LUA, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcații) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără nici un țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.

PUF², (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf = a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf² (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badminton. – Din bg., scr. puh.

PUF² ~uri n. 1) Totalitate a penelor mici, subțiri și moi, care acoperă corpul puilor de pasăre sau care crește pe abdomenul și sub aripile păsărilor mature. ◊ A crește în ~ a crește ferit de griji sau de lipsuri materiale. 2) Piesă cosmetică făcută din astfel de pene sau dintr-un material asemănător, folosită pentru pudrare. 3) Totalitate a perilor fini care acoperă coaja unor fructe. 4) (la adolescenți) Prima mustață și barbă; tulei. /<sb. puhu

ELITROPLAN s.n. Aeronavă la care ampenajul este înlocuit cu elitre așezate sub aripă. [Cf. fr. élytroplane].

ELITROPLAN s. n. aeronavă la care ampenajul este înlocuit cu elitre, așezate sub aripă. (< fr. élytroplane)

APARAT dispozitiv tehnic sau agregat utilizat în diverse scopuri. Aparat de oxigen, inhalator de oxigen (V.). Aparat de pulverizat din aeronave, rezervor metalic de formă aerodinamică fixat sub aripile sau pe fuselajul unei aeronave destinat tratamentelor aviochimice. În domeniul militar acest aparat este destinat infectării obiectelor personalului, tehnicii și terenului cu picături de substanță toxică de luptă sau preparate bacteriene. Aparatul este compus din: recipient prevăzut cu orificiu de umplere, tub de scurgere cu duză și dispozitiv pentru deschiderea tubului de scurgere, acționat din cabina aeronavei. Rezervorul se încarcă cu substanțe toxice de luptă persistente sau receptori microbiene ori cu substanțe toxice de luptă solide (pe timp de iarnă). Pulverizarea durează 6-20 secunde, formând pe teren o fâșie infectată a cărei dimensiuni depinde de capacitatea rezervorului, de timpul de scurgere și de viteza aeronavei (un bombardier mijlociu infectează 5-6 hectare cu o densitate de infectare medie de 10-15 mg/m²) Aparate de radio emisie-recepție, este destinat comunicării dintre echipaj cu baza (bazele) cât și cu celelalte aeronave aflate în zzbor în raza sa de activitate. Aparate pentru antrenamentul catapultării, dispozitiv care urmărește deprinderea părăsirii aeronavelor de viteză mare prin metoda catapultării. Aparate pentru instruirea căderii libere, dispozitiv care permite învățarea la sol a manevrelor de evitare a intrării în evoluții periculoase și ieșirea din acestea, compus dintr-un tunel aerodinamic și un dispozitiv cardanic care permite parașutistului să execute orice mișcare sau poziție pe care ar efectua-o în mod normal în aer. Aparat de zbor ultraușor, aeronavă care în mod obișuit are o masă mai mică de 500 kg. Din această categorie fac parte: avioane și elicoptere ultraușoare, baloane și dirijabile, deltaplane, parapante, parașute și variantele lor motorizate etc.). Aparate de pilotare, instrumente care se găsesc în general în carlinga aeronavelor, cele mai importante fiind: manșa și palenierele, maneta de gaze, radioemițătorul, avertizorul trenului de aterizare, giroscopul, indicatoarele de prsiune și de ulei, radiolocatorul, turomentrele.

DELTAPLAN aparat de zbor având forma literei grecești „Δ” (delta), construit dintr-un schelet metalic din țevi de duraluminiu peste care se întinde o voalură din material sintetic, având o greutate de 16-20 kg. Pilotul stă fixat sub aripă cu ajutorul unui sistem format din chingi, sprijinindu-se cu mâinile de bara de comandă. Pilotarea se face prin schimbarea centrului de greutate al aparatului prin acționarea cu forța brațelor a barei de comandă. Decolarea se face de pe înălțimi (alergându-se până la desprindere cu deltaplanul în spate) sau pe teren șes prin remorcare. Deltaplanul motorizat sau deltaplanul cu motor, este o aripă delta căreia i s-a atașat un motor clasic de putere mică.

ELITROPLAN aeronavă la care ampenajul esta înlocuit de elitre așezate sub aripă.

REZERVOR DE PROPERGOL container montat pe aeronavă sau dispus în infrastructura unui aerodrom în care sunt stocați propergolii (v.). Aeronavele prezintă rezervoare de propergol cu structuri rigide, cu sisteme de asigurare a etanșeității și de presurizare, cu pereți interiori compartimentați care reduc oscilațiile fluidelor conținute în timpul funcționării motoarelor. Pentru motoarele-rachetă cu propergoli solizi, acceleratoarele de start și uneori motoare-rachetă cu propergoli lichizi se utilizează rezervoare de propergol exterioare. Rezervoarele suplimentare, au formă aerodinamică, sunt acroșate în exteriorul aparatului, sub aripă sau la extremitățile acestora și sunt utilizate la mărirea distanței de zbor, putând fi largate după consumarea combustibilului conținut.

TREN ansamblu de organe și agregate cu ajutorul căreia o aeronavă decolează și revine pe o suprafață identică celei de care s-a desprins. Trenul de aterizare asigură rularea pe sol cu ajutorul unor roți precum și staționarea la locul de parcare a aeronavei, putând fi montat sub fuzelaj sau sub aripi, în majoritatea cazurilor fiind escamotabil în interiorul fuzelajului sau a aripilor pentru a nu opune o rezistență suplimentară la înaintare. Trenul de aterizare triciclu (la dare bechia a fost înlocuită cu o roată cu jambă puternică, montată în botul avionului) conferă echipajului o mai bună vizibilitate de la începutul rulajului la decolare, avionul intră mai repede în viteză, la aterizare frânele pot fi acționate mult mai energic, fără a apărea pericolul capotării. Trenul de rulare este componentă a trenului de decolare-aterizare, în principal fiind alcătuit din roți. Trenul de amerizare este destinat hidroavioanelor, fiind constituit din cocă sau flotoare (v.).

sub aripa (cuiva) expr. sub protecția (cuiva), protejat (de cineva).

CIOVLÍCĂ s. f. Numele a două specii de păsări călătoare, bune zburătoare, de c. 25 cm, cu coada ca de rîndunică, care cuibăresc în vecinătatea lacurilor dobrogene, cu penaj cafeniu-închis și sub aripi ruginiu; c. roșcată (Glareola pratincola), sau cu penele de sub aripi măslinii și c. negricioasă (G. nordmanni).

DABIJA, Nicolae (n. 1948, Căinarii Vechi, Soroca), poet român. Evocare patetică și oraculară a reperelor identității spirituale naționale și a momentului actual al renașterii basarabene. Lirism interiorizat al experiențelor formative originare („Ochiul al treilea”, „Apă neîncepută”, „Zugravul anonim”, „Aripă sub cămașă”). O „Antologie a poeziei vechi moldovenești”.

LUA, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.

PUF², (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf = a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf² (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badminton. – Din bg., sb. puh.

ARIPĂ, aripi, s. f. 1. Organ al păsărilor și al unor insecte, care servește la zbor; la păsări reprezintă o modificare a membrelor anterioare și este acoperită cu pene, iar la insecte este formată din chitină sau dintr-o membrană transparentă. Cucoșul... scutură puternic din aripi. CREANGĂ, P. 68. El zărea un corbușor Ce pe sus tot croncănea Și din aripi tot bătea. ALECSANDRI, P. P. 141. ◊ Expr. A căpăta (sau a face, a prinde) aripi = a căpăta independență (în viață sau în muncă), a se iniția cu ușurință, a se ridica repede în muncă. ◊ Fig. Cu aripi de vifor, un vultur țîșnește-n tărie. BENIUC, V. 84. Asupra singurătății în care vegheau uimiți cei doi camarazi, năvăli o suflare rece, aripă depărtată a furtunii. SADOVEANU, M. C. 95. Chipurile bărbătești vesele, care surîdeau de-o mulțumire egoistă, deodată înghețară, stinse parcă de aripa morții. BART, E. 372. Pe aripi de munte și stînci de asfalt Castelul se-nalță, se-ncruntă, Și creștetu-i negru și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă. EMINESCU, O. IV 27. ♦ Fig. Avînt, însuflețire. Și [versul] să-ți dea, mai tîrzior, Aripi, credință și dor, Ca să te-ncumeți și la zbor. TOMA, C. V. 408. ◊ Expr. A tăia sau a frînge (cuiva) aripile = a-i curma avîntul. ♦ Fig. (Adesea determinat prin «protectoare», «ocrotitoare») Ocrotire, scut. Mulțămește cucoanei că te-a scăpat de la moarte și ai dat peste belșug luîndu-te sub aripa dumisale. CREANGĂ, P. 330. 2. Organ exterior al peștilor, servind ca regulator al mișcărilor; înotătoare. 3. Prelungire membranoasă a corpului fructelor și semințelor, folosită la răspîndirea acestora prin vînt. 4. Nume dat unor obiecte, părților unor aparate etc. care au forma, funcțiunea sau poziția aripilor (1): a) organ al avionului constînd din una sau mai multe suprafețe plane, legate de un corp central numit fuzelaj, și care servește la susținerea avionului în aer; b) fiecare dintre lopețile fixate pe roata morii și care, împinse de vînt sau de apă, pun în mișcare pietrele; c) apărătoare așezată deasupra roților unui vehicul, care are rolul de a proteja caroseria de noroi, de praf etc. Băiatul se dădu jos [din camion] și... clătinîndu-se de somn, se urcă pe o aripă. DUMITRIU, N. 271; d) pulpana unei haine. Umflai mantaua de-o aripă, o tîrîi pînă dincolo de țara neagră a furnicilor cu dinții de criță. HOGAȘ, M. N. 13. 5. Nume dat părților laterale ale unui întreg: a) parte a unei clădiri, care se prezintă ca o ptelungire laterală; b) parte laterală a unei trupe dispuse în ordine de bătaie; capăt, margine, flanc. Acele părți de locuri fuseseră mai cu seamă puternic întărite de aripa stingă a dușmanului. MACEDONSKI, O. III 79. 6. ◊ Fig. Grupare extremă (dreaptă sau stîngă) a unei organizații, a unui partid. Aripa stîngă a burgheziei, în frunte cu Bălcescu a fost nevoită, după revoluție, să ia drumul exilului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 168. – Accentuat și: aripă. – Pl. și: aripe (SADOVEANU, O. IV 52, EMINESCU, O. I 93).

CĂPȘOR, căpșoare, s. n. Diminutiv al lui cap (I 1). Paserea venea mereu, cîteodată și noaptea rămînea acolo, ațipind cu căpșorul sub aripă. GÎRLEANU, L. 41. Căpșorul blond întraurit de soare Se razemă pe mîna dalbă. IOSIF, P. 18. Cu penetul ca sideful Strălucește-o porumbiță, Cu căpșorul sub aripă. EMINESCU, O. IV 280.

