MOLICIUNE s. f. 1. Însușirea de a fi moale¹ (I 1), flexibil sau mlădios; p. e x t. obiect care are această însușire. Nimic mai îngrozitor pentru un voinic decît moartea cea rușinată în moliciunea patului. BOLLIAC, O. 41. Însușirea acestor săpături este că dă impresiunea unei materii molatice colacilor de peatră, amintind întocmai moliciunea și mlădierea șerpilor. CONV. LIT. IX, 14. Așa spre exemplu, sculptura nu va putea reda moliciunea, elasticitatea și căldura pătimașă a corpului omenesc. GHEREA, ST. CR. II, 51. Gîndul i se oprise. . . la moliciunea firelor lungi de iarbă, în care mîna i se îngropase. ARDELEANU, D. 175. Pătura se alungește pe sul, după oarecare depozitare, cu cca 5% și gradul de alungire variază cu: moliciunea fibrelor, durata repausului. IONESCU-MUSCEL, FIL. 109, cf. 404. Se și vedea așezînd-o cu brațele lui pe moliciunea lînei și auzind mormăielile ei fericite. CAMIL PETRESCU, O. II, 264. Treptat, apele încep să se smulgă din moliciunea lutului. BOGZA, C. O. 160. Se cufundă în moliciunile jilțului. V. ROM. februarie 1956, 47. 2. Lipsă de energie, de vigoare, de perseverență, de hotărîre, (rar) molătate (2), (neobișnuit) molime; p. e x t. viață trîndavă, ușuratică. Pentru gingășie și moliciune, va deochía cu ochiul ei pre bărbatul ei pre cel dentru sînul ei. BIBLIA (1688), 147¹/43. Moliciunea împăratului. . . au stătut pricină, cît nici război deșchis dachilor să dea. CANTEMIR, HR. 166. Molăciunea iaste temelie haracterulúi unui peruvian și el metaherisește multă vreme ca să sfîrșască ceea ce au început. IST. AM. 63^v/15. Inema lui Ahileu. . . nu are moliciuni ca să plîngă cu jali paguba a unii pierderi atîta de mare (a. 1802). GCR II, 197/1. Strămoșii din mormînturi strigă toți neîncetat. Ne defaimă molăciunea, întru care viețuim. BELDIMAN, E. 43/9. Mult s-au stricat boierii ! Ce moliciune mare-n dumneavoastr-ăi tineri ! HELIADE, O. I, 221, cf. 163, 418. El huli moliciunea și lenevirea și porunci a iubi munca. MARCOVICI, D. 122/24. E necuviincios lucru, în vreme ce erau în siguranță, fără dușman de nicăiri, de a-și petrece veara închiși în tabără, topindu-se în moliciune. BĂLCESCU, M. V. 326. Atîți nevrednici, trăind în moliciuni, Se laud cu mari fapte făcute de străbuni. ALEXANDRESCU, O. I, 68, cf. id. M. 162. Fanariotul, slăbit moralicește și fizicește din cauza moliciunii și băuturilor ce-i dedea să bea vicleana Duduca, nu putu să reziste mult timp unei teribile crize morale. FILIMON, O. I, 253, cf. 401, HASDEU, I. C. I, 82. Atîția oameni se dau la moliciune, Sub jugul unei mîndre, ca robii lănțuiți. BOLINTINEANU, O. 203. Rîse Ercule pînă se strîmbă de moliciunea lui Euristeu; dară se alese cu atît. ISPIRESCU, U. 40, cf. 22. Scrierile unuia spre exemplu vor respira energie, sănătate, ale altuia moliciune, tînjire. GHEREA, ST. CR. II, 23, cf. D. ZAMFIRESCU, R. 231. Turcul tresărise deodată din moliciunea și încetineala lui. SADOVEANU, O. V, 492. Moleciunea dulce să pare, dar urmările ei urîte. ZANNE, P. VIII, 290. ♦ Epitet depreciativ dat unui om lipsit de energie. Cf. DR. VIII, 125, BL XIV, 63. 3. (Rar) Mișcare lină, ușoară. De abia să auzea de departe sunetul frunzelor lor lovindu-să una de alta cu mare moliciune. BELDIMAN, N. P. I, 52/16. Intensitate scăzută (a sunetelor, a zgomotelor etc.); p. e x t. grație, delicatețe (în voce, în ton). Moliciunea. . . vocei. LM. [Cîntecul greierului] e tot atît de neîntrerupt și perseverent ca torsul pisicii, dar un tors fără moliciuni, nesomnolent, extrem de lucid. BOGZA, A. Î. 660. 5. Stare de calm desăvîrșit; destindere, relaxare. O moliciune plăcută coprinse nervii omului. CARAGIALE, O. I, 57. Un cine se odihnește sub picioarele pe jumătate lungite ale Dianei și altul, lățos, stă alături cu cerbul. Un aer de nobilă moleciune domnește într-această grupă. ODOBESCU, S. III, 57. Peste toate – o moliciune, o pace dumnezeiască se lasă de sus. VLAHUȚĂ, R. P. 11. ♦ Moleșeală (1), toropeală; slăbiciune, sfirșeală. Pe fiul împăratului îl apucă o moliciune de nu putea sta în sus. ISPIRESCU, L. 382. O moliciune subită îi discordează toți nervii, crede că moare, și. . . nu mai știe nimic. VLAHUȚĂ, D. 153. Herdelea simți o moliciune mare în tot corpul, iar vederea i se tulbură. REBREANU, I. 241. – Pl.: moliciuni. – Și: (învechit) moleciúne, molăciúne s. f. – Moale¹ + suf. -iciune.