mustrare sf [At: (cca 1618) GCR I, 47/14 b / Pl: ~rări / E: mustra¹] 1 Exprimare prin cuvinte a nemulțumirii față de atitudinea, de faptele cuiva Si: ceartă, dojană. 2 (Pex) Cuvinte care exprimă nemulțumirea față de atitudinea, de faptele cuiva. 3 (Îla) De ~ Dojenitor. 4 (îlav) Cu ~ Cu reproș. 5 (Înv; îlv) A da în ~ A mustra¹ (3). 6 Pedeapsă disciplinară aplicată pe linie administrativă sau politică, pentru abateri mai puțin grave. 7 (Șîs ~ de cuget) Părere de rău Si: remușcare, căință. 8 (Înv) Cârteală. 9 (înv) Păcat.

MUSTRARE, mustrări, s. f. 1. Acțiunea de a mustra și rezultatul ei; dojană, reproș. Tonul ei de mustrare dovedește că nu mă mai respectă. IBRĂILEANU, A. 45. La blînda ta mustrare simt glasul cum îmi seacă. EMINESCU, O. I 91. Fără a le face cea mai mică mustrare, Radu făcu semn... să-l deie pe mînile călăului. NEGRUZZI, S. I 108. ♦ Sancțiune aplicată unui salariat. 2. Părere de rău, remușcare, căință. Cu fiecare privire ea primea în inimă săgeata unei nesfîrșite mustrări. SADOVEANU, M. 124. Liber de mustrări Lăsa oricare patimi... Să-i treacă peste frunte. MACEDONSKI, O. I 267. Mai multă mustrare am simțit în cugetul meu decît oricînd. CREANGĂ, A. 70. Mulți sînt ca nisipul mării, Mulți ca ghearele mustrării. ALECSANDRI, P. II 14. ◊ Expr. Mustrare de cuget (sau de conștiință) sau mustrare a cugetului (sau a conștiinței) = remușcare. Te îmbia cu un susan, ca să fie liber să ronțăie și el, fără mustrare de conștiință. PAS, Z. X 165. Așa vorbesc și spun Poveștile, că-n urmă mustrarea conștiinței S-a prins de el. COȘBUC, P. II 184. Își trecea zilele în lacrimi și în rugăciuni, ca și cînd o mare mustrare de cuget o gonea. BOLINTINEANU, O. 349.

MUSTRARE ~ări f. 1) v. A MUSTRA. 2) Sancțiune administrativă disciplinară aplicată cuiva. /v. a mustra

mustrare f. imputare aspră: mustrare de cuget, remușcare.

mustráre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a mustra, imputare severă, reprimandă. Mustrare de cuget, remușcare, mare căință p. o faptă rea.

mustrare s. f., g.-d. art. mustrării; pl. mustrări

mustrare s. f., g.-d. art. mustrării; pl. mustrări

mustrare s. f., g.-d. art. mustrării; pl. mustrări

MUSTRARE s. 1. v. certare. 2. v. ceartă. 3. v. regret.

MUSTRARE s. 1. certare, dojenire, (pop.) sfădire. (~ cuiva.) 2. admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, observație, reproș, (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, răpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care a primit-o l-a cumințit.) 3. căință, pocăință, regret, remușcare, părere de rău, (rar) penitență, pocăială, (înv.) înfrîngere, pocaianie, (franțuzism înv.) repentir. (Simte o sinceră ~ pentru cele făcute.)

Mustrare ≠ laudă

MUSTRARE. Subst. Mustrare, admonestare, admonestație (rar), admonițiune (rar), apostrofă, apostrofare, muștruluială (fam.), dojană, dojenire, critică, observație, avertisment, reproș, probozeală (înv., reg. și fam.), probozire (înv., reg. și fam.), morală (fam.), cicăleală, cicălire, certare (înv.), ocărîre (rar), săpuneală (fig., fam.). Răsteală (pop.), stropșeală (pop. și fam.), stropșire (pop. și fam.), rățoială (fam.), burzuluială. Dezaprobare, reprobare, reprobațiune (rar), blam, blamare, oprobriu (livr.), reprehensiune. Avertisment; mustrare scrisă; mustrare verbală. Moralist (fam., peior.), moralizator (peior.), criticant. Adj. Mustrător, reprobator, dojenitor; cicălitor, criticant, admonitiv. Reprobabil, blamabil (livr.), criticabil, reproșabil, reprehensibil (livr.). Vb. A mustra, a admonesta, a apostrofa, a dojeni, a critica, a face (cuiva). observații, a reproșa, a-i scoate (cuiva) ochii, a probozi (înv., reg. și fam.), a moraliza (fam.), a face (cuiva) morală, a certa, a ocări (pop.), a muștrului (fam.), a săpuni (fig., fam.), a trage (cuiva) o săpuneală, a da (a trage) (cuiva) un perdaf, a face (pe cineva) cu ou și cu oțet, a-i bate (cuiva) perele, a-i face (cuiva) mizerii, a da cu boldul (în cineva), a-i da (cuiva) bolduri, a lua (pe cineva) la rost (la zor, la socoteală, la întrebări, la refec, la trei păzește, la trei parale, la depănat, în răspăr, în fabrică, din scurt, repede), a-i trage (cuiva) un frecuș, a-i trage (cuiva) un tighel, a trage (cuiva) un refec; a cicăli, a bodogăni, a boscorodi, a morocăni (reg.), a moronci (reg.). A se răsti, a se stropși (pop. și fam.), a se burzului, a se oțărî (pop.), a se zborși, a se rățoi (fam.). A dezaproba, a blama, a reproba. A fi luat la rost. V. bătaie, ceartă, cicăleală, iritare, pedeapsă.

MUSTRARE perdaf, probozeală, săpuneală, scărmăneală, șmotru.