BROASCĂ, broaște, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați. ◊ Broască râioasă = gen de broaște cu pielea acoperită de negi, din care, în caz de primejdie, se elimină un lichid iritant. ◊ Expr. Ochi de broască = ochi bulbucați. ◊ Compus: broască-țestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și hermanni), iar altele în apă (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = plantă erbacee acvatică cu frunze lucioase, cufundate în apă, și cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o ușă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.

broască sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~aște / E: mpl *brosca] 1 Animal amfibiu din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați (Rana rana). 2 (Pfm; îe) Lac să fie că ~aște se-adună! Numai prilej bun ori belșug să fie, că se-adună întotdeauna cumpărători sau prieteni. 3 (Pfm; îe) Ochi de ~ Ochi bulbucați. 4 (Pfm; îe) Când o face ~ca păr Niciodată. 5 (Pfm; îe) Plouă cu ~ște Plouă torențial. 6 (Pfm; îe) A se face (a se lipi) ~ la (pe) pământ A se ascunde întinzându-se pe pământ pentru a nu fi văzut. 7 (Zlg; îc) ~ verde sau ~-de-iarbă Brotac (Hyla arborea). 8 (Zlg; îc) ~ râioasă sau ~-de-pământ, ~ buboasă, ~ buburoasă Specie de broască foarte neplăcută la vedere, având pe corp niște umflături din care se scurge un lichid bălos și iritant (despre care se crede, în mod greșit, că ar fi otrăvitor sau ar răspândi râia) Si: bombină, cioască, ioarcă, lioarcă, mioarcă. 9 (Îc) ~ țestoasă (sau cu țest, cu țist, cu troacă, cu carapace) Specie de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testugo graeca și hermannî), iar altele în apă (Emys orbicularis). 10 (Bot; îc) ~ca apei Plantă erbacee acvatică, cu tulpina cilindrică, ramificată, frunze ovale sau ascuțite, cufundate în apă și cu flori verzui (Potamogeton lucens). 11 (Bot; îae) Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament Si: (reg) limba-soacrei, palmă-cu-spini (Opuntia ficus indica). 12-13 (Bot; îc) Lâna ~aștei Lână broștească (7-8). 14 (Fig) Copil mic Cf broscoi, brotan. 15 (Pop; la oameni) Umflătură (nedureroasă) ce se formează sub pielea de la pleoape sau a obrajilor. 16 (Pop) Nod sub piele. 17 (Pop) Gușă. 18 (Pop) Modâlcă. 19 (Pop) Scrofule. 20 (Pop) Umflătură în stomac. 21 (Med; pop) Urcior. 22 (La vite) Umflătură formată pe (sau sub) limbă, la margine sau sub falcă. 23 (Teh) Mecanism montat la o ușă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. 24 (Pop) Rindea folosită la netezirea scândurilor. 25 (Pop) Unealtă de fierărie nedefinită mai îndeaproape. 26 (În industria petrolieră, complinit prin „de pene”) Unealtă cu ajutorul căreia se desfac coloanele de burlane de la gura sondei, când se introduc sau se scot din puț. 27 (Înv) Bucată de lemn sau de fier gros și lat pe care se sprijinea grindeiul roții morii Si: brotac Cf bontău. 28 (Înv) Bucată de fier gros în care se învârteau călcâiele de fier ale ciuturii^[1] (la moară) Si: brotac (2). 29 (Înv) Parte de la mijlocul barelor ce susțin sulul leagănului Si: tigaie. 30 (Îvp) Osie la teleaga plugului. 31 O parte a mesei dulgherului Si: drug. 32 (Pop) Capăt crestat și, adesea, înflorit al stâlpilor unei case Si: capitel Cf bașlâc. 33 (Pop) Capăt al scăunoaiei. 34 (Pop) Parte în care se fixează sfredelul. 35 (Pop) Șurubelniță cu care se strânge teascul. 36 (Muz) Parte inferioară a arcușului. 37 Porțiune din luntre. 38 (Lpl) Parte din războiul de țesut. 39 (Reg) Bucată de pânză ori de postav în formă de romb cusut la subraț. 40 (Îrg) Bucată triunghiulară cusută la cămașă, pe umăr, lângă guler sau la subraț. 41 (Înv) Model în țesătura pânzei. 42 (Înv) Opincă rău croită Si: hârzoabă. corectat(ă)

broască s.f. 1 (zool.) Nume dat unor animale amfibii din clasa batracienilor, de dimensiuni mici, fără coadă, cu picioarele de dinapoi mai lungi și mai dezvoltate, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați (Rana rana). Un miros... trăda un ochi de apă cu broaște (CĂL.). ◊ Expr. (pop.; fam.) A-i cînta broaștele în pîntece = a-i fi foame. A face broaște în burtă = a bea multă apă. Cînd o avea (sau o face) broasca păr = niciodată. (Pînă) la genunchiul broaștei = a) om de nimic; b) lucru fără valoare, lipsit de importanță; c) foarte puțin. A se face (sau a se lipi) broască la (pe) pămînt = a se piti, a se întinde pe pămînt pentru a nu fi observat. Plouă cu broaște = plouă torențial. A se învăța ca broasca cu grindina v. învăța. A cere lînă de la broaște v. lînă. A fi plin de noroc ca broasca de păr v. noroc. Cît păr pe broască v. păr. ◊ Compuse: broască- rîioasă = broască avînd o piele cu mici umflături din care se scurge un lichid iritant de apărare (Bufo); broască-verde (sau -de-iarbă) = broatec (Hyla arborea); broască-țestoasă = nume dat unei specii de reptile din ordinul chelonienilor, care au corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și hermanni), iar altele în apă (Emys orbicularis). ◊ Compar. Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască (EMIN.). 2 Compus: (bot.) broasca-apei = plantă erbacee acvatică, cu tulpina cilindrică, ramificată, avînd frunzele ovale, ascuțite și lucioase, cufundate în apă, și cu inflorescența verzuie, în spic (Potamogeton lucens). 3 (bot.) Plantă arborescentă, exotică, cu florile mari, galbene și cu frunzele groase, cultivată ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). 4 (tehn.) Mecanism metalic de încuiere (cu cheie) care este montat la uși, sertare etc. Cercetă lacătul și văzu din nou că broasca nu era mai mare (AGÂR.). 5 Ustensilă cu ajutorul căreia se desfac coloanele de burlane, de la sondă. ♦ (pop.) Șurubelniță cu care se strînge teascul. ♦ (reg.) Un fel de rindea. 6 Fig. Copil mic. 7 Analog, (med. pop.; reg.) Umflătură sub piele la om și la vite; gușă, modîlcă. • pl. -oaște. /lat. *brosca.

