BĂNAT, (3) bănaturi, s. n. (Reg.) 1. Stare de durere sufletească, de jale, de tristețe, de părere de rău. 2. Supărare, necaz, ciudă. ◊ Expr. A nu-i fi cuiva cu bănat = (ca formulă de politețe) a nu lua în nume de rău rugămintea sau întrebarea cuiva. 3. Învinuire, reproș, imputare. – Din magh. bánat.

bănat¹ sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 88728 / Pl: ~e, -uri / E: mg bánat] (Reg) 1-2 Stare de (durere sufletească și) căință. 3 (Îe) A fi (sau a trage) (cu) ~ A regreta. 4 Supărare. 5-6 (Frp; îe) A nu-i fi cuiva cu ~ A nu lua în nume de rău (rugămintea sau) întrebarea cuiva. 7 Luare în nume de rău. 8 Mânie. 9 Necaz. 10 Ciudă. 11 Învinuire. 12 Bănuială.

bănát s.n. (pop.; fam.) 1 Stare de durere sufletească, de tristețe, de jale. Se depărta de sat Bătrînul, slab, cu ochii plini de lacrimi și bănat (COȘB.). ◇ Expr. A-i fi bănat = a-i fi jale; a-i părea rău. 2 Supărare, necaz, ciudă. ◇ Loc.vb. A purta bănat v. purta. ◇ Expr. A nu(-i) fi (cuiva) cu bănat = a nu lua în nume de rău vorba cuiva; a nu supăra pe cineva. Și de n-o fi cu bănat, Domnul nostru ar vrea să vază pe măritul împărat (EMIN.). 3 Învinuire, reproș, imputare. Poate că nu veți aduce bănat nici gramaticului, nici profesorului,... ci întîmplării (CR.). 4 Bănuială; suspiciune. De bănat nu se teme, pentru că face totul pe față. • pl. 3 -uri. /<magh. bănat.

†BĂNAT (pl. -aturi) sn. Mold. Tr.-Carp.1 Supărare, necaz, mîhnire, părere de rău, căință: nu duc destul ~ după cei trei, acum să te prăpădești și tu (RET.) ¶ 2 Dor, jale: Și mă vaer brazilor De bănatul fraților (TEOD.) ¶ 3 Să nu ți fie cu ~, nu te supăra, să nu-ți fie cu supărare, nu lua în nume de rău: să-mi dai voie a face o întrebare, dacă nu ți-a fi cu ~ (ALECS.) ¶ 4 ‡Mînie, urgie: arătat au Dumnezeu greu ~ asupra creștinilor (NEC.); a avea ~ pe cineva, asupra cuiva, a avea necaz, ciudă pe cineva: avea și vătămare și ~ mare Nicolai-Vodă asupra lui IIie Spătarul Catargiul, pentru supărările ce făcuse (N.-COST.). ¶ 5 Mold. †Mustrare, dojană: mai puneți la socoteală că și Trăsnea era înaintat în vîrstă și poate nu veți aduce ~ nici gramaticului, nici profesorului și nici lui Trăsnea (CRG.) ¶ 6 Mold. †Bănuială, prepus: Împăratul nice un ~ să nu aibă... de prieteșugul ce l au legat cu dînsul (N.-COST.) [ung. bánat].

BĂNAT, (3) bănaturi, s. n. (Reg.) 1. Stare de durere sufletească, de jale, de tristețe, de părere de rău. 2. Supărare, necaz, ciudă. ◊ Expr. A nu-i fi cuiva cu bănat= (ca formulă de politețe) a nu lua în nume de rău rugămintea sau întrebarea cuiva. 3. Învinuire, reproș, imputare. – Din magh. bánat.

