polturác m. (pol. póltorak, d. vsl. polŭ vŭtora, polŭtora, unu jumătate. V. potor). O veche monetă care, la 1700, valora în Țara Românească 2 banĭ saŭ jumătate de groș și care în Moldova era rar întrebuințată (Ĭorga, Negoț. 222). V. potronic.

1) númăr n., pl. númere (lat. nŭmerus, it. numero și nóvero, sard. numeru, pv. fr. cat. nombre). Unitate, raport între cantitățĭ: numere egale. Cifră, semnu care arată o unitate,o cantitate: 5 e un număr. Reuniune de maĭ multe unitățĭ saŭ cantitate indefinită: eĭ eraŭ în număr de zece, eraŭ în mare număr. Majoritate: plebea se bazează pe număr. Serie de exemplare saŭ exemplar singur distinct de altele pin cifra pe care o poartă: număru viitor al unuĭ ziar. Cifra care arată valoarea pe o monetă, scrisă (V. pajură). Gram. Formă particulară a cuvintelor după cum e vorba de unu (singular) saŭ de maĭ mulțĭ orĭ maĭ multe (plural), ca: un om străin venea, niște oamenĭ străinĭ veneaŭ. Număr rătund, fără fracțiunĭ, ca 100 față de 98 orĭ 101. Aritm. Număr abstract, concret. V. abstract, concret. Număr întreg, fără fracțiunĭ și care conține de maĭ multe orĭ unitatea. Număr fracționar, care are fracțiunĭ, ca: unu jumătate. Număr decimal, număr fracționar al căruĭ numitor e zece saŭ o putere a luĭ zece. Număr prim, număr întreg care nu e divizibil de cît pin el singur și unitate, ca 3, 5, 7, 11, 13 ș.a.; numere prima între ele, care n’aŭ alt divizor comun de cît unitatea, ca 18 și 35. Număr păreche saŭ cu soț, care se poate împărți exact pin 2, ca 4, 6, 8, 10. Număr nepăreche saŭ fără soț, care nu se poate împărți exact pin 2, ca 5, 7, 9, 11. Astr. Număr de aur, ciclu lunar de 19 anĭ. A fi în număru unora, a fi pintre eĭ. A fi în număr, a fi în mare număr saŭ în număru cerut. A face număru cincĭ (fam.), a șterpeli, a fura (cu cele cincĭ degete). – În Meh. lúmăr.

SUNA, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce sunete. Clopotele de aramă ale cailor sunau cu putere. SADOVEANU, O. VII 107. Întinse pocalul plin de vin gros de Cnidos. Brățările sunară încet și dulce. C. PETRESCU, A. 21. Pe luncă sună coasa; jos pe vale Copii fac larmă, rîd, se iau la trîntă. IOSIF, P. 34. ◊ (Poetic) Marea-n fund clopote are, care sună-n orice noapte. EMINESCU, O. I 45. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete înăbușite, lipsite de sonoritate, caracteristice unui vas care nu conține nimic. Bătînd eu într-o dimineață niște cuiere pentru straie, mi s-a părut că sună un perete a gol într-un anumit loc. C. PETRESCU, A. 337. A-i suna (cuiva) scîndura = a-i sosi cuiva ceasul morții; a muri. Lasă-te, puică, de mine, Că viu astăzi, ori viu mîine... Eu de tine m-oi lăsa Cînd mi-o suna scîndura. ȘEZ. I 291. Cînd să mă satur de tine, Lume, lume, soro lume? De tine m-oi sătura Cînd mi-o suna scîndura. TEODORESCU, P. P. 287. A-i suna cuiva doagele, se spune cînd un lucru e hodorogit, fig. cînd un om e sleit de puteri, aproape de moarte. Sună a dogit v. dogit. ◊ Tranz. Ea trecu la volan, Radu alături. Dădu drumul motorului... un timp merse atentă la trecătorii străzilor și la viragii, schimbînd vitezele, frînînd, sunînd clacsonul. C. PETRESCU, Î. II 96. ◊ Tranz. fact. Piciorul cel adevărat... ar fi cel mai suprem dar pe care l-aș face tatii, tatii care a îmbătrînit și-și sună lemnul piciorului prin casă. SAHIA, N. 23. Ascultă neclintită un ceas, două, parc-ar înțelege ce spune vîntul holdelor, ce grăiește murmurul apei, care dă d-a dura petricelele din matcă și le sună. DELAVRANCEA, S. 13. ♦ (Despre ceas) A anunța orele, a marca timpul (prin bătăi mecanice); a bate. Orologiul, fidel interpret al bătrînului timp, sună de 12 ori din limba sa de metal, spre a da lumei ce mi-l asculta samă că se scursese a 12-a oară a nopții. EMINESCU, N. 37. ◊ (Poetic) Vecinic în noapte tristă, adîncă, Ascult a vremei pas necurmat, Dar de plăcere nici un ceas încă Pentru-al meu suflet nu au sunat! ALECSANDRI, P. I 151. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau ceasul de veșnicie) = a-i sosi (cuiva) clipa morții. Mie-mi sună ceasul să-mi plătesc datoria ca orice muritor. CARAGIALE, O. III 86. Un arnăut... intră și, scoțînd un pistol din cingătoare, îl slobozi în el... Negreșit că ceasul morții ar fi sunat pentru acel cutezător, dacă... NEGRUZZI, S. I 21. ◊ Tranz. Un orologiu sună noaptea jumătate, La castel, în poartă, oare cine bate? BOLINTINEANU, O. 33. ♦ (Despre ape) A susura, a murmura. Sub plopii rari – apele sună, Și plopii rari vîjîie-n vînt. COȘBUC, P. I 64. Sus în brazii de pe dealuri Luna-n urmă ține strajă, Iar izvorul, prins de vrajă, Răsărea sunînd din valuri. EMINESCU, O. I 104. Din izvoare și din gîrle Apa sună somnoroasă. id. ib. 121. ♦ (Despre anumite obiecte sau materiale) A foșni. Înfiorat de taina singurătății grele, Străvechiul codru sună, foșnindu-și frunza rar... IOSIF, V. 63. Că de-i vremea rea sau bună, vîntu-mi bate, frunza-mi sună, Și de-i vremea bună, rea, Mie-mi curge Dunărea. EMINESCU, O. I 123. Abia atingi covorul moale, Mătasa sună sub picior, Și de la creștet pîn-în poale Plutești ca visul de ușor. id. ib. 117. ◊ Tranz. (Poetic) Își sună-n zare plopii argintul frunzei lor. EFTIMIU, C. 118. ♦ (Despre vînt) A șuiera, a vîjîi. Cînd și cînd acel vînt purta șuvoaie de ploi. Cînd stătea valul de ploaie, rămînea vîntul sunînd și fluierînd. SADOVEANU, M. C. 51. Și vîntu-n codri sună cu glas duios și slab. EMINESCU, O. I 97. ♦ A trosni. Trudnic se-ntinde Drumu-nainte, Putrede vreascuri sună sub pas. DEȘLIU, M. 30. ♦ Tranz. (Popular) A scutura cu zgomot frîul (pentru a chema calul). Sună frîul... și veni calul lui înșelat. ISPIRESCU, L. 166. 2. Intranz. (Despre glasuri, cuvinte, cîntece) A se face auzit, a răsuna. Tremurul frunzei stătu; un glas, hăulind, începu a suna; pe urmă iar porni a cînta frunza. SADOVEANU, O. VIII 51. Și în gîndu-mi trece vîntul, capul arde pustiit, Aspru, rece sună cîntul cel etern neisprăvit. EMINESCU, O. I 142. ◊ (Poetic) Și prin mîndra fermecare sun-o muzică de șoapte, Iar pe ceruri se înalță curcubeiele de noapte. EMINESCU, O. I 158. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a se face auzit de cineva, a răsuna în urechea cuiva. N-o mai caut... Ce să caut? E același cîntec vechi, Setea liniștei eterne care-mi sună în urechi. EMINESCU, O. I 157. Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe, Cine ține toate minte Și ar sta să le asculte? id. ib. 194. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea cuiva vorbele pe care le aude. ◊ Tranz. fact. Nourii, sosind din cer și din prăpăstii, sunară și ei glas de cutremur. SADOVEANU, O. VIII 252. ♦ (Despre urechi) A țiui. Ghici care ureche îmi sună. ♦ A geme, a se tîngui. Petrea Nastase a venit peste două zile, cu zîmbetu-i sfios și cu vorbele-i pripite, sunînd de durere. SADOVEANU, O. V 558. ♦ Fig. A reveni în minte. Îi suna glasul de departe, din afund de timp. C. PETRESCU, A. R. 192. Bătrînu-și pleacă geana și iar rămîne orb, Picioarele lui vechie cu piatra se-mpreună, El numără în gîndu-i și anii îi adună, Ca o poveste-uitată Arald în minte-i sună. EMINESCU, O. I 98. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. Sună coasta; turma-ncet Peste cîmpuri face-și calea; Latră cîni de sună valea. COȘBUC, P. II 165. Mihnea-ncalecă, calul său tropotă, Fuge ca vîntul; Sună pădurile, fîșie frunzele, Geme pămîntul. BOLINTINEANU, O. 74. Codrul sună, clocotește De-un lung hohot pîn-în fund, Valea, dealul îi răspund Prin alt hohot, ce-ngrozește. ALECSANDRI, P. I 12. 4. Intranz. (Despre persoane) A scoate sunete armonioase dintr-un instrument muzical; a cînta. Colo se sparge undă de undă alungată; Colo din frunză sună ai noștri călători; Colo privighetoarea suspină-namorată, De vînturi legănată pe patul ei de flori. BOLINTINEANU, O. 199. Cobuz, ciobanu-n Calafat, Suna voios din fluier, Iar noi jucam hora în sat, Rîzînd de-a boambei șuier. ALECSANDRI, O. 237. Apoi badea s-a-nturnat Și din bucium a sunat. TEODORESCU, P. P. 149. Merge el cîntînd, Din cobuz sunînd, Codrii dezmierdînd. ALECSANDRI, P. P. 62. ◊ (Instrumentul acțiunii devine subiect) Cum se apropiară de curtea domnească, trîmbițele, fluierele și dobele începură a suna fără întrerupere. SADOVEANU, O. VII 155. Peste vîrfuri trece luna, Codru-și bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. EMINESCU, O. I 206. Colo-n crîngul ce-nverzește Sună-un bucium de cireș. ALECSANDRI, P. A. 154. ◊ Tranz. (Complementul indică melodia executată) Cîte aleanuri nu-și potolea sunînd vro doină în frunză. MIRONESCU, S. A. 46. Ziceți lăutarilor să sune o horă, ca să jucăm cu toții la nunta Floricăi. ALECSANDRI, T. 686. 5. Intranz. A anunța, a vesti apropierea unei persoane sau a unui eveniment (prin sunete de clopot sau suflînd într-un instrument). Înaintea lui Mihai erau steagurile luate în bătălie... după dînsele veneau toboșarii și trîmbițașii, bătînd din tobe și sunînd din trîmbițe. ISPIRESCU, M. V. 42. Cînd se urcă noul domn p-acel scaun... oastea de afară slobozi puștile și sănețele cu chiote de bucurie și începură a suna din tobe, din pauce, din trîmbițe și din surle. ODOBESCU, S. I 72. ◊ Impers. Mai era o jumătate de ceas pînă să sune de intrare prin clase. VLAHUȚĂ, O. AL. 104. Ascultam pe craiul Ramses, și visam la ochi albaștri... Capul greu cădea pe bancă, păreau toate-n infinit; Cînd suna, știam că Ramses trebuia să fi murit. EMINESCU, O. I 141. ◊ Tranz. (Complementul indică scopul) Sunase sfîrșitul orei și brusca erupție a clopoțelului nichelat nu clintise nici un nerăbdător. C. PETRESCU, S. 67. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin semnale sonore. (Intranz.) Am sunat; o slugă intră cu un bilet în mîni. NEGRUZZI, S. I. 53. ◊ Expr. (Familiar) A suna (pe cineva) la telefon = a chema (pe cineva) la telefon. Dumnealui vine întotdeauna după unu jumătate... L-au întrebat doi domni pînă acum. L-au sunat și la telefon. C. PETRESCU, C. V. 61. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. Prima legendă a cucului... sună precum urmează... MARIAN, O. I 2. Nimeni n-a știut ce însemnează povestea aceea, nici că despre ei sună. RETEGANUL, P. II 36. Întîia întrebare sună așa... ISPIRESCU, L. 176. ♦ A corespunde cu..., a sugera că..., a avea aerul de... În «Năpasta» societatea burgheză cu autoritățile ei nu apare întrupată pe scenă în anumite personaje; apare numai ca un ecou depărtat, și acest ecou sună a răutate și sălbătăcie. GHEREA, ST. CR. III 108. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni. Se sună prin sat că Sultănica merge rău cu sănătatea. DELAVRANCEA, S. 51. Cartea d-tale și gazetele le-am primit. Gazete, dacă mai ai, bine ar fi să-mi mai trimiți. Prin Daco-Romînia se sună de război. CARAGIALE, O. VII 110.

MAJORITATE, majorități, s. f. Partea sau numărul cel mai mare dintr-o colectivitate. ♦ Superioritate numerică cerută (prin lege) sau obținută în alegeri. ◊ Majoritate absolută = număr de voturi egal cu cel puțin jumătate plus unu din total. Majoritate relativă = numărul cel mai mare de voturi obținut de cineva în raport cu voturile obținute de fiecare din ceilalți candidați. Majoritate civilă = Majorat¹. – Din fr. majorité. Cf. lat. maioritas, -atis, germ. Majorität.

ȘI adv., conj. A. Adv. (Stă înaintea părții de vorbire la care se referă; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, stă între auxiliar, pron. refl. etc. și verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevăr, cu adevărat. ♦ Întocmai, exact. Precum a zis, așa a și făcut. 2. Pe deasupra, în plus, încă. După ce că e urâtă o mai cheamă și Neacșa. 3. Chiar, încă, pe lângă acestea, de asemenea. Vezi să nu pățești și tu ca mine. ♦ (Pe lângă un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifică gradația) O cameră și mai mare. ◊ Loc. adj. (Cu valoare de superlativ) Și mai și = mai grozav, mai strașnic. 4. (În propoziții negative) Nici. Însă și de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. II. (Cu sens temporal) 1. Imediat, îndată, pe loc. Cum îl zări, îi și spuse. 2. Deja. Masa se și pune în grădină. B. Conj. I. (Marcă a coordonării copulative) 1. (Leagă două părți de același fel ale unei propoziții) Este voinic și tânăr. 2. (Împreună cu prep. „cu” exprimă relația operației matematice a adunării) Plus. Doi și cu trei fac cinci. ♦ (Ajută la formarea prin adiție a numeralelor de la douăzeci și unu până la nouăzeci și nouă) Șaizeci și opt. ♦ (Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legând partea zecimală de întreg) Trei și paisprezece. ♦ (Indică adăugarea unei cantități) Plus. Unu și jumătate. 3. (Leagă două substantive între care există o corespondență sau o echivalență) Binele și răul. 4. (Așezat înaintea fiecărui termen al unei enumerări, ajută la scoaterea lor în evidență) A adus și vin, și mâncare, și cărți. ♦ (În repetiții, ca procedeu stilistic) Ia cuvântul și vorbește și vorbește. 5. (Leagă două propoziții de același fel, indicând o completare, un adaos, o precizare nouă) Deschide ușa și intră. 6. (Accentuat, în corelație cu sine însuși) Atât..., cât...; nu numai..., ci și... Are în mână și pâinea, și cuțitul. 7. (În stilul epic și popular, mai ales în povestire, se așază la începutul frazei, indicând continuitatea desfășurării faptelor) Și a plecat fiul de împărat mai departe. ♦ (Întrebuințat înaintea unei propoziții interogative sau exclamative, subliniază legătura cu cele povestite anterior) Și ce vrei să faci acum? ◊ Expr. Ei și? = ce-mi pasă? ce importanță are? (Întrebuințat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Se aude cineva bătând în ușă... – Și? – Mă duc să deschid. (Precedat de adv. „ca” are funcție comparativă) a) La fel ca, întocmai ca. Se pricepe la pescuit ca și la multe altele; b) aproape, aproximativ. Treaba este ca și sfârșită. II. (Marchează coordonarea adversativă) Ci, iar, dar. Aude vorbindu-se și nu pricepe nimic. III. (Marcă a coordonării concluzive) Deci, prin urmare. E o glumă și nu o lua în serios. – Lat. sic.

MAJORITATE s.f. Cea mai mare parte sau cel mai mare număr dintr-o colectivitate. ◊ Majoritate absolută = majoritate care întrunește un număr de voturi egal cu minimum jumătate plus unul din totalul voturilor; majoritate relativă = număr de voturi care întrece orice alt număr de voturi obținute de alt candidat; majoritate civilă = majorat. [Var. maioritate s.f. / cf. fr. majorité, engl. majority, lat. maioritas, germ. Majorität].

MAJORITATE s. f. partea sau numărul cel mai mare dintr-o colectivitate. ♦ superioritate numerică cerută (de lege) sau obținută în alegeri. ◊ majoritate absolută (sau simplă) = număr de voturi egal cu minimum jumătate plus unu din total; majoritate relativă = număr de voturi care întrece orice alt număr de voturi obținute de fiecare dintre ceilalți candidați. (< fr. majorité, lat. maioritas, germ. Majorität)

potor (-ri), s. m. – Monedă veche de cupru. Sl. polŭvŭtora „unu și jumătate” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 282; Tiktin), cf. pol. poltorak, slov. poltora. – Der. potoroancă, s. f. (Trans., monedă divizionară de cupru); potronic, s. m. (monedă de argint de 6 aspri; monedă de cupru, a douăsprezecea parte dintr-un leu), probabil dintr-un sl. poltoronikŭ (Tiktin); potură, s. f. (Olt., monedă de cupru; Olt., oală). Cf. polturac.

jumătáte f., pl. ățĭ (amestecătură din alb. ghĭúmas, jumătate, și lat. dimidietas, = dimidium și medietas, derivate d. medius, mijlociŭ. D. medietas vine it. metá, fr. moitié, sp. metad, pg. metade, ametade). Fiecare dintre cele doŭă părțĭ egale ale unuĭ tot. Fig. Fam. Nevastă, soție (saŭ și soț). Un fel de becață foarte mică numită și surdă. Jumătate saŭ pe jumătate mort, aproape mort. Cu jumătate de gură, a lene, fără convingere saŭ dorință de: a afirmat cu jumătate de gură. Acesta e unu și jumătate (de ex. bețiv, ștrengar, hoț), acesta e mare (bețiv, ștrengar, hoț). – Sing. și jumate (Sud. pop.).

potór m. (pol. póltora, rus. poltorá, vsl. polŭ[vŭ]tora, unu și jumătate. V. polturac, potoroancă, potronic). Vechĭ. O monetă care, probabil, valora un groș leșesc și jumătate saŭ un crăițar austriac și jumătate: și pe banĭ, și pe potórĭ în credință la fecĭorĭ (P. P. Maram.). – La Tkt. (Let. 2, 70) pótor.

potor, -i, s.m. – Monedă veche de cupru. Suman cu potori, „cu aplicațiuni de piele” (Bârlea 1924): „Cea cu potorii pe piept / Bine-i place bobu fiert” (Bârlea 1924 II: 316). – Din sl. polŭvŭtora „unu și jumătate”, cf. pol. poltorak (DER).

un, o (izolat. únu, úna) num. (lat. ûnus, it. sp. uno, pv. fr. un, pg. um. O vine din *ună). Maĭ puțin de cît doĭ, fără păreche, simplu, singur, unic: un franc, un singur franc, o liră, dă-mĭ și mie una, adevăru e unu, era una (unică) la părințĭ. Întîĭu (la numerotare): pagina unu, la ceasu unu, la ora unu. S. m. Cifra care arată acest număr: un unu, doĭ unu saŭ doĭ de unu. Art. nehotărît. A venit un om, o femeĭe, inu e o plantă. Unu și unu saŭ tot unu și unu, fiecare în parte plin de merite: acest om are patru fiĭ tot unu și unu, soldațĭ unu și unu. A fi unu și jumătate (fam.), a fi priceput, șiret, viclean: era un pungaș și jumătate. Una... alta, un lucru, alt lucru: una e să fiĭ bogat, și alta să fiĭ fericit. A trage (saŭ a da) cuĭva una, a-ĭ aplica o lovitură: calu îĭ trase lupuluĭ una cu copita, cînd țĭ-oĭ da una (subînț. aĭ să te astîmperĭ). A nu avea nicĭ de unele (VR. 1925, 11-12, 317), a nu avea cele necesare. Una-doŭă... cutare, se zice cînd unu nu face saŭ nu vorbește de cît despre un singur lucru, care-ĭ place: bețivu... una-doŭă... rachiŭ! Nu cu una, cu doŭă, nu ușor, nu fără dificultate: nu-l poțĭ convinge cu una, cu doŭă. Nicĭ una, nicĭ doŭă, fără multă vorbă, fără alte formalitățĭ; nicĭ una, nicĭ doŭă, gardistu îl duse la poliție. Una ca asta, asemenea lucru: n’am maĭ auzit una ca asta. Pînă una alta, pînă să ajungem la timpu cela, pînă atuncĭ: pînă una alta, ĭa să bem un ceaĭ! Toțĭ pînă la unu, toțĭ fără excepțiune. Știĭ una știĭ ce gîndesc eŭ? Una adv. Împreună unit: provinciile Româniiĭ eraŭ odată despărțite, dar acuma-s una. A fi una cu cineva, a te face una cu cineva, a te uni cu el. A o ține una, a nu vorbi de cît de lucru cela: acesta o ține una că vrea să plece. Într{cuna,0c}, mereŭ: a ploŭat într{cuna,0c}. Tot una, 1. acelașĭ lucru: tot una e dacă te ploŭă orĭ dacă cazĭ în apă; 2. murdar așa în cît nu se maĭ distinge ce-a fost: căzuse în șanț, și, cînd s’a sculat, era tot una de noroĭ; m’am făcut tot una de făină. – În est on (dar izolat tot unu): on om.

jumătate f. una din părțile unui tot împărțit în două părți egale: unu și jumătate fig. foarte șiret. [Cf. lat. DIMIDIETATEM].

un n. 1. cel dintâiu dintre toate numerele: 2. cifră ce arată pe unu. [Lat. UNUS]. ║ a. 1. simplu, care nu admite pluralitate; 2. singur, care nu e niciodată contrar sieș: adevărul este totdeauna unul; unul și unul, ales dintre mulți, eminent; unul și jumătate, fig. șiret, viclean. ║ pr. nehotărît: un om.

ȘI adv., conj. A. Adv. (Stă înaintea părții de vorbire la care se referă; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, stă între auxiliar, pron. refl. etc. și verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevăr, cu adevărat. ♦ Întocmai, exact. Precum a zis, așa a și făcut. 2. Pe deasupra, în plus, încă. După ce că e urâtă o mai cheamă și Neacșa. 3. Chiar, încă, pe lângă acestea, de asemenea. Vezi să nu pățești și tu ca mine. ♦ (Pe lângă un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifică gradația) O cameră și mai mare. ◊ Loc. adj. (Cu valoare de superlativ) Și mai și = mai grozav, mai strașnic. 4. (În propoziții negative) Nici. Însă și de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. II. (Cu sens temporal) 1. Imediat, îndată, pe loc. Cum îl zări, îi și spuse. 2. Deja. Masa se și pune în grădină. B. Conj. I. (Marcă a coordonării copulative) 1. (Leagă două părți de același fel ale unei propoziții) Este voinic și tânăr. 2. (Împreună cu prep. „cu” exprimă relația operației matematice a adunării) Plus. Doi și cu trei fac cinci. ♦ (Ajută la formarea prin adiție a numeralelor de la douăzeci și unu până la nouăzeci și nouă) Șaizeci și opt. ♦ (Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legând partea zecimală de întreg) Trei și paisprezece. (Indică adăugarea unei cantități) Plus. Unu și jumătate. 3. (Leagă două substantive între care există o corespondență sau o echivalență) Binele și răul. 4. (Așezat înaintea fiecărui termen al unei enumerări, ajută la scoaterea lor în evidență) A adus și vin, și mâncare, și cărți. ♦ (În repetiții, ca procedeu stilistic) Ia cuvântul și vorbește și vorbește. 5. (Leagă două propoziții de același fel, indicând o completare, un adaos, o precizare nouă) Deschide ușa și intră. 6. (Accentuat, în corelație cu sine însuși) Atât..., cât...; nu numai..., ci și... Are în mână și pâinea, și cuțitul. 7. (În stilul epic și popular, mai ales în povestire, se așază la începutul frazei, indicând continuitatea desfășurării faptelor) Și a plecat fiul de împărat mai departe. ♦ (Întrebuințat înaintea unei propoziții interogative sau exclamative, subliniază legătura cu cele povestite anterior) Și ce vrei să faci acum? ◊ Expr. Ei și? = ce-mi pasă? ce importanță are? ♦ (Întrebuințat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Se aude cineva bătând în ușă... – Și? – Mă duc să deschid. 8. (Precedat de adv. „ca” are funcție comparativă) a) La fel ca, întocmai ca. Se pricepe la pescuit ca și la multe altele; b) aproape, aproximativ. Treaba este ca și sfârșită. II. (Marchează coordonarea adversativă) Ci, iar, dar. Aude vorbindu-se și nu pricepe nimic. III. (Marcă a coordonării concluzive) Deci, prin urmare. E o glumă și nu o lua în serios. – Lat. sic.

MAJORITATE, majorități, s. f. Partea sau numărul cel mai mare dintr-o colectivitate. ♦ Superioritate numerică cerută (prin lege) sau obținută în alegeri. ◊ Majoritate absolută = număr de voturi egal cu cel puțin jumătate plus unu din total. Majoritate relativă = număr de voturi care întrece numărul de voturi obținut de oricare dintre ceilalți candidați. Majoritate civilă = situație juridică a unei persoane care a împlinit vârsta prevăzută de lege pentru dobândirea deplinei capacități de exercițiu; majorat¹. – Din fr. majorité. Cf. lat. maioritas, -atis, germ. Majorität.

