broască f. 1. mic animal amfibiu din ordinul batracienilor, cu pielea goală, linsă și moale, cu pântecele galben pătat cu negru, cu gura largă și cu ochii tare ieșiți dîn cap; corpul lor trece prin o metamorfoză: ou, mormoloc, animal perfect (Rana); broască țestoasă, soiu de broască al cării corp e acoperit cu o teastă de solzi din care se prepară bagaua (Testudo); broască râioasă, broască fără coadă, greoaie și urăcioasă, trăiește în locuri umede, unde se hrănește cu omizi (Bufo cinereus); 2. încuietoare la ușă compusă din clanță, zăvor și cheie (aduce cu chipul unei broaște); 3. umflătură sub falcă (la vite); 4. Mold. orzișor la ochi și (la pl.) scrofule; 5. (de moară) Mold. V. brotac; 6. pl. șurupelnițele teascului de vie; 7. ciocul cleștelui dogăresc; 8. floarea de la capătul stâlpilor unui bordeiu; 9. un fel de rândea; 10. (iron.) copil mic. [Lat. medieval BRUSCUS; sensurile metaforice fac aluziune la conformațiunea batracianului sau la unele părți ale corpului său: bot, gât, labe, ochi, pântece]. ║ adv. grămadă (ca o broască); el cade înainte-i, se face jos broască PANN.