MISIUNE, misiuni, s. f. 1. Însărcinare, împuternicire dată cuiva, sarcină de a face un anumit lucru. 2. Grup de persoane (oficiale) trimis într-o țară străină cu un anumit scop (de obicei diplomatic); delegație. ◊ Misiune diplomatică = oficiu sau reprezentanță diplomatică cu grad de ambasadă sau de legație, condusă de un ambasador sau de un ministru plenipotențiar. 3. Acțiune de propagare a creștinismului în țări cu altă religie dominantă; (cu sens colectiv) preoți trimiși într-o astfel de acțiune; p. ext. numele centrului religios de misiune (3). 4. Rol, rost, datorie, menire. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv., 1) misie s. f.] – Din fr. mission, lat. missio, -onis.

misiune sf [At: IORGOVICI, O. 52/1 / V: (asr) misie / P: -si-u~ / Pl: ~ni / E: lat missio, -onis, fr mission, it missione, rs миссия] 1 Însărcinare sau împuternicire dată cuiva, sau pe care și-o atribuie singur, într-un anumit scop. 2 Slujbă. 3 Grup de persoane oficiale trimis într-o țară străină cu un scop special, de obicei diplomatic Vz delegație. 4 (Îs) ~ diplomatică Reprezentanță diplomatică a unui stat, condusă de un ambasador sau de un ministru plenipotențiar. 5 Acțiune de propagare a religiei creștine, mai ales catolice, în țări cu altă religie dominantă. 6 Instituție religioasă prin care se propagă creștinismul în țări cu altă religie dominantă. 7 Local în care se află misiunea (6). 8 (îf misie) Indemnizație bănească ce se acorda ofițerilor, funcționarilor etc. trimiși să lucreze o perioadă determinată în altă localitate. 9 Scop.

MISIUNE, misiuni, s. f. 1. Însărcinare, împuternicire dată cuiva, sarcină de a face un anumit lucru. 2. Grup de persoane (oficiale) trimis într-o țară străină cu un anumit scop (de obicei diplomatic); delegație. ◊ Misiune diplomatică = reprezentanță diplomatică a unui stat, condusă de un ambasador sau de un ministru plenipotențiar. 3. Acțiune de propagare a creștinismului în țări cu altă religie dominantă; instituție religioasă dintr-o asemenea țară, prin care se propagă creștinismul. 4. Rol, rost, datorie, menire. [Pr.: -si-u-. – Var.: (1, înv.) misie s. f.] – Din fr. mission, lat. missio, -onis.

MISIUNE, misiuni, s. f. 1. însărcinare dată cuiva, împuternicire, sarcină de a face ceva, delegare; rol, rost, menire. Clasa muncitoare are misiunea istorică de a desființa exploatarea capitalistă și a construi societatea socialistă. R. HOT. I 94. Am misiunea grea să-ți comunic rezultatul judecății dumitale. SAHIA, N. 83. Misiunea poeziei este de a întări sufletele prin pictura patimilor, mizeriilor și măririlor umanității. BOLLIAC, O. 64. 2. Grup de persoane trimis într-o țară străină cu un scop special (de obicei diplomatic). 3. (Cu sens colectiv) Preoți trimiși într-o țară spre a propaga religia creștină; p. ext. clădirea și anexele întemeiate de misionari în vederea acestui scop. – Variantă: (învechit) misie (CARAGIALE, O. I 107, BĂLCESCU, O. II 10) s. f.

MISIUNE s.f. 1. Însărcinare, rol, funcție încredințată cuiva. 2. Delegație trimisă de un stat în străinătate cu un scop determinat (în special diplomatic). ♦ Reprezentanță diplomatică permanentă condusă de un ministru plenipotențiar. 3. Acțiunea de propagare a creștinismului în țările cu o altă religie dominantă. [Pron. -si-u-, var. misie s.f. / cf. fr. mission, it. missione, lat. missio].

