PELICÁN (< ngr., fr., lat.) s. m. Gen de păsări migratoare, ihtiofage, din ordinul pelecaniforme, răspândite în ținuturile tropicale și temperate din Asia, Africa, S Europei și America. În România se întâlnesc: p. comun = pasăre lungă de c. 1,40-1,80 m, cu anvergură de 2,7-3,3 m, cu penaj alb, marginea aripilor neagră și cu cioc lung și puternic, sub care se află o pungă de piele galbenă și elastică în care adună peștii ce-i servesc drept hrană (Pelecanus onocrotalus); bun înotător; zboară cu ușurință pe distanțe lungi; trăiește în stoluri și clocește în colonii în Delta Dunării(unde se află cele mai importante colonii de p. din Europa); este ocrotit de lege; sin. babiță; p. creț = p. asemănător cu primul, ceva mai mare, cu marginea aripilor gri-albicioasă, cu pene crețe pe ceafă, ocrotit prin lege (Pelecanus crispus); babiță creață.