BROASCĂ (pl. -ște) sf. 1 🐟 Animal amfibiu, fără coadă, din ordinul batracienilor, cu patru picioare din care două dinapoi mai lungi, cu gura largă și ochii bulbucați; trece pînă la starea adultă prin mai multe metamorfoze; în primele zile, cînd iese din ou, seamănă cu un peștișor, are coadă și respiră prin branhii; în această stare e numit „mormoloc” (Rana esculenta) (🖼 608); – proverb: lac să fie, (că) broaște sînt destule! numai belșug de-ar fi, că se găsește cine să-l folosească; nu bea apă, că faci broaște (în pîntece), se zice, în glumă, aceluia care bea apă multă; iron. vin călcat de broaște sau vin de unde cîntă broasca, apă; e isteț ca broasca, e prost de dă în gropi; e plin de noroc ca broasca de păr, se zice despre cineva care n’are noroc de fel; a se face ~ la (sau pe) pămînt, a se așterne pămîntului, spre a nu fi zărit, a se piti ¶ 2 familiar Copil mic, broscoiu ¶ 3 🐟 ~-RÎIOASĂ, ~-BUBOASĂ soiu de broască greoaie, urîcioasă cu pielea acoperită de negi (Bufo vulgaris) (🖼 609) ¶ 4 🐟 ~-ȚESTOASĂ, soiu de reptilă al cărei schelet e alcătuit dintr’o cutie osoasă numită „țeastă” sau „carapace” în care e așezat corpul animalului; țeasta însăși e acoperită de o scoarță din care se prepară bagaua: numită și ~-CU-TROACĂ (Testudo graeca) (🖼 610) ¶ 5 🔧Încuietoare de metal fixată la o ușă sau la un sertar (🖼 611): întorsei cheia de două ori în ~ și mă culcai (GN.) ¶ 6 🩺 pop. Umflătură ce se formează sub pielea de la pleoape sau de la obraji ¶ 7 🐕 Umflătură sub limba sau subt falca vitelor cornute: pentru ~ la vite albe să se împungă supt limbă (DRĂGH.) ¶ 8 🔧Un fel de rindea, numită și „gură de broască” (🖼 612) ¶ 9 🏚 Bucată de lemn sau de fier pe care se razimă capătul grindeiului de la roata morii ¶ 10 💒 Floarea crestată la căpătîiul stîlpilor unei case țărănești ¶ 11 🌿 Plantă cărnoasă cu ramificații mari, plane și groase, originară din America și cultivată prin florării și în case ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica) (🖼 613) ¶ 12 🌿 BROASCA-APEI, plantă ierboasă care crește mai mult prin bălți cu frunzele cufundate în apă, iar florile, verzui, sînt așezate într’un spic la vîrful tulpinei (Potamogeton lucens) (🖼 614) ¶ 13 🌿 BURUIANA-BROAȘTEI (PĂC.) = IARBĂ-USTUROASĂ; – IARBA-BROAȘTELOR 👉 BROASCĂ [lat. vulg. *brosca].

BROASCĂ, broaște, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați. ◊ Expr. Ochi de broască = ochi bulbucați. ◊ Compus: broască-țestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și hermanni), iar altele în apă (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = plantă erbacee acvatică cu frunze lucioase, cufundate în apă, și cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o ușă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.

BROASCĂ, broaște, s. f. I. 1. Animal amfibiu din ordinul batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, cu gura largă și cu ochii bulbucați; trăiește în apă și prin locuri umede (Rana esculenta). Tălăngenii văzuseră trăsura săltînd peste cîmp ca o broască. PAS, L. I 15. Bocancii lui Bozan păreau niște broaște strivite. SAHIA, N. 34. Cînd să ațipească, deodată se aud prin casă o mulțime de glasuri, care de care mai uricioase... unele orăcăiau ca broasca, altele mormăiau ca ursul. CREANGĂ, P. 302. Lac să fie (sau de-ar fi), că broaște sînt destule (sau se adună) (= prilej să fie, că amatori se ivesc). ◊ Expr. Cînd o face broasca păr = niciodată. A se face (sau a se grămădi, a se lipi) broască la (sau pe) pămînt = a se piti, a se așterne la pămînt spre a nu fi zărit. Mă fac broască la pămînt, Îmi așez durda spre vînt. ALECSANDRI, P. P. 260. Ochi de broască = ochi bulbucați. 2. Compuse: broască-verde sau broască-de-iarbă = broatec; broască-rîioasă sau broască-buboasă = specie de broască, cu pielea acoperită de niște umflături din care, cînd e în primejdie, se scurge un lichid iritant (despre care unii cred, în mod greșit, că ar răspîndi rîia) (Bufa). A prins o broască-rîioasă și cînd s-a înfierbîntat broasca, au început a curge dintr-însa niște zoi spurcate. SBIERA, P. 16; broască-țestoasă = reptilă din ordinul chelonienilor, cu corpul închis într-o carapace osoasă (numită «țest» sau «țeastă» ), care este în legătură cu scheletul (Testudo Graeca). Am văzut... intrînd înot, subt podul plaurului pe care ne aflam, o broască-țestoasă. «Broască cu covată» a numit-o Culai. SADOVEANU, N. F. 67. Iată că o broască-țestoasă ieșise pe luciul apei. ISPIRESCU, L. 34. II. 1. Mecanism de metal, aplicat la o ușă, la un sertar, la o cutie etc., cu ajutorul căruia aceasta se poate închide și încuia. Se aude din dreapta o cheie răsucită în broască. SEBASTIAN, T. 256. Băgă cheia în broasca ușii și întorcînd-o nițel, scîrț! ușa se deschise. ISPIRESCU, L. 50. Broasca acelor uși, cu plăsele mari de aramă gravate cu chipuri, poartă încă inscripțiunea numelui său. ODOBESCU, S. I 459. 2. Unealtă cu ajutorul căreia se desfac coloanele de burlane de la gura sondei, atunci cînd se introduc sau se scot din puț. 3. (Olt.) Un fel de rindea. 4. (Regional) Umflătură (nedureroasă) sub piele. V. chist. 5. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cărnoase (cu sau fără spini), cultivată la noi ca plantă ornamentală (Opuntia ficus indica). ◊ Compuse: broasca-apei = plantă erbacee acvatică cu tulpină cilindrică ramificată, cu frunze ovale sau ascuțite, cufundate în apă, și cu flori verzui (Potamogeton lucens); iarba-broaștei v. iarbă; mătasea- (sau lîna-) broaștei v. mătase.

BROASCĂ, broaște, s. f. I. Animal amfibiu din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, cu gura largă și ochii bulbucați (Rana esculenta). Lac să fie (sau de-ar fi) că broaște sînt destule (sau se adună) (= prilej să fie, că amatori se găsesc). ◊ Expr. Ochi de broască = ochi bulbucați. A se face (sau a se grămădi, a se lipi) broască la (sau pe) pămînt = a se piti, a se așterne la pămînt pentru a nu fi zărit. ◊ Compuse: broască-verde sau broască-de-iarbă = broatec; broască-rîioasă sau broască-buboasă = broască cu pielea acoperită de umflături din care, în caz de primejdie, se scurge un lichid iritant (Bufo); broască-țestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și ibera), iar altele în apă (Emys orbicularis). II. 1. Mecanism de metal aplicat la o ușă, la un sertar etc., cu ajutorul căruia acestea se pot încuia. 2. Unealtă cu ajutorul căreia se desfac coloanele de burlane de la gura sondei. 3. (Reg.) Umflătură sub piele. 4. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și frunze groase, cultivată la noi ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). ◊ Compus: broasca-apei = plantă erbacee acvatică, cu frunzele cufundate în apă și cu flori verzui (Potamogeton lucens). – Lat. *brosca.

