LÎNĂ, (1 rar) lîni și lîne, (2) lînuri, s. f. I. 1. Părul lung și moale care acoperă corpul ovinelor și care se prelucrează de către om; părul obținut după prelucrare, transformat în fire și folosit la țesut și la împletit. Ia uite, cîtă lînă am mai scărmănat, mamă Catrino! BUJOR, S. 33. Lîngă prispă torcea o fată frumoasă... dintr-un fuior de o lînă ca argintul. EMINESCU, N. 8. Măicuță bătrînă Cu brîul de lînă, Din ochi lăcrimînd, Pe cîmpi alergînd. ALECSANDRI, P. P. 2. ◊ Fig. Claca de nouri își scarmănă lînele. LESNEA, A. 21. ◊ Loc. adj. (Despre o țesătură) Lînă-n lînă = care are și urzeala și bătătura din lînă curată, care este de calitate garantată; fig. (despre alte lucruri) foarte bun, veritabil, autentic. ♦ Cantitatea de lînă tunsă o dată de pe o oaie. Mielul... se făcuse mare. Acum îi aduse două lîne. ISPIRESCU, L. 209. Harnică-i nevasta mea... Că-ntr-o lună toarce-o lînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 457. 2. (La pl.) Varietăți de lînă (1). Lînuri boite fel de fel pentru scoarțe și lăicere. CREANGĂ, A. 96. ♦ Fire de lînă (1) toarse special, pentru a servi la brodat; lînică. Mîinile albe, cu degete fine petreceau pe pînzături acul cu lînuri colorate. SADOVEANU, O. I 265. O cămașă de pînză țărănească... înflorită pe poale cu trandafiri lucrați cu mîna din lînuri ca focul. MACEDONSKI, O. III 134. 3. (În expr. ) Lînă de lemn = produs obținut prin tăierea unor lemne în fîșii subțiri, folosit la fabricarea plăcilor ușoare de construcție, ca material izolant sau de ambalaj etc. Lînă vegetală v. vegetal. II. (Bot.) Compus: lîna-broaștei = mătasea-broaștei, v. mătase.