartă.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
MENIRE s. 1. chemare, misiune, rol, rost, sarcină, (reg.) menință, (livr. fig.) sacerdoțiu. (Și-a împlinit ~.) 2. obiectiv, rol, rost, scop, sens, țel, țintă, (pop.) noimă. (~ acestor măsuri a fost aceea de a...) 3. destin, fatalitate, noroc, predestinare, soartă, ursită, zodie, (rar) predeterminație, (înv. și pop.) striște, (pop.) dată, făcut, noroceală, norocire, orîndă, parte, rînduială, scrisă, soroc, (înv. și reg.) sorocire, (reg.) ursă, urseală, (înv.) predestinație, preursire, preursită, triște, ursitoare, (grecism înv.) proorizmos, (fig.) stea. (Așa i-a fost ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
menire s. v. ORACOL. PREVESTIRE. PREVIZIUNE. PREZICERE. PROFEȚIE. PROROCIE. PROROCIRE.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
MENI vb. v. consacra, dărui, dedica, destina, devota, hărăzi, invoca, închina, prevesti, prezice, profetiza, profeți, proroci, vesti.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
MENI vb. 1. v. hărăzi. 2. v. predestina. 3. v. destina. 4. v. vrăji.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
meni vb. v. CONSACRA. DĂRUI. DEDICA. DESTINA. DEVOTA. HĂRĂZI. INVOCA. ÎNCHINA. PREVESTI. PREZICE. PROFETIZA. PROFEȚI. PROROCI. VESTI.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
MENI vb. 1. a da, a destina, a hărăzi, a hotărî, a orîndui, a predestina, a rîndui, a sorti, a ursi, (rar) a predetermina, a preursi, (pop.) a noroci, a scrie, a soroci, (înv.) a tocmi, (fig.) a rezerva. (Ce le-a ~ soarta?) 2. a destina, a face, a hărăzi, a predestina, a sorti, a ursi. (Sînt ~ să fie fericiți.) 3. a destina, a hărăzi, a supune. (Pădurea aceasta este ~ tăierii.) 4. a descînta, a face, a fermeca, a ursi, a vrăji, (pop.) a solomoni, (reg.) a boboni, a bosconi, a boscorodi, a rîvni, (prin Transilv.) a pohibi. (Îi ~ cu ulcica.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
meni (menesc, menit), vb. – 1. A proroci, a dori. – 2. A fermeca, a vrăji. – 3. A destina, a predestina. – 4. A deochea, a aduce nenoroc prin fapte de magie. – 5. A amenința, a gesticula. Sl. mĕniti „a aminti, a zice”, mai curînd decît sl. mineti „a gîndi” (Tiktin). Der. din gr. μηνύω „a anunța” (Cihac, II, 675) este improbabilă.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare neclasificate
Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.
MENIRE s. f. Acțiunea de a m e n i și rezultatul ei. 1. (Învechit și regional) Considerare, recunoaștere ; consfințire. Cf. m e n i (1). Cei ce dobîndesc den credință menirea numelui, aceia-s izrailteani. CORESI, EV. 498, cf. VAIDA. 2. (Învechit) Cunoaștere dinainte a unui fapt, a unui fenomen ; previziune, prevestire. Cf. m e n i (3). Meteorologhia sau minirea timpului este știința de a cunoaște schimbarea timpului viitoriu. AR (1829), 672/36. Minirea timpului nu este între cele cu neputință, ib. 672/45, cf. DDRF. 3. Ursită, soartă, destin. Cf. m e n i (4). Ș-acuma că-mplinită îmi este-a mea menire, Născut pentru iubire, eu mor pentru iubire. MACEDONSKI, O. I, 253. Umblat-au Ani îndelungi, prigoniți de menire, prin mările toate. COȘBUC, AE. 12. Nu se cade ca-n menirea ce croit-o-ne-am senină, Să ne fie spada roasă de-a păcatului rugină. DAVILA, V. V. 45. Tu ai aripi zburătoare Ca să te înalți la soare, Eu la umbră, la răcoare, Am menire-nfloritoare. ALECSANDRI, P. P. 31. 