FUMA, fumez, vb. I. Intranz., Tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Din lat. fumare (înțelesul după fr. fumer).

FUM, fumuri, s. n. I. 1. Suspensie de particule solide într-un mediu gazos, produsă în cursul arderii incomplete a materialelor combustibile (sau, artificial și intenționat, cu ajutorul unor substanțe chimice). ♦ Fig. Încețoșare, tulbureală, amețeală (provocată de alcool). 2. Cantitate de fum (I 1) pe care fumătorul o trage dintr-o dată din țigară sau din pipă. 3. (Înv.) Gospodărie, considerată ca o grupare în jurul vetrei; familie, casă. 4. Fig. (La pl.) Îngâmfare; pretenții nejustificate, gărgăuni. II. Canal cotit, în interiorul unei sobe, prin care circulă gazele calde înainte de a ieși pe coș. – Lat. fumus.

PIPA, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

PIPĂ, pipe, s. f. 1. Obiect format dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul; p. restr. partea mai groasă și scobită a acestui obiect; p. ext. (cantitatea de) tutun care intră în această parte a obiectului; lulea. 2. Piesă de porțelan curbată la un capăt, folosită pentru protejarea instalațiilor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea lor în pereții unei clădiri. 3. Piesă a distribuitorului motorului cu aprindere electrică, care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor motorului. – Din magh. pipa.

PIPE-LINE subst. Conductă pentru transportul la distanță al fluidelor și, mai rar, al solidelor. [Pr.: paip-lain] – Cuv. engl.

PIPI subst. sg. (Fam.) Urină. [Acc. și: pipi] – Din fr. pipi.

BALAMA s. șarnieră, (pop.) țâțână, (Transilv. și Maram.) pipă, (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) șarc. (~ la ușă.)

CANEA s. cep, (rar) tiplu, (reg.) slăvină, tapă, (Transilv.) pipă, (Ban. și Transilv.) șaitău, (Transilv.) șurub, (prin Maram. și Transilv.) șurubar. (~ la un butoi.)

LULĂ s. v. lulea, pipă.

LULEA s. v. pipă.

PINTEN s. 1. (Mold.) șpor, (înv.) dezghin. (~ la cizma unui călăreț.) 2. (TEHN.) nas. (~ la o piesă.) 3. (reg.) castană, pipă. (~ format la piciorul calului.)

PIPA vb. (reg.) a tăbăci. (Toată ziua ~ mahorcă.)

PIPĂ s. lulea, (reg.) pipoc, (Ban.) lulă, (Mold.) pâcă. (Trage din ~.)

PIPĂ s. v. balama, canea, cep, pinten, șarnieră.

PIPI s. v. urină.

PIPOC s. v. lulea, pipă.

PÂCĂ s. v. lulea, pipă.

RĂZUI vb. 1. v. rade. 2. a râcâi, (rar) a scobi. (A ~ pipa spre a o curăța.)

RÂCÂI vb. 1. v. scurma. 2. a zgâria, (pop.) a zgrepțăna. (A ~ cu unghiile un obiect.) 3. v. zgândări. 4. a răzui, (rar) a scobi. (~ pipa spre a o curăța.)

ȘARNIERĂ s. balama, (pop.) țâțână, (Transilv. și Maram.) pipă, (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) șarc. (~ la ușă.)

TĂBĂCI vb. v. pipa, snopi, stâlci.

URINĂ s. 1. (pop.) pișat, (fam.) pipi, (fam., în limbajul copiilor) pipiloancă, pipiloi. 2. ud. (Bășica ~ei.)

ciubuc (pipă, ornament) s. n., pl. ciubuce

pipa vb., ind. prez. 1 sg. pipez, 3 sg. și pl. pipează

pipat s. n.

pipă s. f., g.-d. art. pipei; pl. pipe

pipi s. n.

CIUBEICĂ ~ci f. reg. Pipă scurtă (improvizată). /ciub[uc] + suf. ~eică

CIUBUC² ~ce n. 1) Pipă de tip oriental cu tub lung. ◊ A trage din ~ a fuma. 2) Ornament în relief la un perete sau la o fereastră. /<turc. çubuk

LULEA ~ele f. Obiect folosit la fumat, având o parte îngroșată, cu cavitate înăuntru, în care se pune tutunul, și alta, în formă de tub, prin care se trage fumul; pipă. * Amorezat (sau îndrăgostit) ~ foarte îndrăgostit. 2) Cantitate de tutun cât încape în cavitatea acestui obiect. [Art. luleaua] /<turc. lüle

PÂC interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de fumători, când trag fumul din țigară sau din pipă). /Onomat.

A PÂCÂI pâcâi intranz. 1) A fuma producând un sunet scurt caracteristic; a trage fum (din pipă sau din țigară), făcând „pâc-pâc”. 2) (despre flacăra lămpilor sau a felinarelor cu petrol) A arde tremurat, cu pocnete ușoare. /pâc + suf. ~âi

A PIPA ~ez intranz. A fuma din pipă. /Din pipă

PIPĂ ~e f. 1) Obiect folosit la fumat, având o parte îngroșată cu o cavitate înăuntru, în care se pune tutunul, și alta în formă de tub, prin care se trage fumul; lulea. 2) Piesă de porțelan folosită pentru protejarea conductelor electrice exterioare la intrarea lor în perete. /<ung. pipa

PIPE-LINE [pr.: paip-lain] n. Conductă pentru transportul la distanță al fluidelor. /Cuv. engl.

TUTUN ~uri n. 1) Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cultivată pentru frunzele ei mari alungite, care, fiind uscate și supuse unei tehnologii speciale, se fumează (mai rar se prizează sau se mestecă). ◊ ~ turcesc tutun cu tulpina puternic ramificată și cu flori dispuse în ciorchine. 2) Preparat din frunzele uscate ale acestei plante. ~ de pipă. /<turc. tütün, ngr. tutúm

OLEODUC s.n. Conductă de țiței, în general; pipe-line. [Pron. -le-o-. / < fr. oléoduc].

PIPĂ s.f. 1. Conductă cu secțiunea de ieșire sau de intrare mai mare decît secțiunea curentă. ♦ Tub de porțelan curbat folosit pentru protejarea conductoarelor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea acestora în pereții unei clădiri. 2. Piesă rotitoare care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor unui motor cu electroaprindere. [< engl., fr. pipe].

PIPE-LINE loc. s. Conductă (magistrală) pentru transportul gazelor, petrolului etc. la distanță; oleoduc. [Pron. paip-lain. / < engl. pipe-line, cf. pipe – țeavă, line – linie].

băgău, s.n. (reg.) tutun rămas în pipă, scrum (pus uneori pe măsea pentru senzația de fumat).

cămiș (chimiș), cămișuri (chimișuri), s.n. (reg.) țeavă de ciubuc; lulea, pipă.

chimiș (cămiș), s.n. (reg.) țeavă de pipă.

cioabă, cioabe, s.f. (reg.) 1. vas de lemn spurcat. 2. pipă; lulea mare de lut, veche, cu ciubuc lung.

cionc¹, cioancă, adj. (reg.) 1. (despre om) fără un braț, ciung, ciolac; fără o ureche, ciul. 2. (despre animale) fără un corn, ciong, ciut, ciutac, melcit; fără coadă, ciont, ciunt. 3. (reg.) lulea cu coadă scurtă, pipă.

lulea, lulele, s.f. (pop.) 1. pipă. 2. păhăruț.

macioră s.f. (reg.) rest de tutun în pipă.

băgău (-uri), s. n. – Reziduu de nicotină pe fundul unei pipe. Mag. bágó (Cihac, II, 478; DAR).

pipa, pipez, vb. I (reg.) 1. a fuma cu pipa. 2. (despre cai) a da mereu din cap în sus și în jos (din cauza căldurii). 3. a face pipe.

pipător, pipători, s.m. (reg.) fumător (cu pipa).

pipoi, pipoaie, s.n. (reg.) pipă mare.

caimac (-ce), s. n. – 1. Pojghiță de grăsime pe suprafața laptelui fiert. – 2. Spuma de la cafeaua turcească. – 3. Strat superior de tutun, în pipă. – Mr., megl. căimac. Tc. kaymak (Roesler 594; Șeineanu, II, 76; Lokotsch 1009; Ronzevalle 131), cf. ngr. ϰαïμάϰι, alb., bg. kaimak, sb. kajmak.

călaf (-furi), s. n. – Garnitură din perle, fir aurit sau tafta, folosită la vechile pipe orientale. – Var. calîf, chilîf (înv.). Tc. kilif (Șeineanu, II, 81); cf. alb. kilif, bg. kalăf, sb. kalif. – Der. încălăfa, vb. (a împodobi cu perle).

suhăci, suhăcesc, vb. IV (reg.) 1. a face găuri cu suhacul (sulacul, sula). 2. (despre pipă) a destupa.

șanț², șanțuri, s.n. (reg.) scrumul rămas în pipă după arderea tutunului.

școrlă, școrle, s.f. (reg.) 1. încălțăminte neîngrijtă sau deteriorată. 2. (în forma: șcârlă) pipă mare de lut în formă proastă. 3. vită bătrână, slabă și nărăvașă. 4. femeie bătrână și slabă.

ciob (cioburi), s. n. – Fragment, hîrb, bucată dintr-un vas de lut, sticlă sau porțelan. Tc. çob (Roesler 608; Șeineanu, II, 128). DAR respinge această der., bazîndu-se pe extinderea geografică a cuvîntului și pe absența sa din dialecte. Cuvîntul apare și în per.; ar putea proveni din cuman. ceea ce ar explica mai bine extinderea ariei sale. După Cihac, II, 135, din pol. csop. Der. cioabă, s. f. (pipă de lut; vas inutil); ciobăi (var. ciobi), vb. (a sparge, a face bucăți).

ciubuc (ciubuce), s. n. – 1. Nuia, vargă, joardă. – 2. Băț, stinghie. – 3. Ornament în relief, mulură. – 4. Cornișă. – 5. Rindea de fălțuit. – 6. Dungă, linie la țesături. – 7. Țeavă de lulea. – 8. Pipă, lulea. – 9. (Arg.) Pleașcă, chilipir. – Mr. ciubucă, ciubuche, megl. ciăbuc. Tc. çubuk, çibuk (Roesler 69; Meyer 446; Șeineanu, II, 136; Ronzevalle 75); cf. ngr. τζιμβούϰι, τζουμβούϰι, alb. tšibuk, tšubuk, bg. čibuk, sb. čibuk, pol. cybuch, rus., rut. čubuk, sp. chibuqui. – Der. ciubeică, s. f. (pipă uzată); ciubucar, s. m. (fabricant de pipe; rindea de fălțuit); ciubucciu, s. m. (înv., fabricant de pipe; slujitor care avea sarcina să curețe și să aprindă pipa domnitorului); ciubuccerie, s. f. (îndeletnicirea acestui slujitor). După Miklosich, Wander., 14, rut. provine din rom. Pentru der. de la ciubeică, Pascu, Suf., 238 și Iordan, Dift., 102; totuși această der. este greu de acceptat, dacă nu se ține seama de o confuzie cu ciovei.

ciung (ciungă), adj. – 1. Fără un braț. – 2. Fără un corn. – 3. Cu crengile (uscate) tăiate. – Mr. ciungu, megl. ciung. Formație expresivă, comună multor limbi; cf. alb. tšunk „invalid”, it. cionco (la speranza cionca, Dante, I, IX, 18), mag. csonka „ciung”. Pentru sensul principal al rom., cf. calabr. mani-ciuncu „ciung”. Pentru formarea sa, cf. Schuchardt, ZRPh., XV, 106; Meyer 442; Densusianu, Hlr., 231; Philippide, II, 707. La rîndul nostru, credem că ciung nu este altceva decît însăși rădăcina expresivă cioc, cu infixul nazal, ca în it. ciocco › ciocno; ipoteză care pare a fi confirmată de existența lui cionc, adj. (tăiat, ciung, bont, tocit), pe care Cihac și DAR îl derivă din mag. csonka și a lui cioncă, s. f. (pipă), der. din cuvîntul anterior. Pe de altă parte, este greu de separat această rădăcină de cea a lui ciunt. Der. ciungi, vb. (a mutila, a tăia un braț; a tăia coarnele); ciungitură, s. f. (pădure cu copaci cu crengile tăiate); ciungări, vb. (a mutila); ciungar, s. m. (persoană care curăță copacii); ciungără, s. f. (oaie cu coarnele tăiate).

ciutură (ciuturi), s. f. – 1. Recipient, bidon, ploscă. – 2. Urcior. – 3. Găleată. – 4. Paletă, la morile de apă. – 5. Roată cu teici. – 6. Muștiuc de pipă. – 7. (Arg.) Gură, cioc. – Mr. ciutră, megl. ciutură. Lat. pop. *cytola, din gr. ϰάτυλος „scoică” (Pușcariu 382; REW 2290; Pușcariu, Lat. ti, 61; DAR; Sandfeld 31), cf. it. ciotola. Mai puțin probabilă este der. din gr. ϰύτος (Philippide, Bausteine, 52; Pascu, II, 193), sau din lat. *chytra (Candrea; cf. observațiile lui Densusianu, GS, VI, 363). A trecut din rom. în ngr. τσιότρα, alb. čuturë, čotrë (față de alb. tšutul, din it.), bg. čot(u)ra (Capidan, Raporturile, 194; cf. Conev 80, care interpretează invers și Mladenov, 690, care explică bg. prin it.), sb. čutura (cf. Miklosich, EW, 419; Berneker 164), mag. csutora, rut. čutora, tc. çot(u)ra (Roesler 609 și Lokotsch 442 crede, dimpotrivă, că rom. provine din tc.). Cuvîntul tc. este considerat uneori ca der. din it., ceea ce nu este posibil, dacă se are în vedere consoana r, care se explică numai prin rom.

OLEODUC s. n. pipe-line. (< fr. oléoduc)

PIPĂ s. f. 1. conductă cu secțiunea de ieșire sau de intrare mai mare decât cea curentă. ◊ tub de porțelan curbat pentru protejarea conductoarelor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea acestora în pereții unei clădiri. 2. piesă rotitoare care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor unui motor cu electroaprindere. (< engl., fr. pipe)

PIPE-LINE [PAIP-LAIN] s. n. 1. conductă pentru transportul gazelor, petrolului etc. la distanță; oleoduc. 2. (inform.) tehnologie care permite un tratament ultrarapid, constând în aceea că ieșirea unui program constituie intrarea unui alt program. (< engl. pipe-line)

TERMINAL, -Ă I. adj. care formează ultimul element; aflat la extremitate, la vârf. II. s. n. 1. partea terminală a unui organ, a unei instalații etc. 2. (inform.) echipament care permite introducerea datelor și citirea rezultatelor la un calculator. 3. punct final al legăturilor cu un aeroport într-un oraș; stație-terminus pentru încărcarea și descărcarea containerelor. ◊ aerogară, punct de sosire sau de plecare a pasagerilor. 4. ansamblu de rezervoare și de pompe, depozit de produse petroliere, situate la extremitatea unei pipe-line. (< fr. terminal, lat. terminalis)

imamea (imamele), s. f. – Capăt de chihlimbar al unei pipe. Tc. imame (Șeineanu, III, 70). Sec. XIX. – Der. imamele, s. f. (varietate de pere).

lulea (lulele), s. f. – Pipă. – Var. (Banat) lulă. – Mr. lule, megl. lulă. Tc. lüle (Roesler 597; Șeineanu, II, 239; Miklosich, Türk. Elem., II, 120; Berneker 744; Lokotsch 1336), cf. ngr. λουλές, alb., bg., sb. lula.

narghilea (narghilele), s. f. – Pipă turcească. – Mr. narghile. Tc. (per.) nargile (Eguilaz 463; Șeineanu, II, 269; Lokotsch 1556), cf. ngr. ναργελές, bg. nargele, sb. nargila. – Der. narghelegiu, s. m. (înv., slugă la palat care prezenta domnului narghileaua).

pîc interj. – 1. Imită zgomotul unui pocnet sau al unei rupturi. – 2. Imită zgomotul produs de fumatul cu pipa. Creație expresivă. – Der. pîcă, s. f. (Mold., pipă, lulea); pîcîi, vb. (a fuma din pipă).

pipă (pipe), s. f. – Lulea. Mag., pol., ceh. pipa (Miklosich, Fremdw., 116; Cihac, II, 256; REW 6522a; Gáldi, Dict., 151). – Der. pipa, vb. (a fuma pipă); pipător, s. m. (Trans., fumător).

puf interj. – Imită forăitul. Creație expresivă, cf. buf, uf. – Der. pufăi (var. pufui), vb. (a (s)forăi; a pufni, a fuma pipă); pufai, s. n. (prahiță, Lycoperdon communis); pufăios, adj. (puhav); pufni, vb. (a pufăi; a izbucni în rîs), cf. bufni; pihăi, vb. (a forăi); pifăi, vb. (a fuma); pufnitură, s. f. (forăit, bufnet); pufăit (var. pufuit), s. f. (bufnit, suflu); pufnet, s. n. (bufnit).

scoabă (-be), s. f. – 1. Nișă, firidă. – 2. Adîncitură, zănoagă. – 3. Daltă, cosor. – 4. Gură de broască la ușă, belciug, parte de broască în care intră zăvorul. – 5. Cîrlig, crampon. – 6. (Arg.) Brici de bărbierit. Sl. skoba (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 332; Conev 63), cf. bg. skob, sb., slov., rus. skoba, mag. szkaba. – Der. scobi, vb. (a găuri, a săpa; a goli, a curăța; a decolta; a grava, a sculpta; refl., a-și curăța nările, dinții, urechile; refl., a se scărpina în cap); scobitoare, s. f. (bețișor de scobit în dinți; Arg., baston; bețișor de curățat pipa); scobitură, s. f. (gaură); scobîrli (var. Banat scorbeli), vb. (a scurma, a scormoni); scob, s. n. (canal prin care trece măcinișul), probabil prin confuzie cu scos. Cf. scofală.

șip (șipuri), s. n. – Sticlă, butelcă. Mag. sip „pipă” (Tiktin); schimbul semantic nu este clar. În Mold.

bong, bonguri s. n. (tox.) 1. instrument de filtrare a fumului de canabis; pipă cu apă. 2. trecerea fumului de canabis printr-un lichid de filtrare.

a da la pipi expr. (obs. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.

a face treabă mică expr. (eufem.) a urina, a face pipi.

BÉJAIA, oraș în NE Algeriei, port la M. Mediterană (G. Béjaia); 118,2 mii loc. (1987). Port petrolier (c. 17 mil. t/an), punct terminus al pipe-line-ului care vine din zona petrolieră Hassi-Messaoud. Ind. textilă, mat. de constr. și alim. Vechiul nume Bougie.

A AVEA UN CONTACT SEXUAL (d. bărbați, cu o femeie) a ateriza la punct fix, a bate untul, a-și băga cuponul în fabrică, a o băga, a băga măgaru-n grajd / salamu-n traistă, a băga pe ăla micu’ la serviciu, a băga pe moșu-n beci, a băga ratonul la veveriță, a buli, a cădea la așternut, a călări, a călca, a ciocăni, a cobzări, a cordi, a se culca, a curăța coșul, a i-o da, a da cosor, a da (pe cineva) cu cracii-n sus, a da cu lipici / cu sacâz, a da cu osul, a da de-a dura, a da gaură, a se da huța, a se da în bărci / ghioc, a o da în bijboc / vată, a da la buci / pipi, a da la vâsle, a-i da cuiva pilaf, a descânta, a escalada, a face, a face huța-huța, a formata, a frige, a fute, a găuri, a injecta, a i-o înfige, a împunge cu cornu’, a încăleca, a înșuruba, a întinde, a înțepa, a lovi în creastă (pe cineva), a lua, a lua (pe cineva) în toroipan, a mârli, a naviga în strâmtoarea Dardanele, a pârli, a pompa, a poseda, a pritoci, a i-o propti (cuiva), a i-o pune, a pune dop, a i-o pune în ghioc, a i-o pune (cuiva) între mustăți, a pune toroipanul (pe cineva), a rade, a răsturna cu roțile-n sus, a răzui prapurele (cuiva), a regula, a remaia ochiul, a sări coarda, a scăpăra, a-i tăbăci (cuiva) pielea, a-i sparge (cuiva) ghiocul, a tăvăli, a tivi, a trage un clei, a trage (cuiva) clopote, a trage în cosor / în țeapă, a-i trage (cuiva) la poartă, a trage pe făcăleț, a o trage sub coadă (cuiva), a trage un tighel, a trece Gibraltarul, a trosni, a umple, a vaccina.

A URINA a da calu’ la apă, a-și da drumul pe el, a da mâna cu primarul, a se duce să dea un telefon / să ude trandafirii, a duce anaconda la apă, a face pipi / treabă mică, a lăsa udul, a se mura, a se pișa, a se pișorci, a se pișuli, a schimba uleiul, a se slobozi, a se ușura.

