ROȘU, -IE, roșii, adj., s. n., s. m., s. f. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite cu roșu (sau cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.