BĂNAT, (3) bănaturi, s. n. (Transilv., Mold., Bucov.) 1. Stare de durere sufletească, tristețe, jale, mîhnire; părere de rău. Nu te da bănatului Ca iarba tăiatului, Nu-ți vinde necazului Florile obrazului. TOMA, C. V. 386. Mereu se depărta de sat Bătrînul, slab, cu ochii plini De lacrimi și bănat. COȘBUC, P. I 233. N-am dus și nu duc destul bănat după cei trei [copii]? Acum te mai prăpădești și tu prin cea săcreată de lume! RETEGANUL, P. V 28. Lîngă munte Este-o punte, Și la capătul punții Scrisu-i dorul mîndruții; La capătul celălalt, Scrisu-i și-al badei bănat, Că s-a dus și m-a lăsat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 161. ◊ Expr. A-i fi bănat = a-i fi jale, a-i părea rău. Mi-ar fi, nu mi-ar fi bănat, Daca s-ar fi măritat De aci al treile sat; Dar ea s-a făcut mireasă De la noi a treia casă. ALECSANDRI, P. P. 303. 2. Supărare, mînie, necaz, ciudă, pică. Nu știu ce-i cu tine, Că tot porți bănat De te rîd prin sat, Și porți jale-amară De te rid prin țară! COȘBUC, P. II 145. ◊ Expr. (Ca formulă de politețe) A nu-i fi cu bănat = a nu lua rugămintea (sau întrebarea) cuiva în nume de rău. Într-un tîrziu... a-ntrebat, Privind așa pe deal, răzleț: Departe-i pînă-n sat? Să nu vă fie cu bănat: întreb, că sînt drumeț. COȘBUC, P. I 228. Mă rog, să nu fie cu bănat, dar ia spune-mi cum te cheamă. SBIERA, P. 193. Nu-ți fie cu bănat, om bun, că am șuguit și eu! CREANGĂ, P. 127. Ce vrei tu? – Noi? Bună pace! Și de n-o fi cu bănat, Domnul nostru ar vrea să vază pe măritul împărat. EMINESCU, O. I 146. 3. Învinuire, reproș, imputare; mustrare, înfruntare. Mai pune la socoteală că și Trăsnea era înaintat în vîrstă, bucher de frunte și timp în felul său; că profesorul... zicea: «Luați de ici pînă ici...». Și poate că nu veți aduce bănat nici gramaticului, nici profesorului, nici lui Trăsnea, ci întîmplării, care a făcut pe oameni așa cum sînt. CREANGĂ,89. Aceste bănaturi ți le scriu din toată durerea.inimii, doresc ca ele să fie nemeritate. KOGĂLNICEANU, S. 218. [Mîndra] ți-o trimite, bade, carte, Pe de laturi Cu bănaturi, în mijloc Pară de foc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 135. 4. Bănuială, prepus. Ar trebui să mă ceri la mama, atunci ai putea veni cît de des; și ea n-ar avea nimic de bănuit. – Despre bănat nu mi-i teamă, dar, vezi, n-am vreme să mă ocup cu astfel de lucruri. CONTEMPORANUL, V_II 499.- Pl. și: (rar, 1) bănate (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 313).

BĂNAT, (3) bănaturi, s. n. (Reg.) 1. Stare de durere sufletească, tristețe, jale; părere de rău. Cu ochii plini De lacrimi și bănat (COȘBUC). 2. Supărare, necaz, ciudă. Nu știu ce-i cu tine, Că tot porți bănat (COȘBUC). ◊ Expr. (Ca formulă de politețe) A nu-i fi cuiva cu bănat = a nu lua în nume de rău rugămintea sau întrebarea cuiva. 3. Învinuire, reproș; mustrare. Poate că nu veți aduce bănat... profesorului (CREANGĂ). 4. Bănuială. – Magh. bánat.

BĂNAT ~uri n. pop. Dispoziție rea; indispoziție; supărare. * A nu-i fi (cuiva) cu ~ a nu-i fi (cuiva) cu supărare; a nu lua în nume de rău. /<ung. bánat

bănat n. Mold. Tr. necaz, supărare: și de n’o fi cu bănat, Domnul nostru ar vrea să vază pe măritul împărat EM. [Ung. BÁNAT].

bănát n., pl. urĭ (ung. bánat). Trans. Mold. Necaz, mîhnire, căință. Dor, jale. Mînie, supărare. Să nu-ți fie cu bănat, să nu te superi bănuĭnd ceva. A avea bănat pe cineva, asupra luĭ, a avea necaz pe el. A aduce bănat cuĭva, a-l mustra. Bănuĭală, prepus.

bănat (mâhnire; ciudă; bănuială; reproș) (reg.) s. n., (bănuieli; reproșuri) pl. bănaturi

bănat (mâhnire, ciudă, bănuială, reproș) (reg.) s. n., (bănuieli, reproșuri) pl. bănaturi

bănat (mâhnire, ciudă, bănuială, reproș) s. n., (reproșuri) pl. bănaturi

bănat

bănat (bănaturi), s. n. – 1. Necaz, supărare, amărăciune. – 2. Ciudă, pizmă. – 3. Bănuială. Mag. bánat (Gáldi, Dict., 103), cf. bănui.

a-i fi cu bănat expr. (reg.) a se supăra; a se simți jignit / ofensat.

