13 definiții pentru mustrare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUSTRÁRE, mustrări, s. f. Acțiunea de a (se) mustra și rezultatul ei; dojană. ♦ Sancțiune disciplinară care constă în notificarea scrisă făcută unui angajat care nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu și căruia i se recomandă să ia măsuri de îndreptare. ◊ Mustrare de conștiință = (mai ales la pl.) părere de rău, remușcare, căință. – V. mustra.

MUSTRÁRE, mustrări, s. f. Acțiunea de a (se) mustra și rezultatul ei; dojană. ♦ Sancțiune disciplinară care constă în notificarea scrisă făcută unui angajat care nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu și căruia i se recomandă să ia măsuri de îndreptare. ◊ Mustrare de conștiință = (mai ales la pl.) părere de rău, remușcare, căință. – V. mustra.

mustrare sf [At: (cca 1618) GCR I, 47/14 b / Pl: ~rări / E: mustra1] 1 Exprimare prin cuvinte a nemulțumirii față de atitudinea, de faptele cuiva Si: ceartă, dojană. 2 (Pex) Cuvinte care exprimă nemulțumirea față de atitudinea, de faptele cuiva. 3 (Îla) De ~ Dojenitor. 4 (îlav) Cu ~ Cu reproș. 5 (Înv; îlv) A da în ~ A mustra1 (3). 6 Pedeapsă disciplinară aplicată pe linie administrativă sau politică, pentru abateri mai puțin grave. 7 (Șîs ~ de cuget) Părere de rău Si: remușcare, căință. 8 (Înv) Cârteală. 9 (înv) Păcat.

MUSTRÁRE, mustrări, s. f. 1. Acțiunea de a mustra și rezultatul ei; dojană, reproș. Tonul ei de mustrare dovedește că nu mă mai respectă. IBRĂILEANU, A. 45. La blînda ta mustrare simt glasul cum îmi seacă. EMINESCU, O. I 91. Fără a le face cea mai mică mustrare, Radu făcu semn... să-l deie pe mînile călăului. NEGRUZZI, S. I 108. ♦ Sancțiune aplicată unui salariat. 2. Părere de rău, remușcare, căință. Cu fiecare privire ea primea în inimă săgeata unei nesfîrșite mustrări. SADOVEANU, M. 124. Liber de mustrări Lăsa oricare patimi... Să-i treacă peste frunte. MACEDONSKI, O. I 267. Mai multă mustrare am simțit în cugetul meu decît oricînd. CREANGĂ, A. 70. Mulți sînt ca nisipul mării, Mulți ca ghearele mustrării. ALECSANDRI, P. II 14. ◊ Expr. Mustrare de cuget (sau de conștiință) sau mustrare a cugetului (sau a conștiinței) = remușcare. Te îmbia cu un susan, ca să fie liber să ronțăie și el, fără mustrare de conștiință. PAS, Z. X 165. Așa vorbesc și spun Poveștile, că-n urmă mustrarea conștiinței S-a prins de el. COȘBUC, P. II 184. Își trecea zilele în lacrimi și în rugăciuni, ca și cînd o mare mustrare de cuget o gonea. BOLINTINEANU, O. 349.

MUSTRÁRE ~ări f. 1) v. A MUSTRA. 2) Sancțiune administrativă disciplinară aplicată cuiva. /v. a mustra

mustrare f. imputare aspră: mustrare de cuget, remușcare.

mustráre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a mustra, imputare severă, reprimandă. Mustrare de cuget, remușcare, mare căință p. o faptă rea.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mustrare s. f., g.-d. art. mustrării; pl. mustrări

mustráre s. f., g.-d. art. mustrării; pl. mustrări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MUSTRÁRE s. 1. v. certare. 2. v. ceartă. 3. v. regret.