BROASCĂ¹ ~ște f. 1) Animal amfibiu, fără coadă, cu gura largă și ochii bulbucați, cu picioarele din urmă mai lungi, adaptate pentru sărit. * ~ râioasă broască nocturnă cu pielea acoperită cu negi, din care, la primejdie, se elimină un lichid iritant. ~ verde brotac. ~-țestoasă reptilă (terestră și acvatică), având corpul acoperit cu o carapace osoasă, sub care își poate trage capul și picioarele în caz de primejdie. Ochi de ~ ochi bulbucați. (A fi) plin de noroc ca ~sca de păr se spune despre cineva, căruia nu-i merge în viață. Când a face ~ păr nicicând; niciodată. 2) pop. Umflătură sub pielea gâtului; scrofulă. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca

BROASCĂ³ ~ște f. Plantă decorativă exotică, cu frunze groase și cu flori mari, galbene. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca

BROASCĂ² ~ște f. Încuietoare montată la o ușă, la un sertar etc., care se încuie și se descuie cu ajutorul unei chei. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca

broască f. 1. mic animal amfibiu din ordinul batracienilor, cu pielea goală, linsă și moale, cu pântecele galben pătat cu negru, cu gura largă și cu ochii tare ieșiți dîn cap; corpul lor trece prin o metamorfoză: ou, mormoloc, animal perfect (Rana); broască țestoasă, soiu de broască al cării corp e acoperit cu o teastă de solzi din care se prepară bagaua (Testudo); broască râioasă, broască fără coadă, greoaie și urăcioasă, trăiește în locuri umede, unde se hrănește cu omizi (Bufo cinereus); 2. încuietoare la ușă compusă din clanță, zăvor și cheie (aduce cu chipul unei broaște); 3. umflătură sub falcă (la vite); 4. Mold. orzișor la ochi și (la pl.) scrofule; 5. (de moară) Mold. V. brotac; 6. pl. șurupelnițele teascului de vie; 7. ciocul cleștelui dogăresc; 8. floarea de la capătul stâlpilor unui bordeiu; 9. un fel de rândea; 10. (iron.) copil mic. [Lat. medieval BRUSCUS; sensurile metaforice fac aluziune la conformațiunea batracianului sau la unele părți ale corpului său: bot, gât, labe, ochi, pântece]. ║ adv. grămadă (ca o broască); el cade înainte-i, se face jos broască PANN.

broáscă (oa dift.) f., pl. ște (lat. *brosca, mlat. bruscus = rubeta, un fel de broască de unde și alb. breškă, broască țestoasă, rudă cu vgr. bátrahos; ngr. [d. rom.] bráska; vfr. bruesche, germ. frosch, broască. V. brotac). Un batracian care trăĭește de obiceĭ în bălți și mlaștinĭ. Ficus. Mecanizmu cu care se încuie ușa și în care intră cheĭa (V. lacăt). Olt. Rindea. Chist, tumoare, bolfă, modîlcă, unflătură pe supt pele saŭ înăuntru trupuluĭ (V. jabă). A te face broască, un fel de broască care-șĭ clocește oŭăle pe spinare și pare a fi rîioasă (búfo cinéreus). Broască țestoasă (saŭ cu troacă), un fel de broască maĭ mare (chear maĭ mare de un metru) al căreĭ corp e apărat de un țest, troacă orĭ carapace (testúdo).

CĂMAȘĂ, cămăși, s. f. 1. Îmbrăcăminte (de pânză, mătase etc.) care se poartă pe piele, acoperind partea superioară a corpului. ◊ Cămașă de noapte = îmbrăcăminte de pânză, de mătase etc. (lungă), care se poartă ca veșmânt pentru dormit. Cămașă de forță = cămașă specială confecționată din pânză rezistentă, prevăzută cu cordoane, cu care se imobilizează temporar nebunii furioși, împiedicându-i să comită acțiuni violente, iresponsabile. ◊ Expr. A rămâne în cămașă = a rămâne sărac, a pierde tot. A nu avea nici cămașă pe el = a fi foarte sărac. A lăsa (pe cineva) în cămașă sau a-i lua (cuiva) și cămașa de pe el = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l lăsa sărac. Își dă și cămașa de pe el, se spune despre un om exagerat de milos și de darnic. A nu-l mai încăpea cămașa = a fi înfumurat; a-i merge cuiva foarte bine. A nu avea (sau a nu ști) pe unde să scoți cămașa = a fi în mare încurcătură, a nu ști cum să scapi. Arde cămașa pe cineva = este în mare zor; are mare nevoie de ceva. 2. Membrană, înveliș (subțire), căptușeală care îmbracă diferite obiecte, piese etc. ♦ (Pop.) Placentă (1). ♦ Îmbrăcăminte interioară a unui obiect, de obicei cilindric. 3. Compus: cămașa-broaștei = algă verde de apă dulce de forma unei rețele, alcătuită din celule lungi, cilindrice (Hydrodictyon reticulatum). [Var.: cămeșă s. f.] – Lat. camisia.

IARBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

MĂTASE, (2) mătăsuri, s. f. 1. Fibră textilă naturală de borangic prelucrat. ♦ Fibră textilă vegetală sau sintetică fabricată prin diverse procedee chimice și având proprietăți asemănătoare cu cele ale firului de borangic. ♦ Țesătură fină, cu desime mare și greutate mică, executată din astfel de fibre. 2. Varietate de țesături din aceste fibre. ◊ Loc. adj. De mătase = mătăsos, lucios, moale. ◊ Expr. Crescut în mătase = crescut în avuție, în belșug; răsfățat, cocoloșit. ♦ Ață de mătase (1). 3. (Bot.; cu sens colectiv) Fire subțiri, cafenii-gălbui, care învelesc știuletele porumbului și care ies din pănuși în formă de smoc. 4. Compuse: (Bot.) mătasea-broaștei = denumire dată unor alge verzi, filamentoase, care formează mase plutitoare la suprafața apelor dulci stătătoare; mătasea-bradului = mătreață-de-arbori. [Pr.: (reg.) mătasă] – Lat. metaxa.

