BANAT, banate, s. n. 1. Provincie sau ținut administrat de un ban². 2. Dregătoria de ban². – Ban² + suf. -at. Cf. lat. med. banatus.

banat sn [At: BĂLCESCU, M. V. 593 / V: bă~ / E: lat banatus] 1-2 (Provincie sau) ținut administrat de un ban¹ (1). 3 Dans țărănesc asemănător cu brâul. 4 Melodie după care se execută acest dans. 5 (Rar) Bănie (2).

banát s.n. 1 Dregătoria de ban. 2 Rang de ban în ierarhia boierească. 3 Provincie sau ținut administrat de un ban. 4 Numele unui dans popular, asemănător cu brîul. ◆ Melodie după care se execută acest dans. • pl. -e. /ban² + -at.

BANAT (pl. -ate) sn. 1 Ținutul cîrmuit de un Ban ¶ 2 Rangul, demnitatea de Ban [ban²].

BANAT, banate, s. n. Provincie sau ținut administrat de un ban². – Ban² + suf. -at. Cf. lat. med. banatus.

BANAT, banate, s. n. Provincie sau ținut administrat de un ban². – Din ban².

Banat n. 1. Banatul Severinului, coprindea ținutul Mehadiei și Almașul din Temișana, administrat până la 1600 de un Ban; 2. Banatul Craiovei, partea Țării-Românești de dincolo de Olt, guvernată mai înainte de un Ban; 3. Banatul Temișoarei, fostă provincie a Austro-Ungariei între Mureș și Tisa cu 1.431.833 loc. (dintre cari peste 800.000 Români); 4. altă fostă provincie a Austro-Ungariei, coprinzând Croația și Sclavonia (Bănățean). Adunarea națională din Alba-Iulia (1 Dec. 1918) a proclamat unirea Banatului cu România. Tractatul din Versailles (1919) a dispus ca Banatul Temișoarei să fie anexat României, iar cel croato-slavon Iugo-Slaviei. Banatul coprinde azi 3 județe.

banat n. 1. dregătoria de Ban; 2. rangul de Ban in ierarhia boierească; 3. țara sau ținutul guvernat de un Ban. ║ a. se zice de o varietate de grâu (originar din Banat), cu bobul mare și spicul mustăcios: banat albineț și roșiatic.

banát n., pl., e (d. ban 1). Ținutu guvernat de un ban: banatu Timișoareĭ, al Craiovei. Adj. Grîŭ banat, un fel de grîŭ cu spicu mai lung și cu boabele maĭ marĭ (originar din Banat). V. bănie.

BĂNAT, (3) bănaturi, s. n. (Reg.) 1. Stare de durere sufletească, de jale, de tristețe, de părere de rău. 2. Supărare, necaz, ciudă. ◊ Expr. A nu-i fi cuiva cu bănat = (ca formulă de politețe) a nu lua în nume de rău rugămintea sau întrebarea cuiva. 3. Învinuire, reproș, imputare. – Din magh. bánat.

bănat¹ sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 88728 / Pl: ~e, -uri / E: mg bánat] (Reg) 1-2 Stare de (durere sufletească și) căință. 3 (Îe) A fi (sau a trage) (cu) ~ A regreta. 4 Supărare. 5-6 (Frp; îe) A nu-i fi cuiva cu ~ A nu lua în nume de rău (rugămintea sau) întrebarea cuiva. 7 Luare în nume de rău. 8 Mânie. 9 Necaz. 10 Ciudă. 11 Învinuire. 12 Bănuială.

bănat² sn vz banat

bănăta v vz pănăta

pănăta v [At: PSALT. SCH. 527/12 / V: bă~ / Pzi: panăt, ~tez / E: ml paenitere] (Înv) 1 vi A pătimi. 2-3 vir (Trs) A (se) plânge.

bănát s.n. (pop.; fam.) 1 Stare de durere sufletească, de tristețe, de jale. Se depărta de sat Bătrînul, slab, cu ochii plini de lacrimi și bănat (COȘB.). ◇ Expr. A-i fi bănat = a-i fi jale; a-i părea rău. 2 Supărare, necaz, ciudă. ◇ Loc.vb. A purta bănat v. purta. ◇ Expr. A nu(-i) fi (cuiva) cu bănat = a nu lua în nume de rău vorba cuiva; a nu supăra pe cineva. Și de n-o fi cu bănat, Domnul nostru ar vrea să vază pe măritul împărat (EMIN.). 3 Învinuire, reproș, imputare. Poate că nu veți aduce bănat nici gramaticului, nici profesorului,... ci întîmplării (CR.). 4 Bănuială; suspiciune. De bănat nu se teme, pentru că face totul pe față. • pl. 3 -uri. /<magh. bănat.