4. Rost, misiune, sarcină, rol, (regional) menință. V. c h e m a r e, p r e d e s t i n a r e. S-au deprins a o socoti ca. . . o menire a unei fericite viitorimi (a. 1835). URICARIUL, VIII, 124. Putem. . . îndeplini menirea morală a omenirei. BĂLCESCU, M. V. 2. Orice ființă se naște pe pămînt Cu-o tainică menire, c-un dor și cu-n avînt. ALECSANDRI, T. II, 139. Rolul criticului de azi este eminamente constructiv, menirea lui este de a lămuri întunecatele și complicatele procese ale minții și vieții omenești. VLAHUȚĂ, O. A. 230. A întrupa cît mai multă simțire. . . este de bună samă o menire a poeziei. GHEREA, ST. CR. I, 166. Se redeștepta firea indiferentă, pentru a împlini menirea legilor sale. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 50. Singurele noțiuni generale cu menirea explicativă de care s-a servit această școală au fost procesul de integrațiune și diferențiere. PETICĂ, O. 485. [Ceasornicul] părea să aibă acum altă menire decît măsura timpului. SADOVEANU, O. IX, 404, cf. BART, E. 42. Clasa muncitoare are menirea istorică să conducă lupta tuturor păturilor muncitoare pentru desființarea proprietății capitaliste. CONTEMP. 1953, nr. 358, 3/3. Înalta menire a cercetării științifice. SCÎNTEIA, 1965, nr. 6678. – Pl.: meniri. – Și: (învechit) miníre s. f. – V. meni.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MENÍ vb. IV. 1. Tranz. (Învechit) A rosti, a pomeni numele cuiva, a invoca ; a chema (în ajutor), a face apel (la cineva). Începură urii. . . a meni (a chema N. TEST. 1648, a n u m i BIBLIA 1 688) spre ceia ce avea duhure hicleane numele Domnului. COD. VOR. 6/1. Într-aleanu grăindu iudeiloru, nevoe-mi fu a men[i] (a – m i l u o a N. TEST. 1648, a c h e m a BIBLIA 1688) chiesariu. ib. 102/10. Numele tău menim (n e-a m a d u s a m i n t e). PSALT. 324, cf. CORESI, PS. 427/8. ♦ A numi, a califica, a considera (că...). După aceaia și sus și jos intoarce-se galileanii și iudeii, și proroc meniia a fi Hristos. CORESI, EV. 198. Iubirea argintului. . . e rădăcina a tuturor realelor, și a doua slujire de idoli meneaște-o că face oamenii spre avuție să nădăjduiască. id. ib. 216. Iară cînd cătră soțu-ș fu nemilostiv, atunce și hitlean zise-i și-l și meni. id. ib. 285. ◊ R e f l. p a s. De e vreun frate de se meneaște sau. . . camatnic sau slujitoriu de idoli... cu aceia să nu mîncați depreună. id. ib. 427. ◊ R e f l. De multe ori și den omeniia meneaște-șu sine Domnul, id. ib. 461. ♦ (Construit cu dativul) A lua în considerare, a socoti. Ferice bărbat ce lui nu-i meni (nu-i socoti C, nu-i socotește C2, nu va socoti D, nu-i schimbă H) Domnul păcatul. PSALT. 54. 2. Refl. (Învechit) A-și închina viața cuiva (în semn de respect sau de evlavie) ; a se dedica, a se consacra. Avraam crezu Domnului și se meni lui. PALIA (1581), 57/3, cf. CORESI, PS. 298/10. 3. Tranz. (Învechit) A prevesti (mai ales ceva rău). V. a m e n i n ț a, c o b i. Tot într-acela an lăcustele neaudzite vacurilor, carea toate semnele, în loc bătrînii și astronomii, în țara leșească, a mare răutăți că sînt acestor țări meniia. M. COSTIN, ap. GCR I, 201/4, cf. ASACHI, S. L. II, 18. Relele năravuri menesc sfîrșitul lumei. NEGRUZZI, S. II, 234. Menesc că vasul și-oamenii vei pierde. MURNU, O. 205. ◊ A b s o l. Da las', omule, nu mai meni, . . . te-i îndrepta. CONTEMPORANUL, VI, 493. ◊ E x p r. (I n t r a n z.) A meni a bine (sau a rău, rar a rele) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). Și' ce zic cărțile? – Menesc a bine. ALECSANDRI, T. 477. Ia nu mai meni a rău, jupîneșică-hăi. CREANGĂ, P. 124. Glasul său menește totdeauna a bine. MARIAN, O. I, 20. Răul plăcutu-ți-a pururi și pururi menit-ai a rele. MURNU, I. 6. ♦ S p e c. A prevesti soarta cuiva dintr-o anumită aranjare a cărților de joc, a bobilor etc. ; a ghici. Se săturase de atîta burlăcie, și, cînd colea, ia uite ce-i menește sluțenia de babă. ȘEZ. VI, 110. 