BĂNAT s. v. admonestare, amărăciune, bănuială, ceartă, certare, ciocul-cucoarei, ciudă, dojană, dojenire, gelozie, imputare, imputație, invidie, întristare, învinuire, mâhnire, morală, mustrare, necaz, neîncredere, observație, pică, pizmă, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei, pornire, priboi, ranchiună, reproș, supărare, suspiciune, tristețe, vină.

bănat s. v. ADMONESTARE. AMĂRĂCIUNE BĂNUIALĂ. CEARTĂ. CERTARE. CIOCUL-CUCOAREI. CIUDĂ. DOJANĂ. DOJENIRE. GELOZIE. IMPUTARE. IMPUTAȚIE. INVIDIE. ÎNTRISTARE. ÎNVINUIRE. MÎHNIRE. MORALĂ. MUSTRARE. NECAZ. NEÎNCREDERE. OBSERVAȚIE. PICĂ. PIZMĂ. PLISCUL-COCORULUI. PLISCUL-CUCOAREI. PORNIRE. PRIBOI. RANCHIUNĂ. REPROȘ. SUPĂRARE. SUSPICIUNE. TRISTEȚE. VINĂ.

BĂNAT s.n. 1. (Mold., Criș., Trans. SV, Trans. N) Tristețe, jale, regret, căință. A: Să să dăruiască lor de buni cuconi în dulcință și fără de bănat petreacere. DM, 35^r. Și ĭale să jăluia căci nu să direg, așea ca cei bătrîni, cînd nu să cinstescu, au bănat. NCCD, 256. C: Așea s-au petrecut și s-au schimbat din veac toți oamenii din ceastă lume: cu dureare și cu amar, cu plîngere și cu bănatu. MOL. 1695, 82^r. Au foekut mult boenat mie. VISKI, apud TEW. Cu mare bănatu de Ierusalimu plîngîndu. MISC. SEC. XVII, 128^r. De mine s-o depărtatu, Pintru ea m-o prins bănatu. CÎNTECE, 9^v; cf. C 1692, 510^r; MOL. 1695, 54^v, 55^r; MISC. SEC. XVII, 102^r; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; IB, 37^r; CÎNTECE, 3^r; MISC. 1778, 39^r. // B: Nu vă facereți voia rea, nici vă fie cu abănat căci m-ați vîndut aici. CRON. 1687, 24^v. 2. (Mold.) Mîhnire, supărare. Nu o putu ține îndelung [cetatea], avînd grije de Sultan-Selim, să nu-i vie bănat. URECHE. Dările de pre an, de bună voie, fără lipsă și fără bănat strîngîndu-le, să le numere. CANTEMIR, IST. De acestea, nemărui cu bănat să nu fie, că pentru învățătura și aducerea-a-minte s-au scris aicea. PSEUDO-MUSTE; cf. M. COSTIN: DOSOFTEI, VS; N. COSTIN; NCCD, 404. 3. (Mold.) Mînie, necaz, ciudă. Iară avea și vătămare și bănat mare Nicolae-Vodă asupra lui Ilie spatariul Catargiul, pentru supărările ce făcusă aicea în țară. NCL II, 294. Arătat-au Dumnezeu greu banat asupra creștinilor, pentru multe păcatele și fărădelegile noastre. NECUUCE; cf. M. COSTIN; N. COSTIN. 4. (Mold:) Învinovățire, imputare, mustrare, certare. Mare bănat pentru aceastea toate au avut Jolkovski de la craiu și de la toată crăiia leșască. CLM, 25^r. Îi lovi cu cuvînt de bănat. DOSOFTEI, VS; cf. M. COSTIN; AXINTE URICARIUL. 5. (Mold.) Bănuială, suspiciune. Iară împăratul nice un bănat să nu aibă și nice o îndoire de prieteșugul ce l-au legat cu dînsul. N. COSTIN. Variante: abănat (CRON. 1687, 24^v). Etimologie: magh. bánat „părere de rău, tristețe”. Vezi și bănui², bănuială. Cf. bănuială (1), bușluială, tîngă, tristeală; băsău (3), potcă, poticală (1), siclet, supăr; but; preobrăzitură, probozeală, răpște; bănuială (2). substantiv neutru

bănat, s.n. v. banat.

bănat, bănaturi, s.n. – (reg.) Necaz, supărare, mâhnire: „Să n-am prunc de legănat / Mi-aș trăi tot cu bănat” (Calendar, 1980: 17). – Din magh. bánat „tristețe, mâhnire” (Galdi, cf. DER; MDA).