cămașă sf [At: MOXA, 394/15 / V: (pop) ~șe, (înv) ~mea~, (Mol) ~meșă, (Ban; Trs) chemeșă, chimeșă / Pl: ~măși, ~meșe, ~meși / E: ml camisia] 1 Îmbrăcăminte (de pânză, de mătase etc.) care se poartă pe piele, acoperind partea superioară a corpului. 2 (Îs) ~ de noapte Îmbrăcăminte de pânză, de mătase etc. (lungă) care se poartă ca veșmânt pentru dormit. 3 (Îs) ~ de forță Cămașă (1) specială confecționată din pânză rezistentă, prevăzută cu mâneci mai lungi decât brațele și cu cordoane, cu care se imobilizează, temporar, nebunii furioși, împiedicându-i să comită acțiuni violente, iresponsabile. 4 (Îe) E mai aproape ~șa decât țundra (sau pielea decât ~șa) Interesul personal este mai important decât cel al altora sau cel general. 5 (Îe) A rămâne în ~ A rămâne sărac, pierzând tot. 6 (Îe) A nu avea nici ~ pe el A fi foarte sărac. 7 (Îe) A lăsa (pe cineva) în ~ sau a-i lua (cuiva) și ~șa de pe el A-i lua cuiva tot ce are, a-l lăsa sărac. 8 (Îe) Își dă ~șa de pe el Se spune despre un om exagerat de milos și de darnic. 9 (Îe) A nu-l mai încăpea ~șa A fi înfumurat. 10 (Îae) A-i merge cuiva foarte bine. 11 (Îe) A nu avea (sau a nu mai ști) pe unde scoate ~șa A fi într-o mare încurcătură (din care nu se știe cum scapi). 12 (Îe) Arde ~șa pe cineva Este în mare nevoie de ceva. 13 (Îae) Este în mare zor. 14 (Îe) A zice (sau a spune) ca prin gaura ~mășii A minți. 15 (Îae) A vorbi cu sfială, cu frică. 16 (Îe) A nu-l încăpea ~șa A fi grăbit, nerăbdător. 17 (Îe) A usca ~mășile la același soare (sau pe același gard) cu cineva A se trage de șireturi cu cineva. 18 (Îlav) În ~ Fără altă îmbrăcăminte pe deasupra. 19 (Îe) A se îmbrăca cu ~ gheață A-i fi foarte frică. 20 (Îs) ~ de fier (sau de zale) Platoșă. 21 (Pgn) Veșmânt. 22 (Pan) Pânză cu care este acoperită masa altarului. 23 (Bot; îc) ~șa-broaștei Algă verde de apă dulce de forma unei rețele, alcătuită din celule lungi, cilindrice (Hydrodictyon reticulatum). 24 (Bot; îc) ~șa-lui-Dumnezeu sau -șa(-Maicii)-Domnului Volbură (Convolvulus arvensis). 25 (Bot; îc) ~șa-rândunicii Floare nedefinită mai îndeaproape Vz rochița-rândunicii. 26 (Pop) Placentă. 27 (Zid) Un fel de tencuială. 28 (Topitorie) Suprafață întărită a materiei topite. 29 (Înv) Crustă care se formează deasupra lichidelor (mai ales la fierbere) Si: cămășuială (2) coajă, crustă, pieliță, pojghiță Vz spumă. 30 (Înv) Materie gelatinoasă care ia forma butoiului, înconjurând vinul care s-a lăsat mult timp netras Cf mumă. 31 Coajă de primăvară a arborilor. 32 Pojghiță a bobului de grâu Si: ghiocice, pleavă. 33 Toc de hârtie. 34 Învelitoare (pentru caiete, cărți etc.). 35 Ambalaj. 36 Supracopertă. 37 (Pan) înveliș, membrană etc. care îmbracă diferite obiecte, piese etc. Si: cămășuială (3). 38 (Teh) îmbrăcăminte interioară a unui obiect, de obicei, cilindric. 39 Pânza păianjenului. 40 Parte a cimpoiului nedefinită mai îndeaproape.

izmă sf [At: TETRAEV. (1574), 241 / V: iaz~, (pop) iasmă, ismă / Pl: ~me / E: mg izmat] 1 (Reg; șîc ~-bună) Plantă erbacee perenă din familia labiatelor, cu un plăcut și puternic miros caracteristic, cu frunze pețiolate și flori roșii-violete dispuse în spice la vârful ramurilor Si: mentă (Mentha piperita). 2 (Bot; reg; îc) ~-creață, ~-bătrânească, ~-turcească Specie de izmă cu frunze pețiolate și crețe, folosită în industria farmaceutică Si: mentă-creață (Mentha crispa). 3 (Bot; reg; îc) ~ma-broaștei, ~ma-apei, ~ma-bălților Specie de izmă cu frunze dințate și flori roz care formează un spic globular, care crește prin locuri mlăștinoase Si: minta-broaștei (Mentha aquatica). 4 (Bot; reg; îc) ~-sălbatică, ~-proastă Specie de izmă cu frunze lipsite de pețiol și peduncul, cu flori alb-roz care formează spice cilindrice, care crește prin lunci Si: minta-calului, mintă-de-câmpuri, vaștiniță (Mentha silvestris). 5 (Bot; reg; îc) ~a-pădurilor, ~-de-munte, ~-sălbatică Izmușoară (2) (Calamintha officinalis). 6 (Bot; reg; îc) ~a-Maicii-Preceste Calomfir (Tanacetum balsamita). 7 (Bot; reg; îc) ~a-stupilor Roiniță (Melissa officinalis). 8 (Bot; reg; îc) ~-proastă Boejniță (Mentha longifolia). 9 (Reg; îac) Busuiocul-cerbilor (Mentha pulegium). 10 (Bot; reg; îc) ~ turcească Planta Mentha suaveolens. 11 (Înv) Bandă încrețită la gulerul cămășii.

lână sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 364 / Pl: (pop) ~ni, ~ne, (7-8) ~nuri / E: ml lana] 1 Păr lung și moale care acoperă corpul unor animale, mai ales al oilor, și care se prelucrează pentru obținere de fibre Si: (reg) lâneață (1). 2 (Reg) Lațe ale unei blăni prelucrate. 3 (Nob) Păr care acoperă capul omului. 4 (Pex) Barbă. 5 Cantitate de lână (1) scoasă după tunsoare de pe o oaie. 6 (Pex) Fibră naturală de origine animală, cu proprietăți textile, folosită la fabricarea și confecționarea țesăturilor, a tricotajelor și a pâslelor. 7 (Lpl) Varietăți de lână (6). 8 (Pex; lpl) Obiecte vestimentare de lână (6). 9 (Pop; îe) A cere ~ de la broască A pretinde lucruri imposibile. 10 (Lsg) Fir de lână (6). 11 (Îs) ~ artificială Fibră textilă obținută din cazeină, având aspectul și unele proprietăți asemănătoare cu lâna (6). 12 (Pop; d. țesături; îla) ~ în ~ Care are urzeala și bătătura în lână (6). 13 (Fig; îal) De calitate superioară Si: autentic, veritabil. 14 (Îs) ~ regenerată Fibră provenită din rebuturi și deșeuri de fabricație, din a căror destrămare și cardare, în amestec cu lâna obișnuită, se obțin țesături și pâsle. 15 (Tăb; îs) ~ tăbăcărească Fibră textilă obținută ca produs secundar din depilarea pieilor oilor sacrificate, care se folosește mai ales la fabricarea pâslelor. 16 (Îs) ~ de lemn (sau de zgură) sau ~ minerală Produs constituit din fâșii subțiri de lemn uscat, tăiat în mașini speciale, folosit la fabricarea plăcilor ușoare de construcție, ca material izolant, în tapițerie, pentru ambalaje etc. 17-19 (Bot; îc) ~na-broaștei (sau reg, broaștelor) sau ~-broștească, (reg) ~-de-broască (sau de broaște), (reg) ~-verde Mătasea-broaștei (Conferva, Spirogyra și Tribenema bombycina). 20 (Bot; reg; îc) ~-de-baltă Iarba-câmpului (Agrostis stolonifera). 21 (Îc) ~na-caprelor Plantă târâtoare cu frunze rotunjite și flori mari, albe, care crește în zona alpină (Cerastium lanatum). 22 (Bot; reg; îc) ~-de-brad Mătreața-bradului (Usnea barbata). 23 (Bot; reg; îc) ~na-oii Plantă nedefinită mai îndeaproape. 24 (Liv; înv; îs) ~ de aur Cea mai înaltă decorație din Austria și Spania, instituită de Filip cel Bun în 1429.