LUA, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect (în mînă) spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. Băiatul luă frigarea din mîna suroru-sei. ISPIRESCU, L. 340. Moșneagul... își ia toiagul bătrînețelor în mînă. CREANGĂ, P. 80. Sameni a fi știind de unde să iei lucrul și unde să-l pui. id. ib. 152. De cînd in ai semănat, Boala-n oase mi-ai băgat; Ia, zău, coasa și-l cosește, De boală mă mîntuiește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 457. ◊ Expr. A lua armele v. armă. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) obiectul unei discuții. Fetele atunci au luat altă vorbă. CREANGĂ, P. 209. ◊ (Urmat de determinări care arată locul unde se află sau unde se așază obiectul, instrumentul cu care se apucă etc.) I se făcu milă de biata păsărică... o luă de jos și o băgă în sîn. ISPIRESCU, U. 12. [Fata] își ia lada în spate și se întoarnă spre casa părintească cu bucurie. CREANGĂ, P. 290. El alergă după ea, o prinse și, luînd-o în coarne, o aruncă în leagănul de mătasă ce purta în spinare. ȘEZ. I 162. Dacă văzui și văzui, Îmi luai coasa din cui. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Expr. A-și lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua (cuiva) vorba din gură v. gură. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a se pregăti să tragă (cu arma). A lua (pe cineva) la ochi v. ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. Intră înlăuntru și nici nu-și luă pălăria de pe cap. RETEGANUL, P. I 9. A lua pasărea din zbor = a împușca pasărea în zbor; a fi foarte bun ochitor. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», arătînd partea de care se apucă) A apuca (pe cineva sau ceva) cu mîna. Îl lua de gît, se așeza pe genunchii lui și-l săruta. VLAHUȚĂ, O. A. 111. Atunci știu împăratul că acești copii sînt copiii lui, îi luă de după grumazi și îi sărută fierbinte. RETEGANUL, P. II 39. Își ia boii de funie și pornește cu ei spre tîrg. CREANGĂ, P. 39. ◊ Expr. A lua taurul de coarne v. taur. (Familiar) A lua purceaua de coadă = a se chercheli, a se îmbăta. A lua (pe cineva) în unghii v. unghie. (Refl.) A se lua de gît cu cineva v. gît. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie, a se bate (unul cu altul). Tot beu pînă se-mbată Și apoi se ieu de cap. ȘEZ. I 211. A se lua (cu cineva) la trîntă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. Acești nelegiuiți... îl silea să se ia la trîntă cu dînșii. ISPIRESCU, U. 54. Poți să te iei de mînă (cu cineva) = ai aceleași apucături rele (ca cineva). ◊ (Instrumentul acțiunii este altul decît mîna) Calul meu... mă luă cu dinții de pe la spate, de haine. ISPIRESCU, L. 303. ◊ Expr. A lua foc cu gura v. foc. A-și lua inima în dinți v. dinți. 2. A mînca sau a bea, a înghiți. Luînd împăratul și împărăteasa leacurile, s-au întors veseli la palat. ISPIRESCU, L. 2. Hai degrabă, Săftico, să luăm un ceai. ALECSANDRI, T. 88. ◊ (Precizat prin «în gură») Bucatele le-au făcut afumate, arse și sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură. CREANGĂ, P. 292. ◊ Absol. Ne așezarăm la masă și începurăm a lua care de unde apucarăm. HOGAȘ, DR. II 31. Ajungă-te jalea mea, Mîndruțo, la cina ta; Cînd vei lua cu lingura, Să te doară inima. HODOȘ, P. P. 130. Măicuța masa mi-au pus, Iau o dată, două ori Și-am oftat de nouă ori. SEVASTOS, C. 176. ◊ Expr. A lua masa v. masă. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. Vorbele dascălului Pandele păreau rostite în vînt, potrivite cu felul său de a fi cînd o lua la măsea. PAS, Z. I 225. A lua credință v. credință. A lua aer v. aer. 3. (Cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A îmbrăca, a pune pe sine. Își luă pe umeri un sumăieș. SADOVEANU, B. 31. Moș Nichifor... își ia cojocul între umere. CREANGĂ, P. 114. Deși eram negata, am luat un șal și am primit-o. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a începe a purta în toate zilele hainele de sărbătoare. (Familiar) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A da la o parte, a înlătura, a îndepărta. Ia-mi frîul din cap și-l pune bine, și cînd vei avea lipsă de mine, numai scutură frîul. RETEGANUL, P. II 12. Și-au luat mîna de la ochi. SBIERA, P. 96. ◊ Refl. pas. Fig. Dodată văz că mi se ia De pre simțiri neagra perdea. VĂCĂRESCU, P. 446. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) apa de la moară v. apă. A-și lua nădejdea (de la – rar despre – cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a-și pierde nădejdea, a nu mai spera să obțină ceva. De-a veni turturica mea înainte... ie-ți nădejdea despre mine. CREANGĂ, P. 273. De corăbieri ne-am luat nădejdea. TEODORESCU, P. P. 164. Ia-ți nădejdea de la mine, Că eu nu mai știu de tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 338. A-și lua gîndul ( de la ceva sau cineva) v. gînd. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgîndi. Vinovatul a fost el, căci după mărturisirea din parc nu și-a luat seama și nu s-a dezmeticit nici a doua zi. GALACTION, O. I 389. Se gîndea mereu să-și croiască drum pînă în grădină... Dar mereu își lua seama. REBREANU, I. 24. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a nu-și abate privirea de la ceva sau de la cineva, a nu se uita în altă parte. Eminescu îl privește lung, milos, nu-și poate lua ochii de la el. VLAHUȚĂ, O. A. 442. Oaspeții nu-și mai luau ochii de la dînsa. ISPIRESCU, L. 39. ◊ (Scopul înlăturării este de a scăpa pe cineva, de a-l elibera de ceva, de a-l liniști) Ia-l de pe capul meu. CREANGĂ, P. 66. Numai puiu cu vederea Mi-o luat toată durerea. ȘEZ. III 20. ◊ Expr. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă. (În comparații) A-i lua cuiva (o suferință) cu mîna = a ajuta pe cineva care suferă, făcînd să-i treacă imediat suferința. Se șterse o dată [cu năframa] și îndată-i trecu osteneala, ca și cum ai fi luat-o cu mîna. BOTA, P. 98. Parcă-ți ia cu mîna aleanul de la inimă. ȘEZ. III 108. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se zice cînd cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A face să nu mai fie în locul unde a fost, a scoate ceva din locul în care se află; a smulge, a desprinde. Copilul luă un bumb de argint de pe cămașă și-i zise babei: Na, mămucă! RETEGANUL, P. II 38. Făt-Frumos îi luă un picior cu săgeata. ISPIRESCU, L. 5. Umbli după cai morți să le iei potcoavele. CREANGĂ, P. 194. ♦ Refl. (Rar) A înceta de a mai exista, a dispărea. Iarna nu s-a mai luat. SADOVEANU, P. S. 12. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. Cînd a vrut fata să puie mîna pe pahar și să ieie apă... apa din fîntînă într-o clipă a secat. CREANGĂ, P. 293. Ea luă o mînă de lacrimi din baie. EMINESCU, N. 28. Apă-n donițe lua Și-ndărăt că se uita. BIBICESCU, P. P. 264. ◊ Expr. A lua (cuiva) sînge = a lăsa cuiva sînge, v. lăsa. 3. A deposeda (pe cineva) de un lucru (fără intenția de a și-l însuși), a lipsi (pe cineva) de ceva, a priva de un bun, de un drept, de o favoare. I-a luat permisul de circulație. (Fig.) În fața vijeliei țîșneau peste mare rafale de vînt; îi luau luciul ca și cum cineva ar fi aruncat pumni de nisip peste o oglindă. DUMITRIU, P. F. 15. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura pe cineva de la un post de răspundere (în special de la comanda unei unități militare). A-i lua (cuiva) mințile v. minte. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire. Un pat cu totul și cu totul de aur, împodobit cu pietre de rubin, smarand și diamant cît pumnul de mari, care străluceau de-ți lua ochii. POPESCU, B. III 70. Pe țol, toarnă o movilă de galbeni, cari străluceau la soare de-ți luau ochii. CREANGĂ, P. 69. A-i lua (cuiva) auzul v. auz. A-i lua (cuiva) piuitul v. piuit. A-i lua (cuiva) viața (sau zilele) = a omorî, a ucide. O să-ți iau zilele Ca să-ți lași Copilele Și să-ți faci Nepoatele Să-ți plîngă păcatele. TEODORESCU, P. P. 598. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. Am descoperit cabina aceea în care cu o săptămînă înainte o femeie își luase zilele. C. PETRESCU, S. 5. ♦ (În superstiții; complementul indică o parte a corpului) A face să paralizeze, să damblagească; a poci. Ielele i-au luat gura și picioarele. CREANGĂ, P. 15. Vro vrajă știe... Ori vro mînă-ți ia, ori glasul. CONTEMPORANUL, III 887. III. 1. A-și însuși ceea ce se cuvine, a pune stăpînire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. Luînd de zestre niște mere de aur... le răsădise. ISPIRESCU, U. 59. Mai bine ia-ți bănișorii și caută-ți de nevoi. CREANGĂ, P. 49. Mergi să-ți iei dreapta răsplată. ALECSANDRI, P. I 198. Veseli acum așteptăm Drept osteneală ospăț să luăm. TEODORESCU, P. P. 140. ◊ (Complementul e un abstract) D-acolo au luat cărturarii vorba. ISPIRESCU, U. 84. 2. A(-și) face rost de ceva, a(-și) procura ceva; a găsi (pe cineva sau ceva). De unde era să le iei... toate aceste, să fi fost în locul lui Robinson? DRĂGHICI, R. 45. Cinstite vornice de casă... Cînd te vom căuta Să n-avem de unde te lua! TEODORESCU, P. P. 180. (Absol.) A început a cotrobăi prin chilna căruței, să găsească niște frînghie, dar de unde să iei, dacă n-ai pus? CREANGĂ, P. 125. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se zice despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte, unde se știa că poate fi găsit. (Familiar) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți putea aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. ♦ A se împovăra (cu ceva neplăcut). Cîte păsărele zboară Toate zic: Bade, te-nsoară! Numai biata rîndunea Ea din gură-așa zicea: Bade, nu-ți lua belea! ȘEZ. I 103. Ce să-mi iau pe cap necaz? SEVASTOS, C. 119. 3. A cumpăra. Gătită... cu flori de cutie, luate din Tîrgu-Jiu. MACEDONSKI, O. III 137. Fetei moșului nu-i lua nimic, pentru că nu vrea baba să lese pe moșneag să-i cumpere și ei cîte ceva. SBIERA, P. 211. A plecat... mergînd iar marfă să ia Din alte țări depărtate. PANN, P. V. II 59. ◊ Fig. Dracul negru te-o știut Că ai gură de vîndut, Că și eu mi-aș fi luat Pe vreo zi de secerat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 368. 4. A încasa o sumă de bani. ♦ A sechestra, a popri, a confisca. Boii-n rît și eu la mîndra, Vin jurații să-mi ia țundra. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 370. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) și cămașa de pe el v. cămașă. A-i lua (cuiva) și cenușa din vatră v. cenușă. 5. A-și însuși un lucru străin; a fura. Vi-l pot lua și cu puterea, dar nu voi. RETEGANUL, P. I 15. [Hoțul] luase ce luase, dară tot mai rămăsese. ISPIRESCU, L. 74. ◊ (Urmat de un partitiv) Mai rar om care să poată lua dintr-însele. CREANGĂ, P. 211. ◊ Absol. Trage podul, măi podar, Să trec la ăl cîrciumar... Că e putred de bogat Și să-i iau nu e păcat. TEODORESCU, P. P. 293. ◊ Expr. A lua (ceva) cu japca (sau cu hapca) v. japcă, hapcă. A lua (cuiva) pîinea de la gură v. pîine. 6. A cuceri (cu asalt), a cuprinde (o țară, o cetate); a ocupa. Căpitanul Fărcășanul luă Nicopolea. ISPIRESCU, M. V. 32. ♦ (Urmat de determinări modale) A ataca (pe dușman). Trecu Dunărea... spre a lua pe Mihai de pe la spate. ISPIRESCU, M. V. 21. De la spate să-i luăm, Să-i batem, să-i ciopățim, țeara să o izbăvim. TEODORESCU, P. P. 479. ♦ (Urmat de determinări arătînd instrumentul) A sări asupra cuiva pentru a-l bate, a-l lovi, a-l goni. Dar păcatul l-ai vedea Cînd te-o lua cu palița Și te-o trece ulița. BIBICESCU, P. P. 194. Fugi, cucule, de-acole, Că te-oi lua C-o nuie. SEVASTOS, C. 25. 7. A angaja (o persoană), a folosi (un obiect) pentru un timp determinat, contra plată. V. închiria. A lua trenul, vaporul, tramvaiul. ▭ De ce te scumpești... și nu-ți iei o slugă vrednică, ca să-ți fie mînă de ajutor la drum? CREANGĂ, P. 2O1. Luai un fiacru și vizitai orașul. NEGRUZZI, S. I 67. Ia-ți, bădiță, cal cu plată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 105. ◊ (Urmat de un complement care arată destinația) Să mă iei la tine-argat. TEODORESCU, P. P. 209. ◊ Refl. pas. Acei 1000 pușcași se luau din tot locul unde tăbăra armia. BĂLCESCU, O. II 67. ◊ Expr. (Reflectînd relațiile de exploatare din trecut) A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) în serviciu fără salariu, în schimbul promisiunii de a-l căpătui. Se găsea acuma luat pe procopseală de frate-său. CARAGIALE, N. S. 94. ♦ (Mai ales determinat prin «la joc», «la dans») A invita pe cineva să joace, să danseze împreună. Ar fi luat-o și alții la joc, dar le era frică de Simion. DUMITRIU, P. F. 56. Mergi la joc, nu te ia nime. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448. ♦ A primi pe cineva la sine, a contracta o legătură de rudenie cu cineva. Era copilul acela pe care-l luasem de pe ulițe. RETEGANUL, P. V 83. Mulți trăgeau nădejdea să-l ieie de ginere. CREANGĂ, P. 142. ◊ Expr. A lua de suflet v. suflet. ♦ A se căsători (cu cineva). Fă cunoștință cu fata: n-o lua numai pe auzite. NEGRUZZI, S. I 251. ◊ Refl. reciproc. Uite ce, noi tot sîntem singuri, și unul și altul... N-ar fi bine să ne luăm amîndoi.? DUNĂREANU, CH. 78. Cînd cu baba m-am luat Opt ibovnice-au oftat. CREANGĂ, P. 108. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). A-și lua un angajament. ▭ Luai grija casei mele. TEODORESCU, P. P. 271. ◊ Expr. A lua atitudine v. atitudine. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei acțiuni (militare); a prelua o comandă. A lua în considerație v. considerație. A lua ceva asupra sa v. asupra. A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumîndu-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva, a se considera ca avînd anumite obligații. A lua apărarea cuiva v. apărare. (Refl., de obicei reciproc) A se lua la sfadă (sau la ceartă, la luptă) = a porni cearta, lupta. Slujitorii s-au fost luat la sfadă. NEGRUZZI, S. I 157. Și te iei cu toți la ceartă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 446. A se lua la întrecere v. întrecere. (Învechit) A se lua la prinsoare = a se prinde rămășag. Oamenii se luau la prinsoare că nici în cer nu se găsea o mai mare frumusețe. ISPIRESCU, L. 39. 9. (Rar) A dobîndi ceva (în urma unei solicitări, cereri, stăruințe); a obține. Lăpușneanu... fugind la Constantinopol, izbutise a lua oști turcești. NEGRUZZI, S. I 137. Veverița cinste mare De la leu a dobîndit. Ș-a luat făgăduință Că, din dările ce vin, Îi va da... Un car de alune. DONICI, F. 42. ♦ A accepta. [Împărăteasa] s-a înduplecat a lua cererea împăratului și mîine le este nunta. ISPIRESCU, L. 110. 10. (Cu privire la boli contagioase) A contracta. Să nu zici astăzi sau mîne C-ai luat boală de la mine. BIBICESCU, P. P. 39. ◊ Refl. pas. Scarlatina se ia. ▭ Dar nu se ia? – De loc, n-ai nici o grijă. CARAGIALE, S. N. 18. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se dezlipi, a se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). S-a luat pe haină vopseaua de pe ușă. 11. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. Cît ia butoiul acesta? ◊ Fig. S-a arat... Cît îți luau vederile. TEODORESCU, P. P. 154. ◊ Expr. A striga (sau a țipa, a se văita etc.) cît îl ia gura v. gură. 12. (În locuțiuni verbale) A lua (cuiva) măsura (sau măsuri) = a fixa, prin măsurători exacte, dimensiunile necesare pentru a confecționa ceva. Croitorul mi-a luat măsuri pentru haină. ▭ A lua cu împrumut = a împrumuta. A lua cu chirie = a închiria. Dragostea nu e moșie, ca să mi-o iei cu chirie. ȘEZ. I 112. A lua în arendă = a arenda. A lua în parte v. parte. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. Romînii, luînd pildă de la domnul lor, nesocotiră osteneala. ISPIRESCU, M. V. 24. A lua obiceiul, năravul = a se obișnui să... Luase obicei... a-și coase mînicile contășului. CREANGĂ, A. 103. Am luat năravul tău. HODOȘ, P. P. 151. A(-și) lua îndrăzneala = a îndrăzni. A-și lua libertatea v. libertate. A-și lua aere v. aer. A lua loc = a se așeza (I 1) (pe un scaun, pe o bancă). Ia loc, te rog. C. PETRESCU, Î. I 13. Abia luă loc pe bancă, și duba porni. SAHIA, N. 84. A lua (pasaje sau idei) dintr-un, autor = a reproduce, într-o scriere sau într-o expunere proprie, idei extrase din alt autor (indicînd sursa sau însușindu-ți pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. Statul de democrație populară ca formă a dictaturii proletariatului a luat ființă în urma transformărilor revoluționare din țara noastră, pe baza sfărîmării vechiului stat burghezo- moșieresc. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 97. A lua cuvîntul (sau, învechit, cuvînt) = a vorbi (în special în public). La o întrunire publică... în ajunul alegerilor, Piscupescu a luat cuvîntul. VLAHUȚĂ, O. A. 222. Atunci Petre ia cuvînt: Așa-i rîndul pe pămînt. ALECSANDRI, P. II 107. A lua sfîrșit = a se termina. A lua lecții v. lecție (1). A lua înfățișarea, aspectul etc. = a părea, a da impresia de... Dascălul acesta, lua în ochii mei un chip măreț. NEGRUZZI, S. I 6. A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. Strămoșescul său palat luă o nouă formă. NEGRUZZI, S. I 72. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua cunoștință (de ceva) v. cunoștință. A lua notă v. notă. A lua note v. notă. A lua aminte v. aminte. A lua seama v. seamă. (Mai ales în limbajul școlarilor) A lua o notă bună (sau rea) = a căpăta o notă (bună sau rea). (Mai ales despre ambarcații) A lua apă = a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. Partea mai de jos a corăbiei... începusă a lua apă. DRĂGHICI, R. 10. A lua foc = a se aprinde. Casa a luat foc. (Învechit) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare etc.). De cînd s-au pornit, n-am luat nici o scrisoare de la dînsa. DACIA LIT. I 281. (Intranz., despre o femeie) A lua în pîntece = a rămîne însărcinată. Nu trecu mult după asta, și împărăteasa simți că a fost luat în pîntece. ISPIRESCU, L. 245. IV. A duce cu sine. Cu voi vin florile-n cîmpie Și nopțile cu poezie Și vînturi line, calde ploi Și veselie! Voi toate le luați cu voi Și iar le-aduceți înapoi! COȘBUC, P. I 91. Șezi aici, pînă despre ziuă, că am să vin tot eu să te iau. CREANGĂ, P. 97. Merge mirele cu nuntașii să ia mireasa. ȘEZ. I 33. ◊ Fig. Eu mă duc, mîndră, la Blaj, Și-ți iau și doruțul tău, Dar nu ți-l voi ținea rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 112. Primăvara-i mama noastră Că-i și caldă și geroasă, Ia omătul de pe coastă. ȘEZ. II 199. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el sau ce să lase în urmă. A-și lua tălpășița (sau catrafusele) = a părăsi repede un loc în care prezența sa nu este dorită; a o șterge. Hai, gata ești? Ia-ți tălpășița! CREANGĂ, P. 147. Ba mai bine-ți caută de nevoi și-ți ie tălpășița pînă nu vine neneaca ca să te deie de urechi afară. ALECSANDRI, T. I 38. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut pentru satisfacerea serviciului militar. A lua (pe cineva) pe sus = a duce (pe cineva) cu sine fără voie, cu forța. A lua (pe cineva) moartea = a muri. Moartea nu vine cînd o chemi, ci te ia cînd nu te temi. A lua (pe cineva) dumnezeu (sau, peiorativ, dracul, naiba) = a muri. Apoi, dacă i-ar fi luat dumnezeu, ce mi-ar fi? D-apoi așa? CREANGĂ, P. 31. (În imprecații) Ba nu vin, taică. Și nici dumneata să nu-l ajuți, să-l ia dracul mai bine. DUMITRIU, N. 202. Harnică-i nevastă-mea, Harnică, dracu s-o ia! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 45. Naiba să te ia, crîșmar! id. ib. 388. A-l lua (pe cineva) dracul (sau mama dracului, toți dracii, naiba), se spune cînd cineva este într-o situație critică, la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare, a unei senzații prea puternice etc.). Eram mînios de mă luau toți dracii. CONTEMPORANUL, III 825. ♦ (Despre vehicule) A transporta pe cineva. M-a luat un camion pînă la destinație. ♦ A aduce una sau mai multe persoane în jurul său cu rolul de însoțitori. Împăratul și împărăteasa... luînd cu dînșii vro cîțiva boieri mari, ostași și slujitori... s-au dus la unchiaș acasă. ISPIRESCU, L. 1. Harap-Alb, luîndu-și oamenii săi, încalecă și el. CREANGĂ, P. 274. ♦ (Despre forțe ale naturii) A ridica ceva din locul în care se găsește și a duce cu sine. Vede o undă mare apropiindu-se de el și luîndu-l ca pe o peană. RETEGANUL, P. III 5. [Cucul] căzu... ca și cînd vijelia l-ar fi luat și l-ar fi aruncat acolo. ISPIRESCU, U. 12. V. A trata pe cineva într-un anumit fel. Boieriul, luîndu-i înainte cu glume, a înghițit gălușca și a tăcut molcum. CREANGĂ, A. 167. ◊ Expr. A lua (pe cineva sau a o lua) cu binele (sau cu binișorul, cu frumosul, cu încetișorul etc.) = a se arăta blajin (față de cineva), a trata (pe cineva) cu menajamente. Și de m-ar fi izgonit... tot n-aș fi rămas așa de umilit în fața ei, ca atunci cînd m-a luat cu binișorul. CREANGĂ, A. 70. Pe dumneavoastră vă rugăm Să ne luați încet, încetișor. TEODORESCU, P. P. 177. A lua (pe cineva) cu răul = a trata (pe cineva) cu asprime, a se purta (cu cineva) rău. A lua pe cineva cu măgulele (sau, refl., a se lua pe lîngă cineva cu binele) = a măguli, a linguși pe cineva pentru a-i cîștiga bunăvoința. Începu s-o lingușească... și să se ia cu binele pe lîngă dînsa. ISPIRESCU, L. 47. Calul îi iese înainte... și o ia cu măgulele. CREANGĂ, P. 273. A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în rîs, în zeflemea, peste picior, la vale, în balon etc.) = a rîde de cineva sau de ceva, a-l ironiza, a-și bate joc. Ceilalți rîdeau, luîndu-l peste picior. CAMILAR, N. I 31. Pe urmă, băieții nu l-au mai luat în rîs. PAS, Z. I 71. Autorul ia la vale unele idei ce ne sînt scumpe și pe care trebuie să le apărăm. GHEREA, ST. CR. II 57. A lua (pe cineva) la (sau în) tărbacă v. tărbacă. A lua (pe cineva) cu huideo v. huideo. A lua (pe cineva) cu amenințări = a-l amenința. A lua (pe cineva) la rost (sau la socoteală, la trei parale, la trei (păzește), la refec, în răspăr, din (sau de) scurt, repede) = a fi aspru cu cineva, a cere cuiva socoteală de faptele sale, a-l sili să se justifice; a-i face mustrări. Surorile erau gîlcevitoare și-i numărau gologanii... și-l luau de scurt cînd îl cinsteau oamenii la cîrciumă. PAS, Z. I 225. D. Iordan Hagi Iordan se credea în drept să-l ia la rost fiindcă înstrăinează acțiuni fără nici o socoteală. C. PETRESCU, A. 399. A lua (pe cineva) pe (sau de) departe = a începe cu cineva o discuție prin ocoluri, prin aluzii îndepărtate, cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. A lua (pe cineva) cu nepusă masă = a surprinde (pe cineva) nepregătit. A lua (pe cineva) de sus v. sus. Nu mă lua așa = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A lua (pe cineva) la sigur v. sigur. ♦ A judeca un lucru într-un anumit fel, a avea un fel anumit de a privi lucrurile. Nu le mai lua toate în tragic. ▭ Cînta, juca și lua viața ușor. DUMITRIU, P. F. 57. ◊ Expr. A o lua de bună (sau de bani buni) = a considera că este așa cum se spune, cum pare. A lua (ceva) de nimic (sau de nimic lucru) = a socoti că ceva nu are destulă însemnătate, a nu lua în serios. Apoi de nimic lucru iei tu că am pierdut inelul? ISPIRESCU, L. 107. Dumneta mă mustrezi că am luat de nimica tulburarea dumitale la scrisoarea pîrîtoare ce au trimis domnul Hufeland. KOGĂLNICEANU, S. 122. A lua (ceva) în (sau, regional, a) nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun sau rău, a vedea cu ochi buni sau răi. (Absol.) Să nu luați în nume de rău cînd mă veți auzi. ISPIRESCU, U. 2. A lua (ceva) în glumă v. glumă. A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda (cu altcineva sau cu altceva). Sfiala lui o luă drept dovada statorniciei. NEGRUZZI, S. I 25. Nimenea nu-l cunoștea, Tot de mocan Îl lua, Tot cioban Îl socotea. TEODORESCU, P. P. 476. A lua lucrurile (așa) cum sînt = a se împăca cu situația, a fi realist. VI. A începe, a apuca, a porni să... De vedea și iar vedea, Se gîndea, se socotea Ce să facă, cum s-o ia. TEODORESCU, P. P. 688. ◊ (Urmat de un supin sau de un infinitiv) Și ai luat a te da cu capul de vatră. SEVASTOS, N. 130. Și mă ia la cercetat. ȘEZ. III 61. Ciocoiul își face plată Și mă ia la schingiuit Că nimic nu i-am cosit. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Fig. A luat-o-n spovedit. HODOȘ, P. P. 177. ◊ Refl. S-au luat ei iarăși la cercat drumul. SBIERA, P. 68. Cu oștile s-a luat la vînat. SEVASTOS, N. 105. ◊ (Popular, legat prin conj. «și» de verbe la moduri personale) S-au luat și s-au suit pe un copaci de frica fierelor. SBIERA, P. 34. Se ia și se întoarnă singură acasă. CREANGĂ, P. 225. Dar Gruia de bucurat Se lua și-o săruta. BIBICESCU, P. P. 311. ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde, a învălui (pe cineva). M-a luat groaza cînd am trecut pe lîngă lan și l-am văzut cîtu-i de mare. CREANGĂ, P. 157. Pe bieții cîntăreți îi luase gîndurile. ȘEZ. II 67. Mereu mă iau la fiori, Din tălpi pînă-n susuori, Într-un ceas de nouă ori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 91. ◊ Impers. Te ia cu frig fără să vrei și întorci capul. BASSARABESCU, V. 29. Bătrînul a ieșit din pătură și-i e cald și îl ia cu fiori. DELAVRANCEA, H. T. 36. ◊ (În imprecații) Lua-te-ar boalele! lua-te-ar ciuma! iar te-ai îmbătat? DUNĂREANU, CH. 73. ◊ Expr. A-l lua (pe cineva) ceva înainte = a fi cuprins, copleșit de... Le-a trece lor zburdăciunea cînd or fi mai mari și i-or lua grijile înainte. CREANGĂ, A. 38. (Cu inversarea construcției) A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva, (sau de ceva), a ști de frică. (Refl.) A se lua de gînduri = a se îngrijora. A început a se cam lua și el de gînduri de năzdrăvăniile lui. CREANGĂ, P. 323. VII. 1. (Construit de obicei cu pronumele «o», cu valoare neutră) A pleca, a porni, a purcede. O lua încet de-a lungul cheiului, cu spinarea încovoiată, cu genunchii îndoiți. BART, S. M. 60. Eu des-de-diminicioară o luam de-a lungul pîrîului, după mlădițe de răchită. PĂUN-PINCIO, P. 104. Se hotărî și el a se duce acasă... și o luă la drum. ISPIRESCU, L. 212. ◊ Expr. A o lua din loc = a porni la drum, a pleca repede; fig. a se repezi (cu fapta, cu vorba). Haide, ia-o din loc! îi spuse. PAS, Z. IV 257. Ai luat-o prea din loc și nu trebuie așa, că tu ai sînge iute. STĂNOIU, C. I. 180. (Regional) A o lua în porneală = a porni la păscut. Cerbul... o luă în porneală și nu mai da pe la izvor iar pînă a doua zi. CREANGĂ, P. 224. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). Hai, Oarță! Ia-o înainte. Oarță plecă. C. PETRESCU, R. DR. 50. Dolfa... Înainte c-o lua Și pe Costea că-l ducea. TEODORESCU, P. P. 511. A o lua înainte (cu ceva) = a da semnalul, a începe. Bocăneț o luă înainte cu rîsul și rîseră și ceilalți. C. PETRESCU, Î. II 12. A i-o lua (cuiva) (rar a-l lua pe cineva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva), a sosi sau a face ceva înaintea altuia. Cît pe ce, cît pe ce să nu-l ieie carul înainte. CREANGĂ, P. 41. A-l lua pe cineva gura pe dinainte v. gură. A o lua la picior = a pleca repede. O luă la picior chinuit de arșița crîncenă a gîtlejului. DUMITRIU, N. 232. O luară iute la picior. ISPIRESCU, L. 25. O luai la picior pîn crîng. GORJAN, H. I 107. A o lua la sănătoasa v. sănătos. A o lua razna v. razna. A-și lua zborul = a porni în zbor, a zbura; fig. a se depărta foarte repede, a fugi. Murgu-și lua zborul în liniște deplină Prin codrii fără drumuri și fără de lumină. ALECSANDRI, O. 207. A lua (pe cineva) la (rar în) goană v. goană. A lua fuga (sau a o lua la fugă, la goană sau, mai rar, într-o fugă; refl. a se lua la fugă) = a porni în fugă, în goană. La repezeală își puse o broboadă pe cap și o luă la goană pe cheu după vapor. BART, E. 234. Luntrașul... o ia tot într-o fugă din casă. RETEGANUL, P. IV 75. Se luă la fugă după dînșii. SBIERA, P. 269. (Despre animale de tracțiune) A lua vînt = a porni razna, scăpînd de sub controlul conducătorului. (Refl.) A se lua în goană cu cineva = a se lua la întrecere din fugă cu cineva. Avea... o fată slujitoare care se lua în goană cu ogarii. ISPIRESCU, L. 323. A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni (și a merge) în urma cuiva (sau a ceva), a se ține de... Petrache... năvăli în crîșmă. Părintele Ștefan se luă după el. SADOVEANU, la TDRG. Cum îl vede trecînd, se ia după el și-l apucă de haină. BASSARABESCU, V. 47. Se ia după moșneag și cît colea mergea în urma lui. CREANGĂ, P. 82; b) a porni împreună cu cineva, însoțindu-l la drum; a se alătura cuiva, a se întovărăși cu cineva. Flămînzilă... se ia după Harap-Alb și pornesc tustrei înainte. CREANGĂ, P. 241; c) a fugi după cineva (pentru a-l ajunge, a-l goni, a-l prinde); a urmări, a alunga, a fugări. După vînător se luase un alt porc și mai năprasnic. ISPIRESCU, L. 140. Cînele începe a alerga prin pădure și se ia după un ied sălbatec. NEGRUZZI, S. I 59; d) a porni undeva, orientîndu-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva, a se conforma, a asculta de..., a ține seamă de... A se lua după aparențe. A se lua după gustul cuiva. ▭ Voi, fetele, niciodată să nu vorbiți singure noaptea cu flăcăii, nici să vă luați după dînșii, că iată ce pățiți. SBIERA, P. 314. O povățui să se ia după drumul robilor. ISPIRESCU, L. 58. Moșneagul... se ia după gura babei. CREANGĂ, P. 63. A se lua cu cineva = a) a pleca la drum împreună (sau în același timp) cu cineva. Gerilă atunci Se ia cu Harap-Alb și pornesc împreună. CREANGĂ, O. A. 247. Domnul oștile lăsa, Cu ciobanul se lua. ALECSANDRI, P. P. 208; b) a se întovărăși cu cineva, a se înhăita. S-a luat cu niște derbedei. C. PETRESCU, C. V. 228. Așa pățești dacă te iei cu niște bicisnici. CREANGĂ, P. 252. Spune-mi cu cine te iei (variantă: te aduni), ca să-ți spun cine ești. A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva sau cu ceva și a uita de o grijă, de o preocupare (supărătoare). La răzbel, că acolo, dacă nu mori, poate să te mai iei și mai uiți. POPA, V. 339. Toate ca toate, dar urîtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea, se lua cu treaba și uita de urît. CREANGĂ, P. 140. Ziua ca ziua... mă mai ieu cu caprele, dar noaptea... toate stihiile năpădesc pe mine. ALECSANDRI, T. 616. Eu m-am luat cu alți mușterii, iar voi atunce ați fugit. ȘEZ. II 117. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitînd de treburi; a se întinde la vorbă. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare, a apuca sau a merge pe un anumit drum. Bricul Mircea... ieșind în larg, va lua drumul spre Kersonez. BART, S. M. 13. Luarăm o cale ce nu era a Brașovului, vizitiul nostru ne spuse... că am luat drumul Giurgiului. BOLINTINEANU, O. 263. ◊ Intranz. (Învechit) O caleașcă... făcînd la stînga, luă la deal. NEGRUZZI, S. I 16. ♦ (Despre căi de comunicație și despre ape curgătoare) A-și schimba direcția, a coti spre... Drumul o ia la dreapta. 2. (În anumite construcții) A merge, a străbate, a parcurge. O, calul meu! Tu, fala mea... Cum iei pămîntul în galop. COȘBUC, P. I 112. Luînd de-a lung pămîntul, merg spre împărăție. CREANGĂ, P. 236. Și-și ia drumul d-a lungul, Țările cu de-amănuntul. BIBICESCU, P. P. 133. ◊ Expr. A(-și) lua cîmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mînie); a ajunge la desperare, a-și lua lumea în cap. Lucrau numai calfele, fără flăcăul care își luase cîmpii. PAS, Z. I 160. Of! saracan de mine! Că-mi vine să țip și să ieu cîmpii! Mult oi să mai stau în drum? ALECSANDRI, T. I 113. A(-și) lua lumea în cap v. cap. – Forme gramaticale: prez. ind. iau (regional ieu), iei (regional iai), ia, luăm, luați, iau (regional ieu); prez. conj. pers. 3: să ia (regional să iaie (NEGRUZZI, S. I 232) și să ieie).