4. T r a n z. (Astăzi mai ales la forma pasivă) A hotărî de mai înainte ; a decide, a dispune ; a destina, a orîndui. Meniia hrană și desfătare a hrăni și a îmbrăca lipsiții. DOSOFTEI, V. S. septembrie, 61r/1. Începu a chiema pre toți feciorii săi pre rînd. . . arătîndu-le lucrurile, carele menia ca să se facă (a. 1760). GCR II, 70/10. Principesa Elisabeta, menită de soție lui Bogdan Vv., era fiica arhiducesei de Austria. ASACHI, S. L. II, 85. Monăstirile clădite mai toate în formă de cetățui. . . erau menite a găzdui în sînul lor pe cei ce căutau adăpost. ODOBESCU, S. II, 41. Moașa, luînd banii cei de argint s-au pus mai înainte în scăldâtoare și cari sînt de regulă meniți pentru dînsa, îi strînge, scăldătoarea o scoate și o aruncă afară. MARIAN NA. 97. De patruzeci de ani purta cu el acest cuțit: Era pentr-un dușman menit. COȘBUC, P. I, 231. Dar ce voivod Ai menit Moldovei? DAVILA, V. V. 180. ◊ R e f l. p a s. Colacu nu-i a cui se menește, îi a cui îl mănîncă. ZANNE, P. III, 532. ♦ (Construit cu dativul) A exprima în favoarea cuiva, a face o urare. Au venit soli. . . menind de bine lui Albrecht stăpînie. URECHE, LET. I, 134/37. Maica Evlampia scuipă ușor spre copil, cu uimire, și-i meni în gîndul ei să-l vadă mitropolit. SADOVEANU, P. M. 285. ◊ A b s o l. „O mie !” zice unul menind cu veselie. SALECSANDRI, P. III, 43. ♦ (Subiectul gramatical sau logic, exprimat sau subînțeles, indică de obicei o forță supranaturală) A predestina, a sorti, a ursi, a hărăzi. Electro. . . în chinuri să trăiești ți-i menit. BELDIMAN, O. 38/13. Moldovei sînta pronie fericire a menit. ASACHI, S. L. I, 29. Bine, zice prietenul mieu, că sînt oameni meniți, a fi, cît vor trăi, înșelați de femei, NEGRUZZI S. I., 66, cf. II, 13. M-am născut in zilele babei, pe cînd cutremurul cel mare; de aceea poate am fost menit a duce o viață atît de furtunoasă. ALECSANDRI, T. I, 112. Ce simțire poate fi menită a ieși din marginea firească a simplului grai? MAIORESCU, CR. II, 108. De ce sunt eu în lume cînd tu ai fost menită să fii? EMINESCU, N. 73. Va crește tot ce-n lume este menit să crească. id. O. I, 61. Să vă trăiască flăcăul, să vă bucurați ani îndelungați de succesele la care este menit. CARAGIALE, O VII, 213. Dumnezeu a menit roza ca să fie albă. MACEDONSKI, O. IV, 8. De mai nainte ursita v-a menit. I. NEGRUZZI, S. II, 150. Și fata s-a-ndrăgit de el, Că doară tocmai Viorel i-a fost menit. COȘBUC, P. I, 54, cf. OLLĂNESCU, H. O, 163, CANDREA, F. 178. Tu, mîna mi-ai întins-o de departe. Meniți sîntem să mergem împreună ! CERNA, P. 50. Cum nu i-ar fi fost neplăcută întîlnirea de acum, cind fusese menit să fie tocmai el, cel dintîi om care să-i iasă în cale, și să-i spuie o vorbă? POPA, V. 82. Că de domnul sînt menită Ca să fiu a ta ursită! ALEXANDRI P. P. 165. Sus pre cer s-au arătat Stea comată strălucită P-el menind de împărat. TEODORESCU P. P. 21. ◊ R e f l. p a s. Dintr-acest fecior al său, Iuda, să menisă ca să răsară vlăstariul dreptății (a. 1760). GCR II, 70/24. ♦ (Complementul indică bobii sau cărțile de joc) A potrivi, a aranja (într-un anumit fel) și a descînta pentru ghicit. Stăi să le menesc [cărțile]. ALECSANDRI, T. 946. Luă un joc de cărți și le meni. EMINESCU, N. 117. Axinia ia cărțile. . ., le apropie de gură și le menește. I. NEGRUZZI, S. IV, 508. Coana Elencu. . . dădea cu cărțile, după ce le menea oftînd tărișor. BRĂESCU, A. 28. Potrivi sita de păr în poală și meni bobii, mîngîindu-i cu palma dreaptă și despărțindu-i în două. SADOVEANU, O. X, 220. Dădu Vitoriei dama de cupă ca s-o menească