14 definiții pentru predestinare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PREDESTINARE, predestinări, s. f. Acțiunea de a predestina și rezultatul ei. ♦ Existența unui destin al omenirii stabilit de voința divină. – V. predestina.

PREDESTINÁRE, predestinări, s. f. Acțiunea de a predestina și rezultatul ei; ceea ce i-ar fi cuiva dinainte hotărât de divinitate, de soartă; ursită, destin, soartă, predestinație. ♦ Doctrină potrivit căreia fiecare om ar avea fixat de mai înainte destinul său de către divinitate. – V. predestina.

PREDESTINÁRE, predestinări, s. f. Acțiunea de a predestina; concepție idealistă conform căreia fiecare om ar avea destinul lui fixat de mai înainte de o forță supranaturală.

PREDESTINÁRE s.f. 1. Acțiunea de a predestina; predestinație. 2. Concepție idealistă potrivit căreia fiecare om ar avea soarta lui, fixată dinainte de către o forță supranaturală. [< predestina].

PREDESTINÁRE s. f. 1. acțiunea de a predestina; predestinație. 2. concepție teologică sau filozofică idealistă potrivit căreia destinul omului ar fi fixat de mai înainte de către o forță supranaturală. (< predestina)

PREDESTINÁRE ~ări f. 1) v. A PREDESTINA. 2) Putere supranaturală despre care se crede că determină dinainte desfășurarea evenimentelor; soartă; destin; ursită. 3) Concepție filozofică conform căreia soarta omului este hotărâtă dinainte de o forță supranaturală. /v. a predestina

PREDESTINÁȚIE, predestinații, s. f. 1. Predestinare. 2. Doctrină religioasă (mai ales la calvini), potrivit căreia omul ar avea destinul fixat dinainte de către divinitate; fatalism.

*predestinațiúne f. (lat. prae-destinátio, -ónis). Destinare din ainte. În teologia catolică, destin imutabil pin care cineva va ajunge la raĭ saŭ la ĭad: Calvin a susținat predestinațiunea. – Și -áție și -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

predestináre s. f., g.-d. art. predestinắrii; pl. predestinắri

predestináre s. f., pl. predestinări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PREDESTINÁRE s. 1. v. fatalism. 2. v. soartă.

PREDESTINARE s. destin, fatalitate, menire, noroc, soartă, ursită, zodie, (rar) predeterminație, (înv. și pop.) striște, (pop.) dată, făcut, noroceală, norocire, orîndă, parte, rînduială, scrisă, soroc, (înv. și reg.) sorocire, (reg.) ursă, urseală, (înv.) predestinație, preursire, preursită, triște, ursitoare, (grecism înv.) proorizmos, (fig.) stea. (Așa i-a fost ~.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

predestináre, predestinări s. f. (În opoziție cu liberul arbitru) Concepție religioasă apărută în primele secole ale creștinismului și reluată de Reformă, potrivit căreia Dumnezeu a hotărât din veșnicie pe unii oameni la mântuire, iar pe alții la pieire; ursită, destin, soartă, predestinație. – Din predestina.

PREDESTINÁRE (< predestina) s. f. 1. Acțiunea de a predestina. 2. (În creștinism) Planul divin prin care oamenii sunt conduși, încă din clipa nașterii, unii spre mântuire, alții spre damnare, ceea ce este stabilit de Dumnezeu neputând fi în nici un fel schimbat sau evitat. Cel mai adesea, ideea de p. este asociată cu tradiția reformatoare calvinistă; deși ea a fost teoretizată anterior de apostolul Pavel, Augustin sau Toma d’Aquino, este prezentă și în alte religii, cel mai notabil în islam. Principalii susținători ai doctrinei teologice sunt Wycliff și Calvin.

Intrare: predestinare
predestinare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • predestinare
  • predestinarea
plural
  • predestinări
  • predestinările
genitiv-dativ singular
  • predestinări
  • predestinării
plural
  • predestinări
  • predestinărilor
vocativ singular
plural