11 definiții pentru piti


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic2.

PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic2.

PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. A se ascunde (ghemuindu-se), a se pitula, a se tupila; (fig.) a se adăposti. Am venit să mă pitesc la voi. E prăpădenie mare pe Olt. STANCU, D. 143. Fata se sperie, dară se piti și tăcu din gură. ISPIRESCU, L. 263. Io m-am pedepsit Și am pribegit Pe potecă strîmtă, Prin vale adîncă... Aici m-am pitit, M-am sălbăticit. TEODORESCU, P. P. 430. ◊ Tranz. Piesa principală care spuneau ei că lipsește, era pitită frumușel, de domnul șef, în atelierul de tîmplărie. DEMETRIUS, C. 36.

A PITÍ ~ésc tranz. A face să se pitească. /Orig. nec.

A SE PITÍ mă ~ésc intranz. (despre ființe) 1) A-și micșora statura prin aplecare sau ghemuire (pentru a nu fi observat sau pentru a se feri de ceva). 2) A se pune la adăpost într-un loc ferit; a se ascunde; a se dosi. /Orig. nec.

pitì v. a se ascunde ghemuindu-se. [Origină necunoscută].

pitésc (vest) și tupésc (est) v. tr. (poate înrudit cu it. piccino, fr. petit. Cp. cu pitulez). Fam. Ascund. V. refl. Mă ascund ghemuindu-mă. mă pitulez. V. chitesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

pití vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 sg. și pl. piteáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PITÍ vb. v. ascunde, dosi, mistui.

piti vb. v. ASCUNDE. DOSI. MISTUI.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pití (pitésc, pitít), vb. – A (se) ascunde, a (se) pitula. Origine îndoielnică, probabil expresivă (Pușcariu, Dacor., I, 76; REW 6544a), cf. chiti, a cărui origine este și mai puțin sigură, și piț, pișca.Der. pitula (var. pituli), vb. (a (se) ascunde), cu suf. expresiv -li (Cihac, II, 259, se gîndește la un sl. prituliti „a se liniști”); pituliș (var. pituluș), s. n. (ascunziș); pitulice, s. f. (nume de păsări: Sylvia curruca și Troglodytes parvulus); pitulici, s. m. (bărbătușul pitulicii); pitiș, adv. (pe ascuns); pititel, adj. (mic), prin încrucișare cu mititel. Pentru legătura cu chiti cf. Pușcariu, RF, I, 271.

Intrare: piti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • piti
  • pitire
  • pitit
  • pititu‑
  • pitind
  • pitindu‑
singular plural
  • pitește
  • pitiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pitesc
(să)
  • pitesc
  • piteam
  • pitii
  • pitisem
a II-a (tu)
  • pitești
(să)
  • pitești
  • piteai
  • pitiși
  • pitiseși
a III-a (el, ea)
  • pitește
(să)
  • pitească
  • pitea
  • piti
  • pitise
plural I (noi)
  • pitim
(să)
  • pitim
  • piteam
  • pitirăm
  • pitiserăm
  • pitisem
a II-a (voi)
  • pitiți
(să)
  • pitiți
  • piteați
  • pitirăți
  • pitiserăți
  • pitiseți
a III-a (ei, ele)
  • pitesc
(să)
  • pitească
  • piteau
  • piti
  • pitiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)