MAJORITATE, majorități, s. f. Numărul sau partea cea mai mare dintr-o colectivitate; cei mai mulți, cele mai multe. Deputatului i se poate retrage oricînd mandatul, în urma hotărîrii majorității alegătorilor, luată în conformitate cu procedura fixată de lege. CONST. R.P.R. 45. Majoritatea oamenilor țin la viață. BOLINTINEANU, O. 361. ◊ (Cu determinarea subînțeleasă «de voturi») Poimîine, în momentul cînd voi fi proclamat cu majoritatea cerută... în momentul acela vei avea scrisoarea. CARAGIALE, O. I 136. Majoritate absolută = număr de voturi egal cu cel puțin jumătate plus unu din totalul voturilor exprimate; (la o adunare etc.) număr de participanți egal cu cel puțin jumătate plus unu din totalul reglementar. Majoritate relativă = numărul cel mai mare de voturi obținut de cineva în raport cu voturile obținute de fiecare concurent în parte. – Variantă: (învechit) maioritate (GHICA, A. 498) s. f.

potor, potori, s.m. – 1. Monedă veche de cupru. 2. Suman cu potori, „cu aplicațiuni de piele” (Bârlea, 1924): „Cea cu potorii pe piept / Bine-i place bobu fiert” (Bârlea, 1924, II: 316). – Din sl. polŭvŭtora „unu și jumătate” (Scriban; Miklosich, Cihac, Tiktin, cf. DER); din pol. póltora (MDA).

majoritate sf [At: AR (1830), 115²/6 / V: (înv) maio~, (rar) ~rita / Pl: (rar) ~tăți / E: fr majorité, lat maioritas, -atis, ger Majorität, it maggiorita] 1 (Urmat de determinări în genitiv sau udp „de”) Cel mai mare număr, cea mai mare parte a membrilor unei colectivități. 2 Superioritate cerută prin lege sau obținută în alegeri. 3 (Îs) ~ relativă Cel mai mare număr de voturi obținut de cineva în raport cu voturile obținute de fiecare candidat în parte. 4 (Îs) ~ absolută (sau simplă) Număr de voturi egal cu cel puțin jumătate plus unu din totalul voturilor exprimate. 5 (Pex; csc) Persoane care constituie o majoritate. 6 (La o adunare) Număr de participanți egal cu cel puțin jumătate plus unu din totalul reglementar. 7 (Îs) ~ calificată Număr de voturi egal cu două treimi din numărul total al voturilor exprimate. 8 (Iuz) Majorat (1).

MAJORITÁTE s. f. 1. (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) Numărul cel mai mare, partea cea mai mare a membrilor unei colectivități. Împietrirea maiorității (mai marelui număr). AR (1830), 115²/6. Ține pe maioritatea adunării în o necurmată robie (a. 1835). URICARIUL, VIII, 127. Asupra ursului majorita s-au strîns. Toți l-au heretisit, iar el au mulțămit. DONICI, F. II, 19/15, cf. LAURIAN, M. III, 68. Poporul este o majoritate care trebuie a fi luminată. ROM. LIT. 167^I/4. Politica comitetului va fi determinată de voturile majorității membrilor lui. ap. GHICA, A. 156, cf. 498. Majoritatea oamenilor țin la viață. BOLINTINEANU, O. 361, cf. 152. Să ne-aducem aminte că majoritatea profețiilor nu se realizează. SADOVEANU, Z. C. 20. Majoritatea sînt zdrențăroși și unii mai poartă resturi de haine militare. SAHIA, N. 16. ◊ (Întărit prin „mare”) Documentele, în marea majoritate a lor, nu ne arată. . . decît un singur dregător de acest fel. BUL. COM. IST. V, 112. ♦ Superioritate numerică cerută (prin lege) sau obținută în alegeri. Prin majoritatea glasurilor s-au ales. HELIADE, F. 14/15. Poimîne, în momentul cînd voi fi proclamat cu majoritatea cerută..., în momentul acela vei avea scrisoarea. CARAGIALE, O. VI, 119. Majoritate relativă = numărul cel mai mare de voturi obținut de cineva în raport cu voturile obținute de fiecare candidat în parte. Majoritate absolută (sau simplă) = număr de voturi egal cu cel puțin jumătate plus unu din totalul voturilor exprimate; p. e x t. (cu sens colectiv) persoanele care constituie această majoritate; (la o adunare) număr de participanți egal cu cel puțin jumătate plus unu din totalul reglementar. Cf. CONST. R.P.R. 97. O lege ordinară se socotește adoptată, dacă e votată de majoritatea simplă a deputaților prezenți. PR. DREPT, 47. Majoritate calificată = număr de voturi egal cu două treimi din numărul total al voturilor exprimate. Se socotește adoptată. . . Constituția sau legea constituțională modificatoare, dacă e votată de o majoritate calificată. PR. DREPT, 47. 2. (Astăzi rar) Majorat¹ (1). Cf. NEGULICI. Se întări osîndirea lui llieș a rămînea în Polonia, mărginit pîn-la maioritatea regelui. ASACHI, S. L. II, 33, cf. CALENDAR (1850), 37/18, STAMATI, D., COSTINESCU. Individ născut și crescut în România pînă la majoritate. HAMANGIU, C. C. 13. El ar fi făgăduit că la majoritatea lui va trece la religia mahometană. XENOPOL, I. R. IV, 263. Avea o concepție despre majoritate sau, mai exact, despre minoritate mult mai largă decît a Codului civil. TEODOREANU, M. II, 21. – Pl.: (rar) majorități. – Și: (învechit) maioritáte, (rar) majoritá s. f. – Din fr. majorité. – Cf. lat. m a i o r i t a s, -a t i s, germ. M a j o r i t ä t. – Pentru majorita, cf. it. m a g g i o r i t à.

potór, potori, s.m. 1. Monedă veche de cupru, echivalent cu ½ de groșiță: „...și eu dau această carte pentru 30 de potori și on fele de pălincă...” (Socolon, 2005: 259; doc. din 1797). 2. Suman cu potori = cu aplicațiuni de piele: „Cea cu potorii pe piept / Bine-i place bobu fiert” (Bârlea, 1924, II: 316). – Din sl. polŭvŭtora „unu și jumătate” (Scriban); din pol. póltora (MDA).

majoritate s.f. 1 <rar> pluralitate. Majoritatea clienților firmei de produse electronice sunt mulțumiți de serviciile oferite. 2 superioritate. Nu au reușit să marcheze, deși erau în majoritate. 3 (jur., polit.) majoritate absolută = majoritate simplă; majoritate simplă = majoritate absolută. Politicianul ales a avut majoritatea simplă, adică jumătate plus unul din voturile exprimate. 4 (jur.; și majoritate civilă) majorat¹, <înv.> majorenitate, vârstă legală (v. vârstă¹), vârstnicie.

între prep. (lat. ĭnter, pv. fr. sp. pg. entre). În mijlocu altora, avînd la dreapta și la stînga saŭ înainte și înapoĭ alțiĭ: Basarabia e așezată între Prut și Nistru, dușmaniĭ eraŭ prinșĭ între două focurĭ, între noĭ și voĭ e un rîŭ saŭ (fig.) o mare diferență, între 2 și 4 e 3. Pintre, pin: eŭ am petrecut mult timp între străinĭ. Dintre: între toțĭ nu s’a găsit nicĭ unu care să plece. Arată reciprocitatea: noĭ petrecem între noĭ, în războaĭele civile cetățeniĭ se bat între eĭ (saŭ unu cu altu). În compozițiune cu unele verbe (după fr. entre), înseamnă: 1. „pe jumătate, puțin”: ușă întredeschisă, 2. „unu pe altu, între eĭ”: liniile se întretaĭe. – În Ban. întră. Cp. cu către, cătră.

*majoritáte f. (mlat. majóritas, -átis, de unde vine engl. majority și de unde apoĭ s’a răspîndit la Fr. și Rom.). Majorat. Cea maĭ mare parte din voturĭ într’o adunare: ministru susținut de majoritate. Pluralitate, cel maĭ mare număr: majoritatea oamenilor e rea. Majoritate absolută, jumătate de voturĭ plus unu orĭ maĭ mult. Majoritate relativă, pluralitatea voturilor față de alțĭ concurențĭ în parte. Mjoritatea uneĭ adunărĭ, partea care are cele maĭ multe voturĭ (guvernu). V. minoritate.

TOT⁵, TOATĂ, toți, toate, pron. nehot. I. (Numai la pl., cu nuanță de numeral nehotărît) Lucrurile sau ființele cîte intră în discuție sau care sînt de același fel (fără să lipsească nici unul). Vreau banii pe jumătate, dacă nu toți! DELAVRANCEA, H. T. 39. Sînt adunate toate în curte. ISPIRESCU, L. 7. La vederea acestei minunății, toți au rămas încremeniți. CREANGĂ, P. 229. După ce-i uciseră mai pe toți, se întoarseră la locul luptei. BĂLCESCU, O. II 258. ◊ (În corelație cu cîți, cîte) Cîte fete ardelene, Toate-s negre la sprîncene. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 28. Cîte cară cu povară, Toate suie și coboară. id. ib. 127. ◊ Expr. Cîte toate v. cît⁵ (III). ◊ (Construit cu prep. «cu»; de obicei în forma toții, toatele) Dormim cu toatele la conac. DUMITRIU, B. F. 148. Și după ce ne culcam cu toții, noi băieții, ca băieții, ne luam la hîrjoană. CREANGĂ, A. 40. Cu toții, săltînd de bucurie, s-au apucat de grumazul tatălui lor. DRĂGHICI, R. 8. Noi cu toți să ne-nfrățim Și cu toții să trăim. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 205. ◊ (Întărit prin repetiție) Dacă s-au adunat ei toți cu toții, împăratul s-a tras de țăcălie, scrîșnind strașnic. CARAGIALE, O. III 27. II. (Cu sens neutru, în opoziție cu nimic) 1. (La f. pl. sau la sg. în forma tot sau totul) Lucrurile cîte există sau cîte intră în discuție (fără nici o excepție). Dacă nu mi s-or mai întoarce feciorii, ne-om duce și noi, eu și cu baba Cireașa, unde se duc toate. SADOVEANU, N. P. 8. Dar cine ești tu, zise Ivan cam zborșit, de te lauzi că știi toate? CREANGĂ, P. 299. El zboară, gînd purtat de dor, Pîn’ piere totul, totul. EMINESCU, O. I 176. Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie. id. ib. I 130. Tot împrejuru-i era tăcere. ALEXANDRESCU, P. A. 74. ◊ Loc. adv. Înainte de toate = în primul rînd; mai presus de orice altceva. Care om nu ține la viață înainte de toate? CREANGĂ, P. 206. După toate v. după (II 1). ◊ Loc. conj. Cu toate că... = deși, măcar că... ◊ Expr. Multe (și) de toate v. mult² (II). Femeie la toate = femeie de serviciu care îndeplinește singură toate treburile dintr-o casă. A da toate pe una v. da³ (I 6). A-și băga nasul în toate v. nas. ♦ (Precedat de «și» și completînd o enumerație) Restul care n-a fost amintit; celelalte. A lăsat și bani, și tot, și s-a dus. CREANGĂ, P. 60. Încă mă mier cum am scăpat cu viață; lehamite și de împărăție și de tot, că doar, slava domnului, am ce mînca la casa d-tale. id. ib. 188. Ochii tăi și toate-s bune, Sprîncenele-ți fac minune; Ochii tăi și toate-mi plac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. ◊ (Urmat de o subordonată relativă introdusă prin «ce») Puse la cale să-i gătească de drum merinde și tot ce-i trebuia. ISPIRESCU, L. 3. ◊ Expr. Toate ca toate (sau, rar, toatele) = celelalte ar mai merge, treacă-meargă. Toate ca toate, numai povețele ce ți-am dat să nu le uiți. ISPIRESCU, L. 16. Toate ca toatele, dar cînd am auzit eu de tata, pe loc mi s-a muiat gura. CREANGĂ, A. 58. Toate ca toate, dar urîtul îi venea de hac. id. ib. 140. ♦ (Predomină ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fără alegere. Care cum venea de la cîmp, lăsa tot în mijlocul ogrăzii și alerga atras de țipetele Floricăi. BUJOR, S. 47. Ei tot și voi nimica; ei cerul, voi dureri! EMINESCU, O. I 60. ◊ (Urmat de o subordonată relativă introdusă prin «ce») Făcea tot ce i se spunea, de nimic nu cîrtea, nimic nu dorea. VLAHUȚĂ, O. A. 139. Fiii cei mari ai împăratului povățuiră pe logodnicele lor ca să facă și ele tot ce va vedea pe zîna că face. ISPIRESCU, L. 39. Nu se mănîncă tot ce zboară. NEGRUZZI, S. I 251. 2. (În forma de sg. tot sau totul) Lucrurile cîte se țin laolaltă, formînd un ansamblu, fără ca să lipsească nici unul. Spunea tot ce știa. ISPIRESCU, L. 9. Întrebînd-o despre gospodărie și bărbat, ea a spus tot ce știa. CREANGĂ, P. 86. ◊ Loc. adv. Cu totul (și cu totul) sau cu totului tot sau cu totului totului = pe de-a-ntregul, în întregime. Făcu, cum zisese, doi feți-logofeți, cu totului totului de aur, în ciurul pe care îl ținea țiganca la gura podului. ISPIRESCU, L. 63. Fata se făcu o păsărică cu totul și cu totul de aur. id. ib. 361. Lasă-ți lumea ta uitată. Mi te dă cu totul mie. EMINESCU, O. I 209. Cu totul = a) în total. În așezările acele de scînduri... aveam cu totul vro patru sute de ostași din cei mai greu răniți. MIRONESCU, S. A. 117; b) cu desăvîrșire, în întregime. Ne-nvîrtim uitînd cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată. EMINESCU, O. I 133. Vîntul încă încetă cu totul, BOLINTINEANU, O. 265. (Întărit prin repetiție) Pricepuse drăcoaica că încă nu scăpase cu totul și cu totul de primejdie. ISPIRESCU, L. 363. În tot sau (în) totului tot (scris și totul lui tot) = a) la un loc, una cu alta; în total. În totul lui tot, a fi trecut la mijloc vro jumătate de ceas. CREANGĂ, A. 66. Primesc de la domnu 5 galbini și de la cucoana Săftița 4 galbini, în tot nouă. KOGĂLNICEANU, S. 112; b) într-un cuvînt, la urma urmelor. Totului tot, eu știu că am adormit cu gîndul la: Cît e Argeșul de mare, Haz ca Săhărelul n-are. La TDRG. (Rar) Tot în tot = pe de-a-ntregul. Toată-n tot Frumoasă cum eu nici nu pot O mai frumoasă să-mi socot Cu mintea mea. COȘBUC, P. I 57. De tot = a) (cu sens modal) cu desăvîrșire, în întregime. Lumina s-a micșorat de tot în gămălia galbenă, de alamă, a lămpii. C. PETRESCU, R. DR. 140. Vremea se întunecase de tot. SANDU-ALDEA, U. P. 133. Biata babă era umflată cît o bute... simțirea însă nu și-o pierduse de tot. CREANGĂ, P. 15. Mîndră, eu te voi iubi, Chiar de tot de m-ai orbi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 384; b) (cu sens temporal) pentru totdeauna, definitiv. Răul pieri-va de tot din lume. BĂLCESCU, O. II 317. De tot să i-l dea lui. ȘEZ. III 135; c) foarte, extrem de... După cum își au casa și satul, unii urcă pe deal, spre gaura minei, alții, dimpotrivă, au apărut sus de tot, de după o creastă de munte și încep să coboare în vale. BOGZA, Ț. 49. Satul Lespezi e aproape de tot. REBREANU, R. I 159. Îi frumușică de tot. ALECSANDRI, T. 779. ◊ Loc. prep. Cu tot cu cineva (sau cu ceva) sau cu cineva (sau cu ceva) cu tot = împreună, la un loc cu... Lipan a căzut în rîpă cu tot cu cal. SADOVEANU, B. 242. Ea și cucoana Maria îl puteau vinde și răscumpăra, jucîndu-l pe degete, cu tot cu doftor, cu tot cu Bogza și Cuțui și cu tot cu nevestele lor. id. ib. 248. Dar dacă pui flăcăi o dată S-aleagă dînșii cum socot O fată: Bogata-și pupă boii-n bot, Îmbătrînind cu boi cu tot. COȘBUC, P. I 129. Spune-i că nu primești bani, ci numai atîta grîu, cu paie cu tot, cît îi putea duce d-ta în spate și cu un băiet al d-tale. CREANGĂ, P. 155. Dispăru cu fată cu tot. EMINESCU, N. 15. ◊ Expr. Asta-i tot sau atîta (ori atîta-i) tot = atît și nimic mai mult. Vrau să-mi dau samă despre satul nostru, despre copilăria petrecută în el, și atîta-i tot. CREANGĂ, A. 73. ♦ Lucrurile diverse, variate care alcătuiesc averea, proprietatea cuiva. A pierdut tot. ▭ Dă totul pentru slava țării! Și pentru pacea lumii, totul! FRUNZĂ, Z. 18. – Forme gramaticale: m. sg. totul, m. pl. toții, f. pl. toatele, gen. sg. a tot și (în expr.) totului, dat. sg. la tot, gen. pl. m. și f. (a) tuturor, dat. pl. m. și f. tuturor și tutulor (M. I. CARAGIALE, C. 43).

hemicranie sf [At: D. MED. / Pl: ~ii / E: fr hemicrânie] Durere a unei jumătăți a capului, constituind unul dintre simptomele migrenei.

*echinócțiŭ n. (lat. aequi-noctium, d. aequus, egal, și nox, noctis, noapte; fr. équinoxe). Timpu cînd zilele-s egale cu nopțile. – Această circumstanță se produce de doŭă orĭ pe an: la 21 Martie și la 21 Septembre, fiind-că atuncĭ, ceĭ doĭ polĭ aĭ pămîntuluĭ aflîndu-se la o egală distanță de soare, lumina luĭ se răspîndește de la unu la altu și luminează jumătate din pămînt, pe cînd jumătate rămîne în întuneric. Prima din aceste epoce corespunde cu echinocțiu de primăvară, ĭar a doŭa cu cel de toamnă. Ecŭatoru se numește linie echinocțială fiind-că e echinocțiŭ orĭ de cîte orĭ soarele e pe această linie, adică la 21 Martie și la 21 Septembre.

FLÉMALLE [flémal], (Maestrul din ~) (a creat în prima jumătate a sec. 15), pictor flamand. Unul dintre primii maeștrii ai perioadei de trecere spre Renaștere în Țările de Jos. Lucrări cu teme religioase într-o viziune dramatică („Bunavestire”, „Fecioara cu pruncul”, „Nașterea lui Iisus”). Identificat, de obicei, cu Robert Campin (c. 1378-1444).

flencheș a. se zice despre vita ce are unul din coarne plecat dela jumătate în spre ochi. [Cf. fleanca].

BUMBAC, (I) s. m., ții) s. n. I. Plantă textilă în formă de arbust care în mod obișnuit crește în regiunile tropicale și subtropicale, iar aclimatizată, și în regiunile cu climă temperată (Gossypium); fibrele pufoase care îi acoperă semințele se întrebuințează în industrie. Acum, bumbacul crește pe malurile Oltului, pe vaste întinderi. BOGZA, C. O. 389. ◊ Compus: bumbac-de-cîmp = bumbăcăriță. II. 1. Puf vegetal format din fibrele textile produse de semințele bumbacului (I) și întrebuințat, netors, în industrie și comerț; p. ext. vată. S-a tologit așa îmbrăcat, cum era, pe un divan moale ca bumbacul. CREANGĂ, P. 302. Și de frig la piept și-ncheie tremurînd halatul vechi, își înfundă gîtu-n guler și bumbacul în urechi. EMINESCU, O. I 132. ◊ Expr. A avea bumbac în urechi = a nu auzi bine; a se face că nu aude bine. 2. Fir răsucit de bumbac (II 1), întrebuințat la cusut (v. ață, ațică, bumbăcel) sau la țesut. Pînză de bumbac. Urzeală de bumbac. 3. Țesătură de fire de bumbac (II 1). Fochiștii, nespălați, nerași, cît îî ținea drumul, ieșeau cîte unul din tartarul căldurilor, pe jumătate goi, cu gîtul învelit în săluțul lor de bumbac. BART, E. 47. Lasă-mă, maică, să zac, Pe perină de bumbac, în brațele cui mi-i drag! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 96. Și ți-ai făcut [iie] de bumbac, Tuturor să fii pe plac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 245. ◊ Bumbac mercerizat v. mercerizat.

*ELIPSOID (pl. -ide) sn. 📐 Solid care ia naștere din învîrtirea unei jumătăți de elipsă în jurul uneia din axele ei (🖼 1979) [fr.].

* ELIPSOID (pl. -ide) sn. 📐 Solid care ia naștere din învîrtirea unei jumătăți de elipsă în jurul uneia din axele ei (🖼 1979) [fr.].

POLCĂ², polci, s. f. Numele unui dans popular originar din Boemia, în ritm viu, sprinten, care, în a doua jumătate a sec. XIX, a devenit unul dintre cele mai cunoscute dansuri de bal; melodie după care se execută acest dans. – Din fr., rus. polka.

DECATLON s.n. Complex de zece probe atletice, care trebuie trecute de către unul și același sportiv în patru jumătăți de zi consecutive. [Pl. -oane, -onuri. / cf. fr. décathlon < gr. deka – zece, athlon – exercițiu gimnastic].

dodecafonie, metodă de compoziție în muzica sec. 20, bazată pe utilizarea liberă a tuturor celor 12 semitonuri* ale gamei cromatice* temperate*. D. a rezultat din unele acumulări în plan tehnic ce s-au manifestat în muzica europ. (mai ales germ. și austriacă), la sfârșitul sec. trecut și începutul acestui sec., global integrate în fenomenul atonalismului*. Depășind cadrele stricte ale laboratorului de creație, d. a antrenat și o gândire structurală ce vizează viitoarea sistematizare a elementelor prin serie*, ajungând la o viziune nouă asupra substanței și discursului muzical. Pe de altă parte, d. își leagă destinul de acela al Școlii vieneze* moderne, șeful școlii, Schönberg, fiind considerat și inițiatorul acestei metode (chiar dacă J.M. Hauer a realizat mai înainte o serializare a elementelor cromatice* ale melodicii). O definitivă aplicare a seriei* Schönberg o obține în 1923, cu lucrarea Cinci piese pentru pian, după care elevii săi, Berg și Webern, o aplică cu consecvență. Această istoric determinată situare în timp și spațiu a făcut ca d. să fie considerată, dincolo de virtuțile ei tehnice, drept unul dintre principalele curente ale primei jumătăți a sec.; din punct de vedere estetic însă, ea a interferat, în special, expresionismul*, de la principiile căruia au pornit reprezentanții Școlii vieneze* atunci când doreau un „idiom muzical expresionist” [obsesia unor formule (IV), atematismul și fărâmițarea conturului melodic, complicația ritmică, cultivarea intensă a a disonanței* în armonie (III, 1), „melodia timbrală” (Klangfarbenmelodie*) etc.]. Opere ca Vozzek și Lulu de Berg, Moise și Aaron de Schönberg sau Cantatele lui Webern sunt producții de tip expresioniste. Pe de altă parte, influențe ale neoclasicismului* se manifestă în lucrări precum Concertul de cameră pentru vl., pian și 13 instr. de suflat de Berg, faptul putând fi considerat însă nu ca o aliniere la această tendință – căreia îi dăduse o replică și Stravinski – ci ca o necesitate interioară a d. de a-și „recupera” o anume fermitate a discursului, ritmica mai viguroasă și polif., unele elemente intonaționale (II, 2) perceptibile (așa se explică făurirea de către Berg, în Concertul pentru vl. și orch., a unei serii compatibile cu acordul* major* sau citirea în aceeași lucrare, a unui coral de Bach). Din rațiuni asemănătoare, o reclasicizare a formei se produce la Webern, care imaginează structuri* extrem de concise. Dintre cele două principii fundamentale ce au străjuit devenirea d.: utilizarea celor 12 semitonuri și serializarea lor, cel din urmă a câștigat treptat în importanță. Astfel, muzica urmașilor Școlii vieneze, Nono, Berio, Stockhausen, Boulez, influențată și de ideile lui Messiaen, se numește, printr-un consens unanim, serială. Deși principiul era conținut în metoda dodecafonică, prin serializarea efectuată atât orizontal (în melodie) cât și vertical (în armonie), serializarea devine ulterior integrală, extinzându-se în toți parametrii*: dinamică (1), timbru*, atac (3). Totodată, muzica neo-serialiștilor (numiți și post-serialiști) părăsește cantonarea dogmatică în cercul închis al celor 12 sunete, în favoarea unui contur mai suplu, „muzicalizat” prin formule de vârstă uneori milenară și cu o „semantică” familiară (fenomenul începuse deja la Webern). Serialismul*, care a păstrat ceva din ineditul discursului preconizat de d., a facilitat astfel calea sintezelor, prin determinarea mai puțin rigidă a facturii (mergând, prin reacție, până la situația contrară a indeterminării și a aleatorismului*), calea pătrunderii în substanța muzicală a vechilor moduri* sau a modurilor de esență folc., pe care o adoptă mai ales unii dintre compozitorii români postbelici. Echiv. germ. Zwölftonmusik.

POLCĂ², polci, s. f. Dans popular originar din Boemia, în ritm viu, sprinten, care, în a doua jumătate a sec. XIX, a devenit unul dintre cele mai cunoscute dansuri de bal; melodie după care se execută acest dans. – Din fr., rus. polka.

polcă¹ sf [At: CR (1846), 20²/36 / V: (reg) poal~, porcă / Pl: ~lci / E: fr polka, rs полка] 1 Dans popular din Boemia, cu ritm sprinten, vioi, puternic marcat, însoțit de mici salturi, care, în a doua jumătate a sec. XIX, a devenit unul dintre cele mai cunoscute dansuri de bal. 2 Melodie după care se execută polca¹ (1).