AȚĂ (pl. ațe) sf. 1 Fir răsucit de bumbac, de cînepă, de in, etc. cu care se coase, se brodează, se împletește: ~ de cusut; ~ subțire; ~ groasă; fir de ~ ; mosor de ~; ghem de ~ ¶ 2 Ori-ce tort răsucit, sfoară, frînghie: au tăiat ațele cortului asupra lui Ștefan-Vodă (GR.-UR.); ațele opincii, legăturile de la opinci, tărsîne; ațele ițelor 👉 IȚE ¶ 3 proverb: pînă într’un (sau pînă la un) cap de ~, pînă la cea din urmă fărîmă, fără a lăsa (afară) nimic; nici un cap (sau capăt) de ~, nici cît un fir de ~ (PANN), nici cel mai mic lucru, nimic; – se ține într’o ~ (sau într’un fir de ~), stă numai într’un fir de ~, e gata să se prăpădească, abia se mai poate ține; – viață cîrpită cu ~, traiu plin de necazuri, viață prăpădită; – zile înșirate cu ~ (ISP.), zile trecute fără nici o mulțumire, fără nici un folos, vreme pierdută; – mai mult ~ decît față, se zice despre o îmbrăcăminte sărăcăcioasă, haine roase, sdrențuite; – nu face ața cît fața (PAMF.), prea multă trudă pentru un folos de nimic; – cusut cu ~ albă, care se poate ghici lesne (vorb. de o aluziune răutăcioasă, de o minciună grosolană); – din fir pînă în ~, de la început pînă la sfîrșit, pînă în cele mai mici amănunte; – a-I trage ața la (moarte, etc.), a-l împinge soarta, fatalitatea, a nu se putea împotrivi soartei; – nu întinde ața, că se rupe, nu împinge lucrurile prea departe, nu căuta a trage foloase peste măsură, că s’ar putea să pierzi totul; – unde e ața mai subțire, acolo se rupe, necazurile cad mai adesea pe cei slabi; cei nevoiași mai adesea sînt păgubiți ¶ 4 🏠 Ața zidarului, sfoara pe care o întinde zidarul spre a putea lucra zidul drept; de aci proverb: pe ~, de-a dreptul, în linie dreaptă; a merge ~, a se întinde ~, a trage ~, a merge, etc. de-a dreptul, fără înconjur, în linie dreaptă ¶ 5 🌿 Firicel care se desprinde de pe păstăile plantelor leguminoase, ca bobul, fasolea, mazărea, etc. ¶ 6 Firicel, fibră de carne ¶ 7 🫀 Ața limbii, pielița care leagă partea dedesubt a limbii de peretele inferior al cavității bucale ¶ 8 Ața cuțitului, firul de oțel care se desface de pe tăișul cuțitului, cînd se ascute mult: a scoate ața cuțitului ¶ 9 Băn. 🌿 AȚA-APEI¹, mușchiu care crește de la 4-10 cm. înălțime, formînd tufe întinse de o coloare verde-gălbuie; se găsește pe marginea pîraielor și izvoarelor, în cîmpiile mlăștinoase și pe stînci umede (Mnium fontanum); – 🌿 AȚA-APEI² = MĂTASEA-BROAȘTEI [lat. acia].

BLIOASCĂ (pl. -oaște) sf. Băn. 🐟 BROASCĂ.

BROSCOIU sm. 🐟 1 augm. BROASCĂ ¶ 2 Partea bărbătească a broaștei: ~ul cînd începe, toate celelalte broaște după el strigă (GOL.) ¶ 3 familiar Copil: un ~ de băiețaș slăbuț (BR. -VN.).

BROSCUȚĂ (pl. -țe) sf. 🐟 dim. BROASCĂ.

BROȘTET sbst., BROȘTIME sf. 🐟 1 col. BROASCĂ Mulțime de broaște ¶ 2 familiar Mulțime de copii mici.

BROTAC, BROATEC sm. 1 🐟 Broscuță verde care trăește pe frunzele arborilor sau prin tufișuri (Hyla arborea) (🖼 621): greierii și broatecii din iarbă făceau o muzică originală (NEGR.) ¶ 2 pr. anal. Lemn scurt și rotund care se pune subt un butoiu, o mobilă grea, etc. spre a le urni din loc mai ușor ¶ 3 🐟 = BROASCĂ [lat. vulg. *brotacus < gr. βάτραχος].

BUBOS adj. 🩺 Plin de bube: Am o fată buboasă, Șade cu Vodă la masă (GOR.) (ghicitoare despre „strugure”); BROASCĂ-BUBOASĂ 👉 BROASCĂ 3.

CĂMAȘĂ (pl. -ăși), Mold. CĂMEȘĂ, Băn. CHIMEAȘĂ (pl. -eși) sf. 1 👕 Îmbrăcăminte (de pînză, de mătase, de lînă), cu mîneci, care se poartă pe piele și acopere partea superioară a trupului, de la gît pînă aproape de genunchi (🖼 775); – proverb: cămașa e mai aproape de piele, ne pasă mai mult de noi decît de alții, interesul nostru e mai aproape decît al altora; a-și da și cămașa, a da tot ce are, a nu-și lăsa nimic; a-și bea și cămașa, a-și cheltui tot avutul pe băutură; a rămînea în ~, a rămînea sărac lipit; a lua și cămașa cuiva, a-l lăsa în ~, a-i lua tot avutul, a-l despuia de tot, a-l jefui cu totul; pe unde scoți cămașa? se zice cuiva care e într’o mare încurcătură, neștiind cum s’o scoată la capăt; – CĂMAȘĂ DE FORȚĂ 👉 FORȚĂ ¶ 2 Pr. ext. Învelitoarea, acoperemîntul, coaja sau pojghița mai multor lucruri, precum: (la zidari) un fel de tencuială ce se dă peste moloz; (la tîmplari) anumite căptușeli; (la topitori) suprafața învîrtoșită a materiei topite; (la vin, oțet, etc.) pojghița ce se prinde deasupra, matcă, mumă, etc. ¶ 3 🌿 Pieliță care acopere uneori miezul unor fructe: cămășile cepei, foile subțiri din care e alcătuită ceapa ¶ 4 🌿 Ghioacea sau pleava bobului de grîu ¶ 5 🫀 Membrana în care e învelit fătul în pîntecele mamei ¶ 6 📰 Foaie de hîrtie ce se lasă albă la începutul și la sfîrșitul unei cărți legate ¶ 7 Înveliș de pînză sau de hîrtie, în care se țin acte, etc., dosar ¶ 8 🌿 CĂMAȘA-BROAȘTEI, algă verde de forma unei rețele, ce crește pe suprafața apelor dulci, a bălților, etc. (Hydrodictyon reticulaium) ¶ 9 🌿 CĂMAȘA-LUI-DUMNEZEU = VOLBURĂ [lat. camĭsia].

ȚESTOS, ❍ȚĂSTOS adj. 1 Care are țeastă; acoperit cu un țest ¶ 2 Ⓕ F = CĂPĂȚÎNOS ¶ 3 🐟 BROASCĂ-ȚESTOASĂ 👉 BROASCĂ4.