ÎNFOIA, înfoiez și înfoi, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama animalelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

OPLOȘI, oploșesc, vb. IV. 1. Refl. A-și găsi un refugiu, a se pune la adăpost, a se aciua, a se pripăși. Dădea tîrcoale curții și de dragul Marioarei, și în speranța că se va putea oploși și dînsul pe-aici. REBREANU, R. i 175. Se oploșise și el la grajd, fără ca să aibă nici o treabă. DUNĂREANU, N. 118. Ca băiat străin... de unde pînă unde, s-a oploșit de la o vreme într-un sat mare și frumos. CREANGĂ, P. 139. ◊ Fig. Părinții noștri aveau de unde, căci sărăcia nu se oploșise încă la ușa lor, pe cînd știu eu. CREANGĂ, A. 104. 2. Tranz. A strînge de pe drumuri, a găzdui, a adăposti. Ți-am zis să nu oploșești pe nebuna aceea. CONTEMPORANUL, VI_II 114. A lua sub aripa sa, a crea o situație, a așeza în slujbă; a căpătui. I-am oploșit în slujbe. SADOVEANU, Z. C. 130.

SIDEF, (2) sidefuri, s. n. 1. Materie dură, albă, lucioasă și cu irizații, care formează stratul interior al cochiliei unor scoici și din care se fac nasturi, mînere, incrustații pe diverse obiecte etc. Se vede un nor mic ca o scoică de sidef, navigînd pe cel mai albastru cer care a existat vreodată. C. PETRESCU, C. V. 214. Cu penetul ca sideful Strălucește-o porumbiță, Cu căpșorul sub aripă, Adormită sub o viță. EMINESCU, O. IV 280. 2. Ornamente, incrustații de sidef (1). Diacul sta neclintit la pămînt, lîngă măsuța joasă înflorită cu sidef. SADOVEANU, O. VII 25. [Purta] la brîu două lungi pistoale ghintuite, lucrate în Veneția numai cu sîrmă de argint și cu sidefuri. ODOBESCU, S. I 132.

STAȚIUNE, stațiuni, s. f. I. 1. (De obicei urmat de determinări) Localitate cu condiții climaterice sau cu ape minerale prielnice sănătății. De sub aripile avionului țărmul rămînea în urmă, presărat cu porturi și stațiuni de odihnă. BOGZA, M. S. 104. Admirabil loc pentru o stațiune climaterică. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 7. 2. (Învechit) Așezare omenească din epocile primitive. Oamenii străvechi... în timpii perioadei glaciare a Europei, se adăposteau în peșterile de la Madeleine... și din alte stațiuni, cufundate azi sub tărîmul Perigordului. ODOBESCU, S. III 79. 3. (Urmat de determinări care arată felul, natura, scopul etc.) Ansamblu de clădiri și de instalații care servesc la îndeplinirea unei anumite operații tehnice. Stațiune de fermentare a brînzeturilor. ▭ Se îndreptară spre Bădeni, la stațiunea de mașini și tractoare. MIHALE, O. 13. 4. Centru special amenajat, în condiții de mediu specific, pentru cercetări experimentale într-o anumită ramură a științei. Stațiune meteorologică. ▭ Fiecare stațiune experimentală își va întocmi un plan tematic de lucru în înțelegere cu organele agricole locale, publicînd în fiecare an rezultatele cercetărilor întreprinse. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2859. II. (Anat.; determinat prin «verticală», «orizontală», «bipedă» etc.) Poziție caracteristică a corpului, la om și la animale. Omul are o stațiune bipedă și verticală, spre deosebire de animale care au o stațiune patrupedă și orizontală. – Variantă: stație (DUMITRIU, N. 283) s. f.

OCROTIRE. Subst. Ocrotire, ocrotință (înv.), apărare, scut (fig.), protejare, proteguire (rar), patronare, patronaj, sprijin (fig.), sprijinire, (fig.), susținere, oblăduire (înv. și pop.), fereală, ferire. Ocrotirea sănătății; ocrotirea naturii; protecția muncii. Pază, păzire, păzit (rar), gardă, escortă, strajă, străjuire, veghe, veghere, priveghere, privegheală (pop.), priveghi (pop.), supraveghere. Tutelă, tutelaj (rar), epitropie, curatelă. Favoritism, favorizare, părtinire, nepotism, protecție, proptea (fig.), pilă (fig., fam.). Protecționism. Ocrotitor, apărător, protector. Paznic, păzitor, gardian, santinelă, caraulă, strajă (rar), străjer (înv. și pop.), străjuitor (rar), supraveghetor. Tutore, epitrop, curator. Mecena (livr.), mecenat (livr.). Protejat, favorit. Adj. Ocrotitor, apărător, protector, de protecție, proteguitor (rar); sprijinitor (fig.); părtinitor. Păzitor, străjuitor (rar), veghetor. Protejat, ferit. Vb. A ocroti, a lua pe cineva sub ocrotirea (sub aripa) sa, a apăra, a lua apărarea, a lua sub aripă (fig.), a susține (pe cineva), a proteja, a protegui (rar), a protege (rar), a protecta (înv., rar), a oblădui (înv. și pop.); a feri, a scuti, a ține la adăpost. A păzi, a străjui, a face de gardă, a veghea, a priveghea (pop.), a supraveghea. A tutela, a avea grijă, a patrona. A favoriza, a acorda favoruri, a părtini, a proteja; a pune (a băga) pile (fam.). A se bucura de protecția cuiva, a fi ocrotit, a fi sub ocrotire, a ajunge (a fi) în mîini bune, a fi sub mîna cuiva, a avea spete (pile; proptele). A da în grija cuiva, a da pe mîna cuiva, a lăsa în seama cuiva. Adv. Sub ocrotire, sub pază; sub tutelă. V. apărare, pază.

elitroplan sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: fr élytroplane] Aeronavă la care ampenajul este înlocuit cu dispozitive în formă de elitră așezate sub aripă.

