suspiciune sf [At: ȚICHINDEAL, A. M. 48 / 17 / V: (înv) ~cie, ~ciu sn, ~pițiu sn, ~ițiune / P: ~ci-u~ / Pl: ~ni / E: lat suspicio, -onis, fr suspicion] Lipsă de încredere în cineva, în ceea ce privește corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intențiilor cuiva Si: bănuială (12) îndoială, neîncredere, (liv) circumspecție (1), incredulitate, (îvp) prepus¹, (îrg) prepunere, (reg) bănat (12), fedă, (îvr) suspect (6).

SUSPICIUNE, suspiciuni, s. f. Presupunere bazată pe îndoială, în ce privește corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intențiilor cuiva; bănuială, prepus. Aceasta creează în jurul lui o atmosferă de suspiciune. V. ROM. decembrie 1953, 289.

SUSPICIUNE s.f. Bănuială, presupunere; neîncredere. [Pron. -ci-u-. / cf. fr. suspicion, it. suspicione, lat. suspicio].

SUSPICIUNE s. f. nesiguranță, îndoială privind corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intențiilor cuiva; bănuială, neîncredere. (< fr. suspicion, lat. suspicio)

SUSPICIUNE ~i f. 1) Atitudine care denotă neîncredere în autenticitatea unui lucru sau în onestitatea unei persoane; bănuială. A avea ~i. 2) Lipsă de încredere. [G.-D. suspiciunii; Sil. -ci-u-] /<lat. suspicio, ~onis, fr. suspicion

*suspiciúne f. (lat. suspicio, -ónis). Jur. Bănuĭală. Suspiciune legală, bănuĭală permisă de lege, cum ar fi cînd acuzatu ar avea siguranță că va fi condamnat orĭ achitat de jurațĭ, și atuncĭ e trimes la judecată în alt oraș.

suspicie sf vz suspiciune

suspiciu sn vz suspiciune

suspiție sf vz suspiciune

suspițiu sn vz suspiciune

suspițiune sf vz suspiciune

suspiciune (desp. -ci-u-) s. f., g.-d. art. suspiciunii; pl. suspiciuni

suspiciune (-ci-u-) s. f., g.-d. art. suspiciunii; pl. suspiciuni

suspiciune s. f. (sil. -ci-u-), g.-d. art. suspiciunii; pl. suspiciuni

suspiciune (i-u)

SUSPICIUNE s. bănuială, neîncredere, (livr.) circumspecție, incredulitate, (pop.) prepus, (prin Mold.) bănat, (prin Ban.) bedă, (înv.) prepunere. (O atitudine de continuă ~.)

SUSPICIUNE s. bănuială, neîncredere, (livr.) circumspecție, incredulitate, (pop.) prepus, (prin Mold.) bănat, (prin Ban.) bedă, (înv.) prepunere. (O atitudine de continuă ~.)

SUSPICIUNE. Subst. Suspiciune, suspectare, bănuială, bănuire (rar); neîncredere, lipsă de încredere, dubiu, îndoială, îndoire (înv.), incertitudine. Circumspecție (livr.), rezervă (fig.), reținere; fereală, ferire, băgare de seamă, precauție, prudență. Presupunere, presupus (pop. și fam.), prezumție (livr.). Suspect, bănuit. Adj. Suspicios, bănuitor, neîncrezător, circumspect (livr.), rezervat, reținut. Suspect, dubios, îndoielnic, îndoios (rar). Vb. A suspecta, a bănui, a nu avea încredere; a pune la îndoială; a avea îndoieli, a se îndoi, a sta la îndoială. A fi cu băgare de seamă, a fi precaut, a se feri. A da de bănuit, a trezi suspiciuni (bănuieli). Adv. Cu suspiciune, cu neîncredere. V. frică, nehotărîre, precauție.