*EMISFERĂ (pl. -re) sf. 1 🌍 Jumătatea unei sfere, semisferă ¶ 2 🌍 Fie-care din cele două jumătăți ale globului pămîntesc separate una de alta prin ecuator: emisfera boreală sau septentrională, emisfera australă sau meridională ¶ 3 💫 Fie-care din cele două jumătăți ale sferei cerești separată una de alta prin ecuatorul ceresc¶ 4 pl. 📻 Emisfere de Magdeburg, două capace metalice, avînd fie-care forma unei jumătăți de sferă, care se pun unul peste altul, după ce se face vidul între ele; din cauza presiunii atmosferice, ele se alipesc așa de tare unul de altul, încît cu foarte mare greutate se pot desprinde (🖼 1983) [fr.].

* EMISFERĂ (pl. -re) sf. 1 🌍 Jumătatea unei sfere, semi-sferă ¶ 2 🌍 Fie-care din cele două jumătăți ale globului pămîntesc separate una de alta prin ecuator: emisfera boreală sau septentrională, emisfera australă sau meridională ¶ 3 💫 Fie-care din cele două jumătăți ale sferei cerești separată una de alta prin ecuatorul ceresc ¶ 4 pl. 📻 Emisfere de Magdeburg, două capace metalice, avînd fie-care forma unei jumătăți de sferă, care se pun unul peste altul, după ce se face vidul între ele; din cauza presiunii atmosferice, ele se alipesc așa de tare unul de altul, încît cu foarte mare greutate se pot desprinde (🖼 1983) [fr.].

SEMIAXĂ s.f. 1. Porțiune dintr-o axă orientată într-unul din cele două sensuri ale acesteia. 2. Jumătate din lungimea axei unei curbe plane închise sau a unui corp de revoluție generat de o curbă plană închisă. [Pron. -mi-a-xă. / cf. it. semiasse].

SEMIAXĂ s. f. 1. porțiune dintr-o axă orientată într-unul din cele două sensuri ale acesteia. 2. jumătate din lungimea axei unei curbe plane închise sau a unui corp de revoluție generat de o asemenea curbă. (< semi- + axă)

BERLIN, cap. Germaniei, situată în E țării, pe rîurile Spree și Havel. Constituie un land cu o suprafață de 883 km² și formează o aglomerație urbană de 5,09 mil. loc. (1988). Cuprinde cartierele Tiergarten, Charlottenburg, Spandau, Zehlendorf, Tempelhof etc. (în V orașului) și Pankow, Weissensee, Köpenick, Treptow, Lichtenberg (în E). Important nod de comunicații. Port fluvial. Aeroporturi internaționale (Tempelhof, Schönefeld). Centru comercial și ind.; aparataj electrotehnic și electronic (uzinele concernelor „Siemens” și „A.E.G.”), mecanică de precizie, mijloace de transport (autoturisme, locomotive), mașini-unelte, utilaj energetic, oțeluri și laminate, prod. chim. și alim., conf. și tricotaje, poligrafie. Important centru cultural; universități („Humboldt”, 1810 etc.), Academie de Științe, Academie de Arte frumoase. Centru cinematografic. Galerie națională de pictură. Muzee (Pergamon, Bode, etnologic etc.). Teatre („Berliner Ensemble”, „Komische Oper” etc.). Grădină zoologică. Monumente: Marienkirche (sec. 14) și Nikolaikirche (sec. 13-15), Castelul Grünewald (sec. 16-18), Palatul Charlottenburg (sec. 17-18), Zeughaus (sec. 17), Sophienkirche (sec. 18), Palatul Schwerin (sec. 18), Teatrul de Operă (sec. 18), Poarta Brandenburg cu sculpturi de Schadow, Altes Museum de arh. Schinkel, Reichstagul (sec. 19), Domul (sec. 19). Menționat pentru prima oară ca oraș în 1230, a fost membru a Hansei, iar din sec. 15, cap. a Brandenburgului și reșed. dinastiei de Hohenzollern, apoi cap. a Prusiei. În a doua jumătate a sec. 18 cunoaște o mare dezvoltare; unul dintre pr. centre ale Revoluției de la 1848-1849 din Germania. Din 1871 a devenit cap. Germaniei unificate. După al doilea război mondial, B. s-a aflat pînă 1990, sub administrația comună a U.R.S.S., S.U.A., Marii Britanii și Franței. Partea estică a B. a fost cap. Republicii Democrate Germane (R.D.G.) (1949-1990), iar cea vestică a constituit B. Occidental. În nov. 1961, autoritățile din zona estică, pentru a stăvili emigrarea masivă spre V, precum și pentru a separa cele două zone, au construit celebrul zid al B, care în nov. 1989 a fost dărîmat; zidul a constituit locul unde numeroși locuitori ai fostei R.D.G. au fost uciși încercînd să treacă în R.F.G. Demolarea lui a însemnat practic încetarea perioadei „războiului rece” și a divizării Europei. În 1991 a redevenit cap. Germaniei. La B. au avut loc mai multe conferințe și congrese internaționale și s-au semnat trate de pace. – Congresul de la ~, congres convocat în 1/13 iun. – 1/13 iul. 1878, din inițiativa marilor puteri europene, pentru revizuirea Tratatului de la San Stefano. Recunoaștea independența României, proclamată la 9 mai 1877, și restabilea autoritatea statului român asupra Dobrogei. Totodată, recunoștea independența Serbiei și a Muntenegrului, stabilea constituirea principatului Bulgaria, vasal Turciei, și transforma Bulgaria de Sud în reg. autonomă (Rumelia Occidentală) în cadrul Imp. Otoman. A sancționat ocuparea Bosniei și a Herțegovinei de către Austro-Ungaria. – Conferința de la Berlin v. Postdam, Conferința de la ~.

hemiolă 1. În teoria greacă*, interval* ce conține o unitate de aprox. un sfert de ton sau diesis* plus jumătatea sa: 1/4 + 1/8 = 3/8. Acest termen a dat numele uneia dintre cele trei nuanțe (χροαί, chroai) ale genului (II) cromatic*. 2. Transformarea unei pulsații ternare* într-una binară* și invers; inserarea în măsuri* de sens contrar a unei pulsații ritmice binare sau ternare*. H. frânează scurgerea regulată a accentelor (III, 1) metrice, pregătind, de obicei, sfârșitul părții* sau al secțiunii (ca în courantă*). Motivele* ritmico-melodice „rotative”, frecvente în muzica mai nouă, se bazează pe același principiu. V. battuta; furiant.

semiton (fr. demi-ton; it. semitono; germ. Halbton; engl. semitone) 1. În sistemul egal temperat* cu 12 trepte (sunete) în octavă* (sistemul semitonal sau semitonia) cel mai mic interval*, definind valoarea secundei* mici și a primei* mărite. S. și tonul (= 2 s.) sunt unități de măsură intervalice în acest sistem (ex.: terța* mică cuprinde 3 s. sau 1 1/2 tonuri). S. diatonic* este format de 2 note scrise pe trepte vecine, deci cu nume diferit (ex.: mi-fa sau sol-la bemol). S. cromatic* este format de 2 note scrise pe aceeași treaptă, dintre care cel puțin una este alterată* (ex.: do-do diez sau si dublu bemol-si bemol). S. enarmonic (2) este format din două sunete temperate de aceeași înălțime, scrise pe trepte* vecine și deci cu nume diferit (ex.: re diez-mi bemol sau mi diez-fa); practic, este materializat de o aceeași clapă a pianului. 2. În sistemul egal temperat Mercator-Holder (cu octava divizată în 53 de come* egale, v. temperare), nu semitonul, ci coma* este cel mai mic interval și unitate de măsură intervalică. S. diatonic cuprinde patru come, iar cel cromatic cinci come. Nu există s. propriu-zis, adică un interval egal exact cu o jumătate de ton, deoarece acesta este format din 9 come (un ton = un s. diatonic + un s. cromatic). În acest sistem, enarmonia („temperată”) nu este posibilă, deoarece, de ex. s. cromatic do-do diez, cuprind 5 come, ca și re bemol-re, nota (sunetul) re bemol este mai joc cu o comă decât do diez (v. schema de subton*, interval*). 3. În sistemele netemperate (Pitagora și Zarlino) există mai multe feluri (valori) de s. și nici unul nu are mărimea exactă a unei jumătăți de ton, astfel că enarmonia nu este nici aici posibilă. Mai mult, în gama naturală (Zarlino) există și 2 feluri (valori) de ton: ton mare 9/8 și ton mic 10/9. Primul cuprinde un s. diatonic 16/15 + un s. cromatic mare (135/128) iar al doilea același s. diatonic + un s. cromatic mic 25/24. ♦ Existența s. cu valori diferite a început a fi stânjenitoare de prin sec. 16, o dată cu creșterea importanței și răspândirii instr. muzicale cu claviatură*. Pentru a se putea realiza transpoziții* și modulații* în cât mai multe tonalități (2) diferite, octava acestor instr. ar fi trebuit să aibă un număr de clape mai mare decât cele 12 ale clavicordului* sau clavecinului*. Dificultățile apărute au fost înlăturate prin adoptarea sistemului de temperare cu 12 s., egale în octavă.

EHEI interj. Exclamație care exprimă admirație, bucurie, regret, nostalgie sau care însoțește evocarea unor amintiri, constatarea unor fapte etc. V. hei. (Și în forma ehe, ehehei, hehei etc.) Ehe! cunoaște domnu Samson lumea! SADOVEANU, M. 164. Hehei! unul e Galibardi: om, o dată și jumătate. CARAGIALE, O. I 91. Da unde vreai dumneata să mergi? – La Popeștii-de-Sus. – Ehei! La Pocovnicu Iordache! id. P. 40. – Variante: ehe, ehehei, hehei interj.

SEMIAXĂ, semiaxe, s. f. 1. Porțiune dintr-o axă, considerată din origine și orientată în unul din cele două sensuri ale axei. 2. Jumătate din lungimea axei unei curbe plane închise sau a unui corp de revoluție generat de o curbă plană închisă, cuprinsă în interiorul curbei sau a corpului respectiv. Semiaxa elipsei. Semiaxa sferei.

SFERT, sferturi, s. n. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau, rar, în genitiv și indicînd întregul în discuție) Fiecare dintre cele patru părți egale în care se poate împărți un întreg (v. pătrar); (sens curent) o parte dintr-un întreg împărțit în patru părți aproximativ egale. La noi mai mult de trei sferturi ale cetățenilor țării sînt țărani. SADOVEANU, E. 29. Constantin Lipan se instală cu precauție numai pe trei sferturi de scaun. C. PETRESCU, C. V. 184. Se mai scurse încă un sfert de oră. SAHIA, N. 81. Să-i dea cîte un sfert de pîine și cîte o cană de apă pe zi. ISPIRESCU, L. 134. ◊ Sfertul lunii = secera lunii, v. seceră. Sfertul lunii se ridicase pe cerul curat ș-o adiere aducea miresme din grădinile înflorite. SADOVEANU, O. IV 365. ◊ (Subînțelegîndu-se «de kilogram» sau «de litru») Mușteriii cer o țuică, cer covrigi, îi ronțăie în dinți, cer sferturi de vin. STANCU, D. 18. Singur șeful mînca două feluri și bea un sfert de vin. PAS, Z. I 268. (Cu sensul sugerat de context) Cei doi mușterii... deșertau sferturile fără să schimbe un singur cuvînt. C. PETRESCU, A. 245. ◊ (Subînțelegîndu-se «de oră») Trenul sosește la unu și un sfert. ▭ Ciocanele bat sferturile, jumătățile și ceasurile. SADOVEANU, F. J. 518. ◊ Loc. adv. Pe sfert (sau pe trei sferturi) = (cam) cît a patra parte (sau cît trei părți) din întreg. Șlepul era cufundat pe sfert în apă. DUMITRIU, N. 135. La comună leafa lui era pe sfert din cît îi oferea statul. REBREANU, I. 82. ◊ Expr. (În legătură cu poziția capului) Trei sferturi = (poziție) între față și profil. Se privi în oglindă din față, din profil, din trei sferturi. C. PETRESCU, C. V. 167. 2. (Învechit) Trimestru financiar; p. ext. dare plătită pe un trimestru. Ba, decît bacșiș, mai bine m-ai agiuta să-mi plătesc sfertu. ALECSANDRI, T. 1589. – Variantă: (Mold.) șfert (HASDEU, R. V. 127, ALECSANDRI, C. 23, KOGĂLNICEANU, S. 52) s. n.

FATTORI, Giovanni (1825-1908), pictor italian. Unul dintre reprezentanții mișcării antiacademiste din a doua jumătate a sec. 19. Lucrări în plein air cu scene militare, rurale și portrete („Câmp italian după bătălia de la Magenta”).

CĂLUI, sat în com. Oboga, jud. Olt. Aici se află o mănăstire începută în timpul domniei lui Neagoe Basarab și terminată de frații Buzești (1588), unul dintre cele mai reprezentative monumente din a doua jumătate a sec. 16.

PALLADY, Theodor (1871-1956, n. Iași), pictor român. Studii la Dresda și Paris, întâi în inginerie, apoi dedicate exclusiv picturii. Coleg și prieten cu H. Matisse. Unul dintre cei mai importanți pictori români din prima jumătate a secolului 20. Compoziții riguroase într-o sinteză de tip grafic, cu o gamă cromatică discretă și culori transparente. Peisaje („Peisaj la Bucium”, „Pod pe Sena”), naturi moarte („Natură statică cu pălărie”, „Natură statică cu ceas”), scene de interior cu nuduri („Citind din Baudelaire”, „În fața șemineului”, „Nud în fotoliu”, „Femeie în gri”) remarcabile prin rafinament, disciplina desenului și nuanțele cromatice deosebite. Desene și schițe (peisaje, autoportrete) remarcabile prin precizia observației.

semicerc sn [At: PLEȘOIANU, T. I, 157/6 / V: (înv) ~circ, ~circlu, ~circul, (reg) sâm~ / Pl: ~uri / E: semi- + cerc cf fr demi-cercle, ger Halbkreis)] 1 (Gmt) Arcul de cerc subîntins de un diametru. 2 (Gmt) Fiecare dintre cele două părți egale (de curbă sau de suprafață) ale unui cerc, situate de o parte și de alta a unuia dintre diametrele cercului. 3 (Gmt) Figură geometrică formată din jumătatea unui cerc. 4 (Gmt) Jumătate de cerc. 5 (Spt) Linie care trasează și limitează o suprafață semicirculară privilegiată de reguli speciale de joc (la baschet, handbal etc.). 6 (Pan) Șir de ființe sau de lucruri care sunt dispuse în formă de semicerc (3). 7 Obiect sau parte a unui obiect care are forma unui semicerc (3). 8 Linie sau mișcare arcuită. 9 Semn grafic în formă de semicerc (4) pus deasupra sau dedesuptul unei litere, a unui simbol etc. pentru a indica valori speciale ale acestora.

furier (furieri), s. m. – Ostaș care îndeplinește lucrări de birou într-o unitate militară. Fr. fourrier. Unul din puținele cuvinte fr. introduse în rom. în prima jumătate a sec. XVIII (figurează la N. Costin).

conac n. 1. od., loc de popas și de mas, stație de poștă: ordine strașnice pentru calesci, cai de poștă și conace GHICA; 2. reședința unui vizir sau pașă (od. și în cele două capitale ale țarii): la conac căĭ aducea, la conac lângă geamie POP.; 3. reședința unui ispravnic (spre deosebire de taht); 4. casă boierească (la o moșie); 5. han, gazdă (de mas noaptea), loc de oprire (spre a mânca și a se odihni): a face conac, a poposi; 6. distanța între două stații de poștă: cale de trei conace ISP.; 7. intervalul de timp corespunzător, o jumătate de zi: poporul împarte ziua în două conace sau popasuri, unul la amiazi și celalt la asfințitul soarelui. [Turc. KONAK: sensurile 3-7 sunt încă populare, iar înțelesul primitiv subzistă în formele derivate].

*síncopă f., pl. e (vgr. syg-kopé. V. apo-copă). Med. Leșin, perderea momentană a simțiriĭ și mișcăriĭ: a cădea în sincopă. Gram. Scoaterea uneĭ litere saŭ silabe din mijlocu cuvîntuluĭ, ca: mineralogie îld. mineralologie saŭ jumate îld. jumătate. Muz. Notă emisă pe un timp slab și continuată pe unu tare (figurată pin semnu ͡ sau ͝͝ ). – Fals -ópă (după fr.).

PROSPER, -Ă, prosperi, -e, adj. Care se dezvoltă în condiții prielnice, care prosperă. Era un om înalt, voinic... Hainele curate, jumătate de tîrgoveț, jumătate de țăran, dovedeau bunăstare prosperă. C. PETRESCU, Î. II 141. Eu unul nu-ți doresc decît o viață prosperă și plină de fericire. MIRONESCU, S. A. 109. ◊ Care dovedește o stare bună, favorabilă, înfloritoare. Grăbi în urma celorlalți și din treacăt aruncă o privire satisfăcută lui Ion Ozun din oglindă, cu smocking impecabil, cu părul reținut luciu pe creștet... și cu obrazul ras și prosper. C. PETRESCU, C. V. 255.

HEMI- (EMI-) „jumătate, doime, înjumătățire”. ◊ gr. hemi „pe jumătate” > fr. hémi-, germ. id. engl. id., it. emi- > rom. hemi- și emi-. □ ~algie (v. -algie), s. f., durere limitată la o singură parte a corpului; ~ambliopie (v. ambli-, v. -opie), s. f., scădere a acuității vizuale la nivelul centrilor nervoși, afectînd jumătate din cîmpul vizual; ~angiocarp (v. angio-, v. -carp), adj., (despre fungi) cu fructificații pe jumătate închise; sin. hemiangiocarpie^[1]; ~ascomicete (v. asco-, v. -micete), s. f. pl., grupă din clasa ascomicete, cuprinzînd ciuperci cu asce descoperite pe jumătate și lipsite de hife ascogene sau de ascocarp; ~atrofie (v. -atrofie), s. f., atrofiere limitată numai la o jumătate a corpului sau a unui organ; ~autofite (v. auto-, v. -fit), s. f. pl., plante parazite cu clorofilă; ~cardie (v. -cardie), s. f., malformație congenitală constînd în prezența a numai două din cele patru camere normale ale inimii; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., anomalie congenitală reprezentînd o anencefalie parțială, caracterizată prin absența creierului; ~chineză (~cineză) (v. -chineză), s. f., distribuție anormală a cromozomilor în procesul anafazei; ~ciclic (v. -ciclic), adj., (despre flori) la care elementele florale sînt dispuse în cercuri concentrice, iar altele în spirală; ~ciclu (v. -ciclu), s. n., construcție sau spațiu mare în formă de semicerc; ~cistectomie (v. cist/o-, v. -ectomie), s. f., rezecție chirurgicală a unei jumătăți din vezica urinară; ~cleistocarp (v. cleisto-, v. -carp), adj., (despre ciuperci) cu carposomul la început acoperit, din care, la maturitate, ies organele de fructificare; ~cleistogam (v. cleisto-, v. -gam), adj., (despre flori) care în perioada polenizării se deschide numai pe jumătate; ~clonie (v. -clonie), s. f., contracție musculară bruscă și involuntară, manifestată la o jumătate de corp; ~colectomie (v. col/o-₁, v. -ectomie), s. f., extirpare chirurgicală a unei jumătăți din colon; ~coloid (v. colo-₂, v. -id), s. n., substanță coloidală polimerizată într-un grad de pînă la 100; ~cranie (v. -cranie), s. f., durere localizată la o jumătate a craniului; ~criptofite (emicriptofite) (v. cripto-, v. -fit), adj., s. f. pl., (plante perene) cu organele vegetative hibernante situate la suprafața solului sau în pămînt, în stratul de frunze moarte; ~cromozom (v. cromo-, v. -zom), s. m., cromozom constituit dintr-o singură cromatidă, prezent în unele celule; ~dibioză (v. di-, v. -bioză), s. f., dibioză relativă, deoarece epibiotul depinde de hipobiot, de la care primește seva; ~distrofie (v. dis-, v. -trofie), s. f., inaniție parțială; ~edrie (v. -edrie), s. f., caracteristică a unor cristale de a nu prezenta modificări decît pe jumătate din muchii; ~encefalie (v. -encefalie), s. f., aplazie cerebrală limitată la o emisferă cerebrală; ~fanerofite (v. fanero-, v. -fit), s. f. pl., semiarbuști numai cu părțile vegetative inferioare lemnoase și cu muguri de reînnoire aproape de suprafața solului; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., incapacitate de a vorbi cu voce tare; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Fecundare incompletă, în cadrul căreia are loc numai plasmogamia nu și cariogamia. 2. Inducere a germinării gametului feminin sau a ovulului de către mascul fără copulație; ~gamotrop (v. gamo-, v. -trop), adj., 1. Cu mișcări gamotropice incomplete pentru ușurarea polenizării. 2. (Despre flori) Cu mișcări incomplete de deschidere și de închidere; ~gnatie (v. -gnatie), s. f., absență congenitală a unei jumătăți a maxilarului inferior; ~haploid (v. haplo-, v. -id), adj., (despre celule) cu jumătate din numărul de cromozomi haploizi; ~laringectomie (v. laring/o-, v. -ectomie), s. f., extirpare chirurgicală a unei jumătăți din laringe; ~macroencefalie (v. macro-, v. -encefalie), s. f., hipertrofie limitată la o emisferă cerebrală; ~mel (v. -mel₁), s. m., monstru care prezintă hemimelie; ~melie (v. -melie), s. f., malformație congenitală caracterizată prin absența extremității mîinilor și picioarelor; ~morf (emimorf) (v. -morf), adj., care prezintă hemimorfie; ~morfie (emimorfie) (v. -morfie), s. f., proprietate a substanțelor cristalizate de a avea axe polare de simetrie; sin. hemimorfism^[2]; ~nefrectomie (v. nefr/o-, v. -ectomie), s. f., ablație chirurgicală a unuia din cei doi rinichi, în cazul unei malformații congenitale renale; ~opie (v. -opie), s. f., restricție a vederii unei părți laterale a cîmpului vizual binocular; ~pag (v. -pag), s. m., monstru dublu monomfalian, cu aderența laterală a regiunii toracice și a gîtului; ~pareunie (v. -pareunie), s. f., imposibilitate de copulație completă, datorită malformației organelor genitale feminine; ~pareză (v. -pareză), s. f., reducere a forței, vitezei și amplitudinii mișcărilor voluntare numai într-o jumătate a corpului; ~patie (v. -patie), s. f., boală localizată într-o jumătate de corp, consecutivă unor leziuni cerebrale; ~pelagic (v. -pelagic), adj., (despre sedimente) care aparține adîncurilor marine și oceanice între 800-2 400 m; ~pentacotil (v. penta-, v. -cotil), adj., care are cinci cotiledoane, din care unul este despicat; ~plegie (v. -plegie), s. f., paralizie a unei jumătăți laterale a corpului; sin. hemiplexie; ~plexie (v. -plexie), s. f., hemiplegie*; ~ptere (v. -pter), s. n. pl., ordin de insecte cu aripile anterioare chitinizate în jumătatea bazală și membranoase în jumătatea terminală; sin. heteroptere; ~saprofite (v. sapro-, v. -fită), s. f. pl., plante saprofite care mai posedă și aparat clorofilian; ~sferă (v. -sferă), s. f., emisferă*; ~somatognozie (v. somato-, v. -gnozie), s. f., tulburare a somatognoziei; ~spasm (v. -spasm), s. n., mișcare spasmodică produsă cu intensitate redusă; ~spondilie (v. -spondilie), s. f., anomalie congenitală care constă în lipsa unei jumătăți a coloanei vertebrale; ~terie (v. -terie), s. f., anomalie a organelor axiale și apendiculare ale plantelor; ~termie (v. -termie), s. f., fenomen de ascensiune termică numai la o jumătate a corpului; ~terofite (v. tero-₁, v. -fit), s. f. pl., plante bianuale care la sfîrșitul primului an hibernează, iar în al doilea an înfloresc și fructifică; ~trop (v. -trop), adj., 1. Cu ovulul curbat pe jumătate și aflat pe partea hilului. 2. (Despre flori) Care este semiadaptat pentru polenizare prin anumite grupe de insecte; ~tropie (emitropie) (v. -tropie), s. f., proprietate a unor macle de a avea poziția indivizilor unul față de altul, obținută prin rotirea unuia dintre aceștia în jurul unui ax; ~xerofite (v. xero-, v. -fit), s. f. pl., plante adaptate parțial la condiții de sol cu umiditate scăzută.

*alternatív, -ă adj. (d. a alterna; fr. alternatif). Care vine cînd unu, cînd altu. Adv. În mod alternativ. S. f. Nevoĭa de a alege unu din două: era în alternativa de a rămînea și a perde jumătate saŭ de a perde cea-laltă jumătate (V. dilemă). Adv. În mod alternativ.

LALO [laló], Édouard-Victor-Antoine (1823-1892), compozitor francez de origine spaniolă. Unul dintre pionierii reînnoirii muzicii franceze camerale și simfonice, în a doua jumătate a sec. 19. Creație de factură romantică, caracterizată prin melodicitate, claritate, fantezie ritmică și colorit pitoresc (opera „Regele din Ys”, baletul „Namuna”, „Simfonia spaniolă” pentru vioară și orchestră, concerte).