lua [At: COD. VOR. 86/12 / P: lu-a / Pzi: 1 iau, 4 luăm / E: ml levo, -are] 1-2 vtr (Înv; asr; mai ales în locuțiuni) A (se) mișca de jos în sus. 3-4 vtr (Îvr) (A așeza ceva sau) a se așeza la un nivel mai înalt Si: a înălța. 5 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) la că(u)tare sau la ochi A ține pe cineva sub observație, suspectându-l de ceva rău. 6 vt (Reg; îe) A-și ~ poalele-n brâu A depăși orice limită. 7-8 vt (Pfm; îe) A-și ~ picioarele la spinare (sau călcâiele de-a umere) sau a-și ~ ușa-n cap sau în spate A pleca repede de undeva. 9 vt A apuca ceva sau pe cineva cu mâna, cu ciocul, în coarne etc. pentru a-l ridica sau a-l da la o parte. 10 vt (Fam; îe) A(-și) ~ lumea în cap A pleca în lume. 11 vt (Pop; îe) A o ~ în gât A face un lucru împotriva rațiunii sau sfatului cuiva. 12 vt (Pfm; îe) A ~ ca din strachină (sau ca din oală) A face ceva fară nici o dificultate. 13 vt (Îe) A ~ prin surprindere (pe cineva) A surprinde pe cineva. 14 vr (Pfm; îe) A se ~ în coarne cu cineva A se certa cu cineva. 15 vt A pune mâna pe ceva sau pe cineva pentm un anumit scop Si: a apuca. 16 vt A cuprinde cu brațul de după... 17 vt (Pop; îe) A ~ focul (sau cărbunele) cu mâna altuia A se folosi de cineva într-o situație dificilă. 18 vt (Pop; îe) A ~ biciul A amenința pe cineva cu pedeapsa. 19 vr (Pfm; îe) A se ~ de mână cu cineva A avea aceleași obiceiuri. 20 vr (Pfm; îe) A se ~ de gât cu cineva A fi prieten la cataramă cu cineva. 21 vt (Îrg; îe) A ~ (pe cineva) de grumaz A face pe cineva prizonier. 22 vt (Pfm; îe) A o ~ de coadă A se pune pe treabă. 23 vt A (se) ~ cu luleaua (neamțului, a lui Dumnezeu etc. sau (reg) a ~ purceaua (sau bitia) de coadă (pop) a ~ apă la cap (sau a o ~ în cap) A se îmbăta. 24 vr (Pfm; îe) A se ~ cu mâinile de cap, (sau de păr) A fi îngrozit de ceva. 25 vt (Reg; îlv) A ~ armele A se înarma. 26 vt (Reg; îe) A ~ grânele la mână A vântura grânele. 27 vt (Pfm; îe) A ~ o afacere în mână A începe o treabă pentru a o duce la bun sfârșit. 28 vt (Pfm; îe) A ~ la măsea A bea peste măsură. 29 vt (Pop; îlv) A ~ la cap A învăța. 30 vt (Pop; îe) A ~ (o lucrare) cu ruptu A face o lucrare cu bucata. 31 vt (Pop; îe) A ~ pasărea din zbor A doborî o pasăre cu săgeata sau glonțul. 32 vt (Pop; îae) Se spune despre un vânător foarte bun. 33 vt (Pop; îe) A ~ foc cu gura A face tot posibilul. 34-35 vr (Fam; îe) A se ~ de cineva A ataca verbal pe cineva. 36 vr (Fam; îae) A pune stăpânire pe cineva. 37 vrr (Pop) A se acuza unul pe altul. 38 vt (C. i. un aliment, o băutură) A consuma puțin și pe apucate. 39 vt (Fam; îlv) A ~ masa A mânca. 40 vt (Spc) A înghiți o doctorie, un medicament. 41 vt (Îlv) A ~ jurământul A face un jurământ. 42 vt (Înv; fig; îe) A ~ credință A gusta din mâncărurile și băuturile domnitorului, pentru a se asigura că nu sunt otrăvite. 43 vt (Pfm; îe) A ~ aer A ieși din casă pentru a respira aer proaspăt. 44 vt (C. i. un obiect de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc.) A purta. 45 vt (Pop; îe) A ~ doliu (sau haine de jale) A se îmbrăca în negru. 46 vt (Înv; îe) A ~ caftanul A deveni domn. 47 vt (Înv; îae) A deveni boier. 48 vt A apuca cu forța Si: a înhăța, a înșfăca, a umfla. 49 vr (Pop; îe) A se ~ de piept (sau de cap) cu cineva A sări la bătaie. 50 vr (Pop; îae) A se certa în mod violent cu cineva. 51 vr (Pop; îlv) A se ~ în colți (cu cineva) A se certa. 52 vr (Nob; îlv) A se ~ la arme A se lupta. 53 vt (Înv) A ataca pe dușman. 54 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva cu bâta (ciomagul, topoarele, mătura etc.) A ataca pe cineva cu bâta, ciomagul, topoarele, mătura etc. 55 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva cu furca (cea) lungă A certa. 56 vt (Reg; îe) A ~ pe (cineva) în (pe) gurgui A alunga. 57 vt (Reg; îe) A ~ (sau a apuca) (pe cineva) în unghii (în unghie sau în colți și-n unghii) A pune stăpânire pe cineva. 58 vt (Reg; îae) A certa foarte tare pe cineva. 59 vt (Reg; îae; șîe a ~ în spăngi sau la briptă) A bate. 60-61 vtr (Pop; îe) A (se) ~ pe (lângă) cineva cu binele (rar bine), cu binișorul (cu buna), cu frumosul sau încet (încetișor ori cu încetișorul) A proceda cu blândețe, înțelegere sau bunăvoință față de cineva supărat sau irascibil. 62 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva rău (sau cu răul) A se purta urât cu cineva. 63 vt (Îlv) A ~ sub ocrotire (sau sub aripa sa) A ocroti. 64 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva cu cuvântul A duce cu vorba. 65 vt (Fig; îe) A ~ pe cineva în gură (sau, nob, în cap) A vorbi de rău pe cineva Si: a bârfi. 66 vt (Fig; îae) A critica pe cineva. 67 vt (Fig; îlv) A ~ pe cineva în batjocură (în bătaie de joc, în râs, în șfichiu, în zeflemea, în târlie, în deșert, reg, în har, în hulă sau în defăimare, peste picior, la vale sau, înv, în batgioc) ori, pfm, a ~ pe cineva încolo, a ~ pe cineva în balon, a ~ apă la galoși A batjocori. 68 vt (Îe) A ~ altă vorbă (sau a ~ pe cineva înainte) A nu lăsa pe cineva să vorbească, schimbând cu dibăcie subiectul unei discuții. 69 vt (Reg; îe) A ~ la (sau a-i ~ cuiva) dopros A interoga pe cineva. 70 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) la rost (la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală, împrejur, reg, la ghermete) A-i cere cuiva socotelă pentru ceea ce a făcut. 71 vt (Pfm; îe) A mustra pe cineva. 72 vt (Reg; îlv) A ~ cu măgulele sau (a se ~ pe lângă cineva cu binele) A măguli pe cineva pentru a-i câștiga bunăvoința. 73 vt (Pop; îe) A ~ cu asprime (reg, în răspăr) A trata aspru. 74 vt (Pop; îlv) A ~ cu amenințări A amenința. 75 vt (Reg; îlv) A ~ cu huideo A huidui. 76 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) de departe (sau în sus, în jos) A începe cu cineva o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el, de a-i comunica ceva neplăcut etc. 77 vt (Reg; îe) A o ~ moldovenește A acționa fățiș și ferm. 78 vt (Fam; îe) A ~ pe cineva de sus A trata pe cineva cu superioritate. 79 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva așa A vorbi urât cuiva Si: a repezi. 80 (Pop; îe) Nu mă ~ așa Nu-mi vorbi în felul ăsta nepotrivit. 81 vrr (Îe) A se ~ dragi A se îndrăgosti. 82 vt (Înv) A ține cont de ceva Si: a aprecia, a prețui. 83 vt (Înv) A judeca. 84 vt (Îlv) A ~ în considerare A ține seama de ceva Si: a considera. 85 vt (Fam; îe) A o ~ de bună A crede ceea ce se spune. 86-87 vt (Fig; îe) A ~ în (sau a) nume de bine (sau de rău) A judeca (ne)favorabil. 88 vt (Fig; îe) A o ~ în glumă A socoti drept o glumă. 89 vt (Pop; îe) A o ~ așa A considera un lucru așa cum este. 90 vt (Pop; îe) A ~ la sigur A ataca pe cineva cu dovezi evidente, fară a-i lăsa posibilitatea de a se eschiva. 91 vt (Pop; îe) A ~ pe credință A lua pe datorie. 92 vt (Pop; îlv) A ~ pe cineva în antipatie A antipatiza pe cineva. 93 vt (Fig; îe) A ~ lucrurile cum sunt A fi realist. 94 vt (Îae) A se împăca cu situația. 95 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva (ceva) de (sau drept)... A considera pe cineva sau ceva drept altceva sau altcineva Si: a confunda. 96 vt (Îe) A ~ (ceva) de nimic A nu acorda importanță unui lucru. 97-98 vt (Îe) A (nu) ~ (ceva sau pe cineva) în serios A (nu) trata un lucru sau pe cineva cu seriozitate. 99 vt (D. oameni; subiectul este o stare fizică sau psihică) A fi cuprins de... Si: a apuca, a cuprinde. 100 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva ceva înainte A copleși. 101 vt (În superstiții; d. iele, spirite etc.) A paraliza. 102 vt (În superstiții; d. iele, spirite etc.) A urâți. 103 vt (Pfm; îe) A ~ frica cuiva (sau a ceva) sau, reg, cu frică (înv) a ~ de frică A se teme de ceva sau de cineva. 104-105 vr (Pop; îe) A se ~ de (sau pe) gânduri, de mirare A fi cuprins (de gânduri sau) de mirare. 106 vt (Pop; îae) A începe să fie îngrijorat Si: a se îngrijora, a se neliniști. 107 vt (Îlv) A ~ foc A se aprinde. 108 vt (Îe) A ~ foc A se supăra foarte rău. 109 vt (Pop; fig; îe) A-i ~ ciutul (sau părul) foc cuiva A fi bătut foarte rău. 110 vt A-și însuși ceva. 111 vt (Pop; fig; îe) A-i ~ cuiva apa de la moară A schimba împrejurările în defavoarea cuiva. 112 vt (Pop; fig; îe) A-și ~ gura de pe cineva A nu mai certa pe cineva. 113 vt (Pop; îe) A-și ~ nădejdea A nu mai spera. 114 vt (Fig; îe) A-și ~ gândul de la... A nu se mai gândi la... 115 vt (Înv; îe) A ~ în lături A respinge. 116 vt (Înv; îae) A discredita. 117-118 vri (îe) A-și ~ seamă sau de seamă A se răzgândi. 119 vt (Pfm; fig; îe) A-și ~ lua ochii de la (sau de pe) ceva A se uita în altă parte. 120 vt (Îe) A nu-și ~ ochii de la (sau de pe)... A privi insistent ceva sau pe cineva. 121 vt (Înv) A elimina un pasaj dintr-un text. 122 vt A nu mai acorda un bine, o favoare etc. 123 vt A culege. 124 vt A da jos un obiect. 125 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva în (sau la goană), ori la (sau pe) fugă (sau la fugărit) A goni pe cineva. 126 vt A face să înceteze, să dispară Si: a desființa. 127-128 vtr (Îvr) A (se) risipi. 129 vr (D. culori) A se decolora. 130 vt (Înv) A reduce. 131 vt (Pfm; îe) A-și ~ o grijă de cap A scăpa de o grijă Si: a se elibera. 132 vt (Pfm; îe) A ~ cu mâna (ori cu căușul) boala sau durerea, suferința etc. A vindeca rapid pe cineva. 133 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) o piatră de pe inimă A scăpa de o grijă, de o durere, de o suferință etc. chinuitoare. 134 vt (Pop; îe) A-i ~ cuiva calea (sau drumul) din picioare A scuti pe cineva de a mai face un drum. 135 vt (Îoc a băga) A scoate. 136 vt (Îvp; îe) A ~ sânge A face cuiva o incizie, lăsând sângele să curgă, în scop terapeutic. 137 vt (Fam; îe) A ~ cuiva vorba din gură A spune tocmai ce voia să spună altcineva. 138 vt (Pop; îlv) A ~ o copie (de pe ceva) A copia. 139-140 vt (A împrumuta idei sau) a copia dintr-un autor. 141 vt (Înv; îe) A ~ afară A nu ține seamă de faptul că... 142 vt A lipsi pe cineva de ceva Si: a deposeda. 143 vt (Reg; îe) A ~ (Avram) cuiva sporul A împiedica pe cineva să progreseze, să prospere. 144 vt (Reg; îae) A aduce cuiva ghinion. 145 vt (Pfm; îe) A ~ cuiva pâinea (sau, îrg, pita) de la gură A lăsa pe cineva muritor de foame. 146 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva mințile A face pe cineva să-și piardă judecata. 147 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva ochii, vederile (sau vederea), văzul, luminile A atrage privirea cuiva, orbindu-l prin frumusețe sau strălucire. 148 vt (Îae) A impresiona puternic pe cineva Si: a ului, a zăpăci. 149 vt (Pfm; îlv) A ~ cuiva auzul (sau urechile) A asurzi. 150 vt (Pfm; îe) A (-i) ~ cuiva cuvântul A întrerupe. 151 vt (Pfm; îe) A(-i) ~ cuiva maul A face pe cineva să-și piardă cunoștința în urma unei lovituri. 152 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva piuita (sau piuitul) A lăsa pe cineva fară replică. 153 vt (Rar; îae) A ucide. 154 vt (Pfm; îe) A(-i) ~ cuiva respirația A provoca cuiva o emoție mare. 155 vt (Pfm; îlv) A ~ cuiva viața, sufletul, zilele (pop) a ~ mirul cuiva A ucide. 156 vt (Pfm; îlv) A(-și) ~ (singur) viața sau zilele A se sinucide. 157 vt (Reg; în superstiții; îe) A ~ mana de la vite A face ca vitele să nu dea lapte. 158 vt A duce ceva sau pe cineva undeva. 159 vt (Reg; îlv) A-și ~ tălpășița (reg tălpășițele, teșchereaua, tărăbuțele ori funia în traistă) A pleca. 160 vt (Reg; îe) A-și ~ traista și ciubucul Se spune despre un om foarte sărac, atunci când părăsește un loc. 161 vt A duce pe cineva sau ceva cu sine, pentru a-l scăpa, a-l îngriji etc. 162 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva pe procopseală A ține pe cineva pe lângă sine pentru a-l ajuta. 163 vt (Reg) A mâna vitele. 164 vt (Reg; îe) A ~ în porneală A mâna oile la pășune. 165 vt (Pfm; îlv) A ~ la (sau în) armată, în (sau miliție), de miliție, la oaste, cătană, la cătane, în cătănie, la sorți, la număruș A înrola. 166 vt (Pfm; îe) A ~ pe sus A duce pe cineva cu sine, fără voia acestuia. 167 vt (Reg; îe) A ~ pe nepusă masă (sau a ~ pe cineva pe nepregătite) A nimeri peste cineva fără veste, fără să fie așteptat. 168 vt A reține prizonieri. 169 vt A fura. 170 vt (D. apă, vânt, vijelie etc.) A ridica ceva din locul în care se găsește și a-l duce departe. 171 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva moartea sau Dumnezeu (sau dracul sau mama dracului) (înv) a se ~ de pe pământ sau a-și ~ cale(a) spre drumul veșniciei A muri. 172 vt (Pfm; îe) L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba) Se spune atunci când cineva se află într-o situație critică. 173 vt (Pfm; îae) Se spune atunci când cineva este la capătul puterilor în urma unui efort fizic foarte mare. 174 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva gura pe dinainte (sau, nob, înainte) A vorbi prea mult, spunând lucruri care nu ar fi trebuit rostite. 175 vt (Pfm; îe) A striga (sau țipa, răcni sau a se văita) cât îți (sau te) ia gura A striga foarte tare. 176 vt (Pfm; îe) A fugi cât îi iau picioarele A fugi foarte tare. 177 vt (Pfm; îe) A ~ ceva înapoi (sau îndărăt) A recupera. 178 vt (Pfm; îe) A-și ~ vorba înapoi A se răzgândi. 179 vr (D. vopsea) A se lipi. 180 vt (Pop) A se căsători cu cineva. 181 vt (Pop) A duce un trai comun. 182 vt A aduce în posesiunea sa pe cale pașnică și legală. 183 vr (D. boli) A fi contagioasă. 184 vt A adopta obiceiul de a... 185 vt (Pop; îe) A ~ în cap A pricepe. 186 vt (Pop; îae) A începe să facă un lucru cu entuziasm. 187 vt (Pop; îae) A se încăpățâna. 188 vt (Pfm; îe) A-și ~ (așa) în cap A face de capul său, fară să asculte de nimeni. 189 vt (Pop; îe) A-și ~ de gând A-și pune în gând. 190 vr (Pop; îe) A se ~ de gânduri A fi dezamăgit de ceva sau cineva. 191 vt (Îlv) A ~ cu chirie A închiria. 192 vt (Îlv) A ~ cu (sau în) arendă A arenda. 193 vt (C. i. un aliment, o băutură) A înghiți. 194 vt (C. i. un aliment, o băutură sau o doctorie) A consuma. 195 vt (Pop; fig; îe) Parcă a ~t în arendă vorba Se spune despre cineva care nu lasă și pe alții să vorbească. 196 vt (Reg; d. pământ; îe) A ~ în parte A lua în arendă, dând proprietarului jumătate din recoltă. 197 vt A(-și) face rost de ceva. 198 vt (Pfm; îe) Ia-l de unde nu-i Se spune despre ceva care nu se află la locul lui. 199 vt (Îlv) A ~ măsura cuiva A-i măsura dimensiunile, pentru a-i confecționa haine, încălțăminte etc. 200 vt (Pfm; îe) A-i ~ urma cuiva (sau a ceva) A descoperi pe cineva sau ceva căutat. 201 vt (Pfm; îe) A-și ~ rămas-bun, ziua-bună etc. A se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas-bun. 202 vt (Pop; îe) A-și ~ timp A-și face timp pentru a îndeplini ceva. 203 vt (Îe) A ~ la cunoștință A fi înștiințat. 204 vt (Îvr; îlv) A ~ obraz A se obrăznici. 205 vt (Îvr; îal) A îndrăzni. 206 vt (Îe) A ~ lecții A studia o disciplină cu ajutorul unui profesor. 207-208 vt (Îe) A ~ o notă bună (sau rea) A obține o notă (bună sau) rea. 209 vt (Pop; îe) A-și ~ măsuri A se proteja. 210 vt (Îlv) A ~ inițiativa A fi primul care începe o acțiune, care propune o idee etc. 211 vt (Îe) A – comanda A fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni militare. 212 vt (Îe) A-i ~ cuiva comanda A înlătura pe cineva de la comanda unei unități militare. 213 vt (Pex; îae) A înlătura pe cineva de la un post de răspundere. 214 vt (Îe) A ~ (ceva) în primire A primi un lucru asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. 215 vt A-și ~ răspunderea A se declara și a se socoti răspunzător de ceva. 216 vt (Îe) A nu ști de unde să iei pe cineva A nu-și aduce aminte în ce împrejurare a cunoscut pe cineva. 217 vt (Îvr) A procura cuiva ceva. 218 vt A cumpăra. 219 vt (Îlv) A ~ cu împrumut, (pe sau în) datorie, în (sau pe credit, înv pe credință, pe cambie etc). A împrumuta de la cineva. 220 vt A percepe o taxă, un impozit etc. 221 vt A sechestra. 222 vt A confisca. 223 vt (C. i. o persoană) A angaja pe cineva într-un serviciu. 224 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva părtaș (sau tovarăș) A face pe cineva asociat. 225 vt (Pfm; îe) A ~ la joc (sau la dans) A invita la dans. 226 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva pe garanție sau pe (înv în) chezășie, pe credință A garanta pentru cineva. 227 vt (Pop; îe) A ~ martor (sau în mărturie) pe cineva A se servi de cineva ca martor. 228 vt A-și apropia pe cineva sufletește Si: a înfia. 229 vt A călători cu un mijloc de transport. 230 vt (Îlv) A ~ loc A se așeza pe un scaun. 231 vt (Îlv) A-și ~ angajamentul A se angaja. 232 vt (Îe) A ~ puterea A prelua conducerea unei armate, instituții, a unui stat etc. (prin abuz, lovitură de stat etc). 233 vt (Pop; îlv) A ~ grija unui lucru A se angaja să aibă grijă de ceva. 234 vt (Înv; îe) A ~ cu sufletul său A jura. 235 vt (Înv; îae) A pune la contribuție. 236 vt (Pfm; îe) A ~ ceva asupra sa sau (înv spre sine) A-și asuma o răspundere, obligație, o vină etc. 237 vt (D. o demnitate, o funcție etc.) A-și aroga. 238 vt (Înv; îe) A și-o ~ asupră A băga în cap. 239 vrr (Înv; îlv) A se ~ la prinsoare (sau la rămășag) A paria. 240 vt A-și însuși un lucru străin Si: a apuca, a fura, a răpi. 241 vt (Reg; îe) A ~ cu hapca (sau cu japca) sau (înv) cu jacul A-și însuși ceva repede și pe nedrept. 242 vt (C. i. o cetate, o țară etc.) A cuceri cu asalt. 243 vt A primi. 244 vt (Îlv) A ~ în gazdă A primi în gazdă Si: a găzdui. 245 vt A primi spre păstrare o sumă de bani. 246 vt A primi o marfă în comision. 247 vt A obține. 248 vt A câștiga. 249 vt (Pfm; îe) A-și ~ numele, (înv nașterea) A se trage din... 250 vt (Îae) A purta un nume care amintește de... 251 vt (Pop; Îe) A ~ hasnă (sau folos) din ceva A profita de ceva. 252 vt (Îe) A ~ aspectul, înfățișarea etc. A se prezenta sub aspectul, înfățișarea etc. 253 vt (Îae) A da impresia Si: a părea. 254 vt (Îe) A ~ un nou aspect, o nouă formă A se transforma. 255 vt (Pfm; îe) A ~ o mină bună A arăta mai bine la față. 256 vt (Înv; îlv) A ~ izbânda A învinge. 257 vt (Îlv) A ~ sfârșit (sau, înv, săvârșirea) A se termina. 258 vt (Înv; îlv) A(-și) ~ tămăduirea A se vindeca. 259 vt (Înv; îlv) A ~ izbăvirea A se elibera. 260 vt (Îvp; d. o femeie sau femelă) A concepe. 261 vt (Înv; îlv) A ~ în pântece A rămâne însărcinată. 262 vt (Îlv) A ~ grâu (porumb) A recolta. 263 vt A obține ceva în urma unei solicitări, cereri, stăruințe Si: a căpăta. 264 vt (Îrg; îe) A ~ o năframă A fi ocărât. 265 vt (Pop; îe) A (o) ~ în nas (sau a ~ peste nas) A primi mustrări aspre. 266 vt (Pfm; îe) A o ~ pe coajă (sau la ceafă) A primi bătaie. 267 vt A primi înapoi Si: a relua. 268 vt A primi în dar Si: a căpăta. 269 vt (Înv; îe) A ~ primire de A accepta. 270 vt (Îlv) A ~ de veste A afla. 271 vt (D. ambarcațiuni; îe) A ~ apă A se umple de apă. 272 vt (Pop; îe) A ~ apă la galoși A o păți. 273 vt (Îvp) A accepta. 274 vt (Înv; îe) A ~ un lucru în preț A accepta un obiect în loc de bani, pentru o datorie. 275 vt (Înv; îe) A ~ de cuvânt A asculta de cineva. 276 vt A obține un anumit preț la vânzarea sau confecționarea unui obiect. 277 vt (C. i. o boală, paraziți etc.) A contracta. 278 vt (D. capacitatea unui vas sau d. un gol) A cuprinde. 279 vt (Îlv) A o ~ (de la început) A începe. 280 vr (Pfm; îe) A se ~ de (sau la) ceva A se apuca de ceva. 281 vr (Pop; îe) A se ~ cu cineva A fi ocupat cu cineva. 282 vr (Pop; îae) A începe să se certe cu cineva. 283 vt (Îe) A ~ hainele la purtare A începe să poarte hainele. 284 vt (Îlv) A ~ ofensiva A începe o luptă ofensivă. 285 vt (Îlv) A ~ cuvântul A începe să vorbească. 286 vt (Îlv) A ~ vorba despre... A aduce vorba despre... 287 vt (Pop; îe) A (o) ~ cu gura înainte A răspunde fără a lăsa pe altul să vorbească. 288 vt (Pop; îe) A ~ vorba mai înainte A continua vorba. 289 vr (Pop; îe) A se ~ la (sau de vorbă cu cineva) A intra în vorbă cu cineva. 290 vr (Îe) A se ~ în (sau de) gură (cu cineva) A se certa cu cineva. 291 vt (Îlv) A ~ pe cineva la bătaie (sau la palme, pumni etc.) A începe să bată pe cineva. 292 vr (Îlv) A se ~ la luptă (la bătaie sau la trântă) A se bate corp la corp cu cineva. 293 vt (Reg; îe) A ~ (la depănat sau la descântat) A mustra. 294-295 vtr (Îlv) A (se) ~ la (în) ceartă (înv; în cuvinte, la sfadă, la harță) A începe cearta. 296 vr (Îlv) A se ~ la întrecere A se întrece. 297-298 vtr (Incoativ; d. ființe în mișcare) A porni într-o anumită direcție Si: a apuca, a pleca, (înv) a purcede. 299 vt (Îlv) A o ~ din loc A porni rapid. 300 vt (Îal) A înnebuni. 301 vt (Îrg; îlv) A o ~ în porneală A porni brusc. 302 vt (Îvp; îe) A-și ~ calea în picioare A pleca. 303 vr (Înv; fig; îe) A se ~ pre cineva A apela la cineva. 304 vt (D. prețuri; îe) A o ~ la vale A scădea. 305 vt (Fig; urmat de determinări care arată o orientare, o preocupare; îe) A ~ drumul A se apuca de... 306 vt (Fig; îe) A ~ drumul uliței A umbla fără țintă. 307 vt (Fam; îe) A o ~ înainte (sau a-și ~ drumul înainte) A continua drumul. 308 vt (Fam; îe) A o ~ înainte cu ceva A continua. 309 vt A merge înaintea altuia sau altora, pentru a-i conduce. 310 vt (Fam; îe) A i-o ~ cuiva înainte (pop pe dinainte) A sosi înaintea cuiva Si: a întrece. 311 vt (Pfm; îe) A o ~ peste câmp A se abate de la subiectul vorbirii Si: a aiura. 312 vt (Fig; îe) A o ~ pe altă cale A se abate de la drumul cel bun. 313 vr (Înv; d. grupuri de persoane; îe) A se ~ într-o parte A se izola de ceilalți. 314 vt (Pop; îe) A-și ~ rândul A se așeza în șir. 315 vt (Reg; îe) A o ~ hăbăuca A vagabonda. 316 vt (Pfm; îlv) A o ~ la (sau pe picior) sau a o ~ la sănătoasa (sau la goană) (înv) a o ~ la papuc ori a-și ~ papucii A fugi. 317 vt (Pfm; îe) A o ~ la (sau pe picior) A porni la un drum lung. 318 vt (Pfm; îlv) A o ~ razna, sau a(-și) ~ câmpii A înnebuni. 319 vt (Mai ales d. cai; îlv) A o ~ la galop, la trap A începe să meargă la trap, la galop etc. 320 vt (Îe) A o ~ la dreapta (stânga) A coti la dreapta sau la stânga. 321 vt (Pfm; îe) A(-și) ~ câmpii A(-și) pierde cumpătul. 322 vt (D. cai sau un vehicul) A fi în stare să parcurgă. 323 vt (D. vederi) A cuprinde. 324 vr (Fam; îe) A se ~ după cineva (sau ceva) A merge în urma cuiva sau a ceva. 325 vt (Pop; îae) A merge împreună cu cineva Si: a însoți. 326 vt (Fam; îal) A supraveghea pe cineva. 327 vt (Fam; îae) A fugi după cineva Si: a alunga, a fugări, a urmări. 328 vt (Fam; îae) A asculta de cineva. 329 vt (Fig; îae) A imita pe cineva. 330 vt (Fig; îae) A-i păsa de cineva. 331 vt (Fam; îe) A (o) ~ (pe) urma cuiva A semăna cu cineva 332 vt (Îae) A îmbrățișa aceeași meserie, aceleași preocupări cu cineva. 333 vr (Îvp; îe) A se ~ (împreună) cu cineva A pleca la drum împreună cu cineva. 334 vr (Pop; îae) A se întovărăși cu cineva. 335 vr (Pop; îae) A se atașa de cineva. 336 vr (Pop; îe) A se ~ de ochi cu... A se îndrăgosti de cineva. 337 vr (Mol; îe) A se ~ cu cineva sau ceva A-și petrece vremea cu cineva sau ceva. 338 vr (Mol; îae) A se destăinui cuiva. 339 vr (Mol; îae) A se distra. 340 vr (Fam; îe) A se ~ cu una, cu alta A vorbi de toate. 341 vr (Pop; îe) A se ~ la ceva A se îndemna la ceva. 342-343 vrt(a) (îe) A (se) ~ aminte A fi atent la cineva sau ceva Si: a cerceta, a observa. 344 vt (Îae; șîe a ~ întru minte) A ține seama de ceva Si: a considera. 345 vt (Reg; îe) A ~ întru minte A înțelege. 346 vt (Îlv) A ~ apărarea A apăra. 347 vt (Îlv) A ~ atitudine A adopta o poziție clară. 348 vt (Iuz; îlv) A ~ o baie A face baie. 349 vt (Îlv) A ~ o hotărâre A hotărî. 350 vt (Înv; îlv) A-și ~ începutul A începe. 351 (Înv; îlv) A-și ~ îndrăzneala A îndrăzni. 352 vt (Îlv) A-și ~ inima în dinți A îndrăzni. 353 vt (Îlv) A ~ la înțelegere A cădea de acord. 354 vt (Îlv) A ~ pe cineva la întrebare (sau întrebări) A chestiona. 355 vt (Fam; îlv) A o ~ pe mânecă A se speria. 356 vt (Pfm; îlv) A ~ nas (sau a-și ~ nasul la purtare) A se obrăznici. 357 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) de olac A grăbi pe cineva. 358 vt (Fam; îlv) A ~ parte A participa. 359 vt (Pfm; îlv) A-i ~ cuiva pielea A distruge. 360 (Pfm; îal) vt A ucide. 361 (Pfm; îal) A sărăci. 362 vt (Pop; îe) A-i ~ cuiva porumbul de pe foc A dejuca planurile cuiva. 363 vt (Înv; îlv) A ~ sațiu A se sătura. 364 vt (Îlv) A ~ în scris A procura o dovadă scrisă despre ceva. 365 vt (Pfm; îe) A ~ din (sau de) scurt pe cineva A obliga pe cineva să se justifice. 366 vt (Îlv) A ~ (în) seamă A fi atent la ceva. 367 vt (Îlv) A ~ parte A participa. 368 vt (Înv; îlv) A ~ stricăciune A se strica. 369 vt (Înv; îe) A ~ la tărbacă A bate rău pe cineva. 370 vt (Îal) A-și bate joc de cineva. 371 vt (Pop; îe) A și-o ~ în traistă A-și însuși ceva. 372 vt (Reg; îe) A ~ pe cineva de țuluc A părui pe cineva. 373 vt (Pop; c. i. femei) A poseda. 374 vt (D. vânat, infractori etc.; îe) A ~ urma A afla date despre locul în care se află. 375 vr (Îe) A-și ~ zborul A porni în zbor. 376 vr (Fig; îae) A părăsi o rudă, un prieten etc. stabilindu-se în altă parte. 377 vr (Fig; îae) A pleca în grabă. 378 vt (Pop; îe) A ~ hainele la purtare A îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. 379 vt (Înv; îe) A ~ veste (sau scrisoare, răspuns etc.) A primi veste, scrisoare, răspuns etc. 380 vt A prelua. 381 vt (Trv; a, femei; îe) A o ~ în gură A face sex oral. 382 vt (C. i. organe, țesuturi) A preleva.