CĂMAȘĂ, cămăși, s. f. 1. Îmbrăcăminte (de pînză sau de mătase) care se poartă pe piele acoperind partea superioară a corpului. Cămașă de zi. Cămașă de noapte. ▭ [Locomotiva] duce pe trupul odihnit zeci de muncitori agățați de ea ca un ciorchine. Sînt numai în cămăși, cu piepturile și brațele goale. SAHIA, N. 29. Deasupra pantalonilor, băietănașul purta o cămașă... cu mînicile suflecate pînă la coate. SADOVEANU, N. F. 53. Draga badiului brîndușă, Fă-mi cămașă de fuior, Că mi-i gîndu să mă-nsor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 365. E mai aproape cămașa decît haina, se spune despre cei care pun interesele personale sau ale celor apropiați mai presus de ale străinilor. Parcă au uscat cămășile la același soare ( = trăiesc bine împreună, se înțeleg). Ce, am uscat cămășile pe un gard? se spune celui care are o atitudine lipsită de respect. ◊ Cămașă de forță = cămașă confecționată (din pînză tare) astfel ca să împiedice mișcările mîinilor și folosită la imobilizarea nebunilor furioși. ◊ (Eliptic, în forma cămeșă) Au de patrie, virtute nu vorbește liberalul, De ai crede că viața-i e curată ca cristalul? Nici visezi că înainte-ți stă un stîlp de cafenele... Oameni vrednici ca să șază în zidirea sfintei Golii, În cămeși cu mîneci lunge și pe capete scufie. EMINESCU, O. I 150 Cămașă de zale = platoșă. ◊ Expr. A scăpa ca pe mîneca cămășii = a scăpa foarte ușor. A spune ca pe (sau prin) gura cămășii = a spune ceva cu greu, cu sfială. A rămîne în cămașă = a rămîne sărac, a pierde tot. A nu avea cămașă pe el= a fi sărac lipit, a nu avea după ce bea apă. își dă și cămașa de pe el, se zice despre un om foarte milos și darnic. A lăsa (pe cineva) în cămașă sau a-i lua și cămașa de pe el = a-i lua cuiva tot, a-l lipsi de toate. A se certa pe cămașa altuia = a se certa pentru un lucru străin. A-și bea și cămașa = a cheltui totul pe băutură. A nu-l mai încăpea cămașa = a fi înfumurat, fudul, plin de sine; (determinat uneori prin «de bine ce-i merge», «de bine ce-o duce») a-i merge cuiva foarte bine. A arde cămașa pe cineva = a fi în mare zor. ◊ (Peiorativ) A schimba părerile (sau convingerile etc.) cum schimbi cămășile = a schimba părerile (sau convingerile etc.) cu foarte mare ușurință. 2. Membrana, învelișul, căptușeala care îmbracă unele materii, obiecte sau piese: a) îmbrăcăminte exterioară sau interioară a unei piese de mașină. Cămașă de cilindru = căptușeala interioară a unui cilindru. Cămașă de argilă = strat argilos folosit Ia turnarea pieselor metalice; b) pieliță, pojghiță care se prinde deasupra unor lichide; c) pojghița care acoperă bobul de grîu, pleavă; d) îmbrăcăminte de hîrtie sau carton care învelește dosare, cărți, hîrtii. 3. Compus: cămașa-broaștei = algă verde de forma unei rețele, care acoperă suprafața apelor dulci (Hydrodictyon reticulatum). – Variantă: (Mold., Transilv.) cămeșă (CREANGĂ, P. 254, EMINESCU, O. I 150, NEGRUZZI, S. I 104, KOGĂLNICEANU, S. 112) s. f.

IARBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. (De obicei colectiv) Nume generic dat plantelor erbacee, de obicei necultivate, ale căror părți aeriene sînt verzi, subțiri și mlădioase și servesc ca hrană animalelor erbivore. Un fir de iarbă. ▭ Dinu se trînti în iarbă, mai la o parte, ca să se odihnească. BUJOR, S. 52. Zac pierdut în iarba-naltă, Privind, cu ochii beți de poezie, A cerului albastră-mpărăție. IOSIF, V. 72. Pe cîmpie Liniște era, Iarba cea verzie Nici se clătina. ALECSANDRI, O. 171. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult pînă ți se va împlini ceea ce dorești sau ce ți s-a promis de către cineva. Din pămînt, din iarbă verde = oricare ar fi greutățile, cu orice preț, negreșit, neapărat. Din pămînt, din iarbă verde, să te duci să-mi aduci herghelia. ISPIRESCU, L. 27. Cîtă frunză, cîtă iarbă sau cîtă frunză și iarbă sau ca frunza și ca iarba v. frunză. 2. (Mai ales la pl.) Buruieni de tot felul (uneori servind ca medicament, ca antidot sau ca otravă). A pus prin bălți și niște ierburi veninoase de care [dușmanul] cum bea, crăpa. NEGRUZZI, S. I 171. Aleargă din stîncă-n stîncă Și cată, culege ierburi. CONACHI, P. 86. ◊ Iarbă rea = buruiană otrăvitoare; fig. om rău, dăunător societății. Foaie verde iarbă rea, Iacă văz o porumbea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 172. ◊ Expr. A căuta (pe cineva) ca iarba de leac sau a umbla (după cineva) ca după iarba de leac v. leac. 3. (Uneori determinat prin «de pușcă») Praf de pușcă. Atunci, cîteva luni d-a rîndul, nu mai auzi nici prin holde, nici prin crînguri, pocnetul ierbei de pușcă și șuierătura alicelor. ODOBESCU, S. III 37. Punea iarbă cu mîna Și gloanțe cu chivăra. ȘEZ. II 77. 4. Compuse: iarbă-de-mare (sau iarba-mării) = plantă erbacee acvatică, cu flori verzi, care crește pe fundul mării, formînd adesea întinse pajiști submarine; se folosește în tapițerie (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică cu flori albe (Hydrocharis morsus- ranae); iarba-fiarelor sau (mai rar) iarba-fierului = plantă erbacee veninoasă, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); (în basme) iarbă cu puterea miraculoasă de a deschide orice ușă, lacăt, încuietoare etc.; p. ext. putere supranaturală, prin care se poate ajunge la un rezultat greu de obținut. Cei ce au avut interesul să le tăinuiască aveau și iarba-fiarelor care descuia lacătele. PAS, Z. III 256. Manlache are iarba-fiarelor și nu-l atinge glonțul. POPA, V. 187. Dacă ai avea iarba-fierului, ai putea să sfărmi broaștele. ALECSANDRI, T. I 447; iarbă-creață = mentă, izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, frunze înguste și flori verzi, care crește prin păduri, în locuri umbroase și umede (Poa nemoralis). Frunză verde iarbă-deasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 10; iarbă-grasă = mică plantă erbacee, bogată în sevă, cu tulpina ramificată și flori galbene (Portulaca oleracea). Foaie verde, iarbă-grasă. ȘEZ. I 103; iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium). Un miros de iarbă-mare, sita-zinelor și alte ierburi uscate îți gîdilea nasul. CONTEMPORANUL, V_I 291; iarba-șerpilor = broscariță (2). – Pl. și: ierbi (COȘBUC, P. II 281).

IZMĂ s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu frunzele dințate și florile trandafirii, cu miros tare și plăcut, întrebuințată la prepararea unor medicamente, a unor parfumuri și ca condiment (Mentha piperita); mentă. Dacă ți s-o apleca, îți pregătește mămițica un ceai de izmă. PAS, L. I 46. Foaie verde izmă deasă, I-am trimis dorul acasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 126. ◊ Compuse: izmă-creață = specie de izmă, cu frunzele dințate și încrețite folosite la prepararea unor medicamente (Mentha crispa); mentă-creață. Pui zahar, cît vrai să fie de dulce, pui inipere, izmă-creață, anghelică și coji de portocale. HOGAȘ, M. N. 121. Foaie verde izmă-creață, De-ai fi poamă pădureață Ai veni la mine-n brațe Să te sărut cu dulceață. ȘEZ. I 174; izma-broaștei = plantă erbacee din familia labiatelor cu frunze ascuțite și dințate și cu florile roz, care crește prin locurile mlăștinoase (Mentha aquatica).

