dori [At: PSALT. 117/43 / Pzi: ~resc / E: dor] 1-3 vt, (înv) vi, (rar; Trs) vr A fi stăpânit de înclinația de a face, de a avea sau a dobândi ceva Si: a râvni, a năzui, a aspira, (îvr) a desidera, (îvp) a jelui. 4 vt A vrea. 5 vt (C.i. o persoană) A simți atracție erotică. 6 vt A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag. 7 vt A aștepta pe cineva sau ceva cu nerăbdare. 8 vt (Îe) Cum dorești (sau ~ți) Formulă care lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 9 vt (Complinit de „sănătate”, „noroc” etc.) A ura cuiva sănătate, noroc etc. 10 vt (Înv; îe) A ~ cuiva de bine A-și lua rămas-bun.

DORI, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpînit de dorința de a face sau de a dobîndi ceva; a tinde, a rîvni, a năzui la ceva. Doream să fiu transferat undeva lîngă Tulcea. SADOVEANU, P. M. 106. Mulți ar dori să aibă ceea ce ai d-ta. CREANGĂ, P. 154. Mult, bădiță, am dorit Ca să scapi de cătănit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 298. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, a se cuveni. Ar fi de dorit să știm cine a fost acea doamnă. NEGRUZZI, S. I 101. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu fi complet, a nu satisface. E drept că n-a fost o singură dată ceva, cît de neînsemnat, care să fi lăsat de dorit, se întrecea o lume să-mi facă voile și să mă desfete. M. I. CARAGIALE, C. 88. ♦ A pofti să dobîndească ceva, să aibă ceva pe gustul său. Totdeauna mi-am dorit copii. DAVIDOGLU, O. 24. De sus pînă jos părul lor e negru: cai ce sînt ai întunericului și ce n-au nici o pată. De altfel așa îi și dorise comandantul, șeful oștirei. MACEDONSKI, O. III 39. ♦ A avea intenția, a vrea. Înainte de cină spuse Nadinei că ar dori să-i vorbească. REBREANU, R. I 231. El pleacă-n urmă la cazarmă, Să afle ce dorea. COȘBUC, P. I 100. ◊ Expr. Cum doriți sau cum dorești, formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărîri. Cum doriți, dar eu așa socotesc că-i bine. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva, a aștepta (pe cineva) cu dor, cu nerăbdare, a fi chinuit de dorul cuiva. Fiind și eu al domniei-tale, cel mai bun și care te dorește mai mult, frate. SADOVEANU, Z. C. 18. Cît te doream!... M-ai așteptat, îmi pare, Prea mult. MACEDONSKI, O. II 9. Eu, care l-am dorit și l-am plîns doi ani de zile. ALECSANDRI, T. 1010. Frunză verde de pe rît, Vai, bade, cum te-am dorit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 236. (Poetic) Pre tine, an tînăr, te văd cu mulțumire! Pre tine te dorește tot neamul omenesc! ALEXANDRESCU, P. 78. ◊ Absol. Bădiță, bădișor, M-ai învățat a iubi Ș-acum mă lași a dori! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 250. 3. (Cu privire la mîncări sau băuturi) A pofti cu nesaț, a jindui. A dori un strugure. 4. A ura. Scriu epistolia asta către frații mei. Le doresc pace, spor și bine. CAMILAR, N. I 253. În ora de pornire, cu toții împreună Doresc l-a tale pasuri călătorie bună. ALECSANDRI, P. I 138. Noi din suflet le dorim Acum și pînă murim: Cîte paie sus pe casă Atîția galbeni pe masă. ANT. LIT. POP. I 623.

A DORI ~esc tranz. 1) A fi stăpânit de dorința de a avea; a râvni; a năzui. ◊ A lăsa de dorit a avea lipsuri; a nu satisface. 2) A avea intenția; a vrea. Doresc o prăjitură. ◊ Cum doriți (sau cum dorești) formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 3) (persoane, obiecte etc. dragi) A ține mult să vadă. 4) A ura cu o deosebită afecțiune. Îți doresc succes. /Din dor

dorì v. a simți dor, a avea dorință.

dorésc v. tr. (d. dor 1). Mĭ-e dor de. Poftesc, am dorință de, vreaŭ: doresc să dorm.

dori (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doresc, 3 sg. dorește, imperf. 1 doream; conj. prez. 1 sg. să doresc, 3 să dorească

dori (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doresc, imperf. 3 sg. dorea; conj. prez. 3 să dorească

dori vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doresc, imperf. 3 sg. dorea; conj. prez. 3 sg. și pl. dorească

DORI vb. 1. v. aspira. 2. v. ahtia. 3. a jindui, a pofti, a râvni, a voi, a vrea, (înv.) a dezidera, a iubi, a jelui, a poftisi. (De multă vreme ~ să...) 4. v. cere. 5. v. pofti. 6. v. ura.

DORI vb. 1. a aspira, a jindui, a năzui, a pofti, a pretinde, a rîvni, a tinde, a ținti, a urmări, a visa, a viza, (rar) a stărui, (înv. șl reg.) a năsli, (reg.) a năduli, (prin Transilv. și Mold.) a bărăni, (înv.) a aținti, a bate, a jelui, a nădăjdui. (Nu ~ să fie un geniu.) 2. a se ahtia, a jindui, a rîvni. (~ să vadă orice meci.) 3. a jindui, a pofti, a rîvni, a voi, a vrea, (înv.) a deșidera, a iubi, a jelui, a poftisi. (De multă vreme ~ să...) 4. a cere, a pofti, a voi, a vrea. (Ochii văd, inima ~.) 5. a-i plăcea, a pofti, a voi, a vrea. (Rămîi cu cine ~.) 6. a pofti, a ura, (înv.) a prii. (Îi ~ „noapte bună”.)

Libenter homines id, quod volunt, credunt (lat. „Oamenii cred bucuros ceea ce doresc”) – De la luliu Cezar au rămas mai multe vorbe vestite, dar aproape toate orale. Dicționarul nostru consemnează: Alea iacta est, Tu quoque, fili mi Brutus?… și altele. Dintre puținele maxime scrise ale lui Cezar (vezi: Veni, vidi, vici) face parte și cea de față, care se găsește în lucrarea sa De bello Gallico (cartea III, cap. 18): Războiul galic. Galii – arată Cezar în acest capitol – sperau să-i învingă pe romani, fiindcă generalul acestora, Sabinus, șovăia să intervină, fiindcă erau lipsiți de alimente, fiindcă urmau să fie atacați și de veneți și fiindcă, de obicei..., oamenii cred bucuros ceea ce rîvnesc. Fraza lui Cezar e citată în sensul că sîntem adesea dispuși să luăm dorințele noastre drept realități. IST.

Persona grata (sau: non grata) (lat. „Persoană dorită”, sau „nedorită”) – Expresie prin care se arată că reprezentantul diplomatic al unei țări străine este acceptat pentru acreditarea lui, sau dimpotrivă, este indezirabil. Din limbajul diplomatic formula a trecut și în vorbirea curentă pentru a desemna o persoană binevenită, simpatizată sau una nedorită.