†BĂNAT (pl. -aturi) sn. Mold. Tr.-Carp.1 Supărare, necaz, mîhnire, părere de rău, căință: nu duc destul ~ după cei trei, acum să te prăpădești și tu (RET.) ¶ 2 Dor, jale: Și mă vaer brazilor De bănatul fraților (TEOD.) ¶ 3 Să nu ți fie cu ~, nu te supăra, să nu-ți fie cu supărare, nu lua în nume de rău: să-mi dai voie a face o întrebare, dacă nu ți-a fi cu ~ (ALECS.) ¶ 4 ‡Mînie, urgie: arătat au Dumnezeu greu ~ asupra creștinilor (NEC.); a avea ~ pe cineva, asupra cuiva, a avea necaz, ciudă pe cineva: avea și vătămare și ~ mare Nicolai-Vodă asupra lui IIie Spătarul Catargiul, pentru supărările ce făcuse (N.-COST.). ¶ 5 Mold. †Mustrare, dojană: mai puneți la socoteală că și Trăsnea era înaintat în vîrstă și poate nu veți aduce ~ nici gramaticului, nici profesorului și nici lui Trăsnea (CRG.) ¶ 6 Mold. †Bănuială, prepus: Împăratul nice un ~ să nu aibă... de prieteșugul ce l au legat cu dînsul (N.-COST.) [ung. bánat].

BĂNĂTA vb. refl. Băn. Trans. 👉 PĂNĂTA [pănăta + bănat].

BĂNAT, (3) bănaturi, s. n. (Reg.) 1. Stare de durere sufletească, de jale, de tristețe, de părere de rău. 2. Supărare, necaz, ciudă. ◊ Expr. A nu-i fi cuiva cu bănat= (ca formulă de politețe) a nu lua în nume de rău rugămintea sau întrebarea cuiva. 3. Învinuire, reproș, imputare. – Din magh. bánat.

BĂNAT, (3) bănaturi, s. n. (Transilv., Mold., Bucov.) 1. Stare de durere sufletească, tristețe, jale, mîhnire; părere de rău. Nu te da bănatului Ca iarba tăiatului, Nu-ți vinde necazului Florile obrazului. TOMA, C. V. 386. Mereu se depărta de sat Bătrînul, slab, cu ochii plini De lacrimi și bănat. COȘBUC, P. I 233. N-am dus și nu duc destul bănat după cei trei [copii]? Acum te mai prăpădești și tu prin cea săcreată de lume! RETEGANUL, P. V 28. Lîngă munte Este-o punte, Și la capătul punții Scrisu-i dorul mîndruții; La capătul celălalt, Scrisu-i și-al badei bănat, Că s-a dus și m-a lăsat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 161. ◊ Expr. A-i fi bănat = a-i fi jale, a-i părea rău. Mi-ar fi, nu mi-ar fi bănat, Daca s-ar fi măritat De aci al treile sat; Dar ea s-a făcut mireasă De la noi a treia casă. ALECSANDRI, P. P. 303. 2. Supărare, mînie, necaz, ciudă, pică. Nu știu ce-i cu tine, Că tot porți bănat De te rîd prin sat, Și porți jale-amară De te rid prin țară! COȘBUC, P. II 145. ◊ Expr. (Ca formulă de politețe) A nu-i fi cu bănat = a nu lua rugămintea (sau întrebarea) cuiva în nume de rău. Într-un tîrziu... a-ntrebat, Privind așa pe deal, răzleț: Departe-i pînă-n sat? Să nu vă fie cu bănat: întreb, că sînt drumeț. COȘBUC, P. I 228. Mă rog, să nu fie cu bănat, dar ia spune-mi cum te cheamă. SBIERA, P. 193. Nu-ți fie cu bănat, om bun, că am șuguit și eu! CREANGĂ, P. 127. Ce vrei tu? – Noi? Bună pace! Și de n-o fi cu bănat, Domnul nostru ar vrea să vază pe măritul împărat. EMINESCU, O. I 146. 3. Învinuire, reproș, imputare; mustrare, înfruntare. Mai pune la socoteală că și Trăsnea era înaintat în vîrstă, bucher de frunte și timp în felul său; că profesorul... zicea: «Luați de ici pînă ici...». Și poate că nu veți aduce bănat nici gramaticului, nici profesorului, nici lui Trăsnea, ci întîmplării, care a făcut pe oameni așa cum sînt. CREANGĂ,89. Aceste bănaturi ți le scriu din toată durerea.inimii, doresc ca ele să fie nemeritate. KOGĂLNICEANU, S. 218. [Mîndra] ți-o trimite, bade, carte, Pe de laturi Cu bănaturi, în mijloc Pară de foc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 135. 4. Bănuială, prepus. Ar trebui să mă ceri la mama, atunci ai putea veni cît de des; și ea n-ar avea nimic de bănuit. – Despre bănat nu mi-i teamă, dar, vezi, n-am vreme să mă ocup cu astfel de lucruri. CONTEMPORANUL, V_II 499.- Pl. și: (rar, 1) bănate (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 313).

