13 definiții pentru menire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

menire sf [At: CORESI, EV. 498 / V: (înv) min~ / Pl: ~ri / E: meni] 1 (Îrg) Recunoaștere. 2 (Înv) Cunoaștere dinainte a unui fapt, a unui fenomen Si: previziune, prevestire. 3 Soartă. 4 Misiune. 5 Chemare. 6 Predestinare.

MENÍRE, meniri, s. f. Acțiunea de a meni și rezultatul ei; misiune, rost, sarcină, predestinare; soartă, destin. – V. meni.

MENÍRE, meniri, s. f. Acțiunea de a meni și rezultatul ei; misiune, rost, sarcină, predestinare; soartă, destin. – V. meni.

MENÍRE, meniri, s. f. Misiune, rost, chemare, sarcină. Scriitorul a devenit un reprezentant al norodului, își închină binelui obștesc talentul și opera, își îndeplinește armonios menirea sa pe pămînt. SADOVEANU, E. 197. Nu se cade ca-n menirea ce croit-o-ne-am senină, Să ne fie spada roasă de-a păcatului rugină. DAVILA, V. V. 45. Rolul criticului de azi este eminamente constructiv, menirea lui este de a lămuri întunecatele și complicatele procese ale minții și vieții omenești. VLAHUȚĂ, O. A. 230. ♦ Ursită, soartă, destin. Tu ai aripi zburătoare Ca să te înalți la soare, Eu la umbră, la răcoare Am menire-nfloritoare. ALECSANDRI, P. P. 31.

MENÍRE ~i f. 1) Sarcină, datorie pe care o are sau o îndeplinește cineva. 2) Forță supranaturală despre care se crede că ar determina dinainte desfășurarea evenimentelor; destin; ursită; fatalitate; soartă. /v. a meni

menire f. 1. soartă predestinată; 2. misiune, vocațiune: moartea respectează pe omul cu menire AL. [V. menì].

meníre f. (d. menesc). Soartă, destin.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

meníre s. f., g.-d. art. menírii; pl. meníri

meníre s. f., g.-d. art. menírii; pl. meníri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MENÍRE s. 1. chemare, misiune, rol, rost, sarcină, (reg.) menință, (livr. fig.) sacerdoțiu. (Și-a împlinit ~.) 2. v. scop. 3. v. soartă.

MENÍRE s. v. oracol, prevestire, previziune, prezicere, profeție, prorocie, prorocire.

MENIRE s. 1. chemare, misiune, rol, rost, sarcină, (reg.) menință, (livr. fig.) sacerdoțiu. (Și-a împlinit ~.) 2. obiectiv, rol, rost, scop, sens, țel, țintă, (pop.) noimă. (~ acestor măsuri a fost aceea de a...) 3. destin, fatalitate, noroc, predestinare, soartă, ursită, zodie, (rar) predeterminație, (înv. și pop.) striște, (pop.) dată, făcut, noroceală, norocire, orîndă, parte, rînduială, scrisă, soroc, (înv. și reg.) sorocire, (reg.) ursă, urseală, (înv.) predestinație, preursire, preursită, triște, ursitoare, (grecism înv.) proorizmos, (fig.) stea. (Așa i-a fost ~.)

menire s. v. ORACOL. PREVESTIRE. PREVIZIUNE. PREZICERE. PROFEȚIE. PROROCIE. PROROCIRE.

Intrare: menire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • menire
  • menirea
plural
  • meniri
  • menirile
genitiv-dativ singular
  • meniri
  • menirii
plural
  • meniri
  • menirilor
vocativ singular
plural