ALTUL, ALTA, alții, -tele, pron. nehot. 1. (Ține locul unui nume de ființă sau de lucru care nu este aceeași sau același cu altă ființă sau alt lucra despre care s-a vorbit, care e de față sau care este cel obișnuit) Lasă să mai răspundă și altul! ◊ Acuma, în începutul acesta de primăvară, parcă se simte altul, o viață nouă îi năvălește în piept. SADOVEANU, O. VI 6. (Familiar) Altul la rînd (= următorul)! (În opoziție cu vorbitorul) Altul în locul meu și-ar fi pierdut răbdarea. ◊ N-aș vrea s-auză alții plînsu-mi. BENIUC, V. 10. Totdeauna supăra pe alții, iară mai ales pe frate-meu. CREANGĂ, P. 38. ◊ (În alternanță cu «unul») Unii supraveghează bagajele, alții scriu telegrame pe colțul meselor din sala de așteptare. C. PETRESCU, A. 277. Sînt cinci degete la o mînă și nu samină toate unul cu altul. CREANGĂ, P. 19. Care dincotro Îl ruga: unul să-i deie bănărit, cît a cere el, altul să-i deie fata și jumătate de împărăție, altul să-i deie fata și împărăția întreagă. CREANGĂ, P. 228. ◊ Expr. Unuia și altuia = orișicui. Cum se poate, zicea ea, să ajungă pe mîiniie unora și altora? ISPIRESCU, L. 26. Unii (și) alții = mulți. «O, asta nu se poate!» Zic unii, alții-n lume. ALEXANDRESCU, P. 127. Unul ca altul = la fel, deopotrivă, egal. Acolo găsi încă două femei, una ca alta de tinere. ISPIRESCU, L. 7. Unul mai... decît altul = fiecare la fel de,.. Doi copii, unul mai zburdalnic decît altul. Unul după altul = succesiv, pe rînd. ◊ (În alternanță cu «unul», exprimînd un raport de reciprocitate) Își jură credință unul altuia. CREANGĂ, P. 279. Groaza armiei întregi era atît de mare, incît, fără îndoială, cmd va sosi la locuri grele... se vor răni între sine ca să poată trece unul altuia înainte. BĂLCESCU, O. II 121. ◊ (La pl., alternînd de două sau, rar, de mai multe ori, corespunde alternanței «unii... alții...») Alții aduseseră donicioare și donițe. Alții, rogojini. PAS, L. I 58. ◊ (Cu formă feminină și sens neutru) Noi trimitem tocmai acuma la munte... doi ciobani... să ducă celorlalți de acolo făină și slănină și altele cîte le mai fac lor trebuință. SADOVEANU, N. F. 39. Amu a scornit alta: cică să-i aduc pe fata Împăratului-Roș. CREANGĂ, P. 234. ◊ Expr. între (sau printre) altele = printre alte lucruri. Între altele s-a hotărît ca aparatul de radio să fie folosit de clubul sindicatului. Alta (acum)! exprimă dezaprobare față de o propunere sau o veste neașteptată. ◊ (În alternanță cu «una», «unele», în expr.) Unul una, altul alta = fiecare cîte ceva, în felul lui. Mai ziseră unii una, alții alta. ISPIRESCU, L. 327. Una (și) alta = de toate, ceva. Duduca Leona se cam tînguie de unele și de altele. SADOVEANU, N. F. 42. Nici una nici alta = cu orice preț, fără a sta mult pe gînduri. Ei, nici una nici alta, voiau să vîneze tot lighioni sălbatice. ISPIRESCU, L. 382. Pînă una-alta = deocamdată. Pînă una-alta, ia să mă duc să văd, ales-au năsipul din mac? CREANGĂ, P. 265. Ba din una, ba din alta sau din una-n alta = din vorbă-n vorbă. Din vorbă-n vorbă, din una-n alta, ajung pînă acasă la cumătră. CREANGĂ, P. 32. Ba din una, ba din alta și de cole pînă colea, și-au plăcut unul altuia. CREANGĂ, P. 168. Nu de alta = nu din alt motiv. 2. (În alternanță cu «unul», «una») Celălalt, al doilea. Pîndea cînd unul, cînd altul. ISPIRESCU, L. 4. De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris și pentru noi, Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război. EMINESCU, O. I 146. La judecători, ce intră pe o ureche iasă pe alta. NEGRUZZI, S. I 248. ◊ Expr. Pe de o parte... pe de alta... (sau pe de altă parte...), exprimă o alternanță. Credinciosul împăratului, auzind aceste, pe de o parte l-a cuprins spaima, iară pe de alta s-a îndrăcit de ciudă. CREANGĂ, P. 256. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. altuia, alteia, gen.-dat. pl. altora.

SEMITON s.n. 1. Interval de o jumătate de ton. 2. Nuanță de culoare care face trecerea de la un ton închis la unul deschis al aceleiași culori. [Cf. it. semitono, fr. demiton].

BĂNĂRIT s. n. (Mold., cu sens colectiv) Sumă mare de bani, bani mulți; bănet. Boierul acela, de mult bănărit ce avea, nu-i mai știa numărul. CREANGĂ, P. 67. Care dincotro îl ruga: unul să-i deie bănărit cît a cere el, altul să-i deie fata și jumătate de împărăție... pentru asemenea odoare. CREANGĂ, P. 228. Ian privește bănărit, de unde eram afif de parale... ALECSANDRI, T. 146.

CONABIU, -IE, conabii, adj. Roșu-închis, de culoarea vișinei coapte; vișiniu. Conabiu la față... [ciobanul] se întoarse cu jale la oițe. GALACTION, O. I 285. Frumoase farfurii! cu chenar dublu, unul conabiu... și altul pembe. CARAGIALE, O. I 340. ♦ (Substantivat, n.) Culoarea vișinie. Poezia romînă în jumătatea a doua a sutei XIX... ni se prezintă... ca un tapet multicolor... în care milioane de fire de toate culorile... (de la un pembe cît mai spălăcit pînă la conabiul cel mai posomorit)... se întrețes. CARAGIALE, S. U. 87.

SEMICALC s. n. (< semi „jumătate”, cf. lat. semi + calc, cf. fr. calque, it. calco): calc lingvistic lexical (v.) făcut pe jumătate, calc parțial (se traduce o parte din cuvânt, iar cealaltă se împrumută). Astfel: prevedea este un s. după fr. prevoir (pre este împrumutat, iar vedea este tradus după voir). S. este un aspect al calcului lexical parțial de structură (v.). Termenul e oarecum nepotrivit, deoarece niciodată nu se calchiază exact jumătate dintr-un cuvânt, ci numai o parte a lui (tema derivatului, un afix sau unul dintre elementele constituente ale unui cuvânt compus). Astfel, it. autostrada (după germ. Autobahn) este un s. (prima parte e împrumutată, iar a doua tradusă); v. rom. surveghea (cf. fr. surveiller), procentaj (cf. fr. pourcentage), triunghi (cf. fr. triangle), consfinți (cf. fr. consacrer), surprinde (cf. fr. surprendre), sustrage (cf. fr. soustraire) – sunt calcuri parțiale, deoarece prefixele au fost împrumutate, iar temele calchiate. O situație asemănătoare are și apeduct, după lat. aquaeductus (ape este tradus după aquae, iar duct e împrumutat).

gură^[1] sf [At: COD. VOR. 122/14 / Pl: ~ri, (înv) ~re / E: ml gula] 1 Cavitate care se deschide în partea anterioară (inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism Si: bot, cioc, clobanț, donț, (irn) fleoancă, fleură, flit, leoapă, plisc, pupăză, rât, tic, (înv) rost. 2 (Prc) Buzele și deschizătura dintre ele. 3 (Prc) Buze. 4 (D. cai; îe) A fi moale (sau tare) în ~ ori a avea ~ra moale (sau tare) A se supune ușor (sau greu) la comenzile ce i se dau prin mișcarea frâului. 5 (Îe) A da ~ra unui cal A-l lăsa să fugă în voia lui. 6 (Pop; îlv) A se duce (ca) pe ~ra lupului A dispărea. 7-8 (Pfm; îe) A scoate (sau a scăpa ca) din ~ra lupului A (se) salva dintr-o mare primejdie ca prin minune (sau în ultimul moment). 9 (Pfm; îe) A țipa (sau a striga) ca din ~ra șarpelui (sau ca din ~ de șarpe) ori cât îl ține (ori îl ia) ~ra A țipa din răsputeri. 10 (Pop; îe) A se zvârcoli ca în ~ de șarpe A se zbate cu disperare. 11 (Îc) ~ de broască Unealtă de dulgherie pentru scobit pe marginile tocurilor de ușă sau de fereastră Cf lamba. 12 (Îc) ~ de lup Ochi dublu al unei parâme cu care se prinde un cârlig de remorcă sau o macara, sau se fixează parâma de o bară. 13 (Îac) Unealtă care servește la îndoirea tablei groase. 14 (Îac) Defect congenital de conformație a feței omului, constând într-o despicătură la buza și la gingia superioară, care se prelungește în cerul gurii și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale. 15-16 (Îc) ~-cască (sau căscată) Persoană care-și pierde vremea în zadar (sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil). 17-18 (Îac) Persoană care stă absentă (sau care nu înțelege ce i se spune). 19 (Bot; îc) ~ra leului, ~-dragă, ~ra-mielului, ~ra-morunului, ~ra-ursului Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor cu flori roșii-purpurii sau albe care se aseamănă cu o glugă deschisă Si: cascate (Antirrhinum majus). 20 (Bot; îc) ~ra-lupului Plantă erbacee din familia labiatelor cu tulpina dreaptă și ramificată, cu frunzele ovale, alungite și florile de culoare violet închis (Scutellaria altissima). 21 (Bot; îc) ~ra-mâței Linariță (Linaria vulgaris). 22 (Bot; îc) ~ra-porumbului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 23 (Bot; îc) ~ra-paharului Tufănică (Chrysanthemum sinense). 24 (Bot; îc) ~ra-țigăncii Plantă nedefinită mai îndeaproape. 25 Organ cu care se hrănește o ființă. 26 (Îe) A avea (sau a-i fi cuiva) ~ra amară (sau rea) ori a avea fiere în ~ A simți gust amar în gură (de emoție, de frică etc.). 27 (Fam; îe) A uita de la mână pân' la ~ A uita foarte repede. 28 (Îlav) Cu sufletul la ~ Abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală). 29 (Pop; îal) Foarte bolnav, aproape de moarte. 30 (Îe) A nu pune (sau a nu băga, a nu lua) nimic în ~ A nu mânca nimic. 31 (Îe) A pune (sau a lua, a băga) ceva în ~ A mânca (puțin). 32 (Pop; îe) A-și trage (sau a-și da bucățica) de la ~ A se lipsi de cele necesare în favoarea altuia. 33 (Pop; îlv) A-și trage ~ra la cale A mânca. 34 (Îe) A (i se) face (cuiva) ~ra pungă A avea o senzație neplăcută de acreală din cauza unor alimente sau băuturi introduse în gură (1). 35 (Pop; îe) A face ~ra pâlnie A bea mult. 36 (Îae) A se îmbăta. 37 (Fam; îe) A da (cuiva) mură-n ~ A da cuiva ceva de-a gata, fără ca acela să facă cel mai mic efort. 38 (Îls) De-ale ~rii Mâncare. 39 Îmbucătură. 40 Scobitură. 41 (Îlav) Nici o ~ de apă Nimic. 42 (Fig) Membru al familiei pe care trebuie să-l hrănești Si: (pop) mâncător, suflet. 43 Sărut. 44 Organ al vorbirii Si: (pop) cloanță. 45 (Îe) A avea ~ de aur (sau aurită) A prevesti (corect și) de bine. 46 (Fam; îe) A umbla (cuiva) cuvântul prin ~ A nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l afla). 47 (Mai ales pe un ton poruncitor sau amenințător; îe) A tăcea (sau a nu blești) din ~ A nu (mai vorbi) deloc. 48 (Îe) A astupa (sau a închide) ~ra (cuiva) A face pe cineva să nu mai spună (sau să nu mai ceară) nimic. 49 (Îe) A lua (cuiva) vorba din ~ A spune tocmai ceea ce voia să zică altul din clipa respectivă. 50 (Îae) A întrerupe pe cineva, nelăsându-l să termine ce avea de spus. 51 (Pop; îe) A i se muia (cuiva) ~ra A nu mai avea curaj să vorbească. 52 (Îae) A schimba tonul și conținutul celor spuse. 53 (Îe) A-și bate (sau a-și strica, a-și răci, a-și rupe) ~ra degeaba (sau de pomană ori de clacă) A pleda fără nici un folos. 54 (Îe) A-l lua (sau a-l scăpa) ~ra (pe dinainte) A se destăinui fără voie. 55 (Îae) A spune un lucru pe care mai târziu regretă că l-a destăinuit. 56 (Fam; îe) A avea ~ra spartă (sau de cârpă) A divulga orice secret. 57 (Îe) A fi slobod la ~ A fi obraznic sau a folosi cuvinte obscene. 58 (Îe) A fi cu ~ra mare A fi certăreț. 59 (Îe) A avea o ~ cât o șură A vorbi mult și tare. 60 (Îe) A-și pune lacăt (sau gard) la ~ ori a-și păzi ~ra A fi prudent în tot ceea ce spune. 61 (Îae) A-și impune tăcere. 62 (Îe) A da din ~ (sau cu ~ra) ori a-i umbla (sau a-i merge, a-i toca) (cuiva) ~ra (ca o meliță, ca o fofează, ca o moară stricată, ca o pupăză) A vorbi repede și fără întrerupere Si: a flecări. 63 (Îe) A nu se uita în (sau la) ~ra cuiva A nu crede ceea ce spune cineva. 64 (Îlav) Din ~ în ~ Prin tradiție orală. 65 (Îlav) ~ în (sau la, cu) ~ Printr-o înțelegere directă Cf între patru ochi. 66 (Îal) Foarte aproape unul de celălalt^[2]. 67 (Înv; îlav) Cu o ~ Unanim. 68 (Îe) A vorbi (sau a zice) cu jumătate de ~ (sau cu -ra jumătate) A vorbi fără convingere. 69 (Prt; îe) A fi bun de ~ A fi vorbăreț. 70 (Îae) A ști să pledeze bine cauza cuiva. 71 (Îe) A fi rău de ~ (sau ~ rea) (Îae) A fi bârfitor. 72 A vorbi urât, folosind cuvinte obscene. 73 (Îae) A prevesti (cuiva) ceva nefavorabil. 74 (Fam; îe) ~-spartă Om care nu poate ține un secret Si: flecar, limbut. 75 Ceea ce spune cineva Si: cuvânt, declarație, mărturisire, spusă, vorbă. 76-77 (Îs) ~ra satului (sau a mahalalei ori a lumii) (Persoana care lansează sau duce) bârfe, critici, intrigi care trec apoi de la unul la altul. 78 (Trs; gmț; îs) ~ra satului Pețitor. 79 (Îe) A intra în ~ra lumii (sau satului, mahalalei) A ajunge să fie vorbit de rău (provocând antipatia comunității). 80 (Îe) A te lua după ~ra cuiva A acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. 81 (Îlav) Din ~ Verbal. 82 (Înv) Cerere insistentă. 83 (Înv; mpl) Pâri repetate. 84 (Îe) A se pune (sau a sta) cu ~ra pe cineva A insista mult pe lângă cineva cu scopul de a-l convinge să facă ceva Si: a cicăli. 85 (Pop) Voce. 86 (Îe) A striga (sau a (se) boci, a vorbi) în ~ra mare A striga (sau a (se) boci, a vorbi) pe un ton ridicat. 87 (Îe) A nu i se auzi ~ra A fi liniștit. 88 (Pop) Gălăgie. 89 (Îe) A face ~ (mare sau largă) A face gălăgie Si: a vocifera. 90 (Pfm; îe) A da o ~ A striga. 91 (Pop) Ceartă. 92 (Îe) A se lua în (sau de) ~ (cu cineva) A se apuca de ceartă. 93 (Îe) A sta (sau a sări, a începe) cu ~ra pe (sau la) cineva ori a-i da (ori a-i trage) o ~ (cuiva) A certa pe cineva. 94 (Pop; îe) A da ~ la câini A porunci câinilor să nu mai latre. 95 (Îe) A fi cu ~ra mare A fi certăreț. 96 (Pfm; îe) A-i da (ori a-i trage) o ~ (cuiva) A săruta pe cineva. 97 (Pop) Laudă. 98 (Pop) Putință de a vorbi Si: grai. 99 (Îe) A nu avea ~ (să răspunzi, să spui ceva) A nu avea posibilitatea (sau curajul) de a mai zice ceva. 100 (personificat) Persoană care spune ceva Si: vorbitor. 101 (Îs) ~rile rele Bârfitorii. 102 (Hip; îs) ~ra mea (sau mamei) Drag. 103 (Adesea îoc „fund”) Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. 104 (Îs) ~ra hamului Parte a hamului care se pune peste capul calului când se înhamă Cf pieptul hamului. 105 (Lpl) Panglici cusute cu fir și flori care împodobesc (mai ales) deschizătura de la gât a unei haine. 106 (Îs) ~ra băii Gură (103) a unei mine. 107 (Îs) ~ de vizitare (sau de om) Gaură prin care intră omul care controlează sau curăță interiorul unui rezervor, al unui cazan etc. 108 (Îs) ~ de observare Gaură prevăzută cu sticlă colorată, prin care se poate urmări procesul de topire în interiorul unui cubilou. 109 (Îs) ~ de pod Fereastra podului de casă. 110 (Top) Intrare. 111 (Pop) Gaură în care intră (mai ales) capătul unui obiect. 112 (Pop) Capăt (sau vârf) al unui obiect (mai ales al unei unelte) care intră într-o deschizătură. 113 (Îs) ~ra roții Gaură a căpățânii, prin care intră osia. 114 (Îs) ~ra tejghelei Scobitură în masa dulgherului în care se bagă și se strânge lemnul lucrat. 115 Loc de vărsare al unei ape într-o altă apă. 116 Capătul unui drum. 117 (Îs) ~ra târgului (sau podului) Locul pe unde circulă lumea când vine sau când pleacă de la târg (ori când intră sau când iese de pe un pod). 118 (Pop; îs) ~ra vântului Loc prin care suflă mereu vântul. 119 Deschizătură din capătul unei țevi. 120 (Îs) ~ de foc Nume generic pentru armele de foc (grele). 121 (Îs) ~ de apă Instalație care cuprinde un robinet și unele piese de racord sau de protecție, servind la luarea apei din rețeaua de distribuție pe care e montată Si: hidrant. 122 (Îs) ~ de incendiu Gură (121) la care se montează un furtun sau o țeavă specială servind la distribuirea apei sub presiune în caz de incendiu. 123 (Îs) ~ de stradă Construcție accesorie a unei rețele de canalizare așezată sub rigola străzii pentru a colecta apa de ploaie și a o conduce la rețeaua subterană de canalizare. 124 (Îs) ~ artificială Aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni special alese, astfel încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. 125 (Îs) ~ra oului Spărtură în coaja oului prin care a ieșit puiul. 126 (Țes) Începutul unei țesături Cf rost, piedin. 127 (Îe) A lega ~ra pânzii A înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul. 128 (Îae) A se înstări. 129 (Pop; îe) A prinde pânza ~ A se fi făcut deja începutul. 130 (Îe) A se afla (sau a trimite pe cineva) în ~ra tunului A fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. 131 (Pop; îs) ~ra coasei (sau cuțitului, securei etc.) Tăiș. corectat(ă)

și [At: (a. 1521) HURMUZAKI XI, 843 / E: ml sic] 1 c Exprimă contiguitatea dintre două elemente, subînțelegând pentru al doilea existența unei relații identice sau similare cu a primului (Construiau drumuri și poduri.). 2 c Exprimă, în enumerări, contiguitatea fiecărui membru în parte cu cel inițial sau al celui final cu cele preenumerate juxtapus, scoțând în evidență fiecare element (A fost și bun, și harnic, și cucernic.). 3 c (Marcă a coordonării copulative; leagă două propoziții) Exprimă integrarea în aceeași sferă conjuncturală a unor stări sau acțiuni distincte, săvârșite sau suportate de același subiect (Să trăiască și să fie sănătos!). 4 c (În legătură cu pp „cu”) Exprimă comuniunea prin solidarizarea deliberată sau accidentală a unor elemente în cadrul unei relații stabilite sau suportate în comun (Eu și cu Maria ne vedeam de ale noastre.). 5 c Exprimă adăugarea unei cantități la alta de aceeași natură, pe care o depășește cu puțin, de obicei cu o subdiviziune de unitate (A plecat după 10 ani și ceva.). 6 c (Îla) ~ jumătate sau o dată ~ jumătate Adaugă ideea de intensificare superlativă privitor la starea calitativă a unui element (E un om și jumătate!). 7 c (În formule de repetiție, ca procedeu stilistic) Exprimă insistența unui element al comunicări în raport cu celelalte (Odată și odată vei afla cine sunt.). 8 c În legătură cu formulări care explică aspectul categoric, indubitabil, decisiv al unei informații (Nu mă pot opri și pace!). 9 c Ajută la formarea prin adiție a numeralelor de la 21 până la 99 (Cincizeci și cinci). 10 c Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legând partea zecimală de întreg (Trei întreg și două zecimi). 11 c (În formule de repetiție) Reprezintă grupări (numerice) care marchează o totalizare cantitativă în exces (Sunt mii și mii de stele; Văzuse în viața ei atâtea și atâtea.). 12 c (Urmat de pp „cu”) Exprimă adiționarea aritmetică a două sau a mai multe cantități numerice (Unu și cu doi fac trei.). 13 c (Indică adăugarea unei cantități) Plus (Un kilogram și jumătate.). 14 c Exprimă consecința unui fapt prin raportare la altul săvârșit de același autor sau de unul diferit (L-am întrebat și mi-a mărturisit.). 15 c Exprimă continuitatea aspectelor narative sau descriptive ale unei expuneri unitare (sau întrerupte prin pauză) cu ajutorul unui „și narativ” (Și stă, și se uită, și așteaptă, și nu spune nimic ca să vadă ce mai vrea acum.). 16 c (În stilul epic și popular; situat la începutul unei comunicări) Sugerează aspectul continuativ al acesteia față de un enunț anterior, subînțeles sau presupus (Și iar porni la drum.). 17 c Solicită interlocutorului continuarea comunicării apreciate ca incompletă cu ajutorul unui „și interogativ” (Și cât ai dat pe el?). 18 c (Cu elipsa întrebării directe) Solicită interlocutorului continuarea comunicării, îndemnându-l prin „și interogativ” (Am deschis ușa..., am intrat... -Și?). 19 c (Precedat de exclamativul „ei!”) Exprimă anticipativ din partea interlocutorului o atitudine de nepăsare (Ei și? Ce-ți pasă ție?). 20 c Exprimă consecința unei motivări cauzale (Ești competent și vei reuși.). 21 c Exprimă consecința unui îndemn (Ascultă-mă și vei fi fericit.). 22 c (Pfm; în legătură cu formulări de tipul hodoronc-tronc, (ce) să vezi) Exprimă o consecință neașteptată (A intrat și, hodoronc-tronc, mi-a tras o palmă.). 23 c Exprimă echivalarea unei mulțimi cu alta prin generalizarea distribuției iterative a fiecărui element component al uneia în funcție de fiecare element al celeilalte (Anul și cartea.). 24 c (Adesea în legătură cu „pe loc”) Exprimă conformarea imediată prin contravaloare în funcție de ceea ce este oferit sau primit în schimb (Banii și pe loc marfa.). 25 c Exprimă conformarea în funcție de o promisiune, un angajament etc. (Am promis și mă țin de cuvânt.). 26 c Exprimă perseverența într-o anumită stare, atitudine etc. (Nu i-am spus și n-am să-i spun.). 27 c (Marcă a coordonării adversative; exprimă confruntarea dintre două elemente necontigue) Dar¹ (Casa arde și baba se piaptănă.). 28 c (În formule de repetiție) Exprimă o diferențiere adversativă în lipsa determinanților contrastivi (Sunt oameni și oameni.). 29 c (Înv; îlc) ~ însă Însă. 30 c (Marcă a coordonării concluzive) Deci² (E o glumă și nu o lua în serios.). 31 av Exprimă atașarea unui element la altele exprimate sau nu într-o comunicare anterioară (M-ai luat și pe mine la ei.). 32 av (Uneori în legătură cu „până”, „chiar”, „încă”) Exprimă atașarea unui element, evidențiind voit caracterul deosebit, ieșit din comun al acestuia, față de ceva subînțeles, adesea antinomic (Chiar și el mi-a zis.). 33 av Exprimă atașarea unui element la ceva subînțeles sau presupus ca posibil, evidențiind voit caracterul obișnuit, modest al manifestării, adesea accidentale, al acestuia (Am zis și eu, ca să nu tac.). 34 av Exprimă atașarea unui element la ceva subînțeles sau presupus ca posibil, evidențiind voit caracterul neașteptat al manifestării sau al sesizării unui element (Ce-o mai fi și astea!). 35 av (În legătură cu „cum”, „atât” sau în corelații de tipul și...și, și... cum și, atât... cât și) Exprimă asocierea a două realități (adesea antipodice), distribuind egal raportarea lor față de același element de referință (Îi va anunța atât pe el cât și pe nevasta lui.). 36 av Exprimă completarea prin surplus a unei informații, în vederea întregirii acesteia (Crâșma era în același timp și casă de locuit.). 37 av (În legătură cu „pe lângă”, „după ce că” etc.) Exprimă o completare prin cumul (După ce că-i slut, mai e și slab.). 38 av (În legătură cu „dar”, „însă” sau în corelații de tipul numai... dar și ori ci și) Exprimă o completare cumulativă, marcată prin semnalare voit distinctă (Erau mulți orășeni, dar erau și țărani.). 39 av (În legătură cu „mai” cantitativ) Exprimă o completare suplimentară (Din roadă se hrănește, dă la animale, mai și vinde.). 40 av (Urmat de „mai” comparativ sau îlav ~ mai ~) Mai grozav (7). 41 av (Urmat de „mai” comparativ sau îal) Mai groaznic (1). 42 av (În legătură cu „de” sau „dacă”) Exprimă insuficiența influenței unui element asupra altuia, în ciuda intensității suplimentare pe care o aduce față de alte posibilități presupuse (De aș ști că mă vei și omorî, nu pot să tac.). 43 av (Exprimă consecința imediată a manifestării unui fapt exprimat sau subînțeles) Îndată (Cum i-au văzut, au și plecat.). 44 av (În legătură cu „încât” sau, înv, „cât”) Exprimă efectul maxim produs ca urmare a consecinței unei acțiuni (A slăbit atât de mult, încât și părinții au recunoscut-o cu greu.). 45 av Exprimă rezultatul atins ca urmare a parcurgerii, deliberat sau conjunctural, a unor stadii intennediare (Iată-ne și ajunși la cabană.). 46 av Exprimă rezultatul inerent ce urmează din manifestarea unui fapt (Cine are copii are și griji multe.). 47 av Exprimă rezultatul analogic ce se deduce din manifestarea unui fapt (Dacă i-au învins pe turci, îi vor învinge și pe tătari.). 48 av Exprimă rezultatul fortuit ce decurge din absența unui element (Dacă n-ai plăcintă, mănânci și pită.). 49 av Exprimă rezultatul unei adecvări (După sac, și cărpală.).50 a Exprimă concordanța dialectică a contrariilor (Tot răul are și partea bună.). 50 av (În legătură cu „cum”, „așa” sau în corelații de tipul precum ori după cum... așa~) Exprimă corespondența dintre două elemente print-o raportare de echivalență, uneori printr-o conformare (Cum îți așterni, așa și dormi.). 52 av (În legătură cu „ca”, „cât”, „atât” sau în corelații de tipul cât... atât ~ ori tot așa... cât ~; exprimă corespondența dintre două elemente prin raportarea lor comparativă pe baza unei asemănări calitative sau cantitative) La fel ca... (Mi-am dorit asta ca și tine.). 53 av (În legătură cu „ca” adverbial; exprimă compararea, prin aproximare, a asemănării dintre un stadiu precizat virtual și unul real în care se află un element) Aproape (13) (Problema e ca și rezolvată.). 54 av (În corelații de tipul ca ~ când și ca ~ cum) Exprimă compararea, prin asemănare, a unui fapt real cu unul ipotetic sub aspect modal sau temporal (Fugeau ca și când i-ar fi speriat cineva.). 55 av (În legătură cu „cum” sau în corelații de tipul precum... așa ~) Întocmai (Cum a zis, așa a și făcut.). 56 av Deja (1) (Masa se și servește.).

