MINUTAR¹ s. n. Ac care indică minutele pe ceasornic. Cf. POLIZU. Nu sta cu ceasornicul deschis pe catedră, cand cumva minutarul să treacă peste semn. GHICA, S. 51, Cf. COSTINESCU, LM ,DDRF, TDRG. Am pus minutarul. . . la toate cele douăsprezece semne ale cadranului. IBRĂILEANU, A. 69. Șezu pe scaun și așteptă să treacă vreme de cîteva sărituri ale minotarului. ARDELEANU, V. P. 151. Cînd minutarul arăta jumătatea de oră împlinită, soarta personagiilor era încheiată. C. PETRESCU, C. V. 142, cf. ALR II 3 906/414, 682, 728, 812, 886, ALRM II/I h 375. ♦ P. gener. (La pl.) Fiecare dintre cele două ace ale ceasornicului. Foarte des mă uitam la ceas, de multe ori fără să văd minutarele. SADOVEANU, P. S. 135. Pe cadran, perechea de minotare e frîntă de la mijloc. BASSARABESCU, V. 31. Uitîndu-se la minutarele care stăteau nemișcate și totuși se mișcau neîncetat, se gîndi să oprească în loc ceasul. REBREANU, N. 235. Pîndind minutarele de fontă ale orologiului din turn. KLOPȘTOCK,, F. 197. Minutarele sînt unul în prelungirea celuilalt. TEODOREANU, M. II, 148. ◊ Fig. Inima, acest minutar al vieții, bate iute și violent. HOGAȘ, DR. II, 171. - Pl.: minutare și (regional) minutaruri (ALR II/I MN 140, 3 906/704). – Și: (regional) minotár, minuntár s. n. – Minut + suf. -ar.