12 definiții pentru suspiciune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUSPICIÚNE, suspiciuni, s. f. Lipsă de încredere în cineva, îndoială în ceea ce privește corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intențiilor cuiva; bănuială, neîncredere. [Pr.: -ci-u-] – Din fr. suspicion, lat. suspicio, -onis.

SUSPICIÚNE, suspiciuni, s. f. Lipsă de încredere în cineva, îndoială în ceea ce privește corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intențiilor cuiva; bănuială, neîncredere. [Pr.: -ci-u-] – Din fr. suspicion, lat. suspicio, -onis.

SUSPICIÚNE, suspiciuni, s. f. Presupunere bazată pe îndoială, în ce privește corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intențiilor cuiva; bănuială, prepus. Aceasta creează în jurul lui o atmosferă de suspiciune. V. ROM. decembrie 1953, 289.

SUSPICIÚNE s.f. Bănuială, presupunere; neîncredere. [Pron. -ci-u-. / cf. fr. suspicion, it. suspicione, lat. suspicio].

SUSPICIÚNE s. f. nesiguranță, îndoială privind corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intențiilor cuiva; bănuială, neîncredere. (< fr. suspicion, lat. suspicio)

SUSPICIÚNE ~i f. 1) Atitudine care denotă neîncredere în autenticitatea unui lucru sau în onestitatea unei persoane; bănuială. A avea ~i. 2) Lipsă de încredere. [G.-D. suspiciunii; Sil. -ci-u-] /<lat. suspicio, ~onis, fr. suspicion

*suspiciúne f. (lat. suspicio, -ónis). Jur. Bănuĭală. Suspiciune legală, bănuĭală permisă de lege, cum ar fi cînd acuzatu ar avea siguranță că va fi condamnat orĭ achitat de jurațĭ, și atuncĭ e trimes la judecată în alt oraș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

suspiciúne (-ci-u-) s. f., g.-d. art. suspiciúnii; pl. suspiciúni

suspiciúne s. f. (sil. -ci-u-), g.-d. art. suspiciúnii; pl. suspiciúni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUSPICIÚNE s. bănuială, neîncredere, (livr.) circumspecție, incredulitate, (pop.) prepus, (prin Mold.) bănat, (prin Ban.) bedă, (înv.) prepunere. (O atitudine de continuă ~.)

SUSPICIUNE s. bănuială, neîncredere, (livr.) circumspecție, incredulitate, (pop.) prepus, (prin Mold.) bănat, (prin Ban.) bedă, (înv.) prepunere. (O atitudine de continuă ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SUSPICIUNE. Subst. Suspiciune, suspectare, bănuială, bănuire (rar); neîncredere, lipsă de încredere, dubiu, îndoială, îndoire (înv.), incertitudine. Circumspecție (livr.), rezervă (fig.), reținere; fereală, ferire, băgare de seamă, precauție, prudență. Presupunere, presupus (pop. și fam.), prezumție (livr.). Suspect, bănuit. Adj. Suspicios, bănuitor, neîncrezător, circumspect (livr.), rezervat, reținut. Suspect, dubios, îndoielnic, îndoios (rar). Vb. A suspecta, a bănui, a nu avea încredere; a pune la îndoială; a avea îndoieli, a se îndoi, a sta la îndoială. A fi cu băgare de seamă, a fi precaut, a se feri. A da de bănuit, a trezi suspiciuni (bănuieli). Adv. Cu suspiciune, cu neîncredere. V. frică, nehotărîre, precauție.

Intrare: suspiciune
suspiciune substantiv feminin
  • silabație: -ci-u-
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • suspiciune
  • suspiciunea
plural
  • suspiciuni
  • suspiciunile
genitiv-dativ singular
  • suspiciuni
  • suspiciunii
plural
  • suspiciuni
  • suspiciunilor
vocativ singular
plural