MARTÁC s. m. (Regional) 1. Stîlp de lemn sau bîrnă, par, prăjină, scîndură etc., folosite în diverse lucrări de construcție, mai ales la casele și acareturile țărănești: a) Grindă lungă (com. FURTUNĂ) și groasă (CONV. LIT. XLIV₂, 396). b) (Mai ales la pl.) Fiecare dintre căpriorii unei case. Cf. COSTINESCU, ȘĂINEANU, D. U., ȘIO II₁, 249. Furca, ca un lucru de cinste, nu se poate ținea oriunde, ci numai la coardă, pe cuptor, iar dacă s-a învechit, în pod, supusă la un mărtac. PAMFILE, I. C. 11. Căpriorii. . . se zic mîrtaci. H IX 123, cf. CHEST. II 258/18. ♦ Chinga căpriorilor unei case. Cf. I. CR. VI, 313, ALR I 666/690, 700, 960, ALR II 3768/872, 886, 899, 987. c) Lemn gros care se fixează cu capătul de sus în grinda unei case și cu cel de jos pe căpriori. Cînd cu paloșul că da, Grinda casei o tăia. . . Venea grinda tot trosnind, Mîrtacii tot pîrîind. PĂSCULESCU, L. P. 268. Am doisprezece frați Și dorm p-un căpătîi culcați (Mîrtacii casei), id. ib. 89. d) (Mai ales la pl.) Fiecare dintre lemnele care leagă între ele capetele de sus ale unui pătul sau ale unui pătuiac. Cf. I. CR. VIII, 90, CIAUȘANU, V. 178. e) (Mai ales la pl.) Fiecare dintre prăjinile, lemnele sau crengile legate cîte două cruciș, care se așază de o parte și de alta a unui acoperiș de paie, a unei clăi de fîn etc. Cf. N. REV. R.VIII, 87, VICIU, GL., COM. din AVRIG-SIBIU, CHEST. II 258/18, ALRM SN I h 94. f) (Mai ales la pl.) Fiecare dintre parii care (avînd unul dintre capete înfipt în pămînt) susțin un bordei. Pe grinda, care este de o jumătate stînjen afară de pămînt, se pun martaci cu un capăt pe grindă și cu altul pe pămîntul de la marginea bordeiului. I. IONESCU, M. 151, cf. ȘIO II₁, 249. g) Par (BARCIANU, ALEXI, W., MDT) sau stîlp mai gros (COSTINESCU, ȘĂINEANU, D. U.), întrebuințat în construcții (GRAIUL, I, 285, I. CR. VIII, 90). Cînd viu de la pășune. . . oile stau în strungi, locul din spatele stînei, îngrădit cu gard de. . . martaci. DIACONU, P. 22, cf. GRAIUL, I, 285. Eu îi fac cu capul, El îmi face cu mîrtacul. PĂSCULESCU, L. P. 112. 2. (Prin nord-estul Olt.; la pl.) Nojițe petrecute peste obielele opincilor. CIAUȘANU, V. 178. - Pl. : martaci. - Și: martéc (ALR I 666/690), mărtác, mîrtác s. m. – Din tc. mertek.

ROSETTI, familie de boieri români, descendenți din boierii Ruset. Rol însemnat în viața politică și culturală a țării, mai ales în sec. 19. Mai importanți: 1. Constantin A.R. (1816-1885, n. București), om politic și publicist român, unul dintre conducătorii Revoluției de la 1848 din Țara Românească și ai luptei pentru unirea Principatelor Române. În timpul Revoluției de la 1848 a fost conducătorul aripii liberalilor radicali; secretar al Guvernului provizoriu, prefect de poliție și redactor al ziarului „Pruncul român”. În anii exilului (1848-1957) a contribuit la editarea revistei „România viitoare” și mai ales a revistei „Republica Română”, în care a susținut ideea unirii Principatelor Române într-un stat democratic. Revenit în țară, a editat ziarul liberal-radical „Românul” și a avut un rol de seamă în Adunarea ad-hoc și în alegerea lui Al. I. Cuza ca domnitor și în Țara Românească. În paginile ziarului „Românul”, care a apărut timp de aproape o jumătate de sec., a militat pentru reforme democratice, pentru unitatea națională, pentru independența națională a țării. Unul dintre conducătorii Partidului Național-Liberal, creat în 1875, dar în 1884, intrând în conflict cu Ion C. Brătianu, a organizat o disidență liberală. A susținut proclamarea independenței țării și a participarea României la Războiul Ruso-Turc din 1877-1878. A fost în mai multe rânduri ministru și președinte al Adunării Deputaților. Membru fondator (iun. 1867) al Societății Academice Române, din care demisionează (iul. 1867). Publicistica lui se caracterizează prin avânt romantic, stil patetic, vibrant. În tinerețe a scris și versuri sentimentale și social-patriotice („Ceasuri de mulțumire”). A tradus din Byron, Béranger, Lamartine, Hugo. 2. Maria R. (1819-1893, n. Guernsey, Anglia), publicistă română. Soția lui R. (1). Considerată prima ziaristă română (a scris aproape în întregime ziarul „Mama și copilul”, 1865-1866). A luat parte la activitatea politică a soțului ei. 3. Theodor G. R. (1837-1923, n. Iași), jurist și om politic român. M. de onoare al Acad. (1891). Unul dintre membrii fondatori ai Societății „Junimea”. Guvernator al Băncii Naționale (1890-1895). Ministru în mai multe rânduri; prim-min. (1888-1889). 4. Vintilă C.A.R. (1853-1916, n. Donet, Franța), om politic și publicist român. Fiul lui R. (1). Redactor și, din 1885, conducător al ziarului „Românul”. Unul dintre fondatorii revistei „Dacia viitoare” și al „Ligii culturale”. Memorialistică („Amintiri istorice”). 5. Radu R. (1853-1926, n. Iași), scriitor și istoric român. Studii asupra evoluției problemei agrare, scrise de pe poziții liberal-radicale („Despre originea și transformările clasei stăpânitoare în Moldova”, „Pentru ce s-au răsculat țăranii?”, „Pământul, sătenii și stăpânii în Moldova”). Proză de evocare a trecutului („Păcatele slugerului”). 6. Radu R.R. (1877-1949, n. Căiuți, jud. Bacău), general și istoric militar. Fiu lui R. (5). Acad. (1934). Lucrări de istorie militară („Încercări critice asupra războiului din 1653 dintre Matei Basarab și Vasile Lupu”, „Studii asupra chipului cum se înfăptuia războiul de către Ștefan cel Mare”, „Essais sur l’art militaire des Roumains”). 7. Alexandru R. (1895-1990, n. București), lingvist și filolog român. Elev al lui Ovid Densusianu. Acad. (1948), prof. univ. la București. Membru al Academiei Regale Suedeze de Științe. Doctor Honoris Causa al Univ. din Lyon. A întemeiat și editat revista „Bulletin linguistique” (1933-1948) și Centrul de Cercetări Fonetice și Dialectale din București (1961). Redactor responsabil al revistelor „Studii și cercetări lingvistice” și „Revue roumaine de linguistique”, al publicației neperiodice „Cahiers de linguistique théorique et appliquée” și a îngrijit publicarea culegerii de studii „Fonetică și dialectologie”. Lucrări: „Cercetări asupra foneticii limbii române în sec. al XIV-lea”, „Curs de fonetică generală”, „Istoria limbii române” (vol. I-IV și VI), „Filozofia cuvântului”, „Lingvistica”. A editat texte românești vechi. Memorialistică („Note din Grecia”, „Cartea albă”).

SONERIE, sonerii, s. f. Aparat compus dintr-un electromagnet, al cărui circuit electric se poate închide prin apăsare pe un buton, și dintr-un ciocănel, care lovește înțr-un clopoțel și face să se audă sunete de semnalizare; p. ext. sunetul produs de clopoțel. Cutare institutor pensionar se gîndea să-și instaleze sonerii de alarmă în toate părțile gospodăriei. SADOVEANU, O. VI 385. O sonerie chema strident, metalic și continuu. C. PETRESCU, Î. II 158. ♦ Mică instalație, prevăzută cu un buton, prin care se pune în funcție aparatul descris mai sus. Pe jumătate adormit încă, Horia Țincoca bîjbîise cu mîna soneria de la capătul patului. C. PETRESCU, A. 376. Unul din ei se înălță în vîrful picioarelor și apăsă pe sonerie. SAHIA, U.R.S.S. 189. ♦ Mic clopot metalic care produce sunete intermitente cînd este lovit de un ciocănel activat prin intermediul unei pîrghii.

OM¹ (pl. oameni) sm. 1 Singura dintre ființele organizate înzestrată cu graiu și rațiune: Dumnezeu a creat pe ~ după chipul și asemănarea sa ¶ 2 Ființa omenească din punctul de vedere al însușirilor ei bune sau rele, ori ținînd seama de anumite particularități ale ei care o disting de altele: era un ~ ca toți oamenii, atîta numai că avea dinții de oțel (I.-GH.); ~ bun, rău, milostiv, mare, mic, tînăr, bătrîn, bogat, sărac, de treabă, cinstit, necinstit, stricat, etc.; ~ul lui Dumnezeu, om foarte de treabă, fără păcate: afară din slujbă era omul cel mai plăcut, sufletul cel mai bun și mai milostiv, ~ul lui Dumnezeu, cum s’ar zice (I.-GH.); a face din ~ neom 👉 NEOM; un ~ de nimic 👉 NIMIC I 2; (P); să vorbească și nea Ion, că și el e ~, se zice cînd se amestecă în vorbă și cîte unul mai prost și spune o neghiobie ¶ 3 Persoană cu calități deosebite, om de treabă, cum se cade: odinioară Giaba-Efendi fusese ~ ca toți oamenii (DLVR.); (P): ce folos că tată-tău a fost domn, dacă tu nu ești ~? se zice cuiva care se laudă cu neamul din care se trage sau căruia i se reproșează faptul că părinții lui au fost oameni considerați, pe cînd el înșuși n’are nici o valoare; (P): haina face pe ~; un ~ și jumătate 👉 JUMĂTATE1; (P); Țiganul, pînă nu fură, nu se ține ~; a-și găsi, a~și afla ~ul, a da peste unul mai tare, mai priceput, etc. care să-l poată birui; a da peste unul mai slab, mai nepriceput, etc. care să se lase a fi biruit, înșelat, etc.: vrei să mă îngrozești ca pe un copil, dar nu ți-ai găsit ~ul, vere (ALECS.) ¶ 4 Cel ce a trecut de vîrsta copilăriei: acum nu mai ești copil, ești ~ în toată puterea cuvîntului sau în toată firea ¶ 5 Bărbat (în opoz. cu „femeie”): m’am întîlnit cu un ~ ¶ 6 Ⓟ Bărbat, soț: ~ul meu; cîte o gospodină se ivește, foarte în treabă cu ale casei, pe cînd ~ul ei lucrează la cîmp (IRG.) ¶ 7 După concepția poporului, Țiganul nu e om ca toți oamenii; de aceea zice: erau acolo doi oameni și un Țigan ¶ 8 Acela care este sub ordinele altuia, soldat, lucrător, om cu leafă, etc.: generalul acesta are sub comanda lui zece mii de oameni; cîți oameni au venit astăzi la lucru? ¶ 9 De către ~, din stînga (vorb. de roatele carului sau plugului, de calul sau boul înhămat sau înjugat): cotiuga are o roată mai mică, de către ~ (PAMF.) ¶ 10 Întrebuințat în foarte multe expresiuni cu înțelesul general de „cineva”; (P): nu e după cum vrea ~ul, ci după cum poate; hainele nu fac pe ~ mai de treabă ¶ 11 Între două prepoziții, se ia cu înțelesul de „unul... altul”: se ridică o negură... de nu se vedea ~ cu ~ (ISP.); (P): rîde ~ de ~ și dracul de toți; (P): umblă din loc în loc ca căscatul din ~ în ~ ¶ 12 pl. Oamenii, lumea; ca oamenii, cum se cuvine, cum se cade, de treabă, cuviincios: dă și o farfurie de acolo, și niște furculițe, să mîncăm ca oamenii (VLAH.); de sau din oameni, de bună condiție, de familie bună, de neam: se vedea bine a fi copil de oameni, ajuns aci din cine știe ce împrejurare (CAR.); a ieși la oameni, a se căpătui, a ajunge în rîndul oamenilor cu stare, cu rost, considerați: pe dînsul l-au slujit norocul, au ieșit la oameni, și eu... tot la casa boieriului, tot ciocoiu (ALECS.) ¶ 13 🎲 Partea cocoșată a arșicului (cu care se joacă copiii) opusă găunăturii 👉 ARȘIC2 ¶ 14 💫 OMUL, numele popular al constelațiunii boreale pe care o denumesc astronomii Hercule (🖼 3429) [lat. homo].

JUMĂTATE, jumătăți, s. f. (Cu valoare de numeral) 1. Fiecare din cele două părți egale în care se poate împărți un întreg (v. doime); (sens curent) o parte dintr-un întreg împărțit în două părți aproximativ egale. Răsturnă mămăliga pe măsuța joasă și rotundă, tăie jumătate și o întinse pe un fundișor lui Mitrea. SADOVEANU, B. 28. Ad-o colea jumătatea milionului ce-ai cîștigat astă-noapte. ALECSANDRI, T. I 405. (În corelație cu sine însuși) Plăcinta era jumătate cu carne, jumătate cu brînză. CAMIL PETRESCU, O. I 197. Hainele curate, jumătate de tîrgoveț, jumătate de țăran, dovedeau bunăstare. C. PETRESCU, Î. II 141. (Precedat de prep. «pe») La foc vei putea deosebi bucăți mari de carne frigîndu-se: un picior, un cap pe jumătate pîrlit, pe jumătate fript. GHEREA, ST. CR. I 100. ◊ (Precedat de întreg, de care se leagă prin conj. «și», a cărei omisiune este nerecomandabilă) Un metru și jumătate. Un kilogram și jumătate. ▭ E ora 12 jumătate. C. PETRESCU, Î. II 242. Îți dau doi lei jumătate pe oca. PANN, P. V. I 64. ◊ Expr. A face (ceva) pe jumătate = a lăsa (un lucru) neisprăvit, a nu duce pînă la capăt, a nu termina. (Urmînd după un substantiv sau un adjectiv substantivat) Și jumătate (sau o dată și jumătate), marchează ideea de superlativ. Bărbat o dată și jumătate. ▭ Să-ți trăiască părintele, că-i un om și jumătate. REBREANU, R. I 15. Așa-ți trebuie dacă ești un prost și jumătate. ȘEZ. IV 186. ◊ (Urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. «de», «din» exprimînd întregul) Luptele între imperiul roman și goți cresc în prima jumătate a secolului al IV-lea, sub Constantin. IST. R.P.R. 51. Trei ani de armată cu chiu cu vai i-a făcut, cu jumătate de an pe deasupra pentru dezertare. SADOVEANU, O. VII 357. Să-i deie fata și jumătate de împărăție. CREANGĂ, P. 228. ◊ (Rar, cu omisiunea prepoziției) Această plimbare... este departe de Viena ca o jumătate ceas. GOLESCU, Î. 68. ◊ (Rar, în urma substantivului) S-aprinse-odat-o casă pe-nserate Și-a ars din ea Bagdadul jumătate. COȘBUC, P. III 282. ◊ Expr. Jumătate de măsură = măsură fragmentară, trunchiată, necompletă, nedusă pînă la capăt. Jumătățile de măsură nu aduc niciodată soluții în probleme așa de grave. SADOVEANU, E. 30. Cu jumătate de gură (sau de glas) sau cu jumătate gura (sau gură) sau cu gura (pe) jumătate = cu glas scăzut, încet, fără convingere, evaziv. Vorbea cu jumătate de glas, înfricoșat parcă de ceva. SADOVEANU, O. VIII 18. Grigore protestă mai cu jumătate gura. REBREANU, R. I 172. Aceste vorbe, oarecum ciudate, Citindu-le cu jumătate gură... Am zis. TOPÎRCEANU, B. 96. Bun sosit la noi, voinice, zise craiul cam cu jumătate de gură. CREANGĂ, P. 197. Cu jumătate de inimă = fără avînt, fără curaj, fără hotărîre. Treaba o făcuseră numai cu jumătate de inimă. DUMITRIU, N. 15. ♦ (Adverbial, uneori precedat de prep. «în», «pe») Parte, în parte, întrucîtva. Înainte oamenii nu-l crezuseră decît pe jumătate. DUMITRIU, N. 15. Cu ochii închiși pe jumătate, vedea crescînd din sînul mării, gigantic, amfiteatrul Cornului de Aur. BART, E. 44. (Cu pronunțare regională) Dă-ți mînia după spate, Ca să bem în giumătate. ALECSANDRI, P. P. 73. Loc. adj. Pe jumătate = care reprezintă (aproximativ) o doime din întreg; trunchiat. E ceru-ntunecat ca o pădure În care luna, nici pe jumătate, Lucește. D. BOTEZ, P. O. 29. 2. (Glumeț) Soție, nevastă. Vino să te prezint jumătății mele. D. ZAMFIRESCU, R. 22. Ce ți s-a întîmplat, babo? zise el cum își văzu jumătatea. ISPIRESCU, L. 96. 3. Punctul care marchează mijlocul unei distanțe în spațiu; mijloc. Omătul se așternea în troiene pînă spre jumătatea ferăstruicii. V. ROM. ianuarie 1952, 109. O barbă roșcată și neîngrijită îi acoperă mai mult de jumătate figura. VLAHUȚĂ, O. AL. II 20. ◊ (Juxtapus, adesea postpus) Eu plec cu sacu-n spate, La calea jumătate Cer plata. COȘBUC, P. I 63. Ajungînd în vînătoare pîn’la jumătate cale... De urma unei fiare a dat. TEODORESCU, P. P. 163. Și mă cată, mamă, cată Unde-s cătane grămadă, La tabăra jumătate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 324. ♦ Momentul care marchează mijlocul unui interval de timp. A luat chenzina la jumătatea lunii. ◊ (Eliptic) Ciocanele [ceasornicului] bat sferturile, jumătățile și ceasurile. SADOVEANU, F. J. 518. 4. (Eliptic) Măsură de capacitate sau de greutate, reprezentînd 1/2 dintr-un litru sau dintr-un kilogram. Sătul, încălzit de jumătatea de vin, prinse din nou curaj. C. PETRESCU, C. V. 39. 5. (Mold.) Claie mică făcută din mai mulți snopi așezați unul peste altul în formă de cruce și cu spicele înăuntru. Holda mîndră... Se ridică-n snopi de aur, se clădește-n jumătăți. ALECSANDRI, P. III 67. – Variante: (familiar și regional) juma (GALAN, B. I 164), jumăta (ȘEZ. III 30), jumate s. f.

VOCALĂ s. f. (< it. vocale, lat. vocalis, germ. Vokal): sunet care se produce prin scurgerea nestânjenită și continuă a curentului de aer sonor prin canalul vorbitor. ◊ ~ simplă: v. pronunțată și notată o singură dată, ca de exemplu a și e în parte, o și ă în zonă, u și i în puțin, î din până. ◊ ~ dublă: v. pronunțată și notată de două ori, ca de exemplu ee în alee și epopee, ii în ființă și viitor, oo în coopera și zoologie, uu în atuuri și continuu. ◊ ~ plenisonă: v. care are caracter silabic (adică poate forma singură o silabă), ca de exemplu a în ață, e în era, i în ițar, o în oră, u în ușă. ◊ ~ semisonă: v. care nu are valoare silabică, care nu poate forma singură o silabă, ca de exemplu ă în bă-iat și mi-lă, î în dâ-ră și mâ-nă. ◊ ~ în hiat: v. care se întâlnește cu o altă v. în cadrul aceluiași cuvânt sau cu o v. din alt cuvânt, ca de exemplu e și a în cuvântul crea (cre-a), iar o și o în cuvinte diferite ca o operă. ◊ ~ palatală: v. articulată în regiunea palatului gurii prin apropierea limbii de această zonă, ca de exemplu e în cuvântul estuar și i în cuvântul istm. ◊ ~ anterioară (prepalatală): v. care se articulează într-un punct situat în partea de dinainte a cavității bucale, ca de exemplu e în cuvântul era și i în cuvântul imun. ◊ ~ medială (neutrală, centrală): v. care are ca punct de articulație partea de mijloc a cavității bucale, ca de exemplu a în aur, ă în ăștia și î în înalt. ◊ ~ posterioară (postpalatală, velară): v. care se articulează în partea de dinapoi a cavității bucale, ca de exemplu o în odor și u în unic. ◊ ~ deschisă: v. care se articulează cu maxilarele mai depărtate și cu canalul dintre limbă și palatul gurii mai larg decât la o v. închisă, ca de exemplu a din baclava. ◊ ~ semideschisă (mijlocie): v. care se articulează cu maxilarele pe jumătate deschise și cu canalul dintre limbă și palatul gurii strâmtat pe jumătate, ca de exemplu ă din țări, e din fler și o din corp. ◊ ~ închisă: v. care se articulează cu maxilarele apropiate unul de celălalt și cu canalul dintre limbă și palatul gurii mult mai strâmtat decât în pronunțarea unei v. deschise, ca de exemplu i din in, î din încă și u din una. ◊ ~ labială (rotunjită): v. care se articulează cu participarea buzelor, ca de exemplu o în onoare și u în unește. ◊ ~ nelabială (nerotunjită): v. care se articulează fără participarea buzelor, ca de exemplu a în arc, ă în soră, e în era, i în inimos și î în mâine. ◊ ~ mobilă: v. din rădăcina unui cuvânt flexibil care apare numai în unele forme ale acestuia, ca de exemplu o în cuvântul rusesc son „vis” (N. sg. son – G. sg. sna). ◊ ~ mută: v. care nu se pronunță deloc sau care se pronunță foarte slab, ca de exemplu e (finală și medială) din cuvintele franțuzești femme „femeie” și petit „mic” (în primul caz nu se pronunță, iar în al doilea se pronunță foarte slab). ◊ ~ accentuată (tonică): v. care este scoasă în evidență prin accent, ca de exemplu a în tare, e în fermă, i în ține, o în voie, u în sună, ă în zările și î în săptămâni. ◊ ~ neaccentuată (atonă): v. care nu este scoasă în evidență prin accent, ca de exemplu a în canistră, e în trecător, i în direcție, o în colonel, u în bucuros, ă în ciupercă și î în câmpie. ◊ ~ protonică: v. care se află înainte de silaba accentuată, ca de exemplu a în calibru, e în ferigă, i în vioară, o în colțat, u în sulfină, ă în măsea și î în câtime. ◊ ~ posttonică: v. care se află după silaba accentuată, ca de exemplu a în vremea, e în mare, i în fabrică, o în radio, u în abur și ă în salbă. ◊ ~ iodizată: v. care primește în pronunțare un iod (v.) anterior, la început de cuvânt, ca de exemplu v. e din cuvintele el (pron. „iel”), este (pron. „ieste”) etc.

DOI, f. DOUĂ num. 1 Unu plus unu: doi oameni; două femei; (P): cînd doi se ceartă, al treilea cîștigă; de două ori; în două, în două părți, în două jumătăți: a tăia în două; pe din două, jumătate pe jumătate ¶ 2 Nici una, nici două, fără a se codi, fără a sta mult pe gînduri, fără multă vorbă: și nici una nici două, haț! pe ied de gît (CRG.) ¶ 3 Cu una cu două, ușor, fără multă bătaie de cap, fără a se împotrivi: las’ pe mine, nu scapă ea cu una cu două (ALECS.); fiul său însă nu se lăsă cu una cu două (ISP.) ¶ 4 Din două una sau una din două, ori una, ori alta, ori ... ori ... ¶ 5 (P) 👉 AMÎNDOI 3, BAN 3, CEAPĂ 1. PĂR, PARA, TEIU, UN [lat. *dui < duo].

CLAIE (pl. clăi) sf. 1 🚜 Grămadă mare de fîn de formă conică sau în formă de colibă, alcătuită din mai multe căpițe (🖼 1277) ¶ 2 🚜 Grămadă mare de grîu secerat alcătuită dintr’un număr de 15-25 de snopi, la clăile conice, sau de 26-36 de snopi, la cele în formă de colibă; o jumătate de ~ sau „picior” se numește o grămadă de 13-17 snopi de grîu așezați în formă de cruce; din clăi se alcătuesc apoi stoguri, șire sau girezi: o parte din bucate erau secerate, legate în snopi și movilite în clăi (DLVR.); Ⓕ: făcuse și o jumătate de ~ de copii (SB.) ¶ 3 Ⓕ Grămadă, droaie: urmăriți de o ~ de băieți și fete ce se țin grapă de noi (ALECS.) ¶ 4 loc. adv. F: ~ peste grămadă, îngrămădiți unul peste altul: vedem în prund cîțiva oameni ~ peste grămadă (CRG.); Ⓕ: și laudele curgeau ~ peste grămadă (DLVR.) [sl. kladnja].