BĂNAT, (3) bănaturi, s. n. (Reg.) 1. Stare de durere sufletească, tristețe, jale; părere de rău. Cu ochii plini De lacrimi și bănat (COȘBUC). 2. Supărare, necaz, ciudă. Nu știu ce-i cu tine, Că tot porți bănat (COȘBUC). ◊ Expr. (Ca formulă de politețe) A nu-i fi cuiva cu bănat = a nu lua în nume de rău rugămintea sau întrebarea cuiva. 3. Învinuire, reproș; mustrare. Poate că nu veți aduce bănat... profesorului (CREANGĂ). 4. Bănuială. – Magh. bánat.

BĂNAT ~uri n. pop. Dispoziție rea; indispoziție; supărare. * A nu-i fi (cuiva) cu ~ a nu-i fi (cuiva) cu supărare; a nu lua în nume de rău. /<ung. bánat

bănat n. Mold. Tr. necaz, supărare: și de n’o fi cu bănat, Domnul nostru ar vrea să vază pe măritul împărat EM. [Ung. BÁNAT].

bánăt v. panăt.

bănát n., pl. urĭ (ung. bánat). Trans. Mold. Necaz, mîhnire, căință. Dor, jale. Mînie, supărare. Să nu-ți fie cu bănat, să nu te superi bănuĭnd ceva. A avea bănat pe cineva, asupra luĭ, a avea necaz pe el. A aduce bănat cuĭva, a-l mustra. Bănuĭală, prepus.

2) pánăt (și -téz?), a pănăta v. intr. (lat. poenitére, a regreta). Vechĭ. Sufer chinurĭ grele. – Și a părătá. Azĭ (Hațeg) a să pănăta și (Pădurenĭ) a să bănăta (infl. de bănat), a suferi, a se văita.

pănătéz, V. panăt 2.

banat (ținut, dregătorie) s. n., pl. banate

Banat (regiune) s. propriu n.

banat (ținut, dregătorie) s. n., pl. banate

Banat (nume de loc) s. propriu

banat (ținut, dregătorie) s. n., pl. banate

Banat.

bănat (mâhnire; ciudă; bănuială; reproș) (reg.) s. n., (bănuieli; reproșuri) pl. bănaturi

bănat (mâhnire, ciudă, bănuială, reproș) (reg.) s. n., (bănuieli, reproșuri) pl. bănaturi

bănat (mâhnire, ciudă, bănuială, reproș) s. n., (reproșuri) pl. bănaturi

bănat

bănat (bănaturi), s. n. – 1. Necaz, supărare, amărăciune. – 2. Ciudă, pizmă. – 3. Bănuială. Mag. bánat (Gáldi, Dict., 103), cf. bănui.

pănăta (-..., at), vb. – A suferi, a pătimi. Lat. poenĭtēre (Candrea-Dens., 1319; Tiktin; REW 6630). Sec. XVI.