LÎNĂ, (1 rar) lîni și lîne, (2) lînuri, s. f. I. 1. Părul lung și moale care acoperă corpul ovinelor și care se prelucrează de către om; părul obținut după prelucrare, transformat în fire și folosit la țesut și la împletit. Ia uite, cîtă lînă am mai scărmănat, mamă Catrino! BUJOR, S. 33. Lîngă prispă torcea o fată frumoasă... dintr-un fuior de o lînă ca argintul. EMINESCU, N. 8. Măicuță bătrînă Cu brîul de lînă, Din ochi lăcrimînd, Pe cîmpi alergînd. ALECSANDRI, P. P. 2. ◊ Fig. Claca de nouri își scarmănă lînele. LESNEA, A. 21. ◊ Loc. adj. (Despre o țesătură) Lînă-n lînă = care are și urzeala și bătătura din lînă curată, care este de calitate garantată; fig. (despre alte lucruri) foarte bun, veritabil, autentic. ♦ Cantitatea de lînă tunsă o dată de pe o oaie. Mielul... se făcuse mare. Acum îi aduse două lîne. ISPIRESCU, L. 209. Harnică-i nevasta mea... Că-ntr-o lună toarce-o lînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 457. 2. (La pl.) Varietăți de lînă (1). Lînuri boite fel de fel pentru scoarțe și lăicere. CREANGĂ, A. 96. ♦ Fire de lînă (1) toarse special, pentru a servi la brodat; lînică. Mîinile albe, cu degete fine petreceau pe pînzături acul cu lînuri colorate. SADOVEANU, O. I 265. O cămașă de pînză țărănească... înflorită pe poale cu trandafiri lucrați cu mîna din lînuri ca focul. MACEDONSKI, O. III 134. 3. (În expr. ) Lînă de lemn = produs obținut prin tăierea unor lemne în fîșii subțiri, folosit la fabricarea plăcilor ușoare de construcție, ca material izolant sau de ambalaj etc. Lînă vegetală v. vegetal. II. (Bot.) Compus: lîna-broaștei = mătasea-broaștei, v. mătase.

MĂTASE, (1) mătăsuri, s. f. 1. (Și în forma mătasă) Fibră textilă obținută prin fierbere din borangic (mătase naturală); p. ext. fibră textilă vegetală sau sintetică avînd proprietăți asemănătoare cu proprietățile firului de borangic; (la pl.) soiuri de țesături din asemenea fire. «Burghezia»... dă grîul țăranului pe mătăsurile franțuzești. IBRĂILEANU, SP. CR. 200. Moș Nichifor avea o biciușca cu șfichiul de mătasă. CREANGĂ, P. 107. ◊ Fig. La noi sînt codri verzi de brad Și cîmpuri de mătasă. GOGA, P. 12. Se tolănesc alene. pe mătasa troscotului. DELAVRANCEA, S. 97. Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde. EMINESCU, O. I 142. ◊ Vierme de mătase v. vierme. Gogoașă de mătase v. gogoașă. ♦ Expr. (Rar) Crescut în mătase = crescut în avuție, în belșug; răsfățat. Fata crescută-n mătasă N-ai la ce-o aduce-n casă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 436. 2. (Cu sens colectiv; în expr.) Mătasea porumbului = fire subțiri, cafenii-gălbui, care ies din pănuși, la vîrful știuletelui de porumb, în formă de smoc mătăsos. Stilele acestor flori sînt prelungite în formă de firișoare, cunoscute sub numele de mătasa porumbului. BOTANICA 206. Își arată dinții prin mustăcioara de coloarea mătăsii uscate de porumb. SADOVEANU, O. A. II 209. 3. Compuse: mătasea-broaștei = alge verzi, filamentoase, formînd mase plutitoare la suprafața apelor dulci și stătătoare; lîna-broaștei, mătreață (2). Sub pod, printre firele verzi de mătasa-broaștei, se legănau două mîini albe cu degetele desfăcute. CAMILAR, N. I 70; mătasea-bradului = mătreață de arbori, v. mătreață (2); fluture de mătase v. fluture. Pl. și: mătăsi (DONICI, F. 57). – Variantă: mătasă s. f.

IZMĂ f. Plantă erbacee perenă, mirositoare, cu frunze pețiolate și cu flori mici trandafirii, folosită în industria farmaceuticii și a parfumurilor; mentă. ◊ ~ creață izmă cu frunză creață; mentă creață. ~a-broaștei izmă care crește prin locuri mlăștinoase; menta-broaștei. /Orig. nec.

țestoasă f. V. broască.

broască s. f., g.-d. art. broaștei; pl. broaște

broască s. f., g.-d. art. broaștei; pl. broaște

broască s. f., g.-d. art. broaștei; pl. broaște

broască, -ște.

broasca-apei (plantă) s. f. art., g.-d. art. broaștei-apei

broască-țestoasă (specie de reptile) s. f., g.-d. art. broaștei-țestoase; pl. broaște-țestoase

cămașa-broaștei (algă) s. f. art., g.-d. art. cămășii-broaștei

iarba-broaștei (plantă) s. f. art., g.-d. art. ierbii-broaștei

izma-broaștei (plantă) s. f., g.-d. art. izmei-broaștei

lâna-broaștei (plantă) s. f. art., g.-d. art. lânii-broaștei

mătasea-broaștei (plantă) s. f. art., g.-d. art. mătăsii-broaștei

râia-broaștei (plantă) s. f. art., g.-d. art. râiei-broaștei

!straiul-broaștei (plantă) (reg.) s. m. art.

broasca-apei (plantă) s. f. art., g.-d. art. broaștei-apei

broască râioasă s. f. + adj.

broască-țestoasă/țestoasă (specie de broaște) s. f. (dar: broasca aceasta țestoasă), g.-d. art. broaștei-țestoase; pl. broaște-țestoase

cămașa-broaștei (algă) s. f. art., g.-d. art. cămășii-broaștei

!iarba-broaștei (plantă) s. f. art., g.-d. art. ierbii-broaștei

!izma-broaștei (plantă) s. f., g.-d. art. izmei-broaștei

!lâna-broaștei (plantă) s. f., g.-d. art. lânii-broaștei

!mătasea-broaștei (plantă) s. f. art., g.-d. art. mătăsii-broaștei

!râia-broaștei (plantă) s. f. art., g.-d. art. râiei-broaștei

!straiul-broaștei (plantă) (reg.) s. n. art.

broasca-apei s. f.

broască-țestoasă s. f., pl. broaște-țestoase

cămașa-broaștei s. f.

iarba-broaștei s. f.

izma-broaștei s. f.

lâna-broaștei (bot.) s. f.

mătasea-broaștei (bot.) s. f., g.-d. art. mătăsii-broaștei

râia-broaștei (bot.) s. f.

straiul-broaștei s. n.

broască țestoasă.

broască (-ște), s. f. – 1. Animal amfibiu batracian. – 2. Nopal (Opuntia ficus indica). – 3. Broscuță (sublinguală). – 4. Încuietoare la ușă; gaura cheii. – 5. Rindea lungă. – 6. Clin. – 7. Piese, organe sau părți ale unor ansambluri determinate, care servesc la susținerea altor piese, cum sînt suportul axei roții hidraulice; capitelul coloanelor, în construcțiile specifice. – Mr. broască, megl. broască „broască țestoasă”. Lat. *brosca (Pușcariu 221; REW 1329; Candrea-Dens., 183; DAR); cf. alb. breskë, it. rospo (mil. arezz. brosco), ladin. rusk. Cuvîntul a fost considerat la început autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Cihac, II, 714), sau der. din gr. βρόθαϰος (Crețu 309). Pentru evoluția semantică de la „broască” la „încuietoare”, cf. Rohlfs, Quellen, 52 și Iordan, BF, VI, 169; imaginea broscuței este proprie și sp., ca și fr. grenouillette, it. ranella. Din rom. a trecut în ngr. μπράσϰα (Meyer, Neugr. Studien., 77; Murnu 36), săs. bruaskë. Der. broscan, s. m. (broască); broscănesc, adj. (de broaște); broscar, s. m. (poreclă dată persoanelor care mănîncă broaște); broscărie, s. f. (apă cu multe broaște); broscărime, s. f. (cantitate de broaște); broscaș, s. m. (tîmplar, dulgher); broschiță, s. f. (broderie cu fire în culori); broscoaică, s. f. (broască); broscoi, s. m. (broască; copil mic mucos; Arg., pistol); broscos, adj. (care are broaște din belșug); broștesc, adj. (de broaște); broștește, adv. (ca broaștele); broștet, s. n. (cantitate de broaște).