MISIUNE s. f. 1. însărcinare, funcție încredințată cuiva; rol, rost, menire. ♦ ~ diplomatică = oficiu sau reprezentanță diplomatică permanentă cu grad de ambasadă sau legație, condusă de un ambasador sau de un nunțiu. 2. delegație trimisă de un stat în străinătate cu un scop determinat. 3. acțiunea de propagare a creștinismului în țările cu o altă religie. (< fr. mission, lat. missio)

MISIUNE ~i f. 1) Sarcină acordată cuiva în vederea realizării unei acțiuni. 2) Reprezentanță diplomatică a unui stat în alt stat. 3) Grup de persoane (oficiale) trimis undeva cu un anumit scop; delegație. 4) Organizație de creștini care propagă religia creștină în statele cu altă credință dominantă. [G.-D. misiunii; Sil. -si-u-] /<fr. mission, lat. missio, ~onis

misiune f. 1. însărcinare, putere dată cuiva spre a face ceva; misiune diplomatică, științifică; 2. predicarea Evangheliei: misiunea apostolilor; 3. preoți trimiși în depărtare spre a converti pe infideli.

*misiúne f. (lat. míssio, -ónis, d. mittere, missum, a trimete. V. ad-, co-, de-, e-, per- și pro-misiune, tri-met). Însărcinare, putere dată cuĭva de a face ceva în numele tăŭ: misiune diplomatică, apostoliĭ luĭ Iisus Hristos aveaŭ misiunea de a predica Evanghelia. Comisiune, persoane trimese cu o însărcinare: misiunea străină a sosit. Plată dată p. o misiune (ceĭa ce în armată se numește mísie: atîta soldă și atîta la sută misie).

misie sf vz misiune

MISIE s. f. v. misiune.

*mísie, V. misiune.

misiune (desp. -si-u-) s. f., g.-d. art. misiunii; pl. misiuni

misiune (-si-u-) s. f., g.-d. art. misiunii; pl. misiuni

misiune (însărcinare, grup de reprezentanți, propagare, menire) s. f. (sil. -si-u-), g.-d. art. misiunii; pl. misiuni

misiune, -ni.

MISIUNE s. 1. v. însărcinare. 2. v. menire.

MISIUNE s. 1. însărcinare, sarcină, (înv. și reg.) slujbă, (înv.) memuriet, sărcinare, solie. (A avut o ~ grea.) 2. chemare, menire, rol, rost, sarcină, (reg.) menință, (livr. fig.) sacerdoțiu. (Și-a împlinit ~.)

ORDIN DE MISIUNE document oficial în care se înregistrează efectuarea fiecărui zbor cuprinzând diverse date legate de tipul aeronavei, componența echipajului, scopul zborului, zona de acțiune sau ruta, înălțimea maximă de zbor etc.

DER MOHR HAT SEINE ARBEIT GETAN; DER MOHR KANN GEHEN (germ.) maurul și-a îndeplinit misiunea; maurul poate să plece – Schiller, „Fiesco”, act. III, scena 4. Astăzi, formulă glumeață, de retragere, atunci când simți că nu mai este nevoie de prezența sau de serviciile tale.

a pleca în misiune expr. (intl.) a se deplasa în vederea comiterii unei infracțiuni.

