2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MENÍRE, meniri, s. f. Acțiunea de a meni și rezultatul ei; misiune, rost, sarcină, predestinare; soartă, destin. – V. meni.

MENÍRE, meniri, s. f. Acțiunea de a meni și rezultatul ei; misiune, rost, sarcină, predestinare; soartă, destin. – V. meni.

menire sf [At: CORESI, EV. 498 / V: (înv) min~ / Pl: ~ri / E: meni] 1 (Îrg) Recunoaștere. 2 (Înv) Cunoaștere dinainte a unui fapt, a unui fenomen Si: previziune, prevestire. 3 Soartă. 4 Misiune. 5 Chemare. 6 Predestinare.

MENÍRE, meniri, s. f. Misiune, rost, chemare, sarcină. Scriitorul a devenit un reprezentant al norodului, își închină binelui obștesc talentul și opera, își îndeplinește armonios menirea sa pe pămînt. SADOVEANU, E. 197. Nu se cade ca-n menirea ce croit-o-ne-am senină, Să ne fie spada roasă de-a păcatului rugină. DAVILA, V. V. 45. Rolul criticului de azi este eminamente constructiv, menirea lui este de a lămuri întunecatele și complicatele procese ale minții și vieții omenești. VLAHUȚĂ, O. A. 230. ♦ Ursită, soartă, destin. Tu ai aripi zburătoare Ca să te înalți la soare, Eu la umbră, la răcoare Am menire-nfloritoare. ALECSANDRI, P. P. 31.

MENÍRE ~i f. 1) Sarcină, datorie pe care o are sau o îndeplinește cineva. 2) Forță supranaturală despre care se crede că ar determina dinainte desfășurarea evenimentelor; destin; ursită; fatalitate; soartă. /v. a meni

menire f. 1. soartă predestinată; 2. misiune, vocațiune: moartea respectează pe omul cu menire AL. [V. menì].

meníre f. (d. menesc). Soartă, destin.

MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti.

MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti.

meni [At: COD. VOR. 6/1 / V: (îrg) mini / Pzi: ~nesc / E: slv мѣнити] 1 vt (Înv) A rosti, a pomeni numele cuiva Si: a invoca. 2 vt (Înv) A chema în ajutor. 3 vt A considera că... 4 vt (Înv; ccd) A lua în considerare. 5 vr A-și închina viața cuiva, în semn de respect sau de evlavie Si: a se consacra, a se dedica. 6 vt A prevesti, mai ales ceva rău Vz amenința, cobi. 7-8 vi (Îe) A ~ a bine (sau a rău, rar a rele) A prezice lucruri (favorabile sau) nefavorabile. 9 vt (Spc) A prevesti soarta cuiva dintr-o anumită aranjare a cărților de joc, a bobilor etc. Si: a ghici. 10-11 vtrp A (se) hotărî de mai înainte ceva despre cineva. 12-13 vtrp A (se) predestina cuiva. 14 vt (Ccd) A exprima o dorință în favoarea cuiva, a face o urare. 15 vt (înv; c. i. bobii sau cărțile de joc) A aranja într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. 16 vt (În superstiții) A determina soarta cuiva sau a ceva prin farmece, descântece etc. Si: a descânta, a vrăji. 17 vt (C. i. un descântec) A spune.