URINĂ bere la gard, pipi, pișat, pișu.

laută (< arab. al ’ud*; echiv. gr. χελύς [chelys], „broască țestoasă”, echiv. lat. testudo, haemisphaerium; it. liuto; fr. luth; sp. laud; germ. Laute; engl. lute; rus. лютня [liútnia]) 1. Instrument cordofon cu coarde ciupite, de origine perso-arabă, având epoca de înflorire în Europa sec. 16-17. L. are formă de migdală, puțin turtită, cu spatele bombat, cu gâtul fără bare, având pe față un orificiu de vibrație. Jgheabul capului este înclinat spre spate. Acordajul (1) instr. s-a modificat în funcție de loc și timp. În sec. 16 existau două moduri de acordaja celor 5 perechi de coarde: Sol do fa la re¹ și sol¹ (ultima fiind simplă) și La re sol si mi¹ și la¹. Ca dimensiune l. a fost construită în nenumărate variante: pentru registru (1) acut, de alto, tenor și bas. Începând cu sec. 17 la instr. mai voluminoase s-au adăugat și coarde burdon (II, 2). În locul notației (III) mensurale se utiliza tabulatura*. Instr. solistic și de acomp., unul dintre cele mai răspândite pe durata mai multor sec., l. are o literatură bogată și a făcut faima unor mari interpreți. Înrudite cu l. sunt: dutar și setar din Persia, cu 2-4 coarde așezate pe un gât lung; koto*, instr. japonez cu 13 coarde; instr. pop. chinez pipa (v. pi pá) cu 4 (sau 5) și ch’in (v. gu qin) cu 7 coarde, ultimul fiind acordat pentatonic (do re fa sol la do¹ re¹); domra*, străvechiul instr. rusesc (construit în 6 mărimi), cu 3 coarde acordate în cvarte* și acționat cu ajutorul unui plectru*. L-chitară este un instr. cordofon cu coarde ciupite, din sec. 18, de forma chitarei*, cu spatele bombat al l., având 6 coarde întinse peste o tastieră* împărțită în intervale de semitonuri prin 12 bare metalice. Cele trei orificii de vibrație erau acoperite cu rozete. 2. Denumirea populară a viorii* în Banat și în unele dintre zonele învecinate. Lăută, termen greșit, de origine lit.

pișulică s. f. sg. pipi, urină.

CANADA, stat în America de Nord; 9,97 mil. km² (inclusiv 755,2 mii km² de ape interioare); 26,25 mil. loc. (1989). Limbi oficiale: engleza și franceza. Cap.: Ottawa. Orașe pr.: Montréal, Toronto, Vancouver, Winnipeg, Edmonton, Calgary, Québec. Pop. urbană: 76%. Este împărțit în 10 prov. și două terit. Relieful C. este foarte variat. În SE se dezvoltă ramurile de N ale sistemului muntos al Apalașilor, cu alt. reduse. Spre V se întinde vasta peneplenă, modelată de ghețarii cuaternari, a Scutului Canadian (50% din supr. țării), dispus în jurul G. Hudson. Podișul Preriilor este încadrat de scutul Canadian și Cordilieri (M-ții Stîncoși și M-ții Coastei; alt. max. 6.050 m în vf. Logan). Terit. C. este străbătut de mari fluvii (Sf. Laurențiu, Columbia, Mackenzie ș.a.). În SE, la granița cu S.U.A., se află cel mai mare sistem lacustru de pe glob (Superior, Huron, Erie, Ontario); dispune de alte mari lacuri de interior (Winnipeg, Lacul Sclavilor, Lacul Urșilor ș.a.). Arh. Arctic, ce depășește 80° lat. N, are un relief muntos cu alt. ce trec de 3.000 m. Climă temperată cu nuanțe oceanice spre țărmuri și continentală în interior. În N, climă aspră polară. Expl. de petrol (79,25 mil t, 1988), gaze naturale (99,37 miliarde m³, 1988, locul 3 pe glob), cărbuni (69,5 mil. t, 1989), min. de fier (39,8 mil. t. export, 1989), nichel (214 mii t, 1988, locul 1 pe glob), azbest (661 mii t, 1987), aur (114.951 kg, 1987), platină, cupru, zinc (1,35 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), plumb, uraniu (13.233 t, 1988, locul 1 pe glob), radiu, cobalt, antimoniu, bismut, molibden (12.388 t 1988, locul 2 pe glob), wolfram, săruri de potasiu (7,6 mil. t 1967, locul 2 pe glob). Mare producție de energie electrică (503,5 miliarde kWh, 1988, din care 66% se realizează în hidrocentrale). Ind. C. prelucrează petrol și produce oțel (15,1 mil. t, 1988), fontă (9,5, il. t, 1988), nave, automobile (1 mil. buc., 1988), utilaj forestier, aparatură electronică, avioane, aluminiu (1,53 mil. t, 1988) etc. C. dispune de un vast patrimoniu forestier (38,9% din terit.) pe baza căruia s-a dezvoltat o puternică ind. de prelucr. a lemnului, celulozei și hîrtiei (9,7 mil. t hîrtie de ziar, 1989, locul 1 pe glob). Ind. chimică (coloranți, cauciuc sintetic, fire și fibre sintetice), a mat. de constr. (ciment, 11,9 mil. t, 1988), alim. (conserve, pește, lactate) și textilă sînt bine dezvoltate. Se cultivă 5% din terit. țării cu grîu (24,4 mil. t, 1989), ovăz (3,55 mil. t, locul 3 pe glob), orz (11,7 mil. t, 1989, locul 2 pe glob), secară, porumb (6,4 mil. t, 1989), plante furajere, sfeclă de zahăr, cartofi, tutun. Pomicultură în SV țării. Creșterea intensivă a animalelor: bovine (12,2 mil. capete, 1989), porcine (10,6 mil. capete, 1988), ovine (728 mii capete, 1989), se practică pe pășuni naturale (3,5% din terit.) și pe baza plantelor furajere. Pescuit (1,6 mil. t, 1988) și vînătoare. C. f.: 93,5 mii km. Căi rutiere non-urbane: c. 900 mii km, din care 133,5 mii km de autostrăzi. Parc auto: 11,7 mil. autoturisme, 3,5 mil. vehicule comerciale, 33.728 pipe-line-uri (1988). Flota comercială: 3.38 mil. t (1988). Turism (40,5 mil. turiști, 1986). Moneda: 1 dollar (canadian) = 100 cents. Exportă autovehicule, utilaje, echipament ind. (c. 40%), combustibili, hîrtie și produse din hîrtie, produse agricole, lemn, minereuri, produse siderurgice ș.a. și importă mijloace de transport (inclusiv subansamble), mașini și utilaje, bunuri ind. de larg consum, combustibili, produse textile, chimice ș.a. – Istoric. Locuită din timpuri străvechi de triburi amerindiene și de eschimoși (în partea de N a țării), C. a fost colonizată, începînd din sec. 17, de francezi. În urma Războiului de Șapte Ani (1756-1763), C. a fost inclusă în Imp. Britanic. La sfîrșitul sec. 18 s-a intensificat imigrația în C. din Marea Britanie, S.U.A. și din alte țări. În urma răscoalei din 1837, condusă de W. Mackenzie și L.J. Papineau, guvernul englez a fost nevoit să introducă cîteva reforme cu caracter liberal; în 1867, C. a primit statutul de dominion. A participat la primul război mondial alături de Antanta. În 1939, C. a întrat în război împotriva Germaniei hitleriste. C. este membră a N.A.T.O. (din 1949); nu face parte din Organizația Statelor Americane. La conducerea țării au alternat Partidul Liberal și Partidul Conservator Progresist, guvernarea celui dintîi fiind în ansamblu de mai lungă durată. Un loc important în viața politică l-a ocupat efortul populației francofone din Québec de a-și conserva identitatea lingvistică și culturală. Potrivit Constituției din 1982, C. este monarhie parlamentară, în cadrul Commonwealth-ului, șeful statului fiind, de iure, suveranul Marii Britanii, reprezentat de un guvernator general. De facto, statul este condus de un parlament federal bicameral, compus din Senat și Camera Reprezentanților, și de un guvern național.

galoubet (cuv. fr. [galubε]; germ. Schwegel; engl. pipe), mic flaut drept cu 3 orificii, utilizat în Provence, Franța. Instrumentistul îl acționează cu mâna stângă, bătând simultan cu dreapta o tobă mică. Sin.: flûtet.

pi pá (pipa), instrument popular la chinezi. Face parte din familia chitarelor*, având 4 sau 5 coarde pe care se cântă prin ciupirea cu degetul sau, în vechime, cu un plectru*. Primul caracter (pi) înseamnă trecerea degetelor mâinii drepte de la dreapta la stânga, al doilea (pá) înseamnă tragerea degetului gros al mâinii drepte în direcția opusă, adică de la stânga la dreapta. I se mai zice „laută* chinezească”. Este instr. de acomp. mai ales al cântecului vocal. Echiv. japonez: biwa; vietnamez: dàn tý bà; corean: bipa.

pipe (cuv. engl.) v. galoubet.

saxofon (< Sax, numele constructorului instr. și gr. φωνή, „sunet voce”; fr. saxophone; it. saxofono, sassofono), instrument de suflat din grupa lemnelor, de formă conică îndoit la capăt în formă de pipă, alcătuit din muștiuc*, cu ancie* simplă, corp, mecanism de închidere și deschidere a orificiilor cu ajutorul clapelor (2) și pavilion*. De la început, s. s-a construit din metal. Întinderea s. este de la si bemol la fa³. S. prezintă o familie numeroasă, instr. variindu-și mărimea de la cel mai mic până la cel mai mare în funcție de sonoritatea mai acută sau mai gravă ce le este proprie. Totodată fiecare instr. poate avea două acordaje (1) diferite, grupându-se în două subfamilii. Se notează în cheia* sol iar instr. grave în cheia fa. Acestea sunt: s. sopranino în fa sau în mi bemol, s. sopran în do sau în si bemol (singurele de formă tronconică, asemănătoare oboiului*), s. alto în fa sau în mi bemol, s. tenor în do sau în si bemol, s. bas în do sau în si bemol. Subfamilia cea mai răspândită este aceea în mi bemol și si bemol. Tehnica s. este asemănătoare aceleia ob., dar, mai ales, a cl. (clarinetiștii sunt aceia care în orch. preiau partida* s.). S. are un timbru* ce ar putea fi comparat cu acela al cl., ob. și vcl. cântând împreună. S. a fost brevetat în 1845 când creatorul și constructorul său, Adolphe Sax (n. 1814 la Dinant, Belgia – m. 1894, Paris) l-a inventat. S. este folosit mai mult în muzica ușoară* și jazz*, dar a pătruns și în orch. simf. prin lucrările lui Bizet (Suita Arlesiana), Stravinski, Ravel, Gershwin. În creația simf. românească apare în lucrări de Dumitru Bughici, Pascal Bentoiu, Aurel Stroe ș.a.

IRAQ (IRAK), Republica ~ (al-Jumhūriyah al-’Irāqῑyah), stat în SV Asiei, în Orientul Mijlociu, suprapunându-se în mare parte Mesopotamiei antice; 434,1 mii km²; 19,9 mil. loc. (1994). Limba oficială: araba. Religia: islamică (șiiți – 62,5% și sunniți – 34,5%) c. 95%, catolică. Cap.: Bagdad (Baghdād). Or. pr.: Basra (Al-Bașrah), Mosul (Al-Mawșil), Kirkūh, Al-Hillah etc. Este împărțit în 15 guvernorate și 3 reg. autonome. Relieful prezintă 4 reg. naturale: în centru câmpia drenată de fl. Tigru și Eufrat, care se unesc și formează fl. Shatt al-Arab ce se varsă în G. Persic (câmpia concentrează 75% din terenurile cultivate ale țării); în N, o unitate colinară piemontană (vechea Asirie), cu precipitații mai bogate; în V, câmpii deșertice, sectoare ale deșertului sirian; în NE M-ții Kurdistanului, prelungire nord-vestică a M-ților Zagros din Iran. Climă subtropicală, cu ariditate accentuată, cu veri toride, fără precipitații și ierni mai blânde. Vegetație de stepă cu tufișuri (în N și E) și plante xerofite și halofite (în S și V). I. dispune de mari rezerve de petrol (13,4 miliarde t, locul 3 pe glob), atât în N, cât și în S țării. Expl. de petrol (36,7 mil. t, 1994), gaze naturale (124 miliarde m³), sulf, fosfați (1.000 mil. t), sare și zăcăminte de cupru, crom și gips. Ind. produce: energie electrică (27,1 miliarde kWh, 1994), gaze lichefiate, derivate petroliere, oțel, autovehicule, tractoare, aparate radio, televizoare, calculatoare, frigidere, acid sulfuric, îngrășăminte azotoase și fosfatice, ciment (2,5 mil. t, 1992), țesături de bumbac, lână, mătase, in, textile și conf., covoare, produse alim. (lactate, zahăr, carne, bere, țigarete etc.). Circa 75% din supr. țării este neproductivă. Terenurile agricole reprezintă 21,7% din terit. țării. Agricultura antrenează 40% din populația activă și asigură 15% din PIB. Se cultivă grâu, orz, porumb, mei, orez, bumbac, tutun, susan, in, sfeclă de zahăr, fasole, linte; plantații de curmali, citrice, viță de vie, măslini, trestie de zahăr. Mari cantități de legume (tomate 800 mii t, 1994, ceapă, cartofi, castraveți, vinete) și fructe (mere, piersici, prune). Se cresc ovine (6,3 mil. capete, 1994), caprine (1,1 mil. capete, 1994), asini, cămile, bovine și bubaline (1,2 mil. capete, 1994), cabaline. Pescuit de pește și perle în G. Persic. C. f.: 2,0 mii km. Căi rutiere: 25,5 mii km; pipe-line-uri: peste 3 mii km. Flota comercială: 1,6 mil. t. r. b. (tone-registru-brut) (1995). Moneda: 1 dinar = 1000 fils. Turism cu mari obiective antice: în N, vestigii ale civilizației asiriene (Ninive, Nimrud, Assour, Khorsābād), zona Babylon-Bagdad-Samarra (ultimele două capitale ale Califatului Arab) cu minaretul elicoidal Malwiya din Samarra (sec. 9), în SE ruinele orașelor-state antice Ur, Lagash, Eridu ș.a. Export: petrol și produse petroliere, curmale, ciment, țesături, îngrășăminte chimice, lână, piei, orz ș.a. Import: utilaje ind. și mijloace de transport, produse alim., textile, chimice, cherestea, hârtie, medicamente ș.a. – Istoric. Sub numele de Mesopotamia, regiunea dintre Tigru și Eufrat, teritoriul I. a fost leagănul unor mari civilizații ale Orientului Antic, precum cea akkadiană, asiriană, babiloniană și caldeeană. Cucerit succesiv de perși (539 î. Hr.), de Alexandru cel Mare (331 î. Hr.), parți (sec. 2 î. Hr.- 3 d. Hr.), Sasanizi (sec. 3-7) și arabi care, după victoria repurtată la al-Qadisiyya (637) asupra oștilor sasanide, au întemeiat aici importante orașe (Basra, 638 și al-Kŭfa, 639). În timpul Abbasizilor (750-1258), I. a devenit provincia centrală a Imperiului Arab, califul al-Mansur fundând, în 762, orașul Bagdad, devenit noua capitală (de aceea statul s-a numit și Califatul de Bagdad). În ciuda unei dezvoltări economice și intelectuale remarcabile, I. a avut de suferit din cauza numeroaselor tulburări și revolte, precum și a dominației străine care a urmat: a Buizilor (din 945), a turcilor selgiucizi (din 1056), a mongolilor (din 1258), a Sefevizilor (din 1508) și a turcilor otomani (din 1534). În sec. 16-17, în cadrul războaielor turco-persane, I. a fost obiect de dispută până în 1639, când Sefevizii au recunoscut adversarilor lor stăpânirea asupra I., care s-a menținut până în 1917. Descoperirea unor zăcăminte petrolifere (sf. sec. 19) la Mossul impulsionează dezvoltarea țării. Ocupat de trupe britanice în timpul primului război mondial, este încredințat (1920) de Societatea Națiunilor, sub mandat, Marii Britanii. În 1921, I. este proclamat regat, având ca suveran pe Faysāl ibn Hussain, din familia Hașemiților. Cu toate că își proclamă independența la 3 oct. 1932, I. rămâne sub o puternică influență politică britanică și semnează, în 1955, Pactul de la Bagdad (I., Arabia Saudită, Iordania) de orientare prooccidentală. În urma loviturii de stat din 14 iul. 1958 se instaurează un regim militar (condus până în 1963, de generalul Abd al-Karim Kassem), care abolește monarhia, scoate I. din Pactul de la Bagdad și, prin partidul Baas, aflat la putere, adoptă o linie politică radicală, panislamică. Are loc naționalizarea băncilor și a societăților de asigurare, precum și distanțarea de politica externă filooccidentală. Din 1979, puterea este preluată de vicepreședintele Consiliului Comandamentului Revoluției, Saddam Hussein. Disputa teritorială cu Iranul provoacă un îndelungat și costisitor război iraniano-irakian (1980-1988), soldat cu distrugeri și numeroase victime. La 2 aug. 1990, I. invadează emiratul Kuweit, pe care îl anexează (28 aug.), proclamându-l a 19-a provincie. Condamnat de O.N.U. (care-i cere printr-o rezoluție ultimativă retragerea trupelor din emirat până la 15 ian. 1991), I. este confruntat cu acțiunea forței multinaționale, condusă de S.U.A., operațiunea „Furtună în deșert” (16 ian.-28 febr. 1991), care se încheie cu totala înfrângere a I., obligat să abandoneze Kuweitul (28 febr. 1991). Sancțiunile impuse de O.N.U. I. au generat mari dificultăți economice, cărora Saddam Hussein le-a făcut față prin consolidarea controlului personal asupra regimului și prin hărțuielile asupra corpului de inspectori O.N.U., în încercarea de a obține ridicarea sancțiunilor (1997), Acțiunile separatiștilor kurzi au agravat tensiunile interne și au atras incursiuni ale trupelor turce și crearea unei zone de excludere aeriană a trupelor irakiene în nordul I., locuit de kurzi și în sud, unde populația șiită este majoritară. Anii 1997-1998 au dus la o creștere a tensiunilor și la repetarea unor momente de criză, capabile să ducă la declanșarea unui nou conflict militar în zonă provocat de refuzul autorităților irakiene de a accepta controlul neîngrădit al inspectorilor O.N.U. la toate obiectivele presupuse de aceștia a fi baze de fabricare a armelor de distrugere în masă (nucleare, bacteriologice etc.). Plecarea inspectorilor O.N.U., ca urmare a continuelor neînțelegeri, a determinat reacția forțelor militare anglo-americane, care, începând din noaptea de 16-17 dec. 1998, au bombardat, timp de patru nopți, anumite obiective din I. (operațiunea „Vulpea Deșertului”). Republică prezidențială, potrivit constituției din 22 sept. 1968. Activitatea legislativă este exercitată de președinte, de Consiliul Comandamentului Revoluției și de Adunarea Națională, iar cea executivă, de Consiliul Comandamentului Revoluției și un Consiliu de miniștri, care are doar funcții administrative.

pipi s. invar. urină

pișa, piș (pop., obs.) I. v. t. a uda cu urină II. v. r. a urina, a face pipi

pișat, pișaturi s. n. (pop.) v. pipi

pipe-line s. n. (anglicism) Conductă pentru transportul materiilor fluide ◊ „Un grup de tehnicieni mexicani reparau un pipe-line avariat de un tractor și prin care se scurgea petrol când, în timpul sudării, s-a produs o puternică explozie.” R.l. 15 III 82 p. 6; v. și transmediteranean (1974) [pron. paiplain] (din engl. pipe-line; BD 1970; Th. Hristea în LR 3/72 p. 196, atestări din 1970, L. Seche în LR 2/75 p. 176; DEX, DN3; termenul este mult mai vechi, personal îl cunosc de la începutul anilor ’40)

terminal s. n. ♦ 1. (transp.) Ansamblul instalațiilor pentru încărcarea/descărcarea petrolierelor, la capătul unui pipe-line ◊ „Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, a inaugurat [...] noile terminale de la Sf. Fergus, de pe țărmul scoțian al Mării Nordului, destinate recepționării gazelor naturale exploatate la Frigg.” Sc. 10 V 78 p. 6. ♦ 2. (transp.) Ansamblul echipamentelor pentru încărcarea/ descărcarea containerelor în/din mijloacele de transport ◊ „Recent, a luat ființă în stația Ploiești Nord un terminal – cum se spune – de transcontainere de care vor beneficia și localitățile Brazi, Valea Călugărească, Scăieni.” Sc. 24 III 74 p. 5. ♦ 3. (transp.) Aerogară urbană care servește drept punct de sosire sau de plecare a pasagerilor ◊ „Terminalul companiei Alitalia la Roma este la Stazione Termini.” ♦ 4. (inform.) Periferic al unui calculator, organ de intrare sau ieșire a datelor ◊ „Terminalul cărbunelui. Rapoartele statistice primite de Ministerul Industriei Cărbunelui al R.S.S. Ucrainiene s-au împuținat considerabil. Ele au fost înlocuite prin canalele de televiziune ale instalațiilor videoterminale [...] Cu ajutorul «terminalului», cum au denumit specialiștii acest sistem, se poate lua legătura imediat cu centrul de calcul principal al ministerului, obținând pe ecran răspunsurile ce interesează.” Sc. 23 II 74 p. 6. ◊ „[...] se poate elabora un sistem de trasat curbe plane folosit în proiectări automate, precum și în realizarea unor terminale.” R.l. 15 XII 78 p. 5; v. și Euronet, minicalculator (din engl., fr. terminal; BD 1966, PR – sensul 1 – 1950, sensul 2 – 1970, sensul 3 – 1960, sensul 4 – 1960; LTR, DTR; DEX – alt sens, DN3, DEX-S)

transmediteranean, -ă adj. Care traversează Mediterana ◊ „Proiectul unei conducte transmediteraneene. Firmele italiene se pregătesc să construiască o conductă de gaz de 2500 km lungime, între coasta africană și Sicilia. «Pipe-line»-ul ar pleca din Algeria, ar trece prin Tunisia și ar urma, de la Capul Bon, fundul Mării Mediterane până în Sicilia. Apoi traseul ar deveni din nou subacvatic [...]” Sc. 3 X 74 p. 6; v. și 22 V 80 p. 6 (din fr. transmediterranéen, engl. trans-mediteranean, it. transmediterraneo; DMN 1970; A. Rudeanu în SMFC II 91; DN3)

HAIFA, oraș în NV Israelului, pr. port al țării la M. Mediterană, situat la poalele de NE ale muntelui Carmel; 246,7 mii loc. (1995). Nod de comunicații rutiere. Punct terminus de pipe-line. Rafinărie de petrol. Metalurgie. Montaj de automobile, constr. de aparataj electric. Îngrășăminte chimice, ciment, sticlă, textile. Pescuit. Universitate și institut politehnic. Muzeu maritim. Menționat în Talmud; în Antichitate s-a numit Sycaminum.