MISIUNE s. f. I. 1. Însărcinare, împuternicire dată cuiva într-un anumit scop, sarcină (pe care o primește sau și-o atribuie cineva) de a face un anumit lucru. Cf. IORGOVICI, O. 52/1. Comandantul puterilor noastre. . . priimise (solia) misia de a vedea pe beiul și de a-l face să primească condițiile ce pot să mulțumească pe Franța, CR (1829), 196¹/21, cf. NEGULICI. Toată misia le este să răsădească dteva flori în drumul lor. NEGRUZZI, S. I, 205, cf. FILIMON, O. I, 116. Îndeplini pe lingă mine misiunea sa conciliatrice (a. 1865). URICARIUL, X, 368. Ce fac atunci membrii Academiei pentru a corespunde misiei ce înșii și-o atribuiesc? MAIORESCU, CR. I, 345. I-a dat misiune de vară, să plece în Elveția pentru a studia organizarea școalelor rurale. VLAHUȚĂ, D. 95. Am misiunea grea să-ți comunic rezultatul judecății. SAHIA, N. 83. Aveau misiunea de a duce la îndeplinire poruncile superiorilor lor. OȚETEA, T. V. 49, cf. 137. Și-a îndeplinit misiunea pe care i-am încredințat-o într-un mod minunat. CĂLINESCU, S. 694. Îi vei da tot sprijinul ca să-și ducă la capăt această misiune. CAMIL PETRESCU, O. III, 134. Venise de la București cu o misiune specială de partid. BENIUC, M. C. I, 134. Și-acum, întrebă colonelul, care vi-i misiunea? CAMILAR, N. II, 97. Misiunea mea, prin urmare, este să-ți spun din ordinul domnului colonel așa. . . V. ROM. mai 1954, 59. ♦ Slujbă, funcție, post. Grea misie, misia de polițai. CARAGIALE, O. VI, 82. 2. Grup de persoane (oficiale) trimis într-o țară străină cu un scop special (de obicei diplomatic). V. d e l e g a ț i e. Mădulări ale împărăteștei rosienești misii (trimiteri) la înalta Poartă. AR (1829), 193¹/18, cf. POLIZU. O misiune secretă a turcilor în Moldova, în scopul de a afla relații asupra puterilor Poloniei. XENOPOL, I. R. IV, 222. La Constantinopol. . . a constituit. . . un comitet central, care avea să organizeze misiunile de propagandă. OȚETEA, T. V. 120, cf. 211. ◊ Misiune diplomatică = reprezentanță diplomatică a unui stat, condusă de un ambasador sau de un ministru plenipotențiar. DER. 3. Acțiune de propagare a religiei creștine, mai ales catolice, în țări cu altă religie dominantă ; instituție religioasă dintr-o asemenea țară, prin care se propagă creștinismul; local în care se află această instituție. Misionari . . . întorcîndu-se din missiile sale, ca să meargă la Roma. MAIOR, I. B. 31/2, cf. STAMATI, D., PONTBRIANT, D., CADE, DM. 4. (În forma misie) Indemnizație bănească care se acorda ofițerilor, funcționarilor etc. trimiși să lucreze o perioadă determinată în altă localitate. IORDAN, L. R. A. 188. II. Rol, scop, țintă, menire, rost, datorie. Romanii Daciei nu uitară că au o misie în omenire. BĂLCESCU, M. V. 7. Misia presei este de a deștepta publicul și a-l convinge de folosurile ce i se dau. RUSSO, S. 157. Misiunea cea sacră a giurnalisticei (a. 1855). URICARIUL, V, 193/18. Misia îi e împlinită, dacă în calea vieții sale a putut șterge cîteva lacrimi. NEGRUZZI, S. I, 289. Fiece poet aicea are misiunea sa; Fiecare și-o-mplinește; încetați a disputa. BOLLIAC, O. 113, cf. 64. Ne-am înțeles misiunea pe o scară colosală. HASDEU, I. C. I, VIII. Critica și-a îndeplinit misiunea după reprezentație. ALECSANDRI, T. II, 55, cf. BOLINTINEANU, O. 451. Arta în genere și în special arta dramatică are sau nu are și o misiune morală? MAIORESCU, CR. II, 182. Gimnasiile noastre să poată corespunde cu o misiune atît de-naltă. ODOBESCU, S. II, 65, cf. SADOVEANU, O. IX, 136. Partidul nostru – conducător încercat și de nădejde al poporului, recunoscut și urmat de popor – s-a dovedit la înălțimea misiunii sale istorice. GHEORGHIU-DEJ, R. 124. Scopul imediat al comuniștilor derivă din însăși misiunea istorică a proletariatului. CONTEMP. 1949, nr. 122, 6/3. - Pronunțat: -si-u-. - Pl.: misiuni. – Și: (astăzi rar) misie (pronunțat -si-e) s. f. Din lat. missio, fr. mission, it. missione, rus. миссия.

MÍSIE s. f. v. misiune.