SONERIE, sonerii, s. f. Aparat compus dintr-un electromagnet, al cărui circuit electric se poate închide prin apăsare pe un buton, și dintr-un ciocănel, care lovește înțr-un clopoțel și face să se audă sunete de semnalizare; p. ext. sunetul produs de clopoțel. Cutare institutor pensionar se gîndea să-și instaleze sonerii de alarmă în toate părțile gospodăriei. SADOVEANU, O. VI 385. O sonerie chema strident, metalic și continuu. C. PETRESCU, Î. II 158. ♦ Mică instalație, prevăzută cu un buton, prin care se pune în funcție aparatul descris mai sus. Pe jumătate adormit încă, Horia Țincoca bîjbîise cu mîna soneria de la capătul patului. C. PETRESCU, A. 376. Unul din ei se înălță în vîrful picioarelor și apăsă pe sonerie. SAHIA, U.R.S.S. 189. ♦ Mic clopot metalic care produce sunete intermitente cînd este lovit de un ciocănel activat prin intermediul unei pîrghii.