SEMITON, semitonuri, s. n. 1. (Muz.) Interval de o jumătate de ton; cel mai mic interval în gama diatonică. 2. Nuanță de culoare care face trecerea, în pictură și în artele decorative, de la un ton mai închis la unul mai deschis.

dar¹ [At: PRAV. 39 / V: (îpf) da, (îvp) ~ă, ~î, (îvr) deară / E: nct] Exprimă: 1 c Opoziția dintre două stări, acțiuni etc. săvârșite sau suportate de subiecți diferiți Tu râzi, dar eu plâng. 2 c Opoziția dintre două stări, acțiuni etc. săvârșite sau suportate de același subiect în circumstanțe diferite Azi te bucuri, dar mâine vei plânge. 3 c Opoziția dintre o intenție și realitatea care o infirmă L-aș cumpăra, dar nu-mi ajung banii. 4 c Contrastul evidențiat prin raportare negativă la unul din elemente Lucrează nu repede, dar bine Si: ci. 5 c Opoziția dintre un obiect inaccesibil și un echivalent oferit în schimbul obținerii lui Cere-mi orice, dar mai dă-mi o șansă. 6 c Opoziția dintre ceea ce se simulează și ceea ce există în realitate Le făcea de se tocmeau, dar știa socoteala: cât cereau, atât le dădea. 7 c Opoziția dintre două eventualități ale unei alternative Dacă mă va ajuta, bine, dar dacă nu, mă voi descurca singur. 8 c Opoziția dintre două grade diferite de manifestare a unei acțiuni, a unei stări etc. în împrejurări diferite E frig, dar mai frig a fost ieri. 9 c Tratamentul diferențiat aplicat unor elemente distincte, în legătură cu săvârșirea aceleiași acțiuni, cu manifestarea aceleiași stări etc. Să plătească țăranii câte patru bani, dar nu boierii. 10 c Diferențierea unui element aparținând unui grup sau unei clase, prin evidențierea unei trăsături E la fel de înalt ca ceilalți, dar mai slab. 11 c Evidențierea unui element cu rol de catalizator în săvârșirea unei acțiuni, în manifestarea unei stări etc. Totul mergea bine și înainte, dar venirea ta ne-a dat mai mult curaj. 12 c Evidențierea unui element ca factor suplimentar, care se adaugă la altele de același fel Nu numai că e neplăcut, dar e și util. 13 c Evidențierea unui element ca factor de excepție față de celelalte elemente avute în vedere la un moment dat Fac orice, dar asta nu. 14 c Evidențierea unui element ca factor de excepție care fusese omis (neintenționat) Ai crezut că e destul, dar la ceilalți nu te-ai gândit. 15 c (Adesea urmat de și) Semnalarea voit distinctă a cumulării pe baza similitudinii relaționale la un mod de acționare, de manifestare etc. O fac pentru tine, dar și pentru ceilalți. 16 c Asocierea la o acțiune, la o stare etc. existente, deși greu de imaginat sau de admis, și, ca atare, deductibile pentru orice alt element comun Munte cu munte se întâlnește, dar om cu om Si: (pfm) darămite. 17 c Restrângerea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei însușiri, a unei perioade etc. prin evidențierea unui aspect advers E drăguță, dar cam proastă. 18 c Restrângerea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei circumstanțe etc. prin evidențierea unei obiecții Era o izbândă mare, dar prea însângerată. 19 c Restrângerea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei circumstanțe etc. prin evidențierea unei precizări Se așază pe scaun, dar drept în mijlocul camerei. 20 c Restrângerea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei circumstanțe etc. în urma unei nuanțări Folosește-l, dar cu măsură. 21 c Restrângerea^[1] săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei circumstanțe etc. în urma unei specializări Era un cizmar vestit, dar numai pentru încălțăminte de iarnă. 22 c Întreruperea unei acțiuni printr-o acțiune cu caracter opus Porni vesel, dar în prag se opri. 23 c Continuarea unei acțiuni printr-o acțiune cu caracter opus Pleacă hotărât, dar, pe la jumătatea drumului, întoarse. 24 c Evidențierea unui element advers care reprezintă ceea ce nu este permis Cu rudele petrece, dar afaceri nu face. 25 c Opoziția dintre două elemente din care unul reprezintă un efect negativ Cafeaua e plăcută, dar provoacă insomnii. 26 c Opoziția dintre două elemente din care unul reprezintă un efect sub așteptările scontate Planul a fost bun, dar isprava mică. 27 c Opoziția dintre două elemente din care unul reprezintă un impediment în săvârșirea unei acțiuni, în manifestarea unei stări etc. Vrea să doarmă, dar e prea mult zgomot. 28 c Inhibiția în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. Vroiam să plâng, dar nu puteam. 29 c Reticența în legătură cu săvârșirea unei stări etc. I-aș spune, dar mă tem să nu-l jignesc. 30 c Incapacitatea^[2] în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. Vrea, dar nu poate. 31 c Schimbarea unei decizii în urma manifestării unei stări etc. Am vrut să vin dar, chibzuind mai bine, m-am răzgândit. 32 c Manifestarea unei reticențe care reprezintă o condiție de a cărei acceptare depinde săvârșirea unei acțiuni, manifestarea unei stări etc. Vreau să-ți spun ceva, dar să nu te superi. 33 c Impunerea unei condiții de a cărei realizare depinde săvârșirea unei acțiuni, manifestarea unei stări etc. Fă ce-oi face, dar vino azi la mine. 34 c Impunerea unei anumite clauze în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, unei manifestări etc. O vei primi, dar nu înainte de majorat. 35 c Impunerea unei anumite interdicții în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. Privește, dar nu atinge nimic. 36 c Condiționarea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări etc. printr-un ultimatum Ți-l împrumut, dar pentru ultima dată. 37 c Condiționarea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări etc. printr-un avertisment Fă cum vrei, dar ai s-o pățești. 38 c Impunerea unei condiții ce reprezintă o răsplată pentru săvârșirea unei acțiuni, pentru manifestarea unei stări etc. Du-te și caută, dar să merite osteneala. 39 c Manifestarea satisfacției în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. A durat cam mult, dar măcar am făcut un lucru bun. 40 c Motivarea nerealizării a unei acțiuni, a unei intenții etc. Ar mai fi rămas, clar se grăbea să ajungă la gară. 41 c Prezentarea unei explicații pentru înlăturarea unei anumite stări de spirit, a unei atitudini, a unui sentiment etc. Scuză-mă, dar ți-am adus o carte de la prietena ta. 42 c Invocarea unei scuze pentru înlăturarea unei anumite stări de spirit, a unei atitudini, a unui sentiment etc. Cred că ești supărat, dar nu sunt eu de vină. 43 c Opoziția dintre două elemente din care unul reprezintă consecința săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări etc. Văd ce frumos se prăvălește apa în cascadă, dar mi-e tare frică. 44 c Enunțarea unei restricții concesive care compensează un aspect, o apreciere (de obicei negative), în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. E tânără, dar deșteaptă Si: cu toate acestea. 45 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși ar fi trebuit să declanșeze săvârșirea unei acțiuni, manifestarea unei stări etc., nu le declanșează S-a înnorat, dar nu a plouat Si: cu toate acestea, totuși. 46 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși ar fi putut să favorizeze săvârșirea unei acțiuni, manifestarea unei stări etc., nu le favorizează Ne cunoșteam, dar nu ne vorbeam. 47 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși ar fi putut să împiedice săvârșirea unei acțiuni, nu o împiedică Cetatea a fost distrusă, dar, în mai puțin de două decenii, a renăscut. 48 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși ar fi putut să împiedice constatarea unei stări, nu o împiedică E o zi senină de toamnă, dar cât de trist e totul! 49 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși cunoscut, nu este luat în considerare Mi-ai spus de atâtea ori, dar nu te-am crezut. 50 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă o hotărâre care, deși luată, nu este respectată Am stabilit așa, dar vom face altfel. 51 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă un resentiment care, deși există, nu poate împiedica manifestarea unei stări de spirit contrare Se teme de el, dar nu-l urăște. 52 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă o interdicție care, deși exprimată, nu este respectată Ți-am spus să taci, dar tu n-ai ascultat. 53 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă o consecință negativă care apare în ciuda desfiderii ei Ție îți arde să glumești, dar nu-i de glumit. 54 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă manifestarea unei atitudini de indiferență, în ciuda evidenței care ar trebui să o împiedice Ai dreptate, dar te-ascultă cineva? 55 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă un factor care, deși favorabil, este, totuși salutar Au fost înfrânți, dar înfrângerea i-a ferit de alte nenorociri. 56 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă un impediment care, deși luat în considerare, este sau trebuie să fie depășit Mi-e greu, dar voi rezista. 57 c Enunțarea unei restricții concesive ce privește un impediment care va fi depășit prin resemnare sau acceptare Scrâșni din dinți, dar n-avea încotro. 58 c Enunțarea unei concesii ce privește imposibilitatea atingerii unui grad maxim de manifestare a unei stări, a unei însușiri etc., în ciuda oricărei comparații Am mai văzut femei frumoase, dar ca asta niciodată. 59 c Imposibilitatea obținerii unui lucru în ciuda oricărei concesii Cere-mi orice, dar asta nu se poate. 60 c Imposibilitatea realizării unui scop propus, din cauza ineficienței oricărui efort în acest sens L-am dojenit, dar în zadar. 61 c Imposibilitatea realizării unui scop propus, din cauza inutilității oricărui efort depus în acest sens Căută din nou, dar nu găsi nimic. 62 c (În legătură cu un imperativ) Evidențierea manifestării unei stări de nerăbdare Dar deschideți odată! 63 c Evidențierea manifestării unei stări de admirație Măi, da’ frumos mai cânți! 64 c Evidențierea unei mustrări Da’ nu ți-e rușine? 65 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunțarea unui aspect nou Știu că s-a accidentat, dar cum s-a întâmplat asta? 66 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunțarea unui subiect nou Eu plec la mare, dar tu ce vei face? 67 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin adresarea către un interlocutor nou Voi puteți pleca, dar tu mai rămâi. 68 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin completarea unei relatări cu noi elemente, explicații etc. Asta era situația cumpărărilor, dar, în privința vânzărilor, lucrurile nu mai erau atât de bune. 69 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei dorințe Am auzit, dar aș vrea să văd cu ochii mei. 70 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin exprimarea unei rugăminți Am greșit, dar nu te supăra, căci voi rezolva problema. 71 a Schimbarea ideii într-o comunicare prin exprimarea unei aprecieri E un om așa voinic, dar cât de blânde îi sunt privirile! 72 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de entuziasm Mai întârziem puțin, dar ce bine că plecăm! 73 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin adresarea unui îndemn Unii reușesc, alții nu, dar încearcă și tu. 74 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin adresarea unui ordin Operațiunea a eșuat; dar să lăsăm asta, căci avem altele de făcut. 75 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunțarea unui avertisment Pleacă dacă vrei, dar o să ai necazuri. 76 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunțarea unei amenințări Nu va păți nimeni nimic, dacă faceți ce spun eu, dar vai de cei ce n-ascultă. 77 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de indignare Dar cum îndrăznești să faci așa ceva? 78 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de iritare Am așteptat o lună, două, un an, dar cât să mai aștept? 79 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de regret Eram tânăr și viața mi se părea un joc, dar s-au dus acele vremuri. 80 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de surprindere Dar e cu neputință ceea ce spui! 81 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de incertitudine Au sosit cumpărătorii casei; dar oare-s cumpărători sau doar vor s-o vadă? 82 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestare unei stări de nehotărâre Știu că nu prea am timp de pierdut, dar dacă aș merge și eu cu voi? 83 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de nedumerire Sunt bune fructele, dar de unde să mai iau acuma? 84 c (Adesea cu caracter deictic) Concentrarea unei comunicări afirmative sau interogative într-o concluzie Să facem, dar, așa cum ni se spune Si: așadar. 85 c (Îvp; îcs) ~ însă Manifestarea unei atitudini cu nuanță emfatică Dar însă și eu am crescut pe câmpul Bărăganului. 86 c Enunțarea unei concluzii cu caracter opozițional față de ceea ce a fost anterior exprimat Mie dar prea puțin îmi pasă dacă se va întâmpla așa. 87 c Enunțarea unei concluzii cu caracter concesiv față de ceea ce a fost anterior exprimat Să-ți povestesc eu dar, deși n-am fost acolo. 88 c Enunțarea unei concluzii care reprezintă o replică dată cuiva într-o comunicare Dar, ia spune, mâine ce ai de gând să faci? întrebă el Si: așadar, deci. 89 c (Îf da) Introducerea unui comentariu incident (conținând o anumită apreciere) S-a întâmplat odată – da-i mult de atunci – să lipsească nemotivat. 90 c (Înaintea unui termen care se repetă) Insistența asupra unei idei într-o comunicare Mă apuc serios de lucru, dar serios! 91 c Întărirea unui răspuns afirmativ Da’ sigur că da! 92 c (Îe) D’apoi (bine) sau ~ cum să nu Răspunsul negativ la o propunere. 93 c (Îe) ~ aș! Nici gând! 94 c (Înv) Afirmație categorică în cadrul unui dialog El ți-a dat scrisoarea? – Dar; l-am întâlnit la poartă. 95 av (Pop; îs) Păi ~! Bineînțeles. 96 av (Pop; îas) Desigur. corectat(ă)