BANAT, veche prov. istorică, situată între Carpații Meridionali, Dunăre, Tisa și Mureș. Locuită în antic. de geto-daci, a fost cucerită de romani la începutul sec. 2 și inclusă în prov. Dacia. În sec. 9-11 este menționată existența în aceste părți a formațiunilor politice românești conduse de Glad și apoi de Ahtum. În sec. 14-15 aici au fost constituite numeroase districte românești. În sec. 16, parte de V a fost ocupată de turci și transformată în eialet (cu centrul la Timișoara). Ocupat de austrieci. Pacea de la Passarowitz (iul. 1718) a consfințit pe plan diplomatic stăpînirea Habsburgilor asupra B. Colonizat în sec. 18 cu numeroase familii de șvabi. În timpul Revoluției din 1848-1849, românii din B. au cucerit în adunările de la Lugoj și Timișoara recunoașterea egalității lor în drepturi cu celelalte naționalități. În condițiile destrămării Imp. Austro-Ungar, în 1918, cea mai mare parte a B., cu o populație majoritar românească s-a unit cu România, iar o parte, a intrat în componența Iugoslaviei.

BANATUL SEVERINULUI (BANATUL DE SEVERIN), unitate militar-administrativă constituită în 1230; cuprindea S Banatului, regiunea Severinului și o mică parte din V Olteniei, cu centrul în cetatea Severinului; conducătorul purta titlul de ban². Feud al domnilor Țării Românești, începînd din vremea lui Basarab I; o mare parte din B.S. a căzut, în sec. 16, sub dominație turcească.

BANATULUI, M-ții ~, ramură a Carpaților Occidentali, care cuprinde M-ții Dognecea, Semenic, Anina, Almăj și Locvei, precum și depr. Caraș-Ezeriș, Almăjului și Oraviței.

PIEMONTURILE VESTICE (BANATO-CRIȘENE) v. Dealurile sau Piemonturile Vestice.

Băn/a, -aru, -at, -ățoiu, -au v. Ban I 3, 13, 18, 19.

a-i fi cu bănat expr. (reg.) a se supăra; a se simți jignit / ofensat.

BĂNAT s. v. admonestare, amărăciune, bănuială, ceartă, certare, ciocul-cucoarei, ciudă, dojană, dojenire, gelozie, imputare, imputație, invidie, întristare, învinuire, mâhnire, morală, mustrare, necaz, neîncredere, observație, pică, pizmă, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei, pornire, priboi, ranchiună, reproș, supărare, suspiciune, tristețe, vină.

PĂNĂTA vb. v. îndura, pătimi, păți, răbda, suferi, suporta, trage.

RISLING DE BANAT s. (BOT.) (pop.) creață.

bănat s. v. ADMONESTARE. AMĂRĂCIUNE BĂNUIALĂ. CEARTĂ. CERTARE. CIOCUL-CUCOAREI. CIUDĂ. DOJANĂ. DOJENIRE. GELOZIE. IMPUTARE. IMPUTAȚIE. INVIDIE. ÎNTRISTARE. ÎNVINUIRE. MÎHNIRE. MORALĂ. MUSTRARE. NECAZ. NEÎNCREDERE. OBSERVAȚIE. PICĂ. PIZMĂ. PLISCUL-COCORULUI. PLISCUL-CUCOAREI. PORNIRE. PRIBOI. RANCHIUNĂ. REPROȘ. SUPĂRARE. SUSPICIUNE. TRISTEȚE. VINĂ.

pănăta vb. v. ÎNDURA. PĂTIMI. PĂȚI. RĂBDA. SUFERI. SUPORTA. TRAGE.

RISLING DE BANAT s. (BOT.) (pop.) creață.

banat, banaturi, (bănat), s.n. (reg.) Necaz, supărare, mâhnire: „Să n-am prunc de legănat / Mi-aș trăi tot cu bănat” (Calendar, 1980: 17). – Din magh. bánat „tristețe, mâhnire” (MDA).

