TOLBĂ, tolbe, s. f. (Și în forma torbă) 1. Un fel de geantă care se poartă atîrnată la șold și în care se păstrează merindele, vînatul etc. Își lega vînatul la torbă. SADOVEANU, O. VII 299. Îmi pusei pușca și torba lîngă căpătîi. GANE, N. II 177. O sărmană păsărică a picat moartă sub stejar. Vînătorul vesel o azvîrlă sîngerată în tolba sa. ODOBESCU, S. III 36. 2. (În trecut) Toc în care se păstrau săgețile. Aripi are, iar în tolbă-i El păstrează, ca săgeți, Numai flori înveninate. EMINESCU, O. I 236. M-arunc deodată în mijlocul lor [al Leșilor]... smuncesc torba și plec la fugă. ALECSANDRI, T. II 22. – Variantă: torbă s. f.