BALADĂ (< fr. ballade, pvin provens. ballade ; cf. lat. ballare, cîntec de dans) Specie a poeziei epice, culte sau populare, narațiune a unor întîmplări din trecut, cu acțiune de mică întindere, personaje puține, intrigă simplă. Inițial, noțiunea baladă, în creația muzicală populară franceză, a însemnat un cîntec de dans. Cu vremea, s-a îmbogățit cu elemente narative, lirice și chiar dramatice. În secolele XIV și XV, balada era o poezie lirică cu formă fixă, un mic poem alcătuit din trei strofe egale și simetrice și dintr-un mic cuplet, fiecare din aceste patru părți terminîndu-se cu un refren. În alte țări, ca Anglia și Germania, termenul baladă este folosit pentru acele cîntece populare, creații epice cu conținut uneori fantastic, în care erau cîntați eroi ca Robin Hood, Carol cel Mare ș.a. În literatura noastră, balada din creația orală circulă și sub denumirea de cîntec bătrînesc. Termenul baladă apare și în creația unor scriitori ca V. Alecsandri, care l-a folosit cel dintîi, G. Coșbuc, G. Topîrceanu, Șt.O. Iosif ș.a. Prin conținutul lor, baladele populare sînt de mai multe feluri: haiducești (ex. Toma Alimoș), pastorale (Miorița, Dolca), istorice (Novac și corbul). Unii cercetători mai deosebesc și balade așa-zise solare și superstițioase (Soarele și luna, Mierla și sturzul), fantastico-mitologice (Iorgu Iorgovan). Termenul baladă este tot mai des înlocuit în folcloristică prin acela de cîntec epic, balada denumind numai creațiile epice cu tematică nuvelistică. Conținutul atît de variat al baladelor populare este exprimat într-o formă artistică, cu mijloace corespunzătoare în ceea ce privește compoziția, adică atît dezvoltarea acțiunii, cît și caracterizarea eroilor. Dezvoltarea acțiunii se realizează prin succesiunea lentă a momentelor, în mersul lor firesc, ca: prolog – cuvinte de adresare către ascultători. Ex. Ascultați, boieri, la mine, Să vă spun pe Corbea bine! expozițiune sau introducere, narațiunea faptelor, deznodământ și uneori, încheierea, aceasta limitată la cîteva versuri în care cîntărețul aduce mulțumiri ascultătorilor și face aluzie la darurile cu care va fi cinstit: Ex. Iar la noi, la lăutari, Galbeni noi de ăi mai mari. Nu toate baladele populare au prolog și încheiere. Figurile eroilor sînt realizate prin hiperbolizarea forței fizice și prin antiteza dintre însușirile lor. Ex. La fîntîna Gerului, Sub aripa Cerului, E Marcu, pașa bătrîn, Cu mustățile de brumă, Cu barba de chidinie, Cu toiag de ghiață-n mînă Cu trei sute de haiduci, Toți călare pe cai murgi, Și cînd seara că sosea De tăbărît că tăbăra În moșia Crivățului; I-a păscut livezile, I-a băut izvoarele, I-a tăiat dumbrăvile, De-a atîrnat armele. Iar Crivăț cînd auzea, El la Marcu că venea, Și așa că-1 întreba: - Bine-i, Marcule, așa? Ce cați în moșia mea, Tu ești cu oștirea ta? Mi-ai păscut livezile, Mi-al turburat apele, Mi-ai tăiat dumbrăvile Și-ai atîrnat armele. Marcu din gură grăia: - Taci tu, Crivăț, pînă mîine, Că-s cătanele armate, Și mi-e frică că te-or bate. Crivăț de la el pleca, Vînturi mari că-mi aduna; Peste noapte Ger de moarte... (Marcul Viteazul și Crivățul) Balada cultă se deosebește, ca structură mai ales, prin dinamica desfășurării acțiunii, ceea ce duce la o pronunțată concentrare față de balada populară, cum și printr-o mai îngrijită versificație. Exemple de balade culte: Baba Cloanța, Groza, Peneș Curcanul de V. Alecsandri; Pașa Hassan, Rugămintea din urmă, El-Zorab, Nunta Zamfirei, Moartea lui Fulger de G. Coșbuc; Novăceștii, Pintea de Șt.O. Iosif ș.a.

puf² [At: NEGRUZZI, S. II, 37 / V: (îvr) puh sn / Pl: ~uri, (14, 16) ~i / E: slv *поухъ cf bg пух] 1 sn (Csc) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi și care servesc la umplerea pernelor, a plăpumilor etc. 2 sn (Pfm; îe) A crește (sau a trăi, a ține etc.) în (sau pe) ~ (sau, rar ~uri) sau în perini de ~ A crește, a trăi etc. în confort, neducând lipsă de nimic. 3 sn (Pan; csc) Fulg de zăpadă. 4 sn (Csc) Păr¹ mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 5 sn (Csc) Peri¹ foarte fini și moi care le cresc, la pubertate, băieților pe obraz. 6 sn (Csc) Peri¹ mici și fini care acoperă unele plante ori unele părți ale lor sau cu care sunt prevăzute unele semințe ca să poată pluti în aer. 7 sn (Îs) ~ de piersică sau ~ul piersicii Păr¹ fin și moale care le crește oamenilor pe obraz și pe ceafă. 8 a (Lsg; îc) Bumbac-~ Bumbac brut obținut la cules. 9 sn Obiect de toaletă făcut din puf² (1) sau alt material pufos (2), care servește la pudrat. 10 sn (Reg) Pilotă (1). 11 sn (Reg) Făină de cea mai bună calitate. 12 sn Ou bătut pus în supe sau în ciorbe după ce acestea s-au fiert și care, coagulându-se, stă la suprafață sub formă de ghemotoace neregulate Si: zdrențe. 13 sn (Reg) Joc de copii care constă într-o întrecere a forței dintre arătătorul unui copil și cel al altui copil. 14 sm (Bot; reg) Gogoașă (Globaria gigantea). 15 sn (Bot; reg; îc) ~-vegetal Bumbăcariță (3) (Eriophorum scheuzeri). 16 sm (Olt; lpl) Gogoși ale viermilor de mătase.

vârî [At: URECHE, L. 111 / Pzi: vâr, (îrg) ~răsc / E: vsl ] 1 vt A introduce. 2 vt A înfunda. 3 vt A cufunda (1). 4 vt (Îe) A-și ~ (ceva) în cap A învăța. 5 vt (Îae) A-și forma o prejudecată (despre ceva sau cineva). 6 vt (Îe) A ~ (cuiva ceva) în cap A face (pe cineva) să înțeleagă bine (ceva). 7 vt (Îae) A convinge pe cineva de adevărul unui fapt (eronat). 8 vt (Îae) A sugera cuiva ceva. 9 vt (Îe) A ~ (cuiva ceva) pe gât A forța pe cineva să accepte ceva împotriva voinței proprii. 10 vt (Fam; îe) A-și ~ coada (în ceva) A interveni în chestiuni care nu-l privesc. 11 vt (Pfm; îe) A-și ~ dracul (necuratul, naiba etc.) coada A se ivi neînțelegeri sau complicații neașteptate. 12 vt (Îe) A-și ~ (sau a-i ~ cuiva) mințile (sau, rar, mintea) în cap A-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale. 13 vt (Îae) A se cuminți sau a face să se cumințească. 14 vt (Îe) A ~ pe dracu în sân (sau, reg, în cămașă) A arăta dragoste și bunăvoință unui om nerecunoscător. 15 vt (Îe) A ~ banii în buzunar A-și însuși în mod ilicit o sumă de bani (care revine de drept altcuiva). 16 vt (Îe) A-și ~ mâna până-n cot în banul public sau a-și ~ mâinile până la coate în banii cuiva A comite o fraudă. 17 vt (Îae) A sustrage o sumă de bani din avutul cuiva. 18 vt (Îe) A ~ (cuiva ceva) sub (sau în) nas A prezenta (ceva cuiva) cu insistență. 19 vt (Rar; îe) A ~ răspuns A-și exprima părerea. 20 vt (Reg; îe) A-și ~ capul în gard A nu ști unde să se ascundă de rușine. 21 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) o rață-n traistă A pricinui (cuiva) neliniște, îngrijorare. 22 vt (Fam; îe) A o ~ pe mânecă A se speria de consecințele faptelor sale Si: a o sfecli, a o băga pe mânecă. 23 vt (Îe) A-și ~capul (la cineva sau, reg, pe ceva) A se angaja (la cineva). 24 vt (Înv; îe) A o ~ cu oiștea în gard A face o gafă. 25 vt (Fam; îe) A ~ un fitil (sau fitiluri) A țese intrigi, provocând discordie. 26 vt (Reg; îe) A nu-și ~ capu-n roată A nu se expune pericolului. 27 vt (C. i. corpuri ascuțite) A înfige. 28 vt (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) un cuțit în suflet A-i pricinui (cuiva) neliniște, supărare. 29 vt (Prin exagerare) A se apropia (de...). 30 vt (Îe) A-și ~ nasul A cerceta cu indiscreție Si: a iscodi. 31 vt (Îae; șîe a-și ~ nasul în toate, a-și ~ nasul pretutindenea, a-și ~ nasul unde nu-i fierbe oala) A se amesteca (inoportun) în chestiuni care nu-l privesc. 32 vt A include. 33 vt A insera. 34 vt (C. i. bani, capital) A investi. 35 vt (Fig) A inocula. 36 vt (Fig) A stârni. 37 vt (C. i. ființe; cu diverse determinări locale introduse prin prepoziții și care indică un spațiu închis) A face să intre (de bună voie sau forțat). 38 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la (sau în) pușcărie (sau la închisoare, în temniță, în ocnă) A face să fie închis, întemnițat. 39 vt (Îe) A ~ (pe cineva) (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) A omorî (pe cineva). 40 vt (Îae) A pricinui (cuiva) supărări foarte mari. 41 vt (C. i. oameni) A face să fie angajat într-un post². 42 vt (C. i. oameni) A determina să facă un anumit lucru (reprobabil). 43 vt (C. i. oameni) A face să fie copleșit (de…). 44 vr (D. ființe) A pătrunde (într-un spațiu închis sau acoperit). 45 vr (Îe) A se ~ sub pielea (cuiva) A câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea (cuiva). 46 vr (Îe) A se ~ în dragoste (la cineva) A căuta să câștige încrederea (cuiva). 47 vr (Înv; îe) A se ~ sub aripile (cuiva) A obține protecția (cuiva). 48 vr (Îe) A se ~ în sufletul (cuiva) A plictisi (pe cineva), manifestând un interes sau o simpatie prea insistentă, agasantă. 49 vr (Îe) A se ~ în ochii (sau, rar, în auzul cuiva) A agasa (2) (pe cineva). 50 vr (Îe) A se ~ ca musca (în curul calului sau în băligar) A se amesteca cu insistență, nepoftit, în treburile altuia. 51 vr A se înghesui (în mulțime). 52 vr A se amesteca (intervenind într-un fel oarecare). 53 vr A se angaja ca…

Mecena (E un Mecena) – Numele acesta face și el parte din categoria numelor proprii care au ajuns substantive comune. E sinonim cu protector al artelor, susținător al artiștilor, fiindcă la Roma – pe vremea împăratului August – a existat un înalt dregător, Caius Cilnius Maecenas care, posesor al unor imense averi, își ținea palatele și grădinile deschise oamenilor de litere și artă, oferindu-le ospețe și ajutoare bănești. Horațiu dedicîndu-i Odele, iar Vergiliu Georgicele, i-au făcut numele celebru. Timpul a îndeplinit restul, în sensul că a transformat acest nume, Mecena, într-un titlu de cinste conferit cîte unui suveran, ori unui om bogat care, dornic de răsunet, lua un artist sub aripa sa ocrotitoare sau organiza reuniuni artistice. Din aceeași sursă derivă și cuvîntul mecenat = titlu sau faptă de Mecena. IST.

ARIPĂ (pl. -ipe, -ipi) sf. 1 🐦 🐙 Partea corpului cu ajutorul căreia unele animale, în spec. pasările și insectele, se înalță, sboară și se susțin în aer (🖼 208): a bate din aripi; a tăia aripile ¶ 2 Fig. (vorb. de lucruri nemateriale și morale): aripile credinței, gîndului; e timp de strîns aripile închipuirii... (I.-GH.) ¶ 3 Fig.: aripile vîntulul, timpului, etc. ¶ 4 Fig. Scut, ocrotire: Dumnezeu... să vă acopere cu aripa bunătăților sale (SLV.) ¶ 5 Fig. A face, a prinde, a căpăta aripi, a căpăta putere, a ajunge cineva să se încreadă în sine, a ajunge la o situațiune, la avere; a-i tăia cuiva aripile, a-l lăsa fără ajutor, a-l împiedica de a mai face ceva; a ținea pe cineva sub aripa Iui, a-l apăra, a-l ocrotit ¶ 6 🐟 Pr. anal. Organul membranos care slujește peștilor spre a putea înnota 👉 ARIPIOARĂ ¶ 7 💒 Partea laterală a unei clădiri (🖼 209): aripa dreaptă a palatului; aripa bisericii, streașina de la turnul cel mai de sus ¶ 8 🎖️ Pr. anal. Partea laterală a unei armate așezate în ordine de bătaie: comandanții... alergau cînd la aripa dreaptă, cînd la aripa stîngă a oștirilor înșirate (GN.) ¶ 9 🐑 Laturea, marginea unei turme de oi; aripa oilor (HASD.), locul îngrădit unde stau oile în timpul nopții ¶ 10 Pr. ext. Ori-ce are forma sau felul de așezare al aripilor întinse ale unei păsări: furcă cu aripi 👉 FURCĂ; se văd cruci cu cîte două aripi (IRG.); aripile vîrtelniței, crucile, spetezele, fofelnițele vîrtelniței; cu ochelarii pe aripele nasului (BAS.) ¶ 11 🚗 Aripa unei trăsuri, apărătoarea de deasupra roților care împiedică să vie noroiul pînă sus (🖼 210); aripa unui fund de butoiu, una din cele două doage în formă de segment de cerc care alcătuesc părțile laterale ale unui fund de butoiu 👉 FUND; 🏚 aripa morii, partea morii alcătuită din scînduri legate între ele cu chingi, sau dintr’o cercevea acoperită cu pînză, și care, împinsă de vînt, pune în mișcare pietrele morii; moara poate avea 6, 8 și chiar mai multe aripi (👉 MOARĂ); aripa roții, lopată sau spetează prinsă între obezile roții la o moară de apă și în care, bătînd apa, pune în mișcare roata ¶ 12 ⛵ Pînză în formă de trapez la o corabie: ~ de gabier; ~ de sburător; ~ inferioară ¶ 13 pl. 🩺 Bucov. (MAR.) pop. Boală de copii mici care-i face să se încoarde, să bată din picioare și să plîngă mereu ¶ 14 🐙 (MAR.) ARIPA-GÎȘTEI, fluture mic, alb, ce se arată mai ales în lunile Iunie și Iulie (Pterophorus pentadactylus) (🖼 211) [lat. vulg. alapa].