unu, una [At: PSALT. HUR. 49^r/10 / V: ~l (Pl: unii, G-D: ~ia, unora) pnh, nc, (înv) ună (Pl: rar une) nc, pnh, anh, un, (Pl: unii, G-D sg: unui, (îrg) unuia, Pl: unor), o (Pl: unele, (înv) une, G-D sg: unei, (îvp) unii, (reg) uneia, uniia, unea, Pl: unor) nc, arn, anh, pnh, on (G-D: și, înv, oniia) nc, pnh, arn / Pl: unii, unele și (pop) uniia (S și: unia), (înv, monosilabic) uni, (îvr) un ie, (reg) unelea G-D sg: unui, unei și unuia, uneia (cu arh antepus) lui unu, (îvr) unii, (înv) uniia:, Pl: unor și unora, (îrg) unilor, unelor / E: ml unus, -a] 1 nc (Și în componența unor numerale cardinale compuse; ca numeral simplu, cu valoare adjectivală în formele un, o când precedă substantivul; cu valoare substantivală la masculin, adesea în forma unul, cu excepția cazurilor când se folosește la numărare, la calcule sau în componența unor numerale cardinale compuse) Primul număr din șirul numerelor naturale, care reprezintă unitatea Si: (înv) unic² (1), (hip) unicei (1), (reg; hip) unuc, (reg; hip) uniiț. 2 a Caracteristica de numeral poate fi subliniată în vorbire prin accent; adesea în contexte cu alte numerale I-a tras un pumn. 3 nc (Înv; astăzi mai ales în limbajul comercial și administrativ; îf unu, una, îvr ună, precedând substantivul sau așezat după substantiv) Exprimă un element dintr-o enumerare, indică data, în numeralele formate cu „sută”, „mie” etc. I-au dat și l-au miluit cu una siliște, anume Pulberenii Astăzi, miercuri 27 oct anul una mie nouă sute. 4 nc Exprimă un element în enumerări în care mai apare el însuși sau, uneori, și alte numerale; în unele contexte cu valoare apropiată de cea a articolului nehotărât Pe birou văzu un stilou și o coală mâzgălită. 5 nc În contexte conținând cuvinte care exprimă un număr neprecizat, substantive la plural sau colective Toți sunt angajați ai unui stăpân. 6 nc Caracteristica de numeral este pusă în evidență de prezența în context a unor adverbe restrictive ca „măcar”, „cel puțin” sau de exclusivitate ca „numai”, „doar”, iar în propoziții negative „decât” Au plecat trei jucători, nu numai unul. 1 nc Caracteristica de numeral este pusă în evidență de prezența în context a unor adverbe de cantitate care exprimă ideea de cumulare, precum „mai”, „încă”, „și” Mai e încă unul. 8 sn (Spt; îc) Un-doi Pasare repetată a mingii între jucătorii din aceeași echipă de fotbal. 9 sn (Spt; îae) Serie de două lovituri pe care un boxer le aplică adversarului. 10 sn (Îvr; îla) Tot ca ~l Identic. 11 sn (Olt; îlav) Ca -l (în legătură cu aprecieri cantitative) Cu siguranță Si: precis, exact (1). 12-13 sn (Îljv; precedat mai ales de pp „întru”, „dintru”) într-un cuvânt, a avut dreptate. 14-15 sn (Îlav și îlpp; cu sens local, conținând adesea și ideea de solidaritate, de unitate) Se adunară cu toții într-un loc. 16 sn (Îe) ~ și același Se spune pentru a sublinia că este vorba de un unic¹ (1) obiect, fenomen etc. 17 nc (Spt) În corelație cu un numeral sau cu „zero” de care se leagă prin pp „la”, indică scorul. 18 nc Precedă substantive care indică măsura, cantitatea, durata etc. O jumătate de cană de lapte. 19 nc (Pe lângă substantive care exprimă o măsură sau o valoare neprecizată; și în locuțiuni și expresii; valoarea de numeral este atenuată în unele contexte) Avea în mână o fărâmă de pâine. 20 nc Caracteristica de numeral este pusă în evidență prin faptul că determină substantive denumind obiecte, părți ale corpului etc. al căror număr este fix, cunoscut în prealabil, de obicei pereche Dacă închid un ochi, văd creionul mai mic. 21 nc Întărit prin „singur” sau „singurel”, care îi urmează în imediata apropiere sau, rar, după substantivul determinat I-a lipsit un singur punct. 22 nc (Îlav) De ~l singur Neînsoțit de nimeni, fără participarea altcuiva Si: singur, izolat. 23 nc Precedat de „până la” sau „până întru”, în contexte în care este exprimată epuizarea unei cantități, a unei sume Și-au plătit datoria până la un ban. 24 s (Îe) (Toți) până la ~l (sau, rar, într-unul) Toți, fără excepție. 25 nc (În propoziții negative; adesea cu valoare substantivală) Nici un N-a rămas nici unul dintre invitați. 26 sf (Cu valoare neutră) A rămas numai una: să se descurce singur. 27 sf (Reg; îlav) Una la una în mod egal Si: deopotrivă (2). 28 sf (Rar; îlav) Până la una Până la ultima, de tot Si: complet² (6). 29 sf (Îe) La una Până la ultima, de tot Si: complet² (6). 30 sf (Îe) Una și cu una fac două Fără vorbă multă Si: scurt, concis (1). 31 sf (Îae) Limpede. 32 sf (Îe) Una-i una și două-s mai multe Fără multă vorbă. 33 sf (Îae) Pe scurt. 34 sf (Îe) Din două una sau una din două Ori..., ori... 35 sf (Reg; îe) A da toate pe una A fi dominat de o singură preocupare, de un singur sentiment etc. 36 sf (Reg; îae) A eșua într-o acțiune. 37 sf (Reg; îe) Una ca o mie Se spune pentru a exprima hotărârea cu care se face o afirmație. 38 nc (În corelație cu doi, indică un număr aproximativ, nedefinit, de obicei mic; substantivul determinat se găsește adesea între cele două numerale) Un minut, două, de ezitări fără rost. 39 nc (La feminin; cu valoare neutră) Tu știi una, două – prea puțin, după părerea lor. 40 nc (Îlav) Una-două Repede. 41 nc (Îlav) Nici una, nici două Fără multă vorbă Si: imediat, repede. 42 nc (Îal) Pe neașteptate Si: brusc (1). 43 nc (Îlav) Cu una (sau, îvr, ~l) (rar, sau) cu două (În propoziții sau construcții negative) Fără dificultate Si: ușor⁴ (71). 44 nc (Îal) Repede. 45 a (Precedat de substantivul „număr”, având rol de identificare; în limbajul matematic, de obicei, cu elipsa substantivului, îf unu) Numărul abstract corespunzător Orice număr înmulțit prin 1 dă ca product numărul însuși. 46 a (Îf unul, una, rar unu, îvr un) Care este singur de felul său Unul Dumnezeu ne știe. Si: unic² (3), unișor (1). 47 a (Înv; îs) Unul născut Unicul copil. 48 a (Înv; spc; în textele bisericești; îas) Iisus Hristos. 49 a Întărește un pronume personal, de obicei la persoana I singular, exprimând și ideea de restricție Eu unul nu l-am văzut. 50-51 sm (Îla și, legat de un adjectiv prin pp „de”, exprimând ideea de superlativ absolut, îlav) (Tot) ~l și (sau, rar, ca) ~l ori (tot) ~ și ~ Care excelează printr-o calitate, într-un domeniu etc. Si: care mai de care, extraordinar (5). 52 a Tot acela Si: același (1). 53 a De același fel. Au răspuns cu un glas și o voință Si: la fel, identic. 54 a (Îvr; îlav) De una dată În același timp Si: deodată (3). 55 a (Îe) A fi toți o apă A fl toți la fel, egali. 56-57 a (Îe) A (se) face (tot) o apă (și un pământ) A (se) distruge (1). 58 sf (Cu valoare neutră) întru Hristos suntem toți una. 59 sf (Îla) Tot una La fel Si: neschimbat. 60 sf (Îe) A fi tot una de... A fi egali dintr-un anumit punct de vedere Si: a fi la fel de... 61 sf (Îe) A(-i) fi (cuiva) tot (pop, de) una A(-i) fi indiferent. 62 av (Îvr) În același fel. Ținea una cu el și la glume și la bărdacă Si: în aceeași măsură, la fel. 63 smf (Cu valoare substantivală, la feminin și cu valoare neutră) Tot organic și indivizibil. Eu și tatăl mieu unul suntem Si: ansamblu (1), unitate (12). 64 smf (Legat de elementele componente ale întregului prin pp „cu” exprimă ideea de unitate, de ansamblu coerent, armonios) Fiiul lui Dumnezeu ..., născut însă nu făcut, unul cu tatăl, prencine toate făcute sunt. 65-66 sf (Înv; cu valoare neutră; îljv) Întru una sau într-una La un loc Si: împreună. 67-68 sf (Olt; cu valoare neutră; îljv) (Tot) la una La un loc Si: împreună. 69 sf (Cu valoare neutră; îlpp) Una cu... Împreună cu..., alături de... 70 sf (Olt; cu valoare neutră; îlpp) La una cu... Împreună cu... 71 sf (Cu valoare neutră; îe) A face una cu pământul A distruge (1). 72 sf (Cu valoare neutră; îe) A (se) face (sau a fi, a sta, a (se) ține etc una (cu...) A face corp comun (cu...) Si: a (se) uni³ (1), a (se) contopi . 73 sf (Îae) A (se) uni³ (11) sau a fi unit (cu...) având aceleași idei, interese, sentimente etc. 74 sf (Cu valoare neutră; îe) A se ține tot (de) una sau (îvr, ~l) A fî așezat unul lângă altul, formând un tot. 75 a (Pop; contribuie la accentuarea ideii de durată, de continuitate, exprimate de substantivul determinat, adesea în relație cu „a ține”, „a o duce”) O ținu tot numai într-un râs și un chicot. 76 a (Îe) A fi (tot) un... A fi acoperit în întregime cu... 77 a (Îe) A fi (sau a se face) tot o apă A fi (sau a deveni) plin de transpirație. 78 sf (Reg; cu valoare neutră; îlav) Una-ntruna Mereu. 79 sf (Reg; cu valoare neutră; îlav) În una Continuu (1). 80 sf (Mol; cu valoare neutră; îlav) De una Continuu (7). 81 sf (îrg; îal) Imediat. 82 sg (Cu valoare neutră) A fi (sau a se face) tot una de... sau a se face una cu... A fi (sau a deveni) acoperit în întregime de..., plin de... 83 sf (Cu valoare neutră; îe) A o ține sau, înv, a o duce una cu... A continua fără întrerupere cu... 84 sf (Cu valoare neutră; îe) A o ține una A dura fără întrerupere. 85 sf (Îae) A vorbi întruna, repetând același lucru. 86 sf (Îvr; cu valoare neutră; îe) A se ține una după... A merge în urma cuiva stându-i foarte aproape. 87 nc (Precedând substantive de tipul „doime”, „zecime”, „sutime” etc. formează împreună numerale fracționare, indicând numărul corespunzător de părți din întreg; îf o) A pierdut deja o zecime din suma moștenită. 88 nc (Intră în componența unor construcții echivalente cu numerale fracționare, indicând întregul fracționat; îf unu, una) Una a treia înmulțit cu șapte a noua. 89 nc (Urmat de substantivul „dată”, formează numeralul adverbial corespunzător; indică numărul realizării unei acțiuni, al existenței unei situații; îf o) De l-aș mai vedea o dată!. 90 na (îlav) Nu o dată De mai multe ori Si: adesea (1). 91 na (îe) A fi om (sau băiat, fată etc.) o dată A fi om (sau băiat, fată etc.) cu calități deosebite, desăvârșit. 92 nc (Urmat de substantive cu valoare de numerale fracționare) Indică raportul numeric în care se află o calitate sau o cantitate a unui obiect față de aceeași calitate sau cantitate a altui obiect Cartea aceasta este o dată și jumătate mai groasă decât cealaltă Si: unic² (2). 93 na (Îe) A fi om (sau bărbat etc.) o dată și jumătate Se spune, despre persoane, pentru a exprima ideea de superlativ. 94 na Precedă numerale cardinale, arătând de câte ori numărul indicat de acestea este luat în considerare O dată unul iaste unul trebuie să-l învețe toți de rost. 95 nd Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător, exprimând repartizarea, gruparea, succesiunea obiectelor, a ființelor etc. Au ieșit din cameră tot câte unul. 96 nd Cu repetarea numeralului cardinal, accentuându-se ideea de distribuție A pus oalele jos, câte una, una. 97 nd Cu repetarea numeralului cardinal, „câte” aflându-se între cele două numerale; se accentuează, adesea, ideea de succesiune Au început unul câte unul a protesta. 98 nd (Cu valoare nehotărâtă; păstrează, atenuată, ideea de distribuție; îlpp) Câte ~l sau (reg) câte unii (Exprimă raritatea, izolarea unor obiecte, persoane, fenomene etc.) Câte ceva, câte cineva. 99 nd (Înv; îal) Fiecare în parte, fiecare pe rând S-au strâns pe la câte unul din ei acasă. 100 nd (înv) Cu prepoziția care introduce substantivul detenninat plasată între „câte” și numeralul cardinal Gustul câte de o mâncare de carne nu-i lipsă. 101 nd (La feminin; cu valoare neutră) Câte una Câte ceva (deosebit, extraordinar). 102 nd În corelație cu doi exprimă și ideea de aproximație Puțini au venit, și abia câte unul-doi, la timp. 103 a Substantivul se află între cele două numerale cardinale Mai aranjă câte-o carte, două pe birou. 104-105 no, a (Înv; în enumerări corelat cu alte numerale ordinale sau cu echivalente ale acestora; a îf unu, una) întâi Cea una putere a omului este mintea, ... a doua putere a omului este cuvântul. 106 av (Îvp; la feminin) Cantemir Vodă nu s-au potrivit. Una, că știa rândul leșilor ..., a dooa, îi era ficiorul la Poartă zălog. 107 a (Astăzi, urmează după substantive care denumesc obiecte, unități organizatorice etc. numerotate; îf unu, neacordat în gen cu substantivul) Are rol de identificare Volumul doi, capitolul șase, paragraful unu. 108 a Cu elipsa substantivului determinat, de obicei subînțelegându-se „ora”, „cifra” etc. A sunat pe la unu după-amiază. 109 a (Fam; îla) Numărul ~ sau clasa una Se spune pentru a exprima ideea de superlativ. 110 sm Semn grafic care reprezintă numărul unu (1). 111 sm (Pex) Desen, figură în formă de unu (111) Trei de unu. 112 sm Prima notă și cea mai mică. 113 pnh (Ține locul unui substantiv, adesea exprimat în prealabil, fară să dea o indicație precisă asupra obiectului sau a ființei; îf unul, una) La singular păstrează, într-o oarecare măsură, ideea de număr; la plural exprimă un număr nehotărât de obiecte, ființe etc., detașate dintr-un întreg Unul rămase pe loc, ceilalți plecară Si: unic² (4). 114 pnh (Îe) Acela (sau acesta) încă-i ~l Se spune despre cineva care are un fel neobișnuit de a fi, de a se purta. 115 pnh (îe) Nici de unele Nici un lucru Si: nimic. 116 pnh (îe) A nu avea nici de unele A nu avea cele necesare, a fi sărac. 117 pnh (Îvr; îe) A fi tot de unii sau a se face tot de unii A fi sau a deveni uniți, având aceleași idei, țeluri, sentimente etc. 118 pnh Cu determinări care aduc precizări în legătură cu sensul substantivelor înlocuite (Cu determinări atributive) Rana unui tovarăș de-al meu este și rana mea. 119 pnh (Îvr; îf un) David, ca un mai bătrân, tocmește cinurele, cântările. 120-121 pnh (Reg; îla și legat de un adjectiv prin pp „de”, îlav) Unul ca unul La fel Si: identic. 122 pnh (După o descriere, o relatare etc., cu referire la cele afirmate; îe) Unul ca... (sau, îrg, de) acesta (sau acela, pfm, ăsta, cela etc.) (Adesea dep) Un asemenea om, o astfel de persoană. 123 pnh (Îae) Un om neobișnuit. 124 pnh Suplinește un substantiv existent în contextul anterior, delimitând și reliefând din categoria exprimată de acesta un tip precizat prin detenninarea atributivă a pronumelui Toate nemulțumirile lui sunt numai unele nefondate și ridicole. 125 pnh În determinări atributive Își cunoscu soacra, una grasă și urâtă. 126 pnh Cu determinări partitive, introduse prin pp „dintre”, „din”, îvr „de” Unul din ei s-a ridicat și a luat cuvântul. 127 pnh Urmat de un nume de persoană, exprimă faptul că aceasta nu este cunoscută de către destinatarul mesajului sau este lipsită de importanță A răspuns unul Șerban. 128 pnh (Înv) Întărit prin pronumele nehotărâte „fieștecare”, „cinescu”, „cinescuși” Avem unul fieștecare și datorii de ordin superior. 129 pnh (Îrg) Precedat de numerale distributive, indică ființa, obiectul etc. căruia îi revine o parte din întreg Toți copiii au primit câte 1 pol leu de unul. 130 pnh (La feminin, cu valoare neutră) Ceea ce nu a fost încă identificat sau precizat mai îndeaproape (precizarea făcându-se adesea ulterior, printr-o determinare sau printr-o propoziție atributivă) Eu m-am așteptat la una și a ieșit cu totul altceva. Si: ceva (1). 131 pnh (Reg; îlav) De una într-un fel, dintr-un punct de vedere. 132 pnh (Îe) Una ca (rar, de) aceasta (sau aceea pfm, asta etc.) Un astfel de lucru Si: așa ceva. 133 pnh (Îae) Un lucru neobișnuit, neașteptat etc. 134 pnh (La feminin) Ține locul unui substantiv care desemnează o femeie ușuratică A apărut cu una ...cu jachetă de blană și cu o fustă până deasupra genunchilor. 135 pnh (La feminin; cu valoare neutră) în legătură cu verbe ca „a da”, „a trage”, „a arde” sau în construcții în care asemenea verbe sunt subînțelese, sugerează o lovitură I-a tras una de l-a doborât. 136 pnh (La feminin; cu valoare neutră) în legătură cu verbe ca „a spune”, „a zice”, „a afla”, „a auzi” sau în construcții în care asemenea verbe sunt subînțelese, sugerează ceva spus, o informație, o noutate I-a spus una, și anume să nu se încreadă în el. 137 pnh (La feminin; cu valoare neutră) Știi (sau știți) una? Se spune pentru a atrage atenția interlocutorului asupra faptului că se va comunica ceva deosebit. 138 pnh (La feminin; cu valoare neutră; îe) A(-i) face (cuiva) una (și bună) sau (îvr) a face una cu cineva A-i pricinui cuiva un neajuns, o neplăcere Si: a face un rău. 139 pnh (La feminin; cu valoare neutră; îe) Asta-i încă una sau asta încă-i una Se spune pentru a exprima mirarea față de un fapt surprinzător, neobișnuit sau nemulțumirea în legătură cu o întâmplare neplăcută. 140 pnh (La feminin; cu valoare neutră; îe) A-i juca (cuiva) una (și bună) A-i face cuiva o farsă Si: a păcăli. 141 pnh (La feminin; cu valoare neutră; îe) A avea una A avea o ciudățenie. 142 pnh În corelație cu pronumele nehotărât altul, mai rar cu adjectivul nehotărât alt sau cu anumite pronume și adjective demonstrative exprimă opoziția, distribuția, enumerarea, însoțirea etc. Unii ascultau cu atenție, alții chicoteau nepăsători. 143 pnh (Pop) În constmcții cu prepoziția „până (la)”, prin care se exprimă un interval de timp neprecizat, având ca limite evenimente în desfășurare, nespecificate Până una-alta, te sfătuiesc să aștepți. 144 pnh (În corelație cu pronumele nehotărât altul; îe) Unii-alții sau unii și alții Persoane multe și diferite. 145 pnh (Îe) ~l-altul sau ~l și (ori, rar, sau) altul Diferite persoane. 146 pnh (Îe) Una-alta (ori, îrg, ună-altă) sau una și alta Diferite lucruri, vorbe, motive etc. 147 pnh (Îe) Ce mai una (și) alta? Se spune pentru a arăta că nu mai au rost cuvintele, motivările, explicațiile. 148 pnh (Îe) ~l una, altul alta (pronumele la feminin cu valoare neutră sugerează cuvinte, afirmații) Fiecare câte ceva. 149 pnh (În corelație cu pronumele nehotărât altul, mai rar cu adjectivul nehotărât alt, sau cu anumite pronume și adjective demonstrative) Pronumele corelative sunt legate între ele prin prepoziții sau adverbe de comparație și exprimă opoziția, distribuția etc. Au ales unul de altul și, în final, au dat premiile. 150-151 pnh (Îljv) (Tot) ~l ca altul (sau, îvr, alt, alalt) (de...) La fel (de...) Si: deopotrivă (de...). 152 pnh (Îe) ~l mai... decât (sau, înv, de) altul (sau, îvr, alalt) Se spune pentru a arăta că într-un grup de ființe, de obiecte etc., fiecare în parte excelează în privința unei anumite calități. 153 pnh În constmcții cu prepozițiile corelative „de la.. .la” De la una la alta era cale mică și ajunse imediat. 154 pnh (În corelație cu pronumele nehotărât altul) Legate între ele prin prepoziții, formează construcții cu valoare modală, exprimând adesea și ideea de reciprocitate Stăteau lipiți unul de altul. 155 pnh (Îlav) ~l peste altul În dezordine Si: de-a valma. 156 pnh (Îal) În total. 157 pnh (Fam; la feminin; cu valoare neutră; îlav) Una peste alta sau (cu) una cu alta Toate la un loc, în totalitate, în întregime (compensându-se). 158 pnh (Îlav) ~l (sau, îvr, un) după altul În mod succesiv (și repede sau în număr mare). 159 pnh (Îrg; îlav) ~l-într-altul (sau, îvr, alalt) Foarte aproape unul de altul. 160 pnh (Îrg; la feminin; cu valoare neutră; Îlav) Una într-alta (sau în alta) Continuu (7). 161 pnh În construcții cu prepoziții corelative precum „de la... la”, „din... în” Trecu de la unul până la altul, privindu-i atent. 162 pnh (La feminin, cu valoare neutră; îe) Din una în alta sau dintr-una într-alta Luându-se cu vorba, din vorbă în vorbă. 163 pnh (în corelație cu pronumele nehotărât altul) În construcții cu conjuncții, cu adverbe sau cu prepoziții, repetate înaintea fiecărui termen al corelației, se exprimă alternanța Se uita când la unul, când la altul. 164 pnh (în corelație cu pronumele nehotărât altul) În construcții cu conjuncții, cu adverbe sau prepoziții, repetate înaintea fiecărui termen al corelației, se exprimă atât alternanța, cât și ideea de mulțime sau varietatea Și unii, și alții alergau. 165 pnh În construcții cu pronumele corelativ la dativ sau la acuzativ cu prepoziție și cu un verb, de obicei la plural, se exprimă reciprocitatea S-au închinat unul altuia. 166 pnh (La feminin, cu valoare neutră; îe) Una pentru alta Se spune când cineva îi face cuiva un rău ca revanșă. 167 pnh (La singular; păstrează mai pregnant ideea de număr, referindu-se la un obiect, o ființă etc. dintre mai multe, numărate în prealabil sau în număr cunoscut) Mi-a adus două cărți... Pe coperta uneia am citit un titlu ce îmi părea cunoscut. 168 pnh În corelație cu sine însuși, exprimă și ideea de opoziție, de distribuție în cadrul unei enumerări Au intrat doi copii, unul gras și unul slab. 169 pnh În corelație cu pronumele nehotărât altul, exprimând și ideea de numeral ordinal, cu adjectivul nehotărât alt sau, rar, cu pronume și adjective demonstrative Avea două femei: numele uneia era Irina și numele alteia, Ana. 170 av (Îvp; îf una, în corelație cu alta) În enumerări Se certau des, una pentru că el o tachina mereu, alta pentru slujba lui. 171 anh (Însoțește un substantiv, fără să-l identifice sau fară să dea o indicație precisă asupra lui; îf un, o; lpl; îf unii, unele; exprimă o valoare partitivă) Unor oameni li s-a explicat în detaliu. 172 anh (Înv; îlav) Une date (adesea în corelație cu alte date) Uneori (1). 173 anh (Îe) Pe unele (sau, înv, une) locuri Pe alocuri, ici și colo. 174 anh În corelație cu pronumele nehotărât altul, cu adjectivul nehotărât alt sau, rar, cu pronume și adjective demonstrative, se exprimă de obicei opoziția, distribuția într-un chip o înțelegea cu mintea, într-alt chip cu inima. 175 anh (Îvr; îla) Une și alte Diferite, diverse. 176 anh în corelație cu pronumele nehotărât unul sau cu sine însuși; în unele contexte cu valoare apropiată de cea a articolului nehotărâtă izbucnit un foc aici, apoi unul la vecini, altul la parter. 177 anh În construcții cu conjuncții cu adverbe repetate în fața fiecărui termen al corelației, servește la exprimarea alternanței Merse când pe-o parte, când pe alta, până ajunse la țintă. 178 anh (Lsg; cu referire la obiecte în număr cunoscut în prealabil, păstrează mai pregnant ideea de număr) În corelație cu sine însuși, cu pronumele nehotărât unul, altul, cu adjectivul nehotărât alt, cu pronume și adjective demonstrative A fost de două ori la Ion: o dată să-i dea vestea, o dată să-l consoleze. 179 anh Cu valoare apropiată de cea a articolului nehotărât; precedând cuvinte ca „timp”, „moment”, „loc”, „punct” și în locuțiuni adverbiale, exprimă limitarea la un loc, la un timp, la o măsură, nedeterminate precis Geanta i se zgâriase într-un loc. 180 anh (Reg; îe) Una lume Anumite persoane, o parte din oameni. 181 am (îf un, o) Precedă un substantiv pe care îl individualizează, îl detașează din clasa lui, fără a-l defini mai precis; contribuie la exprimarea cazului gramatical; la singular cumulează și valoarea de adjectiv nehotărât A auzit un om strigând. 182 arn (Îrg; îf un, o) Determină substantive neflexionate, fiind unica marcă a cazului Grădina la una vecină găzdacă. 183 arn (Prezența articolului este impusă de anumite elemente ale enunțului) Substantivul articulat este determinat de adjective nehotărâte, precum „oarecare”, „oarecine” Pe atunci, un om oarecare nu l-ar fi înțeles. 184 arn Precedat de anumite prepoziții, în formele într-un, dintr-un, printr-un; și în locuțiuni adverbiale și expresii Într-un colț chemându-l i-a zis. 185 arn Precedă cuvinte care comportă ideea de cantitate; cu valoare mai apropiată, în unele contexte, de valoarea numeralului O mulțime de cărți. 186 arn Precedă substantive care indică un ansamblu de elemente dispuse în succesiune, iar substantivul care specifică felul elementelor este introdus prin prepoziția „de” În fața lor se întindea un șir de coline. 187 arn Determină substantive nume de materie sau substantive cu forme identice pentru singular și plural, mai ales în structura unui termen de comparație A folosit o făină mai fină decât cea obișnuită. 188 arn Pe lângă substantive care denumesc obiecte, elemente etc. socotite unice însoțite de determinări care precizează aspectul la un moment dat Un cer înstelat, o noapte senină m-au înveselit. 189 arn Precedă nume proprii Un Popescu a fost ales primar. 190 arn Determină un numeral ordinal Un al treilea îndrăzni să râdă. 191 arn Determină substantive care desemnează o categorie, o specie etc. pe care o pune în evidență; adesea în comparații A săsâit ca un șarpe. 192 arn (Marcă a substantivării) Pe lângă adjective sau locuțiuni adjectivale, care se substantivează și denumesc posesorul unei calități; adesea în comparații Ai scăpat de un egoist. 193 arn Substantivele provenite din adjective sau adverbe, pe care le însoțește, denumesc o însușire I-a făcut un bine pe care ea nu l-a apreciat. 194 arn Însoțește alte părți de vorbire sau grupuri de cuvinte (în afară de adjective sau substantive provenite din adjective și adverbe) El nu e un cine, el e un ce. 195 arn Precedă substantive care comportă ideea de calitate Nu-i nici un înger, nici un demon. 196 arn Însoțește adjective substantivate Care n-o să vină e un spurcat. 197 arn Însoțește alte părți de vorbire substantivate I-au spus că e un nimeni. 198 arn (Fam) Precedă pronumele demonstrativ „ăla”, având valoare depreciativă Un ăla, un prăpădit de sărăntoc. 199 arn (Fam; la feminin) Precedă pronumele demonstrativ „aia” sau „asta”, sugerând o femeie decăzută din punct de vedere moral Am văzut-o după mai mulți ani, arăta groaznic, ca una d-alea. 200 arn Cu suspensia cuvântului determinat, în lipsa unui termen adecvat sau pentru a evita rostirea lui Nici să nu vă gândiți că am de gând să vorbesc cu un... 201 arn Prin articulare substantivul pierde din exactitatea sensului, denumind ceva asemănător, ceva apropiat de conținutul lui obișnuit Simte o sete care-l mistuie. 202 arn Precedă substantive însoțite de determinări, marcând ideea exprimată prin determinant I-a dat un sfat părintesc. 203 arn Precedă adjectivul nehotărât „alt” O, cere-mi Doamne, orice preț, Dar dă-mi o altă soarte. 204 arn Precedă adjectivul demonstrativ „același” Un același compozitor. 205 arn Precedă adverbele „așa”, „atât”, legate, de obicei, de adjectivele pe care le determină prin prepoziția „de” A avut un atât de sfânt noroc. 206 arn Precedă epitetele care se leagă de termenul calificat prin prepoziția „de” Adoptă un drag de copilaș. 207 arn Precedă un numeral ordinal sau adjectivul nehotărât „alt”, adjectivul „nou” etc., împreună exprimând o asemănare accentuată Un al doilea Shelley. 208 arn Mai ales pe lângă substantive care denumesc sentimente, manifestări, acțiuni, cărora le conferă ideea de intensitate (mai) mare, exprimată adesea în context și prin verbe precum „a trage”, „a se pune” Aș fi tras un chef cu dumneata. 209 arn În enunțuri afective, contribuie la exprimarea unei calități superlative a obiectului, ființei, materiei etc. exprimate de substantivul determinat Și trandafirii aceia aveau un miros! 210 arn (Precedă nume proprii) Numele propriu servește ca exemplu pentru o categorie sau ca termen de comparație Un Voltaire nu poate să greșească. 211 arn Precedă nume proprii ce denumesc referenți cărora în context li se relevă o calitate într-un anumit moment, într-un anumit raport etc. Alături de un Oxford conservator, există și un Oxford ultramodern. 212 arn Prin metonimie, atribuie numelui propriu conținut de substantiv comun ca urmare a unei elipse lexicale Și-a cumpărat un Grigorescu excepțional.

NAZÎR s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului otoman; comandant sau administrator al unei cetăți turcești de pe malul Dunării; guvernator (turc) al unui oraș. S-au dat 100 tal. nazirului de la Diiu, cînd au trimis un cal (a. 1693). șio ii₁, 271. Au adus poruncă tare la brăileni, la nazîri, de la împărăție. R. popescu, ap. șio ii₁, 271. La Măcin... i-au scos înainte nazirul de Brăila dunanma, de au venit Grigorie Vodă pe apă. AMIRAS, let.² III, 156. Pe beizade Scarlat îl lăsase în Țarigrad nazir și purtător de grijă asupra capichehaielor. canta, let.² iii, 211, cf. șio ii₁, 271, tes. ii, 311. Împăratul au rînduit un nazîr și alte agale cu o seamă de turci și cu tunuri să păzească țara. DIONISIE, C. 201. Au mers la Brăila nazîrul cu cîțiva brăileni. zilot, ap. șio II₁, 271. 2. Slujbaș de rang superior în administrația țărilor române; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. Te orînduim nazir și desăvîrșit chivernisitor la amîndouă plaiurile județului Dîmbovița (a. 1787). șio ii1, 271. Dlui biv-vtore vist. nazirul agiei (a. 1793). id. ib. Menzilurile țerei... neavînd așăzare de naziru, spre îngrijirea celor cuviincioasă săvîrșiri întru aceasta, să aduce de multe ori menzălurile întru slăbăciune (a. 1814). uricariul, i, 202. Dlui nazîrul menzălurilor (a. 1814). ib. 208. Anafora pentru nazirii mizilurilor (a. 1814). cat. man. i, 5. Lefele nazărului și aceloru din slujba podului să fie numai căte 900 lei pe lună (a. 1815). uricariul, v, 437/11. Să se întocmească o deosebită casă pentru lefi, unde să se orînduiască... unul din dumnealor boierii pămînteni... a fi nazîrii casii (a. 1815). tes. ii, 388. Nazîrul casii lefilor (a. 1817). ib. 356. Peste sorocul de 15 ani i-au mai hărăzit alți doi ani și jumătate să lucreze fabrica, rînduind și nazîr asupra aceștii fabrici pă dumnealui vornic Grigoriie Băleanu (a. 1823). doc. ec. 284. De tot calul pe ceas zăce parale să vor lua de cătră casa menzilului, iar cinci parale de cătră nazirul menzilului (a. 1826). uricariul, xxii, 351. Să aibă voie părinții exarhi a vinde acest venit... împreună cu epitropii și cu boierii năzări, iscălind în lipsa egumenilor contractul vînzărei (a. 1827). ib. vii, 113. Un lup s-a fost cerut nazîr pe oi. donici, f. 40. La o alegere făcută după legi Ce dobitoacele povățuiesc din veci, Pe urs l-au fost ales nazîr peste priseci. id. ib. 60. Pe la începutul anului 1814, prin hrisovul lui Alexandru Calimah Vodă... se instituie mai întîi un nazîr al menzilurilor... , echivalînd cu directoratul general al poștelor de astăzi. n. a. bogdan, c. m. 151. În întîmpinarea țăranilor au ieșit sameșul, nazirul și arnăuții. v. rom. mai 1954, 181. 3. Vătaf de țigani (domnești). Un Livide Neculachi, suflet scîrnav și urît, Nazir pe țiganii gospod aice l-au potrivit. beldiman, e. 4/11. Țiganii îngenuncheați sub biciul plumbuit al nazirului. alecsandri, ap. șio ii₁, 271, cf. i. brăescu, m. 68. 🔸 (Glumeț, la f.) Un cărbune, Bulubașă, un cărbune pentru Hîrca, nazira voastră, pr. dram. 395. – pl.: nazîri. – Și: (învechit) nazăr, nazir s. m. – Din tc. nazir.

MULTICEL, -ICĂ, multicei, -ele, adj. Multișor. De ai bani mai multicei, Dă-mi jumătate din ei. ALECSANDRI, P. P. 162. ◊ (Adverbial, cu sens temporal) Ai zăbovit cam multicel. ◊ Loc. adv. De multicel = cam de multă vreme. Doar ne cunoaștem de multicel și ne credem unul altuia. GALACTION, O. I 177. Este caldă [apa], mi se pare, C-am pus-o [la foc] de multicel. PANN, P. V. I 98.

SEMITON s. n. 1. cel mai mic interval din sistemul muzical temperat; interval de o jumătate de ton. ♦ ~ diatonic = semiton din două trepte alăturate cu numiri diferite; ~ cromatic = semiton din două trepte care au aceeași denumire. 2. nuanță care face trecerea de la un ton închis la unul deschis al aceleiași culori. (< it. semitono, fr. semi-ton)

ROȘU, -IE, roșii, adj., subst. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite (cu roșu sau, p. gener., cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

ROȘU, -IE, roșii, adj., s. n., s. m., s. f. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite cu roșu (sau cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