IRAN Republica islamică ~ (al-Jomhūrῑ-ye Eslamῑ Irān), stat în SV Asiei, în Orientul Mijlociu, cu ieșire la M. Caspică, G. Persic și G. Oman; 1,6 mil. km²; 65,8 mil. loc. (1994). Limba oficială: persana (farsi). Religia: islamică (șiiți) 99%. Cap.: Teheran (Tehrān). Orașe pr.: Mashhad, Esfahān, Tabrῑz, Shῑrāz, Akwāz, Bākhtārān, Qom, Rasht, Hamadān. Este împărțit în 24 provincii. Relieful este reprezentat printr-un podiș central (pod. Iranului) cu alt. între 300 m și 1.800 m, ocupat de două deșerturi întinse (Dasht-e-Kavῑr și Dasht-e-Lūt) și înconjurat de munți înalți: în N, lanțul M-ților Elburz (alt. max.: 5.604 m, vf. Demavend sau Damāvand), în NE Khurasan și în V și SV lanțul M-ților Zagros, continuat cu M-ții Zaristan și Fars. În NV se află un sector al Pod. Armeniei. Climat subtropical continental excesiv, cu precipitații reduse. Stre M. Caspică și G. Persic clima este mai umedă (500-1.000 mm/an). Rețea hidrografică săracă (râul Karun, lacul Urmia). Vegetație cu caracter stepic și semideșertic, cu excepția reg. țărmurilor (păduri cu aspect tropical) și a versantului nordic al M-ților Elburz (pădure temperată). Economia țării se bazează, în principal, pe exploatarea și prelucr. petrolului, care asigură 20% din PNB și peste 90% din exporturi. Expl. de petrol (171,3 mil. t, 1992, locul 4 în lume; rezerve: 12,6 miliarde t, 1994, locul 5 pe glob), de gaze naturale (54,9 mil. m³, 1995; rezerve: c. 14 miliarde, 14 miliarde m³, locul 2 pe glob), min. de mangan, crom, cupru, plumb, zinc, fier, nichel, antimoniu, argint, bauxită, magnezit, sulf, azbest, sare gemă și huilă. Ind. prelucrătoare, în care este ocupată 1/3 din totalul populației active, produce: energie electrică (68,4 miliarde kwh, 1992), fontă, oțel, aluminiu, cupru și plumb rafinat, autovehicule, tractoare, aparate radio, televizoare, frigidere, derivate din petrol (benzină 5,9 mil. t, 1992), îngrășăminte chimice, acid sulfuric, sodă caustică, anvelope, ciment, țesături de lână și bumbac, sticlărie, piel. și încălț., zahăr (866 mii t., 1992), produse lactate, bere, țigarete. Agricultura concentrează c. 40% din populația activă și asigură 20% din PNB, principalul sector fiind producția vegetală. Peste 50% din supr. țării este neproductivă; 8,6% din supr. țării (între care c. 6 mil. ha irigate) se cultivă cu grâu (11,5 mil. t, 1994), orez (2,7 mil. t, 1994), porumb, orz, mei, sorg, cartofi (2,85 mil. t, 1994), tutun, bumbac, sfeclă de zahăr (4,7 mil. t, 1994), trestie de zahăr, soia, floarea-soarelui, in, susan, ricin, kenaf, legume (tomate 1,94 mil. t, 1994, fasole, mazăre, ceapă, năut, linte), pepeni, fructe (mere 1,69 mil. t, 1994, locul 7 pe glob, pere, caise, migdale, alune, struguri, 1,88 mil. t, 1994, locul 7 pe glob); plantații de citrice (lămâi 640 mii t, 1994, locul 5 pe glob), curmali, ceai (75 mii t, 1994), smochini, măslini, fistic (locul 1 pe glob). Se cresc ovine (45,4 mil. capete, 1994, locul 4 pe glob), caprine (23,5 mil. capete, 1994), bovine (7,1 mil. capete, 1994), bubaline, asini și catâri (2 mil. capete, 1994), cămile. Pescuit: 344 mii t (1993). Veche tradiție meșteșugărească (covoare persane, piel., ceramică). C. f.: 5,1 mii km. Căi rutiere: 151,1 mii km. Pipe-line-uri: 3,5 mii km. Flota comercială: 6,7 mii t. r. b. (1995). Moneda: 1 rial = 100 dinari. Turism slab dezvoltat, dar cu obiective de importanță mondială: locurile istorice au vestigii antice (îndeosebi persane) cum sunt Persepolis cu împrejurimile, Susa, Pasargada, Damghan, Bam sau din perioada postsasanidă (mai ales din sec. 11-18), Esfahān, Hamadān (ambele și cu vestigii persane), Shῑrāz, Tabrῑz, Bākhtārān, Mashhad, Yazd, apoi capitala Teheran (cu monumente vechi și moderne), țărmul M. Caspice cu stațiuni balneoclimaterice (Ramsar, Babolsar) și de sporturi de iarnă, lanțul muntor Elburz etc. Export: petrol și produse petroliere, gaze naturale, bumbac, fructe, țesături (covoare), lână și piei, autovehicule. Import: mașini, utilaje echipament ind., bunuri de lard consum, produse chimice și alim., animale vii etc. – Istoric. În mil. 3 î. Hr., în partea de SV a teritoriului I., s-a constituit statul Elam (cu capitala la Susa), legat și influențat de civilizația mesopotamiană. După stabilirea, în milen. 2 î. Hr., a indo-europenilor (mezii și perșii), se constituie regatul mezilor (sec. 8 î. Hr.), supus de regele perșilor, Cyrus II, care cucerește Media (550 î. Hr.), Lidia (547 î. Hr.) și Babilonul (539 î. Hr.) și pune bazele Imp. Persan, condus de dinastia Ahemenizilor. Sub Darius I, imperiul atinge maxima întindere teritorială: din Tracia și Egipt până la Ind, dar eșuează în încercarea de a supune Grecia (Războaiele medice). Imp. Persan este cucerit (334-330 î. Hr.) de Alexandru Macedon, iar, după moartea acestuia, teritoriul devine o parte a Regatului Seleucid. În sec. 3 î. Hr., se constituie Regatul Parților (240 î. Hr.-226 d. Hr.), care rivalizează cu Im p. Roman, apoi cu Imp. Bizantin. În urma cuceririi arabe (635-651), pe teritoriul persan se răspândește religia islamică. Inclus în Califatul de Bagdad, a fost cucerit (1258) de către mongoli. În perioada 1502-1736, sub dinastia Safavizilor, se consolidează pe teritoriul I. un stat care atinge apogeul sub Abbas cel Mare, iar șiismul devine religie de stat. Sub dinastia Kajarā (1775-1925), ca urmare a declinului, Persia pierde întinse teritorii din N, ocupate de Rusia, și face obiectul Tratatului anglo-rus (1907), care delimitează zonele de influență ale celor două mari puteri. În 1908, au fost descoperite primele zăcăminte petrolifere, făcând din I. unul dintre cei mari exportatori de țiței din lume. Un puternic curent novator și de emancipare națională, culminând cu instituirea (1906) parlamentului (Mejlis), împiedică, după primul război mondial, transformarea țării într-un protectorat de facto britanic și îl aduce pe tron pe Reza Khan (1925). Fondator al dinastiei Pahlavi, el schimbă denumirea țării în Iran (1935). Simpatizant al Germaniei naziste, Reza a fost constrâns să abdice în favoarea fiului său, Mohammad Reza, după ocuparea I. (1941) de trupe britanice și sovietice (evacuate în 1945-1946). Încercarea primului ministru M. Mossadegh de a elimina (1951-1953) capitalul străin din industria petrolieră eșuează. În perioada 1965-1977, șahul lansează o amplă politică de modernizare (laicizarea sistemului de învățământ, drepturi egale pentru femei ș.a.) și occidentalizare a I., ceea ce provoacă via nemulțumire a clerului islamic, al cărui exponentt devine ayatollahul Khomeini. Sub presiunea crescândă a opoziției, care îl acuza pe șah că s-a îndepărtat de valorile tradiționale islamice, acesta este silit să părăsească țara, iar puterea este preluată de Consiliul Revoluționar Islamic, în frunte cu Khomeini (1979). Noua constituție, care intră în vigoare la 3 dec. 1979, proclamă I. republică islamică. Relațiile I. cu S.U.A. cunosc o progresivă deteriorare, care culminează cu luarea ca ostatici a personalului ambasadei americane din Teheran (nov. 1979-ian. 1981). În I. se instaurează un regim islamic fundamentalist, controlat de cler. Disputa teritorială legată de posesia zonei Shatt al-Arab generează un lung și costisitor război cu Iraqul (1980-1988), soldat cu aproximativ un milion de victime. După moartea lui Khomeini (3 iun. 1989), se accentuează divergențele între fundamentaliști și reformatori. Sprijinul acordat de I. grupărilor fundamentaliste și antiisreraliene, îndeosebi în Liban, a generat încordări în raporturile cu S.U.A. și Europa Occidentală. Alegerea în funcția de președinte al țării (23 mai 1997) a lui M. Khatami, reprezentant al curentului moderat, a dus la un început de relaxare a relațiilor interne și internaționale. Republică parlamentară, conform Constituției adoptate la 3 dec. 1979. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament unicameral (Adunarea Consultativă Islamică – Mejlis) și de Consiliul pentru protecția Constituției numit de ayatollah, iar cea executivă, de un președinte și un Consiliu de miniștri.

RIO DE JANEIRO [ríu də jənəíru] 1. Oraș în SE Braziliei, centrul ad-tiv al statului cu același nume (din 1975), situat pe țărmul G. Guanabara al Oc. Atlantic, străjuit de masivul granitic Pão de Açúcar (404 m alt.) și de vf. Corcovado (704 m alt.); 5,9 mil. loc. (2003) (cu suburbiile ajunge la 11,2 mil. loc.). Port comercial și port turistic. Aeroporturile Galeão și Santos Dumont. Nod de comunicații. Metrou (inaugurat în 1979). Legat prin pipe-line cu Belo Horizonte și printr-un pod peste G. Guanabara (14 km lungime) cu orașul Niterói. Important centru comercial, financiar-bancar, de transport, cultural-științific, turistic (carnavalul de la Rio) și balnear (celebrele plaje Copacabana, Ipanema, Barra de Tijuca). Șantier naval. Ind. electrotehnică, chimică, a cauciucului, textilă, de prelucr. a petrolului, a lemnului (mobilă) și a tutunului, sticlăriei, hârtiei, pielăriei și încălțămintei, alim. Cinci universități. Muzeu Național de Artă; Muzeu de Artă Populară. Biblioteca națională cu peste 2 mil. vol. Teatru. 44 școli de samba, cu peste 100.000 de cursanți, care pregătesc pe cei amatori să participe la carnaval. Grădină botanică (1808), cu pește șapte mii de varietăți de plante, extinsă pe 141 ha. Parc zoologic. Monumente: mănăstirile Candelária (1775) și São Bento (sec. 17), în stil colonial, Catedrala metropolitană (1590), bisericile Carmo (1752), Nossa Senhora da Glória do Outerio (1714), São Antonio, franciscană (1773), São Francisco da Pentência (1773), Palatul Quinta da Boa Vista, în stil Empire, în care se află Muzeul Național de Științele Naturii, Palatul Tiradentes (1926) – fosta Cameră a Deputaților, Palatul Ministerului Educației (1939), clădirea Facultății de Arhitectură, construită după planurile arhitectului Oscar Niemeyer, Noua Catedrală (1976), clădirea Teatrului Municipal, replică a Operei din Paris, statuia monumentală a lui Iisus Hristos (38 m înălțime), iluminată noaptea, situată pe vf. Corcovado. Stadionul Maracana (165.000 locuri). Golful Guanabara, în care se află orașul R. de J., a fost descoperit la 1 ian. 1502 de portughezul A. Gonçalves, unul dintre membrii expediției lui Amerigo Vespucci, atribuindu-i numele de Rio de Janeiro (Râul Ianuarie), deoarece a fost descoperit în luna ianuarie. În 1555, expediția francezului Nicolas Durand de Villegaignon amplasa în această zonă primele locuințe ale unei colonii hughenote, dar în 1565, portughezii fondează orașul propriu-zis cu numele de São Sebastião de R. În 1676 sediul unui episcopat, iar din 1670 al Căpităniei Braziliei Meridionale. Importanța sa sporește începând din sec. 18, o dată cu exportul minereurilor de aur și diamante. Între 1763 și 1960, R. de J. a fost capitala Braziliei. ◊ Conferința de la ~, conferință mondială sub auspiciile O.N.U., asupra „mediului și dezvoltării”, supranumită „summitul Terrei” (iun. 1992). La lucrări au participat reprezentanți ai țărilor din întreaga lume care consacră „Carta asupra Pământului”, declarație privind drepturile și îndatoririle fundamentale privind protejarea mediului, concretizate în „Agenda 21”, pe baza principiului dezvoltării durabile. 2. Stat în SE Braziliei, cu ieșire la Oc. Atlantic, creat în 1975 prin fuziunea Districtului Federal Rio de Janeiro cu statul Guanabara; 43,7 mii km²; 14,8 mil. loc. (2003). Centrul ad-tiv: Rio de Janeiro. Cereale, cafea, plante tropicale; creșterea animalelor. Turism.

!pipi (fam.) s. n., art. pipiul; pl. pipiuri

PARAGUANÁ, peninsulă în NV Venezuelei, între G. Venezuela și unicul golf Coro (la V și S) și M. Caraibilor (la N și E); legată de continent printr-un istm îngust (Istmo de los Médanos). Relief de câmpie și de dealuri (alt. max.: 815 m). Peninsula P. a devenit deosebit de importantă, începând cu anii ’50-’60 ai sec. 20, o dată cu dezvoltarea ind. petroliere; pipe-line-urile transportă petrolul de la câmpiile petrolifere (mai ales cele din laguna Maracaibo) către marile rafinării din V peninsulei, accesibile tancurilor petroliere.

MAHALLAH AL-KUBRᾹ, Al ~, oraș în Egipt, în delta Nilului, pe canalul Bahr Hallah, la 133 km N de Cairo; 408 mii loc. (1992). Nod feroviar. Piață pentru bumbac, orez, fructe. Ind. textilă (prelucr. bumbacului și a lânii) și alim. Legat prin pipe-line cu Alexandria.

luleá f., pl. ele (turc. [d. pers.] lule). Pipă, țeavă cu un rezervoriŭ la capăt de pus tutun p. fumat. Fam. Păhăruț: o lulea de rachiŭ. Adv. Foarte beat orĭ înamorat: beat lulea. A lua luleaŭa Neamțuluĭ, a te îmbăta. – În est și lĭuleá. În Ban. lulă (sîrb. lula). V. cĭubuc.

*paralelepipéd n., pl. e (lat. parallelepipedum, vgr. parallelepipedon; d. parállelos, paralel, și epipedon, suprafață). Geom. Sólid compus din șase planurĭ paralele unu altuĭa cîte doŭă care are ca bază un rectangul saŭ paralelogram și care poate fi drept saŭ oblic: volumu paralelepipeduluĭ e egal cu baza înmulțită cu înălțimea. – Ob. paraleli(pip)ed, ca idolatrie, mineralogie îld. idololatrie, mineralologie.

pip și pipéz, a -á v. tr. și intr. (d. pipă). Trans. Fumez.

pípă f., pl. e (ung. pol. rut. pipa, d. it. pv. sp. pg. ngr. pipa, fr. pipe, țeavă, șuĭerătoare, pipă, mlat. pipa, d. lat. pipare și pîpire, a ciripi, a șuĭera ca păsările; vgerm. pfifa, ngerm. pfeife, fluĭer, lulea. Cp. cu slăvina). Trans. ș. a. Lulea.

*pipétă f., pl. e (fr. pipette, dim. d. pipe, pipă). Țevușoară de picurat un medicament, picurătoare.

pípotă f., pl. e (rut. pipotĭ, cobie; ceh. pipot, țipet de puĭ, pipati, a țipa ca puiĭ; ung. pipta, cobie. V. pipă). Vest. Rînză. Fam. Stomah: a-țĭ umplea pipota. – În Munt. est. Pop. chipotă.

OLEODÚCT v. pipe-line.

PIPE-LINE [páip-lain] (cuv. engl.) s. n. Conductă pentru transportul la distanță al fluidelor, în special al hidrocarburilor; oleoduct.

PORT SUDAN (BUR SUDAN), oraș în NE Sudanului, port la Marea Roșie, situat la 645 km NE de Khartoum; 308,2 mii loc. (1993). Ind. de prelucr. a petrolului, textilă (bumbac) și alim. Reparații navale. Export de bumbac, piei de animale, arahide, gumă arabică etc. Legat prin pipe-line de Khartoum. Orașul a fost construit în anii 1905-1909, pe vatra așezării Sawakin (Suakin).

POZA RICA DE HIDALGO, oraș în E Mexicului, la NE de Ciudad de Mexico și la 193 km S de Tampico, în apropierea coastei G. Mexic; 275 mii loc. (2000). Mare centru petrochimic (numeroase rafinării) în cal mai mare bazin petrolifer al țării. Legat prin pipe-line de porturile Tuxpan și Tecolutla.

bagău, -uri, s.n. – Tutun, tabac. În expr. a ține bagău = a mesteca tutun: „Amândoi moșii fumau cu pipa și țineau bagău” (Memoria 2004-bis: 1.283; Desești). „Fetele din satu meu / Dohănesc și țin bagău” (Memoria 2001: 102). ♦ Bagău (Bagoaie), poreclă în Dragomirești (D. Pop 1970). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, cu sensul de „scrum de tutun” (DRT). – Din magh. bagó „tutun de mestecat” (Cihac, DA cf. DER).

ciutură, -i, s.f. – 1. Vas din doage sau dintr-un trunchi scobit care servește la scos apa din fântână (Moraru 1990); găleată. 2. Țeava de la pipă (Lenghel 1979). – Lat. pop. *cytola, cf. it. ciotola.

paclă, -e, s.f. – Pachețel din hârtie cu tutun pentru pipă (Hotea 2006): „Jâzii ăștia iar o scumpit tabaca, îi șasă lei pacla și n-ai decât câteva fumuri” (Memoria 2004-bis: 1.244). – Din magh. pakli „pachet”.

surcălău, surcălauă, (surcalău), s.n. – Ac mare de oțel pentru găurit / cusut hamuri, piei (Memoria 2001); sulă. 2. Bucată de fier sau sârmă folosită la curățarea lulelei: „Bătrânul scoase pipa din jașcău, o curăță pe dinăuntru cu surcalăul…” (Memoria 2004-bis: 1244). – Din magh. szurkáló (MDA).

toait, s.n. – Aliaj din argilă din care se confecționau, în trecut, pipele (Hotea 2006). – Et. nec.

PUCALLPA, oraș în E Perúlui, port pe cursul superior al răului Ucayali, în plină pădure amazoniană; 220,9 mii loc. (1998). Centru comercial și industrial (cherestea). Aeroport. Punct terminus al navigației pe râu (pentru nave de până la 3.000 tdw) dinspre Iquitos. Legat prin pipe-line (76 km) de câmpul petrolifer Ganso Azul. Fundat încă din 1534, a rămas izolat până în 1945, când s-a unit cu Lima printr-o șosea de 846 km.

HASSI MESSAOUD [hasí mesaúd], oraș în partea de NE a Algeriei, mare centru de expl. a petrolului (din 1956), legat prin conducte (pipe-line) cu Béjaïa, Alger, Arzew și Skikda.

ISLANDA 1. Republica ~ (Lýdveldid Island), stat în NV Europei, situat pe insula cu același nume, în partea de N a Oc. Atlantic; 103 mii km²; 271 mii loc. (1996). Limba oficială: islandeza. Religia: creștină (protestanți 96,2%, catolici 1% ș.a.). Cap.: Reykjavik. Orașe pr.: Kópavogur, Hafnarfjördhur, Akureyri, Keflavík. Este împărțit în 8 regiuni, În afara insulei mari, țara mai cuprinde grupul Vestmannaeyjar (Heimaey, Surtsey ș.a.), alte insulițe și stânci. Relieful, de origine vulcanică, este format din podișuri înalte de lavă bazaltică, dominate de c. 100 vulcani, din care c. 30 sunt activi (Hekla – 1.491 m, Asjka – 1.510 m, Laki). Numeroase gheizere (între care Great Geysir, care a și dat numele acestui fenomen), solfatare și izvoare termale (utilizate pentru încălzit). C. 1/8 din supr. țării este acoperită de ghețari (cel mai mare, Vatnajökull, are 8.410 km²) ce coboară din masivul Oraefajökull (2.119 m alt max. din țară). Țărmurile au numeroase fiorduri însumând c. 6.000 km lungime. Climă temperat-oceanică, mai umedă pe litoralul sudic (până la 4.000 mm precipitații anual), în ciuda poziției latitudinale, în apropierea Cercului Polar de Nord, grație influenței curentului cald Golfstrom. Vegetație arborescentă aproape inexistentă. Economie dezvoltată, bazată în pr. pe pescuit (peste 1,5 mil t anual) și prelucr. peștelui, care reprezintă c. 75% din producția ind. și asigură 2/3 din exporturi (ocupă locul 1 pe glob la cantitatea pescuită/loc.). Expl. de diatomită, perlit, lignit, sulf și roci de construcție. Ind. produce energie electrică, cu o mare pondere a hidroenergiei și energiei geotermice (care asigură încălzirea locuințelor și apă caldă pentru 58% din populația țării), nave maritime de pescuit, ciment (80,9 mii t, 1994), aluminiu (99,3 mii t, 1994), îngrășăminte azotoase, produse textile și alim. (conserve de pește, carne, bere, tutun de pipă, ulei de balenă, făină de pește). Se cultivă (în mare parte în solarii încălzite cu ape geotermale) cartofi și tomate, apoi ricin, sfeclă de zahăr etc. 22,1% din supr. țării este ocupată de pășuni și fânețe pe baza cărora se cresc ovine (499,1 mii capete, 1995), bovine (71,9 mii capete. 1995) și cabaline. Animale pentru blană. Nu are c. f. Căi rutiere: 12,3 mii km (1995). Flota comercială maritimă: 177,3 mii t. r. b. (1994). Turism: 179,2 mii turiști străini (1994). Principalele obiective: capitala Reykjavik, orașul Akureyri și lacul Mývatn, parcul național Thingvellir, centrul turistic Langarvatn, grupul insulelor Vestmannaeyjar. Principalul punct de plecare pentru excursii sau expediții în Groenlanda. Moneda: 1 króna (plural krónur) = 100 aurar (singular eyrir). Export: pește și produse din pește, aluminiu, piei și blănuri, produse alim. Import: mașini, utilaje și echipament industrial, echipament de transport, petrol și produse petroliere, bunuri de larg consum, produse agricole. – Istoric. Menționată pentru prima dată de navigatorul Pitea di Marsiglia (sec. 4 î. Hr.), sub denumirea de Tule sau Thule (pe unele hărți Friesland), și considerată, potrivit legendei, limita nordică a lumii, I. a fost identificată inițial cu ins. Shetland. Locuită probabil mai întâi de călugări irlandezi (sec. 8), I. a fost populată în sec. 9-10 de vikingi (care au numit-o „Pământul de gheață”), nobilul Ingólfr Amarson, de origine norvegiană, debarcând aici în 874. În câteva decenii în I. s-a constituit o societate formată din clanuri războinice, guvernarea aparținând unei adunări de oameni liberi, Althing. Pătrunderea creștinismului (sec. 10) a dus la formarea diocezelor, subordonate arhiepiscopiei norvegiene, prima episcopie autonomă fiind creată în 1056. În urma conflictelor interne, în 1262, a fost supusă de regele Haakon IV al Norvegiei, iar din 1380, va trece, împreună cu aceasta din urmă, sub stăpânirea Danemarcii. Regele Christian III a impus reforma luterană (1550), iar monopolul comercial a fost conferit danezilor prin crearea (1730) a Companiei Daneze a Islandei. În sec. 18, populația a fost decimată de epidemia de variolă (1707-1709), erupțiile vulcanice (1765, 1783) și foametea din 1785. Constituția din 1903 a acordat I. autonomie, aceasta devenind, în 1918, regat independent, în uniune personală cu Danemarca. Datorită importanței sale strategice, în timpul celui de-al doilea război mondial a fost ocupată de Aliați. La 23 dec. 1943, în urma unui referendum, a denunțat uniunea personală cu Danemarca, proclamându-se republică independentă (17 iun. 1944). După 1958, problema delimitării zonelor de pescuit a opus permanență I. Marea Britanie, I. extinzându-și limita apelor teritoriale la 200 de mile (1975). Având instituții democratice de veche tradiție (Althing-ul este considerat cel mai vechi parlament din lume) și o economie în continuă dezvoltare, I. a devenit o țară cu un nivel de trai foarte înalt. Între 1980 și 1996, timp de patru mandate, funcția supremă în stat a fost deținută de prima femeie din lume aleasă președinte, Vigdis Finnbogatóttin. I. este republică prezidențială, potrivit Constituției din 17 iun. 1944. Activitatea legislativă este exercitată de un președinte și de Althing, iar cea executivă, de președinte și un guvern numit de acesta. 2. Insulă în N Oc. Atlantic, la c. 500 km SE de Groelanda; 102,8 mii km². Țărmul de V, N și E este puternic fragmentat de fiorduri. În relief, predomină platourile vulcanice cu înălțimi ce ajung până la 2.119 m (vf. Hvannadalshnúkur); 11,8 mii km² din supr. ins. este acoperită de ghețari. Vegetație de tundră.

pipa (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 3 pipează

pipat (reg.) s. n.

pipă s. f., g.-d. art. pipei; pl. pipe

RᾹ’S AT-TANNŪRAH (RAS TANURA), oraș în ESE Arabiei Saudite, în peninsula omonimă, port petrolier la G. Persic; 6,3 mii loc. (1992). Mare centru de exploatare și prelucr. a petrolului (rafinării). Pipe-line-uri pentru exportul de petrol brut.

ciubuc¹ (pipă, ornament) s. n., pl. ciubuce

RIYᾹDH (AR RIAD sau RIAD), capitala Arabiei Saudite, situată în centrul pen. Arabia, într-o oază din pod. Nejd, pe valea Wādῑ Hanῑfa, la poalele m-ților Tuwayq, la 590 m alt., la 380 km de G. Persic și 773 km NE de Mecca; 4,7 mil. loc. (2001, cu suburbiile). Aeroportul Khalid, situat la 35 km de oraș. Rafinărie de petrol. Ind. chimică (mase plastice), a cimentului, textilă și alim. Legat prin pipe-line cu Al Jubayl de la G. Persic (467 km) și cu o conductă de apă potabilă rezultată din desalinizarea apei mării în instalații speciale. Muzeu de arheologie și etnologie (1978). Biblioteca Universității (1957), cu 1,1 mil. vol. Universitatea Riyādh (1957); Universitatea islamică Muhammad ibn Saud (1974). Moscheea Jami’da. Palat regal. Punct de popas pe drumurile caravaniere și pentru pelerini în drum spre Mecca, devine la începutul sec. 19, o dată cu mutarea aici, în nov. 1824, a centrului puterii imamului wahhabit Turki ibn Abdallah (1823-1834), capitala cârmuirii saudite, până în 1885, când reg. Nejd, inclusiv R., a fost cucerită de emirul rival, rașididul Muhammad (1872-1897), care a numit aici guvernatori. În 1902, Abd al-Aziz Il ibn Abd ar-Rahman ibn Saud, emir de Nejd și imam al wahhabiților, a recucerit R., făcând din el baza cuceririlor sale din Pen. Arabia. O dată cu proclamarea Regatului Arabiei Saudite (sept. 1932), R. devine capitala noii creații statale. Orașul a beneficiat de pe urma imenselor zăcăminte de petrol, cunoscând o expansiune a construcțiilor în afara vechilor ziduri de incintă.

băgău n. Tr. tutun de mestecat, fabricat din foi subțiri și răsucite: fetele din Arpatac mereu pipă la tabac, iar cele din Satu-Nou se ’ntrec după băgău POP. [Ung. BAGÓ].

duhan n. Tr. tutun: trage duhan cu pipa. [Serb. DUHAN].

ciùtură f. 1. Mold. găleată de scos apă: lumea e ca un puț cu două ciuturi AL. 2. roată cu fusul vertical (la morile de munte); 3. Tr. țeavă de lulea: slujești pe o țundră sură și pe o pipă cu ciutură POP.; 4. (Banat) tivgă de păstrat apă la câmp. [Derivat din ciut (= ciot) ca butură (din but): ciutura e primitiv un trunchiu scobit].

slăvínă f., pl. e și ĭ (sîrb. slavina, canelă, d. slavuj, privighetoare, ca mlat. pipa pipă, d. pipare, a șuĭera). Olt. Canelă, canea.

pipă f. lulea: cu pipa în gură PANN. [Rut., ung. PIPA].

pipă f. Tr. stomac, burtă. [Probabil identic cu cel precedent (cf. pipotă)].

pipotă f. 1. al treilea stomac al păsărilor; 2. fam. burtă: își umple pipota. [Derivat din dial. pipă, burtă].

suvác n., pl. urĭ saŭ și e (ngr. suvláki, frigăruĭe, dim. d. súvla, sugla, frigare, suvli, sugli, sulă, d. lat. súbula, sulă. V. sulă). Sulă mare (de lemn saŭ de corn): își desfundă pipa cu suvacu (Sadov. Săman. 3, 1035) Trans. Vergeaŭa (arbiu) cu care băĭețiĭ împing măduva de soc din pușcoace. – În est și suhác, în Trans. și sulhac.

șip n. Mold. flacon: ia tainic șipul ăsta, să-l verși în al său vin AL. [Cf. ung. SIP, pipă].

PIPA, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

PIPĂ, pipe, s. f. 1. Ustensilă pentru fumat, formată dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul; p. restr. partea mai groasă și scobită a acestui obiect; p. ext. (cantitatea de) tutun care intră în această parte a obiectului; lulea. 2. Piesă de porțelan curbată la un capăt, folosită pentru protejarea instalațiilor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea lor în pereții unei clădiri. 3. Piesă a distribuitorului motorului cu aprindere electrică, care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor motorului. – Din magh. pipa.

PIPI, pipiuri, s. n. (Fam.) Urină. [Acc. și: pipi] – Din fr. pipi.

FUM, fumuri, s. n. I. 1. Suspensie de particule solide într-un mediu gazos, produsă în cursul arderii incomplete a materialelor combustibile (sau, artificial și intenționat, cu ajutorul unor substanțe chimice). ♦ Fig. Încețoșare, tulbureală, amețeală (provocată de alcool). 2. Cantitate de fum (I 1) pe care fumătorul o trage dintr-odată din țigară sau din pipă. 3. (Înv.) Gospodărie, considerată ca o grupare în jurul vetrei; familie, casă. 4. Fig. (La pl.) Îngâmfare; pretenții nejustificate, gărgăuni. II. Canal cotit, în interiorul unei sobe, prin care circulă gazele calde înainte de a ieși pe coș. – Lat. fumus.

FUMA, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer).

BORCĂNAT, -Ă, borcănați, -te, adj. Mare, gros, umflat (ca un borcan). Stau de mă mir cum se face ca pipele... provenite din Germania să fie cu pîntecele borcănate ca pipa neamțului. ODOBESCU, S. II 303. Poamele [măselariței]... se află într-o teacă borcănată. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG.

FUM, fumuri, s. n. I. 1. Suspensie de particule solide într-un mediu gazos, produs în cursul arderii incomplete a materialelor combustibile (sau, artificial, cu ajutorul unor substanțe chimice). Cerul era limpede și albastru ca sineala. Fumurile tîrgușorului se înălțau drept în sus. SADOVEANU, O. IV. 18. Din frunzele uscate și îngrămădite peste iasca aprinsă, începu să se ridice în sus fumul negru și înădușit. HOGAȘ, M. N. 115. Satul e de vuiet plin; Fumul alb alene iese Din cămin. COȘBUC, P. I 47. Dihania de lup adulmecă și vine după fum. CREANGĂ, P. 131. ◊ Negru de fum v. negru. ◊ Fig. Cu florile grămadă ca un fum, Grădina noastră. D. BOTEZ, P. O. 17. I s-au dus zilele în fum. ALECSANDRI, T. I 382. ♦ Casă (socotită a reprezenta o familie). Era socotit sat mare, avînd ca la o sută douăzeci – o sută cincizeci de fumuri. CAMIL PETRESCU, O. I 15. 2. Fig. Dungă subțire, dîră. Mai în fund, în bordeiul de pămînt, o ferestruie cît pumnul, înroșită de focul răsăritului, strecura un fum de lumină peste cuptorul mare de cărămidă. SADOVEANU, O. V 254. ♦ Amețeală. După ce trecu fumul petrecerilor și al desfătărilor, Voinea își aduse aminte că era însurat și că nevasta lui îl aștepta în ghearele vulturului. POPESCU, B. III 51. 3. Cantitate de fum (1) pe care fumătorul o trage dintr-o dată din țigară sau din pipă. Bine, bine, răspunse gospodarul, trăgînd fum după fum din țigara-i groasă. SADOVEANU, B. 255. 4. Fig. (La pl.) Îngîmfare, închipuire; pretenții, gărgăuni. Știți ce fumuri avea fata atuncea. PREDA, Î. 114. Pîcîleala lui Ștefanache îmi cam scăzuse fumurile mele de mare vînător. SADOVEANU, O. VII 340. În ochii tînărului se vedea dorința sinceră de a auzi... Nimic din fumurile și strîmbăturile feciorilor de bani gata. VLAHUȚĂ, O. AL. II 38. Îi intrase fumurile în cap că ar fi ceva de dînsul. ISPIRESCU, U. 109. II. Canal cotit, amenajat în interiorul unei sobe, prin care circulă gazele calde înainte de a ieși pe coș, pentru a transmite cît mai multă căldură materialului din care e făcută soba.

FUMA, fumez, vb. I. Intranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă. Doi oameni... stau rezemați de roțile trăsurii și fumau. SAHIA, N. 58. Se deprinde a bea cafea turcească și a fuma dintr-un ciubuc lung. NEGRUZZI, S. I 69. ◊ Tranz. Cît fumă moșneagul o lulea de tutun, nourul de la Ceahlău crescu pînă-n naltul cerului. SADOVEANU, O. VI 513. Nu poate vorbi, nici nu poate încă fuma țigările pe care le-am adus. CAMIL PETRESCU, U. N. 424.

GĂVAN, găvane, s. n. 1. Scobitură, cavitate; obiect sau parte a unui obiect care prezintă o cavitate sau care poate lua o formă scobită. Găvanul lingurii. ▭ Își făcu pumnii găvane, îi cufundă în iazul rece și scoțîndu-i plini de apă... îi azvîrli în obraji. GALACTION, O. I 48. Se opri să-și aprindă pipa, făcînd din palmă găvan chibritului. C. PETRESCU, A. 443. ♦ Scobitura în care e așezat ochiul; orbită. Lelea Ileana își culegea cu arătătorul drept lacrimile din găvanele ochilor. SADOVEANU, N. F. 82. Zaharia Duhu era... de nerecunoscut. Ochii scufundați în găvane, privirea turbure, părul sur căzut pe frunte. C. PETRESCU, A. 219. 2. Strachină sau blid de lemn întrebuințat mai ales la țară ca vas de bucătărie. Pisăm în găvan... trei căpățîni de usturoi. STANCU, D. 195. ♦ Conținutul acestui vas. Dă-ne un găvan de mălai. STANCU, D. 26. Ce-ai mîncat de te-ai umflat? – Șepte pite Ș-un pitoi, Ș-un găvan de usturoi. TEODORESCU, P. P. 194. ♦ Lingură mare folosită la stînă.

GEOLOG, geologi, s. m. Specialist în geologie. Inginerul geolog... se opri din vorbire să-și curețe pipa cu o sculă complicată în chip de briceag. C. PETRESCU, A. 409. – Pronunțat: ge-o-.

CIONC, CIOANCĂ, cionci, cioance, adj. (Regional, despre oameni) Fără un braț (v. ciung); (despre animale) fără un corn; (despre obiecte) căruia îi lipsește o parte importantă. ♦ (Substantivat, f.; formație glumeață) Pipă, lulea. Moș Nichifor... își aprinde cioanca. CREANGĂ, P. 125.

CIUBUC, ciubuce și (3) ciubucuri, s. n. 1. Pipă (orientală) cu țeava lungă (și cu imamea de fildeș sau de chihlimbar). V. lulea, narghilea. Șade turcul, gras, uituc, Și-i tot trage din ciubuc. BANUȘ, B. 29. Nedreptatea de pe pămînt vine de la aceia cu pungă groasă, cu ciubuc mare, cu burtă mare. PAS, L. II 99. Sorbiră din cafea, traseră de două-trei ori din ciubuc. GHICA, S. 282. Maiorul se ținea în picioare... pufăind nemțește dintr-un ciubuc. RUSSO, O. 48. ♦ Țeava de lulea. Mă dusei pe ici-colea După ciubuc de lulea. ȘEZ. I 296. 2. Ornament în relief, cu un profil dreptunghiular sau curbat, care înconjură un perete, un tavan, o piesă de tîmplărie etc. V. chenar, cornișă. Pe dinafară, șase ferestre mari, ciubuce și ornamente monumentale. CARAGIALE, O. II 97. 3. (Familiar, caracteristic pentru societatea burgheză) Avantaj (material, adesea bănesc) sau cîștig (neoficial, luat pe sub mînă, adesea necinstit); bacșiș; ciupeală, șperț.

DUHAN s. n. (Regional) Tutun. Trage duhan cu pipa. ȘEZ. II 24. – Variantă: dohan s. n.

CONVULSIONAT, -Ă, convulsionați, -te, adj. Cuprins de convulsii, căzut pradă convulsiilor. Cînd intră în cameră și văzu ziarele mototolite, scrumul din pipă scuturat pe marginea mescioarei de toaletă și chipul convulsionat al lui frate-său, Vasile înțelese ce-l așteaptă. C. PETRESCU, A. 382. ◊ Fig. [Roșia-Montana] E o localitate înconjurată de munți convulsionați, înăuntrul cărora oamenii sfredelesc fără încetare. BOGZA, Ț. 55. – Pronunțat: -si-o-.

LULEA, lulele, s. f. Obiect pentru fumat alcătuit dintr-o parte mai groasă și scobită în care se pune tutunul și dintr-o țeavă uneori îndoită; pipă. Moșneagul... trage dintr-o lulea de un cot și ochii lui albaștri se uită țintă spre șesurile întinse. SADOVEANU, O. I 319. Șezînd într-o duminecă cu luleaua în gură... iată că vine soția lui și îi spune că peste puțin are să fie tată. ISPIRESCU, L. 206. De pe la Grumăzești încolo, moș Nichifor... și-a aprins luleaua și a început a lăsa iepele mai la voie. CREANGĂ, P. 117. Poartă arnăut în coada droștii, înarmat cu un ciubuc încălăfat și lulea ferecată cu argint. NEGRUZZI, S. I 237. ◊ Expr. Îndrăgostit (sau amorezat) lulea = foarte îndrăgostit. (A fi) (cu capul) lulea = a fi amețit, zăpăcit (de băutură). Trebuie să fii lulea ca tine ca să nu pricepi. D. ZAMFIRESCU, R. 215. Cîte un mitocan cu capul lulea de vin își făcea de vorbă cu păreții. EMINESCU, N. 34. A se îmbăta lulea v. îmbăta. A lua (sau a fura) luleaua neamțului = a se îmbăta. Cam lua el, nu-i vorbă, luleaua neamțului sîmbătă seara și nu se trezea pînă luni. C. PETRESCU, Î. I 46. [Acestor păsări] le place cu deosebire strugurii, cauză pentru care francezii au și creat zicătoarea... ce se aplică celor care la noi au furat luleaua neamțului. ODOBESCU, S. III 27. ♦ (Prin restricție) Găvanul pipei. Luleaua ciubucului n-avea tutun. SADOVEANU, E. 116. ♦ Cantitate de tutun cîtă încape în găvanul unei pipe. – Variantă: liulea (ALECSANDRI, T. I 80) s. f.

PANOPLIE, panoplii, s. f. 1. Colecție de arme aranjate pe un panou; panoul pe care sînt așezate armele și care de obicei se fixează în perete, ca ornament. Deodată se opri înaintea unei panoplii scînteietoare și ținti armele lucii. SADOVEANU, O. I 293. Panoplii de arme vechi încrustate cu sidef, pipe, narghilele... se întîlneau aci de-a valma într-o artistică neorînduială. BART, E. 172. Dar ce s-a-ntîmplat aici?... Văd floretele scoase din panoplie. ALECSANDRI, T. 1316. ◊ Fig. Cu G. Topîrceanu umorul reia unele din armele panopliei lui Anghel. VIANU, A. P. 293. 2. (Învechit) Armura completă a unui cavaler medieval.

PIPA, pip și pipez, vb. I. Intranz. (Transilv.) A fuma (cu pipa). Îți dăm și o pipă, spune înălțatului împărat să pipeze cu ea. RETEGANUL, P. II 69. [Bărbatul] să stea-n casă la pipat, Să nu meargă seara-n sat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 181. ◊ Tranz. Fetele din Arpătac Mereu pipă la tăbac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 452.

PIPAT s. n. Acțiunea de a pip a, de a fuma cu pipa; fumat.

PIPĂ, pipe, s. f. 1. Lulea. Amîndoi... au stat o vreme așa, fumînd în tăcere: baciul pipa și căruțașul a doua țigară. SADOVEANU, O. L. 71. Ca un lucrător care și-a sfîrșit treaba și are acum vreme de palavre, aprinse o pipă scurtă. C. PETRESCU, Î. II 183. Toți, jucînd, se strîng în drum, Și bunicul rîde tare, Pipa scuturînd de scrum. IOSIF, V. 47. 2. (Tehn.) Tub de porțelan curbat la un capăt, folosit pentru protejarea conductelor aeriene exterioare la intrarea lor în pereții unei clădiri împotriva apei de ploaie. ♦ Piesă a distribuitorului motorului cu explozie, care are o mișcare de rotație pentru a închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor.

PÎCÎI, pîcîi, vb. IV. Intranz. (Regional) 1. A fuma, a trage din lulea producînd un sunet caracteristic; a pufăi. Cînd era vreme rea, stătea cu nasu-n spuză și pîcîia din lulea. SADOVEANU, O. III 544. Își îndopă pipa din nou, aprinse, începu să pîcîie, cu vădite semne de satisfacție. C. PETRESCU, A. 409. 2. (Despre flacăra lămpii de petrol) A pîlpîi cu zgomot. – Variantă: (Transilv.) pîcăi vb. IV.

PÎNZĂ, pinze, s. f. I. 1. Țesătură făcută din fire de bumbac, de in, de cînepă etc., din care se confecționează albituri, cearșafuri etc. Așternutul era de niște pînză albă ca zăpada și subțire de s-o spargi cu limba. ISPIRESCU, L. 251. Scoate din lada babei valuri de pînză. CREANGĂ, P. 14. De s-ar țese pînza-n baltă, Fără iță, fără spată, Fără leac de suveicuță, Ar țese ș-a mea mîndruță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 425. ◊ Fig. Soarele risipea ceața alburie. Pînza subțire a negurilor se destrăma. C. PETRESCU, S. 140. Chipul tău, umbra ce ai aruncat-o pe pînza gîndurilor mele este singura fericire ce am avut-o. EMINESCU, N. 74. Pînză de casă = pînză țesută la război manual; pînză țărănească. Pînză tare v. tare. ◊ Expr. Pînă în pînzele albe = (în legătură cu verbe de mișcare) oricît de departe, pînă la capăt; (în legătură cu verbe care exprimă o prigonire, o urmărire) pînă la ultima limită, necruțător. Eu cu asemenea oameni aș merge pînă în pînzele albe. Ți-e mai mare dragul să pornești cu el la drum. C. PETRESCU, Î. II 137. Cîștigăm la sigur. Nu-l las nici mort... pînă în pînzele albe o să merg... pînă la Casație. BART, E. 264. Prinse și mai multă pică pe dînsul, prigonindu-l pînă în pînzele albe. ISPIRESCU, U. 19. A zări ca printr-o pînză = a nu vedea limpede, a desluși cu greu; a vedea ca prin sită., Nu mai văd, abia zăresc, ca printr-o pînză. VLAHUȚĂ, la TDRG. Ține-te, pînză, să nu te rupi = ține-te bine, fii curajos. Apucă [Joe] trăsnetele și fulgerile în mînă și apoi să te ții, pînză, să nu te rupi. ISPIRESCU, U. 82. A curge pînză = a curge neîntrerupt, ca o masă continuă. Prahova își rostogolea valurile, curgînd aci pînză, aci zdrențuite de stînci. La TDRG. A țese pînzele = a face intrigi. A (i se) încurca (cuiva) pînza = a (i se) strica planul (cuiva), a (se) complica lucrurile. V. iță. A (se) înălbi pînza = a se face ziuă. A lega gura pînzei v. gură (II 1 f). A prins pînza gură v. gură (II 1 f). ◊ (În metafore și comparații) Căpitanul Tudor ridică ochii și văzu într-o pînză de lacrimi privirile aspre ale moșneagului. SADOVEANU, O. VII 101. Colo, departe, se zăreau cîteva case, pînza limpede a unui lac și, în dosul lor, un tren în mers. DAN, U. 3. Vîntul tace, frunza deasă stă în aer neclintită. Sub o pînză de lumină lunca pare adormită. ALECSANDRI, O. 186. ♦ Unealtă de pescuit, rețea din ață subțire și ochiuri dese; plasă deasă. [Peștele] îl prinde cu vîrșa, cu undița... cu mîna, cu pînza, cu mreja, cu năvodul. ȘEZ. II 32. ♦ Fig. Șir, rînd (rar) de oameni. Pînză de trăgători. ◊ Expr.(învechit) Pînză de oaste = corp de oaste, grup de ostași. În urma tuturor venea rămășița armatei cu carăle și bagajele, fiind astfel Intru tot șapte pînze de oști. BĂLCESCU, O. II 110. ♦ Fig. Șuviță, fascicul. Băltoacele țîșneau în pînze galbene de apă sclipitoare sub roțile de cauciuc cu spițe fine. DUMITRIU, N. 31. 2. Bucată de pînză (1), avînd diferite întrebuințări: a) Țesătură cu care se acoperă fața sau trupul mortului; giulgiu. Așa este, măicuță, răspunse Harap-Alb galbăn la față, de parcă-i luase pînza de pe obraz, CREANGĂ, P. 222. Tu iei mămăliga din gura copiilor. Ești în stare să iei și pînza de pe obrazul mortului. CONTEMPORANUL, VI_II 102. Ia pînza de pe obraz Și vezi moarte cu năcaz; la pînza de pe picioare Și vezi moartea-nșelătoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 149. b) (La pl.) Albituri, cearșafuri. În umbra parfumată a buduarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pînzele de in. EMINESCU, O. I 154. c) (Mai ales la pl.) Bucată mare de țesătură rezistentă care se fixează de vergelele catargelor unui vas și care, împinsă de vînt, face să înainteze vasul; velă. Colo, la răsărit, pe mare, se legăna cu înclinări repezi o luntre albă cu două pînze. DUNĂREANU, N. 200. N-a trecut mult; a-nceput să sufle vîntul așteptat, s-au umflat pînzele și am pornit. CARAGIALE, P. 68. Se zărea plutind, Cu lopețile vîslind, Cu pînzele fîlfîind, Un caic mare, bogat. ALECSANDRI, P. P. 124. d) Bucată de țesătură deasă, fixată pe un cadru, pe care se pictează; p. ext. tablou pictat. Pîlpîiala [flăcării]... Însuflețea straniu vechile pînze de pe pereți. M. I. CARAGIALE, C. 101. [Tablourile] par a fi făcute mai curînd după pînzele unor pictori decît după natură. GHEREA, ST. CR. III 286. A creat pe pînza goală pe madona dumnezeie, Cu diademă de stele, cu surîsul blînd, vergin. EMINESCU, O. I 29. e) (În expr.) Pînză de cort = foaie de cort, v.. cort. Mergem la cumătrul Grigore, care ține restaurant în Moși, sub un umbrar din pînză de cort. PAS, Z. I 19. (Rar) Pînză de masă = față (II 6) de masă. Pînza mesei și șervetele erau de filaliu, țesute în casă. NEGRUZZI, S. I 151. 3. Țesătură pe care o face păianjenul. Luă două cămăși... mai subțiri decît pînza păianjenului. ISPIRESCU, L. 118. Iar de sus pîn-în podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pînză străvezie ca o mreajă. EMINESCU, O. I 76. 4. Țesătură sau împletitură specială, din fire textile sau metalice, folosită în industrie, în laboratoare etc. Pînză de filtru. Pînză cauciucată. ◊ Pînză de calc = pînză subțire și transparentă pe care se desenează planuri. Pînză ceruită = mușama. Bătrînul, cu pipa stinsă dintre dinți, își îndesă șapca pe urechi, își încheie mantaua de ploaie făcută din pînză cernită. BART, E. 235. II. Lama sau tăișul de metal al unor instrumente. Toarnă apă de trei ori pe pînza coasei. La TDRG. Un cuțit cu pînza tare, subțirică și fără plăsele. ȘEZ. II 225. ◊ Pînză de ferăstrău = joagăr. Poseda două pînze de ferăstraie cu pădurea necesară lucrului lor. I. IONESCU, P. 360. III. Corp sau strat de grosime aproximativ constantă și foarte mică în raport cu celelalte dimensiuni. ◊ Pînză de apă = strat de apă în sol sau la suprafață, provenit din apa de infiltrație.- Pl. și: (învechit) pînzi (ALECSANDRI, P. I 194).

PÎRTIC, pîrticuri, s. n. (Regional) Marfă măruntă; mărunțișuri. Vindea pipe, funi, tămîie, smochine și alămîie și cîte alte pîrticuri. RETEGANUL, la CADE.

POTILAT, potilați, s. m., și potilate, s. n. (Transilv.) Pînză fină pe care o poartă pe cap femeile tinere și miresele; văl. V. maramă. Îi pun [miresei] potilatul pe cap. MARIAN, NU. 723. Și cu doi potilați lați, Tocmai din tîrg cumpărați. id. NA. 304. Ș-am avut ș-un potilat, Și ăla că i l-am dat, Pe pipă și pe tăbac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 181.

TÎRNAȚ, tîrnațuri, s. n. (Regional) Prispă (uneori închisă cu scînduri ca un cerdac). În unele locuri din Moldova era mai de mult datină de a scoate mortul după îmbrăcare afară pe tîrnaț. MARIAN, Î. 92. Era în tîrnaț (galerie) cu pipa cea lungă. RETEGANUL, P. V. 51. Căsuța micșoară... totdeauna curată, păreții aduceau mult cu albeața omătului; tîrnațul galbăn încingea căsuța. CONTEMPORANUL, V_II 481.

TRAGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa un lucru apucîndu-l pentru a-l da la o parte, a-l aduce spre sine sau spre un punct voit. Două fetișcane adăpau niște vite. Trăgeau anevoie în jos ciutura. DUMITRIU, N. 227. El, cu mîini puternice, îl trăsese din fața primejdiei. C. PETRESCU, C. V. 330. Dan își trase scaunul mai aproape. VLAHUȚĂ, O. AL. II 76. Trase perdelele sus. EMINESCU, N. 72. Îl ajunge cu laba, îl trage la dînsul și-l sfîșie în bucăți. GHICA, S. 524. ◊ (Poetic) Uite cum te trage pe furiș apa la adînc. CREANGĂ, A. 36. ◊ (Urmat de determinări arătînd partea de care se apucă) M-am simțit tras de haină. GALACTION, O. I 104. (Refl. reciproc) Am doi moșnegi cu barba șargă, Cînd se-ntîlnesc, se trag de barbă (Pieptenii cu cîlții). SBIERA, P. 320. Doi pureci de păr se trag. BIBICESCU, P. P. 181. ◊ Expr. A trage zăvorul = a manevra zăvorul pentru a încuia (sau a descuia) ușa. Iezii închid ușa după dînsa și trag zăvorul. CREANGĂ, P. 20. A trage (pe cineva) de mînecă = a apuca pe cineva de mînecă pentru a-i face un semn discret, a-i atrage atenția într-o direcție. Serdici mă trage de mîneca vestonului. Spune: să-mi oprești mantaua. SAHIA, N. 118. Cît vei auzi că încep a croi cîte una mai deocheată, tu să mă tragi de mînica hainei, căci eu îndată voi îndrepta-o dupe ființa adevărului. ODOBESCU, S. III 46. A trage mîța (sau pe dracul) de coadă v. coadă (1). A trage (pe cineva) de limbă v. limbă. E tras de păr = este relatat sau expus în mod exagerat, forțat, tendențios, ducînd (intenționat) la concluzii false. Acțiunea, zic ei, e încurcată, trasă de păr. GHEREA, ST. CR. II 253. Se încercară a netezi poezia asta trasă de păr. NEGRUZZI, S. I 340. A trage nădejde v. nădejde. A trage nădejde ca spînul de barbă v. barbă. (Refl.) A se trage în degete (cu cineva) v. deget. A trage cenușa pe turta sa v. cenușă. A trage țărînă (pe cineva) = a înmormînta, a îngropa. Cîntă cucul pe șindilă Pe Barbu trage țărînă. ȘEZ. I 144. A trage pe roată = a supune torturii roții. Horia a fost tras pe roată. A trage pe sfoară = a păcăli, a înșela. S-a lăsat dus de nas și tras pe sfoară de toți șarlatanii. VLAHUȚĂ, O. AL. II 43. Vrei să mă tragi pe sfoară tu, pe mine? Hehei, băiete! CARAGIALE, O. III 55. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a aduce, a cita pe cineva în fața justiției. Se jură pe copiii lui că-l va trage în judecată și nu se va lăsa pînă ce nu-l va vedea în temniță. REBREANU, I. 94. Plătește-mi antereul că te trag la judecată. GANE, N. II 151. Țăranul a fost tras pe oaie-n judecată. DONICI, F. 79. A trage la răspundere = a chema pe cineva să dea socoteală de faptele sale; a face răspunzător. Va veni vremea cînd să fiți trași la răspundere. ISPIRESCU, M. V. 59. A trage bobii v. bob³. A trage în cărți = a ghici în cărți. Mai tras-ai în cărți, cumnățico? ALECSANDRI, T. I 175. (Intranz.) A trage la sorți v. sorț. (Despre ambarcații) A trage la fund = a începe să se scufunde. ♦ (Cu complementul «clopotul») A face să sune, să bată. Popa Ștefan dădu poruncă dascălului să se suie în turnul bisericii și să tragă clopotele. SADOVEANU, O. VII 113. Dascălii, pe la biserici, voioși clopotele trag. BELDICEANU, P. 123. ◊ Intranz. (Cu subiectul «clopotul») Cînd vor trage clopotele de ieșit din biserică. RETEGANUL, P. I 25. Cînd era la miez de noapte, Trăgeau clopote de moarte. BIBICESCU, P. P. 357. ◊ Refl. El o așezat deasupra dealurilor o furcă și un clopot care se trage singur la suflarea vîntului. ȘEZ. II 26. 2. Tranz. Fig. (Învechit) A îndemna, a atrage, a da ghes. Așa aș fi pățit eu, să mă fi încredințat lor și să mă fi lăsat tras de dînșii. SBIERA, P. 86. Papa și împăratul se cercau a trage toate stăpînirile Europei într-o legătură împotriva turcilor. BĂLCESCU, O. II 39. ◊ Expr. A-l trage (pe cineva) inima v. inimă (II 1 c). A-l trage (pe cineva) ața la ceva v. ață (1). ◊ Intranz. Prietenele au tras de ea s-o aducă la joc și la cîntece. DUMITRIU, P. F. 56. ♦ (Construit cu prep. «asupra») A provoca, a atrage. Cîtă hulă și defăimare voi trage asupră-mi. DRĂGHICI, R. 15. Subt acest chip de nimic, voi putea să trag vreo inimă asupră-mi, ca să mă iubească? GORJAN, H. IV 31. 3. Tranz. A pune (mai rar a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte, depunînd oarecare efort. Ne tragem căciulile pe urechi. STANCU, D. 257. Damian își trăsese cizmele. CAMIL PETRESCU, O. I 556. Trage-ți, lele, cununa Cam pe ochi, cam pe sprincene. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17. 4. Tranz. (Cu privire la anumite fluide, energii) A abate din drum pentru a aduce în direcția voită. Am pus la cale apoi ca să tragă în ogradă și izvorul ce era aproape. DRĂGHICI, R. 165. 5. Tranz. A întinde, a încorda, a smuci sfori, fire sau obiecte făcute din astfel de materiale, apucînd de unul din capete. Constantin trase scurt și cu putere hățurile de frînghie. DUMITRIU, N. 247. Cu murgul trăgînd de frîu. TEODORESCU, P. P. 640. Trage ața cît să nu se rupă. ◊ Expr. A trage sforile = a unelti în ascuns, a pune ceva la cale prin intrigi, uneltiri. Take Georgescu trăgea sforile cultivînd un vag spirit corporatist. PAS, Z. I 301. 6. Intranz. A avea greutatea de..., a cîntări, a atîrna. Trage poate 800 de litre. NEGRUZZI, S. I 40. Carnea ei putea să tragă 40 ocă. DRĂGHICI, R. 84. Din cinci sute buzdugane, Alegea unul mai mare, La cîntar că mi-l punea Cinci sute oca trăgea. ANT. LIT. POP. I 342. ◊ Fig. Ce trage părerea domnului? – E hotărîtoare. DELAVRANCEA, O. II 259. ◊ Expr. A trage (greu) în cumpănă v. cumpănă (2). 7. Tranz. A înfige (în frigare, în țeapă sau în alt corp ascuțit). Îl trag în lancie ca p-un iepure-n frigare. CARAGIALE, O. III 144. Le presară cu sare Și le trage-ntr-o frigare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 456. 8. Tranz. A duce, a căra, a tîrî după sine. Am tras buștenii în Copcă. GALACTION, O. I 62. Cînd se întoarse... trase după el un șervet. C. PETRESCU, Î. I 13. Eu trag grapa după mine; Eu o trag și ea nu vine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429. ◊ Expr. A trage (sau, refl. impers., a se trage) targa pe uscat = a o scoate greu la capăt, a o duce greu; a trage pe dracul de coadă. Pînă prin postul mare, uneori, de bine de rău se mai trăgea targa pe uscat. PAS, Z. I 131. A trage un picior (sau piciorul) = a șchiopăta. Paraschiv cîrciumarul trăgea un picior și-și pusese singur firma «La șchiopul». PAS, Z. I 54. Pășea trăgînd piciorul încet, dar pe-a lui față Zbura ca o lumină de glorie măreață. ALECSANDRI, P. A. 210. 9. Tranz. Fig. A aduce după sine, a provoca, a isca, a atrage. Cea mai mică mișcare, produsă în vreuna din aceste naționalități, trage după sine imediata convulsiune a tuturor celorlalte. HASDEU, I. V. 127. Toată fapta trage după sine răsplata sa. BĂLCESCU, O. I 140. 10. Tranz. (Despre animale de tracțiune) A face să meargă un vehicul; a duce. Duman și Viorica, împodobiți cu flori de tei, trăgeau mîndri carul încărcat. BUJOR, S. 35. ◊ (Poetic) O cojiță de alună trag locuste, podu-l scutur. EMINESCU, O. I 87. ◊ Intranz. Caii trăgeau greu la deal, cu gîturile spînzurînd, cu nările aburind. DUMITRIU, N. 145. Îndemna blînd și stăruitor vacile care trăgeau din răsputeri, încovoindu-și spinarea. REBREANU, I. 93. Boii nu trag nici mai tare, nici mai încet. GÎRLEANU, L. 38. ◊ Expr. A trage la jug v. jug. 11. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. Stătea acum gîndindu-se cu groază la pedeapsa ce urma s-o tragă pentru adormirea la post. MIRONESCU, S. A. 75. Cît am tras cu boala lui numai inima mea știe. VLAHUȚĂ, O. A. 428. Ai să tragi încă multe năcazuri. CREANGĂ, P. 222. De-aș mai trage cîte-am tras, Eu de tine nu mă las. TEODORESCU, P. P. 308. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unei greșeli, ale unei fapte rele; a ispăși. Îi veni rîndul și lui Ștefan Furtună, veteranul, să-și tragă păcatele. MIRONESCU, S. A. 24. Zi și d-ta că ai avut să tragi un păcat strămoșesc. CREANGĂ, P. 220. ◊ Absol. Capul face, capul trage. 12. Tranz. A îndrepta și a opri un vehicul, o ambarcație la un loc fix de staționare (de obicei pentru ca oamenii să se poată urca sau coborî). Am tras binișor luntrea la țărm lîngă niște stuhărișuri. V. ROM. octombrie 1953, 24. Stoica se scărpină iar în cap și, iscusit, trase poștalionul lîngă pridvorul cu geamlîc. CAMIL PETRESCU, O. I 179. ◊ Absol. Zi vezeteului să tragă la scară. ALECSANDRI, T. 297. 13. Intranz. A poposi, a se opri (la o casă) pentru a fi găzduit; a se instala undeva pentru un timp limitat. Traseră la un han urît. SADOVEANU, O. VII 78. Anunță-mă din vreme cînd vii. Tragi la mine, negreșit. CARAGIALE, O. VII 263. Îmi pare rău că nu trage aci în gazdă directorul. ALECSANDRI, T. I 275. ♦ A se opri (cu un vehicul) la un adăpost. Am tras cu căruța sub un plop mare. CREANGĂ, O. A. 97. ◊ Tranz. Sub streșinile acelea puteai trage și o căruță. DUMITRIU, P. F. 48. 14. Refl. A se tîrî, a merge cu greutate. Abia se putu trage pînă acasă de năcaz. RETEGANUL, P. II 55. Sosi și țiganul cu biata babă care abia se trăgea de bătrînețe și de slăbiciune. SBIERA, P. 118. Copii mici, de se trag încă pe brînci. ȘEZ. IV 135. 15. Refl. (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin prep. «la») A se duce (mînat de o dorință), a se îndrepta spre o țintă. [Copiii] iar se trăgeau la mal. SADOVEANU, O. VIII 136. Dau de o fîntînă în cale și boii să trăgeau cătră ea, semn că le era sete. RETEGANUL, P. V 31. ◊ Fig. N-a rămas inimă-n mine Și cîtă a mai rămas Toată la neica s-a tras. HODOȘ, P. P. 40. ◊ Intranz. Țineam ceaslovul deschis, și cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele. CREANGĂ, O. A. 35. 16. Intranz. Fig. A tinde spre, a se simți atras către. N-am ce zice, tragi la bine. PAS, Z. I 168. Cum trage puiul la cloșcă, așa să tragă ei la casă. SEVASTOS, N. 261. Vezi dacă-i militar, tot la vitejie trage. ALECSANDRI, T. I 72. Omul la om trage, și vita la vită. PANN, P. V. I 13. Banul la ban trage. ◊ Refl. Se bucura grozav cînd vedea că mă trag la carte. CREANGĂ, O. A. 38. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «a») A tinde spre, a prevesti (o anumită stare). Obosite șî trăgînd a moarte, ele [apele] nici nu încearcă să se trezească din somnul greu care le-a cuprins. BOGZA, C. O. 156. Jachetele lui, călcate zilnic, trăgeau a mare. BASSARABESCU, S. N. 41. Cel ce mănîncă din mînă, trage a sărăcie. ȘEZ. XII 164. 17. Refl. (Învechit și arhaizant) A se retrage din locul unde se află, p. ext. din instituția, postul, colectivitatea din care face parte. Soldații se trăgeau îndărăt în dezordine. DUMITRIU, N. 112. Răzășul se trase la cuibul de pe Răut. SADOVEANU, O. VII 100. Apoi m-oi trage de la sfat, măria-ta. DELAVRANCEA, O. II 89. Domnul meu, să te tragi. Aștept pe împărat. ODOBESCU, S. I 250. Mă făcu să mă trag de la fereastră. NEGRUZZI, S. I 58. Năvala se trase înapoi, spăimîntată de piepturile goale a vitejilor. RUSSO, O. 34. ◊ Tranz. Domnu abate să tragă pre bezădele de la școala publică. KOGĂLNICEANU, S. 64. ◊ Expr. A-și trage mîna de deasupra cuiva = a înceta de a mai ocroti pe cineva; a părăsi. Împărăția își trage de deasupra lui mîna. SADOVEANU, Z. C. 251. ♦ (Despre ape) A se retrage. Apa heleșteului se trase într-o parte și într-alta. ISPIRESCU, L. 37. Rîul înapoi se trage... munții vîrful își clătesc. ALEXANDRESCU, M. 14. A început atmosfera a să liniști, valurile mării a să alina... apa a să trage la matca ei. DRĂGHICI, R. 112. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge. Îi trage inelele din deget. ISPIRESCU, L. 109. ◊ Fig. D-sa, de la această concepție primă, trage un plan pentru o dramă. GHEREA, ST. CR. II 267. Subiectele mai tutulor acestor producții au fost trase din istoria națională. CARAGIALE, O. III 221. ◊ Expr. A trage concluzii v. concluzie. A trage foloase din (sau de pe urma) = a folosi de pe urma. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma) = a învăța (dintr-o experiență). ♦ (Cu complementul «dinți», «măsele») A extrage. Nici un doctor nu trăgea măselele mai repede și fără durere ca dînsul. REBREANU, I. 120. 2. Tranz. A scoate (o armă) din teacă (pentru a începe lupta). Zăcea pe pietre Lara, cu spada lîngă el Pe jumătate trasă. MACEDONSKI, O. I 263. Credeți că trage spada să pedepsească repede pe acei cutezători? CARAGIALE, O. III 256. 3. Tranz. (Cu privire la un lichid) A scoate (dintr-un recipient), a extrage. Se duce la puț, trage apă, umple o găleată. DUMITRIU, P. F. 60. Ia trageți-mi încoa cîte-o cinzeacă de la cep. ODOBESCU, S. I 84. ◊ (Poetic) Trage miere dintr-o plantă, făr-a beteji pe floare. CONACHI, P. 278. ◊ Expr. A trage vinul de pe drojdie = a scoate vinul limpezit din vasul în care și-a depus drojdia. A trage băutura în sticle = a scoate băutura dintr-un vas mai mare și a o turna în sticle. 4. Tranz. (Cu privire la puroi, la copturi etc.) A face să se colecteze, să se strîngă. Să-ți dee mnealui ce are acolo... să tragă o coptură. POPA, V. 148. 5. Tranz. A lua (cu forța), a obține (cu dificultate). Andrii Popa, hoț barbat! Zi și noapte de călare Trage bir din drumul mare. ALECSANDRI, P. I 36. Bezădelile și Vogoridi au a trage banii lor de la pastorul, la începutul fieștecărei luni. KOGĂLNICEANU, S. 129. Mai adastă-mă nițel, Ca să-mi dau socoteala, Ca să-mi trag simbrioara. TEODORESCU, P. P. 668. ♦ A lua îndărăt, a retrage. Cînd ieși boierul din tovărășia dumitale, își trase partea lui, 20000 de galbeni. DELAVRANCEA, O. II 278. ♦ A reține. Nici ei nu mănîncă... și trag și plata lucrătorilor. RETEGANUL, P. V. 55. 6. Intranz. Fig. (În expr.) A trage cu urechea = a asculta pe furiș pentru a prinde zgomote ușoare sau vorbe șoptite; a-și încorda auzul, a-și ascuți urechea. Nevestele trag cu urechea, se folosesc de întuneric și-și dau cu cotul, chicotesc cînd prind cîte-o frîntură din vorba unchiașului. SP. POPESCU, M. G. 24. Țrase cu urechea și simți că cineva jumulește pomul de mere. ISPIRESCU, L. 74. Trage cu urechea și aude bine că s-apropie drumeț. CARAGIALE, O. III 52. (Tranz.) Toate acestea le-au tras Pepelea cu urechea. SBIERA, P. 17. A trage cu ochiul (cu ochii sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, a privi din fugă, fără a fi observat. Prizonierul își fuma pe furiș țigara, trăgînd cu coada ochiului la fața aspră a sergentului. SADOVEANU, O. VI 15. Tot trag cu ochii la pojijia casei. SEVASTOS, N. 51. Trăgea cu coada ochiului spre a vedea dacă o bagă în seamă cei de primprejur. ISPIRESCU, U. 21. Intrați în codru și trageți cu ochiul; nu cumva îți zări zmei pe după copaci! ALECSANDRI, T. I 426. (Tranz., rar) A întors capu-ncolo și a început să bea din țigară... Dar mă trăgea cu coada ochiului. CARAGIALE, O. I 47. ( Regional) A trage de seamă = a băga de seamă. Fata mai că leșină de bucurie, dar iarăși trase de seamă și mulțămi oamenilor. RETEGANUL, P. II 68. 7. Tranz. A inspira, a respira; a inhala. Trăgea cu lăcomie pe nări mireasma ascuțită. SADOVEANU, O. VIII 13. Trăgea aerul rece al nopții adînc, pînă în fundul plămînilor. BART, E. 56. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira (greu). N-avea putere-n el să-și tragă Nici sufletul. COȘBUC, P. I 243. Își trase sufletul adînc și cu plăcere. CONTEMPORANUL, IV 83. (Intranz.) A trage de moarte (sau a trage să moară) = a se zbate în chinurile morții, a-și trăi ultimele clipe; a fi pe moarte. Seara primiseră vorbă în sat că vitele lor aflate pe culmile Hășmașului Mare sînt bolnave și trag să moară. BOGZA, C. O. 25. Cînd trăgea tata de moarte, m-a chemat la patul lui. RETEGANUL, P. V 80. Leul cel înfricoșat... trage de moarte și-i aproape de sfîrșit. ȚICHINDEAL, F. 8. Bărbatu mi-i dus la moară, Soacră-mea trage să moară. HODOȘ, P. P. 50. ♦ (Cu complementul «tutun», «tabac», p. ext. «ciubuc») A fuma, a priza. Întreabă pe un arnăut care trăgea ciubuc la altă masă. CARAGIALE, O. III 43. Iar îi tragi tiutiun, soro? ALECSANDRI, T. I 175. Dragu mi-i bădița, drag, Care nu trage tăbac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 409. ◊ Absol. Tutunul este o otravă... – Da tu de ce tragi, mă-ntrerupe maiorul. CARAGIALE, M. 131. ◊ Intranz. Vasile stătea în margine, trăgînd din țigară, și simțea cum i se lipește limba uscată de cerul-gurii. DUMITRIU, N. 230. A tras iar adînc din pipă. SADOVEANU, N. P. 27. Soarbe din cafea mai alene, trage din tutun mai greoi. BASSARABESCU, V. 36. 8. Intranz. (Despre aparate sau instalații de ardere) A arde bine, a avea tiraj. De dimineață se făcuse foc, la început soba nu trăgea și tot fumul ieșise în odaie. VLAHUȚĂ, O. A. 296. 9. Tranz. (Folosit și absolut) A sorbi, a înghiți, a bea băuturi alcoolice. Ceva rom, băiete, rusesc, tare de-ți crapă măseaua! Trage un gît și te dezmorțește. SADOVEANU, O. VI 31. Primarul Ion Pravilă se abătea mai des să tragă cîte-o țuică. REBREANU, R. II 309. Știi ce?... N-ar fi bine oare să tragem și noi o dușcă? ALECSANDRI, T. I 91. ◊ (Întărit prin «pe gît») De necaz traseră băutura pe gît și cei care se aflau în preajma ofițerilor. PAS, Z. IV 75. ◊ Expr. A trage la măsea (sau la mustață) = a bea mult alcool, a fi bețiv. (Cu parafrazarea expresiei) Cînd tragi sorcoveții la musteață de ce nu te olicăiești atîta? CREANGĂ, A. 17. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena, a duce, a cresta (linii, semne, contururi). Cu un creion lat, continuă să tragă linii pe o scîndură. C. PETRESCU, Î. II 181. Zugrăvelile ce închipuiau războaiele lui Moamet... ereau trase de mîini îngerești. GORJAN, H. IV 155. ◊ (Poetic) Fluviul curge domol, trăgînd în jurul orașului o panglică lată de ape turburi și grele. BOGZA, M. S. 19. [Acest stat] ale cărui hotare le trăsese cu sabia sa. BĂLCESCU, O. II 289. De la casă pînă la casă, tot funii și ațe trase (Drumul). GOROVEI, C. 136. (Refl.) Vine albastre se trăgeau pe fața ei albă ca o marmură vie. EMINESCU, N. 4. ◊ (În contexte figurate) Soarta a tras o dungă brutală peste combinațiile lui. REBREANU, R. I 46. ◊ Fig. (Despre trăsăturile feței, mai ales despre ochi și despre sprîncene) Chiar de n-ar avea sprîncenile trase ca din condei... tot n-ar da cu foiță și cu muc de lumînare. DELAVRANCEA, S. 9. Pe deasupra ochilor Trasă-i peana corbilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 136. ◊ Loc. adj. Tras cu sfoara (sau cu frînghia) = aliniat cu ajutorul unei sfori bine întinse. Ulițile orașelor europenești, trase cu sfoara, au multă monotonie. NEGRUZZI, S. I 69. Toate drumurile sînt trase cu frînghia, casăle în linie. KOGĂLNICEANU, S. 4. ◊ Expr. A trage (o) brazdă = a ara. Cîte un plug se mișcă încet, trăgînd o brazdă adîncă. BOGZA, C. O. 153. Hai, ho, ța, ho, Bourean, Trage brazdă pe tapșan. ALECSANDRI, P. P. 168. IV. 1. Tranz. (Folosit și absolut) În diverse procese de muncă, în diverse operații sau în acțiuni care presupun un efort fizic. V. da³ (I 10). A trage la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A trage (o țesătură) la piuă = a supune (o țesătură) unei operații mecanice cu ajutorul ciocanelor pivei (pentru a o face deasă și pîsloasă). Călțunii... sînt trași la chiuă și-s cu dungi roșii. ȘEZ. IX 34. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a imprima cu ajutorul șapirografului. (Familiar) A trage (pe cineva) în poză = a fotografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea etc.) = a ascuți. Urîtă vreme, grăi moș Matei, trăgînd apăsat pe-o curea o custură. MIRONESCU, S. A. 41. Paloș din teacă scotea, pe amnar că mi-l trăgea. TEODORESCU, P. P. 668. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. A trage cu acul = a coase, a broda. Cîndu-i trage cu acul, să se rumpă bumbacul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 347. A trage cu coasa = a cosi. Mă usuc ca cucuta Cînd o tragi cu coasa. SEVASTOS, N. 164. Unde tîrg erea mai bun Tragi cu coasa să faci fîn. TEODORESCU, P. P. 488. (Intranz.) A trage la rame, la (sau din) lopată = a vîsli. Adam și cu Trofim nu trăgeau la rame. DUMITRIU, P. F. 4. Mîndrul trage din lopată Trece Dunărea îndată. ALECSANDRI, P. P. 51. A trage în dinți = a mesteca. Friptura tare, de n-o puteau trage în dinți. ȘEZ. I 234. A trage în fușalăi (sau în piepteni) = a dărăci. Du-te și vezi de trage pînă în sară în fușalăi lîna pe care ți-am pregătit-o. SADOVEANU, B. 19. ♦ A toarce. Lasă pînza să mai steie, Că mi-ai tors-o prin cosire Și mi-ai tras-o prea subțire. MARIAN, S. 97. Din caier trăgînd, Din ochi lăcrămînd. SEVASTOS, C. 296. ♦ A trece prin..., a vîrî prin..., a petrece. Își trase unghiile prin barba rară. C. PETRESCU, R. DR. 130. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban cîștigat (cu credința superstițioasă că acest gest atrage bogăția). Trăgînd gologanul prin barbă și băgîndu-l în buzunar. PAS, Z. I 104. Tras prin (printr-un sau ca prin) inel sau (mai rar) tras prin mărgea, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios, grațios. Trupușoru-i gingășel Părea tras pintr-un inel. ALECSANDRI, P. I 91. Cine mi-a văzut Mîndru ciobănel Tras printr-un inel. ANT. LIT. POP. I 331. Mîndra naltă, supțirea, Parcă-i trasă prin mărgea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. (Refl.) A se trage la față = a slăbi, a avea figura obosită, palidă, a arăta rău. Flăcăul începea să doarmă mai puțin și să se tragă la față. SADOVEANU, B. 171. 2. Tranz. A deforma plastic un material ductil, făcîndu-l să treacă printr-o filieră, pentru a obține bare, sîrme sau țevi. 3. Tranz. (Familiar, de obicei construit cu dativul etic; cu sensul precizat de determinări) A face (ceva) din plin, cu multă energie, cu pasiune, cu vioiciune. Trag o horă de tremură pămîntul. SEVASTOS, N. 82. Apoi au tras o nuntă romînească care a ținut două săptămîni. RETEGANUL, P. V 44. Păcat că nu sînteți și voi aici, să-i tragem pe-nfundate un chef la căldurică. CARAGIALE, O. VII 20. Mi-au tras o frecătură bună cu oțet de leuștean. CREANGĂ, A. 15. Îi tragem un stos în astă-seară? ALECSANDRI, T. 1702. (Absol.) Va să zică îi tragi la gazetă zdravăn... C. PETRESCU, C. V. 125. ◊ Expr. A trage un somn (sau un pui de somn) sau a trage (la) soamne (sau la aghioase) = a dormi (adînc). Am tras cu toții un pui de somn spre ziuă. STANCU, D. 178. De la Ieși și pîn-aici, mai că nici n-ai cînd trage un somn bun, și-ai ajuns. MIRONESCU, S. A. 133. S-a pus să-i tragă la soamne. CARAGIALE, O. III 50. După ce te-am găzduit... tu, gogeamite flăcău în putere, să-i tragi la aghioase. id. ib. 55. A-i trage (cuiva) butucul v. butuc. A trage condeiul v. condei. A trage (cuiva) chiulul v. chiul. (Intranz.) A trage la fit v. fit. ♦ A cînta, a striga puternic. Flăcăii trăgeau chiote de răsunau văile. BUJOR, S. 39. Cu toții într-un glas îi traseră un cîntec haiducesc de clocoteau văile. VLAHUȚĂ, O. AL. 152. Privighetorile prin crîngulețele înflorite trăgea niște geamparale de-ți lua auzul. ISPIRESCU, L. 292. ◊ Expr. A trage o gură = a certa cu asprime, a muștrului. El se mai și obrăznicise cînd stăpînu-său i-a tras o gură. SLAVICI, N. I 234. ◊ Intranz. Dodată auzi niște balauri de lăutari trăgînd din viori de gîndeai că mănîncă foc. ISPIRESCU, L. 109. Eu cînd trag din cimpoi... sar căprioarele de se prăpădesc. ALECSANDRI, T. 243. 4. Intranz. (În expr.) A trage cu coada ochiului (mai rar cu geana sau cu mustața) = a face un semn discret Flăcăii-și trag cu geana, Rîd apoi și ei. COȘBUC, P. II 56. El îi trase cu mustața, iară ei îi făcu inima sfîrr! ISPIRESCU, U. 119. Mai zîmbiți, soro dragă... mai trageți cu coada ochiului... ca altele. ALECSANDRI, T. I 160. 5. Tranz. A da o lovitură, a bate, a plesni. Pui acum de-ți trage la tălpi atîta cît nu poți duce. ISPIRESCU, L. 178. ◊ Absol. (Cu indicarea instrumentului acțiunii) Au început amîndoi să zbiere și să-și tragă-n cap cu toiegele. CARAGIALE, O. III 200. Fiul craiului îi și trage atunci cu frîul în cap. CREANGĂ, P. 195. ◊ (Instrumentul acțiunii este complement direct) Îmi trăgeai palme de-mi venea amețeală. DUMITRIU, N. 128. Zicînd acestea, Dardarot i-a tras un picior. CARAGIALE, O. III 50. Ciocoieșu satului... Trage pinteni calului. MARIAN, S. 175. 6. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca glonțul, săgeata etc. să pornească spre țintă. Soldații începură să tragă. DUMITRIU, N. 141. La început tragem toți cu furie. CAMIL PETRESCU, U. N. 321. Dac-o veni ursul, trage fără temere. BOLINTINEANU, O. 330. Copii, trageți... eu vreu astăzi să mă-ntrec în arc cu voi. ALECSANDRI, P. I 33 ◊ (Cu indicarea țintei) Eram pe cîmp azi, amîndoi, și trăgeam la becațe. DUMITRIU, B. F. 39. Trage cineva din noapte în noi. CAMIL PETRESCU, U. N. 267. ◊ (Cu indicarea instrumentului acțiunii) Un vînător trage cu pușca. SADOVEANU, O. VIII 179. Trăgînd mereu din carabină, Săriră-n front. COȘBUC, P. II 40. ◊ Tranz. (Instrumentul acțiunii, p. ext. detunătura, focul etc. devin complemente directe) Traseră focuri de pușcă în aer. DUMITRIU, N. 12. Aprozii trag cîteva săgeți. DELAVRANCEA, O. II 140. Cadînele trăgeau puști și pistoale după ferestre. GHICA, S. 19. 7. Tranz. A freca o regiune a corpului, în scopuri terapeutice; a masa. Venii să mă tragi nițel pe spate, că nu mai pot. STĂNOIU, C. I. 188. Lă purcelul, îl scaldă, îl trage frumușel cu untură din opaieț, pe la toate încheieturile. CREANGĂ, P. 76. ◊ Intranz. (Cu determinări indicînd boala, și introduse prin prep. «de») Știe să tragă de gîlci. CARAGIALE, O. III 47. V. Intranz. (Despre vînt) A bate (încet), a sufla (ușor). Trăgea un vînt subțire dinspre baltă. SADOVEANU, O. I 27. Trăgea un vîntișor care abia adia. ISPIRESCU, L. 6. Vremea e frumoasă, dar cam ger!... Trage un vînt rece «de ustură». RUSSO, O. 152. ♦ Tranz. (Despre un curent de aer) A învălui, a cuprinde (pe cineva) provocîndu-i o senzație de răcoare bruscă și neplăcută (care poate cauza îmbolnăvirea). Să nu te tragă răceala, duduie! C. PETRESCU, R. DR. 79. ◊ (Prin metonimie) M-a tras și fereastra. CARAGIALE, O. I 60. VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul..., a fi urmașul... Nu contenea a dovedi, cui vrea și cui nu vrea să-l asculte, că se trage direct din Porfirogeniții Bizanțului... C. PETRESCU, A. R. 11: Se trăgea și el din viță de împărat. ISPIRESCU, U. 8. De se trag din neam mare, Asta e o întîmplare. ALEXANDRESCU, M. 321. ◊ (Tranz., în expr.) A-și trage neamul din... v. neam. ♦ A fi originar din... După mamă se trăgea din Pipirig. SADOVEANU, E. 103. 2. A proveni din..., a fi provocat de... Din asta i s-a tras și moartea, CARAGIALE, O. III 101. A pomeni ea, baba mea, cîte zilișoare-a avea de năcazul acesta, că numai din pricina ei mi se trage. CREANGĂ, P. 128. ◊ Tranz. Orașul Constantinopole ș-a tras mărirea lui de la un Constantin. BĂLCESCU, la TDRG.

PREZUMPT, -Ă, prezumpți, -te, adj. (Rar, învechit) Presupus, socotit. Mă mir cum se face ca pipele, prezumpte antice, ce s-au găsit în Francia... să aibă întocmai forma subțire și ușoară. ODOBESCU, S. II 303.

ȚEAVĂ, țevi, s. f. Piesă de metal, de os, de ebonită, cauciuc, sticlă, lemn etc. în formă de cilindru gol, cu lungimea mult mai mare decît dimensiunile secțiunii, avînd diferite întrebuințări. V. burlan, canal, conductă, tub, furtun. Gazul metan se transportă cu ajutorul conductelor și țevilor. ▭ Omul, vîrît între două rînduri de țevi, începuse să taie ceva. C. PETRESCU, C. V. 139. Dracii cari vor ținea țeava pipei în gură cînd vor fuma să zică... RETEGANUL, P. II 67. ◊ Țeavă de eșapament v. eșapament. ♦ Cilindru de oțel al unei arme de foc prin care trece proiectilul aruncat de explozia pulberii. Se uită pe țevi dacă sînt unse. DUMITRIU, N. 186. Desprinse cu luare-aminte din cui pușca scurtă cu două țevi. SADOVEANU, B. 102. ♦ Tub de lemn (de soc sau de trestie) pe care se deapănă (de obicei cu ajutorul sucalei) firele și care se introduce în suveică. Mai încet, Hera. Dai peste țeavă... Și tu, Lisandra, bate mai domol... Na! iar ai încurcat firele. DELAVRANCEA, A. 2. Țevi de făcut la sucală. CREANGĂ, A. 62. – Pl. și: (învechit și regional) țeve (ISPIRESCU, L. 38). – Variantă: țevie (ALECSANDRI, P. A. 144, ȘEZ. IV 122) s. f.

SCRUM, (rar) scrumuri, s. n. 1. Materie neagră sau cenușie care rămîne în urma arderii unui corp (păstrînd încă, în parte, forma obiectului ars). V. cenușă. Directorul general, cînd s-a găsit față în față cu Bozan, a scuturat scrumul țigării. SAHIA, N. 35. Și bunicul rîde tare, Pipa scuturînd de scrum. IOSIF, PATR. 22. Atunci perii de pe dînsa au început a pîrîi, și pielea a sfîrîi, prefăcîndu-se... în scrum. CREANGĂ, P. 88. ◊ Fig. Mă-ntorcea mereu din drum, Împingîndu-mă într-una tot prin zări de foc și scrum. EFTIMIU, Î. 65. ◊ (În metafore și comparații) Inima mi-i arsă scrum După cel ce-i dus la drum. SEVASTOS, C. 79. ◊ Expr. A se alege scrum și fum sau scrum și cenușă (de ceva sau de cineva) = a nu mai rămîne nimic din cineva sau ceva, a se distruge de tot; a se alege praful și pulberea, v. praf, pulbere. Mai bine le dăm foc, să se aleagă scrum și cenușă din tot neamul lor! REBREANU, R. II 44. Am fost... și impiegat la regia tutunului, din care s-a ales numai fum și scrum. ALECSANDRI, T. 116. A (se) face scrum (și cenușă) = a arde (sau a face să ardă) de tot, a (se) preface în cenușă. Ajută-mă să-l fac scrum și cenușă. RETEGANUL, P. III 72. Țipară ce țipară, dar o dată cu focul li se stinse și lor glăsciorul și se făcură scrum. ISPIRESCU, L. 294. 2. Fig. Durere, amărăciune, necaz, suferință. Domnița mea din visuri, apleacă-te spre mine... Și răscolind tot scrumul din inima-mi bolnavă Mă-nalță-ncet, iubito, Mă-nalță pîn’ la tine. CAMIL PETRESCU, T. II 12. 3. Coajă arsă care se prinde pe fundul unui vas, în interiorul lulelei etc.; arsură, zgură. Ciucurele, măgurele, merg pe drum înșirățele; ciucur, măgur, șede-n drum, trage din liulea la scrum (Ciobanul fumînd și oile). SBIERA, P. 322. Va rade cu custura tot scrumul ce se lipește pe fund. DRĂGHICI, la TDRG.

VÎNĂT², -Ă, vineți, -te, adj. 1. De culoarea albastră întunecată (cu reflexe violete) a cerului senin spre seară. Cerul era curat, vînăt-închis, cu stelele tremurătoare ca niște picături de rouă. REBREANU, R. II 157. Pe urmă rămăsei nemișcat, cu ochii ficși, privind fereastra care se deslușea ca o pată mare vînătă. DUNĂREANU, CH. 119. ◊ (Poetic) Noaptea, potolit și vînăt arde focul în cămin. EMINESCU, O. I 42. (Rar, despre ochi) Singuri voi, stejari, rămîneți De visați la ochii vineți. EMINESCU, O. I 122. ◊ (Adverbial) Ochi care lucesc vînăt. ODOBESCU, S. III 64. Piatră vînătă v. piatră (II 3). ♦ (Despre fum, nori) Albastru-cenușiu. Fumul vînăt se ridică de pe curte și de pe sat. SADOVEANU, O. I 50. Uitați-vă colo, sus, sus, unde se sfîrșește zidul de brazi, unde se prelinge un nor vînăt. DELAVRANCEA, O. II 109. În fum vînăt de tămîie. EMINESCU, O. I 65. ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării). Muntele de peste apă se încruntă mai tare, își ascute crestele, crește întunecat spre cer, încît ziua devine vînătă. BOGZA, A. Î. 146. Bolta sură ca cenușa, Codrii vineți – dorm adînc. TOPÎRCEANU, B. 16. Munții vineți... se văd în depărtare. NEGRUZZI, S. I 308. ◊ (Poetic) Bubuitura a sunat lung, lung de tot, peste golul vînăt al văii. POPA, V. 11. ♦ Fig. Lipsit de veselie, sumbru. Izbucni într-un... rîs vînăt. CARAGIALE, M. 34. 2. (Despre oameni sau părți ale corpului) Lipsit de sînge, palid, livid; Buzele vinete se mișcau, mestecînd vorbe neînțelese. BART, E. 344. Numai un bătrîn, vînăt la față, cu nasul roșu, moțăia cu pipa între dinți. id. ib. 93. ◊ (Cu determinări cauzale introduse prin prep. «de») Se năpusti în casă vînăt de mînie. DUMITRIU, P. F. 62. Prin ușa băcăniilor... cînd se căscă să primească înlăuntru un client vînăt de ger, năvălea miros de pește. C. PETRESCU, C. V. 118. 3. (În expr.) Pătlăgea (sau pătlăgică) vînătă (și substantivat, f.) v. pătlăgea (2). 4. (Despre animale) (Cu părul) sur-închis; (despre păsări) cu pene cenușii bătînd în albastru. Adusese șase căluți, patru vineți și doi murgi. CAMIL PETRESCU, O. IV 16. Sitarii vineți și becațele cu cioc alb și subțire se plimbă fără frică pe lîngă vapor. VLAHUȚĂ, R. P. 20. Merge tînăru călare Pe-un cal vînăt, bidiviu, TEODORESCU, P. P. 53. ◊ (Substantivat) Dincă își înfipse mîna în coama scurtă și groasă a vînătului său. CAMIL PETRESCU, O. II 16. Și mai am pe vînătul Care-mi poartă sufletul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 505. Vînătă cea frumoasă, Iapă scurtă și vînoasă. ALECSANDRI, P. P. 129.

bagău, bagăuri, s.n. – (reg.) Tutun, tabac. În expr. a ține bagău = a mesteca tutun: „Amândoi moșii fumau cu pipa și țineau bagău” (Memoria, 2004-bis: 1.283; Desești); „Fetele din satu meu / Dohănesc și țin bagău” (Memoria, 2001: 102). ♦ (onom.) Bagău (Bagoaie), poreclă în Dragomirești (D. Pop, 1970). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, cu sensul de „scrum de tutun” (DRT). – Din magh. bagó „tutun de mestecat” (Cihac, cf. DER; Scriban, Șăineanu).

cănac, cănaci, s.m. – (reg.) Ciucure, ciucalău, canaf: „Nici ai vaci cu coarne largi, / Numa pipa cu cănaci” (Papahagi, 1925: 228; Săcel). ♦ (onom.) Canac, nume de familie (9 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Var. a lui canaf (< magh. kanaf „fibra” < germ. Knauf „capitel de coloană, mâner de sabie”, Scriban, Șăineanu) (MDA).

ciutură, ciuturi, s.f. – 1. Vas din doage sau dintr-un trunchi scobit care servește la scos apa din fântână (Moraru, 1990); găleată. 2. Țeava de la pipă (Lenghel, 1979). ♦ (onom.) Ciuturaș, Ciutureanu, nume de familie (13 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. pop. *cytola (Pușcariu, DA, DEX, MDA) < gr. katulos „scoică” (DER).

paclă, pacle, s.f. – (reg.) Pachețel din hârtie cu tutun pentru pipă (Hotea, 2006): „Jâzii ăștia iar o scumpit tabaca, îi șasă lei pacla și n-ai decât câteva fumuri” (Memoria, 2004-bis: 1.244). – Din magh. pakli „pachet” (MDA).

surcălău, surcălauă, (surcalău), s.n. – (reg.) Ac mare de oțel pentru găurit / cusut hamuri, piei (Memoria 2001); sulă. 2. Bucată de fier sau sârmă folosită la curățarea lulelei: „Bătrânul scoase pipa din jașcău, o curăță pe dinăuntru cu surcalăul…” (Memoria, 2004-bis: 1244). – Din magh. szurkáló „sulă” (MDA).

șanț, șanțuri, s.n. – 1. Tutun: „Moșu ține șanț în gură, după ce o stins pipa” (Faiciuc, 2008; Dragomirești). 2. Scrumul rămas în pipă după ardere. – Din magh. dial. sánc „șanț” (MDA).

toait, s.n. – (reg.; înv.) Aliaj din argilă, din care se confecționau, în trecut, pipele (Hotea, 2006). – Et. nec.

ȘLEPAR, șlepari, s. m. Conducătorul unui șlep. Șleparii, în papuci de pîslă, robotesc fără treabă, cu pipa între dinți. BART, E. 331.

SPUMĂ, spume, s. f. (La sg. și la pl. cu aceeași valoare) 1. Strat albicios care conține bule de aer și care se formează la suprafața unui lichid agitat; sistem format dintr-un lichid în care sînt răspîndite bule de gaz separate între ele prin straturi foarte subțiri din lichidul respectiv. Spuma albă încalecă molcom răsturnarea valurilor. RALEA, O. 35. [Oltul] se năpustea după rădvan și se frîngea de mal, plin de turbare și de spumă. GALACTION, O. I 74. Sub o rîpă stearpă, pe un rîu în spume, Unde un sihastru a fugit de lume. BOLINTINEANU, O. 58. Iată plutind pe-a mării spume O sprintenă corvetă. ALECSANDRI, P. A. 110. ◊ Fig. Spicurile ierbii și spuma miilor de flori de cîmp... fierbea domol la adierea vîntului. GALACTION, O. I 39. Lunca... era albă și trandafirie de spuma florilor de cireși și de caiși. I. BOTEZ, ȘC. 76. Iar luna zîmbitoare, și tainică, și lină, Vărsînd pe-a sale unde dulci spume de lumină, Cu fața sa balaie în el se oglindea. ALECSANDRI, P. I 236. ◊ (În metafore și comparații) Împărăteasa făcu un fecior alb ca spuma laptelui, cu părul bălai ca razele lunii. EMINESCU, N. 4. Mîndru ciobănel, Tras printr-un inel. Fețișoara lui, Spuma laptelui. ALECSANDRI, P. P. 3. (Sugerînd delicatețea, frăgezimea) Hainele, ca spuma, Le-am țesut cu mîna mea. COȘBUC, P. I 238. ♦ Fig. Ceea ce este (sau se crede că este) mai bun, mai ales. 2. Strat care se ridică deasupra unor alimente în timpul fierberii (și care de obicei se îndepărtează). Spuma de pe supă. Spuma de la dulceață. 3. Clăbuc de săpun. ◊ Praf de spumă v. praf. ♦ Clăbuc de sudoare. La castel în poartă calul Stă a doua zi în spume. EMINESCU, O. I 68. Ceata mea-i frumoasă, ageră, ușoară Și pe cai în spume ce ca vîntul zboară. BOLINTINEANU, O. 10. ♦ Clăbuc de salivă. O, calul meu! Tu, fala mea, De-acum eu nu te voi vedea... Cum mesteci spuma albă-n frîu, Cum joci al coamei galben rîu. COȘBUC, P. I 112. ◊ Expr. (Despre persoane) A face spumă (sau spume) la gură = a avea salivație abundentă (de prea multă vorbă, de furie etc.). Turbează bancherii Și regii de trusturi fac spume la gură. DEȘLIU, G. 55. Amețit de-atîta tocmeală... De făcuse... spume chiar la gură. CONTEMPORANUL, III 206. Nenorocitul domn... spume făcea la gură. NEGRUZZI, S. I 165. 4. (Numai în expr.) Spumă-de-mare = mineral din grupul silicaților de magneziu, albicios, ușor și poros, din care se fac pipe și alte obiecte. De cîteva zile încerca să se obicinuiască să tragă dintr-o lulea cît un degetar, de spumă-de-mare. CAMIL PETRESCU, O. II 347. (Eliptic) Erich își aprinse pipa sa de spumă. SLAVICI, la TDRG.

STREȘINI, streșinesc, vb. IV. Tranz. A face streașină (la garduri, la porți). Trebuie mîni să chem pe Neculai Pintilie, s-aducem niște spini pentru streșinit gardul. SADOVEANU, O. VIII 93. [Țintirimul era] îngrădit cu zăplaz de bîrne, streșinit cu șindilă. CREANGĂ, A. 2. ◊ Fig. Cum și-a isprăvit de dichisit pipa, a ridicat asupra noastră ochii streșiniți de sprîncene sure. SADOVEANU, O. L. 38.

STRÎNGE, strîng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega (mai) bine; a face mai strîmt (un laț, o cingătoare); a fixa. Făt-Frumos înșelă și înfrînă calul, și chinga o strînse mai mult decît altădată, și porni. ISPIRESCU, L. 5. Iute, iute, că strîng lațul! – Ce i l-aș strînge eu însumi, de nu mi-ar fi teamă! ALECSANDRI, T. I 333. Deci, o au strîns tare cu lațul, și apoi au tras-o în pădure. DRĂGHICI, R. 99. Voinicel tras prin inel Așa din gură zicea: Vină, puiculița mea, Vin’ de strînge brîul meu. ȘEZ. II 6. Expr. A strînge frîul (sau de frîu, mai rar frîiele) = a trage de frîu pentru a opri, a stăpîni, a îndemna sau a conduce calul. Strîngea de frîu și tremura: Iar calul, ud de cale, Pămîntu-n loc îl frămînta. COȘBUC, P. I 195. Strînse frîul calului cu mîna stîngă, îi dete călcîie și cu paloșul în dreapta se repezi asupra acelui balaur. ISPIRESCU, L. 18. Plecînd apoi cu toții, strîng frîiele, dau pinteni, În sprintene dezghinuri își saltă caii sprinteni. ALECSANDRI, P. III 227. A strînge cureaua = a răbda. ♦ A petrece una peste alta marginile unui veșmînt, pentru a acoperi bine corpul (și a-l feri de frig). Pe după-amiază, cu greu suind, îmi strînsei bine cojocul la piept. SADOVEANU, O. VIII 10. Oamenii își strîngeau sumanele și înfundau căciulile. REBREANU, R. II 17. ♦ Fig. A întări o legătură care unește pe oameni. A strînge o prietenie. A strînge o alianță. ▭ Mintea, vremea și ispita necontenit ne arată A strînge încă mai tare acea dragoste-nchegată. CONACHI, P. 295. 2. Tranz. A prinde cu mîna, a apuca și a apăsa (puternic). Îl strîngea de braț pe Pătru, îi spunea iarăși și iarăși focul lui din noaptea trecută. DUMITRIU, N. 171. El strînge banii mai cu foc Și pleacă, beat de mult noroc. COȘBUC, P. I 110. Cînd văd că mîța face mărazuri, ț-o strîng de coadă, de mănîncă și mere pădurețe, că n-are încotro. CREANGĂ, P. 230. Expr. A(-i) strînge (cuiva) mîna = a da mîna (cu cineva) (în semn de salut). I-a strîns mîna, rostind: domnule Vartolomeu Diaconu, țin să-ți mulțumesc pentru ospitalitate! C. PETRESCU, A. 298. Îmi strînse mîna și-mi făgădui prietenia lui, cu aerul unui viitor ministru care promite o slujbă unui protejat. VLAHUȚĂ, O. A. 192. A strînge (pe cineva) de gît = a gîtui, a sugruma; fig. a sili pe cineva să facă un lucru, a impune cuiva o constrîngere, a constitui pentru cineva o oprimare. Nu vă-ntreabă nimenea de pungă, Nu vă strînge nimenea de gît, Dar viața-i scurtă, vremea lungă. BENIUC, V. 117. Constantin s-a înapoiat la cazarmă. A găsit-o posomorîtă... Serviciul era greu, disciplina îl strîngea de gît, ranița crescuse cît un munte. GALACTION, O. I 135. Schimonositurile aceste mă strîng de gît... În toate zilele tot țipete și bocete. ALECSANDRI, T. 1015. A strînge pe cineva în brațe (la piept etc.) = a îmbrățișa pe cineva cu dragoste sau a înșfăca pe cineva cu putere pentru a-i zdrobi corpul. Crăiasa-n veselia ei cu grabă se-nvoiește: «Mă strîngi la piept și-atîta ce-i?». Și pieptul Anei crește. COȘBUC, P. I 68. Atunci strînse pe zmeu în brațe, îl ridică în sus, și cînd îl lăsă în jos, îl băgă pînă în genunchi în pămînt. ISPIRESCU, L. 88. Vis frumos avut-am noaptea. A venit un zburător Și, strîngîndu-l tare-n brațe, era mai ca să-l omor. EMINESCU, O. I 80. Se înțelege... am să te strîng în brațe pînă ți-o ieși sufletul. ALECSANDRI, T. I 445. (Fig.) Gerul aspru și sălbatic strînge-n brațe cu jălire Neagra luncă de pe vale care zace-n amorțire. ALECSANDRI, P. III 11. (Eliptic) Îl îmbrățișa pe bărbatu-său, îl strîngea, vorbea fără șir. DUMITRIU, N. 163. (Refl. reciproc) Ei la luptă s-au luptat, Cu putere s-au luptat, Cînd la vale se izbea, Cînd la piepturi se strîngea. ȘEZ. II 6. 3. Tranz. A presa, a apăsa (cu ceva) din două părți sau din toate părțile. Și sosind acolo găsi un bălaur foarte groaznic strîngînd în gură un biet cerb. RETEGANUL, P. III 15. Haț! dracul subsuoară și-l strînge cu atîta putere, de era bietul drac să-și dea sufletul. CREANGĂ, P. 53. ◊ Expr. A strînge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în chingi, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a lua din scurt. Îmi vine să-i strîng cu ușa pe Bondicescu și pe Pungescovici ca să-mi hotărască odată ce gînduri au. ALECSANDRI, T. I 134. I-am prins mai dinioare cu oca mică, la picioarele fetelor în genunchi... și tronc! i-am strîns cu ușa. De-acum poți să-i privești ca ginerii mei. id. T. 444. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra corpului (fiind prea îngust, prea strîmt) și a provoca o jenă, o durere. Uf! că tare mă strîng pantofii! DELAVRANCEA, O. II 308. Dar brîul meu astăzi mă strînge, La copcii cu greu îl ajung. COȘBUC, P. I 64. Este o persoană care ar dori foarte mult să gioace o polcă cu d-ta. – Cît de rău îmi pare... dar mă strînge o cizmă dă mă usc ca o prună pă streșină. ALECSANDRI, T. I 160. Fiecare știe unde-l strînge cizma (= fiecare își știe păsul său, necazurile sale). ◊ Expr. A-l strînge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a se înfiora (de frig sau de frică). Doar s-a încălzi cîtuși de cît și n-a mai clănțăni atîta din măsele... că parcă mă strînge în spate cînd îl văd așa. CREANGĂ, P. 246. Dar cînd știa că are să deie peste Ivan, i se tăiau picioarele ș-o strîngea în spate de frică. id. ib. 314. ♦ A fixa (printr-o mișcare de învîrtire) o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba tare. ◊ Expr. A strînge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrîngere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). [Arestații] fuseseră trimiși spre arestul tribunalului. Scăpaseră de «șurubul» pe care numai subalternul mustăcios învățase să-l strîngă cu atîta îndemînare, încît ar fi smuls adevărul și din piatră. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 77. ♦ Fig. A sili, a constrînge. Nici o grijă. Am să știu cum să-i strîng pe patroni să vă aprobe revendicările. PAS, Z. IV 191. Prin foame nu era chip să-i strîngă. CARAGIALE, O. III 91. ♦ A aduna laolaltă (făcînd să ocupe un spațiu mai mic); a înghesui. Și te-o strînge-n două șiruri, așezîndu-te la coadă, În vro notă prizărită sub o pagină neroadă. EMINESCU, O. I 134. 4. Tranz. (Complementul indică anumite părți ale corpului omenesc) A închide (cu putere), a încleșta. Strînsei pleoapele mai tare, ca să văd mai bine. HOGAȘ, M. N. 17. Strîngînd ochii silit și tare, a alunecat cu visul său în întuneric – n-a mai văzut nemic. EMINESCU, N. 47. ◊ Expr. A-și strînge gura, buzele (sau, intranz. a strînge din buze) = a încleșta gura (buzele etc.), de obicei pentru a se reține să nu vorbească, să nu plîngă etc. Bătrîna se uită la el, strînse buzele pungă și clipi din ochi. DUMITRIU, N. 240. Vitoria oftă. Își strînse și-și strîmbă buzele. – Se poate; numai greu îmi vine a crede una ca asta. SADOVEANU, B. 52. Fiecare drac și-a făcut cîte o pipă de lut... și, umplîndu-le de tutun și dîndu-le foc, începură a strînge din buze și a face: pî! pî! pî! RETEGANUL, P. II 67. Baba scrîșni din dinți ca apucată, dar apoi își strînse moara cea hîrbuită de gură, ca să nu iasă prin ea veninul ce-i răscolea inima pestriță. EMINESCU, N. 22. A-și strînge fruntea (sau sprîncenele, ochii) sau (intranz.) a strînge din sprîncene, din ochi = a lua o înfățișare posomorîtă; a-și încreți fruntea (sau sprîncenele) cu încruntare; a se încrunta, a se posomorî. Nu-ți strînge fruntea, că nu mă sperii. DAVIDOGLU, M. 20. Decebal își strînge sprîncenile-ncruntate, Privește înc-odată spre scumpa lui cetate, Scrutează nesfîrșitul iubitei sale țări Ce arde-nflăcărată din zări și pînă-n zări. EFTIMIU, Î. 145. Te-a cuprins necaz deodată Și din ochi cu ciudă strîngi. COȘBUC, P. I 219. A-și strînge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mînie. George-n munte pumnii-și strînge. Buza cruntă-n dinți o mușcă Și de multă ciudă plînge. COȘBUC, P. I 62. (Intranz.) A strînge din umeri = a ridica din umeri în semn de dispreț, nepăsare, nehotărîre, nedumerire. Sabina strînse din umeri la acest refuz. C. PETRESCU, C. V. 116. Harap-Alb și cu ai săi au început a strînge din umere nepricepîndu-se ce-i de făcut. CREANGĂ, P. 263. Le privesc strîmbîndu-se și strîngînd din umeri. NEGRUZZI, S. I 37. 5. Tranz. A aduna laolaltă marginile, faldurile unui obiect (de pînză); a înfășura, a îndoi, a împături. O găsește în sală, strîngînd sul covorul. BASSARABESCU, S. N. 17. Strînge-ți pînzele, că se pre clatină corabia! – Mergi de te razămă de-un catarg! ALECSANDRI, T. I 330. Naframa nu se duce așa, ci se strînge binișor și se pune sub brîu ori în sîn. ȘEZ. I 89. ◊ (Prin analogie) [Păsările călătoare] se abat în șesuri la asfințit de soare, Strîngînd ale lor aripi căzute de lung zbor. ALECSANDRI, O. 75. (Fig.) Apoi închipuirea își strînge-a sa aripă; Tablourile toate se șterg, dispar încet. ALECSANDRI, O. 166. ◊ Refl. (În expr.) A i se strînge (cuiva) funia la par, se spune cînd cineva ajunge într-o situație fără ieșire (în special cînd i se apropie moartea). Facă moartea ce va voi cu mine, căci văd eu bine că mi s-a strîns funia la par; încep a slăbi văzînd cu ochii. CREANGĂ, P. 320. ♦ Refl. (Despre fire textile, țesături etc.) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strîmta, a intra (la spălat). 6. Refl. (Despre ființe) A se ghemui, a se zgîrci, a-și contracta trupul (mai ales din cauza frigului). Streinul s-a strîns lîngă sobă și a rămas timp îndelung pe scaun, cu obrajii în palme, cu coatele pe genunchi. C. PETRESCU, A. 290. Fiecare s-a strîns mai mult în patul lui cald, încolăcindu-și trupul, ferindu-se de ceva rece. SAHIA, N. 118. S-a strîns de spaimă toată lîngă pom. COȘBUC, P. I 253. Din ce în ce mai mult crivățul se întețea și frigul mă pătrundea; m-am strîns cît m-am strîns, dar, dacă am văzut ș-am văzut, m-am dat jos. GHICA, S. A. 96. (Tranz.) Își strînge Florea capul între umeri și tace. GALAN, Z. R. 61. Pe urmă își strîngea genunchii la gură și rămînea așa. SAHIA, N. 115. ◊ Expr. A se strînge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. În ceasurile de odihnă, Cocor ședea uneori tăcut și se strîngea în sine. SADOVEANU, M. C. 114. A i se strînge (sau, tranz., strînge cuiva) inima (sau, rar, sufletul) = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o neliniște, o îngrijorare, o teamă. Inima-n piept mi se strînge: Prin crîngul cel desfrunzit, De chiciură albă-nflorit, Crivățul șuieră... plînge. MACEDONSKI, O. I 17. Ele plîng, și mi se strînge Inima cum stau și-ascult, COȘBUC, P. I 263. Un sentiment de groază... îi strîngea inima. VLAHUȚĂ, la TDRG. Să iubească – ideea aceasta îi strîngea adesea inima. – Cum ar fi știut el să iubească! EMINESCU, N. 36. Bucuria, uimirea îi strîngea sufletul. id. ib. 48. II. 1. Tranz. A aduna lucruri căzute, risipite (pentru a le pune laolaltă, a face o grămadă, a le așeza la păstrare etc.). Chiaburul continuă să strîngă semințele, înspăimîntat de tăcerea brigadierului. MIHALE, O. 494. Un teanc de dosare se prăvăli și curse împrăștiindu-se pînă sub picioarele colonelului. Furierul se repezi vertiginos și începu să le strîngă. SAHIA, N. 81. De ziua numelui, în dar, Primise roze Anișoara... Le-a strîns frumos într-un pahar. IOSIF, PATR. 43. ◊ Fig. Cu amîndouă mîinile Toto strîngea felicitări călduroase de la bunii săi prieteni. MIRONESCU, S. A. 109. Nu mi-i ciudă că te-ai dus, Mi-i ciudă că nu mi-ai spus Cu dragostea ce-ai făcut. – Am strîns-o mănunchi-n mînă Și-am zvîrlit-o-ntr-o grădină. ȘEZ. I 48. ♦ (Cu complementul «recolta» sau un echivalent al acesteia) A culege. Crezi tu că vom putea noi singuri secera și strînge atîta amar de grîu? CREANGĂ, P. 155. Tocmai acum cînd e timpul de strîns pînea de pe cîmp, să o lase ca să putrezească, pentru ce? ALECSANDRI, T. I 249. ◊ Refl. pas. Cătră toamnă, cînd se strînge de pe cîmp, ei au adunat... de la fiecare om... ȘEZ. I 261. ♦ A culege, a aduna spre a face provizii. Să strîngem niște tîrșuri și să facem toată noaptea foc, să fugă țînțarii. CREANGĂ, P. 129. Mai întîi s-au abătut pe la copaciul cocos, din care ș-au luat cîteva poame de mîncare, apoi mergînd la țărmurile mării, ș-au strîns și ceva stridii. DRĂGHICI, R. 60. De la copacul căzut toți aleargă lemne să strîngă. ♦ Refl. A se aduna. Dar pîn’ ce s-or strînge nourii vremii rele și-or ține sfat mormăind din tunete și clipind din fulgere, noi ajungem. SADOVEANU, N. P. 127. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. Peste zi începuse un vînt rece și noroiul se învîrtoșa, strîngîndu-se de frig, încît, încet, încet, se făcuse tare ca fierul. GHICA, S. A. 96. 2. Tranz. (Cu privire la bani, avuții) A pune deoparte; a agonisi, a acumula, a economisi. N-am decît atîta cît îmi trebuie ca să plătesc corabia... Și cu ce greutăți, frățioare, am putut să strîng și atîta lucru! GALACTION, O. I 84. Pe Buzești, moș Gheorghe are toată vremea să-și vie în fire și să cate mai de aproape de mersul tramvaiului. – Bune parale trebuie să strîngă iștia cu tramvaiele. SP. POPESCU, M. G. 54. Strînge bani albi pentru zile negre (= fii econom). ◊ Absol. [Boierii] strîng, strîng... și la sărăcime nu se mai gîndesc. SP. POPESCU, M. G. 55. ♦ A aduna (prin colectă); a colecta. Muncitorii din comună au strîns bani prin autoimpunere și au cumpărat sîrma și aparatele trebuitoare pentru instalarea rețelei [electrice]. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2821. ♦ A percepe, a încasa. A strînge birurile. ▭ Se vorbi apoi și de chipul d-a impune și d-a strînge dăjdiile. BĂLCESCU, O. II 35. 3. Refl. (Despre un număr de ființe) A veni, a sosi; (în special) a se aduna (la un loc, împrejurul cuiva etc.); a se întruni. În jurul coroanei, la picioarele tronului, se strîngeau neîmpăcați și hotărîți toți dușmanii poporului. COCEA, P. 29. Și după ce-am ieșit cu mare greu din apă, și m-am pus pe mal țiindu-mă cu mîinile de inimă, băieții s-au strîns ciotcă împrejurul mieu. CREANGĂ, A. 61. La Nicopole văzut-ai cîte tabere s-au strîns Ca să steie înainte-mi ca și zidul neînvins. EMINESCU, O. I 147. Vîntul cînd a bate Prin ele-a răzbate Ș-oile s-or strînge, Pe mine m-or plînge Cu lacrimi de sînge. ALECSANDRI, P. P. 2. (Expr.) A se strînge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă, a se face om așezat. Spune domnului să se strîngă de pe drumuri, ca să nu se-ntoarcă și biruitor și biruit. DELAVRANCEA, O. II 203. Întorcîndu-se la palaturile tatălui său, socotea că acum s-a sfîrșit; are să se strîngă după drumuri. ISPIRESCU, L. 367. ◊ Tranz. [Tinerii] dau bucium și zvoană spre depărtări, Să-și strîngă tovarăși de rodnică muncă. DEȘLIU, G. 28. Am plecat trimeasă-n lume, Oaspeții să-i strîng. COȘBUC, P. II 33. (Expr.) A strînge dumnezeu (sau moartea) pe cineva (la sine) = a muri. Acolo și-a petrecut zilele cu bărbatul ei Ioniță Crăciun pe care l-a strîns dumnezeu acum vreo zece ani. REBREANU, R. I 149. Păcat că moartea ni l-a strîns, Că drag le-a fost el tuturora. PĂUN-PINCIO, P. 56. Dumnezeu strîngînd la sine pe scumpa lui soție, el de atunci ca mai ba să-și puie cap sănătos sub evanghelie. GANE, N. III 163. A nu-și (mai) strînge picioarele (de pe drumuri) = a nu (mai) înceta hoinăreala, a hoinări într-una. Umblă din casă în casă și din colibă în colibă și nu-și strînse picioarele după drum pînă ce nu găsi prin apropiere de palat o cucoană bătrînă și văduvă care avea drept orice avere o căsuță mică și o singură fată. POPESCU, B. III 80. Cît era ziulica de mare, nu-și mai strîngea picioarele; dintr-o parte venea și-n alta se ducea. CREANGĂ, P. 284. (Glumeț, parafrazînd expresia) Mai bine ogoiește-te oleacă și mai strînge-ți buzișoarele acasă. CREANGĂ, P. 253. ♦ A se îngrămădi, a se îmbulzi. Uzi leoarcă și rebegiți de frig... se strîngeau, se înghesuiau unul într-altul, ca să se încălzească. VLAHUȚĂ, O. A. 136. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. Strînge cărțile de pe masă. Strînge tacîmurile. ▭ Astăzi nu mai era chip de lucrat în pămîntul ud și lipicios. Începură să strîngă roaba și ciurul, la loc ascuns. C. PETRESCU, R. DR. 62. Să le dai răvașul meu să-l cetească și să-l strîngă, ca la întoarcerea me să găsăsc toate scrisorile mele, ca să nu uit ce am văzut. KOGĂLNICEANU, S. 6. Cum mergea e gîndind și uitîndu-se pe jos, vede o nucă. Se plecă, o luă, o strînse și sara, cînd se întoarse de la tîrg, o dădu fetei sale. ȘEZ. V 65. Pe negrul încălica, Arc, săgeată își strîngea Și-napoi că se-ntorcea. TEODORESCU, P. P. 81. ◊ Expr. A strînge masa v. masă. A strînge prin casă (prin odaie, prin cameră) = a deretica, a face ordine. – Forme gramaticale: perf. s. strînsei, part. strîns.

SUVAC, suvace și suvacuri, s. n. Un fel de sulă lungă, cu sau fără mîner, care se folosește la confecționarea opincilor, la destuparea lulelei etc.; sulac. După ce-și desfundă pipa cu suvacul, și-o umplu tacticos cu tutun. SADOVEANU, O. III 332. Chimiru-i lat de-o palmă domnească, de care atîrna tot felul de bricege, de stricnele, de suvace și de andrele, îi dădeau o înfățișare deosebită. HOGAȘ, H. 26.

FUMAT. Subst. Fumat, pipat (reg.); pufăială, pufăire, pufăit, pufăitură. Fumător. Tutun, tutun turcesc, iaca (înv.), tabac (reg.), tabacioc (reg.), duhan (reg.), mahorcă, pașcă (reg.), iarba-dracului. Țigară, țigaretă, țigarcă (rar), țigară de foi, havană, trabuc. Muc de țigară, chiștoc. Țigaret, țigaretă, portțigaret, șpiț (reg.), muștiuc. Lulea, lulelușă (dim., pop.), pipă, ciubeică (reg.), narghilea, ciubuc. Tabacheră, portțigaret. Scrumieră, scrumelniță (rar). Fumoar. Debit (de) tutun, tutungerie, tutunărie (înv.). Tutungiu, debitant; tutungioaică, tutungereasă (fam.). Vb. A fuma, a pipa (reg.), a duhăni (reg.), a bea tutun, a bea o țigară, a fuma ca un turc; a pufăi, a pîcîi. A trage fumul în piept, a da fumul pe nas. A face (a suci, a răsuci) o țigară. A aprinde o țigară. A stinge țigara. V. foc.

PACE. Subst. Pace; înțelegere, armonie; prietenie; liniște, tihnă, tihneală, tihnire (înv.), calm; împăcare, împăcăciune (înv.), împăciuire (rar), conciliație, conciliere, reconciliere. Coexistență pașnică; bună vecinătate. Pacificare, pacificație (rar). Pacifism. Pipa păcii; porumbelul păcii. Armistițiu; capitulare; încheierea păcii; tratat de pace; pact de neagresiune; acord. Conferință de pace. Dezarmare. Demobilizare. Pacificator, luptător pentru pace; pacifist. Sol de pace. Adj. Pașnic, iubitor de pace, pacific (înv.); pacifist. Pacificator; împăciuitor, conciliant, conciliator. Vb. A trăi în pace. A menține pacea, a apăra pacea, a lupta pentru pace. A înceta ostilitățile; a cere pace, a depune armele, a capitula; a face pace, a încheia pace; a cădea la pace, a se împăca, a se împăciui (rar), a fuma pipa păcii. A pacifica, a restabili pacea, a împăca, a împăciui (rar), a concilia. A dezarma. A demobiliza. V. calm, coeziune, existență, prietenie, unire.

BALAMA s. șarnieră, (pop.) țîțînă, (Transilv. și Maram.) pipă, (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) șarc. (~ la ușă.)

PIPĂ subst. 1. Pipa, Radu (17 B IV 87). 2. Pipea (Sc). 3. Pipoe, olt., 1575 (Hris I 226; 16 B IV 181). 4. Pipou (Dm); Pipău din Șcheia (16 A IV 217).

Pipo/e, -u v. Pipă 3, 4.

CANEA s. cep, (rar) tiplu, (reg.) slăvină, tapă, (Transilv.) pipă, (Ban. și Transilv.) șaitău, (Transilv.) șurub, (prin Maram. și Transilv.) șurubar. (~ la un butoi.)

CEP s. 1. canea, (rar) tiplu, (reg.) slăvină, tapă, (Transilv.) pipă, (Ban. și Transilv.) șaitău, (Transilv.) șurub, (prin Maram. și Transilv.) șurubar. (~ la butoi.) 2. (TEHN.) (pop.) pișleag, (reg.) barbur, pîș, sip. (~ la roata căruței.) 3. (TEHN.) (reg.) bold. (~ la grindeiul morii.)

Aristolochia durior Hill (syn. A. macrophylla Lam.; A. sipho L’Herit.). Specie care înflorește primăvara-vara. Flori mari, verzi-gălbui, cu nervuri cafenii, dispuse 1-2 în axa frunzelor, cu o formă interesantă (pipă) pe un peduncul lung. Frunze lungi de cca 25 cm, alterne, ovat-cordiforme, cu vîrf bont, partea superioară verde-închis, glabră, partea inferioară lucioasă, la început slab-păroase, apoi glabre, lung-pețiolate. Arbust cu tulpină volubilă, înaltă pînă la 10 m. Ramurile și scoarța tulpinii, verzi.

Odontoglossum bictoniense Lindl. (syn. Oncidium bictoniense hort.). Specie care înflorește toamna. Flori (petale liniare cu vîrf ascuțit, labei reniform cu marginea ondulată) galbene-verzui cu pete castanii, pipă la 4 cm diametru, pe un peduncul înalt. Frunze (cca 35 cm lungime) îngust-lanceolate, Peduncul înalt de cca 90 cm, multiflor.

lulă s. v. LULEA. PIPĂ.

LULEA s. pipă, (reg.) pipoc, (Ban.) lulă, (Mold.) pîcă. (Trage din ~.)

PINTEN s. 1. (Mold.) spor, (înv.) dezghin. (~ la cizma unui călăreț.) 2. (TEHN.) nas. (~ la o piesă.) 3. (reg.) castană, pipă. (~ format la piciorul calului.)

*PIPA vb. (reg.) a tăbăci. (Toată ziua ~ mahorcă.)

PIPĂ s. lulea, (reg.) pipoc, (Ban.) lulă, (Mold.) pîcă. (Trage din ~.)

pipă s. v. BALAMA. CANEA. CEP. PINTEN. ȘARNIERĂ.

pipi s. v. URINĂ.

pipoc s. v. LULEA. PIPĂ.

pîcă s. v. LULEA. PIPĂ.

RĂZUI vb. 1. a rade, (rar) a racla, (reg.) a răzălui. (A ~ fundul ceaunului.) 2. a rîcîi, (rar) a scobi. (A ~ pipa spre a o curăța.)

RÎCÎI vb. 1. a scormoni, a scurma, (rar) a scotoci, (înv., pop. și fam.) a scociorî, (înv. și reg.) a scodoli, a scorbeli, (reg.) a răcăli, a rășchia, a scodormoli, (prin Mold.) a rîcălui, (Transilv. și Maram.) a scorni. (Găinile ~ pămîntul.) 2. a zgîria, (pop.) a zgrepțăna. (A ~ cu unghiile un obiect.) 3. a (se) zgîndări, (pop.) a (se) scociorî, a (se) zădărî, (reg.) a (se) zgîncili, (Olt.) a (se) zgîmăi. (Nu-ți mai ~ rana.) 4. a răzui, (rar) a scobi. (~ pipa spre a o curăța.)

bibilică sf [At: MARIAN, O. III, 273 / V: pipi~ / Pl: ~ici / E: ns cf bg биба, srb biba] 1 Pasăre domestică din familia fasianidelor cu pene negre-cenușii împestrițate cu alb și cu o proeminență cornoasă pe frunte Si: găină-de-mare, găină-cu-mărgăritare, (Trs) bibiță, câță, pichere, pichiriță, pichie, (Buc) pică, pichiură, pipică (Numida meleagris). 2 (Reg) Plantă erbacee cu flori pestrițe cu pete albe, violete sau roșii (Fritillaria meleagris). corectat(ă)