AMETIST, ametiste, s. n. Piatră semiprețioasă (varietate de cuarț), transparentă, de culoare violetă. Inel cu ametist. ◊ (Poetic) Nopțile erau senine, cu boltă de ametist, pe care străluceau puzderie de stele mărunte și luceferi ca niște flori de flacără. SADOVEANU, M. C. 34. Purtam aripi odinioară, Sub cer înalt de ametist. LESNEA, I. 108. A serii lăcrămare de ametiste și opale. MACEDONSKI, O. I 64.

supsuoáră și supțioáră f., pl. orĭ (lat. sub ala, supt aripă, de unde s’a făcut un subst. *suară, *suoară, căruia i s’a pus înainte -upt. Căzînd t, s’a făcut supsuoară, ĭar din combinațiunea luĭ t cu s, s’a făcut *supțuoară, supțioară). Scobitura de supt umăr: a apuca un rănit de supsuorĭ. Adv. de loc. În orĭ supt scobitura de supt umăr: a veni cu pînea supsuoară. – În Trans. și susuară. În L. V. supsioară, susioară, suptŭsuară, suptŭsioară.

Sequoia gigantea Decne. (syn. S. wellingtonia Seem.; Sequoiadendron giganteum Buchholz). Arbore gigant, pînă la 120 m înălțime și cca 10 m diametru. Trunchi drept cu ramificații în verticil, scoarță peste 50 cm grosime, lipsită de duritate, fibroasă, roșiatică. Coroană piramidală, ramuri viguroase. Frunze mici, solzoase, dispuse în spirală. Conuri terminale, ovate, solitare, brun- roșcate. Semințe mici cu două aripi înguste, cca 6 sub fiecare solz.

THUJOPSIS Sieb. et Zucc., TUIOPSIS, fam. Cupressaceae. Gen care are o singură specie, originară din Japonia: Thujopsis dolabrata Sieb. et Zucc. Arbore conifer cu forme piramidale. Ramuri lungi îndepărtate, orizontale sau pendente, cele tinere pînă la 8 mm lățime, plate, pe partea, inferioară cu pete mari, albe, pe cea superioară verzi-lucioase. Frunze persistente, solzoase, late, verzi-gălbui, lucioase, pe partea inferioară cu linii albe. Flori monoice, mici. Prin dezvoltarea florii se formează un con mic, înconjurat de solzi opuși, pieloși, lemnoși, imbricați. La maturitate conurile sînt globuloase, aproape recte. Din numărul de 10 solzi, 4-7, foarte rar 8, sînt fertili. Semințele sînt îngustate, cu 2 aripi, de obicei cîte 4-5 sub fiecare solz.

OCROTIRE s. 1. v. apărare. 2. apărare, protecție, sprijin, (înv. și pop.) oblăduire, (înv.) apărământ, scuteală, scutință, scutire, (fig.) scut. (Servește ca ~ împotriva...) 3. protejare, sprijinire, susținere, (rar) proteguire. (~ bătrânețelor lui.) 4. v. ajutor. 5. grijă, protecție, (fig.) aripă, pavăză, scut. (Se află sub ~ lor.) 6. ajutor, patronaj, protecție, sprijin, tutelă, (rar) tutelaj. (Orfelinatul se bucura de ~ unei societăți de binefacere.) 7. v. egidă.

PROTECȚIE s. 1. sprijin, (înv.) regea, regealâc, (reg. fig.) proptă. (Îi servește ca ~.) 2. apărare, ocrotire, sprijin, (înv. și pop.) oblăduire, (înv.) apărământ, scuteală, scutință, scutire, (fig.) scut. (~ împotriva...) 3. v. ajutor. 4. grijă, ocrotire, (fig.) aripă, pavăză, scut. (Se află sub ~ lor.) 5. ajutor, ocrotire, patronaj, sprijin, tutelă, (rar) tutelaj. (Orfelinatul se bucura de ~ unei societăți de binefacere.) 6. v. egidă. 7. v. favoare. 8. v. apărare.

GRIJĂ s. 1. frămîntare, îngrijorare, neliniște, temere, (livr.) anxietate, impaciență, (înv. și pop.) păs, (înv.) îngrijire. (Are o ~ nejustificată.) 2. atenție, circumspecție, precauție, prevedere, prudență, băgare de seamă, luare-aminte, (pop.) fereală, pază, priveghere, (înv.) socotință, veghere. (Să procedați cu multă ~.) 3. atenție, vigilență. (Manifestă multă ~.) 4. atenție, interes, preocupare, sinchiseală, sinchisire, sinchisit, (pop.) păsare, (înv., în Ban. și Transilv.) cîștigă. (Fără nici o ~ pentru...) 5. atenție, meticulozitate, migală, migăleală, minuțiozitate, scrupulozitate, (livr.) minuție, (pop.) piguleală, scumpătate, (reg.) migoroșealâ, milcoșeală. (Un lucru făcut cu multă ~.) 6. ocrotire, protecție, (fig.) aripă, pavăză, scut. (Se află sub ~ lor.) 7. pază, seamă, (fig.) mînă. (I l-a dat în ~.)

OCROTIRE s. 1. apărare, ferire, păzire, protejare, (livr.) salvgardare, (înv. și pop.) oblăduire. (~ țării de primejdii.) 2. apărare, protecție, sprijin, (înv. și pop.) oblăduire, (înv.) apărămînt, scuteală, scutință, scutire, (fig.) scut. (Servește ca ~ împotriva...) 3. protejare, sprijinire, susținere, (rar) proteguire. (~ bătrînețelor lui.) 4. ajutor, asistență, protecție, sprijin, (livr.) recurs, (înv. și pop.) ajutorință, (înv. și reg.) ajutorie, sprijoană, (înv.) sprijineală, (turcism înv.) iamac. (I-a mulțumit pentru ~ lui.) 5. grijă, protecție, (fig.) aripă, pavăză, scut. (Se află sub ~ lor.) 6. ajutor, patronaj, protecție, sprijin, tutelă, (rar) tutelaj. (Orfelinatul se bucura de ~ unei societăți de binefacere.) 7. egidă, oblăduire, patronaj, protecție, sprijin. (Asociația se bucură de înalta ~ a...)

PROTECȚIE s. 1. sprijin, (înv.) regea, regealîc, (reg. fig.) proptă. (Îi servește ca ~.) 2. apărare, ocrotire, sprijin, (înv. și pop.) oblăduire, (înv.) apărămînt, scuteală, scutință, scutire, (fig.) scut. (~ împotriva...) 3. ajutor, asistență, ocrotire, sprijin, (livr.) recurs, (înv. și pop.) ajutorință, (înv. și reg.) ajutorie, sprijoană, (înv.) sprijineală, (turcism înv.) iamac. (I-a mulțumit pentru ~ lui.) 4. grijă. ocrotire, (fig.) aripă, pavăză, scut. (Se află sub ~ lor.) 5. ajutor, ocrotire, patronaj, sprijin, tutelă, (rar) tutelaj. (Orfelinatul se bucura de ~ unei societăți de binefacere.) 6. egidă, oblăduire, ocrotire, patronaj, sprijin. (Asociația se bucură de înalta ~ a...) 7. favoare, (pop. și fam.) hatîr, (înv.) grație, lască, nazar, ovajenie, (turcism înv.) musaadea. (I-a cîștigat ~.) 8. apărare, asigurare, pază, protejare, securitate, siguranță. (Măsuri de ~.)

CEAPLÎGHIN, Serghei Alekseevici (1869-1942), om de știință rus. Cercetări în domeniul mecanii teoretice și aerodinamicii fluidelor incompresibile; a pus bazele metodei de calcul al profilelor aripii de avion pe baza postulatului cunoscut sub denumirea de postulatul Ceaplîghin-Jukovski.

heruvimi s. m. pl. Numele uneia dintre cele nouă cete ale îngerilor, care, împreună cu scaunele și cu serafimii, alcătuiesc prima treaptă în ierarhia lor, făcută de Dionisie Areopagitul. Sunt înfățișati în iconografie sub forma unui cap înaripat cu două aripi sau cu niște roți pline de ochi, purtând tronul sau căruța lui Dumnezeu (Iezechiel, 4, 7), fiecare heruvim având patru fețe: de om, bou, leu și vultur. – Sin sl. cheruvimŭ (< gr. heruvimos).

MARTINAȘ, martinași, s. m. Diminutiv al lui martin; pui de pescăruș. Aripile... îl porniră la un cuib ascuns sub malul prăpastiei, unde îl așteptau martinașii cei mititei. SADOVEANU, V. F. 57.

URUBU (< engl.; cuv. tupi) s. m. Denumire dată în America Latină unor păsări necrofage din familia Cathartidae asemănătoare ca aspect exterior cu vulturii. Capul, gâtul și partea anterioară a pieptului sunt lipsite de pene, adesea viu colorate, ciocul puternic, curbat la vârf. Printre cele mai răspândite specii se numără u. cu cap roșu (Cathartes aura), care în S.U.A. este cunoscut sub numele de vultur-curcan, cu anvergură a aripilor de 1,5 m, u. negru (Coragyps atratus) și u. cu cap negru (Cathartes burrovianus). Se consideră că fac parte din ord. Falconiformes, ca și vulturii, dar studii genetice recente au dus la încadrarea lor în ord. Ciconiiformes.

PELICÁN (< ngr., fr., lat.) s. m. Gen de păsări migratoare, ihtiofage, din ordinul pelecaniforme, răspândite în ținuturile tropicale și temperate din Asia, Africa, S Europei și America. În România se întâlnesc: p. comun = pasăre lungă de c. 1,40-1,80 m, cu anvergură de 2,7-3,3 m, cu penaj alb, marginea aripilor neagră și cu cioc lung și puternic, sub care se află o pungă de piele galbenă și elastică în care adună peștii ce-i servesc drept hrană (Pelecanus onocrotalus); bun înotător; zboară cu ușurință pe distanțe lungi; trăiește în stoluri și clocește în colonii în Delta Dunării(unde se află cele mai importante colonii de p. din Europa); este ocrotit de lege; sin. babiță; p. creț = p. asemănător cu primul, ceva mai mare, cu marginea aripilor gri-albicioasă, cu pene crețe pe ceafă, ocrotit prin lege (Pelecanus crispus); babiță creață.

MARTINÁȘ s. m. (Rar) Diminutiv al lui m a r t i n; pui de pescăruș. „Martin pescărușul” ținea zglăvoaca în plisc. . . cînd aripile, precipitat, îl porniră la un cuib ascuns sub malul prăpastiei, unde îl așteptau martinașii cei mititei. SADOVEANU, V. F. 57. - Pl.: martinași. – Martin + suf. -aș.

PARAȘUTISM a) tehnica lansării cu parașuta (în special în domeniul militar); b) ramură sportivă aeronautică, cuprinzând probe de lansări cu parașuta de la diferite înălțimi. Lansările se pot executa individual sau în grup cu deschidere întârziată a parașutei și aterizare la punct fix, executare de figuri acrobatice, lucru relativ în cădere liberă sau pe cupolă etc. Metodica pregătirii diferențiază parașutismul astfel: a) parașutism turn sau de stațiune (lansările se execută dintr-un turn de construcție metalică sau din beton, având o înălțime de minimum 40 m, cu parașuta deschisă, întinsă pe un inel metalic, după ce în prealabil a fost ridicată cu un troliu la înălțimea maximă, plutirea cu parașuta putând fi ghidată – fără desprindere de inel, declanșată – cu desprindere de inel comandată prin tragere de o suspantă specială de către parașutist, sau de la platformă – parașutistul aruncându-se de pe platformă, realizând o foarte scurtă cădere liberă, plutind cu parașuta deschisă, asigurată de cerc); b) parașutismul de aeronavă (lansările executându-se din diverse tipuri de aeronave); c) parașutismul de pantă (acesta s-a desprins însă ca ramură independentă sub denumirea de parapantism (v.), modelele derivate din parașuta aripă fiind special destinate plutirii la pantă și a zborului în curenți termici. O altă formă de practicare a parașutismului este base-jump – lansarea în cădere liberă (în mod special) de pe clădiri înalte, turnuri, poduri, margini ale prăpăstiilor și canioanelor, în cele mai multe țări fiind interzis.

TALPĂ, tălpi, s. f. I. 1. Partea inferioară a labei piciorului la om și la unele animale, de la călcîi pînă la degete, care vine în atingere cu pămîntul și pe care se sprijină corpul, cînd omul sau animalul stă în picioare. Nu pot să mișc talpa piciorului. STANCU, D. 313. Băieții încinseseră o horă de gemea puntea vaporului sub tălpile lor goale. BART, S. M. 13. Graiul ei cel dulce... îl făcu să-i rămîie tălpile lipite de locul unde sta. ISPIRESCU, L. 35. Ce se proptește-n cap, Ca să-ți intre-n tălpi? (Pironul). TEODORESCU, P. P. 240. ◊ Expr. Din (sau de la) creștet pînă în tălpi (sau în talpă) sau din talpă pînă în creștet v. creștet. A o apuca la talpă (sau a-și lua tălpile la spinare) = a pleca, a o șterge. Fata... au apucat-o repede la talpă mai departe. SBIERA, P. 279. Arde focul la tălpile picioarelor, se spune cînd cineva este amenințat foarte de aproape de o primejdie. Unde să se ascundă... acum cînd focul arde la tălpile picioarelor! GALACTION, O. I 162. A fi (sau a scula, a pune pe cineva) în tălpi = a (se) scula din pat; p. ext. a (se) pune în mișcare, în acțiune. Ar scula tot satul în tălpi să știe că i-a adus pe Ion în casă. REBREANU, I. 118. După cină să dau la culcare, că pînă nu să face ziuă trebuie să fie-n tălpi. RETEGANUL, P. III 83. A-l frige (pe cineva) pămîntul sub tălpi, se spune cînd cineva este neliniștit, nerăbdător (să facă ceva, să plece undeva). Poate că numai cîteva clipe trecuseră. Dar lui Stroe Vardaru îi păreau că durează de o veșnicie, fiindcă îl frigea pămîntul sub tălpi. C. PETRESCU, A. R. 18. A bate averea la tălpi = a-și risipi averea (în petreceri). (Atestat în forma de pl. talpe) Iar după ce-i muri, copiii tăi au s-o bată [averea] la talpe. GANE, N. III 24. A cunoaște (pe cineva) din talpă = a cunoaște (pe cineva) foarte bine. Numai cine a trăit mult cu Agatocle Leuștean, precum am trăit eu, putea să-l cunoască din talpă. GANE, N. III 156. Sărut tălpile, formulă învechită și servilă de salut, de adresare sau de mulțumire. Apoi care cîntec porunciți, sărut tălpile – întrebă Ghioc îndoindu-se din șale. GANE, N. III 174. ◊ Compuse: talpa-gîștei = plantă erbacee cu tulpina puternică, cu flori mici, roz; crește în locuri necultivate (Leonurus cardiaca); talpa-ursului = plantă erbacee, cultivată și ca plantă ornamentală, cu frunze mari și cu flori albe sau trandafirii, grupate în formă de spic la vîrful tulpinii (Acanthus longifolius); acantă; talpa-stîncii = mică plantă erbacee cu tulpina culcată, ramificată, cu flori mici (Coronopus ruelli); talpa-lupului – plantă erbacee cu flori mici, roșietice și cu frunzele acoperite pe partea inferioară de numeroase glandule albe (Chaiturus marrubiastrum). 2. Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care acoperă talpa (1). Își privea atent talpa ghetei, udă, neagră. GALAN, B. I 79. Pantaloni albi și pantofi de olandă cu talpa elastică. C. PETRESCU, Î. I 12. Și-ntr-o zi – să vezi acu – dete-Osman porunci să-i puie Tălpilor la cizme, cuie. COȘBUC, P. II 48. ◊ Expr. A bate talpa (la pămînt) = a călca apăsat, trîntind piciorul de pămînt. Căpitanului îi plăcea să meargă oamenii țanțoși, veseli și să bată talpa la pămînt. SADOVEANU, O. VI 195. ♦ Piele groasă, tare, tăbăcită în mod special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile tocurilor etc. Și-a pregătit piele bună, și talpă ș-o ocă de scîrț. SADOVEANU, E. 112. Ce-i drept, făceau paralele acele; căci pusese piele bună, talpă de fund și erau cusute de tocmală. CREANGĂ, O. A. 84. II. 1. Lemn gros, grindă, care se așază la partea inferioară a pereților unei case, pentru a sprijini construcția; p. ext. (mai ales precizat prin «casei») temelie. Ceva ulcele roșii, sau alte lucruri curioase, găsite uneori nu mai departe decît sub talpa casei. GALACTION, O. I 119. În stînga, o aripă a castelului din Suceava... sfîrșindu-se cu o terasă pusă pe tălpi de piatră. DELAVRANCEA, O. II 11. Cînd valul se retrage, ei se întorc, își ridică iar bordeiele din talpă. VLAHUȚĂ, la CADE. Tîlharii... s-au sfătuit ca să sape o bortă pe sub talpa casei în pivniță. SBIERA, P. 276. Începe a chiti copacii trebuitori: ista-i bun de amînare, cela de tălpi, ista de grinzi. CREANGĂ, P. 48. ◊ Expr. Talpa țării (sau a casei) = țărănimea considerată în trecut ca temelie a țării și obligată să suporte tot greul îndatoririlor. Potoliți-vă, măi oameni, ascultați de boieri și munciți! Fiți harnici și nu vă luați după îndemnurile rele! Voi sînteți talpa țării. REBREANU, R. I 271. Țăranul... face parte din acel strat social ce alcătuiește talpa țării, pe care se sprijină întreaga greutate a acesteia. PAMFILE, A. R. 33. Locuitorii țării erau împărțiți în mai multe categorii sau clase: 1. Clasa țăranilor de la sate, talpa casei, cum s-ar zice, care plătea dări și ducea toate sarcinile statului. GHICA, S. XII. Cu drept cuvînt li s-a aplicat numirea de «talpa casei», numire pe care eu am scris-o sub fotografia reprezentînd pe deputații pontași. KOGĂLNICEANU, S. A. 222. (Rar) Talpa casei = bărbatul, capul familiei. Bună să vă fie inima, zise talpa casei. RETEGANUL, P. III 4. Talpa iadului = a) temelia iadului (închipuită ca fiind susținută de mama căpeteniei dracilor sau de un suflet de pămîntean foarte rău). După ce ți-i împlini anii, să ai a lua din casa lui ce-i vrea tu; și aceea are să fie de trebuință la talpa iadului, că au început a putrezi căpătăiele. CREANGĂ, P. 146. Tu ești bun de talpa iadului. NEGRUZZI, S. I 93. Eu în iad cînd am intrat, Ce-am văzut m-am spăriat... Vornicul satului Ținea talpa iadului. MARIAN, S. 72; b) mama căpeteniei dracilor. Talpa iadului însă, mai ajunsă de cap decît toți dracii, zise atunci lui Scaraoschi. CREANGĂ, P. 310. Talpa iadului e însuși mama lui Scaraoschi, o babă hîdă și urîtă. ȘEZ. II 160; c) om foarte rău, păcătos, în special babă rea, vrăjitoare; tălpoi. Stăpîna acestei slujnice era... o vrăjitoare strașnică, care închega apa... Talpa iadului, cum aude despre această minunăție, trimite slujnica degrabă să-i cheme femeia. CREANGĂ, P. 96. Cînd a început iapa a fugi, unde pica nuca, pica și din talpa iadului bucățica. id. ib. 101. ♦ Fig. Sprijin, bază, susținere, stîlp. Iaca și moș Arbure, talpa răzășilor. ALECSANDRI, T. 1337. ♦ Fig. Totalitatea oamenilor simpli, considerați ca formînd baza societății. Începînd la talpa însăși a mulțimii omenești Și suind în susul scării pîn’ la frunțile crăiești. EMINESCU, O. I 133. 2. Fiecare dintre cele două lemne groase, orizontale, care alcătuiesc trupul războiului de țesut. Tălpile... formează lungimea războiului. ȘEZ. VII 188. 3. Fiecare dintre cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel, curbate în sus la capătul de dinainte, pe care alunecă sania. Îmi așezai sania pe tălpi, mă scuturai de zăpadă și plecai și mai grăbit. GANE, N. II 204. ♦ Lemnul din dosul cormanei pe care se sprijină plugul și care îl face să alunece mai ușor pe brazdă. Talpa plugului... e făcută din lemn tare, de stejar sau de ulm. PAMFILE, A. R. 42. ♦ Partea de dedesubt a corăbiei. Sub talpa corăbiei Străbătătoare-n adînc vuiau răscolitele valuri. MURNU, I. 18. ♦ Partea care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. Pîrîul... cade pe roata morii și iese dincolo, vijelios, pe talpa unui scoc lat de vreo cinci pași. CAMIL PETRESCU, O. II 587. 4. Partea inferioară, lățită, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acestea se reazemă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. Bagă de seamă că șina are talpă prinsă-n cîrlige zdravene, afundate-n traverse de stejar. SP. POPESCU, M. G. 27. 5. Partea de dedesubt a rindelei (care alunecă pe lemn). ♦ Extremitatea unui pat de pușcă pe care se sprijină arma cînd stă în picioare. Se uita chiorîș la milițienii care-și scoseseră armele și le lăsaseră cu talpa de fier pe pămînt. MIHALE, O. 513. 6. Partea de dedesubt, pe care se clădește o claie sau un stog (de fîn, de paie etc.). Claia... se compune dintr-o parte scurtă... care se numește talpă. PAMFILE, A. R. 161. 7. Baza unei excavații miniere. – Pl. și: talpe (ISPIRESCU, U. 111).