BATE, bat, vb. III. I. Tranz. 1. A lovi un om sau un animal (cu palma, cu biciul, cu varga etc.) în scopul de a-l pedepsi sau de a-l constrînge la o acțiune. Nuntașii au sărit la dînsul și au început să-l bată și să-l bată, de-i mergea colbul. SBIERA, P. 289. Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să muște, linge mîna care-l bate. NEGRUZZI, S. I 141. Ortomane, Hoțomane, Bate-ți negrul Pe de-ntregul Și te du și fugi de mine. ALECSANDRI, P. P. 11. ◊ (Fig.) Bate șaua să priceapă iapa (= dă cuiva să înțeleagă ceva fără să i se adreseze direct). ◊ Absol. A ieșit Bujor în țară, Bate, pradă, nu omoară. Pe ciocoi îi bagă-n fiară. ALECSANDRI, P. P. 156. ◊ Expr. A bate măr (sau ca mărul) v. măr. Îl bat de-i merg (sau să-i meargă) fulgii v. fulg. Îl bat de-i iese (sau să-i iasă) untul v. unt. A bate la stroi v. stroi. A bate gros v. gros. A bate la tălpi = a lovi pe cineva peste tălpi (pedeapsă obișnuită în regimurile trecute). A bate la palmă = a lovi peste palmă (pedeapsă obișnuită în școala din trecut). Domnișoara Victoria... vă bătea la palmă. PAS, Z. I 111. (Glumeț; Mold.) Pui de bate = bătaie strașnică. Rămîind fără tovarăși de ispravă și mai dîndu-mi și părintele Isaia un pui de bate așa din senin, chihăiam pe mama... că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 80. A-și bate capul (sau, rar, firea) cu (sau pentru sau de) ceva = a se gîndi mult la ceva, a-și frămînta mintea, a chibzui fel și chip, a se ocupa mult cu ceva, a se interesa mult de ceva, a-i păsa de ceva. Nu-mi bat capul ce-or gîndi vecinii. BENIUC, V. 9. Întîi voia să facă o mustrare duducăi noastre, dar pe urmă... nu și-a mai bătut capul cu asta. SADOVEANU, N. F. 86. Și cînd propria ta viață singur n-o știi pe de rost, O să-și bată alții capul s-o pătrunsă cum a fost? EMINESCU, O. I 134. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a sta de capul cuiva, a se ține stăruitor de cineva, a nu-i da pace, a-l ameți, a-l toca la cap. Anghelină, stinge lampa... Destul ai stat trează cît ne-a bătut capul cu poveștile acel cioban de la Păstrăveni. SADOVEANU, N. F. 24. De multă vreme Joe umbla după Junona, bătîndu-i capul și spunîndu-i că moare de dragoste pentru dînsa. ISPIRESCU, U. 11. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) sau (refl.) a se bate cu mintea (sau cu gîndul sau cu gîndurile) = a fi preocupat de ceva, a fi obsedat de un gînd (care-l îndeamnă să facă ceva). Turcalete se bătea cu mintea unde să-și ascunsă el procleta lui de avere. GALACTION, O. I 293. De altfel mă bate gîndul s-o cumpăr mai bine eu. REBREANU, R. I 145. Drumeț bătut de gînduri multe. Ne lași atît de greu pe noi... GOGA, P.16. Pururea să bate cu gîndurile, ziua și noaptea, cum ar face o corabie. DRĂGHICI, R. 142. Pe mine mă bate gîndul să las crîngul, Să iau cîmpul. TEODORESCU, P. P. 289. A-i bate (cuiva) gîndul (undeva) = a fi înclinat, aplecat spre..., a-i merge gîndul la... S-a încercat de cîteva ori să afle cam încotro i-ar bate gîndul fetei. VLAHUȚĂ, O. A. 348. A-l bate (pe cineva) grija = a fi neliniștit sau muncit de o grijă, a fi îngrijorat. Cînd m-ar bate numai atîta grijă, măi femeie, ce mi-ar fi? Dar eu mă lupt cu gîndul cum să-i port de cheltuială [băiatului la școală]. CREANGĂ, A. 120. A-și bate gura degeaba (sau în vînt) sau (rar) a-și bate limba = a vorbi în zadar, fără nici un rezultat. A-și bate picioarele = a umbla mult, a osteni umblînd. Să nu-și mai bată picioarele de pomană pe, la curte. REBREANU, R. I 191. De n-ar fi și unul ca mine pe acolo, degeaba vă mai bateți picioarele ducîndu-vă [după fată]. CREANGĂ, P. 246. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a face pe cineva (sau ceva) de rîs, de ocară, a rîde de cineva (sau de ceva), a batjocori. Cine-a vrut să-și bată joc de tine? DUMITRIU, B. F. 100; b) (cu privire la o femeie) a necinsti, a viola. ◊ Fig. (în imprecații, mai ales glumețe) Bată-te norocul! ▭ Să vezi cum prinde mutul limbă... Bată-l cucu să-l bată! SADOVEANU, N. F. 104. Ei, d-apoi le-am mai uitat, bată-le de povești. VLAHUȚĂ, O. A. 49S. Bată-te pîrdalnicu să te bată!... Șezi binișor! ALECSANDRI, T. I 110. Bate-mă, doamne, să zac într-o grădină cu mac, Cu mîndra pe după cap JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. ♦ Refl. (În expr.) A se bate cu pumnii în (sau peste) cap= a-și da lovituri peste cap în semn de supărare mare, de desperare. O dată încep ele a se boci înăbușit și a se bate cu pumnii peste cap. CREANGĂ, P. 174. A se bate cu pumnii în piept = a) a-și da lovituri în piept în semn de pocăință sau de supărare. Împărăteasa... începu a suspina și a plînge, bătîndu-se cu pumnii în pept și smulgîndu-și și părui de supărare. RETEGANUL, P. II 29; b) a se fuduli, a se îngîmfa, a se lăuda. A se bate cu mîna (sau cu palma) peste gură= a se lovi peste gură ca pedeapsă pentru scăparea unor vorbe nesocotite sau în fața unei întîmplări neașteptate sau îngrozitoare. Nu mai face și tu atîta vorbă ca fariseul cel fățarnic. Bate-te mai bine cu mîna peste gură. CREANGĂ, A. 17. ♦ (Ideea de pedeapsă dispare; cu privire la oameni, urmat de determinarea «pe umăr») A lovi ușor peste umăr spre a-i arăta bunăvoință/încredere etc.; (cu privire la un animal, urmat de determinări care indică o parte a corpului) a-l lovi ușor spre a-l mîngîia. Cineva îi bătea [pe cai] cu palma pe gît. DUMITRIU, B. F. 59. Tata i-a strîns ciobanului mîna și l-a bătut cu dragoste pe umăr. SADOVEANU, N. F. 13. Așteptînd să-mi aducă o cafea, mă pomenesc bătut pe umăr cu multă discreție. CARAGIALE, M. 61. L-a bătut... cu mîna pe umăr, zicîndu-i Moșule, să știi că de azi înainte ești omul meu. CREANGĂ, A. 20. ◊ Expr. A bate palma (sau, glumeț, laba) cu cineva = a da mîna cu cineva; a ajunge la o înțelegere, a se învoi, a-și da asentimentul pentru o convenție stabilită. Uncheșul Haralambie... după ce a bătut palma cu tinichigiul... s-a coborît din cerdac și s-a dus. SADOVEANU, N. F. 183. Poftesc să vii aicea, să bați cu mine laba și să ne împăcăm. SADOVEANU, P. M. 305. 2. A izbi (pe cineva de ceva). L-a bătut cu capul de pereți. ◊ Intranz. (în expr.) A bate la ochi (mai rar la urechi sau la auz) = a izbi vederea (sau auzul) cuiva, trezindu-i luarea-aminte, interesul sau bănuiala. Își puneau întrebări furișe, avînd grijă să se despartă, ca să nu fie cîrdul prea mare și să bată la ochi. PAS, L. I 123. [Lipsurile] băteau prea tare la ochi ca să nu le fi putut îndată constata. ODOBESCU, S. II 395. Înființase o societate secretă cu numele Eterie (tovărășie), nume modest, care nu bătea la auz. GHICA, S. 94. A bate la cap = (despre o sobă sau o mașină de călcat) a provoca dureri de cap (prin difuzare de căldură sau prin degajare de gaze). 3. (Despre încălțăminte, ham, șa etc.) A freca, a roade, a produce răni. Mă bat pantofii. II. 1. Refl. reciproc. A se lua la bătaie, a se încăiera, a se lupta. Se puseră a se bate în săbii și se tăiară, de curgea sîngele vale. RETEGANUL, P. V 31. Am fugit... de frica unei cete de turci, care se bătuse chiar atunci cu volintirii la Secul. CREANGĂ, A. 20. Făt-Frumos își luă ziua-bună de la părinți, ca să se ducă să se bată el singur cu oștile împăratului. EMINESCU, N. 5. Pentr-o fată cît o ceapă Stau feciorii să se bată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434. ◊ Expr. Se bat calicii (sau lupii sau nebunii) la (sau în) gura cuiva v. gură. A se bate cu moartea = a fi în agonie. A văzut o cioară bătîndu-se cu moartea. RETEGANUL, P. II 66. (Fig.) Cînd se bate ziua cu noaptea = pe înserate, în amurg, cînd se îngînă ziua cu noaptea. (Refl.) A se bate după ceva = a dori foarte mult un lucru, a-i plăcea foarte mult ceva. ◊ Refl. A se lupta cu arme, a purta război. Eu, omul negru, am fost mai apoi Trimis să mă bat într-un mare război. M-am bătut, pentru ca de acum niciodată Popoarele lumii să nu se mai bată. DEȘLIU, G. 43. S-au sculat sub cîrmuirea rusului o sută de noroade, și se bat o sută de noroade, mă Ghiță Lungu, pentru dreptatea ce-au dobîndit. SADOVEANU, M. C. 160. ◊ Tranz. (Cu complementul «război») Unde-i cetatea mai tare, acolo bate dracul război mai puternic. CREANGĂ, P. 236. 2. Tranz. (Cu privire la un dușman, o țară etc.) A învinge, a birui, a înfrînge. Atuncea noroadele mongolilor... cutreierau pămîntul și băteau împărățiile. SADOVEANU, D. P. 75. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins (într-o discuție etc.); a ceda. ♦ (La jocul de cărți, în sport sau. într-o discuție) A cîștiga partida (de joc), a rămîne învingător. L-am bătut de două ori la șah. ♦ A prețui mai mult decît altul, a fi superior cuiva, a întrece. O capră bună bate la lapte o vacă rea. III 1. Tranz. A lovi de mai multe ori un lucru cu altul (mai ales cu o unealtă), pentru a scoate sau a prelucra ceva: a) lovi întruna, cu ustensile speciale de bucătărie, ouăle spre a le amesteca bine, laptele sau smîntîna spre a alege untul. Au început a bate laptele, pănă ce s-a ales untul. DRĂGHICI, R. 140. ◊ Expr. A bate apa-n piuă sau a bate apa să se aleagă untul v. apă. A lovi mereu cu ciocanul sau cu barosul un metal înroșit în foc, spre a-i da o anumită formă. Bate fierul pînă-i cald. ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. Că de mult ce ești avut, Bani de aur ai bătut. ALECSANDRI, P. P. 211. c) A lovi de repetate ori, cu un ciocan mic, tăișul coasei (așezat pe bîtcă), spre a-l ascuți. d) (Cu privire la cuie, nituri, țăruși etc.) A înfige, a vîrî prin lovituri repetate (cu ciocanul, cu maiul etc.). Nuntașii ies afară, caută un par înalt, îl bat în mijlocul ogrăzii. SEVASTOS, N. 331. ♦ A fixa un obiect de altul țintuindu-l cu ceva. Un cerc de aur bătut cu diamante. EMINESCU, N. 6. De-i găsi o para frîntă în toată casa, să mi-o bați în frunte! ALECSANDRI, T. 1557. Alții... să bată... potcoavele. ȘEZ. II 10. e) (Folosit și absolut) A îndesa cu spata firele bătelii. Am țesut bine, dadă Reveca? – Nu bate într-o parte. Apucă spata drept de mijloc. DELAVRANCEA, A. 4. Ileana Cusînzeana... cum țesea, de cîteori bătea cu brîgla, totdeauna ieșeau cîte două cătane îmbrăcate și-narmate. RETEGANUL, P. V 40. f) (Întrebuințat absolut sau cu complementul «apa») A da mereu cu un băț în apa (sau pe sub pietrele din apa) unui rîu, spre a scormoni peștii din ascunzători. Băiatul intră cu plasa în gîrlă. Bătu în sus, bătu în jos, și pește să prinză, cîtuși de cît. ISPIRESCU, L. 280. Un al treilea pescar vine cu luntrea și bate apa pînă ce se sfîrșește de strîns tot năvodul. I. IONESCU, P. 408. g) (Cu privire la grîu, porumb etc.)A îmblăti, a descoji, a dezghioca; (cu privire la plantele textile) a zdrobi prin lovituri repetate (cu o bîtă sau cu un mai), spre a face să se desprindă fibrele. Au pus să se treiere cerealele și să bată păpușoii. I. IONESCU, D. 295. [Inul] îl bat, îl curăță, îl meliță, îl perie, îl torc. DRĂGHICI, R. 78. h) A lovi cu o prăjină crengile unui pom spre a face să cadă fructele. Am bătut toți merii din grădină. i) (Cu privire la un covor, la o pătură, la o haină etc.) A scutura (de praf). Soldatul intră cu pantofii: – îi luase lelea Uța să-i bată. D. ZAMFIRESCU, R. 216. j) (Cu privire la tobă, la toacă etc.) A produce, prin lovituri ritmice, sunetul caracteristic al obiectului respectiv. Pune-l să bată toba la casa dregătorilor. PAS, L. I 17. Tălpoiul face iute o darabană... și începe a bate ca de război, brr... brr! CREANGĂ, P. 310. ◊ Expr. A bate toba = a lansa știri, a nu păstra un secret, a divulga imediat cele auzite. A bate toba la urechea surdului, se zice despre cei ce nu vor să asculte ce li se spune. A-i bate (cuiva) în strună = a vorbi (cuiva) așa cum îi place. Femeia a priceput slăbiciunea bărbatului și totdeauna i-a bătut în strună. SEVASTOS, N. 3. ◊ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep, «din») Veneau toboșarii și trîmbițașii, bătînd din tobe și sunînd din trîmbițe. ISPIRESCU, M. V. 42. j) (Cu privire la pămînt sau arie) A bătători; p. ext. a lovi cu piciorul de repetate ori (jucînd sau tropăind). Se prind de mîini și se desprind... Și bat pămîntul tropotind în tact ușor. COȘBUC, P. I 57. ♦ (Cu privire la un joc) A juca cu foc. [Polca] o băteam vîrtos cînd eram mic. ALECSANDRI, T. I 93. l) A îndesa (ceva) prin apăsări repetate. Toader... întinse mîna la cărbune... și-l aruncă în lulea, bătîndu-l cu unghia. D. ZAMFIRESCU, R. 239. Bunătatea brînzei de oi atîrnă de la meșteșugul baciului de a prepara cașul și de la chipul de a o bate la putină. ȘEZ. VII 100. m) A lovi ceva de repetate ori cu un mai sau cu un ciocan (de exemplu carnea ca să se frăgezească, rufele muiate în apă ca să iasă din ele săpunul și leșia etc.). Iarna toarce la fuioare... Apoi vara-n foc de soare Bate pînza la izvoare. ALECSANDRI, T. 272. Își muia cîte-o bucată de carne, bătînd-o cu maiul. DRĂGHICI, R. 149. n) (Cu complementul «mingea») A azvîrli mingea departe (lovind-o cu ceva); p. ext. a se juca cu mingea. o) A juca mult cărți;a amesteca cărțile de joc. Își duce veacul numai în străinătăți... acolo bate cărți și petrece. SADOVEANU, N. F. 50. ◊ Expr. (La jocul de cărți) A bate o carte (sau cărțile) = a răspunde la cartea altuia cu o carte mai mare. Toderică... chemă pre vătaful și se puse la jucat stos. Îi bătu toate cărțile de-a rîndul. NEGRUZZI, S. I 84. Tranz. (Cu privire la un drum) A face mereu aceeași cale, a umbla mult (pe un drum), a străbate. De trei nopți aceeași cale Bate călătorul. TOPÎRCEANU, S. A. 39. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. Ordonă să se ridice îndată mic și mare... și să bată codrii, ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. Nu le-o mai dat pofta să bată drumul leșului! ȘEZ. VII 26. Foaie verde bob năut, Lungu-i drumul și bătut; Nu-i bătut de car cu boi Nici de turmele de oi, Ci de ochișorii mei. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 200. ◊ Expr. A bate (pasul) pe loc = a face o acțiune fără să realizeze vreun progres. Producția în țările lagărului imperialist bate pasul pe loc, iar neînsemnata creștere a producției industriale în aceste țări este legată numai de militarizarea economiei naționale, de pregătirile de război și de ducerea războaielor banditești de cotropire. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 81. ♦ (Cu privire la un loc) A frecventa des, a umbla într-una prin...; a cutreiera. Astăzi [ciobanii] fug noaptea de la stînă și bal satele primprejur. GALACTION, O. I 65. Se înhăitase cu cîțiva feciori de boieri și băteau mahalalele ziua și noaptea. GHICA, S. 40. Multe mări am trecut, Multe țări am bătut. TEODORESCU, P. P. 173. ◊ Expr. A bate prundurile (sau podurile) = a umbla de colo pînă colo (fără nici o treabă sau vreun scop), a hoinări. Toată ziulica bate prundurile după scăldat. CREANGĂ, A. 13. A bate cîmpii = a vorbi într-aiurea, a se abate de la chestiunea discutată, a ocoli un subiect care nu convine să fie discutat. (Intranz.) A bate în retragere = a) (despre o, armată) a se retrage din fața inamicului; b) fig. a renunța să mai susțină ceva cu aceeași tărie, a da îndărăt, a retracta. 3. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») A lovi cu degetul sau cu pumnul în ușă, în fereastră etc. mai ales spre a atrage atenția celor dinăuntru; a ciocăni, a pocăni. Unul începuse să bată cu pumnul în geam. DUMITRIU, B. F. 10. Văzîndu-se-n sat... începu a bate pe la ușile oamenilor să-l lase de mas. RETEGANUL, P. I 11. Un orologiu sună noaptea jumătate. La castel, în poartă, oare cine bate? BOLINTINEANU, O. 33. ◊ Expr. A bate pe la ușile oamenilor = a cere de pomană. ◊ Fig. Iarna bate la ușă. ▭ Războiul bătea la poarta țării. PAS, Z. I 94. (Cu elipsa determinării) N-or mai jeli trudiții la praguri boierești; Ast an, la fiecare din ei belșugul bate. DEȘLIU, G. 49. 4. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», arătînd instrumentul și, prin prep. «în»), obiectul acțiunii) A lovi tare, a izbi (uneori în semn de mînie, de nerăbdare sau spre a amenința sau intimida pe cineva). Expr. A bate cu pumnul (sau cu pumnii) în masă, ca manifestare a mîniei. Izbucni, strigînd și bătînd cu pumnii în masă. BART, E. 285. ◊ A lovi un animal spre a-l îndemna la mers. Călăreții... În caii lor sălbateci bat cu scările de lemn. EMINESCU, O. I 148. 5. Intranz. (Despre valurile apei) A se lovi, a se izbi (de maluri etc.). Valuri roșii băteau la Salonic în port. BOUREANU, S. P. 3. Numai bătrînul simțea puterea apei care-i bătea în glezne. SADOVEANU, N. F. 27. ◊ Refl. În funduri de prăpăstii se bat mereu de maluri Șiroaie. ALECSANDRI, P. III 298. 6. Refl. (Despre mai multe lucruri) A se lovi unul de altul. Frunza lin se bate În codru-nflorit. ALECSANDRI, P. I 197. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi cu totul opus, contradictoriu, diferit; a se contrazice. Venea să se intereseze care este adevărul în vălmășagul de știri ce circulau și se băteau cap în cap. REBREANU, R. I 505. ◊ Tranz. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin. EMINESCU, O. I 206. (Despre fructe) A se atinge, a se strivi, a se bătuci. 7. Refl. A se zbate, a se zvîrcoli. Te bați pe iarbă noaptea întreagă, fără să adormi. DELAVRANCEA, la TDRG. IV. Intranz. 1. (Despre arme de foc) A trage. Ofițeri, murind, strigau în vaiete: Artileria... să bată... artileria... Și artileria prinse să bată. CAMILAR, N. I 49 ◊ Tranz. (Învechit) A bombarda. Tunurile lor bat zidiurile aiste necontenit de cinci zile. ALECSANDRI, T. 1494. Bătea partea de sus a cetății cu zece tunuri. BĂLCESCU, O. II 113. 2. (Despre o armă de foc) A trimite proiectilul pînă la...; p. ext. (despre glas sau ochi) a ajunge pînă la..., a atinge, a cuprinde. Pușca aceasta bate departe. ▭ În toate părțile unde bate ochiul, [vezi] buchete de arbori și colțuri de dumbravă. SADOVEANU, O. A. II 186. Miriște și imașuri, cît bate ochiul. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ (Despre plante) Cum ți-e grîul...? – Bun, cumetre, bun... bate la piept. SANDU-ALDEA, U. P. 152. 3. (Uneori determinat prin «cu vorba») A face aluzie, a aduce vorba, a pișcă cu vorba. Atunci [împăratul] a stat și a cugetat, înțelegînd unde bătea al șaptelea sfetnic al său. Bătea în ce bătuseră și ceilalți șase. SADOVEANU, D. P. 125. Ei! Acu înțeleg eu unde bate vorba lui! CARAGIALE, O. I 54. 4. A înclina spre..., a fi aplecat spre... Mintea lui ca o cumpănă se clătina, cînd într-o parte, cînd în alta, dar tot spre înșelare bătea. CONTEMPORANUL, VI_II 213. 5. (În expr.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. Mai potriviți unde să-i găsești?... Numai atîta mă îngrijește, că Luluța nu bate nicidecum cu Guliță. ALECSANDRI, T. I 176. V. Intranz. (Despre unele fenomene ale naturii) 1. (Despre vînt) A sufla. Spre Creasta Ciungă Nouri s-alungă... Vîntul cu aspre aripe reci Bate din coastă A vreme proastă. DEȘLIU, M. 28. Începu să bată ușor un vînt reavăn. DUMITRIU, B. F. 15. Bate un vînt peste ape. BENIUC, V. 115. Cînd a-nceput să bată vîntul... am scos foaia mea de cort. SAHIA, N. 80. ◊ Tranz. Mă bate vîntul în față. 2. (Despre brumă, ploaie, grindină) A cădea, a lovi în... Ploaie măruntă și deasă de început de noiembrie bătuse toată noaptea în geamuri și ziduri. STANCU, U.R.S.S. 36. Ploaia bate-n geamuri, streșinile cîntă. TOPÎRCEANU, S. A. 35 ◊ Tranz. Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită. ALECSANDRI, O. 167. Codrule cu frunza lată, Bruma cază, nu te bată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 199. ◊ Tranz. Fig. (Despre secetă) Să știți că și în anul ăsta ne bate seceta. PAS, L. I 8. 3. (Despre soare, lună, stele) A atinge, a-și trimite razele pînă la..., a lumina; a se reflecta în... S-au lungii pe mal, acolo unde bătea mai tare soarele. PAS, L. I 64. Peste toate bate acum soarele de dimineață tot mai covîrșitor, în explozii de puzderii de aur, risipind cele din urmă pilcuri de negură în văgăuni. SADOVEANU, O. A. II 191. Soarele bătea căldicel pe prispă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 179. Și dacă stele bat în lac Adîncu-i luminîndu-l, E ca durerea mea s-o-mpac Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193. Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri. EMINESCU, O. I 101. Pe aceeași ulicioară Bate luna în ferești, Numai tu de după gratii Vecinie nu te mai ivești! EMINESCU, O. I 112. ◊ Tranz. Mă bate soarele-n ochi. HOGAȘ, M. N. 19. Codrul... își deschide-a lui adîncuri fața lunei să le bată. EMINESCU, O. I 83. VI. 1. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «în», indicînd o parte a corpului)A lovi, a mișca dintr-o parte a corpului. Vreo douăzeci de soldați... băteau din călcîie... să se încălzească. DUMITRIU, B. F. 118. ◊ (Poetic) Un greier... Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinteni. EMINESCU, O. I 87. ◊ Expr. A bate din (sau în) palme = a-și lovi palmele spre a-și manifesta un sentiment de bucurie, de aprobare (v. aplauda) sau spre a chema pe cineva. Spune și el după noi, bătînd din palme: «tata, vine tata!. SAHIA, N. 48. Cît ai bate din palme = într-o clipă, pe loc, imediat. Crîșmărița iute a lăsat obloanele în jos, a aprins lumînarea și, cît ai bate din palme, ni s-a și înfățoșat cu o cană mare de lut, plină cu vin de Odobești. CREANGĂ, A. 97. A bate în pumni = a lovi un pumn de altul spre a-i face cuiva în ciudă. A bate din picior = a lovi cu piciorul în pămînt ca semn de amenințare sau intimidare, sau spre a arăta că vrea să-și impună voința. Împăratul a bătut din picior: Luați-l! SADOVEANU, D. P. 32. Scaraoschi... mînios grozav, chemă înaintea sa toată drăcimea și bătu din picior, strigînd... CREANGĂ, P. 57. A bate din picioare = (despre animale, mai ales despre cai) a lovi cu picioarele în pămînt de nerăbdare. [Iepele] nechezau și băteau din picioare. EMINESCU, N. 20. A bate din (sau în) buze = a rămîne păgubit de ceva sau înșelat în așteptările sale. Prepeleac a rămas bătînd în buze. CREANGĂ, P. 46. ♦ (Despre păsări; determinat prin «din aripi») A lovi aerul cu aripile. Au prins a bate din aripi cucoșii. SADOVEANU, F. J. 602. ◊ (Despre cîini; determinat prin «din coadă») A da din coadă. [Cățeaua] se lipi la pămînt schelălăind, apoi prinse a bate din coadă. SADOVEANU, O. III 357. 2. Tranz. (În expr.) A bate tactul (sau măsura) = a marca, prin mișcări regulate (făcute cu mîna, cu piciorul sau cu o baghetă), fiecare tact al unei bucăți muzicale. (Fig.) În casă tac toate. Un singur covor Atacă, pe nas, uvertura. Și cărțile toate-l urmează în cor, începe să cînte întregul decor, Ceasornicul bate măsura. TOPÎRCEANU, M. 37. A bate mătănii = a face mătănii. Alături... o femeie bătrînă bătea metanii. DUMITRIU, B. F. 137. 3. Intranz. (Despre inimă, puls, tîmple) A zvîcni, a palpita, a pulsa (în mod normal sau din cauza unei emoții, a unei boli). Inima... începu să-i bată atît de tare, încît îi tăia răsuflarea. DUMITRIU, B. F. 47. Cum îți bătea pe gît, sub mîna-mi, O vinișoară albăstrie! TOMA, C. V. 377. Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie. EMINESCU, O. I 79. Bătrînul Dan pe sînu-i apasă a lui mînă Și simte că tot bate o inimă romînă. ALECSANDRI, O. 209. ◊ Refl. Mi se bate inima. ♦ (Despre aparatul telegrafic) A funcționa. Ei? Nu bate telegraful?... Bate; ce treabă alta are? CARAGIALE, O. I 123. ♦ Tranz. (Învechit; cu privire la o telegramă etc.) A da o telegramă, a transmite ceva prin telegraf. Ce să fac?... Batem o depeșă la București... la minister, la gazete. CARAGIALE, O. I 126. Refl. pas. M-am dus printre poruncile stăpînirii ce se băteau a telegraf. SADOVEANU, N. F. 110. ◊ (Despre instrumente muzicale sau despre un clopot, un ceasornic etc.) A emite sunete muzicale sau ritmice. Un clopot bătu de patru ori. DUMITRIU, B. F. 109. Am plecat fruntea pînă ce mi-a ajuns bărbia de ceasornic. L-am auzit deodată bătînd. SADOVEANU, N. F. 82. Cînd mă pui să odihnesc, Doba-mi bate să pornesc, Doba-mi bate de pornit, Nu cată că-s ostenit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. ◊ Tranz. San-Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 4. Intranz. (Despre cîini) A lătra (scurt și la intervale egale). Răsunete dulci încă vibrau, cînd un cîne răspunse, bătînd ascuțit de trei ori. SADOVEANU, O. III 357. Dacă vrei să nu te muște cînii și să te lase în pace, cum îi vezi că sar la tine, să te tupilezi jos, la pămînt, și să-i lași să te latre cît le place, fără să te urnești din loc; căci ei bat cît bat și de la o vreme te părăsesc și se duc. CREANGĂ, A. 68. Ce lup intră-n sat Și cînii nu bat? (Ceața). SADOVEANU, P. C. 6. VII. Intranz. (Despre culori; urmat de determinări introduse prin prep. «în») A avea o nuanță de..., a da în... Soarele, de un galben bătînd ușor în roșu, părea culcat, ca pentru a se odihni, pe marginea orizontului. STANCU, U.R.S.S. [Printre lespezi] răsărea o iarbă moale ca mătasea... Buruiană ciudată, care crește cine știe unde, ca și copăceii aceia cu foi lungi, bătînd într-un verde-întunecat. PAS, L. I 86. 238. Părul ei lung, negru, care bătea în albastru, căzu în bucle acoperindu-i curba fină a gîtului. BART, E. 169. Capu-i bate-n aurel, Ciocu-i bate-n argințel. TEODORESCU, P. P. 39. Forme gramaticale: perf. s. bătui, part. bătut.