încet deasupra buzelor. id. ib. 537. ◊ R e f l. p a s. Înainte de a se trage bobii, ei se menesc. ȘEZ. III, 126. ♦ (În credințele mistice) A determina soarta (cuiva sau a ceva) prin farmece, descîntece etc. ; a descînta, a vrăji. V. b l e s t e m a. Alții mai fricoși, își stupeau în sîn, menind-o ca să se întoarcă pe capul aceluia care a trimis-o. CREANGĂ, P. 233. Îl menesc să fie ferit în viața lui, sărăcuțul, de ce pătimim noi. SADOVEANU, N. F. 67, cf. CANDREA, F. 341.Dacă ești tu bun viteaz... Și-n grădină fă-ți fîntînă Și-o minește apă bună. ȘEZ. I, 48. ◊ (Glumeț) Și pînă-l mai menim noi pe popă, pînă-l mai boscorodim, pînă una alta, amurgește bine. CREANGĂ, A. 43. ♦ (Cu complementul „descîntec”) A spune, a rosti. Dacă. . . menești în gînd un descîntec, – atunci nu se-ntîmplă niciodată să vii la baltă fără a te întoarce cu dobîndă mare. SADOVEANU, O. IX, 30. - Prez. ind.: menesc. – Și: (învechit și regional) mini vb. IV. – Din v. sl. мѣнити.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MINÍ vb. IV v. meni.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MINIRE s. f. v. menire.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv feminin (F107) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (VT401) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
menire, menirisubstantiv feminin
- 1. Acțiunea de a meni și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Scriitorul a devenit un reprezentant al norodului, își închină binelui obștesc talentul și opera, își îndeplinește armonios menirea sa pe pămînt. SADOVEANU, E. 197. DLRLC
- Nu se cade ca-n menirea ce croit-o-ne-am senină, Să ne fie spada roasă de-a păcatului rugină. DAVILA, V. V. 45. DLRLC
- Rolul criticului de azi este eminamente constructiv, menirea lui este de a lămuri întunecatele și complicatele procese ale minții și vieții omenești. VLAHUȚĂ, O. A. 230. DLRLC
-
etimologie:
- meni DEX '09 DEX '98
meni, menescverb
-
- Ce voivod Ai menit Moldovei?... – Cînd totul va fi gata, fii pe pace, ți-l voi spune. DAVILA, V. V. 180. DLRLC
- Va crește tot ce-n lume este menit să crească. EMINESCU, O. I 61. DLRLC
-
- O mie! zice unul menind cu veselie. – Noroc și roadă bună! adaoge un alt. ALECSANDRI, P. III 43. DLRLC
-
- 1.2. În credințe: hărăzi, predestina, soroci, ursi. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: hărăzi predestina soroci ursi
- Și fata s-a-ndrăgit de el, Că doară tocmai Viorel I-a fost menit. COȘBUC, P. I 54. DLRLC
- De ce sînt eu în lume, cînd tu ai fost menită să fii? EMINESCU, N. 73. DLRLC
- Da las’, omule, nu mai meni... ai încă să depeni. CONTEMPORANUL, VII 493. DLRLC
- M-am născut în zilele babei, pe cînd cutremurul cel mare; de aceea poate am fost menit a duce o viață atît de furtunoasă. ALECSANDRI, T. I 369. DLRLC
-
- Se săturase de atîta burlăcie, și cînd colea, ia uite ce-i menește sluțenia de babă. ȘEZ. VI 110. DLRLC
- A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Ia nu mai meni a rău, jupîneșică-hăi. CREANGĂ, P. 124. DLRLC
- Și ce zic cărțile? – Menesc a bine. ALECSANDRI, T. I 175. DLRLC
-
-
-
-
- 2. A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. DEX '09
-
- Dădu Vitoriei dama de cupă, ca s-o menească încet deasupra buzelor. SADOVEANU, B. 51. DLRLC
- Alții mai fricoși își stupeau în sîn menind-o [pe pasărea măiastră] ca să se întoarcă pe capul aceluia care a trimis-o. CREANGĂ, P. 233. DLRLC
- Ea surîse, luă un joc de cărți și le meni. EMINESCU, N. 117. DLRLC
-
- Pînă-l mai menim noi pe popă, pînă-l mai boscorodim, pînă una alta, amurgește bine. CREANGĂ, A. 43. DLRLC
-
-
-
etimologie:
- mĕniti DEX '98 DEX '09