Definiția cu ID-ul 901785:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUMBAC, (I) s. m., ții) s. n. I. Plantă textilă în formă de arbust care în mod obișnuit crește în regiunile tropicale și subtropicale, iar aclimatizată, și în regiunile cu climă temperată (Gossypium); fibrele pufoase care îi acoperă semințele se întrebuințează în industrie. Acum, bumbacul crește pe malurile Oltului, pe vaste întinderi. BOGZA, C. O. 389. ◊ Compus: bumbac-de-cîmp = bumbăcăriță. II. 1. Puf vegetal format din fibrele textile produse de semințele bumbacului (I) și întrebuințat, netors, în industrie și comerț; p. ext. vată. S-a tologit așa îmbrăcat, cum era, pe un divan moale ca bumbacul. CREANGĂ, P. 302. Și de frig la piept și-ncheie tremurînd halatul vechi, își înfundă gîtu-n guler și bumbacul în urechi. EMINESCU, O. I 132. ◊ Expr. A avea bumbac în urechi = a nu auzi bine; a se face că nu aude bine. 2. Fir răsucit de bumbac (II 1), întrebuințat la cusut (v. ață, ațică, bumbăcel) sau la țesut. Pînză de bumbac. Urzeală de bumbac. 3. Țesătură de fire de bumbac (II 1). Fochiștii, nespălați, nerași, cît îî ținea drumul, ieșeau cîte unul din tartarul căldurilor, pe jumătate goi, cu gîtul învelit în săluțul lor de bumbac. BART, E. 47. Lasă-mă, maică, să zac, Pe perină de bumbac, în brațele cui mi-i drag! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 96. Și ți-ai făcut [iie] de bumbac, Tuturor să fii pe plac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 245. ◊ Bumbac mercerizat v. mercerizat.