plan¹, plană [At: RÂND. JUD. 73/3 / V: (înv) ~os sn / Pl: ~uri, (rar, sn) ~e, (15-16, 18-19, 51-58) ~i, ~e / E: lat planus, fr plan, ger Plan, plan] 1 sn Desen tehnic care cuprinde reprezentarea grafică, la o anumită scară, a unui teren, a unei construcții, a unei mașini etc. Vz chip, izvod, schiță. 2 sn (Reg; îe) A face ~ de inginer chior A spune ceva, dorind să se înțeleagă altceva. 3 sn (Reg) Bucată de pământ primită de țărani potrivit schițelor de comasare. 4 sn (Pgn) Ogor. 5 sn (Trs) Curătură într-o pădure. 6 sn (Reg) Carte funciară. 7 sn Distribuție metodică a părților componente ale unei lucrări științifice, literare, ale unei expuneri etc. 8 sn Formă abreviată, rezumată a unei lucrări, expuneri etc., cuprinzând punctele, ideile ei esențiale Vz schemă. 9 sn Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații, de acțiuni etc. destinate să ducă la atingerea unui scop Si: (rar) plănuială. 10 sn Program de lucru. 11 sn (Îe) A face ~ul ca țiganul A-și propune lucruri, fapte etc. nerealizabile. 12 sn (Reg; îe) A se da la ~ (cu cineva) A se pune de acord cu cineva Si: a se înțelege. 13 sn (Rar; îls) ~ de ofițer chior Acțiune nereușită fiindcă a fost organizată greșit. 14 sn (Spc; urmat de determinări) Totalitate a prevederilor de dezvoltare a economiei naționale în ansamblu, a unei ramuri sau a unei unități economice, concretizate în sarcini și obiective care trebuie realizate într-o anumită perioadă de timp. 15-16 sn, a (Gmt) (Suprafață) care conține, în întregime, orice dreaptă care trece prin două puncte oarecare ale ei. 17 sn (Îs) ~ de simetrie Plan (15) al unei figuri în raport cu care punctele figurii se află de o parte și de alta, la depărtare egală. 18 a (Îs) Unghi ~ Porțiune dintr-un plan (15) cuprinsă între două semidrepte cu aceeași origine din acel plan¹ (15). 19 a (Îs) Geometrie ~ă Ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt situate în același plan (15) Si: (asr) planimetrie (1). 20 sn (Îs) ~ de proiecție Plan (15) pe care, prin metoda proiecțiilor, se pot obține imaginile obiectelor din spațiu. 21 sn (Îs) ~ orizontal Plan (15) perpendicular pe verticala locului. 22 sn (Îs) ~ înclinat Dispozitiv simplu alcătuit dintr-un corp cu o suprafață dreaptă care formează un unghi cu planul orizontal și care servește la ridicarea, la coborârea sau la deplasarea obiectelor, folosind forțe mai mici decât greutatea acestora. 23 sn (Îas) Galerie de mină cu axa longitudinală înclinată față de orizontală, care face legătura între două niveluri. 24 sn (Îs) ~ culminant Meridian care cuprinde poziția stelelor în momentul trecerii lor prin acest meridian. 25 sn (Ast; îs) ~ meridian Plan (15) definit de verticala locului și de axa lumii. 26 sn Fiecare dintre planurile (15), în general verticale, perpendiculare pe direcția privirii, în care se găsește sau pare că se găsește un obiect sau o ființă și care reprezintă adâncimea sau depărtarea în perspectivă. 27 sn (Spc) Element al filmării care reprezintă poziția de apropiere sau de depărtare a obiectului față de aparatul de filmat. 28 sn (Îvr; îe) A ieși pe ~ A ieși în evidență. 29 sn (Îs) Primul sau întâiul ~ Partea cea mai apropiată de public al unei scene. 30 sn (Îas) Parte a unui tablou care dă impresia a fi cea mai apropiată de cititori. 31 sn (Fig) Domeniu. 32 sn (Fig) Loc într-o ierarhie Si: treaptă. 33 sn (Fig) Zonă. 34-35 sn (Îlav; îlpp) Pe plan (sau pe -ul) În domeniul. 36-37 sn (Îal) În ceea ce privește. 38-39 sn (Îal) Din punct de vedere. 40-41 sn (Îe) A fi (sau a sta, a pune etc.) pe primul ~ (A avea sau) a considera ceva de importanță primordială. 42-43 sn (Îcn; îe) A nu fi pe primul ~ (A fi sau) a considera că este de o importanță secundară, minimă. 44 sn (Cig) Delimitare a mărimii încadrării în raport cu mărimea omului în cadru prin stabilirea unor termeni convenționali. 45 sn (Cig) Element al montajului reprezentând porțiunea de peliculă imprimată într-o singură filmare, între momentul pornirii aparatului de filmare și cel al opririi lui. 46 sn (Cig; îs) Prim ~ Plan (45) care cuprinde bustul până la umeri. 47 sn (Cig; îs) Gros ~ Reprezentare pe peliculă a unui cap de personaj sau a unei fețe văzute de aproape. 48 sn (Cig; îs) ~ semigeneral Plan (45) care încadrează personajul în toată înălțimea. 49 sn (Cig; îs) ~ american Plan (45) care încadrează personajul până la genunchi. 50 sn (Înv) Etaj. 51 a (Rar; în poetică; d. silabe) Plină. 52-53 sn, a (Suprafață) care este fără ridicături, fară inegalități, fără asperități, netedă, dreaptă. 54-55 sn, a (Corp, obiect) care are suprafața netedă. 56 a (Îs) Mașină ~ă Mașină de tipografie care imprimă coli separate și nu suluri lungi de hârtie. 57-58 sn, a (Mașină, dispozitiv) care netezește suprafața unui obiect. 59 sn (Îs) ~ de aripă Suprafață de susținere a unui avion. 60 sn (Pex) Aripă. 61 sn (Atm) Suprafață care secționează imaginar corpul omenesc sub o anumită incidență.

ÎNGER, îngeri, s. m. 1. (În credința creștină) Ființă supranaturală considerată ca vestitor al divinității, înzestrată cu calități excepționale de bunătate și frumusețe (și reprezentată în artă sub chipul unui copil sau al unui tînăr frumos cu aripi). Pe umeri simt crescînd aripi De vultur, nu aripi de înger. BENIUC, V. 11. Atît de fragedă te-asameni Cu floarea albă de cireș, Și ca un înger dintre oameni În calea vieții mele ieși. EMINESCU, O. I 117. Și se pare că s-aude prin a raiului cîntare, Pe-ale îngerilor harpe lunecînd mărgăritare. ALECSANDRI, P. A. 126. ◊ Fig. (Ca termen de dezmierdare) Ochii unui înger scump Au albastrul de cicoare. COȘBUC, P. I 49. Trist priveam cum lin te pierzi Printre bolțile-nfrunzite, Înger dulce cu ochi verzi! PĂUN-PINCIO, P. 81. Olga e minunată, e un înger, dar purure tristă. NEGRUZZI, S. I 47. 2. (În expr.) Tare de înger = care nu se lasă intimidat sau înduioșat, care nu cedează; curajos, cu voință fermă, rezistent. Sînt... mulți oameni tari de înger cari nu se tem de nemică. MARIAN, O. I 217. Slab de înger = care cedează ușor, care se descurajează ușor, fricos, timid, fără voință. Slab de înger nu mă știu. GALACTION, O. I 45. Vai de mine și de mine, Harap-Alb, zise Sfînta Duminecă, parcă nu te-aș fi crezut așa slab de înger. CREANGĂ, P. 222. (Rar) A-și ține îngerii = a-și ține firea, a nu-și pierde capul, cumpătul. Ține-ți îngerii... și ce-i vedea, să nu te sperii. DELAVRANCEA, S. 91.

Acer campestre L. « Jugastru ». Specie ce înflorește primăvara. Flori verzui, poligame, așezate în corimbe erecte, ramificate, cu pedunculi păroși. Frunze glabre, verzi, toamna galbene, lungi pînă la 8 cm, pentalobate, pieloase, lobi întregi cu vîrful rotunjit, pețiol lung de cca 7 cm, cu suc lăptos. Arbore înalt pînă la 17 m, uneori sub formă de arbust. Suportă tăierile și umbra. Fruct cu aripile întinse, orizontale.

LUVRU (LOUVRE) [lú:vrə], palat al regilor Franței, la Paris, azi unul dintre cele mai mari muzee ale lumii (construcția a început pe timpul lui Filip August – 1024). În sec. 13-15, castel fortificat și închisoare politică. Reconstruit în sec. 16 de P. Lescot, din ordinul lui Francisc I, ca palat (în stilul Rnașterii) și decorat de J. Goujon, a devenit reședință regală. În sec. 17, J. Lemercier, L. Le Vau, Ch. Le Brun și C. Perrault au mărit palatul în stilul clasicismului francez. În sec. 18, C. Percier și P. f. Fontaine adaugă palatului o nouă aripă în stil Empire. Construcția L. a continuat până în sec. 19, sub Napoleon III. L. a fost transformat în muzeu în 1793 și conținea inițial picturi în din colecțiile regale (cea mai veche a aparținut lui Francisc I). Ulterior, s-a îmbogățit prin achiziționarea de obiecte antice (orientale, egiptene, greco-romane), prin donații de lucrări vechi și de opere ale artiștilor moderni. Cabinetul de desene cuprinde peste 80.000 de piese. Pe lângă muzeu s-a deschis o bibliotecă de artă și arheologie și un laborator (Institutul Mainini, fundat în 1931) destinat studiului științific al lucrărilor, păstrării și restaurării lor.

ÎNCREMENIT, -Ă, încremeniți, -te, adj. Oprit brusc pe loc, rămas în nemișcare; înțepenit, nemișcat, neclintit; p. ext. (despre persoane) înmărmurit, înlemnit, consternat. Nu venea de nicăieri nici o adiere de vînt. Sus pe cer un uliu plutea într-o rotire largă, cu aripile desfăcute, încremenite ca într-un tablou. MIHALE, O. 409. Am stat încremenit sub groaza celor ce aveau să se întîmple. VLAHUȚĂ, O. A. 495. Holbînd ochii lung prin casă, o cuprinde spaimă și remîne încremenită. CREANGĂ, P. 27. Rămăsei încremenit la o așa ciudată priveliște. ALECSANDRI, C. 111. ◊ (Poetic) Fulger lung încremenit Mărginește munții negri în întregul asfințit. EMINESCU, O. I 148.

FINEȚE s.f. 1. Calitatea a ceea ce este fin; delicatețe. 2. (Text.) Raport care se stabilește între lungimea unui fir și greutatea lui; (p. ext.) calitate superioară a unui fir, a unei țesături etc. ♦ Raportul dintre portanța și rezistența la înaintare a unei aripi sau a unui avion. ♦ Cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj, exprimată sub formă de părți la mie. 3. (Fig.) Subtilitate, putere de pătrundere; ingeniozitate. / pl. -țuri, -ți, var. fineță s.f. / < it. finezza, cf. fr. finesse].

PLAN s.n. 1. Suprafață netedă, plană, fără ridicături. ♦ Suprafață care conține toate dreptele care trec printr-un punct fix și intersectează o dreaptă. ♦ (Anat.) Suprafață care secționează imaginar corpul omenesc sub o anumită incidență. 2. Desen tehnic care reprezintă grafic o suprafață de teren, o construcție, o mașină etc. 3. Parte a unei suprafețe în raport cu depărtarea de ochiul observatorului și cu reprezentarea ei într-o pictură, într-un tablou etc. ♦ (Cinem.) Fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeași acțiune sau același subiect, luate sub același unghi de vedere și într-un cadru constant. ♦ Mod de încadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. Suprafață de susținere în aer a unei aeronave; (p. ext.) aripă. 5. Fel cum sunt așezate, dispuse părțile unei opere științifice, literare etc. în momentul cînd au fost coordonate între ele; proiect, alcătuire; (p. ext) proiect pentru o acțiune care urmează să fie îndeplinită. 6. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzînd o suită ordonată de operații destinate să ducă la atingerea unui scop; program de lucru. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. plan, cf. lat. planum].

PLAN¹, -Ă I. adj. neted, fără ridicături, fără accidente, plat. ♦ suprafață ~ă = suprafață pe care o dreaptă poate fi aplicată în orice sens; geometrie ~ă = ramură a geometriei care studiază suprafețele plane. II. s. n. 1. suprafață netedă, plană. ◊ suprafață care conține toate dreptele ce trec printr-un punct fix și intersectează o dreaptă. ◊ (anat.) suprafață care secționează imaginar corpul omenesc sub o anumită incidență. 2. desen tehnic care reprezintă grafic o suprafață de teren, o construcție, o mașină etc. 3. parte a unei suprafețe în raport cu depărtarea de ochiul observatorului și cu reprezentarea ei într-o pictură, într-un tablou etc. ◊ (cinem.) fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeași acțiune sau același subiect, luate sub același unghi de vedere și într-un cadru constant. ◊ mod de încadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. suprafața de susținere în aer a unei aeronave; (p. ext.) aripă. 5. felul cum sunt dispuse părțile unei opere științifice, literare etc.; proiect, alcătuire; proiect pentru o acțiune care urmează să fie îndeplinită. 6. (ec.) sistem de indicatori prin care se stabilesc prioritățile, direcțiile principale ale activității unor structuri economice într-o perioadă dată. 7. reprezentare a unei porțiuni reduse din suprafața terestră, la o anumită scară, pe baza ridicărilor topografice sau aerofotogramelor. (< fr. plan, lat. planus)

ZĂPLAZ, zăplazuri, s. n. Gard (de scînduri, de uluci). Deodată straja se-nfioară: O umbră lunecă furiș Lîngă zăplazul de la moară. DEȘLIU, M. 35. Un cucoș sări pe zăplazul de scînduri, bătu din aripi și trîmbiță vesel în lumina aurie. SADOVEANU, O. I 344. Pe-o piatră-n drum, sub un zăplaz, S-a pus, înmormîntînd în palme-i Slăbitul său obraz, COȘBUC, P. I 102. Ce mai de pomi s-au pus în ținterim, care era îngrădit cu zăplaz de bîrne, streșinit cu șindrilă. CREANGĂ, A. 2. – Pl. și: zăplaze (DELAVRANCEA, la TDRG). – Variantă: zaplaz (ANGHEL-IOSIF, C. L. 78, CARAGIALE, O. I 334, EMINESCU, O. I 112) s. n.

ZBURA, zbor, vb. I. 1. Intranz. (Despre păsări și insecte) A se deplasa în aer, cu ajutorul aripilor. Fusese o zi caldă de început de aprilie și paseri încă zburau și țîrîiau sub cerul senin. SADOVEANU, O. VII 123. Zboară mierlele-n tufiș Și din codri noaptea vine, Pe furiș. COȘBUC, P. I 47. Cocostîrcul... în cercuri line zboară Și, răpide ca gîndul, la cuibu-i se coboară. ALECSANDRI, P. III 26. ◊ (În basme, despre cai năzdrăvani sau despre alte ființe fantastice) Calul... își arată puterile sale zicînd: Stăpîne, ține-te bine pe mine, că am să zbor lin ca vîntul, să cutrierăm pămîntul. CREANGĂ, P. 213. ◊ (Poetic) Zboară peste-adîncul văii Tristul vai al cucuvăii, COȘBUC, P. II 99. Măi bădiță Onule, Sămăna-ți-aș numele, Prin toate grădinele, Să zboare miroasele, La toate frumoasele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 94. ◊ Fig. Zboară vești contradictorii, Se-ntretaie știrile... TOPÎRCEANU, B. 51. Știa că și numele lui răsunase odinioară, zburînd din gură-n gură. ANGHEL-IOSIF, C. L. 8. ♦ A părăsi locul unde se află, înălțîndu-se în văzduh; a pleca în zbor, a-și lua zborul. Pricepu că stolul de paseri trebuie să fi zburat. ISPIRESCU, L. 74. Lișițele, nefiind chioare, nici moarte, au zburat. CREANGĂ, P. 46. ◊ Tranz. fact. Fig. Scuturase capul cu un gest de voință, să sperie gîndurile și să le zboare de sub frunte, ca pe un stol de vrăbii. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 35. 2. Intranz. Fig. (Despre lucruri) A pluti prin aer (purtat de vînt); a trece prin aer sau a tăia aerul cu iuțeală (fiind azvîrlit, mînuit sau lansat cu putere). Mii de petale, Zburînd spre trandafiri, îi cheamă să vie toți, făr-de zăbavă. ANGHEL, Î. G. 46. Rupi cununa și-o arunci: Roșii flori prin aer zboară Desfoiate, ca să moară Jos, prin lunci. COȘBUC, P. I 219. Și coasa neobosită și harnica secure Zburau, abătînd caii sub călăreții lor. ALECSANDRI, P. III 224. ◊ Tranz. fact. Jos pre livezi cînd cade frunza cea-ngălbenită, Vîntul de seara suflă, o zboară, ș-a pierit. HELIADE, O. I 77. ♦ A se ridica, a se înălța în aer. Fumul țigaretei ce zboară în spirale. ALECSANDRI, P. III 5. 3. Intranz. (Despre aparate care pot pluti în aer) A se menține în văzduh, pierzînd contactul cu pămîntul, a se deplasa pe calea aerului; p. ext. (despre oameni) a pluti, a călători în aer cu un astfel de aparat. Înălțimea de 4 m era atunci, pentru mine, un record care îmi consacra mașina. Zbierasem și asta era principalul. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 328, 2/5. 4. Intranz. Fig. (Despre cai, vehicule etc.) A merge foarte iute, a alerga, a goni. Am ieșit afară din tîrgușor și caii au prins a zbura pe omăt. Tîrgul rămase în urmă cu freamătu-i înăbușit. SADOVEANU, O. I 400. Luntrea lui Șapte-ochi zbura spre larg cătră o nălucă neagră. id. ib. VIII 238. Deodată, răsărită ca din pămînt, trăsura trasă de doi cai mari, negri, zbură pe lîngă dînsul. GÎRLEANU, L. 30. Zboară, murgule, cu mine! COȘBUC, P. 131. ◊ (Urmat de comparații sugestive pentru a arăta iuțeala) Di! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei înaripați, Spre creste de vis. BENIUC, V. 13. Intram în creasta viforoasă și spumegătoare a apelor ce zburau cu iuțeală de fulger. HOGAȘ, M. N. 222. Se urcă pe cal... Părea că fata pustiului se ia după urmele lui și zbura ca un gînd, ca o vijelie printre volburele de nisip. EMINESCU, N. 22. ♦ (Despre oameni) A străbate spații mari cu repeziciune; a se duce undeva foarte repede. Să pot zbura pe trei zile la Iași, tare-aș veni. VLAHUȚĂ, O. AL. I 111. Apoi în treacăt ne-ntreba De mergem la vro nuntă. Noi răspundeam în hohot: ba, Zburăm la luptă cruntă. ALECSANDRI, O. 236. ♦ (Despre timp și noțiuni temporale) A trece repede, a se scurge cu iuțeală. La ce să măsuri anii ce zboară peste morți? EMINESCU, O. I 127. Odinioară, îți părea că zboară ceasurile ca minutele, lîngă mine. NEGRUZZI, S. I 18. ♦ (Despre gînduri, idei) A se succeda cu repeziciune. Lui moș Sandu îi zburau prin cap tot felul de gînduri, tot felul de închipuiri. BUJOR, S. 51. Creșteam pe nesimțite; și tot alte gînduri îmi zburau prin cap și alte plăceri mi se deșteptau în suflet. CREANGĂ, A. 35. 2. Tranz. Fig. (Subiectul este un agent fizic sau mecanic) A smulge pe cineva sau ceva de la locul său, a face să se prăvălească, să se răstoarne. Se așeză iar, de frică să nu-l zboare din barcă un val. DUMITRIU, P. F. 24. Șindrila o zboară mereu vîntul. STANCU, D. 50. Floricica sus, de pe stîncă, Zîmbește vesel. În zadar vîntul vrea să o zboare, Ca s-o arunce cruntului val. ALECSANDRI, P. II 45. O lovitură de tun zboară acelui soldat coiful din mînă. BĂLCESCU, la TDRG. ◊ Expr. A zbura (cuiva) capul = a tăia (cuiva) capul; a ucide. Se răpede ca un cîne turbat la Harap-Alb și-i zboară capul dintr-o singură lovitură de paloș. CREANGĂ, O. A. 264. În cinci minute, iataganul gealatului îi zbură capul, GHICA, S. 158. Și el sabia scotea, Capul jos că i-l zbura. BIBICESCU, P. P. 168. A-și zbura creierii = a se sinucide împușcîndu-se. E în stare să-și zboare creierii. DUMITRIU, N. 133. Cînd n-am să mai pot face față, îmi zbor creierii. CĂLINESCU, E. O. I 96. (Familiar) A zbura pe cineva (sau a face să zboare) de undeva = a da pe cineva afară (în mod abuziv) de undeva (în special dintr-o slujbă). Am să te fac să zbori din prefectura asta în două zile. DUMITRIU, N. 117. Dar dacă n-au să mă creadă? Mă zboară mîine, el nu știe multe. DEMETRIUS, C. 20. (Intranz.) A zbura de undeva = a fi forțat să părăsească (în mod abuziv) un loc (în special un loc de muncă, o slujbă). Destul să fi spus că nu știi – și zburam din școală, C. PETRESCU, C. V. 106. ♦ Intranz. (Rar) A cădea, a aluneca, a se prăbuși, a se prăvăli. Numai trei dinți i-au rămas în gură. I se clatină și aceia, gata să zboare. STANCU, D. 123. Se ținea cu amîndouă mîinile, să nu zboare în șanțuri. C. PETRESCU, R. DR. 101. 6. Tranz. (Popular, în expr.) A zbura laptele = a pune cîteva linguri de lapte acru în lapte dulce fierbinte, pentru a-l face să se brînzească, ca să se aleagă brînza. – Prez. ind. pers. 3 pl. și: (învechit) zbor (ALECSANDRI, P. III 9).