Banat² – Regiune, ținut în vestul României: „Eu să n-am de legănat / Trece-aș dealu în Banat” (Calendar 1980: 17). Moroșenii peregrinau pe timpul verii, la câmpie, în Banat, unde lucrau până toamna, când se întorceau acasă cu bucate. – Din ban „rang boieresc; guvernator”, cf. lat. med. banatus.

banat¹, -uri, s.n. – Necaz, supărare, mâhnire: „Să n-am prunc de legânat / Mi-aș trăi tot cu bănat” (Calendar 1980: 17). – Din magh. bánat „tristețe, mâhnire”.

BĂNAT s.n. 1. (Mold., Criș., Trans. SV, Trans. N) Tristețe, jale, regret, căință. A: Să să dăruiască lor de buni cuconi în dulcință și fără de bănat petreacere. DM, 35^r. Și ĭale să jăluia căci nu să direg, așea ca cei bătrîni, cînd nu să cinstescu, au bănat. NCCD, 256. C: Așea s-au petrecut și s-au schimbat din veac toți oamenii din ceastă lume: cu dureare și cu amar, cu plîngere și cu bănatu. MOL. 1695, 82^r. Au foekut mult boenat mie. VISKI, apud TEW. Cu mare bănatu de Ierusalimu plîngîndu. MISC. SEC. XVII, 128^r. De mine s-o depărtatu, Pintru ea m-o prins bănatu. CÎNTECE, 9^v; cf. C 1692, 510^r; MOL. 1695, 54^v, 55^r; MISC. SEC. XVII, 102^r; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; IB, 37^r; CÎNTECE, 3^r; MISC. 1778, 39^r. // B: Nu vă facereți voia rea, nici vă fie cu abănat căci m-ați vîndut aici. CRON. 1687, 24^v. 2. (Mold.) Mîhnire, supărare. Nu o putu ține îndelung [cetatea], avînd grije de Sultan-Selim, să nu-i vie bănat. URECHE. Dările de pre an, de bună voie, fără lipsă și fără bănat strîngîndu-le, să le numere. CANTEMIR, IST. De acestea, nemărui cu bănat să nu fie, că pentru învățătura și aducerea-a-minte s-au scris aicea. PSEUDO-MUSTE; cf. M. COSTIN: DOSOFTEI, VS; N. COSTIN; NCCD, 404. 3. (Mold.) Mînie, necaz, ciudă. Iară avea și vătămare și bănat mare Nicolae-Vodă asupra lui Ilie spatariul Catargiul, pentru supărările ce făcusă aicea în țară. NCL II, 294. Arătat-au Dumnezeu greu banat asupra creștinilor, pentru multe păcatele și fărădelegile noastre. NECUUCE; cf. M. COSTIN; N. COSTIN. 4. (Mold:) Învinovățire, imputare, mustrare, certare. Mare bănat pentru aceastea toate au avut Jolkovski de la craiu și de la toată crăiia leșască. CLM, 25^r. Îi lovi cu cuvînt de bănat. DOSOFTEI, VS; cf. M. COSTIN; AXINTE URICARIUL. 5. (Mold.) Bănuială, suspiciune. Iară împăratul nice un bănat să nu aibă și nice o îndoire de prieteșugul ce l-au legat cu dînsul. N. COSTIN. Variante: abănat (CRON. 1687, 24^v). Etimologie: magh. bánat „părere de rău, tristețe”. Vezi și bănui², bănuială. Cf. bănuială (1), bușluială, tîngă, tristeală; băsău (3), potcă, poticală (1), siclet, supăr; but; preobrăzitură, probozeală, răpște; bănuială (2). substantiv neutru

bănat, s.n. v. banat.

bănat, bănaturi, s.n. – (reg.) Necaz, supărare, mâhnire: „Să n-am prunc de legănat / Mi-aș trăi tot cu bănat” (Calendar, 1980: 17). – Din magh. bánat „tristețe, mâhnire” (Galdi, cf. DER; MDA).