BROASCĂ subst. 1. – Giurgiu (16 A I. 2. Broștea (17 B III 610) din pl. broaște; Broștoc (16 A III 250; 17 A V 57).

HYDROCHARIS L., IARBA BROAȘTEI, fam. Hydrocharitaceae. Gen originar din Asia, Europa, 2 specii mici, erbacee, perene, acvatice, cu frunze lung-pețiolate, reniform- rotunjite, întregi, mici, cărnoase. Flori albe, dioice, periantul cu 6 diviziuni. Fruct, bacă cvală.

a călca pe broască expr. 1. (pop., iron.) a elimina gaze intestinale. 2. (intl., înv.) a avea ghinion.

a se face broască la pământ expr. 1. a minți (pe cineva), a înșela (pe cineva). 2. a trăda (pe cineva), a da de gol (pe cineva). 3. a face un rău (cuiva).

a-i pocni broasca expr. (intl., înv.) a eșua.

broască verde expr. (tox.) LSD-24

până la genunchiul broaștei expr. (iron.) 1. foarte puțin 2. deloc

plin de bani ca broasca de păr expr. (glum.) sărac, nevoiaș.

BROASCĂ s. 1. (ZOOL.; Rana esculenta) (Ban.) mioarcă. 2. broască de iarbă (Hyla arborea) v. brotăcel. 3. (BOT.; Opuntia ficus indica) (reg.) limba-soacrei, palmă-cu-spini. 4. (BOT.) broasca-apei (Potamogeton lucens) = (Munt.) pașă. 5. (TEHN.) (prin Ban.) bravă, (prin Transilv.) zar. (~ la ușă.) 6. (TEHN.) (reg.) piuliță, tigaie. (~ la crângul morii.) 7. (TEHN.) brotac, căpătâi. (~ la roata morii.) 8. (TEHN.) (reg.) tigaie. (~ la cepul grindeiului morii.) 9. (TEHN.) tigaie. (~ la scrânciob.) 10. (TEHN.) cap, căpățână. (~ la masa dogarului.) 11. (TEHN.) drug. (~ la masa dulgherului.) 12. (TEHN.) șurubelniță, (reg.) gâscă. (~ la teasc.)

BROASCĂ s. v. cap, căpățână, cioc, sovârf.

BROASCĂ s. 1. (ZOOL.; Rana esculenta) (Ban.) mioarcă. 2. (ZOOL.) broască de iarbă (Hyla arborea) = broatec, brotac, brotăcel, buratic, broască verde, (reg.) brotan, racaleț, racamete, racateț, răcănel; broască verde (Hyla arborea) = broatec, brotac, brotăcel, buratic, broască de iarbă, (reg.) brotan, racaleț, racamete, racateț, răcănel. 3. (BOT.; Opuntia ficus indica) (reg.) limba-soacrei, palmă-cu-spini. 4. (BOT.) broasca-apei (Potamogeton lucens) = (Munt.) pașă. 5. (TEHN.) (prin Ban.) bravă, (prin Transilv.) zar. (~ la ușă.) 6. (TEHN.) (reg.) piuliță, tigaie. (~ la crîngul morii.) 7. (TEHN.) brotac, căpătîi. (~ la roata morii.) 8. (TEHN.) (reg.) tigaie. (~ la cepul grindeiului morii.) 9. (TEHN.) tigaie. (~ la scrînciob.) 10. (TEHN.) cap, căpățînă, (~ la masa dogarului.) 11. (TEHN.) drug. (~ la masa dulgherului.) 12. (TEHN.) șurubelniță, (reg.) gîscă. (~ la teasc.)

broască s. v. CAP. CĂPĂȚÎNĂ. CIOC. SOVÎRF.

IZMĂ s. (BOT.) 1. (Mentha piperita) mentă. 2. (Mentha silvestris) mentă, (reg.) voieștniță. 3. izma broaștei (Mentha aquatica) = menta broaștei, (reg.) minta lângorii; izmă creață (Mentha crispa) = mentă creață, (reg.) iarbă-creață.

LÂNA-BROAȘTEI s. v. mătasea-broaștei.

LIMBA-BROAȘTEI s. v. iarba-broaștei, limbariță, pătlagină.

OCHIUL-BROAȘTEI s. v. piciorul-cocoșului.

RÂIA-BROAȘTEI s. v. mătasea-broaștei.

STRAIUL-BROAȘTEI s. v. mătasea-broaștei.

lână s.f. I 1 <reg.> lâneață. Oile din stână au o lână de calitate. 2 (ind. text.) lână artificială = lanital. Lâna artificială se folosește la fabricarea unor țesături și tricotaje. 3 lână tăbăcărească = <înv.> lână de tăbăcie. Lâna tăbăcărească se smulge de pe pielea de oaie dată la tăbăcit, fiind folosită mai ales la fabricarea pâslelor; (reg.) lână tușinată = <reg.> tușinătură, tușineală. Lâna tușinată se tunde a doua oară, toamna, mai ales de pe oile țurcane; (înv.) lână de tăbăcie v. Lână tăbăcărească. 4 (la pl. lânuri) lânică, <reg.> lâneață, lânișoară, lâniță, lânuță. Lânurile se folosesc mai ales la brodat. 5 (tehn.) lână de zgură = lână minerală = vată de zgură. Lâna de zgură este folosită pentru izolarea conductelor. II (bot.) 1 (art.; bot.) lâna-caprelor = Serastium lanatum; <reg.> steluță-albișoară. 2 (reg.) lână-broștească = lână-de-apă = lână-de-broască = lână-de-broaște = lână-verde = (art.) lâna-apei = lâna-broaștei = lâna-broaștelor v. Mătasea-broaștei (v. mătase) (Conferva rivularia); lânâ-de-baltă v. Iarba-câmpului (v. iarbă) (Agrostis alba sau Agrostis stolonifera); lână-de-brad v. Mătreață-de-arbori (Usnea barbata).

IZMĂ s. (BOT.) 1. (Mentha piperita) mentă. 2. (Mentha silvestris) mentă, (reg.) voieștniță. 3. izma broaștei (Mentha aquatica) = menta broaștei, (reg.) minta lîngorii; izmă creață (Mentha crispa) = mentă creață, (reg.) iarbă-creață.

lâna-broaștei s. v. MĂTASEA-BROAȘTEI.

limba-broaștei s. v. IARBA-BROAȘTEI. LIMBARIȚĂ. PĂTLAGINĂ.

ochiul-broaștei s. v. PICIORUL-COCOȘULUI.

rîia-broaștei s. v. MĂTASEA-BROAȘTEI.

straiul-broaștei s. v. MĂTASEA-BROAȘTEI.