12 definiții pentru mustrare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUSTRÁRE, mustrări, s. f. Acțiunea de a (se) mustra și rezultatul ei; dojană. ♦ Sancțiune disciplinară care constă în notificarea scrisă făcută unui angajat care nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu și căruia i se recomandă să ia măsuri de îndreptare. ◊ Mustrare de conștiință = (mai ales la pl.) părere de rău, remușcare, căință. – V. mustra.

MUSTRÁRE, mustrări, s. f. Acțiunea de a (se) mustra și rezultatul ei; dojană. ♦ Sancțiune disciplinară care constă în notificarea scrisă făcută unui angajat care nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu și căruia i se recomandă să ia măsuri de îndreptare. ◊ Mustrare de conștiință = (mai ales la pl.) părere de rău, remușcare, căință. – V. mustra.

MUSTRÁRE, mustrări, s. f. 1. Acțiunea de a mustra și rezultatul ei; dojana, reproș. Tonul ei de mustrare dovedește că nu mă mai respectă. IBRĂILEANU, A. 45. La blinda ta mustrare simt glasul cum îmi seacă. EMINESCU, O. I 91. Fără a le face cea mai mică mustrare, Radu făcu semn. să-l deie pe mînile călăului. NEGRUZZI, S. I 108. ♦ Sancțiune aplicată unui salariat. 2. Părere de rău, remușcare, căință. Cu fiecare privire ea primea în inimă săgeata unei nesfîrșite mustrări. SADOVEANU, M. 124. Liber de mustrări Lăsa oricare patimi... Să-i treacă peste frunte. MACEDONSKI, O. I 267. Mai multă mustrare am simțit în cugetul meu decît oricînd. CREANGĂ, A. 70. Mulți sînt ca nisipul mării, Mulți ca ghearele mustrării. ALECSANDRI, P. II 14. ◊ Expr. Mustrare de cuget (sau de conștiință) sau mustrare a cugetului (sau a conștiinței) = remușcare. Te îmbia cu un susan, ca să fie liber să ronțăie și el, fără mustrare de conștiință. PAS, Z. X 165. Așa vorbesc și spun Poveștile, că-n urmă mustrarea conștiinței S-a prins de el. COȘBUC, P. II 184. Își trecea zilele în lacrimi și în rugăciuni, ca și cînd o mare mustrare de cuget o gonea. BOLINTINEANU, O. 349.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mustráre s. f., g.-d. art. mustrắrii; pl. mustrắri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MUSTRÁRE s. 1. v. certare. 2. v. ceartă. 3. v. regret.

MUSTRÁRE ~ări f. 1) v. A MUSTRA. 2) Sancțiune administrativă disciplinară aplicată cuiva. /v. a mustra

mustrare f. imputare aspră: mustrare de cuget, remușcare.

mustráre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a mustra, imputare severă, reprimandă. Mustrare de cuget, remușcare, mare căință p. o faptă rea.

mustráre s. f., g.-d. art. mustrării; pl. mustrări

MUSTRARE s. 1. certare, dojenire, (pop.) sfădire. (~ cuiva.) 2. admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, observație, reproș, (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, răpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care a primit-o l-a cumințit.) 3. căință, pocăință, regret, remușcare, părere de rău, (rar) penitență, pocăială, (înv.) înfrîngere, pocaianie, (franțuzism înv.) repentir. (Simte o sinceră ~ pentru cele făcute.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

MUSTRARE. Subst. Mustrare, admonestare, admonestație (rar), admonițiune (rar), apostrofă, apostrofare, muștruluială (fam.), dojană, dojenire, critică, observație, avertisment, reproș, probozeală (înv., reg. și fam.), probozire (înv., reg. și fam.), morală (fam.), cicăleală, cicălire, certare (înv.), ocărîre (rar), săpuneală (fig., fam.). Răsteală (pop.), stropșeală (pop. și fam.), stropșire (pop. și fam.), rățoială (fam.), burzuluială. Dezaprobare, reprobare, reprobațiune (rar), blam, blamare, oprobriu (livr.), reprehensiune. Avertisment; mustrare scrisă; mustrare verbală. Moralist (fam., peior.), moralizator (peior.), criticant. Adj. Mustrător, reprobator, dojenitor; cicălitor, criticant, admonitiv. Reprobabil, blamabil (livr.), criticabil, reproșabil, reprehensibil (livr.). Vb. A mustra, a admonesta, a apostrofa, a dojeni, a critica, a face (cuiva). observații, a reproșa, a-i scoate (cuiva) ochii, a probozi (înv., reg. și fam.), a moraliza (fam.), a face (cuiva) morală, a certa, a ocări (pop.), a muștrului (fam.), a săpuni (fig., fam.), a trage (cuiva) o săpuneală, a da (a trage) (cuiva) un perdaf, a face (pe cineva) cu ou și cu oțet, a-i bate (cuiva) perele, a-i face (cuiva) mizerii, a da cu boldul (în cineva), a-i da (cuiva) bolduri, a lua (pe cineva) la rost (la zor, la socoteală, la întrebări, la refec, la trei păzește, la trei parale, la depănat, în răspăr, în fabrică, din scurt, repede), a-i trage (cuiva) un frecuș, a-i trage (cuiva) un tighel, a trage (cuiva) un refec; a cicăli, a bodogăni, a boscorodi, a morocăni (reg.), a moronci (reg.). A se răsti, a se stropși (pop. și fam.), a se burzului, a se oțărî (pop.), a se zborși, a se rățoi (fam.). A dezaproba, a blama, a reproba. A fi luat la rost. V. bătaie, ceartă, cicăleală, iritare, pedeapsă.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

MUSTRARE perdaf, probozeală, săpuneală, scărmăneală, șmotru.

Intrare: mustrare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mustrare
  • mustrarea
plural
  • mustrări
  • mustrările
genitiv-dativ singular
  • mustrări
  • mustrării
plural
  • mustrări
  • mustrărilor
vocativ singular
plural