MENÍ, menesc, vb. IV. 1. Tranz. A destina. Ce voivod Ai menit Moldovei?... – Cînd totul va fi gata, fii pe pace, ți-l voi spune. DAVILA, V. V. 180. ◊ Intranz. Va crește tot ce-n lume este menit să crească. EMINESCU, O. I 61. 2. Tranz. (În superstiții) A predestina, a ursi, a soroci, a hărăzi. Și fata s-a-ndrăgit de el, Că doară tocmai Viorel I-a fost menit. COȘBUC, P. I 54. De ce sînt eu în lume, cînd tu ai fost menită să fii? EMINESCU, N. 73. ◊ Intranz. De las’, omule, nu mai meni... ai încă să depeni. CONTEMPORANUL, VII 493. M-am născut în zilele babei, pe cînd cutremurul cel mare; de aceea poate am fost menit a duce o viață atît de furtunoasă. ALECSANDRI, T. I 369. ♦ A prezice. Se săturase de atîta burlăcie, și cînd colea, ia uite ce-i menește sluțenia de babă. ȘEZ. VI 110. ◊ Expr. A meni a bine (sau a rău) = a prezice cuiva bine sau rău. Ia nu mai meni a rău, jupîneșică-hăi. CREANGĂ, P. 124. Și ce zic cărțile?Menesc a bine. ALECSANDRI, T. I 175. 3. Tranz. (În superstiții) A descînta, a vrăji, a fermeca. Dădu Vitoriei dama de cupă, ca s-o menească încet deasupra buzelor. SADOVEANU, B. 51. Alții mai fricoși își stupeau în sîn menind-o [pe pasărea măiastră] ca să se întoarcă pe capul aceluia care a trimis-o. CREANGĂ, P. 233. Ea surîse, luă un joc de cărți și le meni. EMINESCU, N. 117. ♦ Fig. A blestema, a înjura. Pînă-l mai menim noi pe popă, pînă-l mai boscorodim, pînă una alta, amurgește bine. CREANGĂ, A. 43. 4. Intranz. (învechit) A ura, a dori, a pofti. O mie! zice unul menind cu veselie.Noroc și roadă bună! adaoge un alt. ALECSANDRI, P. III 43.

A MENÍ ~ésc tranz. 1) (desfășurarea unor evenimente) A stabili din timp; a hotărî dinainte; a destina. 2) (mai ales ceva rău) A dori să se întâmple (cuiva) în viitor. 3) (în superstiții și în creația folclorică) A hotărî dinainte, prestabilind desfășurarea lor; a predestina; a hărăzi; a sorti; a ursi; a soroci. /<sl. mĕniti

menì v. 1. a prevesti viitorul (bun sau rău): în ceasul nașterii ursitoarele menesc copilului soarta vieții sale; 2. a (pre)destina: astfel l’a menit soarta și cerul așa a vrut NENGR.; 3. a ura: o mie! zice unul, menind cu veselie AL. [Gr. bizantin MENO, a anunța, a notifica, a declara: românește cu sensul înnobilit].

menésc v. tr. (vsl. mĭnĭeti, mĭeniti, a socoti, a crede. V. po-menesc). Ursesc, destinez, predestinez: soarta l-a menit să fie marinar, era menit morțiĭ. Urez, doresc, prezic: ĭ-a menit fericire. Vechĭ. Socotesc (consider) ca saŭ în: a meni în greșeli. A meni cărțile (de joc) saŭ bobiĭ, a-ĭ așeza p. ghicit și a te gîndi la ceĭa ce vreĭ să se prezică. A meni a ceva, a prezice pin semne, a face, a trage a, a cobi: motanu menește a frig (că s’a culcat după sobă), acest copil menește a răŭ (că tot plînge), a hoț, a calic, a soldat (că se joacă de-a soldațiĭ), a om mare. – La Con. 273: Cine le minește ziŭa în care se înturlucă?


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

meníre s. f., g.-d. art. menírii; pl. meníri

meníre s. f., g.-d. art. menírii; pl. meníri

mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 meneáscă

mení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 sg. și pl. meneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MENÍRE s. v. oracol, prevestire, previziune, prezicere, profeție, prorocie, prorocire.