finețe sf [At: ODOBESCU, S. III, 50 / V: ~ță / Pl: (11-13) ~țuri / E: fr finesse] 1 Delicatețe a formei, a materiei. 2 Aspect plăcut. 3 Calitate (foarte) bună. 4 (Țes) Subțirime. 5 (Țes) Raportul dintre lungimea unui fir și greutatea lui. 6 Cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj, exprimată sub formă de părți de mie. 7 Raportul dintre portanța și rezistența la înaintare a unei aripi sau a unui avion. 8 (Fig) Subtilitate. 9 (Fig) Ingeniozitate. 10 (Fig) Rafinament. 11 (Fig; lpl) Nuanță delicată, subtilă. 12 (Fig; prt; lpl) Abilitate. 13 (Fig; prt; lpl) Viclenie.

lega¹ vb. I. A I tr. (predomină ideea de înnodare, de împreunare, de strângere, de adunare într-un tot) 1 (compl. indică fire textile, funii, lanțuri, șireturi, cravate, năframe etc.) a înnoda, <înv. și pop.> a noda. A legat cele două capete ale cablului. Și-a legat șireturile de la pantofi. 2 (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte sau părți ale lor) a strânge. Purta șalvari care erau legați pe glezne. Și-a legat halatul cu un cordon. 3 (compl. indică roțile de lemn ale unor vehicule sau, p. ext., vehicule cu roți de lemn) a fereca, a șinui, <pop.> a cedui, a înfiera. A legat roțile căruței. 4 (compl. indică butoaie, roți de lemn etc.) a cercui. A legat butoiul. 5 (compl. indică obiecte de artă, în special icoane sau cărți) a fereca, a îmbrăca. A achiziționat o evanghelie care este legată în argint. 6 (compl. indică broșuri, cărți, caiete, manuscrise etc.) a broșa, a cartona, <rar> a compacta, a scorți. Și-a legat lucrarea de licență. II (predomină ideea de unire, de prindere, de fixare a unor corpuri, obiecte, lucruri etc. sau a unor părți ale lor) 1 tr. (compl. indică corpuri) a uni². A legat cele două corpuri pentru a limita mobilitatea lor relativă. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, corpuri etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a prinde. Pescarul a legat momeala pentru pești de o plută. 3 tr. (compl. indică părul, șuvițe de păr etc.) a prinde, a strânge. Și-a legat pârul cu o fundă. 4 tr. (compl. indică lăstari de vițâ-de-vie sau alte plante agățătoare; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a arăci, a prinde, <reg.> a poci². A legat lăstarii viței-de-vie de araci. 5 tr. (compl. indică tulpinile plantelor) a apropia. 6 tr. (mar.; compl. indică ambarcațiuni) a amara, a prinde. A legat barca de un stâlp, la malul lacului. 7 tr. (despre căi de comunicație, poduri, punți etc.; compl. indică localități, locuri etc. situate la distanță unele de altele) a uni². O șosea modernă leagă capitala de litoral. Un pod de fier leagă malurile fluviului. 8 tr., refl. (compl. sau sub. indică săli, camere, părți ale unor imobile) a (se) uni². 0 verandă leagă cele două aripi ale casei. Camerele casei se leagă printr-un hol. 9 tr. (compl. indică grinzi, bârne etc.) a îmbina, a încheia, a monta, a prinde, a uni², <reg.> a încochela. Dulgherii leagă grinzile în cuie pentru a face acoperișul casei. 10 tr. (tehn., constr.; compl. indică părți ale unui ansamblu, elemente de construcție etc.) a încastra, a prinde. A reușit să lege bine cele două corpuri metalice, pentru a nu se mai mișca. 11 tr. (compl. indică elemente componente ale unui obiect, ale unui sistem sau lucruri, sisteme etc. de același fel) a conexa, a îmbina, a împreuna, a îngemăna, a reuni, a uni², <rar> a conglomera, <fig.; înv.> a îmbăiera. A legat firele electrice pentru a reface circuitul. 12 tr. (tehn.; despre piese din structura unor unelte, vehicule etc.; compl. indică părți componente ale acestora) a asambla, a împreuna, a reuni, a uni². Osia căruței leagă două roți. 13 tr. (tehn.; compl. indică elemente ale unui sistem tehnic) a acupla, a angrena, a cupla. A legat elementele sistemului de racordare la rețeaua de gaz metan. 14 tr. (compl. indică sunete, cuvinte etc.) a articula, a grăi, a pronunța, a rosti, a scoate, a spune, a vorbi, a zice, <reg.> a blești. De frică, n-a mai putut lega niciun cuvânt. 15 tr.(compl. indică propoziții, fraze) a alcătui¹, a compune, a construi, a forma. Din cauza emoției, abia reușește să lege o propoziție. 16 tr. (compl. indică discuții, conversații etc.) <fig.> a încropi, a înfiripa, a înjgheba, a înnoda. Cei doi au legat cu greu o discuție. 17 tr. (compl. indică noțiuni, realități etc.) a corela, a reiaționa. Ceremonialul este legat cu tradiții mai vechi locale. 18 tr., refl. (compl. sau sub. indică idei, stări sufletești etc.) a (se) asocia, a (se) înlănțui. Leagă întâmplarea de atunci cu cea de acum. Imaginile se leagă limpede în mintea sa. 19 tr. (în credințe și superstiții; compl. indică ființe; cu determ. introduse prin prep. „de”, „pentru”, „ca să”, care arată scopul motivul acțiunii) a descânta, a face, a fermeca, a meni, a ursi, a vrăji, <pop.> a solomoni, a sufla, <înv. și reg.> a oropsi, <reg.> a boboni, a bosconi, a boscorodi, a obroci¹, a ormoci, a pohibi, a râvni, a strigoia, a vrăciui, a vrăjui, <înv.> a mângâia, <latin.; înv.> a escanta. Țiganca leagă fata de deochi. 20 refl. recipr. (înv. și pop.; despre oameni) v. Căsători. Uni². 21 refl. (înv. și pop.; despre previziuni, blesteme, vrăji etc.) v. Împlini. Îndeplini. Înfăptui. Realiza. 22 refl. (pop. și fam.; despre elementele unui ansamblu, ale unui sistem tehnic etc.) v. Articula. Încheia. 23 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică substanțe, materii, lichide etc.) v. Amesteca. Combina. Mixa. 24 tr. (înv.; compl. indică tratate, alianțe etc.) v. Încheia. 25 refl. fig. (despre ființe; de obicei cu determ. introduse prin prep. „de”) <fig.> a se apropia, a se atașa, <fig.; fam.> a se lipi, <fig.; fran.> a se ratașa. S-a legat mult în ultimul timp de tatăl lui vitreg. 26 refl. fig. (înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. îndeletnici. Ocupa. B I (predomină ideea de imobilizare, de blocare, de diminuare a libertății de mișcare sau de acțiune) 1 tr. (compl. indică oameni condamnați, arestati etc.) a fereca, a încătușa, a înlănțui, a cătușa, a cetlui, <înv. și reg.> a lănțui, a încopcia. Criminalii periculoși sunt legați în lanțuri. 2 tr. (compl. indică animale; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a priponi, a păivăni. A legat calul de un țăruș. 3 tr. (înv. și pop., compl. indică oameni) v. Aresta¹. Deține. Încarcera. Închide. Întemnița. Reține. 4 tr. fig. (înv. și pop.; compl.indică țări, popoare, grupuri sociale, oameni) v. Apleca. Aservi. Înfeuda. Îngenunchea. Înrobi. Robi. Subjuga. Supune. II (predomină ideea de obligare, de îndatorare) 1 tr. (jur.; înv. și pop.; compl. indică fapte, stări, situații, impozite, dispoziții etc.) v. Legaliza. Legifera. Reglementa. 2 tr. (înv.; compl. indică legi, taxe, norme etc.) v. Fixa. Hotărî. Institui. Întocmi. Stabili. Statornici. 3 tr. (jur.; înv.) v. Decreta. Dispune. 4 refl. fig. (pop. și fam.; despre oameni) v. Angaja. Făgădui. Îndatora. Însărcina. Obliga. Promite. 5 refl. fig. (pop.; despre oameni) v. Paria. C I (predomină ideea de înfășurare, de învelire, de acoperire) 1 tr., refl. (de obicei urmat de determ. „la cap”) a (se) îmbrobodi, <reg.> a (se) încârpui. S-a legat la cap cu o năframă înflorată. 2 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică răni sau părți ale corpului care au suferit un traumatism) a (se) bandaja, a (se) pansa, <rar> a (se) înfășa, <înv. și pop.> a (se) obloji, <reg.> a (se) îmbandaja, a (se) îmbolboji. Își leagă degetul tăiat. Se leagă la piciorul rănit. 3 tr. fig. (înv. și pop.; compl. indică stări, senzații, dorințe, pasiuni etc.) v. Adormi. Alina. Astâmpăra. Atenua. Calma. Domoli. Îmblânzi. Liniști. Potoli. Răcori. Slăbi. Stinge. Tempera. Ușura. II 1 refl. (despre dulcețuri, sosuri, materii etc.) a se închega, a se îngroșa, a se învârtoșa. Șerbetul se leagă pe foc mic. Ciulamaua se lasă să fiarbă până când se leagă. 2 tr. (compl. indică substanțe, materii etc.) a coagula, a solidifica. Smoala leagă bitumul. 3 intr. (bot.; înv. și pop.; despre plante) v. Da². Face. Produce. Rodi. 4 intr. (biol.; pop.; despre animale) v. Înmulți. Prăsi. Procrea. Reproduce.

A FLUTURA¹ flutur 1. intranz. 1) (despre pânze, plete etc.) A se mișca neregulat (sub acțiunea vântului); a fâlfâi. 2) (despre păsări, animale) A face mișcări dintr-o parte în alta (cu aripile, cu coarnele etc.). 3) (despre fulgere) A apărea pentru o clipă. 2. tranz. (obiecte) A agita în aer. ~ batista. ~ sabia. ◊ Flutură-vânt calificativ depreciativ, atribuit unei persoane nestatornice și neserioase. /Din fluture

ASFINȚIT s. n. 1. Faptul de a asfinți; timpul cînd apune soarele. Ultima rămășiță a asfințitului se topea ca un jăratic mort îndărătul zării largi și scunde. DUMITRIU, N. 259. Cînd se trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfințit. ISPIRESCU, L. 34. Am început a mă scălda în ticnă, pînă pe la asfințitul soarelui. CREANGĂ, A. 61. Este sara-n asfințit Și noaptea o să-nceapă. EMINESCU, O. I 179. Pasări, străine călătoare, Ce se abat în șesuri la asfințit de soare Strîngînd ale lor aripi căzute de lung zbor. ALECSANDRI, P. I 237. ◊ Fig. Caii ceilalți stătură din ronțăit, își frămîntau glodul sub picioare, întorceau spre calul cîrnului cîte un ochi plin de un asfințit roșu. CAMILAR, N. II 322. ♦ Fig. Declin, sfîrșit. Către asfințitul zilelor acest titan intelectual [Bolintineanu]... sfîrșește pe scindările mizeriei, într-un spital. DEMETRESCU, O. 156. 2. Loc unde asfințește soarele; apus, vest. Soarele apăruse abia acum spre asfințit, aruncîndu-și peste cîmpie țesătura razelor roșietice și prelungi. MIHALE, O. 454. Dincolo de apă, pe colinele dinspre asfințit, se întind ogoarele Mălurenilor. SADOVEANU, M. C. 182. Cerul asfințitului se umplu, emoționant, cu trupul Ceahlăului. IBRĂILEANU, A. 160. Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. încet se desfac și s-aștern pe văi perdele de umbră. VLAHUȚĂ, O. AL. I 115.

Cîntec de sirenă – Sirenele, personaje mitologice, erau reprezentate sub forma unor făpturi fantastice cu capul și bustul de femeie sau a unor femei cu picioare și aripi de pasăre. Mai tîrziu iconografia le-a adăugat și o coadă de pește. Ele își aveau sediul între insula Capri și coasta meridională a Italiei. Vocea lor fermecătoare atrăgea pe navigatori în regiunea periculoasă de la intrarea în strîmtoarea Siciliei, unde, lovindu-se de stînci, cădeau pradă sirenelor. „Auzite de toți dar nevăzute de nimeni” – cum spun italienii în ironie – aceste fabuloase cîntărețe ale mării au fost popularizate îndeosebi de legenda Argonauților și de Odiseea (12, 1 -200), care povestește că Ulise a cerut să fie legat de corabie, cînd a trecut prin apropierea ispitei fatale. Sirenele reprezintă laolaltă atracția și pericolul mării, iar expresiile cîntec de sirenă sau glas de sirenă semnifică un mijloc de seducție pe cît de puternic pe atît de primejdios. Eminescu spune în Glossa: „Ca un cîntec de sirenă/ Lumea-ntinde lucii mreje;/ Ca să schimbe-actorii-n scenă/ Te momește în vîrteje”. MIT.

FINEȚE s. f. 1. calitatea a ceea ce este fin; delicatețe. 2. (text.) raport care se stabilește între lungimea unui fir și greutatea lui; calitate superioară a unui fir, a unei țesături. ◊ raportul dintre portanța și rezistența la înaintare a unei aripi sau a unui avion, a unui corp cu forme aerodinamice. ◊ cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj, exprimată sub formă de părți la mie. 3. (fig.) subtilitate, putere de pătrundere; ingeniozitate. (< fr. finesse, it. finezza)

zăgan s.m. (ornit.) Vultur mare, cu penajul brun-cenușiu pe spate, pe coadă, pe aripi, galben-ruginiu pe cap, pe gît și pe partea ventrală și cu pene negre în formă de barbă, sub cioc (Gypaëtus barbatus); vultur-bărbos, vultur-cu-barbă, vultur-negru. • pl. -i. /<tc. zagan, ngr. ζαγάνος.

escamotare sf [At: POLIZU / V: (îvr) scamotare / Pl: ~tări / E: escamota] 1 (Frr) Dispariție a unui obiect prin scamatorie Si: escamotaj (1), escamotat¹ (1). 2 Dispariție neobservată a unui obiect Si: escamotaj (2), escamotat¹ (2). 3 Ascundere cu îndemânare a unui obiect Si: escamotaj (3), escamotat¹ (3). 4 Sustragere. 5 (Rar) Frustrare. 6 Evitare abilă a unei situații dificile Si: escamotaj (6), escamotat¹ (6). 7 Trecere sub tăcere Si: escamotaj (7), escamotat¹ (7). 8 Disimulare. 9 Denaturare. 10 Introducere a trenului de aterizare a unui avion, în timpul zborului, în interiorul aripii sau al fuzelajului Si: escamotaj (10), escamotat¹ (10).

vui [At: NECULCE, L. 180 / Pzi: 3 ~ește / E: fo] 1 viu (D. ape, vânt, furtună etc.) A produce un zgomot puternic și prelung Si: a vuieta (1) Vz a mugi, a șuiera, a vâjâi (1). 2 viu (D. tunet) A bubui¹ (1). 3 viu (D. arme de foc) A produce prin tragere un zgomot puternic și prelung. 4 viu (D. foc sau d. cărbuni aprinși) A arde producând un zgomot puternic și prelung. 5 viu (D. vehicule aflate în mers sau d. instalații în timpul funcționării) A produce un zgomot caracteristic, intens și prelung. 6 viu (Rar; d. păsări) A produce un zgomot caracteristic în timpul zborului sau prin mișcarea aripilor. 7 viu (D. poduri, schele portuare sau d. alte construcții, mai ales, metalice) A produce un zgomot prelung (și intens) sub acțiunea unei forțe exterioare, mai ales la trecerea unui vehicul. 8 viu (D. unele instrumente muzicale, clopote, ceasornice etc.) A emite sunete prelungi, repetate. 9 viu (Îe) A-i ~ (cuiva) capul (sau urechile, rar, tâmplele) A avea o senzație de zgomot continuu și obsedant provocată de tulburări fiziologice, de oboseală, de emoții etc. 10 viu (Îe) A-i ~ (cuiva) în cap (sau în urechi) A rămâne cu o senzație acustică obsedantă provocată de cuvinte (supărătoare), de cântece etc. 11 viu (D. o mulțime de oameni, d. vocile lor etc.) A face un zgomot intens, prelung și confuz Si: a vuieta (2). 12 viu (Pex) A face zgomot. 13 viu (Reg; d. roiuri de albine) A zumzăi (în timpul zborului). 14 viu (D. un spațiu, un loc) A se umple de sunete, de zgomote puternice Si: a răsuna. 15 viu (Fig) A se vorbi mult despre o persoană, despre un eveniment. 16 viu (Pex) A se comenta nefavorabil. 17 vrim A se zvoni.