MUSTRARE s. 1. certare, dojenire, (pop.) sfădire. (~ cuiva.) 2. admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, observație, reproș, (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, răpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care a primit-o l-a cumințit.) 3. căință, pocăință, regret, remușcare, părere de rău, (rar) penitență, pocăială, (înv.) înfrîngere, pocaianie, (franțuzism înv.) repentir. (Simte o sinceră ~ pentru cele făcute.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

MUSTRARE. Subst. Mustrare, admonestare, admonestație (rar), admonițiune (rar), apostrofă, apostrofare, muștruluială (fam.), dojană, dojenire, critică, observație, avertisment, reproș, probozeală (înv., reg. și fam.), probozire (înv., reg. și fam.), morală (fam.), cicăleală, cicălire, certare (înv.), ocărîre (rar), săpuneală (fig., fam.). Răsteală (pop.), stropșeală (pop. și fam.), stropșire (pop. și fam.), rățoială (fam.), burzuluială. Dezaprobare, reprobare, reprobațiune (rar), blam, blamare, oprobriu (livr.), reprehensiune. Avertisment; mustrare scrisă; mustrare verbală. Moralist (fam., peior.), moralizator (peior.), criticant. Adj. Mustrător, reprobator, dojenitor; cicălitor, criticant, admonitiv. Reprobabil, blamabil (livr.), criticabil, reproșabil, reprehensibil (livr.). Vb. A mustra, a admonesta, a apostrofa, a dojeni, a critica, a face (cuiva). observații, a reproșa, a-i scoate (cuiva) ochii, a probozi (înv., reg. și fam.), a moraliza (fam.), a face (cuiva) morală, a certa, a ocări (pop.), a muștrului (fam.), a săpuni (fig., fam.), a trage (cuiva) o săpuneală, a da (a trage) (cuiva) un perdaf, a face (pe cineva) cu ou și cu oțet, a-i bate (cuiva) perele, a-i face (cuiva) mizerii, a da cu boldul (în cineva), a-i da (cuiva) bolduri, a lua (pe cineva) la rost (la zor, la socoteală, la întrebări, la refec, la trei păzește, la trei parale, la depănat, în răspăr, în fabrică, din scurt, repede), a-i trage (cuiva) un frecuș, a-i trage (cuiva) un tighel, a trage (cuiva) un refec; a cicăli, a bodogăni, a boscorodi, a morocăni (reg.), a moronci (reg.). A se răsti, a se stropși (pop. și fam.), a se burzului, a se oțărî (pop.), a se zborși, a se rățoi (fam.). A dezaproba, a blama, a reproba. A fi luat la rost. V. bătaie, ceartă, cicăleală, iritare, pedeapsă.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

MUSTRARE perdaf, probozeală, săpuneală, scărmăneală, șmotru.

Intrare: mustrare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mustrare
  • mustrarea
plural
  • mustrări
  • mustrările
genitiv-dativ singular
  • mustrări
  • mustrării
plural
  • mustrări
  • mustrărilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mustrare, mustrărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) mustra și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Tonul ei de mustrare dovedește că nu mă mai respectă. IBRĂILEANU, A. 45. DLRLC
    • format_quote La blînda ta mustrare simt glasul cum îmi seacă. EMINESCU, O. I 91. DLRLC
    • format_quote Fără a le face cea mai mică mustrare, Radu făcu semn... să-l deie pe mînile călăului. NEGRUZZI, S. I 108. DLRLC
    • 1.1. Sancțiune disciplinară care constă în notificarea scrisă făcută unui angajat care nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu și căruia i se recomandă să ia măsuri de îndreptare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Părere de rău. DLRLC
    • format_quote Cu fiecare privire ea primea în inimă săgeata unei nesfîrșite mustrări. SADOVEANU, M. 124. DLRLC
    • format_quote Liber de mustrări Lăsa oricare patimi... Să-i treacă peste frunte. MACEDONSKI, O. I 267. DLRLC
    • format_quote Mai multă mustrare am simțit în cugetul meu decît oricînd. CREANGĂ, A. 70. DLRLC
    • format_quote Mulți sînt ca nisipul mării, Mulți ca ghearele mustrării. ALECSANDRI, P. II 14. DLRLC
    • 2.1. Mustrare de conștiință (sau de cuget) = (mai ales la plural) părere de rău. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Te îmbia cu un susan, ca să fie liber să ronțăie și el, fără mustrare de conștiință. PAS, Z. X 165. DLRLC
      • format_quote Așa vorbesc și spun Poveștile, că-n urmă mustrarea conștiinței S-a prins de el. COȘBUC, P. II 184. DLRLC
      • format_quote Își trecea zilele în lacrimi și în rugăciuni, ca și cînd o mare mustrare de cuget o gonea. BOLINTINEANU, O. 349. DLRLC
etimologie:
  • vezi mustra DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.