arată toate definițiile

Intrare: menire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • menire
  • menirea
plural
  • meniri
  • menirile
genitiv-dativ singular
  • meniri
  • menirii
plural
  • meniri
  • menirilor
vocativ singular
plural
Intrare: meni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • meni
  • menire
  • menit
  • menitu‑
  • menind
  • menindu‑
singular plural
  • menește
  • meniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • menesc
(să)
  • menesc
  • meneam
  • menii
  • menisem
a II-a (tu)
  • menești
(să)
  • menești
  • meneai
  • meniși
  • meniseși
a III-a (el, ea)
  • menește
(să)
  • menească
  • menea
  • meni
  • menise
plural I (noi)
  • menim
(să)
  • menim
  • meneam
  • menirăm
  • meniserăm
  • menisem
a II-a (voi)
  • meniți
(să)
  • meniți
  • meneați
  • menirăți
  • meniserăți
  • meniseți
a III-a (ei, ele)
  • menesc
(să)
  • menească
  • meneau
  • meni
  • meniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

menire

  • 1. Acțiunea de a meni și rezultatul ei.
    exemple
    • Scriitorul a devenit un reprezentant al norodului, își închină binelui obștesc talentul și opera, își îndeplinește armonios menirea sa pe pămînt. SADOVEANU, E. 197.
      surse: DLRLC
    • Nu se cade ca-n menirea ce croit-o-ne-am senină, Să ne fie spada roasă de-a păcatului rugină. DAVILA, V. V. 45.
      surse: DLRLC
    • Rolul criticului de azi este eminamente constructiv, menirea lui este de a lămuri întunecatele și complicatele procese ale minții și vieții omenești. VLAHUȚĂ, O. A. 230.
      surse: DLRLC
    • Tu ai aripi zburătoare Ca să te înalți la soare, Eu la umbră, la răcoare Am menire-nfloritoare. ALECSANDRI, P. P. 31.
      surse: DLRLC sinonime: destin soartă ursită

etimologie:

  • vezi meni
    surse: DEX '09 DEX '98

meni

  • 1. A hotărî de mai înainte.
    exemple
    • Ce voivod Ai menit Moldovei?... – Cînd totul va fi gata, fii pe pace, ți-l voi spune. DAVILA, V. V. 180.
      surse: DLRLC
    • intranzitiv Va crește tot ce-n lume este menit să crească. EMINESCU, O. I 61.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv intranzitiv A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: dori pofti ura (vb.) attach_file un exemplu
      exemple
      • O mie! zice unul menind cu veselie. – Noroc și roadă bună! adaoge un alt. ALECSANDRI, P. III 43.
        surse: DLRLC
    • 1.2. în superstiții În credințe:
      exemple
      • Și fata s-a-ndrăgit de el, Că doară tocmai Viorel I-a fost menit. COȘBUC, P. I 54.
        surse: DLRLC
      • De ce sînt eu în lume, cînd tu ai fost menită să fii? EMINESCU, N. 73.
        surse: DLRLC
      • intranzitiv Da las’, omule, nu mai meni... ai încă să depeni. CONTEMPORANUL, VII 493.
        surse: DLRLC
      • intranzitiv M-am născut în zilele babei, pe cînd cutremurul cel mare; de aceea poate am fost menit a duce o viață atît de furtunoasă. ALECSANDRI, T. I 369.
        surse: DLRLC
      • 1.2.1. învechit A prevesti, a prezice (ceva rău).
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: prevesti prezice attach_file un exemplu
        exemple
        • Se săturase de atîta burlăcie, și cînd colea, ia uite ce-i menește sluțenia de babă. ȘEZ. VI 110.
          surse: DLRLC
        • 1.2.1.1. expresie intranzitiv A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile).
          surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
          exemple
          • Ia nu mai meni a rău, jupîneșică-hăi. CREANGĂ, P. 124.
            surse: DLRLC
          • Și ce zic cărțile? – Menesc a bine. ALECSANDRI, T. I 175.
            surse: DLRLC
  • 2. în superstiții A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit.
    surse: DEX '09
    • exemple
      • Dădu Vitoriei dama de cupă, ca s-o menească încet deasupra buzelor. SADOVEANU, B. 51.
        surse: DLRLC
      • Alții mai fricoși își stupeau în sîn menind-o [pe pasărea măiastră] ca să se întoarcă pe capul aceluia care a trimis-o. CREANGĂ, P. 233.
        surse: DLRLC
      • Ea surîse, luă un joc de cărți și le meni. EMINESCU, N. 117.
        surse: DLRLC

etimologie: