GĂVAN, găvane, s. n. 1. Scobitură, cavitate; obiect sau parte a unui obiect care prezintă o cavitate sau care poate lua o formă scobită. Găvanul lingurii. ▭ Își făcu pumnii găvane, îi cufundă în iazul rece și scoțîndu-i plini de apă... îi azvîrli în obraji. GALACTION, O. I 48. Se opri să-și aprindă pipa, făcînd din palmă găvan chibritului. C. PETRESCU, A. 443. ♦ Scobitura în care e așezat ochiul; orbită. Lelea Ileana își culegea cu arătătorul drept lacrimile din găvanele ochilor. SADOVEANU, N. F. 82. Zaharia Duhu era... de nerecunoscut. Ochii scufundați în găvane, privirea turbure, părul sur căzut pe frunte. C. PETRESCU, A. 219. 2. Strachină sau blid de lemn întrebuințat mai ales la țară ca vas de bucătărie. Pisăm în găvan... trei căpățîni de usturoi. STANCU, D. 195. ♦ Conținutul acestui vas. Dă-ne un găvan de mălai. STANCU, D. 26. Ce-ai mîncat de te-ai umflat? – Șepte pite Ș-un pitoi, Ș-un găvan de usturoi. TEODORESCU, P. P. 194. ♦ Lingură mare folosită la stînă.